CREDITUL SI DOBANDA - Creditul - continut si trasaturi

CREDITUL SI DOBANDA

1.Creditul - continut si trasaturi

Creditul este operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse, in schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare insotita de plata unei sume suplimentare numita dobanda ce remunereaza pe imprumutator. Esenta operatiunii de creditare consta in aceea ca o parte numita creditor transmite o valoare actuala unei alte parti numita debitor care se angajeaza in anumite conditii si la un anumit termen sa ramburseze valoarea imprumutata si sa plateasca o anumita dobanda pentru a-l remunera pe creditor.

In literatura economica, definitia creditului si acceptiunile sale sunt foarte diferite, insa toate au un element comun, ce exprima raportul de credit. Astfel, elementele constitutive ale creditului sunt urmatoarele: 1. subiectele raportului de credit (creditorul si debitorul); 2.promisiunea de rambursare; 3.termenul de rambursare; 4.dobanda.; 5.tranzactia sau acordarea creditului; transferabilitatea si consemnarea.

Subiectele raportului de credit prezinta o mare diversitate in ceea ce priveste apartenenta la structurile social-economice, motivele angajarii si durata angajarii. Principalele categorii de participanti ca debitori si creditori in cadrul procesului de creditare sunt intreprinderile, statul si populatia. In calitate de creditori, intreprinderile manevreaza importante disponibilitati monetare care, in anumite perioade pot fi angrenate in procesul de creditare. De asemenea, aportul populatiei la formarea resurselor de creditare tinde sa-l ajunga pe cel al intreprinderilor. In proportie foarte mare, alaturi de acesti doi participanti, se inscriu intermediarii financiari, si in special bancile. Alaturi de populatie si intreprinderi, in calitate de debitori, se afirma puternic statul.

Promisiunea de rambursare presupune riscuri si necesita, de multe ori, angajarea unor garantii. In activitatea de creditare, riscurile cele mai des intalnite sunt cele de rambursare si cele de imobilizare. Riscul de rambursare reprezinta probabilitatea intarzierii platii sau incapacitatii de plata datorita unei situatii de moment, unor dificultati sectoriale sau deficiente ale celui care este imprumutat. Riscul de imobilizare survine la banca sau la detinatorul de depozite, care nu este in masura sa satisfaca cererile titularilor de depozite ca urmare a unei gestiuni nereusite a creditelor acordate. In general, creditele care se acorda prin intermediul bancilor angajeaza fonduri care nu apartin bancii. Astfel rezulta necesitatea ca banca sa-si consolideze pozitia sa de creditor prin solicitarea si obtinerea de garantii reale si personale. Garantiile reale cuprind retinerea, gajul, ipoteca si privilegiul. Ipoteca reprezinta actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra unui imobil, fara deposedare si cu publicitate. Ipoteca acorda creditorului dreptul de preferinta si dreptul de urmarire si aceasta poate fi legala, convenita (prin contract) sau juridica (acordata de organele judecatoresti). Garantia personala este angajamentul luat de o persoana (girant) de a plati, atunci cand debitorul este in incapacitate de plata. Garantia personala este de doua feluri: simpla si solidara.

Termenul de rambursare prezinta o mare varietate, de la termene foarte scurte (24 ore, termen practicat in general intre banci, pe pietele bancare), pana la termene de 30-50 ani si 100 ani (pentru constructia de locuinte). Creditele pe termen scurt sunt rambursate integral la scadenta. Creditele pe termen mijlociu si lung implica deseori rambursarea esalonata, la termene stabilite lunare, trimestriale, odata cu plata dobanzii.

Dobanda reprezinta remuneratia acordata creditorului, fiind principala caracteristica a creditului. In acordurile de credit, se pot stabili dobanzi fixe (pe toata durata imprumutului) sau variabile, care se modifica periodic (in general, semestrial) in functie de nivelul dobanzii pe piata nationala si internationala.

Creditul poate fi consimtit in cadrul unei tranzactii unice, prin acordarea unui imprumut, vanzarea unei obligatiuni sau prin angajarea unui depozit. Recent, s-a dezvoltat sensibil si sistemul de credit deschis, prin care imprumuturile efective intervin la perioade liber alese de debitor. Modalitatile cele mai des intalnite pentru aceasta forma sunt reprezentate de cartile de credit.

Prin intermediul transferului instrumentului de credit se realizeaza cesiunea creantei, prin care suma inscrisa in instrumentul de credit si veniturile accesorii trebuiau incasate in conditiile stabilite prin acordul initial de credit. Negocierea instrumentelor de plati si a creantelor poate avea loc direct, intre investitori, sau in cadrul pietelor de capital si financiare.

2.Functiile creditului

Creditul are un rol esential pentru buna functionare a mecanismului economic si in reluarea pe o scara largita a proceselor de productie, repartitie si consum. Astfel, principalele functii ale creditului sunt: functia de mobilizare a disponibilitatilor banesti si de redistribuire a acestora, functia de reflectare si stimulare a eficientei activitatii agentilor economici si functia de emisiune.

Functia de mobilizare a disponibilitatilor banesti si de redistribuire a acestora are ca principala caracteristica faptul ca disponibilitatile banesti latente in activitatea agentilor economici, institutiilor, populatiei, statului, surplusul unor astfel de disponibilitati sunt concentrate de banci si alte institutii financiare si de credit si ulterior distribuite celor care au nevoie de ele, sub forma oricarui tip de credit.

Functia de emisiune a creditului se manifesta prin crearea de noi mijloace de plata in economie si sporirea masei monetare. Orice acordare de credit de catre banca constituie in fapt o emisiune de moneda, o sporire a masei monetare in circulatie. Totusi, acest fenomen trebuie controlat astfel incat, prin emisiune, sa se asigure o dimensionare corecta a creditului care sa satisfaca nevoile reale ale economiei.

Functia de reflectare si stimulare a eficientei activitatii agentilor economici

In activitatea agentilor economici ce desfasoara o activitate eficienta, creditele ocupa un loc marginal in asigurarea resurselor de finantare a activitatii acestora. Exista un raport invers intre eficienta in activitatea economica si necesarul de fonduri. Gradul si nivelul eficientei economice se exprima in marimea fondurilor totale necesare. Cu cat nevoia de credit este mai mare, cu atat eficienta economica este mai scazuta. Creditul este deci, un barometru al eficientei economice al agentilor economici si un instrument de influentare in directia stimularii activitatii profitabile, eficiente.

Prin functiile pe care le realizeaza, creditul poate induce o serie de efecte favorabile, cum sunt: sporirea capacitatii productive a agentilor economici prin redistribuirea capitalurilor, concentrarea capitalului prin mobilizarea disponibilitatilor latente, reducerea cheltuielilor pe care le genereaza circulatia masei monetare si adaptarea masei de bani in circulatie la necesarul economiei.

3.Formele creditului

Creditele se pot clasifica avand in vedere mai multe criterii. Astfel, dupa natura lui economica si in functie de participantii la relatia de creditare, creditele se clasifica in: credite comerciale, credite bancare, credite obligatare, credite ipotecare si credite de consum. Dupa calitatea debitorului, creditele se impart in credite acordate persoanelor fizice si cele acordate persoanelor juridice. In functie de scopul acordarii creditului, creditele se clasifica in credite pentru productie, pentru investitii si pentru comert. In raport cu natura garantiilor, creditele pot fi reale si personale. Dupa termenul la care trebuie rambursat, creditele sunt grupate in credite pe termen si fara termen. In functie de fermitatea scadentei, intalnim credite denuntabile si credite nedenuntabile. De asemenea, dupa calitatea lor, credite se impart in performante si neperformante. In conformitate cu modul de stingere al obligatiilor de plata, putem avea credite amortizabile sau credite neamortizabile.

Creditul comercial reprezinta creditul pe care il acorda intreprinzatorii in momentul vanzarii marfurilor sub forma amanarii platii. Aceasta forma de credit se manifesta atat in relatiile de vanzare-cumparare dintre intreprinzatorii productivi si cei din comert, cat si intre producatori. Credit comercial poate fi intalnit in practica sub doua forme: creditul cumparator si creditul vanzator. Creditul cumparator se manifesta sub forma platilor in avans. Acest tip de credite este utilizat cel mai des in procesele de exploatare cu ciclu lung de fabricatie, respectiv in agricultura si constructii. Creditul vanzator are ca obiect vanzarea marfurilor cu plata amanata.

Creditul bancar reprezinta angajamentul de plata a unei sume de bani in schimbul dreptului de rambursare a sumei platite, precum si la plata unei dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma sau orice prelungire a scadentei unei datorii si orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta sau a altui drept la plata unei sume de bani. Bancile pot acorda clientilor credite in lei si in valuta, pe termen scurt, mediu si lung.

Dintre cele mai importante credite pe termen scurt, putem enumera urmatoarele tipuri: credite globale de exploatare, credite factoring, credite de scont, credite pentru prefinantarea exporturilor, credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricatie, credite pentru finantarea cheltuielilor si stocurilor temporare si sezoniere, linii de creditare. Creditele pe termen lung si mediu se impart in: credite de forfetare, credite pentru activitatea de leasing, credite ipotecare, credite promotorii, credite pentru cumpararea de actiuni si active si credite pentru echipament in completarea surselor proprii.

Creditul obligatar se refera la relatiile de credit intre institutiile statului sau intreprinderile economice in calitate de debitori, care emit obligatiuni, si subscriptorii si detinatorii acestor obligatiuni in calitate de creditori, care isi angajeaza in acest fel capitalurile in vederea obtinerii unui venit sigur sub forma de dobanda. Exista patru modalitati de rambursare a creditului obligatar: rambursare sub forma cuponului unic (dobanzile nu sunt platite anual, ci sunt capitalizate si platite odata cu suma imprumutata la finele duratei de viata), rambursare prin anuitati constante (in fiecare an se ramburseaza o suma constanta), rambursare in serii constante (in fiecare an se ramburseaza o rata constanta din creditul obligatar, iar dobanda se calculeaza la suma ramasa nerambursata) si rambursare la finalul perioadei (dobanda se plateste anual, iar intregul imprumut se ramburseaza la finele duratei de viata a creditului).

Creditul ipotecar desemneaza acel tip de credite acordate de institutii financiare autorizate, destinat sa finanteze construirea, cumpararea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinatie locativa, industriala sau comerciala. Creditele ipotecare pot fi acordate de catre banci, Agentia Nationala pentru Locuinte, Casa de Economii si Consemnatiuni si alte institutii financiare abilitate (fondurile ipotecare). Acest tip de credit este garantat prin ipoteci sau privilegii asupra terenului, constructiei sau imobilului pentru care se acorda creditul. Valoarea unui credit ipotecar nu poate fi mai mare de 75 % din valoarea imobilului care face obiectul creditului, astfel incat valoarea garantiilor sa nu fie mai mica de 133 % din valoarea utilizata a creditului ipotecar. Creditele ipotecare se acorda pe o perioada de minim 5 ani pentru persoanele juridice si de minim 10 ani pentru persoanele fizice. Dobanzile utilizate pentru acest tip de credit au, in general, o rata fix, si in anumite conditii, rate variabile. Beneficiarii unor credite ipotecare pot fi persoanele fizice care au cetatenia romana si domiciliul in Romania si persoanele juridice romane.

Creditul de consum reprezinta creditul pe termen scurt sau mediu, acordat persoanelor individuale si destinat pentru a acoperi costul bunurilor si serviciilor de care beneficiaza, prin reteaua de comercializare si servicii sau pentru recreditarea creantelor contractate in acest sens. Acest tip e credit este reglementat prin legea nr. 289/24.02004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice. Prin aceasta lege, institutiile care acorda credite de consum au fost obligate sa calculeze si sa afiseze dobanda anuala efectiva. Aceasta dobanda trebuia calculata astfel incat sa cuprinda toate costurile unui credit, exprimate intr-un procentaj anual din valoarea creditului total.

4.Dobanda

Dobanda reprezinta suma ce revine proprietarului la rambursarea unei sume imprumutate sau pretul folosirii capitalului si totodata remunerarea riscului pe care il implica imprumutul respectiv. Dobanda este o forma de remunerare a creditorului de catre debitor pentru folosirea capitalului de imprumut.

In general, in activitatea derulata de catre banci, exista doua categorii de dobanda, si anume dobanda bonificata si dobanda perceputa. Dobanda bonificata este renumerarea disponibilitatilor banesti ale titularilor de conturi constituite ca depozite la banca. Nivelul acestui tip de dobanda este calculat in functie de rata inflatiei, de rata dobanzi de refinantare si de ratele dobanzilor practicate de celelalte banci comerciale. Dobanda perceputa este dobanda pe care o incaseaza bancile de la clientii lor in calitate de debitori, in raport cu creditele acordate. Nivelul dobanzii percepute este calculat in functie de rata inflatiei, de nivelul cheltuielilor cu operatiuni bancare, de gradul de risc, de profitul bancar si de rezerva minima obligatorie.

In cadrul activitatii economice, se pot intalni o mare varietate de tipuri de dobanzi. Dintre acestea, cele mai importante sunt: taxa oficiala a scontului, taxa privata a scontului, dobanda practicata intre intreprinzatori, dobanda practicata de diferite institute speciale de credite, dobanda bonificata la depunerile bancare, dobanda practicata la efectele guvernamentale si la alte efecte emise de societatile comerciale pe termen scurt, mijlociu si lung.

Nivelul dobanzii, ca element al unui contract de credit, poate fi influentat de mai multi factori cu acceptabilitate generala, cum sunt: productivitatea capitalului, lichiditatea, riscul rambursarii si raportul dintre oferta si cererea de credite. In economia de piata, dobanda este exprimata in marimi relative prin intermediul ratei dobanzii, astfel:

unde: = rata dobanzii anuale, D = dobanda platita(incasata) la un credit pe timp de un an, C = suma imprumutata.

Nivelul ratei dobanzii se formeaza, in cadrul unei economii, pe baza raportului dintre cererea si oferta de capital imprumutat. In general, se intalnesc trei posibilitati de calculare a dobanzii: la depuneri, la credite si la conturile curente.

In privinta depunerilor si a creditelor, exista doua modalitati de calcul a ratei dobanzii, si anume dobanda simpla si dobanda compusa. Dobanda simpla este folosita atunci cand depunerile si creditele au o perioada de pana la un an si este calculata dupa urmatoarea formula:

unde= dobanda simpla, C = capitalul imprumutat, n = perioada de creditare (in numar zile), = rata dobanzii.

Dobanda compusa este folosita in situatia atunci cand depunerile si creditele au o perioada mai mare de un an, iar perioada de timp poate fi exprimata in ani intregi sau in ani intregi plus fractiuni de un an. Acest tip de dobanda este calculat in felul urmator:

unde = dobanda compusa perceputa sau bonificata, = capitalul fructificat, = capitalul initial, 1+= k (coeficient de fructificare), n = numarul de ani cat dureaza depunerea sau creditarea.

In cazul conturilor curente, calcularea dobanzii tine cont de faptul ca pot exista anumite situatii in care bancile pot efectua un volum de plati mai mare decat disponibilitatile existente in contul curent, situatie in care contul curent apare cu un sold debitor la banca. Pentru aceste solduri debitoare, societatile bancare percep o rata a dobanzii mai mare fata de cea pe care o bonifica pentru disponibilitati.

Perioada actuala, caracterizata printr-un proces inflationist generalizat, influenteaza in mod sensibil procesul de acordare a creditelor. Astfel, pentru a-si proteja capitalul imprumutat fata de o eventuala deteriorare cauzata de inflatie, creditorul va proceda la cresterea nivelului dobanzii practicate. In acest context, procesul inflationist implica existenta a doua ipostaze ale ratei dobanzi, si anume rata dobanzii nominale si rate dobanzii reale. Dobanda nominala este exprimata ca atare, prin rata curenta de piata. Dobanda reala este calculata ca diferenta intre dobanda nominala si gradul de eroziune a capitalului, influentat de procesul inflationist. In acest fel, dobanda reala este direct proportionala cu dobanda nominala si invers proportionala cu gradul de depreciere monetara. Rata dobanzii reale este calculata dupa relatia:

unde = rata dobanzii reale, = rata dobanzii nominale, = rata inflatiei.