CREDITUL SI DOBANDA - Definirea, formele si rolul creditului

CREDITUL SI DOBANDA

1 Definirea, formele si rolul creditului

1.1 Conceptii privind aparitia si definirea creditului

Notiunea de credit este utilizata cu sensuri diferite, dupa cum este vorba de comert, de legislatie fiscala sau de contabilitate. Somabart a definit creditul ca fiind o putere de cumparare cand nu ai numerar. La randul lor, anglo-saxonii inteleg prin credit mai ales mijloacele de plata carora acesta le da nastere. Multi practicieni inclina sa identifice creditul cu sumele imprumutate. In limbajul de zi cu zi, a-i acorda cuiva credit inseamna, de fapt a-i acorda incredere.

Etimologic, cuvantul credit isi are originea in limba latina, respectiv in cuvantul creditum-participiul trecut al verbului credea, credere - si semnifica credinta celui care da altuia bunuri sau sume de bani ca va primi in schimb valori echivalente. In limba romana, a patruns in secolul XVIII-lea fiind preluat ca neologism din limba franceza, care, la randul sau, i-a conferit un anumit sens financiar dupa exemplul limbii italiene.

Cunoasterea multiplelor sensuri atribuite notiunii de credit nu este insa suficienta pentru definirea acestei categorii. Se impune precizarea, intr-o prima ipostaza, a necesitatii si a conditiilor social-economice in care acesta a aparut si s-a dezvoltat.

Izvoarele istorice atesta ca formele incipiente ale creditului au aparut in Orientul Mijlociu, ele constituind monopolul marilor proprietari funciari si al preotilor. De pilda, Codul lui Hammurabi vorbeste despre credit inca la inceputul mileniului al II-lea i.e.n. Comertul cu bani a aparut probabil la egipteni si fenicieni, existand in mod sigur la greci si romani, fiind practicat de trapeziti si respectiv argentari, a caror activitate era, in realitate, fie camararia, fie zarafia.

Camataria s-a concretizat in operatiunile de imprumutare a unor sume de bani cu camata, fiind o indeletnicire curenta a tezaurizatorilor de profesie. Ea a condus la accentuarea inegalitatii sociale, imprumuturile camataresti fiind, de regula imprumuturi de consum. Cu toate limitele sale, a avut o anumita contributie la inlocuirea unui mod de productie perimat cu altul superior.

Zarafia, la randul sau, s-a materializat in operatiunile de vanzare-cumparare a unor monezi straine. Circulatia unei multimi eterogene de monezi metalice straine, calitatea foarte diferita a exemplarelor din aceeasi specie, amplitudinea accentuata a cursurilor de schimb, etc., au facut ca zarafii sa fie singurii care aveau experienta necesara pentru a se orienta in acest haos, speculand pe cei care aveau nevoie de serviciile lor.

Primele institutii care au efectuat operatiuni de profilul actualelor banci au aparut in orasele-republici italiene, in secolele XII-XIV. De exemplu, Banca din Venetia a fost infiintata in anul 1171. Cu toate acestea, creditul a devenit, in adevaratul sens al cuvantului, una din componentele fundamentale ale economiei, abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand a facut posibila anticiparea cumpararilor, exercitand astfel un efect de multiplicare asupra activitatii economice.

In aceste conditii, se poate afirma ca, creditul si cadrul institutional-organizatoric aferent a luat nastere din lupta impotriva capitalului camataresc, care nu mai corespundea noilor realitati economice. Burghezia avea nevoie de capitaluri suplimentare, dar vitalitatea pe care o noua clasa o imprima vietii economice feudale, lancede si inchistate, era franata de camata ridicata, care absorbea in cea mai mare parte valoarea nou creata. Aparuse, de fapt, o veritabila contradictie intre natura generala a capitalului - ca valoare ce se autovalorifica si aduce valoare nou creata - si starea sa monetara, de capital banesc temporar disponibil, degajat la unii participanti la procesul reproductiei ca sume temporar fara utilizare, inactive. Aceasta contradictie s-a solutionat prin reintroducerea in procesul reproductiei a capitalului temporar disponibil, adica prin restabilirea capacitatii sale de a produce valoare.

In concluzie, creditul exprima tocmai acest ansamblu de relatii economice prin care capitalul disponibil ca urmare a nesincronizarii momentelor reproductiei este reintrodus in circuitul economic.

1.2 Formele creditului in economia de piata

Conservandu-si in permanenta insusirea de a fi canalul de circulatie a capitalului de imprumut, creditul imbraca numeroase forme, care pot fi clasificate dupa multe criterii.

a) de pilda, din punct de vedere al calitatii creditorului, creditul poate fi impartit in comercial si bancar.

- creditul comercial este acela in care creditorul este o persoana fizica sau juridica nebancara. Apare atunci cand marfurile sau serviciile nu sunt achitate imediat de catre clienti. O caracteristica esentiala a acestor forme de credit este aceea ca volumul sau variaza in stransa legatura cu fazele ciclului de productie, in sensul ca in fazele de sporire a volumului de productie, numarul si amploarea operatiunilor de credit comercial creste si invers. Volumul creditului comercial este obiectiv limitat de capitalul industrial disponibil, de regularitatea revenirii acestui capital in forma baneasca etc.

- creditul bancar este acel credit in care creditorul este o banca. Este forma preponderenta in prezent, o parte a creditului comercial transformandu-se inainte de scadenta, prin scontarea cambiilor, in credit bancar. Miscarea sa nu mai este limitata de cadrul ingust al creditului comercial. El realizeaza distribuirea si redistribuirea capitalurilor in toate directiile, de la clienti spre banci si invers, capitalurile nefiind constranse sa se miste doar intr-un singur sens ca in cadrul creditului comercial.

b) din punct de vedere al calitatii creditorului si a debitorului, creditul se imparte in credit privat, atunci cand creditorul si debitorul sunt subiectii de drept privat (firme, populatie, etc.) si credit public, atunci cand creditor este populatia, iar debitor este statul sau o alta institutie de drept public.

c) adoptand drept criteriu scopul pentru care a fost acordat creditul, pot fi distinse formele:

- credit de consum, situatia in care suma imprumutata este utilizata de debitor pentru procurarea de bunuri de consum si de servicii;

- credit de productie, situatie in care creditul este utilizat de debitor pentru acoperirea unor cheltuieli productive. La randul sau, creditul de productie poate fi impartit in urmatoarele forme:

A       credit pentru investitii, utilizat pentru achizitionarea de echipamente de productie;

A       credit de exploatare, utilizat pentru acoperirea cheltuielilor curente de productie;

A       credit de circulatie, situatie in care creditul este utilizat pentru acoperirea cheltuielilor de stocare si transport a marfurilor, ca avans pentru marfurile vandute si neincasate, deci pentru tratele si biletele la ordin emise, pentru acoperirea altor cheltuieli de circulatie;

A       credit de speculatie, utilizat pentru crearea sau valorificarea unei anumite conjucturi favorabile consolidarii financiare a intreprinderii debitoare ;

d) dupa obiectul creditului (modul de plasare a capitalului de imprumut) intalnim:

-credit in bunuri sau marfuri, forma in care apare, de regula, creditul comercial;

-credit in moneda, forma specifica a creditului bancar, situatie in care acordarea si rambursarea imprumutului, precum si achitarea comisionului si dobanzii se efectueaza, de regula, in bani. Creditul in moneda poate fi divizat, la randul sau, in credit in numerar, credit in cont si credit in efecte de comert (cambii, waranturi);

- credit in credit - situatie in care obiectul creditului nu este capitalul de imprumut, ci raspunderea pe care si-o asuma creditorul pentru debitorul sau, in sensul ca acesta din urma isi va onora obligatiile. Aceasta forma apare prin acceptarea si avalizarea cambiilor emise de debitor, creditorul asumandu-si astfel raspunderea solidara cu debitorul in caz de insolvabilitate.

e) din punct de vedere al modului de garantare al creditului distingem :

- credit real (garantat sau acoperit), care, la randul sau poate fi:

A       credit acoperit cu garantii imobiliare, numit si credit ipotecar;

A       credit acoperit cu garantii mobiliare, sub forma de gaj.

Gajul poate fi: gaj in marfuri si gaj in hartii de valoare. Gajul se poate afla in mana creditorului (gaj ferm), cat si in mana debitorului (gaj in circulatie);

- credit personal (neacoperit), care are drept premisa increderea in calitatile personale ale debitorului. Poate fi:

A       credit individual, cand se acorda direct unei persoane, fara nici o formalitate;

A       credit cu gir personal, atunci cand o terta persoana garanteaza rambursarea pe propria sa raspundere morala;

A       credit cu gir colectiv, cand mai multe persoane garanteaza rambursarea pe propria lor raspundere morala.

Raspunderea morala devine, uneori, raspundere juridica, de pilda, atunci cand girul personal sau colectiv se exprima prin semnarea de cambii trase asupra debitorului.

f) dupa tehnica de acordare, distingem :

- credit simplu, atunci cand debitorul dispune de imprumut pe intreaga perioada pentru care i-a fost acordat;

- credit in cont curent, cand debitorul foloseste imprumutul in regimul contractului de cont curent, care prevede in principiu, utilizarea doar partiala a liniilor de credit aprobate si plata dobanzilor numai pentru sumele efectiv utilizate;

- credit de acceptatiune, care apare atunci cand o terta persoana, de regula o banca, preia obligatia debitorului initial de a rambursa imprumutul la scadenta prin acceptarea sau avalizarea unei trate.

g) dupa intinderea drepturilor creditorului intalnim:

- credit denuntabil, cand creditorul isi rezerva dreptul ca, in orice moment, cu sau fara aviz sa ceara restituirea imprumutului;

- credit nedenuntabil, cand dreptul creditorului de a cere restituirea opereaza doar la scadenta;

- credit legat, cand creditorul conditioneaza acordarea creditului aprobat, de utilizarea sa de catre debitor pentru cumpararea anumitor produse ;

h) dupa modul de rambursare exista:

- credit amortizabil, cand rambursarea se efectueaza in rate, egale sau inegale, la termene stabilite cu anticipatie. Ratele pot sau nu sa includa dobanda aferenta;

- credit neamortizabil, cand rambursarea se efectueaza integral, o singura cota la scadenta.

i) dupa marimea perioadei de timp pentru care se acorda, creditul se grupeaza in :

- credit pe termen scurt (cu perioada de acordare situata sub un an);

- credit pe termen mediu (acordat pe un interval de 1-5 ani) ;

- credit pe termen lung (acordat pe durate mai mari de 5 ani).

Evident ca exista si alte forme de credit delimitate, dupa alte criterii, fapt ce sugereaza gradul ridicat de adaptabilitate a sistemului de credit la cerintele economiei de piata.

1.3 Rolul creditului in economia de piata

In calitate de componenta a mecanismului economic de ansamblu, creditul indeplineste,in cadrul acestuia,o serie de functii esentiale si anume:

- functia de redistribuire a capitalurilor, care se manifesta indeosebi prin sistemul de relatii dintre intreprinderi si banci in cadrul carora mijloacele banesti temporar disponibile ale intreprinderilor, degajate ca atare in conturile bancare ale acestora, sunt mobilizate de banci si folosite ca resurse pentru acordarea de credite clientilor din diferite ramuri si sectoare de activitate.

Similar se petrec lucrurile cu mijloacele sistemului financiar care si ele se elibereaza temporar in cadrul operatiunilor efectuate de agentiile guvernamentale, precum si cu economiile populatiei depuse la casele de economii si la banci. In toate aceste cazuri, bancile mobilizeaza mijloacele banesti respective, creandu-si sursele de creditare de care au nevoie, pe care apoi le plaseaza sub forma de imprumuturi, redistribuindu-le deci in favoarea beneficiarilor de credite;

- functia de intensificare si accelerare a procesului de concentrare si centralizare a capitalului

Astfel, creditul faciliteaza procesul de centralizare a capitalului prin forta financiara deosebita pe care o creaza firmelor care beneficiaza de el, ceea ce le permite acestora sa manevreze de asa maniera incat sa obtina conjuncturi favorabile. De asemenea, creditul joaca un rol important in infiintarea si dezvoltarea societatilor pe actiuni, constituind un instrument de transformare a capitalurilor individuale in capitaluri pe actiuni.

Creditul favorizeaza procesul de concentrare a capitalului, inlaturand dificultatile care se opun acestuia.Astfel, creditul permite firmelor carora le este acordat sa castige timp, in sensul ca, creaza posibilitatea sporirii productiei fara sa mai fie nevoie sa se astepte acumularea si capitalizarea profitului adus de capitalul propriu. In acest fel, se obtine un spor de valoare, care poate fi capitalizat in sume mai mari si mai rapid;

- functia de economisire a cheltuielilor de circulatie, care se manifesta prin compensarea reciproca a creantelor pe care creditul o prilejuieste, prin accelerarea rotatiei fondurilor, prin utilizarea titlurilor de credit ca instrumente de plata. Pe aceste cai se reduc sau se elimina cheltuielile de confectionare, pastrare si manipulare a semnelor monetare, se diminueaza cheltuielile de conservare si depozitare a marfurilor si alte cheltuieli de circulatie ;

- functia de emisiune a creditului, care se manifesta prin faptul ca, creditul constituie principala cale de punere in circulatie a mijloacelor banesti suplimentare necesare economiei ca urmare a intrarii in circuitul economic a unor valori.

Dar, pentru ca emisiunea monetara realizata prin intermediul creditului, sa fie in concordanta cu necesitatile economiei trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

- sa existe echipamente de productie, forta de munca si resurse naturale disponibile, pe baza carora sa se creeze un spor de productie echivalent cu sporul de moneda pusa in circulatie;

- productia suplimentara sa corespunda in volum si in structura nevoilor pietii;

- rambursarea creditului sa fie efectuata intr-un timp scurt.

In caz contrar, moneda suplimentara pusa in circulatie creaza un dezechilibru inflationist in economie.

Examinarea, desi succinta a functiilor creditului, releva caracterul economic contradictoriu al acestuia. Pe de o parte, el fiind o componenta esentiala a mecanismului economic de ansamblu ii confera acestuia supletea necesara, permitandu-i sa depaseasca o serie de perturbatii si conflicte. Pe de alta parte, in aceeasi calitate, cand este utilizat in mod abuziv poate genera noi contradictii sau tensiuni sau le poate amplifica pe cele existente.

2 Functiile dobanzii in economia de piata

In principiu, in conditiile economiei de piata, prin notiunea de dobanda se desemneaza acea parte din valoarea nou creata incasata de creditor drept pret al capitalului de imprumut, temporar cedat. De regula, se exprima in procente fata de suma imprumutata, sub denumirea de rata a dobanzii (p), al carui nivel este dat de relatia:

D - dobanda cuvenita ;

C - capitalul imprumutat .

In practica bancara exista doua feluri de dobanda: simpla si compusa.

Dobanda simpla este pretul platit de debitor pentru suma imprumutata, pe durata imprumutului calculata cu ajutorul urmatoarei relatii:

, unde :

t = durata imprumutului, exprimata in zile .

Dobanda compusa este pretul platit de debitor pentru suma imprumutata reprezentand capitalul plus dobanda capitalizata pe durata imprumutului. De regula, se calculeaza la creditele care au o scadenta mai mare de un an. Dobanda calculata la finele fiecarui an se adauga la capitalul imprumutat, noua suma a acestuia intrand in calculul dobanzii pe anul urmator.

Altfel spus, un leu imprumutat azi devine dupa un an:

(1+i) = K, unde:

i - rata anuala a dobanzii (%), iar K-factorul de multiplicare.

In consecinta, un capital initial C₀ devine dupa un anumit numar n de ani un capital C_n ,potrivit relatiei:

Din aceasta relatie deriva urmatoarele relatii alternative :

care, in ordine, semnifica :

- ce suma C₀ trebuie imprumutata azi pentru a obtine dupa un numar de n ani un capital C_n ;

- de cate ori se multiplica un capital initial C₀ intr-un anumit numar n de ani ;

- cu ce dobanda trebuie imprumutat azi un capital C₀ pentru a aduce dupa un numar n de ani un capital viitor C_n .

In economia de piata, marimea dobanzii se stabileste in functie de cererea si oferta de capital de imprumut, fiind influentata de o serie de factori economici si politici, cum ar fi: rata medie a profitului, ritmul inflatiei, volumul ofertei de bunuri si servicii, marimea capitalurilor disponibile si a celorlalte disponibilitati mobilizate si capitalizate prin aparatul bancar, fazele ciclului economic, gradul de dezvoltare a retelei bancare. Unii din factorii amintiti influenteaza cererea de capital, altii oferta, iar altii atat cererea, cat si oferta.

Ca urmare a intensificarii procesului inflationist, in ultimele decenii s-a trecut de la dobanda fixa, practicata pe scara larga in trecut, la dobanda variabila, care se recalculeaza periodic in functie de evolutia ratei dobanzii stabilita pe piata. In felul acesta, creditorii se apara de pierderea ce poate rezulta pentru ei din fixarea unei dobanzi ce nu poate fi modificata pe durata utilizarii creditelor.

Dobanda constituie in economia de piata o importanta parghie economica, pe care statul o influenteaza prin manevrarea taxei scontului, prin fixarea pe cale legala a unui nivel maxim permis si prin alte cai. Uneori statele, prin intermediul bancilor de emisiune, stabilesc si o dobanda negativa, care se percepe de catre debitor. De exemplu, in Elvetia conturile bancare creditoare ale strainilor au suportat in anumite perioade, o dobanda negativa, aceasta fiind o masura de limitare a importului de capital. Dar, in mod normal, dobanzile sunt pozitive. Astfel, bancile din SUA percep o dobanda preferentiala (prime rate) la creditele in cont curent pe care le acorda clientilor cei mai solvabili. Aceasta constituie baza stabilirii celorlalte dobanzi, percepute altor categorii de clienti, de regula mai ridicate.

Indiferent de metoda folosita, reducerea ratei generale a dobanzii faciliteaza activitatea economica, favorizand intensificarea cererii interne in unele sectoare ale economiei, cum ar fi investitiile si consumul si invers. Pe plan extern, majorarea ratei dobanzii stimuleaza afluxul de capital din strainatate si intensificarea activitatii economice, determinand cresterea cursului monedei nationale fata de valutele straine si invers.

3 Teorii asupra creditului si dobanzii

Evolutia sistemului de credit, ca si in cazul monedei, s-a reflectat si in planul gandirii economice. Diversificarii mecanismelor procesului de creditare i-au corespuns in plan doctrinar o serie de scoli, curente si teorii cu privire la esenta si rolul economic al creditului si dobanzii.

3.1 Conceptii asupra creditului

Au aparut si s-au dezvoltat in stransa legatura cu teoria monetara. Dintre acestea mai semnificative sunt teoria naturalista, teoria expansionista, teoria creditului reglementat.

Teoria naturalista a creditului a aparut in perioada capitalismului liberei concurente, avand drept reprezentanti, printre altii, pe A.Smith si D.Ricardo. Acestia considerau creditul numai ca un mijloc de transmitere a bunurilor de la un posesor la altul. A. Smith, de exemplu, presupune ca veritabilul obiect al creditului, chiar si al aceluia acordat in moneda, sunt bunurile materiale ce pot fi procurate cu banii imprumutati. Debitorul utilizeaza acesti bani exclusiv pentru cumpararea de mijloace de productie, adica suma imprumutata devine capital productiv. Se identifica, astfel, capitalul de imprumut cu capitalul productiv, de unde concluzia lui Smith despre miscarea identica a acestor doua forme de capital. Deoarece banii imprumutati sunt bani productivi, dobanda ca o parte a valorii nou create, se misca paralel cu rata profitului. Datorita asimilarii capitalului de imprumut cu capitalul productiv, capitalul-proprietate nu apare la Smith ca separat de capitalul-functie.

In realitate, miscarea acestora nu numai ca nu este paralela, dar are loc adesea, in sens contrar.

Teoria expansionista a creditului isi are originea in ideile economistului englez John Law. Observand ca economia dispune de resurse neutilizate sub forma de pamanturi nelucrate si brate de munca libere, John Law a considerat ca ceea ce lipsea erau mijloacele monetare necesare pentru a aduce in circuitul economic resursele respective. Dupa Law, creditul este moneda si de aceea cu ajutorul sau pot fi create mijloacele necesare pentru punerea in miscare a fortelor economice neutilizate. Se pot remarca aici implicatiile teoriei banilor ca instrument tehnic al schimbului, Law identificand in mod gresit creditul cu moneda si moneda cu capitalul. Desi intre acestea exista o stransa legatura, iar aparitia bancilor si punerea in circulatie a bacnotelor in concordanta cu nevoile schimbului au stimulat dezvoltarea economiei, credinta lui Law in puterea miraculoasa a bancilor de a fabrica capital care sa suplineasca lipsa fortelor productive ale natiunii este naiva.

Ideile lui John Law au fost reluate in epoca moderna, e drept cu alte argumente, de economistul si omul de afaceri Mac Leod. Bazandu-se pe experienta acumulata de bancile engleze-cele mai mari din lume in prima jumatate a secolului nostru - Mac Leod reformuleaza teoria creditului creator de capital, ajungand la urmatoarele concluzii mai importante: tot ce are putere de cumparare este moneda-creditul, conferind debitorului putere de cumparare, este moneda; tot ce are putere de cumparare este avutie, deci creditul este avutie; creditul este capital productiv, caci aduce profit; bancile creaza creditul, sunt fabrici de credit si de aceea sunt creatoare de capital.

In realitate, intre imprumuturile acordate de detinatorii de resurse reale, efectiv disponibile si imprumuturile acordate de detinatorii de mijloace de plata exista o deosebire importanta. In primul caz, creditul exercita functia de redistribuire a capitalurilor preexistente, provenite din acumularea prealabila a unei parti din valoarea nou creata, in timp ce in al doilea caz el exercita functia de emisiune a unor noi mijloace de plata. Mijloacele de plata suplimentare devin, la randul lor, forme de plasamente ale capitalului real numai in masura in care in economie exista un capital suplimentar, creat ca valoare noua in productie si sustras consumului, deci acumulat. Creditul poate, in concluzie, sa contribuie la mobilizarea capitalului, dar nu poate sa creeze el insusi acest capital. Creditul ca atare nu este o sursa a avutiei nationale, nu poate crea capital, venituri si moneda la discretie, ci poate doar sa le distribuie si redistribuie mai mult sau mai putin eficient. Desi perfectionarea sistemului de credit favorizeaza dezvoltarea economiei, cresterea produsului intern net este cauza primara a expansiunii creditului si nu invers.

Avand in vedere ca in prezent capitalul bancar se impleteste cu cel industrial, bancile devenind din simple mijlocitoare ale creditului institutii de finantare a economiei, unii economisti contemporani preconizeaza o economie de credit, in care platile ar urma sa se faca exclusiv cu instrumentele de credit create de catre banci. De pilda, economistul german A. Hahn pornind de la premisele constituirii unei economii fara numerar ajunge la concluzia prioritatii activelor bancare fata de pasivele detinute de aceste institutii. In opinia lui Hahn, depozitele bancare-principala sursa de creditare-nu sunt numai si nu in primul rand, cum se considera de obicei, rezultatul acumularilor prealabile de capital si de venituri neconsumate, ci efectul creditelor acordate anterior de banci, a caror capacitate de creditare ar fi nelimitata. Principiul clasic depunerile fac creditele este dublat de catre Hahn cu altul, la fel, in opinia sa, de valabil si mai extins ca sfera de aplicabilitate creditele fac depunerile, rezultatul impletirii acestora fiind cresterea cantitatii de moneda in circulatie, cresterea cererii solvabile si majorarea preturilor. Acestea din urma determina, la randul lor, stimularea investitiilor si a productiei curente de bunuri si modificarea repartizarii lor intre diferitii detinatori. In final, sunt create conditiile pentru inlaturarea somajului si atragerea in circuitul productiv a resurselor anterior neutilizate. Dar, asa cum s-a mai precizat, pentru ca emisiunea suplimentara de moneda, prin intermediul creditului, sa contribuie efectiv la dezvoltarea economiei este necesar sa existe un aparat de productie neutilizat, iar productia suplimentara obtinuta sa aiba desfacere asigurata si sa permita, prin vanzare efectiva, rambursarea creditului intr-un termen scurt. Daca aceste conditii economice, destul de restrictive nu sunt indeplinite, expansiunea creditului provoaca doar un dezechilibru inflationist, fapt dovedit de situatia din unele tari dezvoltate care, in anumite perioade, au aplicat o politica de stimulare a economiei prin credit.

Teoria creditului reglementat isi are originea in lucrarile lui J.M.Keynes, care, in principiu a preconizat majorarea cererii solvabile cu ajutorul creditelor si a cheltuielilor bugetare si stimularea, pe acesta cale, a productiei si investitiilor. Creditul reglementat de stat si nu cel rezultat din jocul spontan al cererii si ofertei de capital de imprumut este conceput de Keynes ca instrument de stabilizare a economiei de piata in care mecanismele de autoreglare nu mai sunt eficiente.

Conceptele lui Keynes au fost preluate si dezvoltate de numerosi alti economisti, indeosebi de J. Slichter si A. Hansen. Primul dintre ei a conceput reglementarea creditului in functie de fazele ciclului de productie. In fazele de inviorare si expansiune a considerat necesara limitarea acordarii creditelor, iar in faza de aparitie a simptomelor de criza, sporirea volumului acestora, folosind in acest scop resursele economisite in fazele anterioare si cele create prin noi emisiuni monetare. Cel de-al doilea a avut in vedere, indeosebi utilizarea productiva a creditului public si posibilitatile de transfer spre aparatul bancar a resurselor bugetare, ajungand la concluzia ca bancile impreuna cu statul sunt in masura sa organizeze economia si sa inlature elementele de spontaneitate.

Ideile keynesiene in materie de credit, ca de altfel si celelalte componente ale conceptiei dirijismului de stat, au fost aplicate in practica de mai multe guverne, care au incercat combaterea recesiunii prin politica banilor ieftini.

Adeseori insa, rezultatele au fost sub asteptari, o asemenea politica degenerand in inflatie, fara sa se realizeze cresterea economica scontata. Acest fenomen a dovedit ca daca in economie nu exista conditii favorabile, utilizarea expansionista a creditului, chiar si intr-o maniera reglementata de stat, nu duce la rezultatele pozitive pe care se conteaza.

In consecinta, unii economisti s-au orientat spre conceptia monetarista, iar altii au inceput sa se indoiasca de insasi capacitatea teoriei economice de a oferi solutii viabile pentru problemele, tot mai dificile, cu care este confruntata societatea.

3.2 Concepte asupra dobanzii

Teoria monetara acorda un loc deosebit dobanzii, considerand-o un factor de echilibru si de reglementare a proportiilor din economie.

Astfel, asa-zisa teorie clasica a dobanzii, promovata de Walras, Carver, Marshel, Cassel etc., are la baza rolul major ce se atribuie dobanzii ca pret al economiilor in asigurarea unui echilibru permanent intre investitii si economii. Intr-un asemenea context cresterea investitiilor determina sporirea ratei dobanzilor, fapt ce are ca efect sporirea economiilor si invers. Este promovata astfel functia dobanzii de a asigura echilibrul intre o serie de factori vitali si economiei de piata cum ar fi preturile, investitiile si economiile.

J.M.Keynes a extins, intr-un mod considerabil, rolul dobanzii pe care a considerat-o un mijloc eficient de reglementare a proportiilor economice. Dupa Keynes dobanda reprezinta o recompensa pentru renuntarea la lichiditate pentru o anumita perioada de timp, marimea fiind determinata de urmatoarele elemente:

- cantitatea de bani existenta in circulatie;

- preferinta pentru lichiditate.

In baza acestor concluzii, Keynes a atribuit dobanzii rolul de regulator al echilibrului intre cererea si oferta de bani, potrivit relatiei:

unde :

M = masa monetara totala;

M1 = masa monetara necesara pentru satisfacerea tranzactiilor si precautiilor;

M2 = masa monetara necesara pentru satisfacerea speculatiilor;

L1, L2 = cele doua functii ale lichiditatilor corespunzatoare lui M1 si M2;

y = nivelul produsului intern net;

r = rata dobanzii.

Reiese din conceptia keynesista ca nivelul dobanzii fiind determinant in stabilirea dimensiunilor disponibilitatilor banesti destinate investitiilor (M2), trebuie sa se actioneze pentru cresterea masei banesti totale in circulatie (M), in sensul cresterii sumelor destinate speculatiilor, asigurandu-se astfel reducerea ratei dobanzii.

Cu toate limitele sale, care au mai fost analizate, conceptia keynesista, atribuind dobanzii un rol deosebit in reglementarea circulatiei banesti si a creditului a creat o baza teoretica si a incadrat in arsenalul mijloacelor teoriei monetare o practica mai veche si anume manevrarea taxei scontului, folosita si in perioada precedenta de catre banca Angliei.

Teste grila

1.Notiunea de credit este utilizata cu sensuri diferite, dupa cum urmeaza:

a) legislatie juridica;

b) legislatie fiscala;

c) abordare contabila;

d) definire constitutionala;

e) neincredere intre partenerii de afaceri.

2. In opinia specialistilor, formele incipiente ale creditului au aparut in:

a)  orasele republicii italiene;

b)  nordul Africii;

c)  Orientul Mijlociu;

d)  Europa;

e)  America de Nord.

3. Din punct de vedere al calitatii creditorului, creditul poate fi diferentiat in mai multe categorii. Alegeti din cele mentionate pe cele reale:

a)  credit de productie;

b)  credit de consumatie;

c)  credit bancar;

d)  credit comercial;

e)  credit real.

4. In functie de criteriul intinderea drepturilor creditorului, creditul poate fi diferentiat in:

a)  credit simplu;

b)  credit de acceptatiune;

c)  credit denuntabil;

d)  credit personal

e)  credit legat.

Abordand creditul in functie de modalitatile de rambursare a sumelor imprumutate, putem intalni:

a)  credit amortizabil;

b)  credit de acceptatiune;

c)  credit pe termen scurt;

d)  credit neamortizabil;

e)  credit cu gir personal.

6. Din punct de vedere al modului de garantare, putem distinge urmatoarele categorii ale creditului:

a)  credit bugetar;

b)  credit pe termen scurt;

c)  credit comercial;

d)  credit real;

e)  credit personal.

7. In calitatea sa de componenta a mecanismului economic de ansamblu, creditul indeplineste, in cadrul acestuia, mai multe functii, dintre care, mai semnificative, pot fi mentionate:

a)  functia de productie;

b)  functia de circulatie;

c)  functia de emisiune;

d)  functia de redistribuire a capitalurilor;

e)  functia de finantare.

8. Pe plan intern, reducerea ratei generale a dobanzii faciliteaza activitatea economica, favorizand:

a)  intensificarea procesului investitional;

b)  reducerea consumului;

c)  majorarea costurilor de productie;

d)  cresterea stocurilor;

e)  consumul neproductiv.

9. Teoria naturalista a creditului, aparand in perioada capitalismului liberei concurente, a avut drept reprezentanti de seama, printre altii, pe:

a)  Irving Fischer;

b)  J.M. Keynes;

c)  A. Smith;

d)  M. Friedman;

e)  D. Ricardo.

10. Teoria creditului reglementat isi are originea in lucrarile economistului:

a)  A. Smith;

b)  K. Brunner;

c)  A. Meltzer;

d)  J.M. Keynes;

e)  E. James.