Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Statistica

Cheltuielile publice pentru obiective si actiuni economice

finante



+ Font mai mare | - Font mai mic



Cheltuielile publice pentru obiective si actiuni economice

Aceste categorii de cheltuieli urmaresc asigurarea functionarii si dezvoltarii unor intreprinderi sau ramuri economice de interes national, finantarea unor investitii cu caracter economic, finantarea activitatii de cercetare stiintifica, sustinerea unor intreprinderi, precum si stimularea exporturilor.



Este de subliniat faptul ca cheltuielile publice pentru obiective si actiuni economice reflecta amploarea si modalitatile de implicare a statului in economie. Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt atat agentii economici publici (de stat), cat si agentii economici privati sau persoanele fizice din domeniul productiei si serviciilor.

Ele sunt indreptate, in primul rand, catre intreprinderile de stat, deci catre sectorul public. De-a lungul timpului, intinderea sectorului public a cunoscut fluctuatii, in sensul extinderii sau restrangerii determinate, pe de o parte, de evolutia conceptiilor cu privire la rolul statului in economie, iar pe de alta parte, de conjunctura economica a momentului. In perioada contemporana, sectorul public detine un loc important in economia multor tari dezvoltate.

Existenta sectorului public in economie, mai extins sau mai restrans, are mai multe explicatii:

a) necesitatea infiintarii unor intreprinderi de stat in ramuri economice fundamentale si cu importanta strategica pentru stat;

b) existenta anumitor ramuri si sectoare de activitate in care, rentabilitatea fiind scazuta, capitalul privat nu este interesat;

c) nivelul ridicat al cheltuielilor implicat de anumite obiective sau activitati (dezvoltarea infrastructurii, aeronautica, cercetarea in domeniul nuclear, spatial sau militar);

d) interesul statului de a-si asigura o sursa de venituri prin infiintarea de intreprinderi proprii sau participarea la capitalul social al unor societati mixte (cu capital de stat si privat);

e) necesitatea preluarii, in anumite situatii de catre stat, prin rascumparare, a unor intreprinderi private aflate in situatia de faliment si a caror activitate prezinta importanta pentru stat.

In afara sectorului public, statul sprijina si sectorul privat, acordand intreprinderilor particulare ajutoare financiare pentru depasirea perioadelor de criza.

Unele dintre ele reprezinta cheltuieli curente sau de functionare asigurand desfasurarea activitatilor economice, altele constituie cheltuieli de capital asigurand finantarea obiectivelor de investitii, iar altele sunt cheltuieli de transfer (subventiile).

Cheltuielile publice pentru obiective si actiuni economice se finanteaza atat pe seama unor surse interne (bugetul de stat, fondurile cu destinatie speciala), cat si pe seama unor surse externe (fonduri comunitare cu caracter structural, pentru tarile UE; fondurile oferite de institutiile bancare si financiare internationale pentru finantarea actiunilor economice, in special, in tarile in curs de dezvoltare).

Formele prin care statul sprijina intreprinderile, fie ele publice sau private, pot fi grupate in doua categorii: forme clasice sau directe de interventie si ajutor si forme indirecte de sprijin care nu presupun transferuri explicite de mijloace banesti.

1. Ajutoarele financiare directe

a) Subventiile detin ponderea cea mai importanta in cadrul cheltuielilor cu caracter economic efectuate de stat si reprezinta transferuri de sume banesti din bugetul statului catre intreprinderi (sau cetateni), cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie, dar conditionat si cu o afectatie speciala. Prin intermediul lor, statul introduce in mecanismul spontan de alocare a resurselor mijlocit de preturi, elementul corector, de reglare constienta, asigurand o redistribuire a veniturilor.

Figura nr.5.6.

Subventiile economice acordate de stat vizeaza atat activitatea interna cat si exportul.

Subventiile interne, in raport de destinatia acestora, pot fi impartite in:

- subventii pentru productie, destinate sprijinirii intreprinderilor producatoare de bunuri, celor de comert sau celor de prestari servicii;

- subventii de consum, acordate utilizatorilor anumitor bunuri si servicii, pentru a acoperi o parte din pretul acestora.

Subventiile pentru export cuprind, conform definitiei date in 'Acordul General pentru Tarife Vamale si Comert' (GATT), orice masura de sprijin si protectie intreprinsa de autoritatile publice ale unei tari, care au drept efect nemijlocit cresterea exporturilor tarii respective[1].

Subventiile pentru export imbraca, cel mai adesea, forma baneasca (prime de export) fiind stabilite in sume fixe pe unitatea de produs exportat, sau, ca diferenta intre pretul cel mai ridicat de pe piata interna si pretul cel mai scazut de pe piata externa al aceluiasi produs. Ele joaca, deci, rolul de egalizare a veniturilor ce se obtin din export cu veniturile ce s-ar obtine prin vanzarea la intern.

Alteori, subventiile pentru export pot aparea sub forma unor avantaje acordate exportatorilor.

- restituirea de la buget a unor impozite (indeosebi, indirecte) platite de exportatori, aferente marfurilor exportate;

- acordarea unor facilitati la transportul pe calea ferata a marfurilor destinate exportului;

- avantaje valutare, in sensul ca, statele in care nu este asigurata convertibilitatea monedei nationale lasa la dispozitia exportatorilor valuta incasata pentru a o folosi in activitatea lor sau pentru a efectua tranzactii la bursa. Acestea nu reprezinta cheltuieli efective pentru stat, ci doar renuntarea la unele venituri bugetare (primele doua) sau la o parte din disponibilitatile valutare (cea de-a treia).

b) Investitiile reprezinta ajutoare financiare pe care statul le acorda pentru dezvoltarea sectorului public sau a altor sectoare.

- Astfel, statul suporta integral cheltuielile pentru construirea de intreprinderi noi in ramuri de importanta strategica (transporturi, energie, siderurgie, electronica etc.). S-a ajuns, in acest fel, ca statul sa detina, in unele tari, monopolul asupra unor sectoare de activitate: producerea energiei electrice (Grecia, Franta, Canada), transportul feroviar si aerian (Spania, Grecia, Italia), posta si telecomunicatii (marea majoritate a tarilor dezvoltate) .

- De asemenea, statul participa alaturi de capitalul privat la realizarea de societati mixte sau, in calitate de actionar unic, acorda intreprinderilor publice 'donatii de capital' din fonduri bugetare, care nu modifica capitalul social al intreprinderii.

- Statul ajuta propriile intreprinderi si prin intermediul comenzilor publice pentru executarea de lucrari, livrari de bunuri si prestari de servicii, practicand preturi ridicate in favoarea furnizorilor.

c) Imprumuturile cu dobanda subventionata se acorda intreprinderilor publice sau private din anumite sectoare de activitate sau care intampina dificultati financiare temporare, de trezorerie ori legate de restructurare. Nivelul dobanzii la aceste imprumuturi este redus, sub cel practicat de bancile comerciale, diferenta de dobanda fiind acoperita de la buget sau din alte fonduri speciale, iar termenele de rambursare sunt convenabile. De asemenea imprumuturi beneficiaza frecvent agricultorii pentru procurarea de masini agricole, ingrasaminte, material semincer etc.

d) Ajutoare financiare de la buget se acorda pentru difuzarea de informatii, studii de marketing, organizarea de expozitii. De asemenea, el finanteaza partial sau integral studii si cercetari ale pietei externe, reclama cu caracter general, organizarea unor targuri si expozitii, participa la societati mixte pentru vanzarea marfurilor pe piata externa, acoperirea unor cheltuieli de transport etc.

e) Avansurile rambursabile constituie o forma de sprijinire a unor actiuni de prospectare si prezentare in strainatate a unor produse noi si asigura intre 20% si 50% din finantarea necesara. Avansurile se restituie din incasarile realizate prin vanzarea in strainatate a noilor produse.

2. Ajutoarele financiare indirecte, de sprijinire a intreprinderilor si sectoarelor de activitate se concretizeaza in:

a) Avantajele fiscale, care nu reprezinta transferuri banesti, ci se constituie in facilitati si degrevari fiscale care micsoreaza sarcina fiscala a intreprinderilor beneficiare. Ele nu apar inscrise explicit in buget ca si cheltuieli, statul renuntand, insa, la o parte a incasarilor la care are dreptul, motiv pentru care se mai numesc si cheltuieli fiscale (ex. amortizarea accelerata, creditele fiscale etc.);

b) Garantarea de catre stat a imprumuturilor angajate de intreprinderi, statul asumandu-si obligatia ca, atunci cand debitorul devine insolvabil, sa asigure rambursarea imprumutului.

Tendinta care se manifesta in tarile dezvoltate este de a reduce volumul ajutoarelor directe acordate intreprinderilor si sectoarelor si de a practica pe scara mai larga degrevarile fiscale.

Adiacente cheltuielilor publice pentru actiuni economice finantate de la buget sunt cele privind finantarea cercetarii stiintifice, prin intermediul carora se finanteaza obiective ce tin de cercetarea fundamentala, aplicativa sau experimentala, precum si cheltuielile de protectie a mediului inconjurator.

Cheltuielile cu activitatea de cercetare-dezvoltare sunt finantate din fonduri bugetare (de cele mai multe ori sub forma granturilor, fondurile industriei, surse provenite de la universitati) si surse externe (ajutoare financiare nerambursabile, credite externe si fonduri din bugetele Comunitatii Europene).

Sursele de finantare a cheltuielilor legate de protectia mediului inconjurator sunt:

a) fondurile agentilor economici din care se suporta pagubele produse mediului, se realizeaza investitiile pentru combaterea poluarii si imbunatatirea performantelor ecologice ale firmelor respective sau se platesc impozite, taxe, redevente pentru poluarea mediului;

b) fondurile bugetare din care se acopera investitiile in domeniul protectiei mediului, avantajele fiscale, dobanzile bancare subventionate etc.;

c) fondurile speciale cum ar fi fondul national de mediu si fonduri in custodie;

d) creditele acordate de Banca Mondiala.

In Romania, cheltuielile publice pentru actiuni si obiective economice imbraca urmatoarele forme:

- alocatii bugetare;

- subventii (sub forma acoperirii diferentelor de pret sau de tarif si a primelor de productie sau de export);

- transferuri bugetare (mai ales pentru investitii);

- alocatii din fonduri speciale in afara bugetului de stat.

In tara noastra, in ultimii ani, se remarca o reducere constanta a cheltuielilor pentru obiective si actiuni economice, expresie fireasca a procesului de retragere a statului din economie.

Tabelul 5.2. Volumul cheltuielilor pentru actiuni economice pe anul bugetar 2008.

Categoria cheltuieli

Bugetul general consolidat

- mil. lei-

din total

Servicii si dezvoltare publica, locuinte, mediu si ape

Locuinte, servicii si dezvoltare publica

Protectia mediului

Actiuni economice

Actiuni generale, economice, comerciale si de munca

Combustibili si energie

Industria extractiva, prelucratoare si constructii

Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare

Transporturi

Comunicatii

Cercetare si dezvoltare in domeniul economic

Alte actiuni economice

Total cheltuieli pentru actiuni economice

Total cheltuieli buget general consolidat

Sursa: Legea nr. 388/31.12.2007, M. Of. nr. 902/31.12.2007 modificata prin OUG nr. 112/24.09.2008, M. Of. nr. 680/03.10.2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008.

Aceasta categorie de cheltuieli reprezinta aproximativ 24,5% din totalul cheltuielilor publice prevazute in bugetul de stat.



I. Vacarel, Probleme ale dezvoltarii economiei mondiale: imperative, obstacole, alternative, Editura Politica, Bucuresti, 1989, pag. 334-363.

C. Basno, Introducere in teoria finantelor publice, Centrul editorial poligrafic A.S.E., Bucuresti, 1994, pag. 61-63.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1744
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved