CONTINUTUL ECONOMIC, FUNCTIILE SI STRUCTURA FINANTELOR

CONTINUTUL ECONOMIC, FUNCTIILE SI STRUCTURA FINANTELOR
     1 Conceptul de finante 2 Sistemul financiar 3 Acceptiunea clasica si moderna a conceptului de finante publice 4 Functiile finantelor publice 1 Conceptul de finante

Ca urmare a dezvoltarii intregii productii sociale ca si productie/circulatie de marfuri, in vederea constituirii resurselor necesare oricarui tip de activitate se impune formarea unor fonduri (resurse) banesti. In acest context, al productiei si circulatiei marfurilor, in societate se formeaza fie la dispozitia statului, fie la dispozitia agentilor economici - fonduri banesti.

Constituirea si apoi utilizarea fondurilor banesti se realizeaza prin fluxuri monetare. Derularea acestora impune, in mod necesar, si instituirea anumitor tipuri de relatii sociale, adica a unor raporturi intre administratorii si beneficiarii unui fond, intre cei ce participa la constituirea lui si utilizatori.

Astfel, finantele ar putea fi definite din trei puncte de vedere complementare intelegand prin aceasta:

a. constituirea de fonduri sub forma baneasca cu o anumita destinatie;

b aporturi sociale de natura economica ce apar intr-o economie in legatura cu constituirea fondurilor banesti;

c. finantele sunt nu numai raporturi sociale, ci si fluxuri banesti care se desfasoara in legatura cu crearea fondurilor.

Notiunea de finante, sub cele trei aspecte: fonduri/fluxuri/raporturi sociale, este eterogena atat in ceea ce priveste complexitatea nevoilor carora trebuie sa li se faca fata, cat si din punct de vedere al modului de utilizare a fondurilor. Astfel, o parte din ele se constituie in vederea satisfacerii unor nevoi generale ale intregii populatii de pe un teritoriu delimitat (judet, tara, chiar U.E., etc). Alte fonduri au in vedere satisfacerea unor nevoi comune dar, de dimensiuni mult mai restranse, specializate, si care se constituie la nivelul agentilor economici.

2 Sistemul financiar

La modul general se poate vorbi de un sistem financiar ce consta, pe de o parte, din fonduri care se constituie si se consuma efectiv si integral, iar pe de alta parte, din fonduri ce se constituie cu caracter definitiv si se utilizeaza prin avansari si recuperari neincetate.

Sistemul financiar are doua componente majore: finantele publice si finantele private.

Finantele publice sunt reprezentate de fondurile care se constituie prin plati obligatorii si se consuma efectiv in intervalul de timp considerat. O caracteristica esentiala a acestora este aceea ca implica un transfer de valoare fara echivalent.

Finantele publice se compun din urmatoarele fonduri:

-bugetul national public care cuprinde bugetele locale si bugetul administratiei centrale;

-asigurarile sociale de stat;

-fonduri extrabugetrare ce se folosesc dupa legile statului.

Finantele private cuprind totalitatea societatilor comerciale, bancare, de asigurari, indiferent de proprietarul capitalului. In domeniul finantelor private se constituie capitalul tuturor tipurilor de societati comerciale, regii autonome si companii nationale. Caracteristica esentiala a finantelor private este ca aici fondurile nu se consuma, ci se avanseaza si recupereaza in permanenta in circuit.

Finantele private mai cuprind alaturi de fondurile firmei propriu-zise de care am vorbit mai sus, fondurile de credit si fondurile de asigurari.

Fondurile de credit se caracterizeaza prin aceea ca se constituie pe baze rambursabile si se utilizeaza tot pe baze rambursabile. Fondurile de asigurari se constituie in mod definitiv dar se folosesc numai in cazul survenirii riscului asigurat.

3 Acceptiunea clasica si moderna a conceptului de finante publice

In acceptiunea clasica, finantele publice pot fi definite ca stiinta a mijloacelor prin care statul isi procura resursele necesare acoperirii cheltuielilor sale, precum si a redistribuirii intre cetateni a sarcinilor care decurg din modul de procurare al resurselor.

Potrivit viziunii traditionale ceea ce prima era cheltuiala publica si dupa deciderea marimii ei urma gasirea resurselor de acoperire.

Consecinte ale viziunii traditionale asupra conceptului de finante publice:

• finantele publice erau definite ca o stiinta a acoperirii cheltuielilor publice;
• finantele publice reprezentau stiinta de repartizare intre cetateni a sarcinilor publice;
• finantele publice trebuiau sa asigure egalitatea in fata sarcinilor publice.

Dezvoltarea actiunilor sociale publice au pus tot mai insistent problema modificarii sarcinilor si functiilor statului. S-a cerut interventia in organizarea si asigurarea functionarii intregului mecanism social economic. S-a observat ca prin construirea bugetului prin diverse modalitati si utilizarea lui in diverse moduri, statul ar putea manui tehnici traditionale pentru a atinge si alte scopuri in afara de cel al constituirii de fonduri.

Corespunzator noilor sarcini ale statului se modifica si continutul si rolul finantelor publice prin disocierea dintre mijloace si scop.

Pe masura cresterii si diversificarii rolului statului in viata social economica acesta incepe sa utilizeze vechile mijloace si pentru alte scopuri, astfel incat intr-o viziune moderna finantele publice ar putea fi definite astfel:

Finantele publice reprezinta stiinta ce studiaza actiunile statului utilizand tehnici financiare precum: impozitele, taxele, imprumuturi, procedee monetare etc, in scopul satisfacerii si altor obiective dincolo de campul financiar propriu-zis.

Consecinte ale viziunii moderne asupra finantelor publice:

- pastrandu-se vechile tehnici si vechiul scop al acoperirii cheltuielilor publice se adauga si utilizarea vechilor tehnici ca parghii de atingere a unor scopuri din afara campului financiar, rezultand implicarea statului si in viata sociala;

- se realizeaza o transformare a vechilor tehnici pentru folosirea lor ca parghii (spre exemplu impozitele se diferentiaza conducand la stimularea sau descurajarea numitor activitati);

- dispare egalitatea in fata sarcinilor publice.

4 Functiile finantelor publice

Finantele publice se manifesta prin indeplinirea a doua functii: functia de repartitie si functia de control.

Functia de repartitie presupune constituirea si redistribuirea fondurilor publice. Caracteristic acestei functii este ca prin intermediul ei are loc redistribuirea venitului national.

Functia de repartitie se realizeaza, pe de o parte, prin instituirea unei game foarte variate de impozite, taxe, tarife si contributii pe care trebuie sa le plateasca toti cei care realizeaza venituri si cei care in anumite imprejurari apleaza la unele servicii ale statului. Pe de alta parte, aceasta functie se realizeaza prin stabilirea tipurilor de cheltuieli finantate de la bugetul de stat.

Functia de control, asa cum arata si numele, se refera la controlul atat asupra legalitatii si oportunitatii obtinerii veniturilor, cat si asupra modului de efectuare a cheltuielilor si, mai ales, a eficientei acestora.

Functia de control se realizeaza atat concomitent cu functia de repartitie cat si separat, prin intermediul unor institutii specializate ale statului.