| CATEGORII DOCUMENTE |
Banii reprezinta bunuri ca oricare altele, indiferent ca se prezinta sub forma variata de la inceput, sau sub forma lor proprie. Cu toate acestea subliniem inca de la inceput ca este o mare deosebire intre bani si celelalte bunuri. Cele mai multe bunuri sunt destinate consumului, intrebuintarii permanente sau temporare, pe cand banii au ca destinatie schimbul celorlalte bunuri. Banii circula permanent si continuu. Cu cat banii sunt mai mult folositi, cu atat ei ajuta desfasurarii normale a schimbului de marfuri.
Banii au aparut ca urmare a unei indelungate evolutii economice.
La inceputuri, banii erau constituiti din unele bunuri economice cu o circulatie mai intensa si mai recunoscuta pe zone geografice cat mai mari. Aceste bunuri indeplineau si functia lor de schimb, de bani, dar si pe cea normala lor si anume de utilizare sau de consum.
Dupa un timp indelungat, banii au luat forma lor proprie si precisa, devenind moneda. Moneda a fost realizata la inceput din metale si a capatat forma ei consacrata prin metale pretioase - aur sau argint.
In perioada cand banii se gaseau sub forma de moneda metalica, ei aveau o latura comuna cu celelalte bunuri economice, deci erau considerati moneda marfa. Era cazul indeosebi, al monedelor de aur si argint, care aveau o valoare proprie apropiata de valoarea metalului pretios din care erau confectionate.
Exista deci, pe langa valoarea lor legala, adica cea imprimata de stat sau de organul de emisiune, o valoare comerciala data de valoarea metalului pretios continuta. De aceea, nu era necesara simpla numarare in procesul schimbului, ci si cantarirea, deci determinarea valorii reale. Se poate afirma ca aceasta deosebire intre marfa si moneda, concretizate in acelasi bun economic se mai practica si acum, chiar daca nu mai este aproape nici o legatura intre moneda si aur. De exemplu, de curand au fost emise de catre B.N.R., monezi de aur si argint, care inglobau in valoarea lor nominala, atat valoarea metalului pretios, cat si valoarea numismatica. Evident ca inainte de 1974 (cand a fost eliminat etalonul aur) aceasta practica era mult mai frecventa, desi banii de hartie devenisera atotputernici in circulatie.
Aurul si argintul puteau fi cumparate ca marfa, chiar daca se gaseau sub forma de moneda, ca urmare a utilizarii lor in industrie, ca bijuterii, in medicina etc.
Limita dintre marfa si moneda era stabilita precis prin lege (se putea schimba la banca o anumita cantitate de aur si se putea obtine o anumita cantitate de moneda, sau altfel spus, moneda de o anumita valoare). Deci aurul nu avea intotdeauna calitatea de moneda, ci doar cand lua forme monetare, precis stabilite prin lege.
In definirea banilor nu putem face abstractie de un element extrem de important si anume ca ei au in principal destinatia de a folosi la circuitul normal, la schimbul altor bunuri si de a stabili valoarea acestora. Banii nu sunt un scop in sine, ci sunt utilizati intr-un scop bine determinat. Ei au un rol imens in economie, aceasta neputand exista fara bani.
De-a lungul secolelor si chiar mileniilor, banii au influentat foarte puternic economia, modul ei de organizare si desfasurare.
In abordarea problematicii monedei, nu este suficient sa cunoastem numai continutul, evolutia, formele si procesul monetar, ci si aspectele legate de natura si esenta economiei (de schimb sau autarhica, de piata sau planificata etc.), sistemele monetare, puterea de cumparare, inflatia, politicile si tehnicile monetare, instrumentele si formele de plata.
Conceptul de bani este complex, subtil, dar esential pentru orice economie moderna. Banii nu trebuie confundati nici cu moneda, nici cu avutia, bogatia sau veniturile. Valoarea banilor depinde si de modul cum sunt ei acceptati, utilizati si cum servesc circulatiei celorlalte bunuri. Ea depinde de modul in care sunt indeplinite functiile monedei.
In teoriile monetare moderne, banii nu sunt definiti numai ca moneda. Banii au o sfera mai larga decat moneda. Numai o mica parte din valoarea in bani a schimburilor, a cumparaturilor este platita cu ajutorul monedei.
Banii cuprind nu numai moneda propriu-zisa, ci si depozitele si disponibilitatile din conturi (cecurile).
Banii sunt depozite esentiale, iar moneda este o forma redusa de exprimare a sistemului monetar. De pilda, oamenii de afaceri nu utilizeaza numerarul, ci in principal, fluxul, transferul fara fir, adica prin mesaje.
Banii nu pot fi confundati nici cu avutia pentru ca nu cuprind actiunile, obligatiunile si alte forme de avutie.
Moneda poate fi definita numai prin rolul si functiile sale in economie, anume in economia de piata.
Prin cele de mai sus, banii si moneda au acelasi inteles deoarece au acelasi rol si functii.
Fluxurile monetare insotesc procesele economice si contribuie la modificarea si dezvoltarea acestora. Desi economia reala are rolul hotararilor, moneda se intrepatrunde permanent cu economia, ea este in centrul vietii economice a unei tari si pe planul economiei mondiale.
Continutul monedei s-a modificat de indata ce moneda-marfa a fost eliminata din mecanismele monetare si din circulatia monetara propriu-zisa, fiind inlocuita cu moneda-semn.
Moneda are urmatoarele functii:
instrument unic de schimb;
etalon al valorii;
instrument de rezerva a valorii;
instrument de plata;
mijloc de transfer al valorilor;
baza a creditului.
Manualul "Moneda, credit, banci", elaborat de catedra de moneda din ASE in coordonarea Prof.univ.dr. Cezar Basno, subliniaza ca cele mai importante functii ale monedei sunt:
a) moneda - instrument unic al tranzactiilor;
b) moneda - etalon al valorii;
c) moneda - rezerva a valorii.[1]
De altfel, moneda are mult mai multe functii decat cele enumerate mai sus, dat fiind rolul coplesitor al ei in economia de piata.
Functiile acestea s-au consolidat de-a lungul vremii, pentru ca moneda a urmat pas cu pas dezvoltarea economica.
Necesitatea monedei a aparut si s-a impus din nevoia schimbului produselor si serviciilor.
Aceasta functie a monedei a aparut ca urmare a necesitatii crearii unui instrument care sa mijloceasca schimbul economic. Acest instrument de schimb serveste in acelasi timp ca masura a valorii bunurilor schimbate.
Productia, circulatia, consumul sunt realizate prin mai multe cicluri de operatiuni:
M-B-M
B M B
Acestea se realizeaza continuu prin interventia monedei.
Marele economist Victor Slavescu sustinea ca "moneda este tot atat de necesara schimbului de bunuri si servicii economice, pe cat este de necesar graiul pentru intelegerea oamenilor intre ei".[2]
Mijlocirea schimbului este cea mai importanta functie a monedei, pentru ca si economia de piata se bazeaza in cel mai inalt grad pe schimb. Economia de schimb este o economie a banului.
Moneda poate indeplini functia de schimb, pentru ca este singura marfa general acceptata. Fiecare din participantii la schimb stie ca o poate ceda pentru a obtine un alt bun de care are nevoie.
Moneda nu numai ca mijloceste schimbul, dar il si simplifica.
Prin prezenta monedei nu mai este nevoie de prezenta simultana a doua produse. Cu ajutorul monedei, schimbul se descompune in doua acte: vanzare si cumparare, despartite in timp si spatiu. Prin moneda, schimbul are mult mai multa libertate de actiune si de miscare.
Progresul omenirii se datoreaza in buna parte interventiei monedei in schimbul produselor si serviciilor.
Functia de instrument unic de schimb a monedei da posibilitatea disocierii fluxurilor reale (specifice trocului), in fluxuri reale si monetare (vanzare), iar apoi in fluxuri monetare si fluxuri reale (cumparare).
Abordand functia de mijloc unic de schimb a monedei, nu putem face abstractie de rolul finantator al acesteia. Participantii la piata au nevoie in prealabil de incasari in moneda pentru a avea capacitatea de a cumpara produsele si serviciile de care au nevoie (inclusiv produse de investitii).
Desigur ca mijlocind schimbul, moneda serveste la masurarea valorii acestor bunuri ce se schimba.
Valoarea bunurilor schimbate este exprimata in bani, in moneda. Deci, in mod firesc instrumentul de masurare a valorii marfurilor este moneda, pentru ca ea este un numitor comun intre bunuri eterogene.
Aceasta functie a devenit tot mai necesara o data cu dezvoltarea economica si implicit diversificarea si multiplicarea bunurilor.
Moneda este invariabila, numai puterea ei de cumparare creste sau scade pentru asigurarea unei echivalente pe piata. Daca o moneda se depreciaza, dauneaza celor ce o poseda si foloseste celor ce o datoreaza. Daca puterea monedei creste (de cumparare), foloseste celor ce o poseda si dauneaza celor ce o datoreaza.
Variatia puterii de cumparare a monedei este in contradictie cu functia acesteia de etalon al valorii si cea de schimb de bunuri.
Daca moneda ca masura a valorii nu este fixa, stabila, apare dezordinea in economie, cumparatorii fiind mereu pacaliti, dezavantajati.
In calitate de masura a valorii marfurilor ce se schimba, moneda este si instrument de plata.
Autoritatea statului trebuie sa creeze o moneda legala, unanim acceptata de toti "actorii" de pe piata. Prin mijlocirea acestei monede sunt lichidate toate obligatiile intre acesti actori. Moneda nationala unica trebuie sa constituie singurul mijloc legal de plata. Statul si autoritatile, agentii economici si persoanele fizice sunt datoare sa o accepte la plata.
Statul se ingrijeste ca moneda nationala sa fie stabila si pentru aceasta elaboreaza politica monetara.
Moneda este un rezervor de valoare pentru ca permite inmagazinarea valorii intr-o marfa compacta, acceptata unanim si care poate fi pastrata in mod nedefinit, fara pierderi (in conditii de stabilitate).
Oamenii pastreaza bani din mai multe motive (prudenta, prevedere, vanitate). Conditia este ca moneda sa poata fi pastrata vreme indelungata, sa-si mentina valoarea si sa poata fi schimbata oricand contra altor bunuri.
Moneda nu este niciodata marfa de ocazie. Ea este totdeauna egala cu ea insasi si nu pierde nimic daca este inmagazinata.
Pentru moneda nu exista riscul deteriorarii fizice si este totdeauna usor schimbabila.
Moneda favorizeaza economisirea intr-o forma foarte usoara si mobila. Intr-o mare perioada de timp, moneda simbolizeaza bogatia insasi.
In orice moment ea se poate schimba in alta bogatie.
Aceasta functie a monedei prezinta actualmente o importanta mai redusa in economiile moderne.
Acum banii sunt folositi pentru depozite, procurarea de actiuni si obligatiuni. Moneda nu numai ca se pastreaza, dar se si inmulteste prin dobanzi, dividende etc.
Desigur ca functia monedei de rezerva a valorii nu poate sa dispara. De exemplu, intre doua tranzactii, orice firma are o rezerva de valoare, fiind un instrument de tezaurizare. Orice persoana fizica pastreaza moneda pentru procurarea curenta de bunuri de consum.
Pentru agentii economici moneda este un activ ca oricare altul (depozite, actiuni, obligatiuni, bunuri imobiliare). Moneda face parte din activele lichide (poate fi schimbata in orice moment). Rezerva de valoare inseamna de fapt, puterea de cumparare (evident, alaturi de alte active cu un mare grad de lichiditate). Puterea de cumparare mai inseamna si capacitatea de schimb a agentilor economici si persoanelor fizice.
Fata de alte active lichide, moneda prezinta avantajul ca poate fi schimbata imediat, fara cost de transformare si cu un risc minim.
Moneda este un instrument legal al fiecarui stat de efectuare a platilor. Platile in moneda nationala sunt obligatorii pe teritoriul unei tari (evident ca doar pe piata interna si cu unele exceptii). Platile intr-o anumita moneda sunt unanim acceptate.
Cu exceptia unor piete monetare internationale (de exemplu, zona EURO), pe teritoriul fiecarei tari exista o singura moneda cu curs legal si a carei valoare este stabilita prin lege sau prin calcule complexe. Toti "actorii" pietei monetare sunt obligati sa primeasca moneda nationala ca plata. Evident ca unele plati sunt legate de convertibilitatea monedei nationale. De exemplu, cu leul romanesc inca nu se fac plati internationale, intrucat are o convertibilitate limitata. Statul este obligat sa asigure toate conditiile pentru ca moneda nationala sa poata fi un mijloc de plata deplin.
Aceasta functie poate fi indeplinita, intrucat moneda poate cuprinde o valoare mare intr-un volum mic. De asemenea, moneda are o valoare mai constanta, mai stabila si care poate fi schimbata pe alte valori. Prin aceasta functie, moneda permite transferul de valori dintr-un loc in altul. De asemenea, cand schimburile de marfuri sunt inegale, se poate face compensarea valorilor ramase neachitate.
Chiar avutia unei persoane fizice poate fi mai usor transferabila in bani, decat in bunuri.
Creditul este de multe ori emisiune monetara. O data ce a fost aprobat creditul, se deschide un cont clientului solicitant, iar acesta face din acest cont, plati diverse.
Banii din cont sunt bani reali, moneda scripturala.
De asemenea, moneda serveste pentru efectuarea unor plati amanate. Moneda mijloceste deci, creditul. Achitarea unor bunuri se poate face ulterior, conform contractelor incheiate intre parteneri.
In al treilea rand, moneda sta la baza emisiunii si circulatiei titlurilor de credit (obligatiuni, cambii, bilete la ordin). Toate acestea au o valoare nominala, una de piata etc., dar exprimate in moneda. In aceste tranzactii este indicat ca moneda sa aiba o valoare cat mai constanta, bazata pe o putere de cumparare relativ ridicata.
In perioadele de inceput ale schimburilor, functiile banilor erau indeplinite de alte bunuri economice, care in acelasi timp serveau si scopurilor de intrebuintare sau consum (animale, cereale, pesti, metale). Cand banii au capatat forma lor proprie si precisa, ei au devenit moneda.
Moneda a fost confectionata mult timp din metale, indeosebi metale pretioase. Tocmai prin aceasta s-a diferentiat mult fata de alte bunuri, marfuri.
Evolutia monedei a fost determinata de insasi functia pe care ea o indeplinea in viata economica.
In perioada cand banul era reprezentat de moneda metalica, el mai avea o latura comuna cu celelalte marfuri si anume ca materialul din care era confectionat putea fi socotit marfa.
Monedele de aur si argint aveau o valoare proprie nu departe de valoarea metalului pretios din care erau confectionate.
Dar pe langa valoarea legala imprimata si fixata de stat, monedele metalice aveau si o valoare comerciala egala cu valoarea metalului pretios ce il continea. Diferentele de continut metalic atrageau dupa sine diferente de valoare. Apareau incertitudini in determinarea valorii reale a monedei, de aceea, schimbul se facea prin cantarirea monedelor, deci prin cantitatea de metal pretios continut de moneda. Aceste diferente au condus la abuzuri in emiterea monedelor.
Monedele de aur si argint puteau fi usor apreciate si cumparate ca marfa. Moneda era marfa, dar nu orice obiect (marfa) de metal pretios este moneda.
Deosebirea s-a accentuat si a devenit definitiva o data ce banul a luat forma proprie de hartie-moneda, adica bilete de banca. Acestea nu mai au o valoare intrinseca, ci doar garantia celor ce le-au emis, sau cea conferita de autoritatea statului care le punea pe piata.
Pentru a se ajunge aici a fost nevoie de o lunga evolutie istorica, de o puternica dezvoltare economica si de cadrul juridic bine precizat.
Prin ea insasi, crearea de moneda nu aduce avantaje. De pilda, daca cream mai multe bunuri si servicii, oamenii traiesc mai bine.
Daca producem mai multa moneda, nu se poate spune acelasi lucru. Cu toate acestea, moneda si institutiile legate de ea au o mare insemnatate pentru economie.
Moneda este mai activa intr-o societate cu o economie dinamica, dezvoltata. O data cu sporirea veniturilor primare sau derivate, fluxul de moneda sporeste.
Fluxurile monetare influenteaza puternic procesele economice, detinand un rol esential in mecanismul de functionare a acestora, in mecanismele autoreglarii. Economia nu poate fi despartita de moneda, pentru ca aceasta este prezenta permanent in schimburile dintre persoane fizice, firme, stat, organisme financiare internationale.
Totusi aurul nu a disparut de pe piata, chiar daca a fost eliminat ca baza a sistemelor monetare. El este utilizat mai ales in tranzactiile internationale si ca rezerva valutara in toate tarile.
O data cu dezvoltarea economiilor a crescut cantitatea de bunuri supuse schimbului, pe cand producerea de moneda-marfa sau metalica (metalele pretioase) era limitata. A aparut un dezechilibru intre cererea si oferta de moneda marfa, ceea ce a avut drept efect aparitia monedei de hartie (fiduciare).
Moneda de hartie se prezinta sub doua forme:
bancnotele (biletele de banca);
moneda de cont (scripturala).
Aparitia monedei de hartie a avut precedente in efecte de comert sau scrisori de schimb. Ea a aparut prima data in Europa la sfarsitul secolului al XII-lea si a avut drept cauza, limitarea pericolului transportului de moneda metalica. Efectele de comert propriu-zise sau tratele comerciale au aparut de fapt in secolele XVII - XVIII.
Scrisoarea de schimb si tratele nu au o valoare intrinseca. Ele sunt doar un angajament de plata al celui ce le emite, pentru o anumita data.
In aceeasi perioada apar primele bilete de banca si moneda de cont.
Moneda de hartie sau biletele de banca puteau fi schimbate oricand in moneda metalica, la ghiseele bancii si era garantata de rezerva de aur-moneda pe care o detinea banca emitenta. Moneda de hartie s-a generalizat in secolul al XIX-lea.
Moneda de cont sau scripturala a aparut ca urmare a dezvoltarii bancilor comerciale, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Bancile comerciale au creat moneda de cont, adica inscriau intr-un cont suma de bani detinuta de un client al sau-titular de cont. Actualmente, sunt mult mai multe forme ale monedei scripturale printre care amintim aici cecurile si viramentele (ordinul de virament, de plata).
Moneda scripturala si moneda de hartie sunt forme ale monedei semn, si au aceleasi functii si valoare precum moneda marfa.
Emisiunea monedei este un drept al statului, care deleaga in acest scop, o institutie de emisiune, care de regula este banca centrala.
Treptat, moneda semn va lua locul monedei marfa.
Sub forma de valuta, moneda semn preia si rolul de a realiza tranzactiile pe plan international, avandu-se in vedere insa, convertibilitatea.
In epoca moderna, se face si emisiune de moneda internationala de catre FMI (DST) sau Sistemul Monetar European (ECU, EURO).
S-a ajuns si la disparitia (in unele cazuri) a suportului de hartie al monedei scripturale prin aparitia cartilor electronice de plata si de credit, care inlocuiesc cecurile clasice.
Puterea de cumparare este data de valoarea monedei. Aceasta valoare se calculeaza la randul ei pe baza cantitatii de bunuri ce pot fi procurate cu o unitate monetara, deci pe baza preturilor.
Puterea de cumparare a unei monede este variabila, deoarece cantitatea si valoarea bunurilor ce pot fi procurate difera si ele.
Variatia valorii monedei si deci a puterii ei de cumparare este in functie de:
perioade;
loc;
situatii conjuncturale.
Rezultatul se concretizeaza in fluctuatiile de pret.
Intr-o economie instabila, caracterizata prin inflatie, evident ca aceasta fluctuatie este de fapt, o crestere permanenta a preturilor, care de multe ori ia forme galopante. In aceste perioade, puterea de cumparare a monedei nationale este greu de determinat si se schimba rapid in sensul descresterii ei.
Asanarea monetara din perioadele de criza are mare insemnatate pentru stabilirea puterii de cumparare a unei monede nationale. Aceasta asanare poate fi efectuata si prin limitarea circulatiei monedei de hartie. In orice moment trebuie fixat un raport rational intre circulatia monetara si cantitatea de produse si servicii realizate de economia reala. Cand moneda avea acoperire in aur sau argint, puterea ei de cumparare era apropiata de valoarea intrinseca a aurului sau argintului continut de fiecare moneda. Cu atat mai mult exista aceasta acoperire, cand monedele erau confectionate din aur sau argint.
Puterea de cumparare a monedei poate creste prin aplicarea unor masuri deflationiste. Deflatia presupune in primul rand, restrangerea semnelor monetare aflate in circulatie. De asemenea, trebuie avut in vedere abuzul de credit, care alaturi de abuzul de hartie moneda constituie cauze principale ale inflatiei ridicate si deci ale puterii reduse de cumparare a monedei. Statul trebuie sa-si echilibreze bugetul numai prin venituri normale, nu prin emisiune de moneda. Deflatia este in mare parte sinonima in aceasta situatie, cu revalorizarea sau aprecierea monetara.
Prin inflatie, preturile cresc si se creeaza o situatie economica de fapt, care nu poate fi schimbata dintr-o data. Cresterea preturilor poate fi brusca si inalta. Scaderea lor, deci revenirea la situatia initiala, este foarte complexa si aproape imposibil de realizat.
O putere de cumparare stabila se poate realiza prin existenta excedentelor bugetare si a balantei de plati externe.
In sfarsit, o reforma monetara profunda poate redimensiona puterea de cumparare a unei monede.
Puterea de cumparare a unei monede se poate stabili pe plan national si la nivel international. Si in acest din urma caz, puterea de cumparare are la baza sistemul de preturi, dar prin raportare la alte monede nationale prin cursul valutar sau rata de schimb. Raportarea se face de cele mai multe ori nu in mod direct, ci pe baza unor monede de referinta cum ar fi: dolarul american, marca germana, lira sterlina, yenul japonez si francul francez.
Pe plan international, in stabilirea puterii de cumparare a intervenit notiunea de standard al valorii. Standardul de valoare este moneda nationala intr-o anumita perioada si care se bazeaza pe functia banilor de mediu de schimb si pe lichiditatea lor. Pentru determinarea puterii de cumparare sunt luate in consideratie doar moneda, cecurile de calatorie si depozitele stocabile.
Alti specialisti americani acorda o mai mare atentie in determinarea puterii de cumparare a monedei, a raportului macroeconomic intre venituri si cheltuieli. De exemplu, cheltuielile de consum sunt explicate cu ajutorul venitului disponibil, avutiei, investitiilor si ratelor dobanzii. Sau alt exemplu: schimbarile in marimea avutiei determina urmari majore asupra cheltuielilor consumatorilor.
In concluzie, se poate afirma ca puterea de cumparare a monedei, inseamna de fapt valoarea ei in raport cu un bun. Deci ce cantitate dintr-un bun poate fi achizitionata cu o unitate monetara sau cu un numar de unitati monetare. De exemplu, daca o paine are un pret de 2000 lei, puterea de cumparare a leului nostru este de 1/2000 dintr-o paine.
Teoria moderna privind puterea de cumparare a monedei utilizata pe plan mondial, cat si in tara noastra se bazeaza pe un "cos", in care bunurile sunt ponderate in functie de rolul lor in operatiunile comerciale si care la randul lor au in vedere utilitatea produselor luate in consideratie. "Continutul" cosului difera de la o tara la alta, in functie de obiceiuri, necesitati stricte, traditii, locul geografic etc. De exemplu, pentru o tara dintr-o zona geografica calda, in cos nu va intra incalzirea apartamentelor pe timpul iernii.
In conformitate cu produsele pe care le cuprinde, cosul are un pret, care poate fi exprimat prin urmatoarea relatie matematica:[3]
P S aipi
in care
P = pretul cosului;
ai = ponderea produsului "i" in totalul operatiunilor comerciale;
pi = pretul monetar al produsului i.
In final se stabileste valoarea produsului "cos", format din i produse si care - asa cum am mai aratat, difera de la o tara la alta.
Rezulta ca fiecare moneda nationala are o putere de cumparare interna si una externa.
Aceasta din urma are la baza cursurile reale de schimb, care sunt determinate de organisme financiar-monetare internationale, de marile banci sau de burse, pe baza unor indicatori printre care: produsul intern brut, productivitatea muncii, inflatia, dobanda, riscul de tara, cresterea economica, deficitul bugetar si al balantei de plati externe etc.
In practica, puterea de cumparare a unei monede nationale pe plan extern se determina pe baza paritatii monetare.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1112
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
