CHESTIONAR

CHESTIONAR

V. analiza continutului, ancheta sociologica, atitudine, efectul halo,

efectul de pozitie, efectul listei, interviu, sondaj de opinie.

(fr. questionnaire, "chestionar'), tehnica si, corespunzator, instrument de investigare, constind dintr-un ansamblu de intrebari scrise si, eventual, imagini grafice, ordonate logic si psihologic care, prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin auto-administrare, determina din partea celor anchetati raspunsuri ce urmeaza a fi inregistrate in scris (S. Chelcea, Chestionarul in investigatia sociologica, 1975). In cercetarile sociologice c. este utilizat atit pentru culegerea datelor obiective (virsta, sex, nivel de scolaritate, venituri etc.), cit si a celor subiective (opinii, atitudini, aspiratii, trebuinte etc.). Intrebarile scrise si, eventual, imaginile grafice (desene, fotografii, schite) au functie de indicatori. Succesiunea lor este logica (de la particular la general sau invers; de la trecut la prezent si apoi la viitor), dar si psihologica (de la intrebarile de stabilire a contactului psihic la cele esentiale pentru verificarea ipotezelor cercetarii; de la cele neutre la cele incarcate emotional). Clasificarea c. poate fi facuta dupa mai multe criterii: continutul intrebarilor, forma intrebarilor, modul de administrare a c. Se face astfel distinctie intre c. de date factuale (de tip administrativ) si c. de opinie (vizind nu numai opiniile, dar si aspiratiile, trebuintele si valorile, atitudinile si interesele s.a.m.d.). Structura c. depinde de continutul lor, de problema cercetata. George Gallup, care a fondat in 1935 primul institut de cercetare a opiniei publice (American Institute of Public Opinion), a stabilit urmatoarea schema pentru elaborarea c. de opinie: se incepe cu citeva intrebari filtru pentru a afla daca persoanele anchetate cunosc problema pusa in discutie; urmeaza una sau mai multe intrebari deschise privind atitudinea fata de respectiva problema; apoi, un set de intrebari inchise referitoare tot la atitudinea celor anchetati. In finalul c. sint formulate mai multe intrebari deschise vizind motivarea opiniilor exprimate. C. se incheie cu un set de intrebari inchise care au ca scop masurarea intensitatii opiniilor exprimate. In ceea ce priveste numarul temelor abordate, se face distinctia intre c. speciale, cu o singura tema si c. "omnibuz', cu mai multe teme. Aceasta distinctie are o importanta deosebita in elaborarea c., cind trebuie urmarita "dramaturgia' succesiunii intrebarilor si plasarea intrebarilor esentiale in prima parte a c, presupunindu-se ca pe masura desfasurarii anchetei concentrarea atentiei persoanelor intervievate scade. Dupa forma intrebarilor, c. pot fi clasificate in c. cu intrebari inchise, cu intrebari deschise, si c. mixte (cu intrebari inchise si deschise). C. cu intrebari inchise sau precodificate nu permit decit alegerea dintre doua sau mai multe raspunsuri prestabilite, indicindu-se raspunsul care corespunde cel mai mult situatiei sau opiniei celui intervievat, intrebarile inchise (dihotomice, tri-hotomice, cu alegere multipla sau in evantai) implica un proces de recunoastere, astfel ca ele sint mai putin adecvate cind se urmareste evaluarea cunostintelor. C. cu intrebari deschise sint recomandabile in studierea problemelor complexe, oferind in afara continutului raspunsurilor informatii bogate despre personalitatea celor anchetati (coerenta logica, nivelul de cultura, particularitati temperamentale etc.). Acest tip de c. impune adesea apelul la tehnica analizei continutului pentru prelucrarea raspunsurilor. In functie de modul de aplicare, se face distinctie intre c. autoadministrate si c. administrate de catre operatorii de ancheta. Autoadministra-rea elimina posibilitatile de distorsionare a informatiilor datorita prezentei operatorilor de ancheta, dar introduce o anumita incertitudine in legatura cu persoana celui care efectiv raspunde la intrebarile din c. C. postale, ca si cele publicate in reviste si ziare au multiple avantaje: numar mare de persoane care pot raspunde concomitent, diminuarea efectului de interviu, eliminarea influentei operatorilor de ancheta, sporirea gradului de concentrare in formularea raspunsurilor, asigurarea anonimatului (W. Friederich, 1971). In acelasi timp, c. autoadministrate ridica serioase probleme privind reprezentativitatea investigatiei. Structura c. vizeaza tipurile de intrebari si raporturile dintre ele. Dupa functia pe care o au, intrebarile pot fi: introductive, de trecere, bifurcate, "de ce', de control, de identificare. In ordonarea intrebarilor trebuie avute in vedere "efectul halo' si "efectul de pozitie'. Formularea intrebarilor presupune verificarea faptului daca: sint dificultati de intelegere a limbajului ? intrebarile sint prea abstracte? Depasesc elocventa celui anchetat ? Necesita o capacitate de observatie iesita din comun ? Suprasolicitata gindirea ? Sint obositoare ? Sint plictisitoare ? Genereaza teama ? Sint prea intime ? Genereaza conflicte cu idealul propriu ? (Elisabet Noelle, 1963). Formularea corecta a intrebarilor in c. presupune alegerea judicioasa a cuvintelor astfel ca sa fie intelese de intreaga populatie anchetata, sa nu aiba sensuri multiple si sa nu fie afectogene, De asemenea, se vor evita termenii tehnici, cuvintele ambigue, ca si cele de jargon sau argou. Utilizat in cadrul unor metodologii complexe, cu respectarea principiilor deontologiei sociologice, c. asigura obtinerea unor informatii utile pentru cunoasterea fenomenelor si proceselor sociale.  S.C.