Varstele vietii

Varstele vietii.

Etnologia a furnizat cea mai importanta sursa de reflexii pentru cei care s--au interesat de problemele de varsta si de generatie.Cercetarile etnologice au avut o importanta majora in studiul varstelor nu numai pentru punerea in evidenta a extraordinarei diversitati de definitii sociale ale varstei si de periodizari ale varstei, dar si pentru furnizarea de instrumente conceptuale care au servit drept baza dezvoltarilor ulterioare ale acestor probleme in alte discipline. Etnologia aduce o clarificare a notiunilor de varsta si de generatie, fondata pe observarea sistemelor sociale bine definite in care varste si generatii fac obiectul unor tratamente care le codifica in termeni relativ precisi.

Distictia de baza stabilita de A. R. Radcliffe-Brown in 1929 intre clasa de varsta (grupa de varsta) si esalonul de varsta ca o subdiviziune a perioadelor vietii din copilarie pana la batranete, reprezinta fundamentul oricarui sistem conceptual care a fost elaborat in etnologie si apoi reluat in sociologie. Cum scria E. Sullerot, <<varsta numarul a devenit identitatea noastra>>. A-ti spune varsta dand o cifra da in acest model cu mult mai multa informatie decat simpla enuntare a unei durate sau a unei stari (Sullerot : 1986).

Diverse expresii, in general interschimbabile, dar avand fiecare o conotatie proprie, semnifica derularea existentei : varstele vietii, ciclu de viata, cursul vietii, parcursul vietii si fazele vietii. Notiunea de <<ciclu de viata>>, mostenita din mitologie, evoca reanceperea in mod identic a vietii generatiilor succesive, de la nastere pana la moarte intr-o reiterare ciclica. Insasi utilizarea acestui termen a atras critici, reprosandu-i-se in mod special ca nu tine cont de schimbarile care afecteaza generatiile succesive in traiectoriile lor, acestea fiind mai bine definite printr-o spirala decat printr-un ciclu. <<Varstele vietii>> si <<ciclu de viata>> raman insa expresiile cele mai frecvent folosite in scrierile franceze. Ele reamintesc o traditie filosofica si populara de reprezentare a vietii pe o scala cu ierarhie specifica si cu accent pe separarea etapelor succesive . Cercetarile in domeniu releva doua perspective in general amestecate : perspectiva structurarii sociale a duratei vietii in etape socialmente determinate si istoric datate si perspectiva dezvoltarii , care se raporteaza la dinamica existentei individuale, la dezvoltarea sa permanenta, de la nastere pana la moarte, potrivit unor secvente a caror coerenta defineste identitatea individuala si sociala.

Maurice Halbwachs subliniaza caracterul social al categoriei de varsta : <<Deci varsta este o notiune sociala, stabilita prin comparatie cu diferitii membrii ai grupului. In orice caz, gradul de precizie cu care ea ni se impune se explica mai ales prin traditie si institutii>> (1935; editia 1972, p. 334).In fapt, aceasta dubla proprietate a varstei, care in acelasi timp opereaza o stratificare sociala a societatii si interiorizeaza o structura temporala la nivelul indivizilor care i se conformeaza, explica importanta problemei varstei in problematica legaturii sociale in termenii institutionalizarii cursului vietii si inversarea care se intrevede odata cu flexibilitatea temporala si dezinstitutionalizarea cursului vietii. In realitate, destandardizarea varstelor vietii, diminuarea caracterului obligatoriu al normelor de varsta pune sub semnul intrebarii paradigma normativa, prescriptiva si universala a socializarii.

In cercetarile asupra categoriilor de varsta si cursului vietii coexista doua demersuri, unul functional si altul cultural, care au ca punct comun considerarea societatii ca un tot unic, conform traditiei durkheimiene care considera societatea ca integrare a unei structuri sociale, a unei culturi si a unei economii, prin intermediul institutiilor care sunt in centrul legaturii sociale. Procesele de integrare structurala (sau functionala) si de integrare individuala (sau normativa) sunt unite prin intermediul institutiilor. Pentru Emile Durkheim, integrarea societatii rezulta din integrarea indivizilor in institutii, ca sisteme de valori, de norme si de uzante insusite de indivizi. Viziunea functionala, reprezentata partial de Mathilda Riley (1972), urmareste degajarea unei teorii a stratificarii sociale. Varsta este abordata ca principiu regulator al ocuparii locurilor in diferitele spatii sociale, iar raporturile intergenerationale sunt abordate in termeni de pretendenti si detinatori. Viziunea functionala acopera in sens mai larg si lucrarile care abordeaza normele de varsta si institutiile care le construiesc insistand asupra functiilor lor de clasare si ordonare a societatii. Este si cazul teoriei campurilor dezvoltata de Pierre Bourdieu (1984) si a tuturor lucrarilor care pun in perspectiva mizele profesionale care se ascund in spatele categoriilor de varsta, ca agenti specializati legati de institutii. Al doilea tip de cercetari, in perspectiva culturala, simbolizat de lucrarile lui Bernice Neugarten (1976) consta in intelegerea normelor de varsta si a cursului vietii asa cum ele sunt institutionalizate intr-o societate data pornind de la maniera in care ele sunt interiorizate de indivizi. Varsta este considerata ca una dintre dimensiunile importante ale definirii de sine in masura in care o carte mentala a ciclului vietii este prezenta in fiecare dintre noi.

In fapt, cursul vietii, structurat dupa o scala a varstelor, este produsul si instrumentul institutiilor. Cum scria Annick Percheron <<polita de varste este produsul si instrumentul Statului Providenta>> (1991, p. 111). Varsta este in acelasi timp, instrumentul de socializare al acestor institutii si produsul acestor institutii. In societatile agricole pre-moderne, timpul nu era stapanit si era trait in sensul in care se vorbea despre un <<timp al destinului>>, ca timp ciclic bazat pe repetarea si reproducerea identica conformata traditiei (Louis Roussel et Alain Girard : 1983). Succesul varstei de stare civila ca criteriu de clasare a societatii si de interventie a institutiilor este caracteristic culturii temporale industriale si a contractului social din perioada de dupa razboi. In acest sens Lewis Mumford a spus ca mai mult decat forta vaporilor, orologiul a constituit instrumentul cheie al varstei industriale (1934; editia 1950), iar William Grossin a scris <<societatile in care masina elibereaza individul de aservirea sa primitiva fata de fortele naturii, ii impun o alta aservire : supunerea la timpul generalizat si impersonal al orologiilor>> (1974 : p. 176). Functia de reglare sociala a timpului a aparut ca indiscutabila pana acum 10 - 15 ani. Cum scria Georges Balandier <<societatile pot fi considerate ca masini pentru prelucrarea timpului oamenilor>> (1985 : p.9). Normalizarea varstelor vietii a fost de ordin institutional si de ordin cultural. Contractul social al acestui tip de societate a fost fondat pe munca, progres si familie.

Analiza mutatiilor care afecteaza societatile, de-a lungul acestor sfere, in cursul ultimelor doua decenii, a permis lui Marc Bessin sa ia in considerare un relativ declin al acestei categorii, in fata noii flexibilitati temporale, in teza sa de doctorat in sociologie privind cursul vietii si flexibilitatea temporala sustinuta in 1993 la Universitatea Paris VIII (Bessin : 1993). In fapt, organizarea cursului vietii in varste carora se afecteaza un anumit numar de atribute participa la integrarea unei societati. Ordinea varstelor contribuie la ordinea societatilor, printr-o reglare functionala care da fiecaruia un loc determinat, corespunzator statutului sau. Interventia institutiilor in functie de categoriile de varsta tine de aceasta dinamica. Noile mize ale mutatiilor sociale intr-o societate din ce in ce mai divizata si marcata de instabilitate si incertitudine fac ca ansamblul organizarii cursului vietii este afectat de fragilizarea statutului de adult. Noua tendinta spre flexibilitate temporala si dezinstitutionalizarea cursului vietii a repus sub semnul intrebarii modelul cultural al timpului industrial si modelul cursului vietii care ii corespunde. In acest sens, problemele legate de varsta reflecta criza legaturii sociale, criza societala generala. <<Criza sociala se <spune> si in limbajul varstei>>, cum spunea Georges Balandier (1974 : p.137). In fapt, criza legaturii sociale, care repune in discutie o definitie precisa a adulteitatii si care nu mai permite acceptarea ca presupusa a unitatii lumii sociale, bulverseaza ansamblul institutiei biografice.

Flexibilizarea timpului in curs de realizare este rezultatul slabirii constrangerilor sociale si precarizarii statuturilor. Cum scria Xavier Gaullier, <<Un nou contract social, centrat pe flexibilitate, se afla in curs de gestatie ; el se face si el este de facut>> (1990). <<A vorbi de flexibilitate temporala este o alta maniera de a evoca rasturnarea unui mod de reglare temporala, respectiv repunerea sub semnul intrebarii a rigiditatii categoriilor cu contururi precise si a institutiilor cu compartimentari riguroase care le corespund>> (Bessin : 1993, p. 125). Citandu-l pe Lammenais care spunea <<pe sarac legea il elibereaza iar libertatea il oprima>> (Gaullier : 88), Bessin a propus ca ipoteza importanta in teza sa ca rigiditatile institutionale de-a lungul pragurilor de varsta inamovibile sunt prin aceasta securizante pentru ca constituie repere pentru cei mai putin pregatiti pentru flexibilitate. Xavier Gaullier (1988) a introdus aceeasi precizare, spunand ca flexibilitatea poate fi atat <<autonomie negociata>> cat si <<precaritate impusa>>, pentru ca cei mai vulnerabili sunt cei mai afectati.

Chiar daca societatile moderne nu mai impun constrangeri formele in delimitarea fazelor vietii, <<dinozauri institutionali>> continua sa existe pentru ca exista perioade cand constrangerile sunt mai imperative : copilaria si adolescenta sunt supuse sistemului scolar obligatoriu, in unele tari varsta majoratului legal este fixata la 18 ani, dreptul la pensionare este subordonat varstei, batranetea face obiectul unor politici sociale specifice. Dincolo de reglementarile formale si de procesele de institutionalizare, normele de varsta au o mare flexibilitate. Aceasta explica faptul ca cercetarile asupra etapelor vietii s-au lovit de dificultati in sesizarea obiectului lor. Cu toate acestea, contextul istoric influenteaza profund derularea existentelor, evenimentele vietii fiind marcatorii parcursului vietii. Viata este astfel marcata de evenimente majore, <<evenimente de viata>>, care joaca un rol mai important decat varsta in scandarea parcursului vietii dintr-un punct de vedere sociologic si demografic. In acest context, evenimentele vietii sunt cele care actioneaza ca tranzitii de la o stare la alta, cum ar fi : sfarsitul scolaritatii, primul loc de munca, casatoria, nasterea copiilor, plecarea copiilor , pensionarea sau evenimente neasteptate, care antreneaza schimbari in derularea existentei cum sunt doliul, rupturile de uniuni, migratiile, accidentele. La scara unei populatii evenimentele de viata sunt caracterizate prin diferiti indicatori, amplitudinile de varsta la care ele intervin, distantele in timp dintre ele, ordinea si prevalenta lor. La scara unei vieti sunt observate ritmul lor, concentratia, inlantuirea [ceea ce a fost numit efectul de domino al evenimentelor], durata lor. In articularea celor doua dimensiuni, cea a istoriei si cea a actiunii individului, jaloanele factuale ale parcursurilor de viata sunt determinate si influentate de fortele sociale prin actiunile indivizilor, maniera in care ei le traiesc, le interpreteaza si le dau sens in cadrul diferitelor retele sociale.