TEMPERAMENTUL

CARACTERIZARE GENERALA

Temperamentul constituie latura dinamico-energetica a Personalitatii.

Dinamica deoarece ne furnizeaza informatii cu privire la cat de iute sau lenta, mobila sau rigida, accelerata sau domoala, uniforma sau neuniforma este conduita individului.

Energetica deoarece ne arata care este cantitatea de energie de care dispune un individ si mai ales modul cum este consumata aceasta.

GOLU:,,Daca insusirile dinamico-energetice sunt innascute, determinate genetic, integrarea lor in plan psihocomportamental, adica in dinamica proceselor psihice si a actelor motorii, se realizeaza in ontogeneza. Intrucat, insa, aceste insusiri bioenergetice se imprima ca atare pe tabloul comportamental, ce se elaboreaza stadial in cursul vietii individului, structura temperamentala si, respectiv, tipul temperamental este innascut reprezentand astfel, alaturi de predispozitii, ,,elementul" ereditar in organizarea interna a Personalitatii".

Cand vorbim de T in plan psihologic, noi nu ne gandim direct la constitutia fizica sau la procesele neuroendocrine sau metabolice care au loc in organism, ci la modul cum reactioneaza si se manifesta sb., sub aspect dinamico-energetic, in diverse situatii:

rapiditatea perceptiei;    . a raspunsurilor verbale la intrebari

a reactiilor motorii;    . intensitatea trairilor emotionale si durata lor

intensitatea sau forta actiunilor voluntare

echilibrul sau impulsivitatea derularii raspunsurilor la succesiunea stimularii externe

directia orientarii dominante- extraversie sau introversie

locul controlului (dependenta de stimularea externa sau dependenta de activismul intern propriu)

disponibilitatea la comunicarea interpersonala

ascendenta sau obedienta relationala, etc.

Temperamentul, desi are o conditionare biologica directa si ereditara, dobandeste valente si sens real numai in plan psihocomportamental.

Temperamentul se manifesta in orice situatie, fiind prima determinatie a Personalitatii care se impune nemijlocit observatiei. Asa se explica de ce, primele descrieri si clasificari ale lui dateaza inca din antichitate (Hippocrate, Gallenus).

Temperamentul este innascut sau dobandit ?

Cvaziunanimitatea psihologilor au considerat Temperamentul ca fiind innascut.

Allport, in 1961 arata ca Temperamentul este ,,materia prima" din care se constituie Personalitatea, "Temperamentul se bazeaza foarte mult pe determinarea genetica" arata el.

Buss si Plomin (1975): ,,ceea ce mostenim nu este un grad specific sau o cantitate de temperament, ci, mai degraba un raspuns potential, aflat la un nivel inalt, mediu sau scazut a scaderii raspunsurilor.Cel care reactualizeaza aceste raspunsuri este mediul."

Prin temperament omul influenteaza mediul social care la randul lui afecteaza temperamentul.

Dar, chiar daca mediul influenteaza unele manifestari temperamentale, in esenta, el este innascut.

Psihologii americani au sustinut ca unele trebuinte sunt innascute, dar nu au afirmat niciodata ca tendintele personale ar fi mostenite.

Temperamentul ca structura psihica, desi larg determinata genetic este, in expresia lui finala si mai ales functionala, modelat de conditiile socio-culturale existentiale ale individului.

Influenta ereditarului asupra psihocomportamentului nu este directa, ci mediata, filtrata de sociocultural.

Asa cum se observa in cartile de specialitate, in dreptul temperamentului apare urmatoare caracterizare: latura dinamico-energetica a personalitatii. In acest caz este firesc sa dezvoltam putin subiectul. Se spune 'dinamica' deoarece aceasta latura a noastra ne furnizeaza informatii cu privire la cat de iute sau lenta, mobila sau rigida, accelerata sau domoala, uniforma sau neuniforma este conduita individului; 'energetica' vine de la faptul ca ne arata care este cantitatea de energie de care dispune un individ si mai ales modul in care este consumata aceasta.

Unele persoane dispun de un surplus energetic, altele se descarca exploziv, violent; unele isi consuma energia, se descarca fac chiar economie, altele isi risipesc energia. Toate aceste diferente psiho-comportamentale existente intre oameni sunt, de fapt diferente temperamentale.

Temperamentul este una dintre laturile personalitatii care se exprima cel mai pregnant in conduita si comportament (msicari, reactii afective, vorbire, etc.). De aceea s-au indentificat o serie de indicatori psiho-comportamentali care ne pot ajuta sa identificam cu usurinta temperamentele. Va oferim aici cativa din acesti indicatori:

- ritmul si viteza desfasurarii trairilor si starilor psihice;

- vivacitatea sau intesitatea vietii psihice;

- durabilitatea manifestarilor psiho-comportamentale;

- intrarea, persistenta si 'iesirea' din actiune;

- impresionabilitatea si impulsivitatea;

- tempoul (frecventa pe unitatea de timp a trairilor psihice);

- egalitatea sau inegalitatea manifestarilor psihice;

- capacitatea de adaptare la situatii noi;

- modul de folosire, de consumare al energiei disponibile.

Acesti indicatori nu apartin doar unui singur proces psihic, unei anumite conduite, ci intregii personalitati. De asemenea, ei nu se manifesta sporadic, accidental, ci sunt stabili, avand manifestari continui.

Pornesc in clasificarea temperamentelor de la constitutia corporala, morfologia a individului, considerand ca o anumita constitutie predispune la un anumit comportament.

Psihologul care va fundamenta din punct de vedere psihologic tipologia temperamentelor in perechi de trasaturi polare va fi Carl Gustav Jung. El arata ca asa cum in viata, in natura, in societate intalnim fenomene polare (viata-moarte, sanatate-boala, zi-noate) tot asa si personalitatea umana este diferit orientata; fie spre afara, spre exterior, fie spre propria sa interioritate subiectiva, primii fiind numiti extravertiti, iar ceilalti introvertiti. Persoanele la care aceste orientari nu sunt evidente, echilibrul lor fiind nota lor distinctiva, poarta denumirea de ambivert.

Extravertitii sunt inclinati catre dinamismul vietii practice, catre circumstantele externe, fiind de aceea mai sociabili, comunicativi si usor adaptabili, vioi si expresivi.

Intovertitii se indeparteaza de obiecte pentru a se concentra asupra psihicului propriu, de unde tendinta de izolare, de inchidere in sine.

Mai sunt dezbatute si alte clasificari, dar ramane ca punct de referinta aceasta a lui C.G.Jung.

De-a lungul timpului s-a incercat si chair s-au stabilit mai multe tipuri temperamentale, s-au facut clasificari si s-a incercat incadrarea oamenilor intr-o anumita tipologie, relativ dominanta. De aceea ne propunem si noi sa facem o incursiune in randul acestor tipologii pe care speram sa le gasiti daca nu folositoare, macar interesante.

Tipologii Temperamentale

Aceste tipologii pornesc de la luarea in considerare a unor substante existente in corpul omenesc. Dar fiind faptul ca aceste substante pot fi lichide sau solide, au fost elaborate tipologii corespunzatoare. Hipocrate si Galenus au pus bazele clasificarii temperamentelor diferitele umori prezente in corpul omenesc (sange,limfa, bila galbena, bila neagra). Ei credeau ca amestecul potrivit, temperat (de unde si termenul de temperament) al acestor substante duce la o stare perfecta de sanatate, implicit la temperament perfect, in timp ce excesul unei umori produce temperamete imperfecte.

Daca la o persoana predomina singele, deci irigatia bogata, vasele dilatate, pulsul amplu si plin, aceasta va avea fata destinsa, surazatoare, fericita, va fi destinsa, satisfacuta, optimista.

Cand predomina limfa cu functii incetinite si amortite, fata va avea trasaturi rotunjite, va fi letargica, apatica, iar psihocomportamental persoana respectiva va fi lenta, rabadatoare, inerta.

Predominanta bilei galbene, produsa de ficat, revarsata in sange, se asociaza cu fata rigida, cu proeminenta oaselor fruntii, arcadelor, nasului, persoanele respective fiind violente, pasionante, impulsive.

La pesroanele la care organismul este impregnat de bila neagra care genereaza intensitatea si profunzimea reactiilor nervoase, fata va fi svelta, delicata, ochii plecati, gura amara, iar psihocomportamental acestea vor fi predispuse spre interiorizare, autoanaliza, concentrare.

Cele de mai sus sunt temperamentele descrise de Hipocrate si Galenus: SANGUIN, FLEGMATIC, COLERIC, MELANCOLIC. Denumira lor s-a pastrat pana azi, nu insa si criteriul dupa care au fost stabilite.

Tipologiile 'solide' iau in considerare in clasificarea temperamentelor, elemente ca: porozitatea tesuturilor, constitutia sangelui, largirea vaselor, marimea creierului, puterea nervilor, densitatea lor. Se considera, de exemplu, ca la sanguin si coleric constitutia sangelui este subtire, in timp ce la flegmatic si melancolic densa, sangele este gros-negru. Primele doua categorii temperamentale au creierul mare, nervii puternici, densi, sensibilitate mare, pe cand celelalte doua categorii, creierul mic, nervii subtiri, simturi greoaie.

Aceste doua clasificari sunt foarte importante mai ales din doua motive: in primul rand ca sunt primele din punct de vedere istoric si in al doilea rand ele contin unele intuitii de geniu ale lui Hipocrate si Galenus: inturirea naturii afective si biochimice a temperamentelor; intuirea cauzelor unor tulburari psihocomportamentale (umorile sunt 'radacina' unor boli: prea multa bila galbena produce febra; prea multa bila neagra duce la depresie si slabiciune, etc.).

Deci, temperamentul este dimensiunea dinamico-energetica a personalitatii care se exprima cel mai pregnant in conduita.

Psihologul roman Nicolae Margineanu a considerat ca temperamentul caracterizeaza forma manifestarilor noastre si, de aceea, l-a definit drept aspectul formal al afectivitatii si reactivitatii motorii specifice unei persoane.

Tipologia lui Hippocrate

Prima incercare de identificare si explicare a tipurilor temperamentale o datoram medicilor Antichitatii, Hippocrate si Galenus. Ei au socotit ca predominanta in organism a uneia dintre cele patru "umori" (sange, limfa, bila neagra si bila galbena) determina temperamentul. Pe aceasta baza ei stabilesc patru tipuri de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic si coleric.

Colericul este energic, nelinistit, impetuos, uneori impulsiv si isi risipeste energia. El este inegal in manifestari. Starile afective se succed cu rapiditate. Are tendintat de dominare in grup si se daruieste cu pasiune unei idei sau cauze.

Sangvinicul este vioi, vesel, optimist si se adapteaza cu usurinta la orice situatii. Fire activa, schimba activitatile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trairile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale si instabile. Trece cu usurinta peste esecuri sau deceptii sentimentale si stabileste usor contacte cu alte persoane.

Flegmaticul este linistit, calm, imperturbabil, cugetat in ttot ceea ce face, pare a dispune de o rabdare fara margini. Are o putere de munca deosebita si este foarte tenace, meticulos in tot ceea ce face. Fire inchisa, putin comunicativa, prefera activitatile individuale.

Melancolicul este putin rezistent la eforturi indelungate. Putin comunicativ, inchis in sine, melancolicul are dificultati de adaptare sociala. Debitul verbal este scazut, gesticulatia redusa.

Tipologia lui Pavlov

Explicare diferentelor temperamentale tine, in conceptia filozofului rus Ivan Petrovici Pavlov, de caracteristicile sistemului nervos central:

Forta sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos si se exprima prin rezisetnta mai mare sau maica la excitanti puternici sau la eventualele situatii conflictuale. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre sistem nervos puernic si sistem nervos slab;

Mobilitatea desemneaza usurinta cu care se trece de la excitatie la inhibitie si invers, in functie de solicitarile externe. Daca trecerea se realizeaza rapid, sisetmul nervos este mobil, iar daca trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos inert;

Echilibrul sistemului nervos se refera la repartitia fortei celor doua procese (excitatia si inhibitia). Daca ele au forte aproximaiv egale, se poate vorbi despre sistem nervos echilibtrat.

Exista si un sistem nervos neechilibrat la care predominanta este excitatia.

Din combinarea acestor insusiri rezulta patru tipuri de sistem nervos:

tipul puternic - neechilibrat - excitabil (corelat cu tetmperamentul coleric)

tipul puternic - echilibrat - mobil (corelat cu temperamentul sangvinic)

tipul puternic - echilibrat - inert (corelat cu temperamentul flegmatic)

tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic)

Gheorghe Zapan a determinat patru niveluri ale sistemului temperamentatl: nivelul motor general (de activitate), nivelul afectiv, nivelul perceptiv-imaginativ si nivelul mintal (al gandirii). Fiecare nivel se caracterizeaza prin indicii temperamentali: forta, echilibru, mobilitate, persistenta, tonus afectiv (stenic si astenic) si directie (extravertit sau introvertit). Gh. Zapan a elaborat o metoda de educare a capaciatii de interapreciere, numita metoda aprecierii obiective a personalitatii.

Tipologia lui Jung si Eysenck

Psihiatrul elvetian Carl Jung a constatat, pe baza unei impresionante experiente clinice, ca, in afara unor diferente individuale, intre oameni exista si deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientati predominantspre lumea externa si intra in categoria extravertitilor, in timp ce altii sunt orientati predominant spre lumea interioara si apartin categoriei introvertitilor.

Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se inteleg sau se cearta cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei. Introvertitii sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre reverie si greu adaptabili.

Psihologul englez Hans Eysenck reia aceasta distinctie a lui Jung, amplificand cazuistica probatorie, dar adauga o noua dimensiune numita grad de nevrozism. Aceasta exprima stabilittatea sau instabilitateta emotionala a subiectului. Eysenck a reprezentat cele doua dimensiuni pe doua axe perpendiculare, obtinand tipurile extravertit - stabil, extravertit - instabil, introvertit - stabil si introvertit - instabil, pe care le-a asociat cu cele patru temperamente clasice.

Tipologia scolii franco - olandeze

Psihologii olandezi G. Heymans si E. D. Wiersma propun o tipologie a temperamentelor mul mai nuantata care va fi reluata si precizata de psihologii francezi Rene Le Senne si Gaston Berger. Ei pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea si rasunetul. Din combinarea lor rezulta opt tipuri temperamentale.

Emotivitatea exprima reactiile afective ale persoanelor in fata diferitelor evenimente. Emotivii au tendinta de a se tulbura puternic chiar si pentru lucruri marunte. Dimpotriva, non-emotivii sunt aceia care se emotioneaza greu si ale caror emotii nu sunt prea violente.

Activitatea desemneaza dispozitia spre actiune a unei persoane. Persoanele active au o continua dispozitie spre actiune, nu pot sta locului. Cele non-active actioneaza parca impotriva vointei lor, cu efort si plangandu-se continuu.

Rasunetul se refera la ecoul pe care il auasupra noastra diferite evenimente, impresii. Acele persoane la care evenimentele, chiar neinsemnate, au un puternic ecou sunt numite persoane secundare. Persoanele la care ecoul evenimentelor este mic este numite persoane primare.

Exista opt tipuri de temperament: pasionatii (emotivi, activi, secundari), colericii (emotivi, activi,primari), sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervosii (emotivi, non-activi, primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari), sangvinicii (non-emotivi, activi, primari), apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-activi, primari).