Psihoterapiile institutionale si socioterapiile

Psihoterapiile institutionale si socioterapiile

Origine si definitie

Psihoterapiile institutionale cuprind un ansamblu de metode care urmaresc sa amelioreze asistenta si terapeutica institutiei psihiatrice, antrenand in acest sens structurile de asistenta institutionala, prin atribuirea unui rol psihoterapeutic (P.Sivadon). acestui sistem.

Dupa A.Porot, "terapia institutionala este ansamblul de masuri care fundamenteaza tratamentul pe situatia creata prin prezenta bolnavului intr-o institutie de ingrijire si care utilizeaza ca principal mijloc terapeutic insusi modul de organizare si functionare ale institutiei respective".

Terapia institutionala implica o anumita atitudine atat psihoterapeutica, cat si socioterapeutica, cu un caracter pozitiv si umanist. În sensul acesta, psihiatria engleza vorbeste despre o "psihiatrie comunitara".

Aceasta conceptie atribuie institutiei psihiatrice un rol deosebit de activ in organizarea generala a ingrijirii bolnavilor. Aspectul se refera la urmatoarele:

amenajarea mediului spitalicesc;

ameliorarea asistentei spitalicesti terapeutice;

colaborarea unei largi echipe terapeutice, cu caracter interdisciplinar;

libera comunicare;

relatii interpersonale pozitive, deschise, intre bolnavi, medici, familie si societate;

activitati paraterapeutice alternative cu cele terapeutice.

Psihoterapia institutionala apare pentru prima data in Franta, la inceputul secolului al XIX-lea, prin masurile introduse in asistenta bolnavilor psihici de catre Esqirol si Simon. Ele cunosc o importanta dezvoltare in sec. XX, dupa cel de-al II-lea razboi mondial, cand se urmareste transformarea spitalelor de psihiatrie din institutii azilare cu cararcter de imobilism alienant de izolare (care favorizau cronicizarea evolutiei clinice a bolilor mentale), in institutii deschise, de comunicare libera si de resocializare a bolnavilor psihici.

Psihoterapia institutionala actuala se bazeaza pe urmatoarele aspecte:

a.        conceptia psihanalitica a tratarii bolnavilor psihici in cadrul sistemului institutional;

b.        studiul sociologic al structurilor terapeutice de ingrijire a bolnavilor psihici, cu o larga antrenare si participare directa a familiei acestora,    a institutiilor sociale de asistenta etc. ;

c.        analiza sociopolitica

Institutii patogene

Institutia este definita ca reprezentand tot ceea ce este inventat de om in opozitie cu natura (Littre). Individul participant la diverse institutii adopta rolurile si modelele de comportament noi. Orice institutie constituie un univers specific, cu un anumit tip de conduita, reglementata, dupa niste norme precise.

Majoritatea autorilor sunt de acord in a considera ca, prin natura lor, institutiile au un caracter totalitar (P.Sivadon). Ele presupun o organizare si o reglementare care influenteaza raporturile individuale, limitand in felul acesta libertatea de actiune a indivizilor.

Aceste institutii impun o anumita contrangere in ceea ce priveste satisfacerea nevoilor individuale, favorizand astfel aparitia de noi tulburari psihice sau agravandu-le pe cele deja existente.

Institutiile totalitare, in sensul mai sus prezentat, au o mare varietate d forme, iar cele mai frecvente dintre acestea sunt urmatoarele:

caminele pentru persoanele handicapate;

sanatoriile destinate bolnavilor cronici;

spitalele de psihiatrie;

institutiile penitenciare;

lagarele de concentrare.

Institutiile totalitare, prin modul lor de organizare si sistemul de voata si activitate pe care le impun, modifica intr-o masura considerabila comportamentul persoanelor din interiorul lor, cu consecinte multiple asupra personalitatii acestora. Urmarile internarii in institutiile totalitare sunt reprezentate de :

aparitia fenomenului de hospitalism;

regresiunea afectiva;

cronicizarea afectiunilor de baza;

declansarea unor psihoze reactive acute;

adaptarea patologica la mediul institutional;

aparitia unor forme speciale de tulburari psihice de tipul psihozelor carcerale;

bufee delirante;

episoade de confuzie menatla.

Pe baza celor mentionate mai sus, se descrie chiar o anumita patologie institutiuonala. Se considera astfel ca orice institutie poate fi patogena din punctul de vedere al sociogenezei bolilor minatle. Institutionalizarea, care implica o anumita forma de claustrare a bolnavului, produce o importanta ruptura adaptativa a acestuia, urmata de o stare de regresiune morbida.

Plecand de la aceste date de observatie practica, R. Barton descrie nevroza institutionala, care se caracterizeaza, din punct de vedere clinico-comportamental, prin urmatoarele aspecte:

apatie, lipsa de initiativa, pierderea interesului, mai accentuat pentru lucrurile si evenimentele care nu sunt direct personale sau prezente ale bolnavului, supunerea docila si fara resentimente fata de nedreptati, lipsa de interes pentru viitor, determinarea atitudinilor personale, pierderea individualitatii, resemnarea fatalista.

R.Barton descrie chiar cateva tipuri clinice de bolnavi in sfera nevrozei institutionale si anume:

1. bolnavul mut si abrutizat, inactiv si necooperant;

2. bolnavul muncitor si neprotestatar, care-si identifica propria existenta cu aceea a organizarii si activitatii institutiei;

3. Bolnavul vesel si activ,care profita de posibilitatile care ii sunt puse la dispozitie de institutia in care se afla, munceste, nu manifesta dorinta de a parasi institutia, nu are proiecte si nu este interesat de propriul viitor.

Practica terapiei institutionale

Este absolut evident faptul ca terapia institutionala vizeaza in primul rand "schimbarea caracteristicilor institutiei", fiind in fapt o socioterapie. Aceste modificari constau in anularea "traumatismelor institutionale" sau a fenomenelor de reprimare "totalitarista".   

Instututia psihiatrica, spitalul de boli minatle este in primul rand o institutie terapeutica. P. Sivadon afirma ca " spitalul psihiatric, a carui valoare terapeutica, in formele sale actiale, este discutabila (el reprezentand un prototip de institutie totalitara, insarcinat, de fapt, cu reprimarea tulburarilor de comportament), necesita nu numai o schimbare de structura, ci si, in primul rand, una de functionare".

Reformarea spitalului de psihiatrie este de fapt o modificare a mentalitatii medico-psihiatrice de a privi si de a trata bolnavul psihic. Este vorba de "o noua gandire medicala", care depaseste cadrele stricte ale psihoterapiei, inscriindu-se in contextul mai larg al "organizarii socio-psihiatrice" a asistentei bolnavilor psihici, sarcinaa care revine socioterapiei.

Terapia comunitara sau socioterapia are trei dimensiuni speciale :

Comunicarea. Aceasta consta in stabilirea unui climat comunicational in interiorul institutiei. Elaborarea programelor si a obiectivelor terapeutice se bazeaza pe comunicarea dintre schipa terapeutica si bolnavi in scopul ameliorarii, al tolerantei mediului si duratei spitalizarii de catre pacientii internati;

Activitatile terapeutice. Timpul de spitalizare a bolnavilor trebuie ocupat cu activitati utile, interesante, placute, distractive, individuale sau colective, care sa le ofere o ocupatie, dar si sa-i antreneze pe bolnavi, sa le dea incredere in fortele lor si speranta recuperarii. În aceasta directie se inscriu urmatoarele tipuri de activitati: ergoterapia, activitatile expresive, tehnicile artizanale sau artistice, activitati corporale. Prin aceste activitati se urmareste evitarea fenomenului de regresiune, este oferita o ocupatie terapeutica utila, interesanta si atractiva, care le va prilejui bolnavilor relatii interpersonale noi, le va ocupa timpul de spitalizare cu o activitate antrenanta, eliminand sentimentul vlaustrarii fortate.

Orientarea socioterapeutica. Structurile spitalicesti pot fi in asa fel amenajate incat ele vor mentine in continuare contactele sociale si familiale ale bolnavilor internati. În scopul acesta, se va face apel la colaborarea cu familiile bolnavilor, rude, prieteni sau colegi din anturajul acestora. Se va mentine comunicarea si se va facilita dezvoltarea relatiilor interpersonale. Un rol special revine modelului de comportament si atitudini emotionale ale personalului medico-psihologic de ingrijire a bolnavilor. Pe langa cele mentionate, se vor intoduce activitati artistice, sportive, gimnastica, excursii, scurte permisii in familie la sfarsitul saptamanii etc.