Familia ca protagonista a vietii sociale

FAMILIA CA PROTAGONISTA

A VIETII SOCIALE

a) Solidaritatea familiala

Caracterul social al familiilor, singure sau asociate, se exprima si prin manifestarile de solidaritate si de impartasire reciproca, nu numai intre familiile ca atare, ci si prin diferite forme de participare la viata sociala si politica. Este vorba de consecinta realitatii familiale, bazata pe iubire: nascandu-se din iubire si crescand in iubire, solidaritatea apartine familiei ca un element constitutiv si structural.

      Aceasta solidaritate se poate manifesta in slujirea si apropierea de cei care traiesc in saracie si nevoi, de orfani, de persoane cu handicap, de bolnavi, de batrani, de oamenii care lupta, care se afla in dubiu, in singuratate sau sunt parasiti; este o solidaritate care se deschide spre primire, ingrijire sau adoptie; care este capabila sa aduca orice situatie nefericita in atentia institutiilor, pentru ca acestea sa intervina conform scopurilor specifice.

Familiile, departe de a fi doar obiectul actiunii politice, pot si trebuie sa devina subiect al acestei activitati, avand grija "ca legile si institutiile statului sa nu fie incalcate, ci sa sustina si sa apere pozitiv drepturile si obligatiile familiei. In acest sens, familiile trebuie sa creasca in constiinta ca sunt protagoniste ale politicii familiale si sa-si asume responsabilitatea de a transforma societatea"¹. In acest scop, asociatiile de familii trebuie promovate si intarite: "Familiile au dreptul de a forma asociatii cu alte familii si institutii, pentru a desfasura rolul familiei in mod convenabil si efectiv, ca si pentru a proteja drepturile, a promova binele si a reprezenta interesele familiei. Pe plan economic, social, juridic si cultural, trebuie sa fie recunoscut rolul legitim al familiilor si al asociatiilor familiale in elaborarea si actualizarea programelor care intereseaza viata de familie"².

b) Familia, viata economica si munca

Raportul existent intre familie si viata economica are o semnificatie importanta. Pe de o parte, de fapt, "eco-nomia" s-a nascut din munca domestica: multa vreme casa a fost - si continua sa fie in multe locuri - unitate de productie si centru de viata. Dinamismul vietii economice, pe de alta parte, se dezvolta prin initiativa persoanelor si se realizeaza conform cercurilor concentrice in retele tot mai vaste de productie si de schimb de bunuri si servicii, care implica in masura crescanda familiile. Prin urmare, familia trebuie considerata pe buna dreptate ca un agent esential al vietii economice, ghidata nu de logica pietei, ci de logica impartirii reciproce si a solidaritatii intre generatii.

Un raport cu totul deosebit leaga familia de munca: "familia constituie unul dintre cele mai importante puncte de referinta pentru construirea ordinii socio-etice a muncii umane"³. Acest raport isi are radacinile in relatia dintre persoana si dreptul ei de a poseda rodul propriei munci si priveste pe fiecare, nu numai ca individ, ci si ca membru al unei familii, inteleasa ca "societate domestica"⁴.

      Munca este esentiala, deoarece reprezinta conditia care face posibila intemeierea unei familii, ale carei mijloace de existenta se dobandesc prin munca. Munca mai conditioneaza si procesul de dezvoltare a persoanelor, pentru ca o familie lovita de somaj risca sa nu realizeze deplin propria-i menire⁵.

      Aportul pe care familia il poate avea la realitatea muncii este pretios si in multe privinte de neinlocuit. Este vorba de o contributie care se exprima fie in termeni economici, fie prin mari resurse de solidaritate pe care le poseda familia si care constituie un important sprijin pentru cei care sunt fara munca sau se afla in cautarea unui serviciu. In principiu, aceasta contributie se realizeaza, inainte de toate, prin educatia care arata clar valoarea muncii si prin oferta de orientari si ajutoare in fata alegerilor profesionale.

Pentru a pastra acest raport dintre familie si munca, trebuie apreciat si protejat salariul familial, adica un salariu suficient pentru a intretine familia si a-i permite sa traiasca in mod demn⁶. Acest salariu trebuie sa permita realizarea unor economisiri care sa favorizeze achizitionarea unei proprietati, ca o garantie a libertatii: dreptul la proprietate este strans legat de existenta familiilor care se pot apara in fata nevoilor si datorita economisirilor si constituirii unei proprietati a familiei⁷. Exista diferite posibilitati pentru a face ca salariul familial sa devina concret. Pentru constituirea lui ajuta unele masuri importante de natura sociala, cum ar fi alocatia pentru copii si alte indemnizatii pentru persoanele ce au de hranit o familie, sau chiar si remunerarea muncii casnice prestate de unul dintre cei doi parinti⁸.

In raportul dintre familie si munca trebuie acordata o atentie speciala muncii femeii in familie, asa-numita munca de ingrijire, care reprezinta si un apel la responsabilitatea barbatului in calitate de sot si tata. Munca de ingrijire, incepand cu ingrijirea materna, tocmai pentru ca este dedicata slujirii calitatii vietii si este orientata spre aceasta. Ea constituie un tip de activitate laborioasa eminamente personala si formatoare a personalitatii, care trebuie sa fie recunoscuta si valorificata din punct de vedere social⁹, pe cat se poate, printr-o remunerare economica asemanatoare cu cea prestata si pentru alte munci¹⁰. In acelasi timp, trebuie inlaturate toate obstacolele care-i impiedica pe parinti sa-si exercite liber responsabilitatea procreativa si, in mod deosebit, pe cele care constrang femeia sa nu-si dezvolte pe deplin functiile materne¹¹.

V. SOCIETATEA IN SERVICIUL FAMILIEI

Punctul de plecare pentru un raport corect si constructiv intre familie si societate este recunoasterea caracterului de subiect si a prioritatii sociale a familiei. Raportul lor intim cere ca "societatea sa nu uite niciodata datoria fundamentala de a respecta si promova familia"¹². Societatea si, in special, institutiile statale - care trebuie sa respecte prioritatea si "antecedenta" familiei - sunt chemate sa garanteze si sa favorizeze identitatea genuina a vietii familiale si sa evite si sa combata tot ceea ce o altereaza sau o lezeaza. Aceasta cere ca actiunea politica si legislativa sa salvgardeze valorile familiei, de la promovarea intimitatii si armoniei din cadrul familiei, la respectul vietii nenascute, la libertatea efectiva de alegere in educatia copiilor. Cu toate acestea, societatea si statul nu pot nici absorbi, nici substitui si nici reduce dimensiunea sociala a familiei insesi; mai mult, trebuie sa o cinsteasca, sa o recunoasca, sa o respecte si sa o promoveze conform principiului subsidiaritatii¹³.

Serviciul societatii facut familiei se concretizeaza in recunoasterea, in respectul si in promovarea drepturilor familiei¹⁴. Toate acestea cer realizarea de politici familiale autentice si eficace prin interventii precise in stare sa intampine necesitatile care rezulta din drepturile familiei ca atare. In acest sens, este necesara conditia prealabila, esentiala si indispensabila a recunoasterii identitatii familiei ca societate naturala intemeiata pe casatorie - aceasta recunoastere insemnand protectie, valorificare si promovare. Aceasta recunoastere trage o linie de demarcare neta intre familia inteleasa ca atare si alte forme de convietuire care - din cauza naturii lor - nu pot invoca nici numele si nici statutul de familie.

Recunoasterea din partea institutiilor civile si a statului a prioritatii familiei deasupra oricarei alte comunitati si deasupra realitatii statului insusi are drept urmare depasirea conceptiilor pur individualiste si acceptarea dimensiunii familiale ca perspectiva culturala si politica indispensabila cu privire la persoane. Lucrul acesta nu trebuie inteles ca alternativa, ci ca sustinere si protectie a drepturilor pe care le poseda persoanele individuale. Aceasta perspectiva face posibila elaborarea de criterii normative pentru o solutionare corecta a diferitelor probleme sociale, pentru ca persoanele nu trebuie considerate doar individual, ci si in relatie cu nucleele familiale de care apartin, de ale caror valori specifice si exigente trebuie tinut cont.

    ¹ Ioan Paul al ii-lea, Exort. ap. Familiaris consortio, 44: AAS 74 (1982) 136; cf. Sfantul Scaun, Carta drepturilor familiei (22 octombrie 1983), art. 9, Tipografia Poliglotta Vaticana, Cetatea Vaticanului 1983, 13; trad. romana, Colectia "Documente", nr. 16, Presa Buna, Iasi 2000, 17.

    ² Sfantul Scaun, Carta drepturilor familiei (22 octombrie 1983), art. 8, a-b, Tipografia Poliglotta Vaticana, Cetatea Vaticanului 1983, 12; trad. romana: Colectia "Documente", nr. 16, Presa Buna, Iasi 2000, 17.

    ³ Ioan Paul al ii-lea, Scris. enc. Laborem exercens, 10: AAS 73 (1981) 601.

    ⁴ Leon al xiii-lea, Scris. enc. Rerum novarum: Acta Leonis XIII, 11 (1892) 104.

    ⁵ Cf. Ioan Paul al ii-lea, Scris. enc. Laborem exercens, 10: AAS 73 (1981) 600-602.

    ⁶ Cf. Pius al xi-lea, Scris. enc. Quadragesimo anno: AAS 23 (1931) 200; Conciliul al