ANALIZA SARACIEI IN ZONA RURALA

Reducerea saraciei reprezinta unul dintre obiectivele politicilor de dezvoltare rurala, saracia rurala constituie o problema socio-economica importanta, iar reducerea saraciei trebuie sa o parte integranta a oricaror activitati de dezvoltare rurala in Romania.

In Romania saracia a crescut odata cu trecerea timpului, atat ca incidenta cat si ca profunzime (tabelul 1.). De la un fenomen marginal la inceputul tranzitiei, saracia a devenit cu timpul o problema majora. Romania a experimentat introducerea unor reforme treptate timp de aproape un deceniu in care a aplicat o combinatie de politici ezitante al caror cost s-a dovedit a fi ridicat: in 1998, PIB continua sa reprezinte doar 76% din nivelul pe care il avea in 1989, iar prognoza pentru 1999 era de continuare a declinului.

Reducerea activitatii economice s-a reflectat in scaderea nivelului de trai, inclusiv in nivelul consumului curent pe cap de locuitor. La agravarea saraciei a contribuit cresterea inegalitatii, mai ales ca urmare a noilor riscuri in ocupare - precum somajul, si noilor oportunitati - libera initiativa. Daca in 1989 numarul persoanelor sarace din Romania era estimat sub 700.000, in 1998 peste 7,5 milioane de persoane, reprezentand 33,8% din totalul populatiei, traiau in saracie. Dintre acestea peste 2,6 miloane se aflau in stare de saracie extrema.

Tabelul 1.

Saracia in Romania: Evolutie, incidenta si profunzime

Sursa:CNS, 1999

Saracia in Romania nu este profunda: acesta inseamna ca majoritatea celor saraci se situeaza nu cu mult sub pragul saraciei. Faptul este ilustrat de un indice gini pentru populatia saraca redus de doar 0,1 si o distanta medie relativ mica (consumul mediu al gospodariilor sarace este doar cu 25% sub pragul saraciei). Drept urmare, saracia este foarte elastica la evolutiile macroeconomice. O crestere de 3,9% a PIB in 1996 a scos din saracie 1,2 milioane de persoane, reducand rata saraciei de la 25,3% in 1995 la 19,9% in 1996. Scaderea cu 6,6% a PIB in 1997 a impins alte 2,5 milioane de persoane in saracie, ridicand rata acesteia la 30,8% in 1997.

Majoritatea acestor persoane sunt temporar sarace. Ele au devenit recent sarace ca urmare a performantelor economice slabe. Este foarte probabil ca reluarea cresterii economice va scoate din saracie pe multi dintre acestia. Odata cu reducerea PIB, saracia a crescut, indicatorul de severitate dublandu-se in 1997 cand a ajuns la 3%, de la 1,5% in 1996.

In zonele rurale saracia este mai profunda decat in cele urbane( Tabelul 2.2 ). Majoritatea populatiei sarace locuieste in zonele rurale. Din cele 7,5 milioane de saraci cati existau in 1998, 4,2 milioane- adica 54,5% din total-locuiesc in mediu rural, rata saraciei care masoara incidenta fenomenului, este cu circa 50% mai mare in rural decat in urban. Deficitul de consum, care masoara distanta la care se afla consumul populatiei sarace fata de pragul de saracie, este semnificativ mai mare in mediu rural (27% in rural fata de 24,2% in urban ), iar saracia rurala este de 2 ori mai severa. Combaterea saraciei trebuie sa figureze printre prioritatiile programelorde dezvoltare rurala. Concentrarea unei mari ponderi a populatiei sarace in mediul rural este una din constantele perioadei de tranzitie, dupa cum se poate vedea din estimarile din Tabelul 2.

Tabelul2.

Rata saraciei pe medii de rezidenta

Sursa: CNS, 1999

Inegalitatea veniturilor, a cheltuielilor, fenomen a carui accentuare poate agrava saracia, nu este pronuntata in Romania ( Tabelul 2.3. ). In cei opt ani de tranzitie, inegalitatea cheltuielior de consum masurata prin indicele Gini a crescut de la 0,21 in 1989 la 0,31 in 1995, dupa care a scazut la 0,30 in 1998. Cu un coeficient Gini de 0,28 in 1997 si 0,30 in 1998 , situatia bunastarii in

Romania este comparabila cu cea a statelor din Europa Occidentala, binecunoscute prin nivelul redus al inegalitatii. Curios inegalitatea s-a redus in 1997, primul an al unui program de reforma rapida a intreprinderilor aplicat concomitent cu masuri de reconversie a fortei de munca. Faptul s-ar putea datora cursului ezitant al reformei intreprinderilor in 1997 si posibilei supra oferte a pachetului de masuri de protectie sociala. Pe medii de rezidenta, inegalitatea a fost mai mare in mediul rurual pe tot parcursul tranzitiei.

Tabelul 3.

Evolutia inegalitatii cheltuiellilor de consum pe medii de rezidenta( Indicele Gini )

Sursa: AIG; 1995-1997

1. SARACIA SI CARACTERISTICILE DEMOGRAFICEALE GOSPODARIILOR RURALE

Saracia este asociata unor caracteristici socio-demografice ale gospodariei, indeosebi marimea sa, numarul de copii in intretinere si sexul capului gospodariei (Tabelul 3). Peste tot in lume s-a observat ca rata saraciei este cu atat mai ridicata cu cat familia este mai mare sau numarul de copii in intretinere creste.

Acesta corelatie este valabila pentru zonele rurale din Romania si poate diferentia cel mai bine grupurile de populatie cu o rata a saraciei ridicata de cele in care rata saraciei este redusa. Pentru familile fara copii, riscul de a fi sarace este redus la jumatate fata de cel cu care se confruntau familile cu unul sau doi copii, si scadea pana la o treime si chiar o patrime din riscul de saracie al famililor cu trei sau mai multi copii atat in 1995, cat si in 1998.

In 1998, saracia era mai profunda dar structura saracilor era asemanotoare cu cea din anii anteriori. In 1998, cea mai ridicata rata a saraciei se inregistra in gospodariile cu trei sau mai multi copii, categorie reprezentand 12% din totalul populatiei rurale. 66% din gospodariile cu trei copii si 84 % din cele cu patru sau mai multi copii erau sarace. Aceste categorii de gospodarii reprezinta 21,1% din totalul populatiei sarace din mediu rural si include 34% din numarul copiilor care locuiau in mediul rural in acel an.

Tabelul 3.

Saracia rurala dupa caracteristicile gospodariei

%

Sursa: AIG, 1995-1998

Probabilitatea ca o gospodarie compusa din cinci membrii sa fie saraca este de 50% si creste la doua treimi la cele cu 6 sau mai multi membrii. Aceste doua categorii reprzentau 55% din totalul populatiei sarace din mediul rural in 1999. In shimb, pentru familile alcatuite dintr-o persoana sau doua riscul de a fi sarace era foarte scazut.

Sexul capului gospodariei reprezinta o alta caracteristica a gospodariei rurale ce diferentiaza familile sarace intre ele. Estimarile pe baza cheltuielilor de consum arata probabilitatea ca o gospodarie sa fie saraca este mai mica daca este condusa de o femeie. Exista insa alte caracteristici ale acestui grup care ii subliniaza vulnerabilitatea. Majoritatea femeilor cap de gospodarie sunt vaduve in varsta pentru care nu numai consumul inadecvat, dar si problemele de sanatate reprezinta un risc. Indicatorul bazat pe cheltuielile de consum nu masoara in mod corespunzator cerintele de ingrijire si tratament al acestor persoane varstnice.

2. PENSIONARII DIN MEDIUL RURAL

O buna parte din populatia rurala este in varsta sau face parte dintr-o gospodarie al carei cap este pensionar. Mai bine de o treime din locuitorii din mediul rural sunt in varsta de 50 de ani sau mai mult, si un locuitor din patru are 60 de ani sau peste.

Pensionarii beneficiari ai prestatiilor de protectie sociala ai sistemului de asigurari sociale pentru agricultori, formeaza 26% din populatia rurala. Aproape 41 % din populatia rurala este cuprinsa in gospodarii al caror cap este pensionar.

Rata saraciei in cadrul acestei grupe de populatie este insa relativ redusa; 27,4 in 1998 fata de 40,5% pentru mediul rural. Doi factori care sunt legati intre ei ajuta la explicarea probabilitatii mai mici a saraciei in randurile pensionarilor. Mai intai, majoritatea persoanelor in varsta din mediul rural primesc o pensie de pe urma serviciului avut anterior, sau datorita calitatii de membru fostelor cooperative de productie.

In cazul acestei de a doua grupe, pentru care probabilitatea de a fi sarac era mare in studile efectuate anterior, reajustarea nivelului pensilor efectuata in 1997 pare sa fi fost eficace, reusind scoaterea unor pensionari agricultori din saracie. In al doilea rand batranii din mediul rural au fost principalii beneficiari ai procesului de restituire a pamantului din 1991. In plus, incepand din 1997 proprietatea funciara a dreptul la primirea unor cupoane agricole, acesta reprezentand o alta sursa de crestere a puterii de cumparare a gospodariei tinand seama de caracterul fungibil al cupoanelor.

Dreptul la pensie, impreuna cu proprietatea asupra pamantului ofera o protectie suficienta majoritatii populatiei varstnice din mediul rural impotriva saraciei. Pe de alta parte numai veniturile din pensii nu pot ferii pensionarii de saracie. Pentru anul 1997 s-a constituit un esantion de gospodarii fara patroni sau salariati, iar din aceasta s-a extras un sub-esantion de gospodarii cu pensionari. Aceste gospodarii alcatuite doar din pensionari au fost impartite in doua : gospodarii care aveau cel putin un membru care primea pensie de asigurari sociale si restul care cuprindea doar beneficiari de pensii din agricultura (tabelul 4.).

Tabelul 4.

Proprietatea funciara si rata saraciei in randul pensionarilor

Sursa: CNS, 1999

In primul rand probabilitatea saraciei este asemanatoare pentru ambele tipuri de gospodarii de pensionari. Constatarea confirma indirect eficacitatea reajustarii pensiilor agricole din 1997. De asemenea, se observa ca riscul de a fi sarac este semnificativmai mic pentru pensionari decat pentru media locuitorilor din rural, pentru acelasi nivel al proprietatii funciare.

In al doilea rand pensionarii rurali au in medie, mai mult pamant decat pensionarii de asigurari sociale beneficiaza de venituri din agricultura mai ridicate si de cupuoane agricole, motiv pentru care rata saraciei pentru acesta grupa este sensibil mai mica. Daca tinem seama ca valoarea modala a pensiei de agricutori este un sfert din cea de asigurari sociale pentru vechime copleta, neintrerupta in munca constatarea de mai sus pare surprinzatoare. Gospodariile de pensionari agricultori dispun insa de un numar mai mare de animale si echipament agricol pe gospodarie, precum si de cunostinte agricole mai bume, reusind sa obtina venituri agricole mai mari.

In sfarsit, riscul saraciei continua sa fie ridicat pentru gospodariile fara pamant sau pentru cele cu mai putin de un hectar, dar dispare aproape complet pentru gospodariile care poseda trei hectare de pamant sau mai mult.

Pentru gospodariile al caror cap este pensionar, principala problema de dezvoltare rurala pare a nu fi saracia, sau absenta unui sistem de protectie sociala. Pentru aceste gospodarii, problemele de politica si optiunile sunt in mod clar diferite de cele ale gospodariilor cu membrii de varsta activa unde principala problema este mai curand absenta unor oportunitati de munca salariata, decat absenta mainii de lucru sau nevoia unor masuri de protectie sociala.

O problema importanta legata de persoanele in varsta din mediul rural este - presupunand ca le lipseste forta de munca necesara- faptul ca detin majoritatea proprietatilor funciare private (2/3 din total). Cu o piata a tranzactiilor funciare in formare, cu aranjamente nesigure de arendare, gasirea unei cai de convergenta intre surplusul de pamant pe care aceste persoane varstnice il poseda si surplusul de forta de munca al agricultorilor mai tineri se dovedeste a fi extrem de dificila.

3. SALARIATII DIN MEDIUL RURAL

Salaritii formeaza o alta grupa ocupationala numeroasa in mediul rural. Ei reprezentaucirca 16,6% din totalul populatiei rurale si 38,4% din populatia activaavand varsta de munca. Pentru gospodariile fara pensionari, accesul la munca salariata pare sa reprezinte un factor deternimant al bunastarii in mediul rural.

Cu toate acestea, rata saraciei pentru gospodariile al caror cap este salariat este destul de ridicata (36% in 1997), iar persoanele din acesta categorie de gospodarii reprezinta una din cele mai mari categorii de populatie saraca.

Dupa cum era de asteptat, in categoria gospodariilor al caror cap este salariat, saracia se asociaza cu raporturi de dependenta mai ridicate si niveluri de salarizare mai scazute. Dupa cum se poate vedea in tabelul 2.9. majoritatea salariatilor sunt muncitori calificati. Dupa cum era de asteptat, saracia este asociata statutului de muncitor necalificat. Infuctie de activitate, majoritatea salariatilor rurali lucreaza in industrie( 41,4 % ), in administratia locala sau in servicii sociale de sanatate, invatamant ( 17,2 %), in agricultura (14,8%) , in transport (10,1%).

Tabelul 5

Distributia salariatilor din mediul rural in functie de ocupatie, activitate, forma de proprietate, in anul 1997

Sursa: CNS; 1997

Ocuparea in sectorul serviciilor comerciale este extrem de scazuta, datorita faptului ca serviciile sun putin dezvoltate iar acolo unde exista, ele tind sa fie furnizate de intreprinzatori pe cont propiu sau de afaceri de familie, informale. Riscul saraciei este mai mare la salariatii din agricultura si industrie.

Forma de proprietate a angajatorului si durata contractului de munca sunt factorii care determina in cea mai mare masura diferenta intre saracie si non-saracie ( tabelul )

Cei ce lucreaza intr-o intreprindere de stat si au un contract de angajare pe termen lung au o probabilitate mai redusa de a fi sarac decat celalalte categorii. Tranzitia a modificat structura de proprietate a angajatorului: 22,7% din salariati, lucrau in sectorul privat in 1997.

Impactul era ceva mai mic im mediul rural unde numai 21,4% din salariati lucrau in sectorul privat, fata de 71,5% in sectorul de stat si 7,1% in sectorul cooperatist sau mixt. Din punct de vedere al activitatii, proprietatea privata este predominanta numai in comert(66.2%), si este relativ dezvoltata in constructii(37,3%). Statul continua sa asigure cea mai mare parte a locurilor de munca oficiale in rural , in mod special in domeniul administratiei publice, transport telecomunicatii sau industrie.