Psihologia individului: A. Adler

Psihologia individului: A. Adler

Abordarea pe care insusi autorul a numit-o psihologia individului, se concentreaza asupra unicitatii fiecarei persoane si neaga universalitatea determinarilor instinctuale, a conflictelor si a experientelor timpurii. Teoria sa a fost elaborata pornind de la sentimentul de inferioritate.

Adler a crezut ca sentimentul general de inferioritate este intotdeauna prezent, la orice fiinta umana, fiind forta motivatoare a comportamentului. Constient de puterea mai mare a parintilor si de inutilitatea incercarii de a se opune sau de a provoca aceasta forta, copilul dezvolta sentimentul de inferioritate in raport cu oamenii mari si puternici din jurul lui. Desi aceasta experienta initiala de inferioritate se aplica la toti indivizii, ea nu are o determinare genetica, ci reprezinta mai degraba, o functie a mediului social, acelasi la toti copiii: vulnerabilitate, neajutorare si dependenta fata de adulti. Astfel sentimentele de inferioritate sunt iminente, dar mai important, este faptul ca au un caracter necesar, deoarece reprezinta motivatia de a lupta din greu pentru a creste si a se dezvolta.

Atunci cand o persoana devine incapabila sa compenseze sentimentele de inferioritate, se dezvolta complexele de inferioritate.

Sa presupunem ca un copil, care oricum traieste la fel ca toti ceilalti sentimente de inferioritate, nu creste si nici nu se dezvolta normal, ajungand in situatia de a nu-si putea depasi sentimentele de inferioritate. In consecinta va dezvolta un complex de inferioritate:

isi va forma o parere proasta despre el insusi;

se va simti neajutorat si incapabil de a face fata cerintelor vietii:

nu se va lupta pentru a realiza o dezvoltare normala, nu se va lupta pentru perfectiune.

Adler a definit aceasta conditie ca si inabilitatea de a rezolva problemele vietii si a descoperit asemenea complexe in copilaria multor adulti pe care i-a tratat.

Un complex de inferioritate poate porni in copilarie, datorita inferioritatii organice, datorita rasfatului sau datorita neglijarii.

Indiferent de sursa complexului, o persoana poate avea tendinta de supracompensare si sa dezvolte, ceea ce Adler a denumit, complex de superioritate. Aceasta implica o parere exagerata despre abilitatile si realizarile cuiva. O astfel de persoana se poate simti satisfacuta si superioara in interior si nu simte nevoia sa-si demonstreze superioritatea prin realizari. Alta persoana din aceeasi categorie s-ar putea sa simta o astfel de nevoie si sa faca tot posibilul sa devina extrem de plina de succes. In ambele cazuri, persoanele care au complexe de superioritate se evidentiaza prin autolaudare, naivitate, egoism si tendinta de a-i denigra pe altii.

Adler a descris notiunea de lupta pentru superioritate ca si un fapt de viata fundamental. Superioritatea este scopul suprem inspre care noi tindem. El nu vorbea despre superioritate in sensul obisnuit al cuvantului si nici nu o raporta la complexul de superioritate. Lupta pentru superioritate nu este o incercare de a fi mai bun decat altcineva, nici o tendinta aroganta sau dominatoare sau vreo opinie exagerata asupra propriilor abilitati si realizari. Adler vorba despre tendinta catre perfectiune. Termenul provine din cuvantul latinesc care inseamna "a completa", astfel incat, Adler a sugerat ca tindem spre superioritate printr-un efort de a ne perfectiona pe noi insine si anume acela, de a ne completa sau de a deveni intregi.

Scopul suprem pentru fiecare, poate fi superioritatea sau perfectiunea, dar incercam sa ajungem la acest scop prin comportamente specifice. Fiecare incercam sa realizam aceasta tendinta in mod diferit. Noi dezvoltam un tipar unic de insusiri, comportamente si obisnuinte, pe care Adler l-a numit caracter distinct sau stil de viata.

Stilul de viata este invatat in cadrul interactiunilor sociale care au loc in primii ani de viata, din punctul de vedere al lui Adler, stilul de viata este atat de bine cristalizat pana la varsta de 4 sau 5 ani, incat este foarte greu sa ne schimbam dupa aceea.

Adler a sustinut ca nici ereditatea, nici mediul nu ne ofera o explicatie completa a dezvoltarii personalitatii, in schimb, modul in care interpretam aceste influente formeaza baza pentru construirea creativa a atitudinii noastre fata de viata.

Adler a descris cateva probleme cu care ne confruntam toti, si le-a grupat in trei categorii: problemele care implica comportamentul nostru fata de altii, probleme legate de ocupatii si probleme de tin de dragoste.

El a propus patru stiluri de viata pe care oamenii le adopta pentru a se confrunta cu aceste probleme:

tipul dominant;

tipul care realizeaza;

tipul care evita;

tipul folositor din punct de vedere social.

Primul tip exprima o atitudine dominanta sau de conducere si are o constiinta sociala redusa. O astfel de persoana se comporta cu foarte putin respect fata de ceilalti. Cei mai extremi din aceasta categorie ii ataca pe ceilalti si devin sadici, delincventi sau psihopati. Cei mai putini virulenti devin alcoolici, dependenti de droguri sau recurg la suicid; cred ca ii ranesc pe altii, atacandu-se pe ei insisi.

Tipul care asteapta sau care primeste - cel pe care Adler l-a considerat cel mai comun, cel mai obisnuit, asteapta sa primeasca satisfactii de la alti oameni si astfel, devine dependent de ei.

Tipul care evita, nu face nici o incercare de a se confrunta cu problemele vietii. Evitand dificultatile, evitand sa se angajeze in activitati, sa se manifeste, persoana respectiva evita orice posibilitate de esec.

Aceste trei tipuri nu sunt pregatite pentru a se confrunta cu problemele vietii zilnice. Ei nu sunt in stare sa coopereze cu alti oameni si acest razboi dintre stilul lor de viata si lumea reala rezulta intr-un comportament anormal, manifestat in nevroze si psihoze. Ei duc lipsa de ceea ce Adler a numit "interes social".

Tipul folositor din punct de vedere social, coopereaza cu altii si se comporta in concordanta cu nevoile lor. Astfel de persoane pot face fata problemelor intr-un tipar bine dezvoltat de interesul social.

Adler s-a opus in general la clasificarea rigida sau la tipizarea oamenilor in acest mod, afirmand ca a propus cele patru stiluri de viata, doar cu scopul de a invata sau de a preda. El i-a facut atenti pe terapeuti sa evite greseala de a-i include, in mod fortat, pe oameni, in aceste categorii, reciproc exclusive.

Una din contributiile cele mai importante ale lui Adler, este ideea ca ordinea nasterii este o influenta sociala majora in copilarie, din care ne cream stilul de viata. Desi nou nascutii au aceeasi parinti si locuiesc in aceeasi casa, ei nu au mediul social identic. Faptul ca esti mai mare sau mai mic, decat de unul din fratii tai si faptul ca esti expus la anumite atitudini, diferite, ale parintilor, pot crea conditii diferentiate care influenteaza devenirea personalitatii.

Intrebari de verificare

1. Ce rol are sentimentul de inferioritate?

2. Care sunt stilurile de viata in viziunea lui Adler?