Tulburari ale somnului in unele afectiuni psihice

Tulburari ale somnului in unele afectiuni psihice.

1. Sindroamele autiste, cunoscute ca tulburari pervazive de dezvoltare, sunt asociate cu tulburari de somn care debuteaza in copilarie sub forma dificultatilor de somn, insotite de agitatie si stereotipii.

Sindromul Rett se incadreaza in grupul tulburarilor pervazive. Este o tulburare progresiva, de etiologie necunoscuta, care apare la fete, fiind caracterizata prin comportament autist, dementa, ataxie, folosire redusa a mainilor, crize epileptice. Studiul somnului a aratat o descrestere a fazei REM, asociata cu o activitate respiratorie anormala.

2. Copiii cu retard mental pot avea un risc pentru tulburari de somn, fiind hiperactivi noaptea (cei eretici), in timp ce insuficientii cu comportament torpid pot fi considerati ca hipersomnolenti. Clements a gasit dificultati de somn la peste 34% din copiii cu retard mental, asociate in procentaj mic cu autoagresiune, stereotipii, tendinte clastice, conduita antisociala agresiva. Uneori anomaliile fizice contribuie la tabloul clinic, de exemplu, macroglosia la copiii cu sindrom Down poate determina apnee de somn. Se adauga, ca si factor adjuvant, stresul existent in familiile din care provin acesti tineri.

3. Tulburarile de somn sunt obisnuite in sindromul Tourette, incluzand insomnia, trezirile nocturne si bruxismul. Cresterea frecventei fazei 3 si 4 de somn este excesiva, somnul REM fiind prea mic din cauza trezirilor nocturne. Tratamentul se face cu agenti blocanti ai dopaminei, cum ar fi Haloperidolul sau Pimozidele.

4. Sindromul atentional deficitar hiperactiv hiperkinetic se insoteste de o nevoie redusa de odihna, cu tulburari de somn (Kaplan, 1987).

Depresia adolescentului asociaza perioade de somn extinse pana la dublu comparativ cu un lot de control sanatos (Hawkins).

Somnul, un ajutor pretios in diagnosticul unor afectiuni

Somnul poate fi folosit ca activator in toate formele de epilepsie, inducandu-se in scop diagnostic prin medicatie, sau fiziologic, dupa privare de somn o perioada de 36-48 de ore. Mecanismul de activare prin somn al epilepsiei ar consta fie in actiunea inhibitoare asupra substantei reticulate si a neuronilor intercalari (se produce dezaferentarea pasagera, eliberarea focarelor si leziunilor epileptice), fie prin facilitarea activarii sistemelor de sincronizare subcorticale (C. Arseni, 1986).

Paroxismele epileptice apar, de obicei, la inceputul adormirii si in momentul trezirii. La adormire apar paroxismele generalizate, iar in fazele de REM, dispar. Anomaliile paroxistice focalizate se inregistreaza in toate fazele de somn, dar se observa mai bine in somnul REM. Paroxismele de petit mal apar in perioadele de tranzitie de la veghe la somnul lent.

Epilepsiile morfeice sunt, adesea, forme psihomotorii cu focare temporare si un numar restrans de cazuri sunt forme generalizate tonico-clonice.

Date electroencefalografice semnificative pot fi furnizate in somn despre leziunile vasculare cu focare superficiale (discrete stari de veghe) si in leziunile vasculare profunde, neexprimate cortical, in acest ultim caz somnul inducand activitate delta focalizata intr-un emisfer.

In tumorile cerebrale somnul pune in evidenta electroencefalografic focare lezionale, care in traseele de veghe sunt nemanifeste. Fenomenele evocate, caracteristice somnului, fusurile sigma, varfurile bifazice de vertex, complexele K sunt absente in emisfera afectata de tumora.

In disfunctii ale somnului ca automatismul ambulator nocturn, pavorul nocturn, traseul electroencefalografic este de trezire, desi individul continua sa doarma (diagnostic diferential cu epilepsia morfeica prin inregistrare bioelectrica concomitent cu monitorizare video). De ajutor diagnostic este si inregistrarea in enurezis nocturn pentru diagnosticul diferential al formelor nevrotice de epilepsia cu manifestari vegetative.

Somnoterapia (cura de somn) este o metoda terapeutica de inducere a somnului cu ajutorul hipnoticelor si neurolepticelor administrate bolnavului. Se obtine o stare cat mai apropiata de somnul fiziologic, pentru cateva zile sau, in unele cazuri pentru cateva saptamani, cu scurte perioade de trezire pentru alimentatie si ingrijiri igienice (L. Manaila, 1997). Se recurge la aceasta metoda in reactiile acute de soc, nevroze, stari de angoasa intense, posibil chiar si tratamentul afectiunilor psihosomatice (astm bronsic, ulcer digestiv, hipertensiune arteriala), atribuite reflexelor conditionate nocive si pe care somnul prelungit ar fi capabil sa le intrerupa. Aplicabila numai in mediu spitalicesc, necesitand supraveghere atenta si permanenta pentru evitarea anumitor riscuri, astazi metoda se utilizeaza mai putin, folosindu-se in schimb, medicamente psihotrope moderne.

Aspecte psihoigienice, psihopedagogice. Ceea ce se cunoaste astazi despre oboseala si somn se bazeaza mai mult pe folclor, pe experienta persoanelor, decat pe intelegerea adevarata a unor mecanisme fiziopatologice. Dificultatile de somn sunt frecvente, putand fi generate, in parte, de conceptia sociala despre ceea ce constituie somnul normal, ca dovada ca majoritatea problemelor de acest gen raspund bine la psihoterapie comportamentala.

Adolescentul se confrunta cu o serie de dificultati care sunt suficient de mari pentru a marca toata existenta lui ulterioara, si chiar pe viitorii descendenti crescuti si educati de acesta (Milea, 1988). Aceste dificultati raman, in general, bine acoperite de capacitatea de adaptare si disimulare a tanarului, sau sunt minimalizate de anturaj luandu-se ca argument procentajul important care nu esueaza in confruntarea care li se ofera. Adolescenta este, cu siguranta, perioada cea mai solicitanta a existentei copilului, acum facandu-se optiunile profesionale si radicale schimburi ale modului de viata. Rolul factorilor comportamentali in etiologie, evolutie si recuperare a fost demonstrat prin studii epidemiologice si prospective relevante (A. Baban, 1997). Astfel, in Alameda-California (Belloc, Breslow, 1992) au fost luati in observatie 7000 de subiecti urmariti longitudinal timp de 8 ani. S-au identificat 7 caracteristici comportamentale care reduc semnificativ riscul imbolnavirilor: activitate fizica regulata (sport), 7-8 ore de somn pe noapte, absenta fumatului, mentinerea greutatii potrivite, evitarea gustarilor, mic dejun regulat, consum moderat de alcool. Concluzia studiului a fost aceea ca, practicarea a 6-7 comportamente drept obisnuinte, duce la o speranta de viata cu 11 ani mai mare, decat cea a indivizilor care practica doar 1-3 comportamente.