SCURT ISTORIC AL PARADISURILOR FISCALE

SCURT ISTORIC AL PARADISURILOR FISCALE

Aparitia si evolutia paradisurilor fiscale are legǎturi stranse cu istoria spǎlǎrii banilor care a prins rǎdǎcini intr-o epocǎ in care rigoarea normelor morale era impinsa la paroxism, iar sistemul fiscal se caracteriza prin impunere fiscalǎ excesivǎ. Existenta unor entitǎti juridice cu statut special, numite in literatura secolului XX, paradisuri sau oaze fiscale, nu este un fenomen caracteristic lumii contemporane. Acesta a existat incǎ din vechime. In Grecia, insulele din vecinǎtatea Atenei erau utilizate de cǎtre comercianti pentru stocarea mǎrfurilor, in felul acesta evitandu-se impozitul. In secolele XVI-XVIII, Flandra a devenit un paradis fiscal, intrucat comertul efectuat prin porturile sale era supus la obligatii fiscale si restrictii minore. Din cele mai vechi timpuri, de cand romanii si fenicienii isi mutau capitalurile in zone mai sigure, activitatile financiare au devenit foarte mobile, astfel incat investitorii isi cǎutau cel mai favorabil mediu de afaceri.

Fenomenul spǎlǎrii banilor a inmugurit in epoca medievalǎ, cand, condamnatǎ de Biserica catolicǎ, camata era consideratǎ o crimǎ, un pǎcat capital, de o gravitate similarǎ traficului de droguri din ziua de azi. Negustorii si cǎmǎtarii anticipau tehnicile moderne de ascundere, transferare si spǎlǎre a banilor. Cand negustorii negociau imprumuturi pe termen lung umflau artificial rata de schimb, suficient cat sǎ acopere si plata dobanzilor, pretinzand cǎ acestea sunt un fel de recompense pentru riscul asumat.

Ingeniosi, cǎmǎtarii si negustorii mai recurgeau la o tehnicǎ de ascundere a dobanzilor interzise: priveau dobanda ca pe o penalizare pentru intarzierile survenite in returnarea sumelor imprumutate in baza unor acorduri stabilite cu clientii lor. Toti cǎmǎtarii considerau dobanzile ca profituri reale, prin utilizarea a ceea ce, in prezent, se cheamǎ firma fantomǎ. Capitalul era imprumutat unei companii, apoi retras sub formǎ de profit, si nu de dobandǎ la imprumut, desi, in realitate, nu se realizase nici un profit. Toate aceste trucuri prin care se urmǎrea inselarea autoritǎtilor bisericesti au in prezent echivalent in tehnicile de spǎlare a banilor. Formele primare de spǎlare a banilor descrise mai sus au evoluat cu timpul, ducand la ceea ce multi cred ca este o inventie a epocii moderne: paradisurile fiscale.

Operand intre Europa si America, piratii secolului al XVII-lea au fost primii utilizatori ai paradisurilor fiscale, care nu erau altceva decat locurile in care ei isi depuneau averile. Apǎruse chiar o competitie intre statele mediteraneene in atragerea averilor piratilor, folosite uneori si drept "monedǎ de schimb" pentru intoarcerea lor acasǎ. Datele istorice aratǎ cǎ un eveniment produs in 1612 poate fi considerat primul caz de amnistie a profiturilor ilegale: Anglia oferea piratilor care-si abandonau meseria atat libertatea deplinǎ, cat si dreptul de a-si pastra banii. O idee redescoperitǎ si aplicatǎ trei secole mai tarziu de unele state contemporane in lupta cu traficantii de droguri.

Nasterea paradisurilor fiscale are o istorie complexǎ. Unele tǎri au o lungǎ istorie in pǎstrarea secretului bancar, altele au dorit sǎ le imite pe cele mai dezvoltate, iar altele au apǎrut ca rezultat al rivalitatilor dintre state. O parte din insulele din largul coastelor europene sau nord-americane au devenit clasicele centre financiare offshore, caracterizate prin taxe foarte mici. Dacǎ la inceput denumirea a provenit de la pozitionarea acestor centre financiare, termenul defineste acum si jurisdictiile continentale, precum Luxemburg, Andorra, Monaco etc.

Momentul care marcheazǎ cresterea importantei paradisurilor fiscale il reprezintǎ sfarsitul celui de-al doilea rǎzboi mondial, datorandu-se cresterii numǎrului filialelor unei societati-mamǎ. Aceste filiale au servit extinderii societǎtilor, au inceput sǎ fie implantate in tǎri cu monedǎ stabilǎ, care nu exercitau un control al schimburilor, aveau un sistem bancar fiabil, un guvern care incuraja investitiile strǎine pe teritoriile lor si care impuneau slab profiturile investitorilor strǎini sau beneficiile societatilor rezidente.

Cresterea cea mai accentuatǎ a acestui sector s-a inregistrat in anii '60-'70, ca urmare a reglementǎrilor restrictive si protectioniste practicate in tǎrile dezvoltate: blocarea fluxurilor de capital spre/dinspre alte tǎri, plafonarea dobanzilor acordate de bǎnci, cresterea costurilor de operare a bǎncilor prin cresterea rezervelor minime obligatorii. Firmele multinationale si institutiile financiare si-au extins activitatile in aceste jurisdictii permisive, luand nastere piata financiarǎ a eurodevizelor.

Dezvoltarea accentuatǎ a paradisurilor fiscale este corelatǎ cu evolutia fǎrǎ precedent a economiei mondiale, cu globalizarea acesteia si cu bresele create in sistemul fiscal international. In anii '90 se remarcǎ un nou val al utilizǎrii zonelor offshore, tipurile traditionale de operatiuni offshore fiind puternic concurate de noua maniera de a face afaceri, rezultatǎ din era transferurilor electronice si a Internetului.