CERCETAREA IN SOCIOLOGIA EDUCATIEI

Cercetarea in sociologia educatiei

Consideratii introductive

2. Logica cercetarii

3. Metodologia cercetarii

4. Metode si tehnici de cunoastere a grupurilor scolare

1. Consideratii introductive

Fiecare om isi apropie, intr-un fel sau altul, lumea in care traieste, facand-o o lume a lui. In aceasta apropiere personala a lumii, cunoasterea este amestecat cu eroarea, adevarul cu falsul, ceea ce este cu ceea ce pare a fi, esenta cu aparenta. Este o lume a bunului simt, sau a simtului comun, caci intotdeauna bunul simt este simtul comun. Diferenta dintre aparenta cunoasterii si cunoasterea autentica este sugerata alegoric de Platon in Cartea a saptea din Republica, in "mitul pesterii". Bazandu-ne pe simtul comun, sugereaza Platon, suntem prizonierii aparentelor; pentru a ajunge la adevar, trebuie sa parasim pestera intunecoasa, dar confortabila, a obisnuintelor si sa urcam, treapta cu treapta, drumul anevoios al stiintei. La capatul acestui urcus, domeniul inteligibilului este luminat de Ideea de Bine, care, asemenea Soarelui, da viata, sens si valoare pentru tot ceea ce exista. Aici ajunge filosoful, cel care arunca priviri catre Soare si isi asuma riscul paideic al eliberarii prizonierilor pesterii. [1]

Care este, din aceasta perspectiva, locul stiintei, in general, si locul sociologiei educatiei, in particular? Este locul inteligibilului. Stiinta cerceteaza lucrurile in lumina naturala a ratiunii. Sociologia educatiei nu este doar o stiinta teoretica, care elaboreaza judecati despre relatia dintre societate si educatie, ci in primul rand o stiinta aplicativa, ce isi formuleaza teoriile explicative asupra domeniului prin cercetari asupra faptelor. Acest aspect aplicativ este cel care face din sociologia educatiei o stiinta, deosebind-o de filosofia educatiei, care fundamenteaza principiile si valorile educatiei sub lumina a ceea ce este Bine.

Am tinut sa fac aceste precizari pentru ca sociologia educatiei se expune la doua categorii de riscuri: pe de o parte, datorita faptului ca am trecut cu totii prin diverse forme de educatie, domeniul ne pare a fi cunoscut, familiaritatea domeniului reprezentand un obstacol epistemologic ce ne instaleaza in iluzia cunoasterii; pe de alta parte, sociologia educatiei, abordand probleme teoretice ale relatiei dintre educatie si societate, risca sa fie identificata cu filosofia educatiei. Tocmai pentru a evita astfel de aparente am tinut sa subliniem statutul stiintifica aplicativ al sociologiei educatiei.

Fiind o subdisciplina sociologica, intreg arsenalul investigatiei stiintifice din sociologia educatiei este preluat din cel al sociologiei generale. Complexitatea fenomenelor educationale ridica problema unei abordari interdisciplinare, in care sociologia, psihologia si pedagogia se intalnesc pe terenul comun al educatiei. Avand in vedere faptul ca nu ne adresam specialistilor in problema, ci, in primul rand, viitoarelor cadre didactice, avansam in acest capitol doar unele remarci privind specificul cercetarii sociologice, pentru ca in capitolul final sa prezentam cateva metode de cunoastere a grupurilor scolare, metode ce pot fi utilizate eficient la catedra.

2. Logica cercetarii

Intr-o traditie pozitivista, tinta oricarei stiinte este formularea legilor fenomenelor studiate; pentru a ajunge aici, este necesara cunoasterea relatiilor cauzale care actioneaza in domeniul respectiv. Datorita complexitatii obiectului de studiu, cunoasterea cauzelor fenomenelor si proceselor sociale este mult mai dificila decat in cazul fenomenelor naturii. In societate, determinismul nu este simplu, liniar si univoc, ci unul de tip statistic, probabilistic. Determinarea relatiilor cauzale este mediata in cercetarea sociala de stabilirea corelatiilor intre caracteristici numite variabile.

Variabilele care influenteaza alte variabile sunt numite variabile independente, iar cele care sunt influentate se numesc variabile dependente. Distinctia dintre cele doua categorii de variabile depinde de rolul acestora in cercetarea respectiva. Spre exemplu, daca ne propunem sa cercetam influenta apartenentei clasiale asupra practicilor educative, apartenenta clasiala este variabila independenta, iar practicile educative se constituie in variabile dependente; daca ne propunem sa cercetam influenta practicilor educative asupra rezultatelor scolare ale elevilor, practicile educative sunt variabile independente si rezultatele scolare sunt variabile dependente.

Ceea ce ne ofera cercetarea de teren (o stim inca de la D. Hume[2]) este doar existenta unei legaturi sau corelatii intre variabilele cercetate. Corelatia poate fi pozitiva, daca sensul variatiei este acelasi (apartenenta clasiala si numarul anilor de studiu), sau negativa, cand variatia lor este inversa (numarul membrilor unui grup si numarul celor ce isi exprima clar opiniile in grup).

Existenta unei corelatii statistice intre diferite variabile nu inseamna in mod necesar si existenta unei relatii de determinare; Goodman (1992, p. 31) ne spune ca desi vara se produc crime mai violente decat iarna, nu vara provoaca acele crime, ci ea duce la o crestere a interactiunii sociale, care la randul ei duce la infractiuni mai violente. Pentru a stabili existenta unei relatii cauza-efect, corelatia este necesara, dar nu si suficienta; verificarile multiple permit izolarea sau eliminarea variabilelor perturbatoare, iar integrarea concluziilor experimentale intr-un ansamblu teoretic coerent permite transformarea unei corelatii in relatie de cauzalitate. Pentru a ajunge acolo este necesara insa cercetarea empirica.

O cercetare empirica urmeaza, in general, mai multe etape ce se succed intr-o ordine logica. Numarul etapelor teoretizate in diferite tratate stiintifice variaza de la autor la autor, in raport cu nivelul de intimitate analitica pe care il intentioneaza fiecare.[3] Foarte concis, am putea spune ca in orice cercetare se succed urmatoarele etape: proiectarea cercetarii, desfasurarea efectiva a cercetarii de teren, prelucrarea datelor rezultate si valorificarea informatiilor, sau in alti termeni, nivelul selectiv, nivelul proiectiv, nivelul executiv si nivelul constructiv (A. Mihu).

Intr-o abordare mai analitica, I. Mihailescu enumera urmatoarele etape: stabilirea problemei de studiat, studiul bibliografiei problemei, formularea ipotezelor, determinarea populatiei de studiat, stabilirea metodelor si tehnicilor de cercetare, colectarea datelor, analiza rezultatelor si formularea concluziilor (Mihailescu, 2003, pp.32-36).

Fara a ne propune distinctii scolastice intre etape si subetape, putem afirma ca orice cercetare de teren incepe cu definirea sau delimitarea problemei de cercetat, in raport cu care se formuleaza obiectivele si ipotezele cercetarii. Tot de proiectarea cercetarii tine si delimitarea esantionul de populatie studiat[4], stabilirea metodelor si tehnicilor de investigare, pregatirea instrumentelor de lucru, fara a omite aspectul contabil al calcului estimativ al nevoilor financiare. Desfasurarea efectiva a cercetarii de teren, respectiv etapa de colectare a datelor, desi este semnul vizibil al cercetarii, constituie doar partea de suprafata, care nu necesita intotdeauna prezenta efectiva a cercetatorului, fiind suficienti asistenti sau operatori de ancheta. Datele culese sunt apoi supuse prelucrarilor stiintifice, analizelor cantitative si calitative, care confirma sau infirma ipotezele lansate si permit formularea concluziilor privind problema studiata. La incheierea cercetarii se intocmeste raportul de cercetare, in care sunt prezentate toate etapele parcurse si concluziile obtinute. Uneori in urma cercetarii se formuleaza concluzii teoretice, in cazul carora este necesara verificarea prin alte cercetari. Alteori, concluziile cercetarii ridica noi probleme si noi interogatii care vor constitui obiectul cercetarilor ulterioare. Cercetarea stiintifica, spunea Popper, incepe cu probleme si sfarseste cu probleme (in masura in care ea se sfarseste vreodata).

Fig.      Etapele procesului de cercetare

3 Metodologia cercetarii

Cunoasterea stiintifica a realitatii presupune utilizarea unor metode de cunoastere. Termenul de metoda provine de la grecescul methodos desemnand cale, drum, modalitate de cunoastere, de cercetare a realitatii. Aceasta definitie etimologica foarte generala a generat in literatura sociologica a disputa ce nu si-a incheiat nici astazi ecourile. Miezul disputei este legat de distinctiile terminologice, sau de diferentele specifice dintre termenii strategie, metoda, tehnica, procedeu. Ceea ce pentru unii teoreticieni este metoda, pentru altii poate fi tehnica[6]. Nu dorim sa intram in aceasta disputa, am semnalat-o doar pentru a evita eventualele surprize sau confuzii generate de lectura unor autori diferiti.

Folosind semnificatia etimologica larga, putem afirma ca cele mai importante metode prin care cercetarea sociologica ajunge la intelegerea, diagnoza si prognoza fenomenelor sociale sunt observatia si experimentul stiintific.

Cea mai frecventa metoda este observatia. Aceasta se poate desfasura sub mai multe forme:

observatia propriu-zisa a unor fenomene prezente

observatia unor fenomene trecute utilizand analiza documentelor

observatia mijlocita de metode interactive bazate pe comunicare, pe schimb de informatii intre cercetator si participantii la fenomenul studiat. Dintre aceste metode sau tehnici de recoltare a datelor se disting ca importanta ancheta si analiza documentelor; datorita importantei lor pentru cercetare unii cercetatori le considera metode.

Experimentul numit si "observatie provocata" s-a impus in secolul al XVII-lea si presupune provocarea aparitiei sau variatiei unuia sau mai multor fenomene intr-o situatie controlata. Iata cum am putea reduce metodologia cercetarii doar la observatie.

Sociologii clujeni T. Rorariu si P. Ilut accepta "cinci metode fundamentale de investigare a universului empiric:

experimentul

observatia

analiza documentelor

interviul

ancheta

ultimele patru fiind (.) variante ale observatiei, dar care, datorita diferentelor mari intre ele, pot fi considerate metode de sine statatoare" (Rotariu, Ilut, 1997, p.47.)

Prin frecventa aplicarii, ancheta desfasurata prin interviu sau chestionar este de departe cel mai frecvent procedeu utilizat pentru recoltarea informatiilor. Cele doua forme ale anchetei, interviul si chestionarul constau intr-o suita de intrebari la care subiectul raspunde (oral, in cazul interviului si scris in cazul chestionatului). Intrebarile sunt formulate in raport cu ipotezele cercetarii putandu-se referii la fapte, opinii, atitudini sau cunostinte. Elaborarea instrumentului presupune selectarea indicatorilor relevanti pentru cercetarea respectiva, traducerea indicatorilor in intrebari (inchise sau deschise) cu atentie la forma lor, la numarul lor si la ordinea lor pentru a nu determina contaminarea raspunsurilor. Instrumentul este testat prealabil pentru a elimina eventualele erori.

Analiza documentara presupune obtinerea de informatii prin studiul arhivelor, jurnalelor, corespondentei, ziarelor, cartilor, discursurilor sau altor informatii scrise ce vor fi utilizate pentru a verifica ipotezele cercetarii.

Toate aceste metode pot fi utilizate in cercetarea sociologica a educatiei. Astfel de cercetari sunt conduse de catre specialisti in domeniul sociologiei educatiei, dar in derularea lor pot fi implicate si cadre didactice. Punctual, fara pretentia unei cercetari stiintifice, orice cadru didactic poare realiza microcercetari, in scopul unei mai bune cunoasteri a proceselor educative si ameliorarii performantei sale didactice.

3 Metode si tehnici de cunoastere a grupurilor scolare

Toate metodele de cunoastere a socialului pot fi particularizate si la nivelul cercetarii educatiei. Putem regasi astfel observatia, experimentul, ancheta sau analiza documentelor.

3.1. Observatia sistematica

Cea mai frecventa metoda utilizata de catre profesori in cunoasterea grupurilor scolare este observatia sistematica. Spre deosebire de observatia spontana, intamplatoare, observatia sistematica presupune urmarirea si consemnarea dupa un plan a manifestarilor grupului in diverse ipostaze, in scopul cunoasterii anumitor particularitati ale acestuia. Ca si in alte domenii, observatia poate lua diverse forme (directa/indirecta, participativa/la distanta etc) si trebuie sa satisfaca aceleasi exigente generale (plan de observatie, sistem de inregistrare si prelucrare si verificare a datelor, evidentierea erorilor etc.)

In cele ce urmeaza ne vom opri asupra unei tehnici specifice de observare a comunicarii dintre membrii unui grup si a interactiunilor dintre ei, cunoscuta sub numele de analiza interactiunii (Diaconu, M., 2004, pp. 266-288).

Conceputa de psihologul american Robert F. Bales (1950), tehnica este recomandata de majoritatea lucrarilor romanesti ce abordeaza problema observatiei grupurilor mici (A. Bogdan-Tucivov, 1981; M. Zlate, C. Zlate, 1982; C. Zamfir, L. Vlasceanu 1993, M. Diaconu, 2004). Scopul tehnicii este acela de a cunoaste aspectele legate de continuturile comunicarii, tipologia interactiunilor dintre membrii grupului, sensul actiunii participantilor. Observatia se deruleaza in timpul interactiunilor dintre membrii grupului in situatia unei sedinte de lucru, consemnandu-se natura fiecarei interventii verbale sau nonverbale intr-una dintre cele 12 categorii interactioonale, grupate in trei zone:

Zona socio-emotionala pozitiva, care include:

manifestarea solidaritatii

manifestarea destinderii

exprimarea acordului

Zona neutra a sarcinii, ce cuprinde:

emiterea de sugestii

emiterea de opinii

furnizarea de informatii

solicitarea de informatii

solicitarea de opinii

solicitarea de sugestii

III. Zona socio-emotionala negativa cuprinde:

dezaprobarea pasiva

manifestarea tensiunii

manifestarea antagonismului

Interventiile participantilor sunt codificate pe foaia de intabelare. Spre exemplu, 8.3-6 desemneaza faptul ca subiectul 3 solicita opinia subiectului 6. Prin aceasta tehnica se pot constata dominantele comunicarii in grup, atmosfera in care se deruleaza comunicarea, relatiile existente intre participanti etc .

3.2. Sociometria

I.       Caracterizarea metodelor sociometrice

Sociometria a fost initiata de catre psihosociologul american de origine romana Jacob Moreno[9] (Who Shall Survive? - 1935) si cuprinde un ansamblu de procedee articulate intre ele: testul sociometric, sociomatricea, sociograma, indicii sociometrici.

Testul sociometric are scopul de a surprinde universul socioafectiv al unui grup, cu intreaga textura de relatii de simpatie, antipatie, indiferenta, atractii, respingeri interpersonale manifeste sau latente, diferitele subgrupuri, centrele de influenta, liderii grupului, coeziunea de grup s.a.. Presupozitia teoretica a sociometriei este aceea ca relatiile interpersonale de natura socioafectiva sunt cele mai importante dintre relatiile sociale, iar cunoasterea acestora permite interventia terapeutica ameliorativa. Cu atat mai mult in cazul grupurilor de elevi, unde, date fiind caracteristicile varstei, dimensiunea afectiva este mult mai importanta decat la alte etape ale vietii.

Utilitatea aplicarii testului sociometric

Profesorul are nevoie sa cunoasca reteaua relatiilor socioafective pentru a putea actiona ameliorativ, pentru a-i putea sprijinii pe cei neintegrati sa fie acceptati in grup si pentru a optimiza climatul grupal, responsabil, in mare masura, de performanta scolara. Aplicarea testului sociometric in grupurile de elevi poate constitui un mijloc eficace de interventie ameliorativa.

Intrucat structurarea relatiilor preferentiale in grup necesita o oarecare cunoastere si incredere reciproca, nu se recomanda utilizarea testului in grupurile abia constituite, in primele zile ale anului scolar, inainte de acomodarea elevilor intre ei si cu noii profesori. (Zlate, 1972, p. 238).

II.    Determinarea structurii socio-preferentiale a grupului

Vom descrie o modalitatea de a determina structura socio-preferentiala a unui grup, cu aplicare la grupul clasa, prin intermediul algoritmului propus de F. Sintion (1983, pp. 125-127), algoritm pe care il consideram potrivit pentru scopurile didactice si nu numai. Primul pas il constituie alcatuirea testului sociometric.

1. Alcatuirea testului sociometric

Radiografierea relatiilor preferentiale de grup se realizeaza prin intermediul unui interviu (pentru scolarii mici) sau a unui chestionar, realizat dupa diverse criterii, transformate in intrebari. Criteriile utile in cadrul clasei de elevi pot fi:

I.        realizarea in comun a sarcinilor scolare;

II.     petrecerea in comun a timpului liber;

III.   apartenenta la grup.

Aceste criterii se traduc in intrebari ce privesc preferintele individuale ale elevilor.

Criteriul I:      - Cu cine preferi sa-ti pregatesti lectiile?

Cui crezi ca i-ar face placere sa-si faca lectiile cu tine?

Criteriul II      - Cu cine preferi sa-ti petreci timpul liber?

- Cui crezi ca i-ar face placere sa-si petreaca timpul liber cu tine?

- Pe cine ai invita in primul rand la ziua ta de nastere?

- Cine crezi ca te-ar invita?

- Cu cine ti-ar placea sa calatoresti impreuna?

- Cui crezi ca i-ar face placere sa calatoreasca cu tine?

- Daca ar fi sa-ti petreci un timp intr-un loc retras, cu cine ti-ar placea sa o faci?

- Cui crezi ca i-ar face placere sa fie cu tine intr-o asemenea situatie?

Criteriul III - Cu cine doresti sa stai in banca?

- Cu cine doresti sa nu stai?

- Daca ai avea o problema personala grava, carora dintre colegii tai te-ai destainui?

- Cine crezi ca te-ar alege intr-o asemenea situatie?

- Pe cine ai prefera ca sef al clasei?

- Pe cine nu ai prefera?

Pot fi avute in vedere diferite criterii - invatatura, timp liber, activitati practice, desemnare unor functii etc - si diferite aspecte ale relationarii interpersonale: simpatie (cu cine doresti), antipatie (cu cine nu doresti), perceptie sociometrica (cine crezi ca te-a ales/respins). Intrebarile pot urmarii atat criterii diagnostice, ce vizeaza obtinerea de informatii referitoare la starea de fapt, cat si criterii actionale, ce tintesc reorganizarea colectivului in vederea eficientizarii activitatii. Alegerile si respingerile sunt, in general, limitate, pentru a permite o mai precisa prelucrare a datelor ("Indica trei colegi care."). Pentru acelasi motiv nu se recomanda utilizarea a mai mult de doua criterii intr-un experiment (Sintion, 1983, p.126). Pentru a cunoaste si motivatia preferintelor, respectiv respingerilor, se adauga si intrebarea: De ce? (Cu cine preferi sa iti faci lectiile? De ce?).

Simplificand, in functie de obiectivul urmarit, se vor formula patru intrebari: "Pe cine preferi.?", "Pe cine nu preferi..?", "Cine crezi ca te prefera..?", "Cine crezi ca te respinge.?"

Pentru fiecare criteriu se va elabora o foaie de raspuns, dupa urmatorul model:

Test sociometric

Numele si prenumele.......

Clasa......

Data......

Foaie de raspunsuri (criteriul I)

1. Cu cine ai prefera sa-ti petreci timpul liber? De ce?

2. Cu cine nu ai prefera sa-ti petreci timpul liber? De ce?

3. Cui crezi ca i-ar face placere sa-si petreaca timpul liber cu tine?

4. Cui crezi ca nu i-ar face placere sa-si petreaca timpul liber cu tine?

Dupa alcatuirea si multiplicarea chestionarului, urmeaza "etapa de teren" a cercetarii.

Aplicarea testului sociometric

Inaintea aplicarii testului, elevilor li se va face un minim de instructaj, ce trebuie sa cuprinda:

a)      motivarea aplicarii testului;

b)      asigurarea caracterului confidential al raspunsurilor;

c)      solicitarea sinceritatii raspunsurilor;

d)      chestiuni referitoare la modalitatile de raspuns; se precizeaza explicit numarul maxim al alegerilor/respingerilor permise (in general trei sau cinci), fara a se conditiona si numarul minim; se precizeaza faptul ca ordinea preferintelor este valorica; se explica, daca este cazul, sensul unor intrebari;

e)      exemplificarea modului de completare pe foaia de raspuns.

Aplicarea testului se face individual, evitand solemnitatea, admitand posibilitatea refuzului, asigurand elevii de discretie si de certitudinea anonimatului. Dupa completare, se recolteaza raspunsurile, urmand prelucrarea datelor obtinute. Prelucrarea rezultatelor presupune, in primul rand, inregistrarea raspunsurilor in matricea sociometrica sau sociomatrice.

Alcatuirea si completarea sociomatricei

Sociomatriocea este un instrument utilizat in vederea "despuierii" datelor recoltate prin intermediul testului sociometric. Exista mai multe variante ale matricei sociometrice, cu etape, calcule si reprezentari grafice diferite, noi propunand doar una dintre acestea, pe care o consideram utila in cunoasterea relatiilor socio-preferentiale in grup.

Sociomatricea este un tabel cu doua intrari, in care pe orizontala si pe verticala trecem numele si prenumele elevilor clasei sau numarul lor de ordine din catalog si apoi o serie de indicatori ce urmeaza a fi calculati prin prelucrarea datelor obtinute.

Dupa ce am trecut membrii grupului, urmatoarea operatie consta in anularea prin hasura a diagonalei tabelului, caci un subiect nu se poate alege sau respinge pe sine insusi.

Pasul urmator consta in completarea pe orizontala, in dreptul fiecarui elev, a optiunilor sale folosind diferite semne (+ pentru alegeri, - pentru respingeri) sau semne de diferite culori, pentru a inregistra pe aceeasi matrice raspunsuri la mai multe intrebari. Daca preferintele/respingerile sunt multiple (sa zicem trei), primul preferat va fi notat cu +3, al doilea cu +2, iar al treilea cu +1. Similar se va proceda si pentru respingeri, cu deosebirea ca acum vom utiliza semnul - (-3 pentru primul respins, -2 pentru al doilea respins si -1 pentru cel de-al treilea respins). In locul semnelor, putem utiliza doua culori diferite, pentru preferinte, sa zicem, albastru, iar pentru respingeri, rosu. In aceasta situatie, pentru prima alegere se va trece cifra 3 cu albastru, pentru a doua alegere, cifra 2 cu albastru, pentru a treia alegere, cifra 1 cu albastru; pentru prima respingere, cifra 3 cu rosu, s.a.m.d. Daca din numarul maxim cerut (trei in exemplul nostru), elevul completeaza doar doua alegeri, prima va fi notata cu 3, iar a doua cu 2. In functie de obiectivele pe care le avem in cercetare, vom completa matricea cu indicatorii pe care ii consideram relevanti. In exemplul nostru, vom calcula totalurile preferintelor/respingerilor primite, respectiv exprimate de catre fiecare membru al grupului, in expresie bruta si valorica, indici de statut, de expansivitate sociala, tipul acestora, dupa urmatorul model:

Varianta de matrice sociometrica

Liniile de pe orizontala tabelului indica preferintele/respingerile exprimate de catre fiecare elev, in timp ce coloanele verticale indica preferintele/respingerile primite de catre fiecare elev.

Pe baza datelor de intrare se pot calcula apoi diferiti indicatori.

Calcul indicilor sociometrici

a) Preferintele/respingerile brute exprimate reprezinta numarul total al colegilor pe care elevul respectiv i-a indicat, iar preferintele/respingerile exprimate valoric reprezinta suma punctelor acordate de elevul respectiv colegilor din grup.

b) Preferintele/respingerile brute primite reprezinta numarul colegilor care l-au preferat/respins pe elevul respectiv, in timp ce preferintele/respingerile primite in expresie valorica reprezinta suma punctajului obtinut, tinand seama de ordinea valorica a preferintei/respingerii.

c) Diferenta dintre numarul alegerilor exprimate si cel al respingerilor exprimate, raportata la numarul membrilor grupului desemneaza indicele de expansivitate sociala. Acesta exprima gradul de deschidere sociala, atitudinea elevului fata de grup, aria legaturii cu alti elevi, incadrarea in colectiv.

d) Diferenta dintre alegerile primite si respingeri primite raportata la numarul membrilor grupului reprezinta indicele de statut. Acest indicator exprima incluziunea sociala, atitudinea grupului fata de elev, statusul sau pozitia ierarhica pe care o detine elevul in cadrul clasei

Pentru a stabili tipul de expansivitate sociala si tipul de integrare sociala este nevoie de parcurgerea a doua etape intermediare, calcului medianei si a limitelor.

e) Pentru ajunge la tipul de expansivitate sociala vom calcula mai intai mediana (M), care reprezinta media aritmetica a preferintelor exprimate de intregul grup. Formula de calcul este urmatoarea:

M =S P_v/n, unde:

M - mediana

P_v - suma preferintele membrilor grupului in expresie valorica

n - numarul de membri ai grupului

Valoarea lui M se rotunjeste la cel mai apropiat numar intreg. Spre exemplu, daca intru-un grup de 25 de elevi in care au fost exprimate 139 preferinte in expresie valorica

M = 139/25 ≈ 6

In functie de valoarea medianei se stabilesc limitele intensitatilor socio-preferentiale de tip pozitiv:

daca M ≤ 9, limita inferioara (Li) = M - 3

limita superioara (Ls) = M+ 3

daca M > 9, (Li) = M - 4

(Ls) = M + 4

In exemplul nostru, Li = 3, iar Ls = 9

Tipul de expansivitate sociala se obtine prin compararea preferintelor exprimate de un anumit elev in expresie valorica (p_v), cu valoarea limitelor:

Modul de stabilire a tipului de expansivitate sociala

In mod similar se calculeaza si

f) tipul de integrare sociala. Daca preferintele/respingerile se emit numai in cadrul grupului respectiv, preferintele exprimate in expresie valorica sunt egale cu preferintele primite in expresie valorica, situatie in care limitele de integrare sunt aceleasi, rezultand analog, tipurile:

superior integrat

mediu integrat

inferior integrat

izolat (neintegrat)

In situatia in care preferintele se emit si in exteriorul grupului, se vor parcurge aceiasi pasi, calculul medianei, a limitelor si apoi a tipului de integrare.

Pentru a stabili

g) tipul de respingere se procedeaza analog, calculand mediana, limitele intensitatilor socio-preferentiale de tip negativ, pe baza respingerilor primite in expresie valorica, rezultand urmatoarea tipologie a neintegratilor:

- izolat (neintegrat) - pentru cel ce nu primeste nici o preferinta;

- ignorat - cand respingerile primite sunt la limita inferioara;

- respins - cand respingerile primite au o valoare medie;

- exclus - in situatia in care respingerile primite sunt la limita superioara.

h) statutul sociometric este rezultatul diferentei dintre suma preferintelor primite in expresie valorica de catre un membru al grupului si suma respingerilor primite in aceeasi expresie valorica. Pentru a avea imaginea statutelor grupului este necesara ierarhizarea membrilor in raport cu valoarea statutului. Membrul grupului care obtine valoarea cea mai mare este liderul socio-afectiv al grupului. In unele interpretari, liderul ar fi cel care primeste valoarea cea mai mare a preferintelor, fara a lua in calcul si valoarea respingerilor. Nu dorim sa intram in aceasta posibila disputa, caci la acest nivel, al agregarii preferintelor avem de-a face cu un paradox (paradoxul lui K. Arrow[11] (ca urmare, nici o pozitie nu poate fi argumentata satisfacator).

Cercetarile desfasurate in acest domeniu evidentiaza cateva constante si anume:

statutele nu pot fi eliminate, grupurile umane comportandu-se ca niste organisme vii, capabile sa refaca statutele de baza. In plan educativ, fenomenul este foarte important, sugerandu-ne faptul ca mutarea unui elev indisciplinat de la o clasa la alta nu rezolva problema disciplinei. Foarte curand clasa isi reface categoriile;

statutele negative sunt mai putin stabile in comparatie cu cele pozitive;

i) Un alt indicator semnificativ, ce poate fi calculat este transpatrunderea[12] (Tp), sau capacitatea de a percepe atitudinea celorlalti in raport cu propria persoana. Pentru calculul acesteia este utila completarea urmatorului tabel:

Schema de calcul a capacitatii de transpatrundere a relatiilor preferentiale[13]

Nivelul de transpatrundere a relatiilor preferentiale al unui membru al grupului poate fi calculata dupa formula:

Tp = Preferinte real percepute + Respingeri real percepute

Preferinte percepute + Respingeri percepute

Uneori este utila si calcularea indicelui pe preferinte si separat pe respingeri, caci poate exista situatia in care imi apreciez corect prietenii, dar prost dusmanii, sau invers. Formula initiala nu evidentiaza acest aspect[14].

Tpp = Preferinte reale Tpr = Respingeri reale

Preferinte percepute Respingeri percepute

j)        Un ultim indicator pe care il propunem este coeficientul de coeziune grupala, conform formulei:

C.C.G.= (Px∙0,5 +Py∙1 +Pz∙1,5) - (Rx∙0,5 +Ry∙1 +Rz∙1,5)

N

unde:

Px = numarul de membri preferati la limita inferioara de intensitate (inferior integrati);

Py = numarul de membri mediu preferati (mediu integrati);

Pz = numarul de membri preferati la limita superioara de intensitate (superior integrati);

Rx = numarul celor ignorati (respinsi la limita inferioara);

Ry = numarul celor respinsi (respingeri de valoare medie);

Rz = numarul celor exclusi (respinsi la limita superioara);

N = numarul total al membrilor grupului. Izolatii nu intra in calcul.

Semnificatia coeficientului de coeziune, care poate lua valori intre -1 si +1 este urmatoarea:

Semnificatia coeficientului de coeziune grupala (apud. Sintion, 1983, p. 140)

Chiar daca denumirea fiecarui interval este discutabila, ramane ideea ca putem realiza o scala de coeziune de la 1 la

Alcatuirea sociogramelor

Sociograma este o reprezentare grafica a relatiilor socio-preferentiale din cadrul grupului. Vom prezenta cateva modele de sociograme.

Pentru a usura reprezentarea prin sociograma se poate intocmi un tabel al frecventelor, ca rezumat al sociomatricei, in care se trec:

- pe orizontala: numarul de alegeri, apoi cine sunt elevii care le-au obtinut si frecventa acestora;

- pe verticala: - in prima coloana cel mai mare numar de alegeri, apoi numarul mediu de alegeri, 1-2 alegeri, zero alegeri, conform tabelului de mai jos:

Tabelul de frecventa

Datele din tabelul de frecventa pot fi reprezentate grafic prin sociograma tinta. Sociograma tinta este un instrument de reprezentare grafica sub forma unor cercuri concentrice in centrul carora sunt trecuti liderii, cei ce se bucura de cea la larga recunoastere si care au cea mai mare influenta asupra grupului; in cercul intermediar sunt trecuti elevii cu statut mediu; in cercul periferic elevii cu alegerile cele mai putine, iar in afara cei cu statut zero:

Fig. Nr.Sociograma colectiva tinta

7

9

20 18

3 1 2

19

11 18 7 12

5 25

22

In functie de interesele cercetarii, uneori poate fi utila si sociograma in spatiul functional, care dispune subiectii in spatiul activitatii, in exemplul nostru, in clasa de elevi:

Fig. Nr.Sociograma in spatiul functional

Poate cea mai relevanta forma de reprezentare grafica a relatiilor preferentiale ale grupului este constituita de sociograma colectiva relationala. Sociograma colectiva poate da o imagine relationarii fiecarui elev in universul clasei:

Pentru realizarea unei sociograme colective vom utiliza anumite conventii:

alegere unilaterala

respingere unilaterala

alegere reciproca

respingere reciproca

alegere reciproca

Figura nr. Sociograma colectiva relationala

3

11 15

17 6

25

In scopul evidentierii preferintelor intra- si inter-gen (relatiile baieti-fete) se pot utiliza simboluri grafice diferite, cercuri pentru fete si triunghiuri sau patrate pentru baieti.

Dimensiunea statutului individual se poate pune in evidenta cu ajutorul unei sociograme individuale numite atom social, in care in centru este trecut elevul, iar radial colegii care s-au referit la el alegandu-l sau respingandu-l, prin sageti diferite.

Figura nr. Sociograma individuala

17 11

Sociograma individuala, respectiv atomul social, poate viza atat statutul real cat si cel perceput, concordanta lor fiind semnul luciditatii sociale a elevului respectiv, iar discordanta indicand subaprecierea sau supraaprecierea pe care o are in raport cu ceilalti elevi ai clasei.

Diagnoza grupului si interventia ameliorativa

Scopul aplicarii testului sociometric este cunoasterea universului afectiv al grupului in vederea interventiei ameliorative; sociomatricea si sociogramele sunt doar mijloacele prin intermediul carora realizam aceasta cunoastere. Interventia ameliorativa va fi diferentiata, in raport cu obiectivele urmarite (activitate, timp liber, apartenenta) si cu situatia rezultata din test. Masurile pot viza grupul intreg, ca restructurari in organizarea clasei sau activitati menite sa duca la intarirea coeziunii grupale si consiliere individuala in scopul imbunatatirii integrarii sau rezolvarii unor conflicte latente sau manifeste.

7. Consideratii finale

Folosirea cat mai judicioasa a acestor factori de grup in cresterea eficientei procesului de educatie presupune o buna cunoastere a dinamicii relatiilor interpersonale in clasa respectiva, aflarea discreta a cauzelor aspectelor deficitare si individualizarea ajutorului dat elevului pentru optimizarea acestor relatii.

Este de retinut ca:

- sinceritatea scade cu varsta;

- sociograma evidentiaza relatiile interpersonale intr-un moment anume, reaplicarea dupa un timp evidentiaza dinamica grupului;

- elevii cu statute negative se opun valorilor de grup si nu oricaror valori;

- sociograma permite identificarea liderilor informali, fapt important in relationarea cu grupul;

- in lucrul pe grupe, cunoasterea afinitatilor dintre elevi optimizeaza performanta fiecarui grup;

- sociograma este o metoda de optimizare a climatului intergrupal;

- relatiile de grup se formeaza deseori rapid si tind sa ramana stabile;

- influenta grupului se amplifica in perioadele de transformari sociale rapide; cand algoritmii sociali sunt in degringolada, tablele de valori sunt sparte, schemele de actiune nu mai functioneaza, atunci grupul preia automat sarcinile.

- in fine, sociometria are merite, dar si limite; dintre acestea semnalam faptul ca tehnica permite identificarea relatiilor interpersonale pe moment, dar nu indica si cauzele, nici natura evolutiei lor ulterioare, motiv pentru care rezultatele sale trebuie coroborate cu datele obtinute prin alte metode de cunoastere a grupului clasa.

In concluzie, testul sociometric poate fi un instrument util in cunoasterea structurii si dinamicii grupurilor de elevi, a relatiilor interpersonale afectiv simpatetice din interiorul grupului, a atmosferei socio-afective, a existentei unor tensiuni sau conflicte latente, a gradului de coeziune al grupului, cunoastere ce constituie conditie indispensabila pentru optimizarea climatului intergrupal si, in general, pentru realizarea performantei scolare. Informatiile generate de testul sociometric vor fi coroborate cu alte informatii furnizate de alte metode de cunoastere a grupurilor.

In randul altor metode de cunoastere a grupului clasa M. Zlate prezinta in lucrarea citata chestionarul, scarile de apreciere, proba "Ghici cine?" si metoda aprecierii obiective a personalitatii.

3.3. Proba "Ghici cine?"[15]

Proba "Ghici cine?" este asemanatoare unui chestionar, prin care se adreseaza elevilor intrebari cu scopul unei mai bune cunoasteri a grupului clasa. Intrebarile vizeaza posibilitatile de formulare a scopurilor, atitudinea fata de activitatile de grup, conducerea grupului, comunicarea in grup, natura relatiilor interpersonale, influenta si prestigiul in grup:

1. Iata un elev care vine intotdeauna cu propuneri interesante

2. Iata un alt elev care are propuneri interesante, dar care nu indrazneste sa le puna in fata clasei

3. Ii place sa lucreze in interiorul clasei

4. Este individualist, egoist, ii place sa lucreze numai pentru el

5. Are calitati care l-ar putea recomanda drept sef al clasei

6. Este foarte comunicativ, stabileste repede legaturi cu altii colegi prin intermediul discutiilor

7. Este tacut, rezervat, vorbeste rar intr-un grup de prieteni

8. Intr-o discutie cu prietenii aduce informatii, sugestii, isi exprima opiniile

9. In discutii cu prietenii este de cele mai multe ori critic

Este foarte amical, popular in randul colegilor

11. Este retras, colegii il ocolesc

12. Colegii nu-l doresc in jocurile lor, il lasa intentional la o parte

13. Care elev este agresiv, se cearta cu toata lumea?

14. Carui elev ii place sa fie lingusitor

15. Are o mare influenta in clasa, colegilor le place sa se ia dupa el

16. Iata un elev caruia ii place sa vorbeasca urat despre grupul din care face parte

Prin aceste intrebari se sondeaza trasaturi de personalitate relevante pentru activitatea in grup, cum sunt sociabilitatea, egoismul, creativitatea, popularitatea, cunoasterea clasei sub acest aspect oferind profesorului-diriginte posibilitati de actiune.

d) Metoda aprecierii obiective a personalitatii

Propusa de Gh. Zapan, in 1957, consta in esenta in exersarea sau educarea capacitatii de apreciere a membrilor grupului, prin intermediul predictiilor succesiv verificate. Spre exemplu, se cere elevilor sa numeasca primii 30% si ultimii 30% dintre elevii care au realizat o anume proba (lucrare de control), iar apoi se confrunta predictiile cu clasificarea reala rezultata din evaluarea probei (corectarea lucrarilor). Metoda permite atat o autoapreciere, cat si o apreciere exersata si deci mai corecta a performantelor in grup.

Autobiografia grupului

Autobiografia grupului este o tehnica de cercetare a grupurilor prin intermediul relatarilor elevilor despre momentele cele mai importante din evolutia colectivului. Profesorul cere elevilor sa prezinte in scris propriile amintiri si aprecieri in legatura cu grupul pornind de la cateva repere: constituirea grupului, momentele cele mai semnificative traite in grup, placute sau neplacute, particularitatile distinctive ale grupului, unitatea lui, conducerea lui, liderii, asteptarile de grup etc. Din lectura acestora, cu toata subiectivitatea lor, profesorul poate obtine informatii utile, care ii intregesc imaginea despre grup.

Profilul psihosociologic al grupului

Pentru a realiza o diagnoza psihosociologica a grupului si pentru a inregistra dinamica lui, respectiv eficienta corectiilor aduse pe parcursul anului scolar, este utila realizarea profilului psihosocial al clasei, prin intermediul unui chestionar de evaluare :

"In ce masura exista atitudini si comportamente asemanatoare la membrii grupului dv. ?

In ce masura membrii grupului dv. manifesta conduite de supunere, acceptare, aderenta si traducere in fapt a prescriptiilor normelor de grup?

In ce masura grupul dv. poate sa se autoregleze, sa se organizeze si sa se conduca prin sine insusi, fara interventii din afara?

In ce masura membrii grupului dv. Sunt uniti, actioneaza unitar?

In ce masura grupul dv. isi realizeaza scopurile si sarcinile propuse?

In ce masura grupul dv. functioneaza independent de un alt grup?

In ce masura grupul dv. controleaza conduita si actiunile membrilor sai?

In ce masura in grupul dv. statutele si rolurile membrilor sunt strict delimitate si ierarhizate?

In ce masura admite grupul dv. cooptarea sau patrunderea in grup a unor noi membrii?

In ce masura permite grupul dv. manifestarea unor idei sau comportamente diferite, variate?

In ce masura se caracterizeaza grupul dv. prin asemanarea caracteristicilor sociale si psihologice ale membrilor sai?

In ce masura membrii grupului dv. se simt bine, satisfacuti, fericiti in cadrul grupului, simt placerea de a fi in grup?

In ce masura membrii grupului dv. sunt apropiati intre ei?

In ce masura grupul este considerat ca avand un sens pentru membrii sai?

In ce masura membrii grupului actioneaza, muncesc pentru grup?

In ce masura grupul dv. se caracterizeaza prin constanta, stabilitate si durabilitate in timp?"

Scala de apreciere este alcatuita din:

"intr-o foarte mica masura" (1 p.),

"intr-o mica masura" (2 p.),

"intr-o oarecare masura" (3 p.),

"intr-o mare masura" (4 p.)

"intr-o foarte mare masura" (5 p.).

Mediile obtinute pe fiecare intrebare se trec intr-un tablou, unindu-se pentru a obtine reprezentarea grafica:

Fig...Profilul psihosocial al grupului