Cresterea si socializarea copiilor in familiei - Perspectiva sociologica asupra familiei

Cresterea si socializarea copiilor in familiei

1 Perspectiva sociologica asupra familiei

Sociologii sunt din ce in ce mai preocupati de problema familiei.

Exista chiar si o sociologie a familiei in care sunt propuse politici de redresare a acestui nucleu de baza care este familia.Ei sustin ideea conform careia"familia este institutia care-si pune amprenta inconfundabila si de neinlocuit asupra formatiei spirituale a oamenilor, asupra modului de raportare a acestora la ei insisi, la semenii lor si la societate in ansamblul ei." Ea este o "institutie educativa care asigura cele mai solide fundamente pentru socializarea copilului", cea care pune prima pecete pe profilul moral al individului", iar "viata de familie este semnificativa pentru aprecierea gradului de dezvoltare a unei societati."

Ca nucleu al societatii, ea indeplineste un sistem de functii, printre care cele mai importante sunt:

a. functia biologica, prin care se asigura perpetuarea fiintei umane;

b. functia economica, prin care se asigura baza materiala necesara satisfacerii trebuintelor;

c. functia de socializare, care prin relatiile interumane pe care le promoveaza (de cooperare, respect, ajutor) contribuie la socializarea membrilor ei;

d. functia de solidaritate, care impune ajutorul mutual bazat pe sentimente   de egalitate, respect si dragoste intre parteneri, intre parinti si copii, intre   frati si surori sau fata de bolnavii si infirmii din familie.  O dereglare la nivelul acestor relatii este in masura sa pericliteze stabilitatea familiei si este un indicator sigur al unui inceput de destramare a acesteia.

e. functia educativ-formativa, care este si cea mai importanta din ansamblul functiilor familiei si care trebuie facuta oricare ar fi dificultatile economice sau de alta natura.

          Dar sociologii constata cu ingrijorare o deteriorare a vietii de familie. Valdo Beach observa:

     Un factor sociologic important este schimbarea drastica a naturii si functiei familiei in societate. In aparenta ea este in siguranta. 96% dintre oameni se casatoresc. Dar in profunzime, institutia familiei este nesigura. Indicele cel mai alarmant al acestei evolutii este cresterea rapida a ratei divorturilor. In 1970 o casatorie din 37 sfarsea prin divort.

     Astazi o casatorie din opt are acelasi sfarsit. Toate aceste schimbari au fost impuse de modificarea valorilor. Lumea a rasturnat valorile adevarate si nobile si s-a conformat unor nonvalori.

     Parintii sunt nesiguri in ceea ce priveste cresterea copiilor. Au aparut forme atipice de autoritate. Se impune conceptul de "educatie inversa" (a parintilor de catre copii). S-a sters limita dintre fermitate si permisivitate.

     Prezentul impune si tinde sa generalizeze variate tipuri de relatii barbat-femeie. In numele democratiei si al libertatii se ofera o larga gama de alternative la familie, care mai de care mai deosebite "anticipand un viitor din ce in ce mai incert si o perspectiva din ce in ce mai haotica." 

     Experimente neo-familiale ca: uniunea libera, grupul comunitar sexual, swingers (combinatii inter-familiale cu consimtamant reciproc), se impun tot mai

mult ca mod de convietuire umana.

     Din cele descrise pana aici se desprind doua concluzii si anume ca familia este unitatea de baza, care sta la temelia societatii si ca aceasta se pare ca se dezintegreaza pe masura trecerii timpului. De asemenea sociologii sunt de acord ca, pentru redresarea acestei stari se impun variate feluri de solutii: economice, juridice, sociale, morale, etc, pentru ca familia sa-si recapete adevarata ei menire.

     Politici familiale cat mai variate vin in sprijinul rezolvarii acestei probleme prin diferite solutii ca:

- imbunatatirea nivelului material al familiei (avand in vedere ca o parte din problemele familiei au la baza cauze economice) prin salarizari corespunzatoare, scaderea somajului, gasirea locurilor de munca, etc;

- infiintarea centrelor de copii pentru ingrijirea minorilor abandonati, orfani sau cu probleme familiale deosebite;

- infiintarea de camine de batrani pentru ingrijirea persoanelor varstnice, care nu mai pot fi sustinute de familie;case de corectie pentru delincventii minori;sufera din cauza violentei in familie.

     Si cu toate acestea, familia are inca probleme. Divorturi se intampla si la starurile lumii care nu sufera de neajunsuri materiale. Numarul copiilor abandonati creste mai degraba datorita unei moralitati josnice decat conditiilor precare de mediu. Instabilitate familiala se intampla si in familiile intelectuale si toate acestea isi pun amprenta asupra dezvoltarii normale a copiilor.

2 Problema exercitarii rolurilor parentale

Rolurile din cuplul conjugal format din sot si sotie se extind in cadrul familiei, continuandu-se cu cele de tata si mama indeplinind aceleasi obiective de impartire si distribuire a aceluiasi buget de timp, material si afectiv, in directia copilului.

Preocuparea parintilor pentru cresterea si educarea copiilor a constituit o dominanta a familiei traditionale nu numai in societatea noastra.

Modul cum s-a realizat acest deziderat este total diferit de la societate la societate,ca si de la etapa la etapa. Cu toate ca ne intereseaza doar modelul pe care tinerii soti il aplica in procesul de socializare, in perioada de crestere a copilului pana la varsta scolara, nu putem omite ca socializarea copilului presupune intreaga perioada pe care copilul o petrece in familia sa, pana la atingerea varstei adulte.

Problema rolurilor educationale ale parintilor in familie este prezenta in toate tipurile de familie.

In evolutia studiilor asupra familiei sunt identificate investigatii care supun atentiei rolul categoric slab al familiei, in mod concret al parintilor, in realizarea educatiei in mod direct. F. Aries sustine, referitor la rolul parintilor in educatie, ca acesta se observa ca fiind foarte vag - ajungand pana la dezinteres fata de copii - in societatile aristocratice ale secolului XVIII din Europa Occidentala. Multe familii isi plasau proprii copii in alte familii, atat pentru intretinere cat si pentru formare. Mai mult decat educatia, chiar preocuparea pentru cresterea copiilor din partea mamelor era pusa la indoiala in perioada societatilor traditionale - aceasta grija crescuta a mamelor pentru cresterea si educarea copiilor fiind o caracteristica a societatilor moderne. C. Lewi-Strauss, completand aspectul structural parental, atrage atentia asupra unor modele pe care copiii le invata si le preiau, atat de la societate cat si de la familie, in intreaga pregatire pentru formarea propriei familii,intro socializare profamiliala.La fel ca in cazul studiilor asupra familiei in general, si in cele referitoare la functia educativa de socializare se disting clar teoriile sociologice clasice. Functionalismul sustine functia educativa a familiei in raport cu un sistem social oarecare, in contextul interactiunii membrilor sai, care urmaresc:

1. Transmiterea si interiorizarea modelului cultural specific, cu scopul mentinerii, organizarii si functionarii sistemului social respectiv.

2. Identificarea unor pozitii legitime pentru individ si plasarea lui in aceste pozitii care, recunoscute de catre modelul cultural specific, vor contribui la mentinerea unui consens social.

Orice functie, deci si functia educationala a familiei, presupune un proces compus din transformari interne, care prin influentele asupra sistemului social,poate contribui la mentinerea ordinii interne. R.K. Merton, definind, in contextul functionalismului, educatia drept o actiune desfasurata de catre generatia adulta pentru socializarea generatiei tinere, atrage atentia intelegerii acestei functii a familiei(ca si pentru oricare dintre functiile specifice unui subsistem social), atat de catre actor cat si de catre observator, in acelasi mod. Functia educationala a familiei este inteleasa ca o functie vitala specifica (oricarui subsistem ii sunt specifice functii prin care acesta isi asigura evolutia si existenta normala), fara de care familia nu s-ar mentine (T. Parssons,B. Malinowski).

Nu putem omite profundele schimbari produse evolutiei familiei de catre evolutia societatii romanesti in perioada actuala, in care modificarile in exercitarea oricaror roluri familiale au determinat modificari si in rolul de tata si/sau mama.Spre deosebire de functionalismul clasic, neofunctionalistii considera ca prin realizarea functiei educationale familia poate sa-si asigure si adaptarea la multe structuri sociale, fapt prin care contribuie la mentinerea acestora, prin conservari si prin reproduceri. De asemenea, aceeasi functie poate sa contribuie la adaptare prin schimbarea unor structuri specifice familiei, ceea ce nu conduce la dezintegrarea familiei, ci la mentinerea ei. Vazuta in acest sens, functia educationala a familiei realizeaza si adaptarea acestor structuri interne, pe langa transmiterea modelelor culturale.

Pornind de la aceasta perspectiva in care educatia familiala realizeaza atat functionarea cat si adaptarea familiei, constructivismul sustine ca educatia familiala este capabila atat de schimbari cat si de construiri. Familia devine, astfel, mijloc de construire a comunitatii din care face parte, datorita capacitatii de a pregati copiii ca actori sociali, in stare sa realizeze si altceva in comparatie cu parintii, in mediul lor social.

Teoriile conflictualiste aduc in prim plan realizarea eductiei in familie,prin mentinerea si reactualizarea raporturilor de putere intre parinti si copii. Prin transmiterea unor modele culturale sunt transmise acele modele specifice claselor carora apartin si sunt astfel legitimate relatiile de dominatie/ supunere in cadrul reproducerii sociale.

Interesante sunt propunerile teoriilor interactive vizand functia educationala a familiei, mai ales intr-o viziune ecologista.

U. Bronfenbrenner propune un model ecologic al dezvoltarii fiintei umane in care copilul este considerat centrul unui ecosistem format din patru niveluri:

1. Nivelul microsistemic, care contine entitati cu rol educativ direct, nivel care poate functiona ca entitate educationala integratoare a copilului (scoala, grupul de joaca, grupul educational, familie).

2. Nivelul mezosistemic - contine interactiunile intre microsisteme.

3. Nivelul exosistemic, integreaza microsistemele, mezosistemul si grupurile de apartenenta ale parintilor care determina practicile educationale.

4. Nivelul macrosistemic, alcatuit din modele culturale care influenteaza in mod direct rolurile parintilor si ale copilului in familie. Aceste modele culturale dau directia, sensul si coerenta mediului educativ al copilului.

In multe situatii trebuie, sustine creatorul acestui model, sa avem in vedere elemente si mecanisme, prin care procesul educational intern familiei este influentat, si prin care rolurile parentale sunt completate de alte retele de servicii profesionale, sociale.

O alta conceptie in acelasi context ecologic este prezentata de J. Kellerhals si C. Montadon, care sustin situarea familiei in centrul unui mezosistem, la incrucisarea a doua axe:

. Axa competentelor pe care familia le recunoaste celorlalte entitati functionale educative;

. Axa modului de implicare a familiei in activitatea acestora.

Aceasta conceptie ne propune patru modele de functionare a mezosistemului in care se manifesta rolul central al familiei.

1. Modelul opozitiei - familia nu recunoaste atributii consistente din partea celorlalte entitati in educarea copilului, nu accepta si nici nu crede ca este necesar ca acestea sa intervina in proces.

2. Modelul delegarii - familia recunoaste anumite atributii ale unor agenti externi similari, insa rolurile educationale ale parintilor primeaza cand acestia nu considera oportuna o interventie in directia unor actiuni comune.

3. Modelul medierii - familia recunoaste anumite disponibilitati specifice unor instante externe acesteia, care implica si conexiuni intre ele si parinti, in relatiile dintre copii si acesti factori educativi.

4. Modelul cooperarii - familia recunoaste competente consistente tuturor factorilor cu disponibilitati educationale, dar isi atribuie rolul coordonator in realizarea acestor cooperari.     

Putem sustine ca asemenea modele pot fi surprinse si in tipul in care anumite familii din societatea noastra concep realizarea rolurilor parentale educative.Intr-un mod mult mai concret, ne referim la doua categorii de valori diferentiate in functie de structurile macrosociologice, nivel de instruire a parintilor, categoria sociala si profesionala a tatalui, dar si in functie de structuri microsociologice, interactiuni familiale, rol al membrilor familiei. Ne sunt prezentate ca functionale patru categorii de valori:

. autoreglarea si acomodarea - valori cu caracter instrumental;

. cooperarea si sensibilitate-ca valori expresive.

Autoreglarea este valorificata prin urmatorii indicatori: autonomie, independenta, incredere si siguranta in sine, rationament logic, spirit critic; reflecta capacitatea unui subiect de a-si propune obiective, de a le urmari si de a se orienta in complexul de informatii care il preseaza.

Acomodarea, redata prin indicatorii: muncitor, intreprinzator, prevazator, organizat, responsabil, descurcaret, abil, demn de incredere, presupune aptitudinea unei persoane de a se ralia unor conventii sociale, de a-si onora obligatiile catre o activitate sistematica, de a persevera .

Cooperarea ne orienteaza spre intelegerea unui subiect cu devotament social,spirit civic, orientat catre relatiile cu ceilalti, preocupat de rezolvarea problemelor comunitatii, receptiv la solicitarile grupului .

Sensibilitatea pune in discutie capacitatea creativa, imaginativa, construirea unui ideal, gust estetic, simt al umorului, trasaturi care se pot evidentia prin indicatorii: spiritual, nostim, imaginativ, creativ, sensibil, hotarat in convingeri.

Din cercetarile efectuate de mai multi cercetatori s-a constatat ca:

a) Majoritatea parintilor pun accent pe valori instrumentale; in cadrul unei piramide sociale, varful este dominat de autonomia si responsabilitatea subiectilor care isi proiecteaza obiective pe termen lung.

b) La baza piramidei stau valori dominate de acomodare, care urmaresc realizarea unor obiective pe termen scurt.

Din studiul actiunii si rolului acestor patru categorii de valori dependente educational putem surprinde doua dimensiuni intersectabile, in evolutia actiunii rolurilor parentale in procesul de socializare a copiilor:

a) coeziunea interna - presupune modul in care grupul familial se defineste si isi defineste fiecare membru, cu predispozitii de identificare cu celalalt si de autonomie personala;

b) integrarea externa - reflecta modul in care grupul se deschide catre exterior, dar preferential si restrictiv, pentru ca asemenea contacte,ca si schimbul de informatii cu exteriorul, prezinta potentiale pericole la adresa coeziunii, a consensului si armoniei familiale. Asemenea preferinte pot conduce si la impliniri profesionale ca si la echilibru familial.

Din perspectiva coeziunii familiale, pot fi vazute patru tipuri de familie, care manifesta modalitati specifice in realizarea rolului parental in plan educational.

1. Familiile de tip paralel caracterizate prin autonomie si incredere, inchise in general, ezita si evita contactul cu exteriorul, cu roluri categoric diferentiate, cu domenii de activitate, dar si de interes clar si precis limitate - activitati in comun foarte rar, nedeterminate, doar intamplator. Asemenea familii prefera ca variabile acomodarea subiectilor la conventiile specifice acestora.

2. Familia de tip bastion - cu o tendinta pronuntata spre inchidere, orice legatura cu exteriorul este considerata periculoasa si are un caracter frustrant. In interior este valorizata in mod dominant orientarea spre valori instrumentale.

3. Familiile de tip tovarasie - sunt categoric deschise, cu scopul de a imbogati relatiile interne, de a facilita comunicarea. Pe plan intern, spiritul comunitar domina spiritul individual,ca si consensul, care elimina la maximum posibil disensiunile optionale.

4. Familiile de tip asociatie - arata o puternica autonomie si independenta a membrilor, care se subordoneaza doar partial familiei. Se dezvolta mult raporturi cu exteriorul, dar nu subordonate intereselor grupului sau familiei, valorificand expresivitatea si autoreglarea.

Din acelasi context ar putea fi prezentata si teoria retelelor, care plaseaza copilul in centrul unei retele formate din persoane si institutii. R.C. Kohn, definin dreteaua ca: ,, existenta unor poli dispersati in spatiul geografic si social, legati intre ei prin legaturi de natura diferita, fiecare aflandu-se potential, in relatie cu ceilalti", delimiteaza trei niveluri tipologice de analiza a acestora.

1. Constelatia personala - egocentrica, cuprindesubiecti ca,,poli' cu care intra in contact o unitate sociala oarecare, in raport cu un domeniu de interes expus.

2. Reteaua personala - pune in discutie atat legaturile directe ale unitatii de referinta cu ,,polii" configuratiei sale, cat si relatiile dintre acesti poli, - in modul perceput de catre subiectul supus retelei.

3. Realitatea sociala supra-individuala - care reprezinta un ansamblu de relatii ale fiecarui pol cu fiecare.

Rolul parental se evidentiaza mai consistent, concomitent cu ingrijirea si educarea copiilor. In multe discutii este pusa problema modului in care parintii isi manifesta rolul educational in familie, sau care ar fi directiile pe care le vor avea in vedere acesti parinti, atunci cand rolul parental depaseste ingrijirea in scopul cresterii copilului, ajungand la educare in scopul socializarii acestuia.

Exista si in acest sens directii in evolutia investigatiilor sociologice privind manifestarea rolurilor parentale si rolul familiilor in educatia copiilor. Pornind de la modelul evidentiat de conceptul pedagogie explicita(caracter discursiv), P.Bourdieu si J.C. Passeron trec la pedagogie implicita (caracter practic) si ajung la conceptul de strategie educationala prin care acorda parintilor rolul de a proiecta si realiza educatia copiilor, in functie de asteptarile lor (ale parintilor) intr-un context social dat. Fundamentandu-si cercetarile din punctul de vedere al conceptiei constructivist-structuraliste, cei doi autori sustin ca rol al parintilor transmiterea unor valori specifice cuplului social din care fac parte. Altfel spus, copiii vor prelua acele modele comportamentale specifice claselor sociale din care parintii lor fac parte, datorita capitalului cultural pe care-l detin, il ofera si il impun copiilor, adica acele conduite de viata care convin cel mai mult apartenentei lor profesionale, de clasa si se regasesc in habitaclul de clasa.

Mai aproape de perioada noastra, in urma unei cercetari, B. Lahier readuce in actualitate rolul categoriei sociale si al veniturilor parintilor in socializarea copiilor.Astfel, se poate sustine ca in familiile in care se observa o stabilitate profesionala, a veniturilor ca si a relatiilor sociale (inclusiv domestice si de menaj), copiii se orienteaza spre activitati destul de complexe, cu eforturi sustinute, cu proiecte destul de indraznete, chiar daca urmaresc un timp destul de lung.

In contrast cu familiile dinainte, situatiile delicate, somaj, despartire, divort atrag o orientare spre formarea copiilor cu interese dominate de prezent. Au fost puse in discutie si orientarile familiilor care apartin claselor ,,populare", in care socializarea este dominata de norme si principii specifice unei ordini domestice, norme si principii care se vad si in relatiile copilului cu celelalte unitati sociale externe. Melvin L. Kohn, referindu-se la asemenea diferente nu numai sociale, ci si de sex, evidentiaza tendinta ,,tatilor" cu o pozitie profesional-ocupationala superioara, in realizarea unui rol educational in functie de gradul de libertate al profesiei si ocupatiei. Prin contrast, acei ,,tati" cu o pozitie profesional-ocupationala scazuta isi propun sa orienteze copiii spre conduite cu tendinte extrinseci, care vizeaza: nivelul veniturilor, beneficiile obtinute, timpul de munca, nivelul de libertate ocupationala si securitatea sociala. Din asemenea optiuni am putea sustine o legatura intre nivelul si pozitia profesional-ocupationala a tatalui si gradul de libertate si autonomie al copilului in formarea sa.

Autorul mentionat extinde aprecierile, in urma studiilor, si asupra mamelor, la care tendinta spre asigurarea unei cariere profesionale a copiilor este raportata direct la distribuirea rolurilor materne, intre obiectivele si pretentiile activitatilor profesionale si cele domestice specifice vietii familiale. Destul de clar sunt evidentiate influentele parintilor in preluarea de catre copii a unor roluri profesionale, atat in mod practic, atribuindu-si anumite roluri ocupational-profesionale, cat si in procesul de socializare a acestora.

Transmiterea unei profesii si/sau ocupatii din tata-n fiu a fost, pentru o perioada, o problema de prima importanta aproape pentru orice familie, dar odata cu modernizarea societatii si a familiei, a inceput sa-si piarda din importanta. Cu toate acestea, pot fi evidentiate lucrari care pun in discutie posibilitatile preluarii unor roluri profesionale in familie.

Multe studii accentueaza rolul familiei in socializarea profesionala, distingandu-se relatii intre cultura profesionala si transmiterea unor roluri profesionale de la parinti la copii.       Aceste tendinte pot fi observate si in sensul receptarii unor asemenea predispozitii in functie de sexul copiilor si in raport de dependenta fata de sexul parintilor - tatal transmitand rolul profesional fiilor, iar mama, fiicelor.

Transmiterea si preluarea rolurilor specifice sexului este legata si de cele specific domestice, roluri care sunt asteptate de catre parintii care au avut orientari directe in influentarea fiilor si fiicelor in aceste sensuri. Astfel apar, in multe situatii zilnice, preocupari din partea parintilor de a indica diferentiat activitati pe care trebuie sa le desfasoare baietii, separat, sau altele decat fetele.

Bell sustine aceste tendinte determinate de trei categorii de rationamente logice:

1. Logica traditiei - parintele considera intodeauna ca normal si bun ceea ce stie si poate transmite pe plan comportamental, din ceea ce a preluat din generatiile precedente.

2. Logica functionalista - diferentierea rolurilor in functie de sex poate conduce la indeplinirea unor sarcini obiective pentru familie.

3. Logica utilitatii sociale, care sustine ca realizarea obiectivelor conduce la evitarea sanctiunilor in favoarea unor beneficii si chiar recompense, chiar daca sunt simbolice.

3 Transmiterea rolurilor parentale in familiile din societatea romaneasca actuala

In studiile efectuate asupra unor familii compuse din soti tineri,ca si in diferite investigatii intreprinse asupra comportamentului tinerilor, s-a incercat sa se surprinda modul de transmitere a unor roluri parentale care sa fie preluate de catre copii in procesul de socializare pe care acestia il parcurg. Este vorba despre transmiterea rolurilor domestice, dimensiune care este pretinsa de majoritatea familiilor ca forma a socializarii. Modurile in care se realizeaza in practica asemenea deziderate sunt diferite, in functie de mai multe criterii care dimensioneaza specificul unei familii. Astfel, putem vorbi de diferente in preluarea unor roluri domestice de catre copiii din familii, in functie de:

I. Mediul de rezidenta:

A. - din mediul rural;

B. - din mediul urban.

II. Nivelul de studii al parintilor

A. - familii cu 8 si mai putin de 8 clase;

B. - familii cu scoala profesionala si/sau liceu;

C. - familii cu studii superioare;

Exista diferente si in cadrul familiei in care sotul sau sotia face parte dintr-o categorie.

Profesia si ocupatia parintilor

A. - muncitori in activitati productive si servicii, in domeniul privat si/sau de stat;

B. - functionari publici si in domeniul particular;

C. - specialisti cu studii superioare in domenii: - administratie publica, economic, invatamant, cercetare, ocrotire sociala, tehnic-industrial.

1. Evidentiind noua evolutie a familiei si a individului in societatea actuala,ca si problematica resurselor, multe opinii sustin un caracter normativ-directionist in transmiterea si preluarea acestor atributii din rolurile parentale. Copiii, in asemenea mediu, nu se limiteaza doar la a invata si/sau la a completa asemenea roluri, ci inlocuiesc, in multe situatii, mama sau tatal in exercitarea unor atributii, devenind o sursa de forta de munca, mai ales in familii cu ambii soti avand ocupatii ritmice si stricte. In asemenea situatii, aspectul optional din partea copilului este diminuat la maximum in anumite perioade, timpul liber al unui copil sau adolescent fiind diminuat considerabil; mai mult, este diminuat si timpul afectat pregatirii scolare.

2. Preluarea si exercitarea unor asemenea roluri constituie pentru tinerii din mediul rural o recunoastere a personalitatii lor si o apreciere a prestigiului pe care il pot castiga prin aceste manifestari. Chiar daca sunt constatate anumite nonperformante pe plan scolar si anumite limitari in comportamentul cotidian, aceste preluari de roluri pot diminua unele aprecieri negative, pe seamacompensarii cu rezultate pozitive din aceste sfere de activitate.

3. Fie ca vorbim de caracterul normativ, fie ca avem in vedere prestigiul tanarului, modul cum sunt preluate anumite atributii din rolurile parentale constituie elementele prin care poate fi identificat adultul care va inlocui parintele in cadrul gospodariei si al intregii proprietati a familiei, dimensiuni care in familia din mediul urban sunt observate doar in anumite conditii specifice.Un mod aparte in care putem studia transmiterea rolurilor parintilor in comportamentul copiilor il constituie observarea familiilor care desfasoara activitati economice institutionalizate in domeniul prestarii unor servicii si/sau comerciale.

In aceste familii, unele activitati pot fi desfasurate de catre copii in functie de sex, varsta, deprinderi, sau complexitatea activitatilor. Sunt, astfel, recunoscute situatiile cand copiii nu doar ajuta, ci preiau activitati clare, cu un program formal, chiar daca in cele mai multe cazuri sunt ilegale; copiii si adolescenti care lucreaza in ateliere de reparatii si intretinere auto, TV, radio, in brutarii, in diverse activitati comerciale. Chiar daca nu se pune, in mod categoric problema unei profesii - dar sunt si asemenea posibilitati -, in asemenea situatii copilul/ adolescentul poate sa invete asemenea roluri, si poate sa contribuie si la obtinerea unor venituri, ambele dimensiuni contribuind la aceeasi formare a personalitatii viitorului adult.

Credem ca poate fi indreptatita aprecierea ca acest proces de socializare in transmiterea rolurilor parintilor are un caracter de parteneriat, fiind constientizat ca necesar de catre ambele parti. In termeni destul de diferiti se discuta despre aceeasi transmitere si preluare a rolurilor parentale in cadrul familiilor din mediul urban - unde diversitatea conditiilor isi pune amprenta pe intregul comportament familial. Si in acest context copiii pot invata si prelua anumite atributii in interiorul locuintei, pe plan domestic, in functie de sexul si varsta copiilor, dar si in functie de celelalte trei criterii propuse mai inainte: nivelul de studii, profesia si ocupatia parintilor.

Astfel, fiicele preiau unele roluri domestice de la mamele lor, insa in conditii diferentiate - in cazurile mamelor cu ocupatii si studii de nivel mediu, fetitele traiau indrumate si indemnate mai mult spre tipuri de atributii in interiorul locuintei; in cazurile mamelor cu studii superioare si cu profesii adecvate, acestea promoveaza un status-rol modern pentru fiicele lor, care nu trebuie sa se apropie prea mult de bucatarie. Ponderea fiicelor care preiau asemenea atributii scade si o data cu cresterea pregatirii profesionale si a nivelului de studii ale fetelor, in cazul mamelor cu studii si ocupatii medii. Rolul tatalui este predominant economic si profesional fata de cel domestic al mamei.