Femeia in Islam intre ideal si real

Cultura nu este un zid care trebuie daramat. Este o fereastra prin care putem privi, o usa pe care o putem deschide pentru a progresa in respectarea

drepturilor omului. (Thoraya Ahmed Obaid, director executiv UNFPA)

Aparut ca religie fundamentata pe revelatia coranica, Islamul se completeaza aproape simultan si cu un mod de viata specific, o civilizatie si o cultura axate pe mesajul profetic, dar aflate permanent mai apoi intr-o incidenta cu spatiile noetice specifice noilor regiuni cucerite. In primul rand este decisiva influenta araba: mesajul profetic este rostit in limba araba, care devine astfel instrumentul ecumenic al noii religii, limba liturgica si cod al adevarului divin (hakika) incifrat in literele sale. Profetul Islamului este un arab - aceasta caracteristica maguleste vreme de generatii (continuand si astazi) caracterul orgolios al locuitorilor din peninsula. Intreg Islamul primitiv, al primelor decenii, cand era aproape exclusiv arab, identificat apoi in constiinta urmasilor cu un paradis pierdut, este tributar si este construit conform cutumelor populatiilor de aici. In special in cadrul unor disidente ce nu au intarziat sa apara, fidelitatea si ortodoxia erau certificate de gradul de inrudire cu Profetul. Teologii si juristii intemeietori ai riturilor musulmane (hanafit, shafiit, malekit, handbalit), califii, au fost toti de spita araba.

Probabil ca putine sunt specificitatile musulmane in care sa se fi manifestat atata lipsa de intelegere din partea occidentalilor ca in cazul familiei si al statutului femeii in societatea islamica. Departe de a avea un statut deprivilegiat, femeia musulmana primeste prin noul cod juridic musulman un statut cu mult mai avantajos decat in vechile traditii tribale arabe, cvasipatriarhale. Shariיa, luand ca reper Coranul, insista intr-adevar asupra necesitatii asigurarii unui puternic respect pentru femeie, care se rasfrange si asupra modului in care este conceputa familia. Teologic, Islamul respinge ascetismul crestin si insista asupra functiei sacre a legaturii matrimoniale, a vietii sexuale, devenita chiar o obligatie religioasa, insa doar in interiorul unui cadru legiferat, oficializat - cel al familiei. De aici si numeroasele restrictii si tabu-uri care inconjoara persoana femeii in societatea islamica: tocmai pentru ca de virtutea si de fidelitatea ei depinde sanatatea insasi a familiei, trebuia reprimata orice posibilitate de a distruge armonia familiala si deci insasi temelia sociala pe care se fundamenteaza chiar comunitatea dreptcredinciosilor: ingreunarea divortului din partea barbatului, un statut financiar autonom al femeii, obligativitatea respectului reciproc al sotilor, limitarea activitatilor publice ale femeii, dar si aspre pedepse pentru adulterul sotilor sau pentru viol. Pastratoarea traditiilor si transmitatoarea lor catre copii, femeia are o functie sociala restransa, dar influenta asupra barbatilor este deosebit de mare, fie ca sotii sau fie ca amante. Acest ultim caz era permis in trecut cu femeile sclave, cumparate din targuri specializate, adesea cu sume imense. Rolul acestor sclave - concubine a fost major: intrate in haremurile suveranilor sau oamenilor avuti, ele intretineau acea atmosfera plina de delicii artistice sau senzuale, atat de apreciata de spiritul rafinat al musulmanilor. Multe accedeau la un important rol in treburile statului, in special cand deveneau mamele califilor sau sultanilor.

Sub valurile in care le infasoara autoritatea masculina, in incintele in care aceasta ar vrea sa le tina inchise, femeile Islamului reprezinta totusi un motiv de ingrijorare. Mai slabe si mai inclinate spre pacat, ele trebuie tinute in frau. Indatorirea cea dintai a sefului casei este de a supraveghea si pedepsi, la nevoie, actele de indisciplina ale femeilor. Puterea patriarhala se inaspreste in ceea ce privea femeile, deoarece ele intruchipeaza primejdia. Chiar inchiderea femeilor in harem era datorata faptului ca barbatii se temeau de ele, de influenta pe care o puteau exercita. Haremul, domeniul femeilor, apare in ochii barbatilor drept un loc straniu, un taram distinct din care ei erau insa exclusi, condus, cu ingaduinta stapanului, de femeia cea mai in varsta. El era ocupat de fapturi ostile si ispititoare, cele mai gingase dintre ele fiind chiar mai strict pazite, mai aparate in sanul acestei comunitati religioase.

Cu toate acestea insa, femeile aveau si au un loc aparte: ele erau iubite, venerate chiar, caci iubirea este fundamentul tuturor afectiunilor. Cel ce nu iubeste n-are nimic de temut, de sperat, de laudat, de indraznit, de dispretuit, de acuzat, de scuzat, de egalat, nimic ca sa se umileasca, sa se infurie. Pe scurt, nu poate fi afectat in nici un fel[1]. Insusi Profetul ar fi declarat ca cele trei lucruri pe care le-ar fi iubit cel mai mult in lumea asta ar fi fost femeile, parfumurile si mai presus de toate rugaciunea[2]. Afirmatia este dovedita tinand cont ca Muhammad a avut, in timp, 14 sotii legitime[3]. Ele ocupa un loc aparte, fiind considerate mamele credinciosilor[4] (O, sotii ale Profetului, voi nu sunteti asemenea cu nici o alta femeie Aveti grija cum vorbiti[5], sau Stati in casele voastre si nu va purtati ca in vremea paganismului[6]).

Poligamia isi are izvorul in necesitatea de a asigura protectie si intretinere sotiei unei rude sau unui prieten mort, fiind legiferata, datorita unor necesitati practice. Coranul reduce la patru numarul sotiilor legitime si prevede ca sotului ii revine obligatia de a se purta perfect echitabil fata de ele. Fiecare sotie trebuia sa aiba o casa separata si sa beneficieze de intretinere la nivelul cerut de conditia sa sociala (sa aiba proprii ei sclavi, servitori); fiecare sotie trebuia sa beneficieze de un numar egal de nopti cu al celorlalte, cu exceptia celei proaspat casatorite, care avea dreptul la sapte nopti succesive imediat dupa casatorie. Atat Coranul, cat si traditiile despre Profet insista asupra importantei acestui tratament egal: musulmanul care nu-l poate asigura, trebuie sa se rezume la o singura sotie: Daca va temeti ca veti fi nedrepti, atunci luati doar o singura sotie[7]. Pe de alta parte, in trecut insa, sotul putea sa-si aleaga, din randul sclavelor sale, oricate concubine dorea[8].

Casatoria trebuie sa indeplineasca anumite etape, pana la realizarea ei. Astfel, cererea in casatorie este facuta dupa negocieri discrete, in care femeile joaca rolul de transmitatoare caci a-i casatori pe altii reprezinta o fapta buna[9].

Cand chestiunile financiare sunt reglate, se ajunge la semnarea contractului, caci legislatia musulmana concepe casatoria ca un contract de drept civil incheiat, in principiu, intre viitorul sot si tutorele legal al viitoarei sotii. El se poate face la moschee, in fata cadiului sau muftiului, dar si acasa, la una dintre parti. Pentru ca un contract sa fie valabil, era nevoie: sa nu existe piedici in calea casatoriei, sa existe consimtamantul persoanelor determinate; sa se constituie dota (mahr); sa fie indeplinite formalitatile legale. Nu exista insa nici un rit religios in casatorie, caci actul in sine este in intregime sacralizat[10]. Elementele religioase propriu-zise sunt putine in ceremonial: citirea unei sure din Coran - Al Fatiha - si incheierea contractului in prezenta martorilor: doi barbati sau un barbat si doua femei. Femeia minora trebuia sa fie reprezentata printr-o ruda apropiata, iar femeia majora, dupa cele mai multe scoli juridice (cu exceptia Hanafismului), printr-un tutore. In virtutea dreptului de constrangere, un tata isi poate marita fiica impotriva vointei ei[11].

In familia traditionala, tatal are putere cvasiabsoluta asupra sotiei si a copiilor sai, el putandu-si casatori baietii si fetele asa cum crede de cuviinta. Este o dezonoare insa pentru familie sa dea in casatorie fete care nu mai sunt virgine, de aici pornind instaurarea unui control strict al sexualitatii femeilor din familie, dar si casatoria la varste foarte fragede, asa cum se intampla in societatile musulmane traditionale. Spre exemplu, in Afganistan (dar nu numai), aproximativ 57% dintre fete sunt maritate la varsta copilariei[12].

Exista insa si motive care pot impiedica o casatorie. Ele pot fi de doua tipuri: permanente (inrudirea de sange sau prin alianta, colactatie, consumarea casatoriei in perioada numita idda, juramantul de anatema) si temporare (religie mixta, starea de sclavie, poligamia, inrudirea intre sotiile aceluiasi sot, tripla repudiere, perioada de idda, adica perioada consecutiva unei casatorii anterioare, perioada ce dureaza patru luni si zece zile si in cadrul careia femeia trebuia sa se retina de la orice raporturi sexuale, cu scopul de a se evita confuzia partilor, adica stabilirea tatalui adevarat al copilului ce urma, eventual, sa se nasca).

Desi femeia este redusa, in general, la trup, ea nu poate insa dispune de trupul ei, fiind considerat o tentatie diabolica pentru credinciosi (in moschei sunt despartite de barbati printr-o perdea). Regulile cer ca barbatii si femeile sa nu se amestece in adunari, ca o femeie sa nu conduca rugaciunea in fata barbatilor; exista unele care pretind ca femeia nu-si poate face rugaciunea in fata altor femei si ca nu poate recita Coranul, insa aceste doua opinii sunt contrazise de precedente traditionale[13]. Corpul lor nu trebuie dezvaluit, fiind un obiect de rusine[14]. El este interzis (haram).

Femeia, fie ca e sora, mama sau sotie, nu are alta importanta decat cea pe care i-o confera locul si autoritatea sa morala in cadrul grupului, data de fecunditatea sa (termen definit drept capacitatea femeii, a cuplului sau, mai general, a speciei umane de a se inmulti, avand ca manifestare reala fertilitatea[15]. (Tabelul 1)

Mihai Tarca, in lucrarea sa, Demografie[16], considera ca in indelungata sa istorie, evolutia populatiei lumii s-a desfasurat in stransa legatura cu dezvoltarea socio-economica, inregistrandu-se diferente semnificative intre lumea dezvoltata si cea subdezvoltata (Tabelul 2) si include Asia si intreaga Africa in cadrul regiunilor slab dezvoltate.

Conform aceleiasi surse, Africa este singura regiune din lume in care ritmul mediu anual de crestere s-a marit in mod continuu din 1750 si pana in anul 1985, inregistrand in perioada 1990-1995 cel mai ridicat nivel de pe glob[17]. (Tabelul 3)

In cazul conditiilor specifice lumii musulmane traditionale (mortalitatea infantila, morbiditatea materna, speranta de viata), fertilitatea este cea care permite supravietuirea grupului (data de media ridicata a numarului de copii pentru o femeie). Datorita presiunii demografice si mai ales mutatiilor structurilor socio-economice care insotesc cresterea economica moderna (industrializarea, urbanizarea, cresterea nivelului de instruire, cresterea costului copilului), fertilitatea se adapteaza si ea modificarilor din mediul inconjurator.[18]

Interventia femeii, in calitate de mijloc de asigurare a unei descendente sau de procurare a unor aliante in afara grupului, trebuia sa aduca principiilor masculine, pe cat posibil, o cat mai mica perturbare, feminitatea fiind considerata, din acest punct de vedere, un rau necesar sau un obstacol ce trebuie indepartat[19]. Chiar si educatia tinerelor fete sustine aceasta mentalitate. Fetele sortite maritisului erau in trecut izolate in casa si lipsite de orice instruire, lucru practicat si in prezent in comunitatile traditionale. Conform Raportului Situatia populatiei lumii 2008, realizat de UNFPA, Fondul ONU pentru Populatie, femeile si fetele reprezinta trei cincimi din cei 1 miliard de oameni care sunt cei mai saraci din lume; femeile reprezinta doua treimi din cei 960 milioane de adulti din lume care nu stiu sa citeasca, iar fetele reprezinta 70% din cei 130 milioane de copii care nu merg la scoala[20], situatie in care pot fi regasite cu succes societatile islamice traditionale.

Rolul femeilor musulmane, conform traditiei, nu este nici de a educa si nici de a instrui: abia daca stiu sa recite Rugaciunea. Ele trebuie pregatite doar pentru rolul lor de viitoare sotii si mame. (Tabelul 4 si 5)

Sursa: State of world population 2008, Reaching Common Ground: Culture, Gender an Human Rights, p. 86

Sursa: State of world population 2008, Reaching Common Ground: Culture, Gender an Human Rights, p. 90

In trecut, odata instalate in palat, sotiile, concubinele si mamele de calif reuseau uneori sa innoade firele unor numeroase intrigi: ele asistau, de exemplu, la diferite ceremonii oficiale si la unele consilii, fiind ascunse dupa o perdea sau in incaperi secrete[21], amestecandu-se astfel cu succes in viata politica. Un exemplu in acest sens poate fi si mama lui Harun al-Rashid, o fosta sclava yemenita cu numele al-Hayzuran, care a stiut sa-l faca pe fiul sau sa se suie pe tron, fara a se da inapoi de la nici un asasinat; ea s-a ocupat apoi, in mod activ, de treburile imperiului, pe care le examina impreuna cu vizirul Yahya barmekidul. Sotia aceluiasi al-Rashid, numita Zubayde, araba prin nastere, a stiut si ea sa intervina in favoarea stabilirii anticipate a succesiunii califiene, aparand interesele propriului ei fiu, al-Amin, impotriva acelora ale fiului persanei, al Mamūn[22]. Si toate in virtutea statutului social respectabil pe care il asigura maternitatea unei femei, ea fiind numita de catre sot umm awladi, adica mama copiilor mei[23].

Pentru Islam, senzualitatea pur fizica nu are nimic socant, caci femeile sunt facute pentru bucuria omului, pentru implinirea sa[24]. Un hadith celebru spune: Barbatul care se casatoreste, devine posesor al jumatatii religiei sale[25]. Sexualitatea exercitata numai in cadrul legitim al casatoriei este sacralizata in Islam. Actul sexual insusi apare ca in intregime supus vointei lui Allah, ca un semn al puterii divine, ca un miracol permanent. Tabuul, inviolabilitatea, consfintesc relatiile in cadrul casatoriei, raporturile sexuale in afara ei (zina) fiind aspru pedepsite.

Cultura este cea care influenteaza modul in care oamenii isi organizeaza viata, dar si modul de a gandi si actiona. Culturile influenteaza si sunt influentate de circumstantele exterioare si sufera schimbari datorate acestora. Oamenii le adapteaza in permanenta, dar unele aspecte ale culturii continua sa determine alegerile oamenilor si stilul de viata pentru o lunga perioada de timp. Un rol central revine in societatile musulmane traditionale si religiei, ce conditioneaza chiar si cele mai intime decizii si actiuni. Individul singur, ca persoana autonoma, nu-si are locul in Islam. E considerat o fiinta mutilata, neputincioasa. Casatorindu-se si avand copii, omul isi indeplineste adevarata misiune si depaseste natura, lucru ce nu impiedica insa placerea in casatorie, insa doar barbatul are dreptul la o savarsire continua, iar femeia nu-si poate refuza niciodata sotul, nici sa intre in greva iubirii.

Tot in sprijinul acestei mentalitati sunt si parerile conform carora femeile, fiicele Evei, sunt frivole, cochete si amatoare de podoabe de prost gust, fiind deci prudent sa fie ferite de privirile barbatilor, caci atunci cand o femeie se afla singura cu un alt barbat decat sotul ei, Satan e langa ei[26]. Islamul a fost cel care a determinat o noua atitudine pentru femeie. In curtile din Damasc, in tihna castelelor din Rakaba, resedinta de mai tarziu a umayyazilor, in somptuoasele palate ale Bagdadului, in modestele corturi ale beduinilor, cat si in cafenelele mahalalelor marilor orase, femeia era subiectul principal al lautelor, dar si al condeiului.

Femeia e un bun pretios a carui valoare (virtute) trebuie aparata de pofta masculina, in schimb sotul are dreptul nelimitat de a se bucura de acest bun: Sotiile voastre sunt semanatul vostru. Mergeti sa semanati asa cum doriti[27], motiv pentru care femeile nu au voie sa-si descopere frumusetile decat in fata barbatului lor, iar in afara casei e preferabil sa poarte val, pentru a nu fi inoportunate: O, Profetule, spune-le sotiilor si fiicelor tale, precum si credincioaselor sa-si imbrace mantiile: e u mijloc sigur de a fi recunoscute si de a se sustrage ofenselor[28]. Portul valului deosebeste femeia libera de femeile de conditie inferioara. Recomandarile privitoare la tinuta femeii se inscriu intr-un context semitic mai larg decat cel al lumii islamice, pretinzand din partea femeii rezerva, pudoare si castitate[29]. Portul acestui val este manifestarea interdictiei care impiedica orice barbat sa vada fata femeilor straine familiei sale. Nu este insa impus de nici un text coranic. Se pare ca el a fost introdus de Profet dintr-o precautie geloasa si ca un fel de marca distinctiva, impusa femeilor sale, devenind astfel o manifestare aristocratica. Dezvoltarea pietismului sub Abbasizi a transformat insa acest mod intr-o obligatie religioasa, care s-a impus definitiv in Islam[30].

Recomandarile pot fi regasite insa si in morala islamica, in care individul trebuie sa se adapteze la grup, iar pentru aceasta trebuie sa fie flexibil, docil si atent in fata exigentelor credintei si ale legii sale. Morala islamica pretinde supunerea, asa ca va fi prozaica in aplicarea sa, o morala a dresurii si a represiunii, urmarind sa raspunda indatoririlor impuse de o religie a legii[31].

Cu toata aplicarea moralei, femeile inspira pasiuni ucigatoare, fiind frumoase si inaccesibile cel mai adesea. Spre deosebire de aceste femei senzuale, sofisticate si rafinate, din mediul citadin, beduina este vazuta ca o intruchipare a fidelitatii, a simplitatii si a castitatii, adica femei ale caror calitati ce se doreau impuse de morala islamica.

Femeia apare asadar, in traditia spirituala islamica, intr-o dubla forma: in primul rand, ea este frumusetea sensibila, intruparea magiei formelor exterioare, a exotericului (zahir), cea care atrage spre nefiinta devenirii, de vreme ce e doar o pura aparenta; in acest sens, ea devine principalul obstacol in calea desavarsirii barbatului. Mai exista insa si un feminin esoteric, conceput ca si ipostaza a unor esente transcendente (frumusete si intelepciune), repetate prin medierea acestui suport ontologic printr-o contemplatie ce depaseste sensibilul, pentru a nu mai percepe decat inteligibilul pur[32].

Femeia este insa cea care, prin placerile intimitatii, incita la intelegerea ascensiunii mistice a sufletului spre extaz si spre contopirea cu divinitatea[33]. Insa atunci cand placerile nu duc spre contopirea cu divinitatea, pasiunea neinfranata pentru femeie (frumoasa, cultivata, vicleana, ce se adreseaza tuturor simturilor, reunind toate placerile la care un barbat poate visa), degradeaza: ea atenteaza la libertatea, la demnitatea, la virilitatea barbatului, pentru ca in amor barbatul trebuie sa domine, nu sa se lase dominat. Femeia, seducatoare, capabila sa se impuna, este insa in stare sa schimbe ordinea stabilita, ierarhia pe care se bazeaza relatiile dintre barbat si femeie, ca si relatiile sociale. Din acest motiv, ea a ramas pentru barbat deopotriva arhetipul frumusetii divine si cel al unei seductii diabolice[34].

Bibliografie

Anghelescu, Nadia, Introducere in Islam, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1993

Chvalier, Jean, Sufismul, Editura Herald, Bucuresti, 2002

Clot, Andr, Civilizatia araba in vremea celor 1001 de nopti, Editura Meridiane, Bucuresti, 1989

Coranul, Editura Cartier, Bucuresti, 2001

Culianu, Ioan Petru, Eros si magie in Renastere. 1484, Editura Nemira, Bucuresti, 1994

Delcambre, Anne-Marie, Islamul, Editura Coresi, Bucuresti, 2000

Evola, Julius, Metafizica sexului, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994

Gardet, Louis, Les hommes de lIslam, Paris, 1921

Gaudefroy, D., Les institutions musulmanes, Editions Complexe, Paris, 1986

GEO, numarul iulie-august 2008, p. 110-127

Martas, Th., Viata, iubirile si profetiile lui Mohamed, creatorul Coranului, Editura Portile Orientului, Iasi, 1994

Miquel, Andr, Islamul si civilizatia sa, Editura meridiane, Bucuresti, 1994

Muresan, Cornelia, Evolutia demografica a Romaniei. Tendinte vechi, schimbari recente, perspective (1870 - 2030), Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 1999

Schuon, Frithjof, Sa intelegem Islamul. Introducere in spiritualitatea lumii musulmane, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994

Raportul Situatia populatiei lumii 2008, realizat de UNFPA, Fondul ONU pentru Populatie

Rotariu, Traian, Demografie si sociologia populatiei, Editura Polirom, Iasi, 2003

Sourdel, D.; Sourdel-Thomine, Janine, Civilizatia Islamului clasic, vol. I-II-III, Editura Meridiane, Bucuresti, 1979

Sourdel, Dominique, Islamul, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993

Sourdel, Dominique, Istoria arabilor, Editura Corint, Bucuresti, 2002

Tarca, Mihai, Demografie, Editura Economica, Bucuresti, 1997