SISTEMUL BANCAR NIPON

1.1SISTEMUL FINANCIAR

Sistemul financiar nipon are o structura destul de simpla, dar reprezinta subiectul influentei dezvoltarii economice a Japoniei de-a lungul secolului XX. De asemenea acest sistem este puternic influentat de institutiile guvernamentale. Cultura afacerilor financiare in Japonia prezinta relatiile intre institutiile financiare si clienti, relatii ce difera de cele din Vest.

Putem structura institutiile financiare japoneze in doua sectoare unul privat si unul guvernamental (vezi figura Sectorul privat cuprinde banci comerciale, o gama larga de institutii financiare specializate pe credite pe termen lung, mici afaceri si alte institutii financiare (companii de asigurari, societati pe actiuni, dealeri). Sectorul guvernamental cuprinde Banca de Export-Import si Banca de Dezvoltare, corporatii de finantare publica, Oficiul Postal Central ce joaca un rol important in comertul bancar japonez.

Bancile comerciale cuprind 12 banci principale care isi au sediile in Tokyo, Osaka, Kobe si care detin 20 % din totalul depozitelor si creditelor, exercitand o influenta puternica in economia japoneza. Aceste banci reprezinta reteaua bancara japoneza avand in medie 213 ramuri. De asemenea acestea sunt banci care ofera o multitudine de servicii, incercand sa satisfaca nevoile consumatorilor.

Cele mai mari banci comerciale detin filiale in peste 20 tari ale lumii. In schimb cele 63 banci regionale au un caracter national se manifesta mult pe plan intern si detin putine reprezentante in strainatate. Ele satisfac nevoile de credite ale afacerilor comunitatilor din zona in care actioneaza si ale autoritatilor locale. De asemenea reprezinta ofertanti de fonduri pentru pietele monetare. Legaturile intre bancile regionale si bancile municipale (12 la numar) se aseamana foarte mult cu relatiile dintre bancile regionale si cele de tip centre monetare din S.U.A. Orice banca obisnuita detine relatii stranse cu o alta banca pentru facilitarea platilor. Bancile municipale si o parte din cele regionale sunt autorizate sa realizeze tranzactii externe, insa cea care realizeaza tranzactiile guvernamentale este Banca Metropolei Tokyo. aceasta detine cea mai larga retea de filiale dintre toate bancile existente in Japonia.

Bancile municipale si cele regionale isi desfasoara activitatea in conformitate cu Legea Bancilor din 1981. Aceste banci emit actiuni ce sunt tranzactionate la bursa din Tokyo. Banca orasului Tokyo isi desfasoara activitatea in conformitate cu Legea Bancilor privind tranzactiile externe (1954).

La sfarsitul anului 1995 existau 85 de banci straine in Japonia cu un numar de 116 filiale din care 29 erau din S.U.A., 11 din Marea Britanie, iar 27 din Europa de Vest. Orice banca ce doreste sa activeze in Japonia trebuie sa obtina o licenta din partea Ministerului Finantelor. Aceste banci sunt angajate in tranzactii bancare cum ar fi tranzactiile de depozite valutare, imprumuturi pe termen scurt in yeni si in valuta acordate companiilor japoneze si celor comerciale straine ce actioneaza pe piata nipona.

Institutiile financiare reprezinta o trasatura importanta a sistemului bancar japonez, desi diferentele intre acestea si bancile comerciale dispar progresiv.

Societatile de tip intermediari bancari sunt legate de bancile comerciale astfel cele mai multe banci municipale detin cel putin un intermediar bancar de incredere. Au fost clasificate ca banci obisnuite de Legea Bancilor din 1981, dar detin privilegiul de a se angaja in afaceri business trust", privilegiu dobandit dupa aparitia Legii Managementului Economiilor Bancare din 1943. Ele sunt incurajate de catre Ministerul Finantelor sa se concentreze asupra acestui tip de afaceri, doar ⅓ din conturile acestor societati sunt de tip bancar, restul fiind conturi de incredere.

Exista 7 astfel de societati in Japonia, iar alte 3 sunt angajate in preluarea de acest tip de afaceri. Aceste banci permit finantarea pe termen lung a industriei cu ajutorul creditelor si a banilor luati in pastrare. De asemenea, ele furnizeaza servicii de management financiar.

Bancile de credit pe termen lung in numar de 3 au fost create de o lege speciala in 1952, in principal pentru a oferi utilaje si capital pe termen lung industriei. Din 1986 acestea acorda si credite pe termene mai scurte, pregatind terenul pentru finantarea pe plan international. Astazi aceste banci detin reprezentante de marca in strainatate cum ar fi Banca Industriala a Japoniei (IBJ), cu 7 reprezentante, 14 oficii principale si 14 filiale internationale. Aceste banci sunt finantate prin emiterea de obligatiuni si mai recent prin negocierea certificatelor de depozit.

Institutii financiare mici si mijlocii

Cuprind bancile Sogo, bancile mutuale de economii, asociatiile si cooperativele de credit. Bancile Sogo au aparut dupa promulgarea Legii Bancilor din 1951, ele derivand din companiile mutuale de imprumuturi. Ele accepta depunerea de depozite de economii si acorda imprumuturi si facilitati privind rabaturile comerciale. Ele opereaza ca si bancile comerciale, specializandu-se in imprumuturi, activitate prin care depasesc bancile regionale si chiar unele banci municipale. Asociatiile de credit au o istorie lunga, dar prezenta in legislatia japoneza dateaza din 1951. Acestea sunt asociatii mici si mijlocii, iar actionarii lor subscriu capital. Bancile preiau depozite de economii si depozite in rate si ofera imprumuturi si facilitati de rabat comercial actionarilor sau non-actionarilor cu conturi de economii, institutiilor publice, financiare si bancilor. Responsabilitatea prioritara a acestor banci o constituie persoanele din comunitatea locala unde isi desfasoara banca activitatea. Afacerile actionarilor si non-actionarilor acestei asociatii au crescut rapid in ultimii ani. Cooperativele de credit sunt similare asociatiilor de credit dar sunt institutii non-profit ale caror activitati se limiteaza in special la a oferi actionarilor servicii financiare.

Banca Shokochukin joaca rolul de Banca Centrala in sensul ca asigura buna functionare a institutiilor financiare. Diferitele agentii financiare guvernamentale si corporatiile care garanteaza serviciile financiare joaca un rol important pe acest plan.

Institutiile financiare agricole, silvice si piscicole sunt coordonate la nivel national de Banca Norinchukin si de Banca Centrala de Cooperare Agricola, Silvica si Piscicola, iar la nivel regional de federatiile lor locale de credit. Cooperativele de credit, in numar de cateva mii accepta depozite cu care apoi realizeaza tranzactii. Desi aceste cooperative sunt imputernicite sa faca imprumuturi, ele acorda credite din fondurile lor, aratand astfel ca raman la stadiul de institutii financiare.

Exista 21 companii de asigurari de viata si 22 companii generale de asigurari. Companiile de asigurari de viata ofera imprumuturi pe termen lung diferitelor firme industriale pentru achizitionarea de utilaje. De asemenea aceste companii de asigurari de viata sunt si importanti investitori pe piata bursiera. O parte din companiile de frunte in asigurari de viata sunt si asociate bancilor municipale si poarta aceleasi denumiri (ex. Sumitomo). Se preconizeaza o crestere a investitiilor pe plan extern a acestor companii.

Exista 6 institutii financiare pe piata monetara care sunt specializate in atragerea de depozite pe termen scurt si care reusesc sa patrunda in economii de piata straine.

Exista si 200 de companii de titluri financiare, cea mai mare dintre cele care tranzactioneaza depozitele clientilor fiind angajata in subscrierea actiunilor. Cele mai puternice companii au patruns pe piata financiara internationala.

In Japonia exista doua tipuri de investitii in obligatiuni investitii japoneze in obligatiuni straine si investitii straine in obligatiuni locale.

Banca Japoneza de Dezvoltare ofera finantari pe termen lung, acest lucru datand din perioada de relansare a economiei, dezvoltandu-se foarte mult si acoperind zone strategice din punct de vedere financiar. Banca de Import-Export furnizeaza sprijin financiar exportatorilor japonezi in medie cam acelasi oferit de institutiile echivalente din SUA, Marea Britanie si Franta. Sistemul caselor de economii joaca un rol important pe piata bancara cu amanuntul. Totalul depozitelor caselor de economii reprezinta in 1995 ²/₃ din totalul depozitelor detinute de bancile municipale. Actiunile caselor de economii privind activitatea pe piata bancara cu amanuntul au crescut datorita faptului ca acestea au oferit mai mereu rate mai mari ale dobanzii decat bancile comerciale. Sistematizarea institutiilor financiare este realizata in tabelul 1.1.

Tabelul 1.1 Banci si institutii financiare in Japonia

Istoria sistemului financiar nipon

In 1868 guvernul Meiji a propus un program de modernizare a sistemului financiar japonez care era considerat de marile puteri (SUA, Imperiul colonial britanic, cel francez) un sistem izolat. In 1882 a fost instituita Banca Nationala a Japoniei. Un an mai tarziu au fost instituite legi prin care se puteau constitui diferite tipuri de institutii financiare: Case de economii, banci comerciale, institutii de credit pe termen lung, institutii specializate in tranzactii financiare. Trusturile financiare, companiile de asigurari si cooperativele de credit au aparut odata cu dezvoltarea Japoniei si intensificarea comertului nipono-european. Astfel societatea feudala japoneza s-a transformat intr-una mult mai deschisa bazata pe revolutia industriala.

Procesul de dezvoltare a continuat cu aparitia legii bancilor in 1927, definind activitatea comerciala a bancilor. In 1929 au aparut o multime de falimente bancare ca rezultat al decaderii economiei nipone, dar sistemul financiar a supravietuit nu numai crizei economice din 1929-1933 dar si celui de-al doilea razboi mondial care pentru Japonia a fost unul devastator.

Bancile japoneze erau foarte puternice in perioada interbelica, dezvoltarea lor continua a dus la consolidarea lor, astfel reusind sa faca fata pagubelor si urmarilor celui de-al doilea razboi mondial.

In perioada de ocupatie a Japoniei, Aliatii au luat masuri pentru ca masina militara si industriala ce era Japonia sa-si revina rapid. Institutiile financiare specializate pe diferite activitati au fost transformate in banci comerciale sau banci de credit pe termen lung. Trusturile comerciale au devenit trusturi bancare si puteau sa indeplineasca functiile bancilor. Au fost create si institutii speciale de finantare a micilor intreprinzatori, de asemenea de finantare a dezvoltarii economice si a comertului international.

Banca Japoniei a prezentat acelasi statut de Banca Centrala in aceasta perioada. Totusi actiunile de supervizare si indrumare a institutiilor financiare au fost acordate Ministerului Finantelor, care a ramas responsabil de acordarea de licente diferitelor afaceri, aprobarea filialelor, supravegherea conturilor bancare, supervizarea si inspectarea bancilor si a activitatilor financiare in general.

In perioada 1955-1970 economia japoneza a cunoscut o dezvoltare rapida. In absenta unei piete bursiere puternice, majoritatea corporatiilor japoneze au investit in afaceri cu ajutorul fondurilor obtinute de la institutiile financiare si bancare. Industria pentru a-si asigura nevoile a apelat la bancile municipale. Bancile municipale care detineau pozitii slabe in ierarhia bancilor nipone au fost redresate prin finantare pe termen scurt, finantare din partea altor banci. Din fericire sectorul bancar a mentinut o rata ridicata a dobanzilor pentru economii, in parte datorita ponderii scazute a fondului de pensii in sectorul social.

In aceasta perioada Banca Japoniei a actionat in special pentru a mentine scazute ratele dobanzii bancare ceea ce a dus la dezvoltarea eficienta pe termen scurt a pietei titlurilor financiare.

In deceniul al patrulea rata cresterii economice a scazut, iar presiunile asupra sistemului financiar s-au micsorat. Autoritatile sunt acum pregatite sa adere la liberalizarea si mondializarea pietelor financiare. In perioada 1965-1970 piata financiara japoneza a capatat o noua infatisare prin emiterea de obligatiuni publice si crearea unui Sistem National de Datorii. De la Socul petrolului din anii 1973-1974 deficitul sectorului public a depasit deficitul sectorului corporatiilor prin faptul ca guvernul a luat masuri de crestere a pretului petrolului. Datorita faptului ca mare parte a obligatiunilor vandute au fost acoperite de bancile municipale, presiunile asupra sistemului financiar nu s-au redus atat de mult cat au fi dorit finantistii japonezi. Bancile municipale s-au imprumutat prea mult in comparatie cu bancile din Vest, suferind dificultati financiare. Dificultatile au fost marite prin faptul ca aceste banci erau ingradite in trecut in actiunea lor de a mari depozitele valutare sau de a accepta depozitele in yeni ale strainilor. Astazi un sfert din totalul depozitelor bancilor municipale sunt depozite in valuta.

In cadrul Ministerului Finantelor se gaseste Comitetul de Dezvoltare a Sistemului Financiar care in perioada postbelica a realizat diferite proiecte de lege care au stat la baza legislatiei bancare japoneze Legea Rezervelor Minime Obligatorii (1957), Legea Fuzionarii Institutiilor Financiare (1968), Legea Depozitelor provenite din Asigurari (1971).

Cadrul legislativ bancar japonez realizat in 1927 n-a putut face fata evolutiei rapide a sistemului bancar si se apela mereu la Ministerul Finantelor pentru a schimba cadrul legislativ in conformitate cu dificultatile aparute. In 1979 Comitetul de Dezvoltare a prezentat un raport asupra Sistemului Bancar si a Evolutiei Viitoare a Bancilor Japoneze care a reprezentat baza reformei bancare din 1981.

Potrivit acestei noi legi, scopul activitatilor bancare este de a prelua depozite de la populatie, de a acorda imprumuturi clientilor, de a vinde si cumpara titluri financiare de pe piata, de a imprumuta titluri, de a gira datoria publica, de a vinde si cumpara certificate de depozit negociabile si alte instrumente monetare similare, de a actiona ca agent de subscriere a tuturor tipurilor de titluri financiare, de a realiza transferuri interne si externe, schimburi valutare, tranzactii in aur-moneda.

Astazi bancile au putere deplina in realizarea de tranzactii ale titlurilor financiare, in special in vanzarea obligatiunilor, iar companiilor financiare li se permit subscrierea titlurilor de valoare si emiterea certificatelor de depozit pe piata internationala.

De asemenea Legea Bancara din 1981 mai stipuleaza

Limitari ale facilitatilor de credit pentru orice persoana la 20% din

capital si rezerve.

Perioadele in care banca nu functioneaza

Termenii tranzactiilor

Prezentarea statutelor institutiilor financiare

Reguli privind activitatea bancilor straine

Liberalizarea administratiei bancare, autorizarea si emiterea de capital, realizarea de filiale.

Liberalizarea administratiei bancare interne a fost insotita de Legea Tranzactiilor si Controlul Comertului Exterior din 1980 care au consolidat structura bancara realizata in perioada postbelica.

Principiile fundamentale ale Legii din 1980 au fost

Tranzactiile externe privind capitalul sau diferitele servicii sunt libere.

Tranzactiile interne au fost aproape in intregime liberalizate, iar tranzactiile de capital se realizeaza neingradite in cazuri speciale.

Investitiile directe straine in Japonia se realizeaza liber.

Licenta tranzactiilor de capital a fost inlocuita de un sistem de rapoarte privind aceste tranzactii.

Cea mai importanta schimbare pe plan legislativ a fost cea privind tranzactiile de capital aparitia investitiilor directe straine, a portofoliilor de investitii pe plan intern si extern in cadrul companiilor de titluri financiare, a depozitelor valutare straine, realizarea de credite si garantii bancare din partea rezidentilor. Legislatia interzice realizarea de tranzactii in momente in care apar diferite fenomene care influenteaza sistemul financiar dezordine pe pietele financiare straine, excedente ale balantei de plati externe.

Ministerul Finantelor a devenit o super-putere in stat in momentul primirii responsabilitatii de a superviza administrarea institutiilor financiare si de a coordona legislatia financiara. Opereaza prin mai multe departamente departamentul titlurilor financiare, departamentul de finantare externa si interna. Principalele masuri luate de Ministerul Finantelor privind bancile sunt:

1. Raportul dintre creditele si depozitele bancare sa fie de maximum 0.8; raportul dintre credite si lichiditati de maximum 0.3 raportul dintre creditul si capitalul bancar de minimum 0.1

2. Realizarea de oficii in teritoriu

3. Diversificarea zonelor in care activeaza bancile (indiferent ca sunt teritoriale sau municipale)

4. Diversificarea activitatilor bancare astfel o banca poate sa desfasoare activitati de management a imobilelor bancii si a garantiilor bancare si a ipotecilor. De asemenea bancilor li se permite si realizarea activitatilor de leasing, de emitere de carti de credit, de consultanta manageriala. De aceleasi prioritati beneficiaza si filialele din strainatate.

5. Constrangerea bancilor de a compensa balanta de credite prin diferite metode. Metoda compensarii balantei de credite inca se mai foloseste in Japonia, dar nu prea are rezultate satisfacatoare.

1.2. Banca Nationala a Japoniei (BJ)

Banca Nationala a Japoniei s-a debarasat de sarcina supervizarii activitatilor bancare si detine numai urmatoarele functii

1. Emitere de moneda

2. Este Banca a Bancilor Comerciale;

3. Este o Banca a guvernului

4. Se axeaza asupra politicii monetare care presupune realizarea de rezerve minime obligatorii, practicarea politicii de open-market si a taxei oficiale a scontului.

In eforturile pe care le depune in sprijinul dezvoltarii economice, Banca Japoniei a incercat sa mentina scazute ratele dobanzilor, sa diminueze rezervele obligatorii si a practicat o politica de open-market pentru a asigura o crestere a creditelor interne. Astfel activitatea Bancii Japoniei a fost una cantitativa si nu una calitativa.

Banca Japoniei controleaza rata dobanzii cu ajutorul Ratelor Dobanzilor Temporare care acorda Consiliului de Administratie al Bancii dreptul de a stabili limite maxime pentru ratele dobanzilor la credite si la depozite dupa cercetarile efectuate cu Consiliul de Ajustare al Dobanzilor. Ratele dobanzilor sunt prezentate in tabelul 1.2.

Prin legea privind Sistemul de Depozite si de Rezerve (1957) Banca Japoniei a solicitat bancilor comerciale nefolosirea de dobanzi la depozitele la purtator.

Un important rol pe piata bancara japoneza il joaca Ministerul Industriilor si Comertului Exterior, care coordoneaza eforturile Japoniei de a se impune pe diferite piete straine. Proiectele de finantare pe plan extern sunt realizate de acest minister impreuna cu Banca de Import-Export.

Tabelul 1.2: Ratele dobanzii in Japonia la depozite si economii la sfarsitul lui septembrie 1995:

Sursa: Federatia Asociatiei Bancherilor din Japonia, 1995

1.3 . Strategii de dezvoltare a Bancilor Japoneze

Bancile Municipale sunt principalele banci comerciale din Japonia si au jucat un rol vital in finantarea dezvoltarii industriale a Japoniei. Influenta acestor banci e mai puternica decat pare la prima vedere, deoarece ele investesc in numele clientilor care au datorii. Corporatiile japoneze sunt sprijinite fiecare in parte de o banca si nu detin relatii stranse cu mai multe banci. Datorita acestui fapt bancile japoneze au de-a face cu mari creditori care le pot crea dificultati mari in momentul nerambursarii. Mai mult unele banci au legaturi stranse cu unele grupuri industriale de tip "zaibatsu" care au functionat in perioada interbelica.

Din cele 13 banci municipale (vezi Tabelul 1.3.) 6 detin suprematia pe plan intern (cele avand sediul in Tokyo si Osaka). Cele 6 au active de peste 13 mii de miliarde yeni si fac parte din cele mai puternice banci din lume. Au o retea larga de filiale externe si interne. Exista anumite ingradiri chiar si asupra activitatilor acestor banci, stipulate in Legea Bancara din 1981.

Tabelul 1.4 demonstreaza ca profilul bancilor leader este similar cu cel al bancilor municipale, cu exceptia Bancii Tokyo, care este o banca cu functii specializate si are o retea foarte intinsa in numeroase tari. Trebuie mentionat ca Banca Industriala a Japoniei si Banca Creditelor pe Termen Lung a Japoniei au de asemenea reprezentante in cadrul unei retele care cuprinde mai multe tari, dar din nou acestea sunt banci specializate. Profilul bancilor comerciale arata numarul mic de firme afiliate (cu exceptia Bancii Dai-Ichi Kangyo) care in mod normal include o companie de leasing, de credit comercial si industrial un numar de filiale internationale, care includ in mod obisnuit o banca in Brazilia si una in California, si diferite corporatii internationale de finantare in principalele centre financiare cum ar fi Hong Kong, Londra, Zrich, New York si in cele din urma un numar destul de mare de filiale internationale, care includ in mod obisnuit banci comerciale in centre cheie din Pacific, diverse operatiuni in Australia, si participari de banci comerciale in alte locuri. O structura ipotetica de operatiuni e aratata in figura 1.2 . Este important sa intelegem natura grupurilor industriale bancare.

Figura 1.2 Structura tipica a unei banci nipone

Banca Legaturi de Trusturi Bancare Japoneze,

principala grup Companii de Asigurari si alti

20 de membri

Sucursale interne Sucursale internationale

Credit Co Ltd. Merchant Bank(Singapore)

Leasing Co Ltd. Merchant Bank (Kuala Lumpur) Factoring Co Ltd. International Finance (Australia)

Housing Co Ltd. Investment Bank (Brazilia)

Filiale Internationale

Japan Bank in Brazilia

Japan Bank in California

International Finance (Hong Kong)

International Finance (Londra)

International Finance (Zrich)

Tabelul 1.3 Banci Municipale Japoneze, 1995

Trusturi Bancare Nipone, 1995

Tabelul 1.4. Banci Multinationale Japoneze, 1993

In perioada interbelica, companiile autohtone intitulate zaibatsu reprezentau o imensa concentrare de bogatie si putere. Acestea erau companii controlate de familii bogate, iar grupul bancar juca un rol de servire a scopurilor personale. Dupa cel de-al doilea razboi mondial aceste tipuri de companii au fost dizolvate si numeroase legi au aparut pentru a preveni reaparitia unor asemenea blocuri de putere, prin limitarea plafonului permisibil de fuzionare.

In perioada postbelica unii dintre liderii fostelor companii zaibatsu au inceput sa se intalneasca in mod regulat cu bancherii care aveau rol de instigatori. Au dezvoltat acum un numar de grupari destul de neclare in Japonia, in principal axate in jurul bancilor conducatoare, ale caror membrii detin holdinguri fuzionate.

Cele patru grupari bancare care poarta in continuare numele de familii ale vechilor zaibatsu sunt Mitsubishi, Sumitomo, Fuji si Mitsui. Importanta grupului Mitsui a scazut in ultimii ani. Dai-Ichi Kangyo si Sauwa Bank au de asemenea grupari, cu toate ca acestea nu sunt bazate pe fostele legaturi zaibatsu si sunt destul de neclare, avand un caracter eterogen. Exista si grupuri non-bancare cum ar fi Toyota, Hitachi, Matsushita, care tind sa aiba o gama mai omogena de produse (electrice, electronice, automobile).

Un grup bancar centrat tipic va include o banca municipala, o banca de incredere, o companie de asigurari, o companie comerciala si o varietate de firme industriale manufacturiere si de servicii. Mixul industrial variaza de exemplu, Mitsubishi are radacini puternice in industria grea, Mitsui in comertul cu amanuntul si distributie.

Interdependenta membrilor unui astfel de grup nu trebuie sa fie exagerata. Doar aproximativ 20-30% din imprumuturile unui grup bancar se duc in mod normal catre companiile de grup. Fuzionarile de holdinguri variaza in functie de grupurile bancare care detin holdingurile in cauza. Un studiu realizat in 1993 a aratat ca gruparile de institutii financiare detineau intre 8 si 16 % din actiunile unui grup bancar si raspundeau pentru 12-28 % din imprumuturi. Bancile principale erau responsabile pentru 9-13 % din imprumuturi. Acest lucru este prezentat in Tabelul 1.5

Concentrarea pachetelor de actiuni si a imprumuturilor in 6 Grupuri Industriale Japoneze:

Procentajele pachetelor de actiuni ale celor 6 Grupuri Industriale in Economia Nationala:

Sursa Shukan Toyo-Keizai, editie speciala 1995

Semnificatia gruparilor in economia japoneza a fost demonstrata intr-un studiu special efectuata de Camera de Comert Nipona in 1995, care a aratat faptul ca cele 6 Grupari Industriale detineau aproximativ un sfert din pachetele de actiuni existente in Japonia, peste un sfert din profiturile nete nipone, aproape o cincime din capitalul varsat si 15 % din totalul vanzarilor.

Sistemul de grup a aratat faptul ca se pot obtine beneficii financiare pentru toti cei implicati, in termenii stabiliti de acestia.

Riscul de credit al bancii este redus datorita faptului ca aceasta isi cunoaste indeaproape clientii care imprumuta si datorita suportului mutual existent intre companiile grupului. Banca poate de asemenea sa se comporte ca un coordonator financiar al companiilor grupului, in special in cazul unor fluctuatii sezoniere sau ciclice in cererile de imprumut ale membrilor. Trustul bancar si Compania de Asigurari pot oferi si alte servicii financiare. Compania comerciala este finantata pana intr-un anumit moment de gruparea bancara si in schimb aceasta ofera finantare comerciala unui grup mai mic de firme cat si furnizorilor. Cunostintele bancii referitoare la micile companii ajuta din nou la reducerea riscului de credit. Banca principala castiga de asemenea un volum considerabil de depozite de la angajatii grupului si detine totodata bilanturile contabile curente ale companiilor de grup.

Cand o companie de grup intalneste dificultati, banca va recurge in mod obisnuit la operatiuni de salvare, prin secondarea echipei manageriale. In orice moment, banca e pregatita sa se comporte ca un supervizor pentru grup, prin rolul sau de coordonator al politicii de grup.

Rolul bancii de incredere in cadrul grupului il completeaza pe cel al bancii principale, din moment ce banca de incredere poate oferi imprumuturi pe termene mai lungi. Bancile orasenesti se specializeaza in imprumuturi pe termen scurt pentru capital de munca, cu toate ca in practica facilitatile pe termen scurt sunt reinnoite si disponibile in mod permanent pentru companiile de succes. Cu atat mai mult, dupa Banca Japoniei aproximativ un sfert din totalitatea imprumuturilor bancilor comerciale au din punct de vedere tehnic o scadenta mai mare de un an. Bancile comerciale cumpara deasemenea obligatiuni bancare ale institutiilor de credit pe termen lung, cumpara obligatiuni ale concernelor de firme si fac imprumuturi si investitii directe cu scopul cresterii de capital a corporatiilor. Totusi bancile orasenesti au urmarit in general caracteristica clasica a bancilor comerciale specializandu-se in finantare pe termen scurt in special cu cat institutiile specializate au fost insarcinate cu sarcina oferirii de credit pe termen lung.

Imprumuturile contabilizeaza aproximativ 60% din actiunile bancilor comerciale. Acestea s-au aflat in mod traditional in sectorul afacerilor, cu toate ca proportia imprumuturilor catre clienti pentru credit de consum si de cumparari de case a crescut mai recent. Aproximativ 60% din imprumuturile bancilor orasenesti merg catre marile intreprinderi si capitalizeaza mai mult de 100 milioane. Ratele imprumuturilor depozitelor bancilor orasenesti se aflau la 80% in anii 70 dar de atunci au scazut la aproximativ 70%.

Angajamentele tipice de imprumuturi in Japonia se scad din facturile comerciale sau din avansurile pe termen scurt impotriva facturilor. Dezonorarea facturilor este o problema seroasa si bancile nu vor continua relatiile de afaceri in mod normal cu un client care a gresit de doua ori.

Invoielile sunt de obicei pur informationale in caracterul lor, rareori reprezinta un subiect la conditiile generale de afaceri ale bancii imprumutatoare. Oricum, acestea confera bancii puteri considerabile de interventie daca un imprumutator are dificultati la rambursare. Bancile cer plati compensatoare de la imprumutati si vor percepe deasemenea taxe pe servicii. In toate relatiile de afaceri din Japonia legatura pe termen lung dintre imprumutat si imprumutator este cel mai important factor care influenteaza termenele si conditiile finantarii.

In ultimii ani bancile municipale au canalizat de asemenea un considerabil val de fonduri in cumpararea de obligatiuni nationale in concurenta cu dorintele autoritatilor. Spre exemplu in 1994 bancile municipale au cumparat 30% din toate obligatiunile emise, si acestea au reprezentat o treime din cresterea totala in depozite bancare in acel an.

Bancile municipale obtin majoritatea fondurilor lor sub forma de depozite, incluzand depozitele la cerere, certificate de depozite la purtator si depozite la termen cu scadente diferite (3 luni, 6 luni, 1 an, 2 ani). Ratele dobanzilor la depozite sunt stabilite in corelatie cu ratele dobanzii la imprumuturi pentru ca sa permita bancilor sa obtina un profit rezonabil. Din moment ce autoritatile supravegheaza ratele dobanzii la imprumuturi este evident ca insusi profitabilitatea bancilor depinde intr-o mare masura de pozitia autoritatilor, din moment ce din ce in ce mai mult ele pot influenta imprastierea bancilor in teritoriu. Totusi, autoritatile japoneze incearca din ce in ce mai mult sa liberalizeze pietele financiare si unde e posibil sa permita ajustari flexibile la ratele dobanzii in concordanta cu mersul pietii.

Aproximativ 40% din fondurile atrase de banci provin de la menaje, majoritatea sub forma de certificate de depozite la purtator si depozite le termen. Restul provin din partea persoanelor juridice, agentilor guvernamentali si institutiilor financiare. Majoritatea depozitelor la termen au o scadenta mai mare de 1 an. Datorita acordarii unui numar mare de imprumuturi, bancile municipale trebuie de asemenea sa se bazeze si pe bani imprumutati de la Banca Japoniei prin procedurile rescontarii.

Cu retelele lor de sucursale relativ mici bancile municipale nu joaca un rol dominant pe piata serviciilor de transfer monetar. Abilitatea bancilor de extindere a propriilor retele e controlata strict si le sunt permise inaugurarea decat a catorva sucursale pe an. Cea mai mare din Bancile municipale are cu putin peste 300 de sucursale, concentrate inevitabil in marile centre, si in special in Tokyo si Osaka.

Tokyo este, fireste, centrul financiar japonez, unde se afla banii si pietele de schimb externe, astfel incat bancile care nu au sediul central in Tokyo sunt totusi obligate sa mentina o prezenta semnificativa acolo. Transformarea orasului Tokyo intr-un centru financiar international a fost in mod deliberat intarziata de catre autoritatile japoneze. Japonezii au fost destul de incantati sa vada ca piata asiatica a dolarului si toate tipurile de servicii financiare de peste ocean destinate regiunii bazinului asiatic incep sa-si aiba domiciliul in Hong-Kong si Singapore.

Bancile japoneze isi mentin prezenta in ambele centre. In prezent, cresterea in importanta a orasului Tokyo aste inhibata de controalele schimburilor, cat si de catre pietele subdezvoltate de bani si capital. Oricum, pietele cunosc o liberalizare progresiva si este foarte posibil ca pe termen mediu Tokyo si yen-ul sa devina forte financiare puternice pentru a rivaliza cu New York si dolarul american.

Dezvoltarea acestuia ca un centru financiar al eurodolarului se va intampla doar daca este inlaturata taxa care se percepe in prezent la dobanda platita persoanelor nerezidente, sunt micsorate rezervele obligatorii si abolite alte reglementari.

Pe un timp destul de lung bancile japoneze erau fericite sa deserveasca nevoile clientilor lor industriali prin mijloace traditionale, oferindu-se servicii de finantare comerciale.

Din momentul in care trusturile japoneze au preferat sa ramana exportatoare decat sa preia investitii directe straine si sa devina trusturi multifunctionale au aparut unele probleme. In orice caz, din anii 60 incoace ritmul investitiilor japoneze au trebuit sa-si inbunatateasca posibilitatile internationale pentru a face fata acestor cereri. Bancile japoneze s-au gasit astfel in competitie directa cu bancile multinationale americane si europene in cadrul pietelor financiare mondiale aflate in crestere, in special europietele, si astfel au fost nevoite sa egaleze statutul acestora pentru a putea raspunde unei amenintari competitive. Aceasta a insemnat o expansiune stabila a retelelor din strainatate si a reprezentat, dezvoltarea capabilitatilor bancilor comerciale, si un asalt pe pietele bancare internationale cheie - credite euro-dolar, obligatiuni euro, schimburi externe. Marile banci sunt acum active pe toate aceste piete si au adoptat in timp politici de pret agresive pentru a-si dezvolta actiunile lor de piata in mod rapid.

Bancile japoneze se folosesc deasemenea de sucursalele lor din strainatate pentru a creste fondurile monedelor nationale europene pentru finantarea operatiilor din strainatate a marilor trusturi japoneze.

In toate operatiile lor internationale, bancile sunt monitorizate de catre autoritati, care sunt determinate sa vada o crestere sigura catre obiectivele pe termen lung de a stabili o baza depozitara de dolari americani, si folosind drept moneda nationala pentru comert si rezerva. Pentru bancile municipale ca grup conturile in monede nationale straine reprezinta acum aproximativ 30% din totalul veniturilor si costurilor.

In timpul perioadei de reconstructie postbelica, bancile municipale si-au dozat resursele spre finantarea marilor trusturi industriale si a cresterii rapide a acestora. Presiunea cererii de fonduri a fost in asa fel incat sansele de a obtine imprumuturi pentru afaceri mici si mijlocii cat si pentru menaje erau foarte mici.

Mai mult, abilitatile bancilor de diversificare a activitatilor dincolo de serviciile bancare obisnuite au fost impiedicate de reglementarile anti-monopolice. Pe plan internationale trusturile nipone au favorizat mai degraba exporturile decat investitiile straine directe si astfel necesita doar facilitatile bancare traditionale din partea principalelor banci. Rezultatul a fost ca pana la sfarsitul anilor si inceputul anilor bancile nipone au ramas in forma bancilor comerciale traditionale, realizand serviciile obisnuite pentru clientii lor.

Raportul s-a schimbat odata cu incetinirea dezvoltarii economiei japoneze si adancirea relatiilor financiare si comerciale cu vestul. Pe pietele interne bancile au inceput sa se arate mai interesate in oferirea de imprumuturi firmelor mici si mijlocii pe masura ce cererea din partea marilor trusturi a scazut iar autoritatile au inceput sa sprijine antreprizele si inovatiile firmelor mici . Ele s-au orientat deasemenea catre creditele pentru menaje si credite de consum si au fost in stare sa profite de pe urma unei anumite liberalizari in atitudinea sociala japoneza fata de credit. Cea mai mare schimbare a intervenit totusi pe plan international. Cu sprijinul autoritatilor, bancile japoneze au decis sa devina participanti activi pe pietele internationale si competitori seriosi a principalelor banci comerciale americane si europene. Aceasta a fost privita ca fiind de importanta nationala din moment ce exista pericolul ca Japonia sa devina dependenta de serviciile financiare mai sofisticate oferite de catre bancile comerciale din vest-pozitie inacceptabila.

Conform Bancii Japoneze, factorii principali in internationalizarea sistemului bancar nipon a fost accesul Japoniei in 1964 la FMI si OECD cat si liberalizarea survenita a tranzactiilor curente si de capital care erau necesare dar si activitatile din strainatate a industriei japoneze in special la inceputul anilor 70 atat in comertul international cat si in investitii in strainatate. Metodele pe care bancile japoneze le-au ales pentru extinderea capabilitatilor lor internationale au inclus deschiderea de sucursale si birouri de reprezentanta cat si achizitia de banci straine. Marile banci aveau sucursale in Londra chiar inainte de primul razboi mondial iar dupa razboi redeschise, urmate de obicei de sucursale in New York, Singapore, Dsseldorf, Chicago, Seul si probabil Bruxelles, Seattle si inca alte 2 locatii. Aceste sucursale serveau la cresterea fondurilor in marile centre financiare. Birourile de reprezentanta au fost imprastiate in centre financiar/industriale similare. Datele din tabelul 1.6. arata ca expansiunea a fost un proces gradual, stabilind cu mare grija si care dateaza din anii

Tabelul 1.6. : Dezvoltarea retelelor japoneze din strainatate

Noile sedii in strainatate 1960 - 1990

Sursa Banker Research Unit, The top 100" (Financial Times, London

Sucursalele cheie s-au stabilit in Londra, Hong-Kong, Zűrich cu functie de banca comerciala. Majoritatea bancilor au achizitionat deasemenea o banca americana mijlocie cu dorinta de a acumula o baza depozitara in dolari si o pozitie la baza pietelor financiare americane.

Niponii isi majoreaza propriile fonduri din strainatate prin acceptarea de depozite euro, prin imprumuturi de la alte banci, si mai recent prin emisiunea certificatelor de depozit intr-o incercare de a asigura o baza depozitara mai stabila pentru operatiile lor. Bancile japoneze au inregistrat unele dificultati in fondare in 1974 cand piata interbancara pentru euro-dolar a inghetat, iar de atunci au adoptat o politica mai prudenta.

In anii lor de inceput bancile japoneze s-au concentrat asupra creditelor pe termen scurt, acoperind in principal nevoile de capital de munca a firmelor japoneze din strainatate, dar si imprumutand guvernelor straine si agentiilor care nu acceptau creditele pe termen mediu sau aveau nevoie de un imprumut acoperitor pana ce finantarea pe termen mediu putea sa se realizeze. In anii volumul creditelor pe termen mediu a crescut iar in anul 1978 a depasit volumul creditelor pe termen scurt. Ele au continuat insa sa preseze cu creditele pe termen scurt, partial datorita faptului ca acestea nu sunt monitorizate de catre Ministerul Finantelor in felul in care sunt majoritatea creditelor pe termen mediu si lung si nu reprezinta subiectul restrictiilor a 20% din valoarea neta pe care le suporta creditele pe termen mediu si lung.

Tabelul 1.7. arata cantitatea limitata de investitii directe a depozitelor pe termen scurt si cresterea imprumuturilor pe termen lung in detrimentul celor pe termen scurt. Volumul imprumuturilor catre strainatate a bancilor japoneze a fost furnizat si transferat in monede nationale straine.

Tabelul 1.7.

Sursa Ministerul Finantelor, 1995

Imprumuturile in yeni au fost comercializate din timp in timp dar accesul la acestea a fluctuat in functie de pozitia balantei de plati japoneza si a cererilor de credit intern catre bancile municipale - autoritatile trateaza toate imprumuturile in yeni in acelasi fel.

Cu toate ca liderii de piata in activitati de subscriere si plasare sunt principalele case de titluri de valori, in special cele mai mari patru (Normura, Nikko, Daiwa, Yamaichi), bancile municipale joaca un rol important pe pietele de obligatiuni, actionand de obicei prin sucursalele lor situate in puncte strategice in centrele financiare mondiale. Sucursalele din strainatate ale bancilor se comporta ca institutii de subscriere si plaseaza obligatiuni nipone si europene atat pe pietele primare cat si pe cele secundare.

Pe piata din Tokyo, bancile se comporta ca banci autorizate in plasarea de obligatiuni straine pe asa-numita piata Samurai Bond Market.

In plan intern bancile nipone au inceput sa ofere inca din anii 60 o gama mai larga de servicii financiare caracteristice bancilor multinationale. Pentru a obtine diversificarea dincolo de centrul afacerilor bancare asa cum e definita aceasta in Legea Bancara, bancile au trebuit sa lucreze prin intermediul companiilor asociate si afiliate in cadrul carora ele nu pot detine decat o parte limitata. Dincolo de aceste servicii bancare periferice, bancile japoneze au interese diverse limitate in preluari pure comerciale precum dezvoltarea industriei petroliere sau energetice, agentii de turism, informatii de afaceri si altele.

Bancile japoneze au actionat prompt cu computerizarea operatiilor lor bancare. Terminale on-line in sucursale au fost instalate la sfarsitul anilor si de atunci acestea s-au imbunatatit si s-au dezvoltat. Masinile automate au fost introduse in anii si sunt acum folosite pe scara larga pentru retragere de numerar. Bancile au inceput a oferi de curand si servicii bancare telefonice.

Pe plan intern bancile s-au luptat in imbunatatirea statutului lor managerial de informatii iar in viitor prevad avansari rapide in automatizarea birourilor pe masura ce se fac pasi mai departe pe calea cresterii productivitatii.

In termeni organizationali bancile japoneze au adoptat de obicei un sistem divizional in linii clasice cu o mixtura de diviziuni functionale. Ierarhia la nivelul conducerii e destul de simpla, implicand una sau doua comitete executive carora sefii regionali le da raportul si care la randul lor il da mai departe unui consiliu de directori.

Bancile japoneze au simtul responsabilitatii foarte bine dezvoltat si isi iau in serios datoria de a functiona in folosul cetatenilor si de a contribui la dezvoltarea sociala si culturala a Japoniei in aceeasi masura in care contribuie la dezvoltarea economica. Activitatile tipice in acest sens includ printre altele dotarea institutiilor educationale, sponsorizarea burselor scolare, a activitatilor de bunastare sociala. Bancile practica de asemenea sistemul de angajare pe viata si adopta o atitudine paterna fata de angajati.

Figura 1.3 Structura Bancilor Japoneze

	Consiliul director

Comitetul executiv

Secretariat

- Planificare - Relatii publice - Finante

- Ramura afacerilor interne - Ramura afacerilor externe - Ramura institutiilor cu care se  colaboreaza - Ramura filialelor interne

- Personal - Cercetare - Securitate - Administratie - Consultanta

Tabel 1.8 Dezvoltarea principalelor Banci Municipale Japoneze, 1985-1994

Sursa Banker Research Unit, The Top 100(Financial Times, London 1995)

Datele prezentate in Tabelul 1.8 arata dezvoltarea principalelor banci in perioada data. Ratele de crestere a depozitelor si creditelor au fost asemanatoare in toate cazurile din momentul in care au fost controlate strict. Depozitele au crescut mai rapid decat creditele deoarece bancile au micsorat raportul dintre credite si active de la 70% la 60%. Rata de crestere in aceasta perioada este similara cu cea obtinuta de bancile importante din S.U.A. Ratele de performanta arata ca profitabilitatea masurata dupa veniturile provenite din active a intrat pe o panta descendenta si exista unele dovezi ca bancile japoneze au optat pentru expansiune prin cresterea profitului de pe urma creditelor.

Bancile Japoneze au foarte mare grija cu pozitia lor reala pe piata deoarece pot aparea o serie de amanunte care au o influenta negativa asupra lor.

E important de retinut faptul ca acest progres nu a fost lipsit de impedimente mai mari sau mai mici legate in principal de datorii in incapacitate de plata. O alta problema ar fi legata de consecintele negative se rasfrang asupra intregii corporatii. Este cazul grupului de banci Sumitomo si Kyowa care au avut de suportat pierderi mari in urma falimentului companiei Ataka. Operatiunea a fost dirijata sub supravegherea autoritatilor si creditorii straini nu au pierdut nimic de pe urma prabusirii acestei companii.

Mitsui Bank s-a implicat de curand in sprijinul companiei Mitsui & Co. care a fost angajata in construirea unei mari rafinarii in Iran.

Recent bancile japoneze s-au implicat in creditele acordate sindicatelor, desi acestea prezinta un risc mai mare si implicit o povara pe masura pentru banca.

1.4 Mitsubishi Bank - Studiu de caz

Mitsubishi Bank isi are originile in Casa de Schimb cu acelasi nume fondata in 1880. In 1895 aceasta a fost reorganizata ca un departament bancar al companiei Mitsubishi. Acest departament facilita transferurile monetare precum si tranzactiile financiare. In 1919 a fost creata Mitsubishi Bank Ltd. pentru a prelua afacerile de ordin bancar ale departamentului amintit si de a oferi alte servicii bancare. In perioada interbelica banca si-a deschis o sucursala in Londra, una in New York si una mai mica la Dairen (1933).

In timpul celui de-al doilea razboi mondial banca a fuzionat cu One Hundredth Bank Ltd., iar capitalul sau a crescut. A devenit a doua banca comerciala din Japonia cu legaturi puternice cu compania Mitsubishi si cu activitatea industriala in general. In timpul razboiului ea a fost inchisa, iar imediat dupa terminarea lui a fost creata o noua sucursala in Shanghai.

In 1948 banca si-a schimbat numele in Chiyoda Bank Ltd. in special datorita masurilor luate de cei care erau impotriva trustului industrial Mitsubishi. Dupa 1950 insa banca isi reia relatiile normale cu grupul mama si in general cu activitatea industriala si din 1953 isi reia vechiul nume.

Banca redeschide agentia din New York in 1952, iar pe cea din Londra o ridica la nivel de ramura internationala.

In 1960 banca a fost unul din pionii importanti in mondializarea proceselor bancare, obtinand facilitati in Brazilia unde isi deschide o filiala ce va deveni Banco Mitsubishi Braziliero S.A. in 1973 (cu detinerea a 80% din actiuni). Istoria expansiunii internationale a bancii Mitsubishi este prezentata in Tabelul 1.9

Sursa Rapoartele Anuale ale Bancii Mitsubishi

Evident aceasta evolutie a fost mai repede gradata si nu exploziva. Dupa anii mai multe reprezentante au fost transformate in ramuri bancare in functie de contributia lor la dezvoltarea bancii pe ansamblu. Cu timpul banca si-a creat filiale peste tot in lume astfel ca la sfarsitul anului 1991 banca avea 24 de oficii internationale, 8 ramuri, 12 reprezentante si 4 sucursale raspandindu-se in America de Nord, America Latina, Europa, Bazinul Pacificului, Orientul Mijlociu.

Increderea bancii in propriul progres e demonstrata prin construirea unui cartier bancar general in Marunouchi, districtul financiar al orasului Tokyo. Acesta a fost construit pentru a celebra 100 de ani de la deschiderea casei de schimb Mitsubishi. Dupa 1980 banca a adoptat o strategie flexibila pretabila economiei japoneze intr-o continua schimbare. Sistemul bancar japonez e pus in fata necesitatii adaptarii rapide la conditiile impuse de piata financiara, in special de liberalizarea totala a ratei dobanzii si a tranzactiilor comerciale efectuate pe plan extern. In plus depozitele se afla pe o panta ascendenta iar diferenta dintre dobanzile la depozite si cele la credite e foarte redusa.

In prezent noua strategie a bancii include impartirea operatiunilor bancare in cinci piete precum sunt prezentate in figura 1.4.

Astfel serviciul National Banking e legat de relatia cu celelalte banci, cu intreprinderile mici si mijlocii si cu institutiile guvernamentale Corporate Banking acopera ansamblul tranzactiilor internationale General Afairs Division are o multime de functii legate de activitatea interna a bancii, iar Methods and Systems e responsabil cu administratia si planurile de dezvoltare viitoare. Dupa cum se observa banca nu are o segmentare foarte sofistificata (ca a bancilor din SUA) ea se organizeaza in functie de scopul urmarit si de cerintele pietei.

Cu toata reteaua de sucursale deosebit de extinsa banca s-a implicat si in alte 21 de banci regionale detinute intre 1,1 si 7,2 procente din actiunile acestora precum si in 5 banci mutuale cu o participare intre 2 si 8%.

De asemenea sunt o serie de corporatii care detin actiuni la Mitsubishi Bank vezi tabelul 1.12.

Sursa: Institutul japonez de analiza bancara

Se observa ca exista cative membri ai grupului Mitsubishi cu participari semnificative. Legatura puternica cu grupul se observa mai bine prin prezentarea imprumuturilor ca procente din urmatorul tabel

De retinut este si o discretie destul de puternica a bancii fata de exterior. Conturile publicate nu permit o analiza amanuntita a activitatii bancii. De fapt datele publicate de Banca Nationala despre fiecare banca in parte sunt mai detailate decat cele proprii. Tabelul 1.10 arata sursa depozitelor bancilor municipale.

Tabel 1.10. Bancile municipale japoneze: Sursa depozitelor,

Noiembrie 1995 (mld. yeni)

Tabelul 1.11 prezinta alte date ce caracterizeaza bancile municipale

Sursa Banca Nationala a Japoniei

Acum se poate privi mai de aproape la operatiile curente ale bancii pentru a putea evalua dezvoltarea strategiei. Pe pietele ei din strainatate banca este dornica sa participe pe pietele bancare internationale in special in vederea relaxarii controalelor pe pietele de schimb extern facilitand conversia monedelor straine in yeni. Banca a participat in multe operatii de creditare sindicala si a inceput sa-si consolideze pozitia de lider in acest domeniu. In plus banca s-a implicat intr-un proiect de finantare a rationalizarii consumului de resurse naturale, dezvoltarea ramurilor productive si de asemenea in imprumuturile acordate firmelor japoneze cu investitii peste granita.

Banca s-a angajat de asemenea in operatiuni de subscriere pe pietele europene si in emiterea de obligatiuni in dolari americani. Banca este liderul pietei de plasamente in titluri transnationale la bursa din Tokyo.

Banca s-a implicat si in tranzactiile generale de schimburile externe si a realizat diverse servicii pentru intreprinderile straine din Japonia acordandu-le asistenta, consultanta si alte facilitati. Este un important corespondent pentru Japonia detinand legaturi apropiate cu peste 1000 de banci din intreaga lume.

Banca a actionat ca si consultant in numeroase domenii aici incluzandu-se afacerile si economia japoneza proiecte de finantare, investitii peste hotare, schimburi externe etc.

Desi grupul din care a luat fiinta este unul de dimensiuni impresionante Mitsubishi Bank s-a implicat in politicile de finantare a numeroase intreprinderi mici ti mijlocii acordandu-le si acestora diverse alte servicii.

Banca a acordat o atentie deosebita si creditelor de consum (cca. 10,7 mil. in 1995). A introdus de asemenea o retea de telefonie bancara prin care computerele sunt programate sa recunoasca vocea clientilor si sa raspunda diverselor cereri ale acestora.

Institutia s-a implicat si in alte servicii creand filiale specializate in prestarea lor cum ar fi: Diamond Computer Service Co. Ltd., Diamond Factors Ltd., Diamond Credit Cards Co. Ltd., Diamond Seminar Ltd. a caror tip de activitate este usor de inteles.

Un alt sens de actiune a bancii este cel din domeniile sociale. Banca a promovat diverse politici de responsabilitate sociala identificand 6 arii de activitate unde s-ar putea imbunatati calitatea vietii complementar cu dezvoltarea economica participarea in evenimentele socio-culturale regionale, conservarea valorilor, educatia si cultura, proiecte de bunastare sociala ajutorarea persoanelor cu handicap si cooperarea cu comunitatile regionale. Banca a construit un centru sportiv si unul pentru persoanele defavorizate.

Dupa cum se observa din aceasta prezentare banca ce a luat fiinta din trustul Mitsubishi s-a dezvoltat cel putin in aceeasi masura cu corporatia mama devenind un membru foarte important al grupului.

1.5 Concluzii

Sistemul financiar japonez este unul de mare amploare cu influente importante pe plan international. Oricare din cele 6 banci municipale japoneze pot interveni oricand pe aproape orice piata financiara din lume (fie ea monetara sau valutara), avand efecte pozitive sau negative pentru toate societatile care isi desfasoara activitatea pe acea piata.

BIBLIOGRAFIE

Referinte

Adams, T. si Hoshii, F. - A Financial History of The New Japan (Tokyo,

1997)

Bank of Japan - Japanese Financial System (Bank of Japan, 1996)

Coulbeck, N. - The Multinational Banking Industry (London, 1981)

Peat, Marwick, Mitchell & Co. - Banking in Japan (Tokyo, 1992)

Prindl, A.R. - Japanese Finance (Wiley, Chichester, 1991)

Weston, R. - Domestic and Multinational Banking (London, 1986)

Yonemoura, T. - Japanese Banking (London, 1981)

Surse de Date

Annual Reports of City Banks.

Banker Research Unit, The Top 100, (Financial Times Publishing, London, 1995).

Bank of Japan, Monthly Economic Statistics.

CUPRINS:

1.1 Sistemul financiar .................. 1

Institutii financiare mici si mijlocii........... 2

Istoria sistemului financiar japonez........... 5

1.2 Banca Nationala a Japoniei...............8

1.3 Strategii de Dezvoltare a Bancilor Japoneze.........10

1.4 Mitsubishi Bank - Studiu de Caz..............24

1.5 Concluzii......................30

1.6 Bibliografie.....................31