TEORII ALE DEZVOLTARII

Teoria psihanalitica

- mintea umana este vazuta ca un fel de aisberg, avand cea mai mare parte ascunsa sub apa

- Freud considera personalitatea umana compusa din trei parti:

ID - sinele : este prima parte a personalitatii care se dezvolta, continand toate imboldurile launtrice, pulsiunile si instinctele. Sinele este egoist manifestandu-se numai pe baza principiului placerii. Dorintele nesatisfacute creaza tensiune, iar eliberarea de sub aceasta se face fie prin solutii reale fie prin fantezie, impulsiv si irational nu tine cont de restrictiile sociale.

EGO - eul: guverneaza pe baza principiului realitatii incercand sa satisfaca solicitarile sinelui dar intr-o maniera care sa se potriveasca cu realitatea si care sa nu produca dificultati mai tarziu. Este sfera executiva a personalitatii avand un rol de "manager" in mentinerea echilibrului intre realitatea mediului si impulsurile irationale.

SUPEREGO - supraeul: apare ca un fel de parinte interior indicandu-i individului ce ar trebui sa faca si ce nu ar trebui sa faca, cuprinzand toate ideile, datoriile si responsabilitatile sale. In multe privinte aceasta parte este la fel de nerealista ca si sinele, deoarece exigentele sale sunt atat de pretentioase si uneori chiar nerealiste incat ar fi imposibil de realizat.

Prezentarea sintetica a evolutiei pe stadii dupa Freud

Teoria lui Erikson

principalul reprezentant al neofreudienilor care s-au centrat asupra dezvoltarii eu-lui construind teoria dezvoltarii psihosociale

TEORII ALE DEZVOLTARII COGNITIVE

Teoriia dezvoltarii cognitive a lui Piaget

Stadiul senzorio-motor

sarcina dominanta este organizarea si interpretarea informatiilor pe care copilul le primeste prin canalele de simt si dezvoltarea coordonarii motorii

incepe sa-si dezvolte schema corporala si tot in aceasta perioada isi dezvolta si perceptia constantei obiectului ajungind sa desfasoare acte intentionale (spre obiect) in locul reactiilor reflexe anticipand miscarile viitoare ale obiectelor si oamenilor

-achizitia permanentei obiectului este cea mai importanta realizare a acestui stadiu copilul constientizand faptul ca un obiect continua sa existe si atunci cand nu se mai gaseste in sfera sa perceptiva. In jurul varstei de 10 luni chiar daca acoperim o jucarie copilul este constient de prezenta sa in ciuda faptului ca nu o poate vedea si se implica intr-un proces activ de cautare a obiectului. Daca jucaria a fost ascunsa de mai multe ori in acelasi loc si copilul a reusit sa o gaseasca - a avut succes in activitatea de descoperire a acesteia atunci el va cauta in continuare jucaria in acelasi loc, chiar in conditiile in care a vazut ca adultul a ascuns-o altundeva. Acest comportament se mentine pana in jurul varstei de un an cand copilul nu mai insista pe repetarea actiunilor care s-au finalizat cu succes si se va canaliza pe ceea ce a vazut ultima data (Atkinson si colab., 2002). Acestea constituie preachizitii pentru stadiul urmator.

Stadiul preoperational

- se dezvolta capacitatea de"decentrare", de adoptare a punctului de vedere al altei personae, dar gandirea lui se caracterizeaza prin egocentrism (isi centreaza intreaga cunoastere asupra activitatii proprii), sincretism (o fraza continand un cuvant necunoscut este inteleasa facand abstractie de acel cuvant) si animism .Rationamentul este transductiv (identifica o relatie cauzala care nu exista de fapt intre 2 evenimente care se petrec impreuna)

- ireversibilitatea gandirii

- impresia vizuala la aceasta varsta domina egalitatea numerica. Astfel copilul de 5 ani aflat in etapa preoperationala va putea identifica corect egalitatea a doua gramezi de bile in conditiile in care ele sunt insiruite unul langa altul astfel incat fiecarui element dintr-un rand sa ii corespunda alt element in celalalt rand. Daca insa modificam aceasta grupare in fata lui adunand unul dintre aceste siruri intr-o gramajoara impresia vizuala va domina si copilul va sustine ca cele insiruite sunt mai multe fata de cele din gramajoara si abia la 7 ani egalitatea numerica anterior stabilita va prima in fata impresiei vizuale

- copiii incep sa se angajeze in jocul simbolic

Stadiul operatiilor concrete

- in rationamentele sale se bazeaza pe probleme reale si observabile, fiind in contrast cu problemele si situatiile care sunt in primul rind verbale si ipotetice

- apare o dorinta extraordinara de a culege informatii despre lume, ei adunind date despre fapte si lucruri. In acest moment el nu mai este multumit doar de aparitia unui eveniment sau obiect, ci    face comparatii logice asupra aspectelor fundamentale ale acestora inainte de a lua decizii - centrindu-se pe logica si nu pe simple aparente perceptive - se formeaza notiunea de conservare (1.a substantei 2. a greutatii 3. a volumului)

- apare serierea (ordonarea crescatoare sau descrescatoare dupa diverse criterii, putand intercala si termini noi)

Stadiul operatiilor formale

Adolescentul manevreaza acum logica abstracta, elaboreaza ipoteze despre lume, le verifica si utilizeaza notiuni abstracte in gandirea sa. Piaget apreciaza ca aceasta este cea mai inalta forma de gandire si sustine ca din momentul acesta copilul isi poate extinde cunostintele fara a mai aparea alte restrictii.

In ciuda importantei pe care Piaget o acorda rolului mediului in dezvoltarea cognitiva a copilului el recunoaste totusi si importanta ereditatii deoarece o anumita forma de gandire nu s-ar putea dezvolta daca copilul nu ar fi pregatit genetic pentru aceasta. Aceasta predispozitie poate aparea mai devreme sau mai tarziu in functie de sansele pe care le are copilul de a explora probleme diferite. Persoana este capabila sa descrie sau sa-si reprezinte forma unui obiect care lipseste.

Teoria lui Vigotski

principalul mecanism al dezvoltarii psihicului uman este cel de insusire a tipurilor si formelor de activiatate constituite socialmente istoric si transformarea lor in procese psihce interioare, cu alte cuvinte - caracterul mediat (de catre un adult competent) al functiilor psihice si provenienta proceselor intelectuale dintr-o activitate initial exterioara.Teza sa este in acord cu credintele sale marxiste, natura umana fiind un produs socio-cultural.

considera limbajul (cel mai important instrument socio-cultural care ne este transmis prin mediere) ca avand un rol covarsitor in structurarea gandirii (spre deosebire de Piaget) identifica 3 etape in care cuvantul intervine pentru a modela procesele cunoasterii:

1. stadiu sincretic - lipsit de orientarea copilului asupra proprietatilor lucrurilor
2. denumirea conventionala a unui obiect nu este o notiune ci mai degraba o familie de obiecte sau fiinte
3. cuvantul capata semnificatie eliberanduse de influenta impresiilor imediate

Orice functie psihica (inclusiv formarea conceptelor) apare de doua ori-mai intai in plan social, interpsihic iar apoi prin interiorizare, si in plan intraprihic.Limbajul, prin interiorizare, devine gandire.

o alta contributie esentiala adusa de Vigotski este "zona proximei dezvoltari" adica intervalul dintre ceea ce stiu copiiii si ceea ce pot invata in conditii de indrumare.Exista o dezvoltare acuala a copilului care poate fi evaluata cu ajutorul probelor standardizate si una potentiala care poate fi estimata pe baza a ceea ce copilul este capabil sa realizeze cu ajutorul adultului la un moment dat si ulterior si singur.

  In acord cu credintele sale marxiste, Vigotsky vedea natura umana ca pe un produs socio-cultural. Copiii nu trebuie sa reinventeze lumea, asa cum pare  sa fi crezut Piaget.

       Ei  pot beneficia de intelepciunea  acumulata de generatii anterioare si intr-adevar nu pot sa evite acest  lucru in interactiunile lor cu cei care ii ingrijesc.Fiecare generatie sta pe umerii celei precedente, preluand cultura specifica- respective realizarile sale intelectuale, materiale, stiintific si artistic- pentru a o dezvolta in continuare, inainte de a o preda mai departe generatiei viitoare.El intelege ca atat instrumentele tehnologice, cat si  pe cele psihologice sunt: pe o parte, cartile,ceasurile,bicicletele,calcularoarele,calendarele,stilourile,hartile si alte mecanisme fizice, sip e de alta parte, concepte si simboluri precum limba, scris-citit,matematica si teorii stiintifice, precum si valori ca viteza, eficienta si puterea.

     Achizitionarea unor astfel de instrumente ii ajuta pe copii sa isi traiasca viata in anumite feluri, considerate de societatea noastra ca fiind mai eficiente si mai acceptabile; prin intermediul lor, ei invata sa inteleaga cum functioneaza lumea.

Aspecte interpersonale:

   Acesta este domeniul in care Vigotsky si-a adus contributia cea mai importanta, iar cercetarile ulterioare pe care le-a inspirit vizeaza conceptele pe care le-a propus pentru a elucida natura proceselor  interactive, relevante pentru dezvoltarea cognitive.

      Dezvoltarea cognitive a copiilor are loc, dupa Vigotsky, mai ales ca rezultat al interactiunii cu alte persoane mai competente si care cunosc mai multe, care pot sa transmita copilului instrumentele culturale cerute  de activitatea intelectuala-precum limba,care s-a dezvoltat in decursul istoriei fiecarei societati  si care le va permite copiilor sa functioneze ca membri ai acelei societati. Vigotsky a propus, ideea de emergenta a competentei intelectuale  ca rezultat al interiorizarii modalitatilor de rezolvare de probleme intalnite pentru prima data in sesiunile cu alte persoane.De aceea,orice abilitatea intelectuala va fi realizata mai intai impreuna cu un adult competent,inainte sa fie preluata si interiorizata de copil.

       Dezvoltarea cognitiva este deci o evolutie de la intermental la intramental, de la reglarea impartasita la autoreglare.

Aspecte individuale:

   Vigotsky a avut mult mai putine de spus despre nivel decat despre celalte doua.Spre deosebire de Piaget, el nu a incercat sa urmareasca dezvoltarea de-a lungul varstelor:nu a dorit sa produca o teorie stadiala ca si cea a lui Piaget, iar ceea ce a avut de spus despre rolul copilului in situatiile de rezolvare de probleme prin colaborare era aplicabil ata pentru prescolari, cat si pentru adolescenti.Singura afirmatie pe care  a facut-o despre varsta a fost sugestia conform careia copiii pana la 2 ani sunt influentati mai ales de forte biologice si ca influentele culturale,care sunt in centrul operelor sale, isi incep rolul dupa aceasta varsta.

De la ajutorul acordat de altii la autoreglare:

      Vigostky si-a prezentat ideile in termini foarte generali, avand putine date empirice  care sa ii sprijine teoria.El a lansat un  concept de zona ca proximei dezvoltari(ZPD) ca si concept unificator in incercarea de a intelege progresul copilului de la dependeta de altii la independenta in functionarea cognitive; el a lasat insa neexplicate o serie de probleme, pe care cercetarile ulterioare au trebuit sa le clarifice.

       ZPD este intervalul dintre ceea ce poate fi realizat de catre un copil fara indrumare si ceea ce poate el realizacu ajutorul unei persoane care stie mai mult.De aceea, acesta reprezinta aria cruciala in care trebuie plasate eforturile de instruire; cu alte cuvinteadultul ar trebui sa fie atent atat la performanta copilului, cat si la potentialul acestuia si sa adapteze cu grija provocarile intelectuale doar cu un pas sau doi mai departe de ceea ce intelege deja copilul.Acest progress prin ZPD a fost descries in detaliu in termenii a trei stadii  succesive:

Stadiul 1: in care performanta este asistata de alte persoane, mai competente.                   

Stadiul 2: in care performata  este reglata de copii.

Stadiul 3: in care performanta este auromatizata.

       Trebuie sa obsevam un lucru esential: ceea ce se intampla in interiorul ZPD nu trebuie sa se limiteze la formele explicite si didactice de instructie, despre care a vorbit in principal Vagotsky.Acesta se aplica unei game largi de alte tipuri de interactiuni-unele chiar ocazionale si informale, implicand jos reciproc sau distinctii,dar care, cu toate acestea au un potential similar pentru  a determina progresul cunostintelor copiilor.

      Din aceasta cauza termenul de participare ghidata, introdus de Barbara Rogoff pentru  a descrie  ce se intampla un ZPD, este cel mai potrivit deoarece pe de o parte, atrage atentia asupra reciprocitatii procesului instructional, iar pe de alta parte, subliniaza rolul copilului ca ucenic al indivizilor mai competenti.

      Primii tutori ai unui copil de obicei sunt parintii,iar instruirea are loc  de cele mai multe ori spontan si natural in situatii unu-la-unu.Distinctia dintre joc sau predare nu contreaza foarte mult, deoarece copiii de aceasta varsta invata totul in contextual jocului, in care se simt bine si in care ei stabilesc ritmul, urmat de buna voie de mama.Adultii utilizeaza o mare diversitate de modele comportamentale atunci cand ii asista pe copii in rezolvarea de probleme, natural or depinzand de sarcina, de varsta copilului si de competentele lui.Totusi,aceste modele,strategii nu sunt aplicate vrand-nevrand, ci sunt alese cu constiinta clara a eforturilor depuse de copil in sarcina,cu scopul de a- l implica cat de mult posibil, pe masura competentelor sale.Adultul construieste, deci, esafodaje pentru a-l ajuta pe copil. Conceptul de esafodare a fost introdus de David Wood si colegii sai, pentru a descrie tipul de indrumare si ajutor pe care il ofera adultii copiilor in ZPD,identificand astfel tipul de actiuni necesare pentru promovarea invatarii.Esafodare este un efort contingent, colaborativ si interactiv, care ar trebui sa duca la timpul potrivit la preluarea de la adult a responsabilitatii in rezilvarea sarcinii.

      Principalul avantaj al termenului de esafodare este acela ca ofera o metafora vie, amintindu-ne ca invatarea reprezinta un tip particular de efort comun, in care adultii  trebuie sa ofere sprijin special in anumite momente.Nu toate eforturile adultilor de asistare in rezolvarea de probleme au aceeasi eficienta.Exista 3 seturi de influente:ceea ce tine de adulti,ceea ce tine de copii si cele din interactiunea adult-copil.

adultii difera foarte mult in privinta sensibilitatii fata de ceilalti, iar abilitatea de a se adapta cerintelor copiilor poate sa fie la unii deficitara.

copiii sunt diferiti in privinta gradului in care pot profita de ajutor.

factorii care tin de relatia adult-copil trebuie luati in considerare datorita dovezilor conform carora tipul de atasament care se dezvolta intre parinti si copil poate afecta abilitatea copilului de a beneficia de instruire- nu doare de acel de parinte.

       Au existat studii prin care s-a demonstrat ca si copii pot deveni la randul lor tutori.Tutoriatul realizat de copii este cel in care un copil care stie, ofera instructie si indrumare altui copil, pentru a-l adduce la un nivel similar de competenta.Studiile care au prezentat rezultate pozitive, castiga prin indrumarea oferita de un tutor-copil,chiar daca diferenta de varsta este minima.Totusi nu toate studiile au identificat castiguri: in anumite circumstante copii chiar pot sa  regreseze.Simplu fapt de a fi cu un partener mai avansat nu este suficient - trebuie indeplinite si anumite conditii.

        S-a realizat un studiu de catre Barbara Rogoff si colegii sai despre rezolvarea de probleme prin colaborare-mame si copii din Guatemala si Statele Unite.In fiecare comunitate au fost studiate 14 setruri de mame si copiii lor(cu varste intre 1-2 ani), cu accent pe modul in care mamele isi ajuta copiii sa resolve 2 sarcini dificile,respective operarea cu mai multe obiecte noi.Toate mamele au lucrat impreuna cu copii lor in ambele sarcini, oferind ajutor si sprijin.In San Pedro, mamele, spre deosebire de cele americane, nu se considerau parteneri de joaca ai copiilor si un astfel de rol era stanjenitor pentru ele.Aceste mame se considerau mai ales supervizori si instructori.Mamele americane utilizau adesea limbajul ,,bebelasilor", pentru a cobora la nivelul verbal al copiilor , in schim ce mamele din San Pedro se bazau mai mult pe comunicarea non-verbala.

           Asadar, analiza detaliata a felului in care cele 2 grupuri de mame si copii interactioneaza atunci cand sunt confruntate cu aceleasi sarcini a dus la observarea unor diferente marcante la nivelul stilulilor instructionale.

RELATIA DE ATASAMENT IN COPILARIE SI ROLUL EI IN DEZVOLTAREA ULTERIOARA

Atasamentul este forma puternica de legatura afectiva care se formeaza inca din perioada prenatala

Conform teoriei atasamentului, toti copii se ataseaza de persoanele cu responsabilitati de ingrijire, indiferent de felul in care sunt tratati.

In copilarie, atasamentul se formeaza initial fata de parinti urmand ca mai apoi sa se dezvolte in cursul adolescentei si a restului existentei prin intermediul unor legaturi noi. Rolul mamei este de a oferii suficient copilului incat acesta sa dezvolte un atasament securizant. O mama buna este aceea care este suficient de buna pentru copilul ei.

Teoria atasamentului are o importanta fundamentala pentru intelegerea tulburarilor grave ale personalitatii.

Variatiile gradului in care sunt prezente la nastere dimensiuni de temperament precum cautarea noutatii, evitarea monotoniei, agresivitatea contribuie la influentarea calitatii tranzactiilor dintre copil si aceia care-l ingrijesc, in definitiv a stilului de atasament.

Hay (1980) a precizat ca un atasament sigur este o preachizitie fundamentala a invatarii. Atasamentul devine astfel o prerechizita obligatorie a procesului de invatare, deci a dobandirii caracterului, a doua dimensiune majora a personalitatii achizitionata prin invatare

John Bowlby: atasamentul este o clasa de comportamente sociale cu o functie specifica proprie, care este in mod esential aceea de a putea mentine proximitatea cu o alta fiinta a propriei specii considerate mai puternice si in masura sa protejeze. Atasamentul fata de un ingrijitor protectiv si iubitor este o nevoie umana de baza.Omul are un instinct de a se atasa: copii cauta instinctiv siguranta la ingrijitor iar parintii isi protejeaza si isi hranesc in mod instinctiv copiii.

In piramida trebuintelor prezentata de Maslow, dupa nevoile fiziologice, primele nevoi care apar sunt nevoia de siguranta si securitate urmata imediat de nevoia de apartenenta si de dragoste.

Cercetarile lui Schaffer au aratat ca 65% dintre copii isi construiesc atasamentul fata de mama, 5% fata de tata sau alte persoane din proximitate(bunici, doica) in vreme ce 30% dezvolta un atasament dual (fata de mama si inca o persoana-tata,de exemplu).

Desi cei doi parinti interactioneaza diferit cu copilul lor acest lucru este absolut necesar pentru dezvoltarea normala,pentru relativizarea starilor si pentru integrarea in grup.Francoise Dolto spunea in acest sens ca daca tatal este absent, dezvoltarea normala a copilului reclama cu necesitate "o a treia voce" cu care sa interactioneze, oferindu-i copilului sansa comparatiei si a detasarii, caci o buna atasare are ca scop o detasare si o autonomie a copilului.

Functia biologica atribuita atasamentului este aceea de a proteja.Dincolo de aceasta functie de baza, un atasament sanatos faciliteaza invatarea increderii si reciprocitatii ca baza a viitoarelor relatii emotionale, explorarea mediului inconjurator in conditii de siguranta, sau dezvoltarea capacitatii de a face fata stresului.

COPILUL ACCEPTAT

Intr-un atasament securizant, ambii parteneri sunt bucurosi sa fie impreuna si se simt confirmati in rolul lor."Ce copil minunat am!", "Ce multe stie mama mea si ce buna e!", sunt mesajele care circula intre mama si copil intr-un atasament securizant.

Un bun atasament ii va asigura copilului trairea starii de fascinatie in jocurile lui de explorare si de descoperire.Parafrazandu-l pe Piaget, copilul cu un bun atasament se va putea comporta ca un om de stiinta liber, neingradit in experimentele si cercetarile lui, ca si in interpretarea lor.Acesta este copilul acceptat a carui existenta este pentru parintii sai izvor de bucurie si satisfactii.Osterrieth subliniaza ca acceptarea sociala este proportionala cu acceptarea familiala de care s-a bucurat individul.

COPILUL NEACCEPTAT

Relatia copilului cu o mama insensibila, iritata de semnalele lansate de copil, enervata de faptul ca o urmeaza peste tot, conduce la formarea unui atasament compromis.Neacceptarea poate fi exprimata deschis dar si in forme derivate cum ar fi supraprotectia compensatorie sau dominatia agresiva.Acest atasament tulburat, asociat cu consumul de alcool, neglijarea nevoilor fizice, violenta, ingijitori multipli, prezinta un risc ridicat pentru probleme serioase de dezvoltare cum ar fi: stima de sine scazuta, dependenta exagerata de ceilalti, incapacitate de a dezvolta si mentine prietenii.

Copilul respins este dependent si pasiv, revendica afectiunea sub forma de hrana, jucarii sau ingijire, traieste un acut sentiment de inferioritate, este lipsit de sentimentul propriei valori.

O serie de studii efectuate ilustreaza puterea acestei tendinte innascute de a forma atasamente. Harlow (1966) a despartit niste pui de maimuta de mamele lor si i-a crescut in schimb cu ajutorul unor mame surogat. Intr-unul din aceste studii, fiecare pui a fost crescut de doua mame surogat, una facuta din sarma foarte teapana si cealalta acoperita cu o panza foate moale. Doar mama din sarma avea o sticla cu lapte pentru a hrani puiul. Dintr-o pozitie bazata pe conditionarea clasica, ne-am putea astepta ca puii de maimuta sa se ataseze de mama de sarma care are sticla deoarece ea este asociata cu hrana. Dar puii o preferau in mod clar pe mama care era acoperita cu panza moale. Isi petreceau mai mult timp cu ea si tot la ea fugeau cand se simteau amenintati de ceva sau erau suparati. In mod aparent, pentru dezvoltarea unui atasament, abilitatea de a se catara pe mama acoperita cu panza moale le oferea un sentiment de siguranta mai puternic decat mancarea (Sroufe, 1992).

Bowlby a prezentat dezvoltarea atasamentului in patru stadii: preatasament, formarea atasamentului, atasamentul clar si parteneriat pe baza de scopuri.

Faza de preatasament (de la nastere la sase saptamani) e caracterizata de sociabilitatea nediscriminativa, lipsa raspunsurilor diferentiate fata de ingrijitor. Copilul raspunde pozitiv la o varietate de semne indiferent de persoana care le emite.

In etapa de formare a atasamentului (2-7 luni), copilul poate distinge ingrijitorul dintre alti adulti si sa raspunda corespunzator. In aceasta faza copilul incepe a invete consecintele naturale ale relatiei cu parintele si isi dezvolta expectante legate de modul in care ingrijitorul ar trebui a raspunda la variate semnale. Lipindu-I notiune de permanenta a obiectului, copilul nu protesteaza separarii in aceasta faza.

Cea mai semnificativa faza este cuprinsa intre 7-24 luni, atasamentul clar. In aceasta faza, tendinta generala a copilului este explorarea din zona securizanta oferita de mama si apoi reintoarcerea la ea pentru contact sau confort atunci cand se simte in pericol. Separarea este manifestata prin protest activ, atunci cand copilul e afla pe un teritoriu strain.

Peste doi ani, copilul se afla in faza de parteneriat pe baza de scopuri, in care relatia reciproca sau parteneriatul cu ingrijitorul este caracterizata prin negociere, reciprocitate. Se considera ca toti copiii parcurg aceste etape in aceasta ordine, putand varia perioada de timp petrecuta in fiecare faza (LaFreniere, 2000

In 1962, Ainsworth a desfasurat un studiu longitudinal in care a dezvoltat "Strange Situation", o procedura de evaluare de laborator produsa pentru a studia separarea si reunirea in conditii de stres scazut si ridicat. In cadrul acestei metode copilul este initial cu mama intr-o incapere, intra un strain si mama pleaca, apoi e intoarce, pleaca strainul, pleaca din nou si mama lasand copilul singur, apoi se intoarce. Reactiile copilului sunt observate printr-un geam de sticla unidirectional si sunt inregistrate pe film pentru analize ulterioare.

Copiii cu atasament securizant manifesta intre joc si dorinta de a ramane langa ingrijitor.Acest stil de atasament se dezvolta cand ingrijitorul este in permanenta disponibil, manifesta afectiune si este responsabil.Adultii cu o structura securizanta de atasament au un grad mai mare de aceptare a intimitatii si o mai mare incredere in relatia cu partenerul.

Atasamentul rezistent se caracterizeaza prin ambivalenta emotionala si rezistenta fizica la mama.Acest tip se mai numeste si anxios-ambivalent datorita furiei indreptata de copil spre mama in acelasi timp in care isi manifesta nevoia de contact si de confort.Acest stil se dezvolta cand ingrijitorul este in mod inconsistent disponibil si deschis spre relatiile cu copilul.Adultii cu stil de atasament ambivalent isi doresc o relatie extrem de apropiata, manifestand o dependenta exagerata fata de partener, impreuna cu teama de a nu fi parasit de acesta.

Atasamentul evitant se manifesta prin evitarea activa a mamei atunci cand copilul este suparat si se dezvolta cand ingrijitorul este rece si iresponsabil.Adultii cu o structura de tip evitant se tem de o prea mare intimitate si au tendinta de a abandona relatia.

Atasamentul dezorganizat reflecta o varietate de comportamente confuze si contradictorii din partea copilului si a adultului.

Zeanah, Mammen si Lieberman sugereaza faptul ca tulburarile de atasament reprezinta tulburari profunde si pervazive ale sentimentelor de siguranta si securitate ale copilului. Ei propun cinci tipuri de tulburari ale atasamentului:

Neatasat - esecul in dezvoltarea unei figuri preferate de atasament.

Nediscriminatoriu - esec in a utiliza figura de atasament ca pe o baza sigura atunci cand este speriat. Poate duce la o predispozitie pentru accidente.

Inhibat - copilul nu doreste sa se aventureze la distanta de figura de atasament, nu se angajeaza in explorari active. Poate duce la agatare excesiva de parinte si la complezenta compulsiva.

Agresiv - relatia cu figura de atasament se caracterizeaza prin furie si agresivitate, care pot fi manifestate si fata de sine si de alte persoane.

Inversarea rolurilor - copilul iti asuma rolurile si responsabilitatile asumate in mod normal de catre parinti.

Atasament sigur se dezvolta atunci cand individul are incredere in disponibilitatea parintilor. El stie ca parintii vor fi langa el si il vor sustine in cazul in care va avea probleme. De aceea copilul se simte capabil sa exploreze lumea sa caute si sa incerce lucruri noi.

Atasamentul angoasat(nesigur) ambivalent se dezvolta atunci cand individul nu este sigur pe protectia si disponibilitatea parintilor de a-l ajuta daca va avea nevoie. Copilul se agata si cere atentie tot timpul. Are dificultati in a explora lumea externa si se arata angoasat. Aceasta se datoreaza faptului ca uneori parintele este disponibil uneori nu. Cel mai adesea parintele se foloseste de amenintarea cu separatia sau abandonul in scop didactic.

Atasamentul evitant (dezorganizat) presupune o lipsa de incredere in faptul ca atunci cand va cere ingrijiri va si gasi ba din contra, crede ca va fi respins. Se intampla adesea ca aceste persoane odata ajunse mature vor avea un fals Eu, si nu se vor bucura de dragoste si sprijin din partea celorlalti. In primul rand pentru ca nu vor cauta aceste lucruri. Rejectile repetate sau institutionalizarea din copilarie il pot transforma intr-o persoana izolata, ostila sau chiar antisociala.

Beneficiile atasamentului sigur

Atasamentul sigur reflecta increderea pe care copiii o au in relatiile cu persoanele de ingrijire. Copiii cu relatii de atasament sigure vor profita la maximum de oportunitatile din viata, vor fi apreciati de colegi, vor avea capacitati de lider si abilitati sociale si vor fi mai increzatori in ei decat alti copii.

Repercusiunile atasamentului nesigur

Copiii cu atasament anxios, anxios rezistent si dezorganizat se indreapta pe un drum plin de probleme si conflicte al propriilor relatii atat ca si copii, cat si ca adulti

copiii cu atasament anxios vor fi mai dependenti, cei cu atasament anxios rezistent vor fi cei mai dificili prieteni, cu manifestari rautacioase si manipulatorii, iar cei descrisi ca dezorganizati vor fi narcisi sti si incompetenti sau dificil de inteles din punct de vedere social (candidati la o patologie de tip tulburare de personalitate borderline - Sroufe, 2000

James Robertson a observat copiii din spitalele britanice care erau separati de parinti perioade lungi de timp. El a realizat filme dramatice cuprinzand deteriorarea acestora si a descris trei stadii ale reactiei emotionale la separare si pierdere. Acestea sunt:

- protest - copilul este speriat, confuz, tipa si isi cauta cu anxietate mama;

- disperare - copilul isi pierde speranta de a se reintalni cu mama, devine depresiv si isi pierde interesul fata de hrana si mediu inconjurator;

- detasare - copilul este indiferent la ingrijirea materna, nu interactioneaza mama in timpul vizitelor si nici nu pare afectat atunci cand aceasta pleaca. Copilul pare adaptat la viata institutionalizata. Sentimentele pentru parinti "au murit" datorita dezamagirii repetate (Robertson & Robertson, 1978).

Studiile realizate indica faptul ca stilul de atasament la varstele adulte este relationat cu calitatea legaturii dintre cei doi parteneri:Adultii cu structura securizanta de atasament au un grad mai mare de acceptare a intimitatii si o mai mare incredere, siguranta in relatia cu partenerul;Persoanele cu o structura de tip evitativ se tem de o prea mare intimitate, avand tendinta de retragere din relatie;Adultii cu un stil ambivalent isi doresc o relatie extrem de apropiata, manifestand o dependenta exagerata fata de partener, impreuna cu teama de a nu pierde iubirea celuilalt sau a nu fi parasit de catre acesta.

Cercetarile pun in evidenta corelatia dintre stilul de atasament la varsta adulta si calitatea relatiei dintre persoana si figurile de atasament din copilarie.

JOCUL SI ROLUL LUI IN DEZVOLTAREA UMANA

Planchard considera ca jocul este o expresie a activitatii efectuate spontan, din placere, incarcata de satisfactii. Copiii vigurosi se joaca tot timpul isi schimba usor interesele, preferintele si directia jocului. Jocurile colective, dezvolta sociabilitatea copilului.

Jocul este o activitate voluntara care nu are alt scop in afara de el insusi

GROOS teoria``instinctiva``a jocului

analizeaza jocul copilului prin analogie cu cel al animalelor

considera ca prin joc se    formeaza anumite suprastructuri peste predispozitiile native ; numeste aceste suprastructuri " noi relatii habituale".

pune accentul pe semnificatia biologica a acestui tip de activitate- jocul.

esi mult criticata din cadrul acestei teorii se impune urmatoarea idee: jocul este o activitate cauzata de anumite trebuinte fiziologice ( ex: jocurile motrice) dar nu se rezuma la acestea, la om adaugandu-se cele de sorginte socio-culturala.

BUYTENDIJK

Influentat de Freud,sustine ca la baza jocului nu stau instinctele ci pulsiunile cele mai comune:

Pulsiunea spre eliberarea de anumite obstacole generate de mediul in care traieste copilul

Pulsiunea de contopire, de comunicare cu mediul

Pulsiunea spre repetare, raportata la dinamica incordare- descarcare esentiala pentru joc

FREUD

vede in joc, un mijloc de eliberare al emotiilor ingradite. Copii folosesc jocul pentru a explora si controla propriile sentimente despre viata, exteriorizandu-si teama si anxietatea intr-o situatie sigura.

jocul poate fi considerat un mecanism de aparare impotriva problemelor si o modalitate de control a comportamentului.

ADLER

jocurile reprezinta o exersare a sentimentului de comuniune sociala.

un alt factor care apare clar in joc este dorinta de superioritate care se manifesta in inclinatia de a comanda, de a domina. Exista putine jocuri care sa nu favorizeze cel putin unul dintre acesti factori: pregatirea pentru viata, sentimentul de comuniune, setea de dominare.

BRUNER

evidentiaza potentialul de invatare al jocului si considera jocul ca fiind mijlocul de obtinere al deprinderilor fizice si psihice la copii.

jocul implica experimentarea unor actiuni mai restranse, care mai tarziu pot fi combinate cu o deprindere mai complexa de nivel superior. Activitatea de joc contribuie la rezolvarea problemelor si la intelegerea modului de utilizare a instrumentelor

PIAGET

- defineste jocul ca o simpla asimilare functionala sau reproductiva, o pura asimilare a realului la EU in sens biologic si psihologic

- porneste de la structura gandirii copilului si distinge urmatoarele tipuri de jocuri: jocuri- exercitiu, jocuri- simbolice, jocuri cu reguli, toate fiind dominate de procesul de asimilare.Aceste tipuri de joc se manifesta paralel cu dezvoltarea cognitiva

Jocul functional - corespunde stadiului sensorio-motor al dezvoltarii. Se pune accentul asupra exersarii si controlului miscarilor si asupra explorarii obiectelor prin observare si atingere. Activitatea de joc a copiilor contine multe miscari repetitive care sunt facute din simpla placere de a-si demonstra maiestria deprinderilor implicate.

Jocul simbolic si jocul constructiv - corespunde cu stadiul preoperational. Copilul angajeaza fantezia si produce realul in joc, se bucura cand foloseste un obiect pentru a-l simboliza pe altul.

Jocul cu roluri si reguli - caracterizeaza stadiile operationale. Procesele de gandire ale copilului devin mai logice, iar jocul implica utilizarea regulilor si a procedeelor

Jocul apare ca o asimilare a realitatii in conformitate cu structura gandirii

Functia fundamentala a jocului este de aparare a Eu-lui de acomodarea fortata la realitate.

EXERCITIUL, SIMBOLUL si REGULA sunt etape succesive dependente de dezvoltarea gandirii care caracterizeaza marile categorii de joc

O CLASIFICARE A JOCURILOR

1. JOCUL SENZORIO-MOTOR - implica diverse simturi: tactil, auz, vaz.Contribuie la intelegerea lumii fizice: vor urmari cum plutesc fulgii pe lapte, vor combina cacao cu suc, se vor invarti pentru a experimenta senzatia de dezechilibru, etc.
2. JOCUL PRACTIC - implica repetarea unor deprinderi proaspat achizitionate; este dependent de aparitia controlului la nivel mintal si fizic si contribuie la dezvoltarea coordonarii motrice necesara in jocurile de mai tarziu.Astfel de jocuri ar fi: pictatul cu degetul, modelajul, aruncatul, rostogoloitul, prinsul, legatul siretului, folosirea foarfecii
3. JOCUL SIMBOLIC (IMAGINATIV / DRAMATIC) - caracteristic varstei de 4-5 ani.Obiectele au viata iar copilul se va comporta fata de ele conform unei destinatii pe care el le-o atribuie.Este consecinta dezvoltarii gandirii simbolice (un bat este un cal, papusa este un copil)

Piaget-dorintele nu sunt reprimate dar nu pot fi satisfacute fapt care determina copilul sa-si creeze o lume simbolica care se supune logicii sincretismului

1. JOCUL CONSTRUCTIV - apare atunci cand copilul isi foloseste deprinderile si imaginatia pentru a creea un produs nou
2. JOCURILE CU ROLURI SI REGULI - includ si alte persoane, regulile si competitia.Este caracteristic pentru copiii din clasele primare.
3. JOCUL SOCIAL - presupune interactiunea cu covarsnicii

MILDEN PARTEN identifica 6 tipuri de joc care implica activitatea sociala:

1. Jocul fara ocupatie - se uita la altii cum se joaca
2. Jocul solitar
3. Jocul spectator - se uita si mai pune cate o intrebare
4. Jocul paralel - se joaca langa alti copii dar nu cu ei
5. Jocul asociativ - interactioneaza cu alti copii, isi impart materialele dar nu par a juca acelasi joc
6. Jocul cooperativ - se joaca impreuna, apartin aceluiasi grup

Jocul social este influentat de:

1. Schimbarile ce au loc o data cu inaintarea in varsta (dezvoltarea egocentrismului, a empatiei)
2. Existenta fratilor (apare rivalitatea intre frati sau cresterea responsabilitatii pentru fratii mai mici / cooperarea)
3. Mediul copilului (are sau nu un cadru de joaca, beneficiaza sau nu de asistenta unor pesoane specializate)

DEZVOLTAREA ONTOGENETICA SI STILUL DE JOC

Pana la varsta de 6 luni se joaca cu propriul corp: dau din picioruse isi rod manuta, etc.

De la 6 luni manifesta interes fata de jucarii: le scutura, le arunca pentru a fi ridicate de adulti, le introduc in gura

La 1 an apare jocul functional, adica vor folosi obiectele potrivit destinatiei pe care o au (piaptana papusa)

Intre 1 si 2 ani apare jocul simbolic, la inceput printr-o singura actiune (papusa este culcata) iar mai tarziu, la 3-4 ani, prin actiuni relationate (papusa se spala pe maini, se asaza la masa, etc.)

La trei ani apare jocul paralel - jocul cu ceilalti copii, uneori observarea si imitarea celorlalti copii dar fara o interactiune reala.

In jurul varstei de patru ani jocul devine din ce in ce mai mult social si au interactiuni simple. Initial aceste interactiuni sunt destul de rigide mai tarziu ele luand forma cooperarii.

APARITIA SI EVOLUTIA IMAGINII DE SINE IN COPILARIE

Conceptul de sine

este o colectie organizata de credinte despre noi insine, pe cere le consideram specifice noua, la baza aflandu-se experienta noastra stocata in MLD

cuprinde o componenta academica( abilitatile matematice, de scris-citit, limbi straine), o componenta non-academica (aspect fizic, echilibrul emotional) si o componenta sociala (relatii cu parintii, cu grupul)

Grupul este cadru de referinta care joaca un rol important in formarea conceptului de sine.

Stima de sine este o atitudine pozitiva sau negativa fata de propria persoana, influentata de situatiile in care realizam succese sau inregistram esecuri; este multidimensionala

Teorii in formarea Sinelui

ALLPORT

- propune termenul de "proprium pentru Sine"

- exista 8 etape ale evolutiei Sinelui, care nu este prezent la nastere

1. 0-1 an

formarea Eului corporal, cunoastere la nivel senzorial

ani existenta unei identitati continue prin utilizarea repetata a numelui de catre adult

3. 3-4 ani

Invatarea respectului de sine prin manifestarea mandriei pentru realizarile proprii

4. extensia Eului asupra obiectelor din mediu ("papusa mea")

5. 4-6 ani

Se formeaza imaginea Eului prin comparare cu ceilalti din jur (mai mic, bun-rau)

6. 6-12 ani

Eul devine factor rational, recunoaste ca isi foloseste propria gandire in rezolvarea de probleme

7. 12 ani-

Orientarea Sinelui spre viitor, formularea unor scopuri indepartate

8. etapa discutabila in abordarea lui Allport care ar integra toate etapele antarioare

MAHLER

relatia mama copil in primii 3 ani este reprezentata intrapsihic si exista 4 clase ale deyvoltarii Sinelui

1. 0-2 luni- etapa normal-autista (dominata de trebuinta fiziologice, sensibilitate scazuta la mediu)
2. 2-6 luni - etapa de simbioza (mama este inclusa in Eul copilului fara nici o diferentiere)
3. 6-12 luni - etapa de separare/diferentiere
4. dupa 12 luni - "consolidarea personalitatii"

CARACTERISTICI ALE APARITIEI SI EVOLUTIEI SINELUI IN PERIOADA 1-3 ANI

formarea schemei corporale in primele luni; devine constient de spatiul gurii, isi descopera membrele

se recunoaste in oglinda (18 luni).Studiul lui Dixon evidentiaza urmatoarele etape ale recunoasterii in oglinda

1.Stadiul "mama"-recunoaste doar figura mamei

2.Stadiul colegului de joaca

3.Distinge imaginea proprie de imaginea altor copii

folosire propriului nume (la inceput la pers. a III-a singular) si intelegerea interdictiilor datorita achizitiei limbajului

punct critic in jurul varstei de 2 ani prin refuzul de a se supune cerintelor adultului

CARACTERISTICI ALE EVOLUTIEI SINELUI IN PERIOADA 3-6 ANI (Nevoia de identificare)

- distinge intentiile sale de ale altora, distinge intentia ca stare    mentala de comportamentul propriu-zis

- isi reprezinta mental propriul Eu dar si pe al celorlalti

- Extensia Eului se concretizeaza in spiritul de competitie si sentimentul de proprietate

- judecatile de valoare formulate de adulti sunt interiorizate si devin mijloace de autucontrol ("nu e frumos sa lovesti")

- aprecierile adultilor (pozitive sau negative) au esecte diferite: mandrie/stimulare sau rusine/vinovatie

- nevoia unui model duce la identificarea cu unul din parinti (ce se intampla in cazul familiilor monoparentale?)

- inte 4-6 ani trec prin 3 stadii: stadiul "personalismului" (foloseste pers.I sg), etapa gratiei/narcisismului si o etapa caracterizata de o mare sensibilitate si labilitate afectiva

- "sindromul bomboanei amare"

CARACTERISTICI ALE EVOLUTIEI SINELUI IN PERIOADA 6-12 ANI (Nevoia de autocontrol si autodeterminare)

"intarcarea afectiva" o data cu intrarea in scoala

Se supune regulilor, conformismului social, obligatiilor

Dezvolta raporturi de reciprocitate, devin moralisti, regulule jocului se respecta cu strictete

Relationarea cu ceilalti depinde de atitudine parintilor fata de acestia

Se manifesta rivalitatea si competitia (mai ales pentru aprecierea invatatoarei)

Eul devine factor rational, se compara cu altul si sub aspectul gandirii, apare autocritica

Poseda cunostinte despre Sinele fizic, social si emotional (se pot caracteriza in maniere foarte diverse)

Aprecierile celorlati colegi si adulti sunt interioizate

Manifesta interese "universale"

Dezvoltarea personalitatii in copilarie

Ø      Conceptul de personalitate

Termenul de personalitate deriva din latinescul `` persona`` care tradus inseamna ``masca`` .Utilizat frecvent, in limbajul comun,termenul de personalitate desemneza individul de exceptie,creator in domeniul stiintei,tehnicii si artei.In limbaj psihologic insa,putem defini termenul de personalitate ca fiind : ``organizare dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psiho-fiziologice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic``(G.Allport) sau ca ``un sistem de tendinte, aptitdini si trasaturi de temperament si fire``(N.Margineanu). Ca si trasaturi ale personalitatii putem mentiona : generalitatea, constanta, coerenta, unicitate.

Ø      Temperamentul

Din persepectiva dictionarului explicativ al limbii romane, temperamentul este ``ansamblul trasaturilor neurofiziologice ale unei persoane care determina diferentieri psihice interindividuale in ceea ce priveste mai ales capacitatea energetica si dinamica comportamentului.

Principala sfera de manifestare a temperamentului ramane afectivitatea ale carui principali parametrii sunt : sensibilitatea,stabilitatea,tonusul,profunzimea si intensitatea.

Dezvoltarea temperamentului in copilarie

Inca din primele saptamani de viata se pot observa diferente semninificative intre copii din punctul de vedere al activitatii,atentiei si adaptabilitatii la mediu.Se diferentiaza astfel copii activi si pasivi.Aparitia timpurie a acestor caracteristici sugereaza faptul ca sunt in cea mai mare parte determinate de factori ereditari,ca noul-nascut poseda toate sistemele anatomice si insusirile organismului necesare vietii inclusiv sistem nervos.

Pentru stabilirea acestor diferente individuale, R,McCall propune utilizarea urmatoarelor criterii : activitatea, reactivitatea, emotionalitatea,sociabilitatea.

Din studiul facut de Thomas si Chess reies noua categorii de

Nivelul activitatii

Distragerea

Atractia/respingerea

Adaptabilitatea

Durata si persistenta atentiei

Intensitatea reactiei

Rapiditatea raspunsurilor

Calitatea dispozitiei

Factorul cel mai stabil e calitatea dispozitiei iar cel mai putin stabil e `` nivelul de activitate``.Pe baza acestor criterii Thomas si Chess au definit 3 tipuri temperamentale :

Copii jucausi,care se adaptau imediat la situatii noi

Copii iritabili, raspundeau negaiv la situatii noi

Copii inactivi, care se retrageau de la situatii noi

Tipologii temperamentale :

Tipologia pavloviana se bazeaza pe utilizarea criteriilor de forta, mobilitate si echilibru.Prin combinarea acestor criterii Pavlov si discipolii si urmatoarele tipuri de sistem nervos :

Puternic-echilibrat-mobil =>temperament sangvinic

Puternic-neechilibrat-mobil => temperamentul coleric

Puternic-echilibrat-inert => temperamentul flegmatic

Slab =>temperamentul melancolic

Tipologia lui Heymans,Wiersma si Le Senne

Trei factori fundamentali considerati in realizarea tipologiei sunt : emotivitatea, activitatea si rezonanta .Ca si tipuri temperamentale putem mentiona : nervos, sentimental, coleric, pasionat, sangvinic, flegamtic, amorf(tolerant prin indiferenta) si apatic(inchis,interiorizat)

Tipologia lui D.Keirsey, care sugereaza ca tempramentele pot fi grupate in 4 tipuri de baza in functie de urmatoarele caracteritici de personalitate :

-Extrovertire-introvertire

-Functia senzoriala si cea intuitiva

-Functia reflexiva si afectiva

-Functia judicativa si cea perceptiva

Ø      Aptitudinile

``Insusiri psihice individuale care conditioneaza reusita indeplinirii unei anumite activitati`` fiind raportate intotdeauna la performanta si eficienta.Dezvoltarea superioara a aptitudinilor,este dependenta pe de o parte de factorul ereditar,pe de alta parte de factorul mediu,respectiv educatie ce presupune activarea predispozitiilor native.

Dezvoltarea aptitudinilor se pot manifesta foarte timpuriu inca din perioada prescolara.In aceste faze de dezvoltare sunt importante :valoarea modelelor oferite copilului,activitatile lui, regimul de viata cat si relatiile afective in care acesta este angajat.Perseverenta si tenacitatea copilului sustinute de un mediu familial adecvat vor stimula dezvoltarea aptitudinilor.

Aptitudinea scolara are de asemenea un rol important incluzand spirit de observatie, organizare perceptiv-motorie,atentie, memorie, imaginatie, gandire,etc.

Inteligenta :

``Facultatea de a sesiza esentialul, de a rezolva situatii problema noi uzand de experienta asimilata anterior.

Intalnim mai multe tipuri de inteligenta propuse de Gardner :

o       Lingvistica(deprinderi de limbaj,citit,scris,vorbit,ascultat)

o       Logico-matematica(deprinderi numerice)

o       Spatiala(intelegerea relatiilor spatiale)

o       Muzicala(voce sau instrument)

o       Corporal-chinestezica(dans,sport)

o       Interpersonala(intelegere si afiliere)

o       Intrapersonala(intelegerea sinelui

Ø      Caracterul

Potrivit lui R.Meili prin caracter se intelege ``tot ce nu-i temperament si aptitudine``.Caracterul are ca trasaturi stabilitatea si permanenta.Particularitatile tipului de sistem nervos confera trasaturilor caracteriale o anumita dinamica,o forma care individualizeaza oamenii.

Stadiile judecatilor morale dupa Kohlberg

Trasaturile negative de caracter.Minciuna. Incapatanarea.Lenea.

      Minciuna

Dintre numeroasele definitii o putem mentiona cea conform careia minciuna este ``denaturarea adevarului in mod deliberat``.Minciuna antreneaza urmatoarele mecanisme de baza: deformarea realitatii, constiinta inducerii in eroare, urmarirea unui scop (indiferent de natura acestuia. Cand ne referim la minciuna ne gandim la aspectul ei verbal insa si aspectul non-verbal joaca un rol important in ceea ce priveste minciuna : expresii ale fetei exagerat de accentuate, zambet larg, mirare, privire insistenta si prelungita, clipitul des din ochi, pupile dilatate, evitarea privirii directe,ton ridicat, vorbit rar dar mai putin fluent.Minciuna presupune o anumita maturitate a constiintei,o gandire de tip simbolic,o descentrare si dedublare totodata,precum si o dezvoltare a limbajului.La copilul mic (sub 4 ani) povestirile sale sunt expresii ale emotiilor si nu ale unor credinte susceptibile de a fi adevarate sau false.Fara a avea constiinta clara a inselaciunii, copilul altereaza realitatea in functie de dorintele sale si de fabulatia sa.

Dupa opinia lui Ch.Buhler minciuna poate fi grupata in urmatoarele categorii :

Minciuna sociala - o persoana minte pentru a ajuta o alta

Minciuna asociala - un fel de minciuna ``poetica``

Minciuna antisociala care produce tulburari,lipsa de respect, vatamare,etc

Ce ii determina pe copii sa minta ?

• Frica de pedeapsa
• Complexe de inferioritate
• Dorinte neimplinite ce duc la minciuna``santaj``
• Tendinte altruiste
• Intentii egoiste

      Incapatanarea = `` dorinta de a nu face asa cum i se cere,cum este sfatuit sau rugat``.

Fiind considerata mai degraba o slabiciune a vointei `` cu aparenta de tarie`` este o tulburare a echilibrului copilului.De regula individualist, incapatanatul manifesta exigenta excesiva fata de altii si una insuficienta fata de el insusi, de aici si lipsa de respect fata de cei din jur.

La modul general incapatanarea poate fi consecinta unei `` greseli de educatie in familie`` si ``greseli de educatie in scoala``.In functie de aceasta putem grupa incapatanarea in 3 categorii :

Incapatanarea generata de atitudinea nejusta a adultilor fata de copii.

Incapatanarea copilului rasfatat

Incapatanarea copilului nesupravegheat

      Lenea

``Trasatura negativa de caracter, care se manifesta sub forma indolentei, apatiei, a pasivitatii si a opozitiei voite la orice efort intelectual, fizic, desi copilul in cauza este sanatos.``

In cazul copiilor, lenea nu e de regula raspunzatoare de rezultate scolare slabe,aici apare acea categorie de ``pseud-lenesi``, care muncesc la fel ca ceilalti, dar rezultatele bune intarzie sa apara din diferite cauze :oboseala generata de o crestere rapida, instabilitatea emotionala, deficiente sezoriala,etc.

Ramanand in aria scolara lenea poate avea diverse cauze : programe si manuale supraincarcate, metode de predare neadecvate, cadre didactice incompetente.

Conform lui G.Mauco lenea are cauze precise care pot fi grupate in :

Starea fizica a copilului, o insuficienta fiziologica, maladie nedepistata,tulburari endocrine,cerebrale,psihice.

Nivelul dezvoltarii intelectuale, memorie slaba,intelegere lenta,apatie,etc

Cauze de natura pedagogica(cele mentionate mai sus)

Cauze de natura afectiva si caracteriala, sentiment de inferioritate, neincrederea in sine, teama de esec, de sanctiune, slabiciunea eului,santajul afectiv.