Clasificarea si caracteristicile imprumuturilor externe

Clasificarea si caracteristicile imprumuturilor externe

Imprumuturile externe au aparut inca din oranduirile precapitaliste, dar cea mai mare dezvoltare au cunoscut-o in secolul XX cand, odata cu dezvoltarea economica a unor tari a aparut si un surplus de capital care si-a cautat plasament peste granita in conditii mai avantajoase decat pe piata interna. Ele constituie una din formele exportului de capital.

La imprumuturi externe apeleaza, in special, statele in curs de dezvoltare care au cele mai mari nevoi de satisfacut prin finantele publice, dar care dispun de cele mai putine resurse fiscale interne. Si tarile dezvoltate din punct de vedere economic fac apel la imprumuturi externe, insa, intr-o anumita masura mult mai mica.

De regula, imprumuturile publice pe pietele financiare externe se obtin in conditii diferite fata de imprumuturile interne, prin clauzele impuse de statul creditor.

In calitatea de creditori ai imprumuturilor externe sunt intalnite: intreprinderile furnizoare (credite comerciale sau de firma), bancile si alte institutii financiare (credite bancare), guvernele unor state (credite guvernamentale), organisme financiare internationale (credite financiare), rentieri si alte persoane fizice (imprumuturi de stat).

In calitate de debitori (imprumutati) pot sa apara: intreprinderile private, bancile, guvernele unor state, unitatile administrativ-teritoriale, intreprinderile de stat si alte institutii de drept public.

Imprumuturile externe se pot grupa dupa anumite criterii.[1]

In functie de destinatia lor, intalnim imprumuturi pentru consum si imprumuturi financiare. Imprumuturi pentru consum se acorda pentru cumparari de marfuri de la creditor sau din tara acestuia. Imprumuturile financiare sunt intalnite mai rar, se acorda, in general, de organisme financiare internationale in valuta convertibila si se utilizeaza de debitor, potrivit necesitatilor sale. Uneori, imprumuturile financiare sunt folosite in scopuri productive, cum ar fi: construirea de intreprinderi, executarea de lucrari de irigatii, construirea de ferme zootehnice, lucrari de infrastructura (drumuri, poduri, porturi, aeroporturi, etc) si in alte domenii.

In functie de durata pentru care se acorda, creditele externe pot fi: pe termen scurt (1-2 ani), pe termen mijlociu (3-5 ani) si pe termen lung (peste 5 ani).

Pentru debitor, cu cat termenul de rambursare este mai indelungat, cu atat imprumutul este mai avantajos, deoarece isi poate crea conditiile pentru procurarea resurselor necesare restituirii imprumutului si platii dobanzii.

Atunci cand imprumutul este folosit in scop productiv, la stabilirea termenului de rambursare trebuie sa se tina seama de momentul punerii in functiune a obiectivului respectiv (de durata normala de functionare a obiectivului), si de venitul net ce se poate obtine de pe urma acestuia. De aceea, in cadrul termenului final, se stabilesc trei perioade distincte: perioada de utilizare a imprumutului, perioada de gratie in interiorul careia nu se fac plati pentru rambursarea imprumutului si perioada de rambursare propriu-zisa a imprumutului.

Termenele creditelor se stabilesc in functie de destinatia acestora, de rentabilitatea obiectivului de investitii - daca creditul este utilizat in scopuri productive -, de valoarea mijloacelor fixe incorporate in acel obiectiv, de legislatiile existente in tarile creditorului si ale debitorului, de prevederile unor acorduri internationale in materie, etc.

In ceea ce priveste rambursarea creditelor, practica internationala cunoaste mai multe modalitati: in cote egale; in cote inegale, care pot creste progresiv; intr-o singura transa, la scadenta.

La acordarea imprumutului, creditorul extern poate solicita garantii materiale sau morale. Garantia materiala poate consta din marfuri, documente de dispozitie asupra marfurilor (conosamente, warante etc), actiuni si obligatiuni, depozite ale unor firme sau ale unor institutii guvernamentale, bunuri imobiliare, venituri ale statului (taxe vamale, accize, monopoluri fiscale etc), rezerve de aur si devize ale statului etc. Garantia morala consta in aceea ca, statul creditor poate solicita ca imprumutul pe care intentioneaza sa-l acorde statului debitor sa fie garantat de doua sau mai multe state care se bucura de o buna reputatie pe piata capitalului de imprumut.

Intreprinderile furnizoare, bancile si alte institutii financiare acorda credite pe baze bilaterale, guvernele creditoare acorda asistenta publica bilaterala, iar organismele financiare internationale acorda asistenta publica pe baze multilaterale.

In cazul imprumuturilor acordate pe baze bilaterale, tarile dezvoltate creditoare conditioneaza uneori imprumutul acordat de clauze economice, politice sau militare.

Clauzele economice se refera la folosirea imprumuturilor numai pentru obiective agreate de statul creditor, procurarea de echipamente si alte produse din statul creditor si uneori transportul acestora cu nave aflate sub pavilionul tarii sale; daca imprumutul este folosit pentru dezvoltarea industriei extractive, angajamentul tarii debitoare de a livra materiile prime obtinute agentilor economici din tarile creditoare la preturi avantajoase etc.

Clauzele de natura politica vizeaza sprijinirea politicii interne si externe a guvernului tarii creditoare, a actiunilor si initiativelor acestuia pe plan international de catre guvernul tarii debitoare, respectarea drepturilor omului, instaurarea democratiei etc. Sunt situatii cand acordarea imprumutului constituie o cale de imixtiune in treburile interne ale tarii debitoare.

Uneori, acordarea unor imprumuturi este conditionata de indeplinirea unor clauze militare: aderarea tarii debitoare la anumite aliante militare, crearea de baze militare straine pe teritoriul acesteia, participarea la anumite actiuni militare, cumpararea de armament din tara creditoare etc.

Daca imprumuturile externe acordate tarilor in curs de dezvoltare ar fi lipsite de conditii care le-ar afecta independenta lor politica si economica si suveranitatea nationala, acestea ar putea contribui la progresul economic si social al acestor tari, la reducerea decalajelor care le separa de tarile dezvoltate.

Asistenta publica bilaterala se acorda de: guvernele tarilor dezvoltate grupate in Comitetul Ajutorului pentru Dezvoltare al tarilor membre O.C.D.E.; guvernele unor tari exportatoare de petrol membre O.P.E.C., etc.

Asistenta publica bilaterala imbraca forma ajutorului in natura sau in bani, a asistentei tehnice si militare sau a imprumuturilor in conditii privilegiate. Imprumuturile guvernamentale se acorda pentru achizitionarea anumitor marfuri de pe piata tarilor creditoare. In unele tari exista institutii specializate care garanteaza sau asigura creditele pentru exportul de marfuri in tarile subdezvoltate.

Asistenta publica multilaterala se acorda de organisme financiare internationale, cum sunt:

- Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.) denumita pe scurt Banca Mondiala, care mobilizeaza surse de pe piata capitalurilor de imprumut si le acorda tarilor in curs de dezvoltare pentru finantarea agriculturii, energiei, transporturilor, industriei etc;

- Asociatia pentru Dezvoltare Internationala (A.D.I.) care acorda credite pe termen lung tarilor mai putin dezvoltate;

- Corporatia Financiara Internationala (C.F.I.) care sprijina intreprinderile private din tarile in curs de dezvoltare;

- organisme financiare regionale: Banca Interamericana de Dezvoltare, Banca Africana de Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Caraibilor, Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (B.E.R.D.);

- organisme financiare ale Uniunii Europene: Fondul European de Dezvoltare, Banca Europeana de Investitii.