Teoria psihosociala a lui Erikson

Erik Erikson. unul dintre continuatorii lui Freud, a realizat o teorie stadiala complexa. Ceea ce face importanta teoria sa este descrierea facuta dezvoltarii emotionale de-a lungul vietii.

In teoria psihosociala a lui Erikson, personalitatea se dezvolta urmand pasi prestabiliti de disponibilitatea organismului uman de a fi constient si de a interactiona cu lumea, o lume care initial este doar imaginea mamei terminand prin prin a fi intreaga omenire. Erikson a vazut dezvoltarea ca o rezolvare progresiva a conflictelor intre nevoile copilului si cerintele sociale, in fiecare dintre cele opt stadii conflictele trebuiesc rezolvate, macar partial inainte de a se putea realiza un progres spre urmatorul set de probleme. Nereusita in rezolvarea problemelor la un anumit nivel poate duce la tulburari psihologice care vor afecta intreg restul vietii.

De la incredere la harnicie. Un bebelus are nevoie sa dezvolte o relatie in care sa primeasca cele necesare de la o persoana dispusa si capabila sa i le ofere - mai intotdeauna mama. El trebuie sa se simta confortabil cu mama lui si sa stie ca ea va fi intotdeauna alaturi atunci cand el va avea nevoie. O ingrijire constanta, permanenta, ii va oferi bebelusului increderea. Consistenta in ingrijire ii permite bebelusului sa invete sa tolereze frustrarile si sa amane recompensele imediate, intrucat stie ca poate avea incredere in adultul din jurul lui. Daca nevoile sale nu sunt satisfacute in mod sistematic, el poate dezvolta un sentiment de neincredere reactionand la frustrari prin anxietate si suparare.

Dupa ce copilul incepe sa mearga si sa-si exerseze autodirectionarea el se izbeste de limitari sociale. Pe parcursul celui de-al doilea stadiu, el incearca progresiv sa-si controleze propriul comportament ('Fac eu !"). Intrucat nu isi cunoaste foarte bine capacitatile el necesita inca supraveghere atenta si protejarea de excese, permitandu-i-se totusi un grad de autonomie. Este deosebit de important ca in acest stadiu parintii sa nu-i provoace copilului rusinea de a se simti incompetent, incapabil. Aceasta rusine poate fi o experienta devastatoare pentru oricine, si cu atat mai mult pentru un copil care se lupta pentru autonomia sa, nefiind inca sigur daca isi poate dezvolta o autoreglare competenta.

Dupa ce copilul a castigat un simt al autonomiei relativ sigur, el intra in al treilea stadiu de dezvoltare fiind gata sa ia initiative in planificarea propriilor sale activitati, in viziunea lui Erikson initiativa adauga la autonomie calitatea de a asuma, planifica si aborda o sarcina numai de dragul de a fi activ si in miscare. In acest stadiu copilul este gata de actvitati pozitive, constructive, realizate din proprie initiativa. Problema potentiala la aceasta varsta este vinovatia: copilul ar putea sa simta ca impulsivitatea lui are consecinte dezagreabile. Este perioada de atractie fata de parintele de sex opus: un comportament seductiv al fetitelor fata de tatal lor si unul directiv, masculin, al baietilor fata de mame. Odata ce copilul isi rezolva aceste atractii fara sanse, el se identifica cu parintele de acelasi sex si isi dezvolta constiinta. Raspunsurile brutale ale parintilor ii pot cufunda pe copii in starea de vinovatie.

Erikson afirma ca atunci cand copilul ajunge sa isi accepte familia prin identificare cu parintele de acelasi sex, el intra in al patrulea stadiu si este gata sa infrunte lumea larga. La aceasta varsta, in cultura noastra, de obicei merge la scoala, inainte de a deveni un adult copilul trebuie sa devina mai intai un 'lucrator': el invata ca va fi recunoscut ca atare daca produce ceva (harnicie). De aceea copilul vrea sa invete abilitatile tehnice specifice adultilor - fie ele scrisul poeziilor sau vanatoarea. Problema potentiala in acest stadiu o constituie senzatia de inadecvare si inferioritate care poate aparea daca nu laudam copilul pentru productiile sale. In teoria lui Erikson acesta este un stadiu decisiv, copilul pregatindu-se pentru asumarea rolurilor de adult.

De la identitate la Integritatea Eului. In cel de-al cincilea stadiu, adolescenta, tanarul isi pune in discutie toate rezolvarile anterioare ale problemelor de incredere, autonomie, intiativa si harnicie. Cresterea corporala rapida si maturizarea sexuala creaza o 'revolutie psihologica' in interiorul sau atunci cand infrunta viata de adult. Confrom lui Erikson. adolescentul cauta continuitatea si similitudinea in interiorul sau - un simt al identitatii - iar in aceasta cautare trebuie sa dea din nou bataliile anilor precedenti, de obicei considerand parintii drept adversari. El probeaza (si respinge) roluri si moduri de a fi. Le reformuleaza si le incearca din nou. Problema potentiala in aceasta perioada este aceea ca identitatea adolescentului se poate sa nu capete consistenta, el avand un sentiment de difuziune a propriei persoane. Unii adolescenti par sa nu poata dezvolta un sens al ceea ce sunt ca oameni, ca fiinte sexuale, ca adulti productivi, ca parinti potentiali. Daca senzatia de difuziune a rolurilor persista, el s-ar putea sa nu mai fie niciodata in stare sa ia decizii ferme privind ceea ce este si incotro se indreapta in viata.

Tanarul adult care si-a incheiat cautarea identitatii este doritor sa-si fuzioneze identitatea cu cea a altora. In termenii celui de-al saselea stadiu al lui Erikson, el este gata de intimitate, de relatii cu altii in care este destul de puternic pentru a face sacrificii in favoarea altuia, fara a se pierde insa in identitatea acestuia. La acest nivel poate aparea adevarata dragoste. Adultul tanar are sarcina de a imbina munca si dragostea. Problema potentiala la acest nivel este izolarea de ceilalti, nereusita in a se dedica unei relatii erotice din cauza competitiei sau a fricii.

Generativitatea caracterizeaza cel de-al 7-lea stadiu si se refera la preocuparile adultului de a crea si indruma urmatoarea generatie, in conformitate cu teoria lui Erikson. Productivitatea in munca si creativitatea in viata sunt conceptele importante ale acestei perioade. Dobandirea unei senzatii de implinire in viata adulta depinde de dragostea acordata celorlalti si de recunoasterea contributiilor aduse societatii. Simpla 'producere' a copiilor nu da senzatia de generativitate; adultul trebuie sa vada cresterea acestora ca pe contributia sa la dezvoltarea umanitatii si a societatii. Pericolele posibile la acest nivel sunt autoabsorbtia si senzatia de stagnare, de lipsa de sens, de inutilitate.

In teoria lui Erikson, ultimul stadiu al vietii ar trebui sa duca la o senzatie de implinire a scopurilor, de realizare, de viata bine traita. Daca omul 'ar trebui sa o ia de la capat' el nu ar schimba probabil decat unele detalii ale felului cum si-a trait viata, intr-o astfel de perspectiva, moartea isi pierde caracterul amenintator. Problema potentiala a acestui stadiu o constituie regretele si disperarea pentru sansele irosite. Persoanele care sunt disperate in acest stadiu se tem de moarte, ceea ce nu se intampla cu cei care si-au dobandit integritatea eului. Desi cei mai multi dintre oamenii disperati isi exprima dezgustul fata de viata, ei si-ar dori o a doua sansa. Persoana care si-a dobandit integritatea eului accepta moartea ca fiind sfarsitul unei calatorii reusite.

Stadiile dezvoltarii dupa Erikson

Teoria dezvoltarii persoanei. H. Wallon

HENRI WALLON (1979-1962) a fost filosof, medic neurolog si psiholog francez.

Unicitatea lui H. Wallon, persistenta inca, are o dubla sustinere: in natura si obiectul teoriei sale si in metodologia utilizata. Autorul francez este, in aprecierea lui R. Zazzo, 'psihologul copilariei, prin excelenta', deoarece fata de oricare dintre marile contributii explicative, el si-a propus, deliberat, ca tinta, aceasta varsta (vezi, spre exemplu, deosebirea fata de Watson, Freud, Piaget care au cautat in copil si copilarie mijlocul de a se apropia de alte probleme: mecanismele invatarii, patologia afectiva, geneza cunoasterii de tip logic).

Maniera sa de a aborda copilaria este si ea singulara. Wallon a avut ambitia exhaustivitatii, a trecerii dincolo de o perspectiva reductionista. El s-a interesat, in mod egal, de dezvoltarea cognitiva, afectiva, biologica si sociala a copilului, atat sub aspectul normalitatii cat si al patologicului. Analiza comparativa multidimensionala pe care a prncticat-o ca metodologie s-a bazat pe doua directii concomitente: comparatii interne (la nivelul aceleiasi varste, intre copii cu dezvoltare normala si cei cu anumite particularitati ale dezvoltarii, sau intre cei cu dezvoltare normala si cei cu dezvoltare patologica); comparatii externe (intre varste - copil-adult - sau realitati diferite - copil-animal (maimuta) si copil-om primitiv).

Analiza comparativa (sustinuta de observatie si teste) - a fost in egala masura sansa si nesansa teoriei sale. Sansa - pentru ideile de pionierat pe care i le-a permis (unele, anticipari exceptionale ale unor rezultate extrem de recente si actuale), nesansa - pentru imposibilitatea ca rezultatele obtinute cu o astfel de metodologie sa fie luate in calculul practicienilor experimentalisti.

Teze privind ontogeneza

1. Ontogeneza este o constructie progresiva prin care se realizeaza integrarea, in diferite raporturi, a doua functii psihice fundamentale: a) afectivitatea (dimensiunea centripeta a psihismului) - legata de sensibilitatea interna, orientata si implicata in edificarea subiectului psihic prin autoreflectare. Ea este raspunzatoare de constructia persoanei ('cine sunt?'); b) inteligenta (dimensiunea centrifuga) - legata de orientarea externa a individului, de actiunea acestuia asupra mediului inconjurator in tentativele sale adaptive. Ea este implicata ca principala resursa instrumentala in cristalizarea obiectului psihic ('ce este' si 'cum fac?').

2. Dezvoltarea ontogenetica este stadiala. Fiecare stadiu se constituie dintr-un ansamblu original de conduite, caracterizate printr-un tip particular de ierarhie realizat intre cel doua functii: afectivitate si inteligenta.   

Constructia stadiala ontogenetica este guvernata de trei legi: a) Legea alternantei functionale: un stadiu cu o dominanta centrifuga va fi urmat de unul cu orientare centripeta; b) Legea preponderentei functionale: in fiecare stadiu una dintre cele doua functii va fi preponderenta, fara a opri, totusi, dezvoltarea celeilalte; c) Legea integrarii: formele corespunzatoare stadiilor anterioare nu dispar, ci se subordoneaza noilor achizitii ale fiecarei functii.

4. Cele cinci stadii ontogenetice'sunt: a) stadiul impulsiv si emotional (0-12 luni); b) stadiul senzorio-motor si proiectiv (1-3 ani); c) stadiul personalizarii/personalismului (3-6 ani; d) stadiul categorial (6-11 ani); e) stadiul adolescentei (1-16 ani).

5. Progresul realizat de copil in fiecare stadiu sprijina achizitiile functiei alternative. Jocul acestor functii este in acelasi timp un progres de maturizare a raportului psihologic fundamental, cel dintre obiect si subiect (vezi figura).   

6. Trecerea de la un stadiu la altul este discontinua prin continutul dominant (A/I), fiind caracterizata de un fenomen de clivaj, de intrepatrundere ('chevauchement'). Prin complexitatea rezultata se asigura insa unitatea procesului. Astfel, ontogeneza poate fi caracterizata ca fiind, in ansamblul sau, o unitate in discontinuitate

7. Esentiala in dezvoltarea ontogenetica este textura sociala care apare ca liant si mediator intre necesitatile si posibilitatile copilului si logica lumii fizice (logica obiectuala) care reclama si stimuleaza adaptarea, in absenta 'logicii sociale' ontogeneza este profund afectata. 'Prin schimburile interindividuale debuteaza viata copilului si acest tip de raporturi devanseaza de departe pe cele cu lumea fizica' considera Wallon. Mediului social, in mod primordial, trebuie sa i se adapteze copilul. Pentru supravietuirea speciei si evolutia sa, solidaritatea este mai importanta decat competitia. Ea are caracter vital.

Concepte walloriene fundamentale

a) EMOTIA. Concept fundamental al intregii opere walloriene si cu statut explicativ particular pentru ontogeneza. Emotia este privita de la H. Wallon ca fiind jonctiunea dintre biologic si social, dintre fiziologic si psihologic. Reactia afectiva, prezenta inca de la nastere, devine maniera privilegiata de comunicare. Ea este interna si externa in acelasi timp, fiind expresia-impresiei. Fiziologicul (placere, durere, foame etc.) capata, prin afect, 'grai' si forma psihologica, facand ca ceea ce este resimtit in interior sa fie vizibil din afara. Ea activeaza pe cei din jurul copilului, ii incita si ii rasplateste. Emotia leaga 'natura' (nou-nascutul) de cultura (mediul socio-familial), fiind primul program ontogenetic functional comprehensibil reciproc.

b) MISCAREA. Principala forma de activitate, dar si de exprimare a nou-nascutului. Valoarea sa psihologica interrelationala este deosebita deoarece, primele miscari ale bebelusului sunt investite cu semnificatie expresiva de catre anturajul social, intarite si selectate. Miscarea devine forma de expresie si primul mijloc de actiune asupra semenului adult. Miscarile, integrate in posturi, sunt, in acelasi timp, actiune si expresie.

c) IMITATIA. Particularitatea imitatiei primare este ca reprezinta o acomodare la celalalt, un 'ecou' motric, un mimetism, o contagiune. Desi aparute doar in prezenta modelului, ele nu se adreseaza acestuia, ci sunt necesitati personale ale copilului. Aceasta forma primara este in fapt 'samburele' esentei psihice - reconstructie, reflectare a realitatii.

d) CADRUL SOCIAL. Acesta poate fi discutat pornind de la distinctia dintre grup si mediu. Grupurile determina locul si rolul fiecaruia intr-o constelatie de indivizi. Mediul trimite la ansamblul circumstantelor fizice, sociale, ideologice care modeleaza viata grupurilor, intre copil si grup stimularea este reciproca, mediul este mai unilateral, dat fiind inca pasivitatea si limitele naturale ale copilului. Importanta determinismului social in fata celui biologic sau fizic este norma de specificitate a ontogenezei umane. Sensul acestui proces poate fi surprins doar cercetand omul in contextul devenirii sale.

Stadiile ontogenezei - scurta prezentare

Stadiul impulsiv(0-3 luni) si emotional (3-12 luni)

0-3 luni: La nastere si pana in jurul sfarsitului primului trimestru al vietii postnatale, dominanta este cea a impulsivitatii motrice. Deoarece satisfacerea necesitatilor sale nu mai este automata, ca in stadiul intrauterin, atunci cand apare starea de necesitate (foame, caldura, protectie etc.) si de insatisfactie (corelatul subiectiv), copilul reactioneaza prin descarcari si activari musculare. Aceste reactii impulsive devin repede expresie deoarece anturajul le intareste prin satisfacerea trebuintelor 'reclamate'. Aici este baza viitoarelor atitudini si mimici comunicative tot mai complexe.

3-12 luni: Substadiul emotional (3-12 luni) se caracterizeaza prin preponderenta expresiilor emotionale care devin mijlocul dominant de relationare cu anturajul. Ca prime semne observabile ale vietii psihice si supuse modelajului social, ele sunt principalul mecanism organizator al psihismului infantil. Gratie experientelor emotionale (proprii si ale anturajului) copilul isi cristalizeaza o forma globala de reprezentare a situatiilor ceea ce-i permite anticiparea. 'Emotia - afirma Wallon - este o prima forma de intelegere si diferentiere'.

2.Stadiul senzorio-motor si proiectiv (1-3 ani)

1-2 ani: Reactiile circulare sunt expresia ralierii miscarilor copilului la datele senzoriale si excitatiile provocate de mediu. Senzorio-motricitatca, ca tip de activitate dominanta, se dezvolta in doua directii independente, dar complementare: a) activitatea manipulatorie de explorare (obiecte, spatiul proxim, care este baza pentru inteligenta practica (actiune) si b) activitatea postual-imitativa, forma primara a inteligentei discursive ce se va instala odata cu aparitia functiei semiotice/simbolice (limbaj, imagine mentala).

3 ani: in cel de al treilea an se face trecerea de la actele motorii la reprezentare. Saltul este mijlocit prin actele imitative (copilul mai mult mimeaza decat vorbeste!) ca forme de prezentare. Imitatia sustine interiorizarea, forma sa amanata (in absenta modelului) fiind deja o evocare, un raport de substitutie a ceea ce a fost candva prezent.

3.Stadiul personalismului (3-6 ani)

Acest stadiu este o etapa centrala in stadialitatea walloniana, fiind la intersectia a doua

faze importante in devenirea personala: constructia persoanei si dimensiunea sa instrumentala.

Este marcat de exprimarea constiintei de sine a copilului, rezultata din parcurgerea constientizarii

corporalitatii proprii si a diferentei sale sociale fata de altii. Raportul sine-altii este complex si

multifazic in acest stadiu. Se disting trei faze:

3-4 ani: Perioada de opozitie: afirmarea autonomiei ca premisa a personalitatii (ex.: 'EU FAC!'; 'EU SPUN!'; 'NU VREAU!')

4-5 ani: Perioada gratiei, a seductiei: cautarea aprobarii, a validarii sociale. Ca urmare copilul cauta sa seduca, sa fie in centrul atentie, narcisismului il domina.

5-6 ani: Perioada imitativa a rolurilor de tip adult, de pe pozitii de 'adultism' (un amestec de rivalitate si admiratie fata de adult).

4. Stadiul categorial (6-11 ani)

6-9 ani: Se produce o repozitionare a intereselor: de la cele fata de sine (din stadiul anterior, centripet), catre cele orientate spre exterior, in acest substadiu precategorial asistam la o diminuare a sincretismului (amestec, nediferentiere in cunoastere). Raportarea functionala la realitate (la ce serveste, de ce este bun si ce face ceva sau cineva) este inlocuita cu cea categoriala in forma sa concreta insa.

9-11 ani: Substadiul categorial incepe printr-o activitate comparativa de diferentiere si extragere a asemanarilor si deosebirilor dintre obiecte si situatii. Categorizarea abstracta isi face treptat loc. Are loc o dubla decentrare, intelectuala si socioafectiva si sub impulsul unui nou context socio-cultural: scoala.

5. Stadiul adolescentei

Modificarile fiziologice si cele ale schemei corporale sunt punctul de start al crizei pubertare centrata pe sentimentul schimbarii. Revine in prim plan o noua faza de opozitie prin care exigentele constructiei persoanei(trebuinta centripeta) se fac simtite. Ambivalenta egocentrism/egoism - allocentrism/altruism poate fi prezenta si deconcertanta. Grupul de covarstnici este atractiv, cu autoritate, dimensiunea polivalenta a personalitatii fiind exersata de acest nou anturaj, in plan intelectual gandirea conceptuala permite unificarea reprezentarilor 'insularizate' bazate pe interese concrete, specifice stadiilor anterioare. Se face saltul de la reprezentarea atomista a realitatii spre cea a legilor si integrarilor succesive, in planul constructiei personale incepe armonizarea asperitatilor prin integrarea planurilor: cognitiv, afectiv, social.