Analiza continutului comunicarii

ANALIZA CONTINUTULUI COMUNICARII

Documentele sociale (scrise sau nescrise), ca de altfel orice comunicare simbolica sta la baza unei cercetari sociologice ce utilizeaza diverse TEHNICI DE ANALIZA A CONTINUTULUI COMUNICARII.

Utilizata pentru prima data în 1886 în Anglia, analiza continutului apare ca reactie la modul subiectiv de analiza al criticii literare. Analiza continutului cât si critica literara se apleaca asupra studiului limbii, al stilului pentru reconstituirea contextului social concret. Spre deosebire de critica literara - în care scopul criticului este acela de a fi cât mai personal, de a aborda opera prin prisma propriei subiectivitati - în analiza continutului se doreste o transgresare a subiectivitatii analistului pentru a ajunge la concluzii valide privind personalitatea autorului si contextul social.

În timp, tehnica analizei continutului cunoaste o continua perfectionare: se face trecerea de la descrierea comunicarii la testarea ipotezelor cercetarii urmarindu-se, îndeosebi, efectele comunicarii. Specific acestui tip de analiza este si faptul ca ea nu se aplica numai textelor (documentelor scrise), orice comunicare simbolica putând fi supusa acestui tip de analiza.

Definitia care surprinde specificul tehnicii analizei continutului si a obiectului ei de investigatie este data de S.Chelcea (1998): „în stiintele socioumane, analiza continutului reprezinta o serie de tehnici de cercetare cantitativ-calitativa a comunicarii verbale si nonverbale, în scopul identificarii si descrierii obiective si sistematice a continutului manifest si/sau latent, pentru a trage concluzii privind individul si societatea sau comunicarea însasi, ca proces de interactiune sociala”(Septimiu Chelcea op. cit. 1998).

Aplicarea tehnicii analizei continutului presupune parcurgerea etapelor cercetarii sociologice cu surprinderea particularitatilor specifice acestui tip de analiza:

v  Stabilirea temei de cercetare; justificarea teoretica si prezentarea obiectivelor cercetarii;

v  Elaborarea ipotezelor de cercetare;

v  Stabilirea materialului supus analizei (determinarea surselor de date);

v  Alegerea unitatilor de analiza si a schemei de categorii:

o Unitatea de înregistrare – “acea parte din comunicare ce urmeaza a fi caracterizata si introdusa într-una din categoriile schemei de analiza” (S. Chelcea, in Dictionar de sociologie, coord. C. Zamfir si L. Vlasceanu, Ed. Babel, 1993).

o Unitatea de context – reprezinta acea parte din comunicare ce ne permite a stabili orientarea unitatii de înregistrare; într-o analiza a continutului comunicarii este necesar a preciza contextul – segmentul comunicarii în care se poate observa daca unitatea de înregistrare are o orientare pozitiva/negativa/neutra.

o Unitatea de numarare – cu ajutorul careia se exprima cantitativ unitatile de înregistrare si de context. ( S. Chelcea, Dictionar de sociologie, 1993).

o Categoriile de analiza – textul supus analizei este divizat în clase relevante cercetarii, în acord cu obiectivele si cu ipotezele de cercetare. “Continuturile comunicarii (unitatile de înregistrare) – subliniaza S. Chelcea (1998, op.cit.) – urmeaza a fi clasificate, introduse in rubrici sau clase (categorii) relevante pentru verificarea ipotezelor cercetarii”.

vEsantionarea textelor (materialelor supuse analizei) – reprezinta selectarea stricta, din multitudinea surselor de informare, a clasei de documente care este cea mai relevanta pentru tema de studiu si obiectivele de cercetare.

vAlegerea procedeului de analiza - se face în functie de tema si obiectivele cercetarii, de ipotezele de cercetare si de materialul ce urmeaza a fi analizat:

o Analiza frecventelor – este  determinata frecventa de aparitie a unitatii de înregistrare în categoriile de analiza, precum i determinarea cantitativa a unitatilor de inregistrare cu ajutorul unitatii de numarare.

o Analiza tendintei – tendinta exprima atitudinea autorului fata de comunicarea transmisa. Pornindu-se de la analiza frecventelor se evidentiaza orientarea favorabila, defavorabila sau neutra în raport cu o anumita tema, a celui ce transmite mesajul.

o Analiza evaluativa – procedeu de analiza propus de Ch. Osgood – presupune “identificarea enunturilor în legatura cu o anumita tema si acordarea de ponderi, în functie de atitudinea fata de aceste teme” (S. Chelcea in Dictionar de sociologie, 1993).

o Analiza contingentei – este procedeul de analiza a continutului comunicarii propus tot de Ch. Osgood, care pune în evidenta structurile de asociere a termenilor în cadrul comunicarii.

v  Cuantificarea propriu-zisa;

v  Verificarea validitatii si fidelitatii analizei - Prin validitatea analizei continutului se urmareste relevanta caracteristicilor textului pentru verificarea ipotezelor cercetarii. De asemenea, validitatea depinde de identificarea corecta a categoriilor de analiza (care trebuie sa îndeplineasca o serie de dimensiuni: sa fie exhaustive, exclusive, obiective si pertinente) si a unitatilor de înregistrare în functie de tema aleasa, de obiectivele si ipotezele de cercetare.

Cu cât schema de categorii este mai clara (corect elaborata) cu atât codificarea (introducerea unitatilor de înregistrare în categoriile de analiza) este mai valida si mai fidela.

Evaluarea fidelitatii vizeaza masura în care mai multi cercetatori care vor supune analizei continutului acelasi material si urmaresc aceleasi obiective vor ajunge la aceeasi interpretare a rezultatelor. Fidelitatea, fiind expresia gradului de obiectivitate a rezultatelor analizei, presupune acordul între cercetatori si încrederea pe care o putem acorda cercetarii.

Valoarea unei analize a continutului comunicarii depinde de corectitudinea si claritatea unitatilor de analiza stabilite, de elaborarea categoriilor de analiza si folosirea corecta a procedeului de analiza ales.

v  Redactarea raportului de cercetare.

În afara acestor precizari, trebuie subliniat faptul ca, înainte de toate, analiza continutului reprezinta o descriere obiectiva si sistematica a comunicarii, a comunicarii verbale si nonverbale. Însa, dupa cum subliniaza S.Chelcea, definirea analizei continutului prin sintagma: “descriere obiectiva si sistematica” reprezinta identificarea genului proxim – orice tehnica de cercetare sociologica trebuie sa fie obiectiva si sistematica. Diferenta specifica o constituie faptul ca întregul continut al comunicarii se clasifica în categorii de analiza elaborate în conformitate cu ipotezele de cercetare pentru a putea, în final, a trage concluzii asupra persoanelor si structurilor sociale.