MASA MONETARA - Continutul si structura masei monetare

MASA MONETARA

1. Continutul si structura masei monetare

Masa monetara desemneaza totalitatea activelor care, pe un teritoriu dat pot fi utilizate pentru cumpararea de bunuri si servicii pentru stingerea obligatiilor. Conform altor opinii, masa monetara este reprezentata de agregatul sau de agregatele statistico- financiare care sunt strans corelate cu produsul intern brut sau cu un alt indicator macroeconomic care exprima volumul global al activitatii economice.

Masa monetara se afla distribuita la diferiti participanti la procesul reproductiei (populatie, intreprinderi, institutii de credit, stat), precum si la dispozitia strainatatii, cand moneda este convertibila in alte monede.

Multa vreme s-a considerat ca masa monetara ar fi formata numai din monede cu valoare intrinseca, contestandu-se bacnotelor calitatea de bani autentica. Ulterior, s-a admis ca masa monetara consta in monezi principale si divizionare, bacnote si moneda de hartie neconvertibila, mai putin numerarul aflat in banci. Apoi s-a ajuns la concluzia ca in masa monetara trebuie inclusa si moneda scripturala, dat fiind ca aceasta serveste, ca si moneda efectiva, la desfasurarea operatiilor de incasari si plati. In prezent se apeciaza ca in masa monetara trebuiesc incluse urmatoarele forme ale banilor:

moneda efectiva ( biletele de banca si moneda divizionara);

moneda de cont, adica disponibilitatile din conturile curente;

depunerile la termen si in vederea economisirii:

alte active financiare, cu grad mai mare sau mai mic de lichiditate;

a) Moneda efectiva este solicitata de agentii economici, nu in calitate de marfa, ci pentru bunurile si serviciile ce pot fi procurate in schimbul ei. Aata timp cat bunuri si servicii pot fi achizitionate in schimbul acestui instrument monetar, practic agentii economici consimt sa se foloseasca de el in tranzactiile lor comerciale si financiare. O persoana care detine si foloseste moneda efectiva nu cunoaste si nici nu are interesul sa stie daca ceea ce detine reprezinta un certificat asupra rezervelor de aur ale emitentului. Daca poate fi convertita in bunuri si servicii sau in moneda altei tari, se poate afirma ca este tot atat de buna ca oricare alta din formele de existenta ale banilor. Nimeni astazi nu contesta ca un sistem monetar poate functiona si in lipsa acoperirii in aur, cu conditia ca semnele monetare sa fie emise in corelare cu bunurile si serviciile create in economie.

In concluzie, moneda efectiva reprezinta activul cel mai lichid, fiind totodata una din componentele importante ale masei monetare.

b) Acelasi grad de lichiditate il are si moneda de cont, respectiv disponibilitatile din conturile curente asupra carora pot fi trase cecuri si efectua plati fara preaviz. O suma depusa in cont poate fi considerata moneda intrucat titularul depozitului respectiv poate sa-si achite datoriile sau sa-si procure bunuri si servicii cu cecuri trase asupra sa. Aceste diponibillitati in conturi la vedere au aceleasi calitati precum si moneda efectiva, putand fi transformate, fara restrictii, una in cealalta. In practica din tarile dezvoltate, majoritatea tranzactiilor se lichideaza cu ajutorul cecurilor. Salariile, de pilda, se vireaza in conturi bancare dupa efectuarea retinerilor reprezentand impozite, taxe, etc., iar cheltuielile privind plata chiriilor, serviciilor sau cumpararea de bunuri se fac utilizand cecurile sau cartile de credit. Nimeni nu mai contesta astazi caracterul monetar al depunerilor la vedere. Chiar si cei mai aprigi sustinatori ai conceptiei traditionale despre moneda, admit ca efectuarea platilor prin virament economiseste numerarul, variatiile disponibilitatilor din conturile bancare generand in economie efecte asemanatoare cu cele ale modificarii cantitatii de aur-moneda sau de hartie-moneda in circulatie.

c) Alaturi de moneda efectiva si de cont, in structura masei monetare sunt incluse depozitele la termen constituite la banci, case de economii etc., asupra carora nu pot fi trase cecuri si efectua plati imediate, dar care pot fi retrase dupa un preaviz. Includerea lor in structura masei monetare este justificata de faptul ca din punct de vedere al inflatiei pe care o exercita aceste tipuri de plasamente asupra volumului si structurii cheltuielilor titularilor si, deci, asupra cererii solvabile, practic nu exista nici o deosebire fata de depunerile la vedere. In pus, depozitele la termen cresc in zilele noastre mult mai rapid decat cele la vedere, profitul fiind reprezentat de dobanda pe care o aduc titularului. In concluzie, desi acestea active au un grad mai scazut de lichiditate, totusi ele au trasaturi si functionalitati asemanatoare cu ale monedei si deci, pot fi incluse in structura masei monetare.

d) Din aceleasi considerente, mentionate anterior, in structura masei monetare, sunt incluse si activele plasate in diferite titluri emise si puse in circulatie pe piata financiar-monetara, ele avand un grad mai mare sau mai mic de lichiditate. Ceea ce-l atrage pe cel care realizeaza economii monetare in a le plasa in aceste titluri este caracterul lor negociabil, posibilitatea de a le vinde oricand are nevoie de bani, respectiv de lichiditate, pentru plata unor datorii sau pentru achizitia unor bunuri sau servicii. Fara indoiala ca, nu toate aceste titluri sunt la fel de frecvent folosite pentru plati curente si imediate, motiv pentru care modificarea masei monetare este functie de gradul lor de lichiditate, in raport de care pot aparea trei situatii:

- o gama minima de active financiare, pe care detinatorii le pot transforma intr-un interval de timp relativ scurt in moneda, astfel incat prin asemenea operatiuni se modifica volumul masei monetare. Este cazul bonurilor de tezaur emise de stat sau al obligatiunilor pe care detinatorii le pot prezenta oricand la ghiseele bancii centrale sau la casieriile statului spre incasare. Titlurile respective se cumpara de la emitent in schimbul unei sume de bani care iese din circulatie, diminuand masa monetara, in timp ce vanzarea lor duce la cresterea masei monetare;

- o gama medie de active financiare, care pot determina lichiditatea detinatorilor, ca inlocuitori ai monedei, fara a tine seama de gradul lor de negociabilitate sau de posibilitatea de realizare a acestor active, de faptul ca circula numai in interiorul tarii sau in afara ei, precum si de faptul ca vanzarea-cumpararea lor influenteaza marimea masei monetare.

Detinerea unor asemenea active, de genul depunerilor in vederea economisirii sau a unor titluri emise pe piata financiar-monetara, care sunt usor transmisibile si negociabile, permite efectuarea platilor si, deci, asigura posesorilor o lichiditate apropiata de cea oferita de moneda propriu-zisa. Este adevarat ca activele respective nu sunt folosite pe scara larga pentru efectuarea platilor curente. Ele influenteaza masa monetara numai in masura in care sunt cumparate si vandute de banca centrala prin politica sa de open market. Dar acest fapt este mai putin important daca avem in vedere ca operatiunile de open- market nu influenteaza lichiditatea totala a posesorilor de astfel de titluri, ci doar modifica compozitia portofoliului lor de active lichide;

- o gama mai larga de active financiare, mai mult sau mai putin lichide, care cuprinde pe langa cele amintite instrumentele financiare care pot influenta lichiditatea si masa monetara. In categoria lichiditatilor intra in acest caz obligatiunile si alte hartii de valoare, care, desi, au o scadenta mai indepartata si nu se folosesc curent, ca mijloc de plata, pot fi negociate usor la bursa si transformate in moneda efectiva.

Demn de remarcat este si faptul ca este greu de stabilit cu rigoare si pentru totdeauna sfera de cuprindere a structurii masei monetare, punctul la care aceasta extensie trebuie sa se opreasca. In masura in care piata creeaza noi produse, inoveaza noi instrumente de plasare a activelor monetare disponibile, este firesc ca specialistii sa le includa, largind sfera de cuprindere a masei monetare, respectiv sa conceapa noi metode de dimensionare si agregare a acesteia. In aceste conditii, problema aprecierii cantitative a masei monetare, a structurii si componentelor sale, are un accentuat caracter relativ, tocmai datorita gamei variate de produse create de o piata financiar-monetara dezvoltata. Aceste produse inovate sunt susceptibile, intr-o masura mai mare sau mai mica, sa indeplinesca anumite functii monetare si sa inlocuiasca prin avantajele lor, in anumite utilizari, numerarul si moneda de cont.

2 Analiza situatiei monetare pe baza

componentelor masei monetare

Analiza structurii si evolutiei diferitelor componente ale masei monetare este subordonata proiectarii politicii monetare viitoare, remarcandu-se, in ultimele decenii, o linie de conduita favorabila aplicarii unor metode cantitative de dimensionare si dirijare a acestuia. Metodele respective constitue un amestec de modele neokeynesiste si monetariste. Pana in anii 1970, controlul masei monetare avea la baza o serie de ipoteze extrem de relative cu caracter statistic, exogene masei monetare si legaturii directe intre moneda si pret, in conditiile unei viteze de circulatie a activelor monetare relativ stabila. Generalizarea in practica monetara a cursurilor flotante a condus la reconsiderari in teoria si practica monetara. Schimbarile monetare s-au asociat cu fenomene economice si sociale de o maxima virulenta, ca recesiunea, inflatia si somajul, fenomene greu de controlat si stapanit prin mecanismele monetare instituite dupa cel de-al doilea razboi mondial. Monetaristii, in special cei din SUA, reprezentati de Scoala din Chicago, continua sa sustina rolul dominant al instrumentelor monetare si sa explice fenomenele complexe ale economiei prin expansiunea monetara. Influentarea economiei este posibila, in opinia lor, numai printr-o politica monetara directa si incisiva.

Dimensionarea masei monetare si urmarirea evolutiei acesteia, a diferitelor tendinte, pe care le inregistreaza activele componente, se realizeza folosind anumiti indicatori, integrati intr-un model de analiza monetara de natura sa explice si sa orienteze procesele si politica monetara. Definirea, calcularea si interpretarea acestor indicatori trebuie apreciate in contextul elaborarii unei conceptii generale de analiza a interactiunii dintre variatiile masei monetare si a celorlalte fenomene monetare, pe de o parte, si principalele procese economice, pe de alta parte, cum sunt plasarea si utilizarea resurselor, productia si comercializarea bunurilor si serviciilor, formarea preturilor, oscilatiile cursurilor de schimb, situatia generala a balantei de plati externe. De modul in care se desfasoara aceste procese depinde, in ultima instanta, marimea si dinamica masei monetare, iar evolutia si tendintele acesteia din urma influenteaza, la randul lor, procesele respective.

Pentru ca indicatorii monetari sa permita cuantificarea acestor influente reciproce este necesar ca ei sa reliefeze dinamica masei monetare si structura ei, sa permita evaluarea conexiunilor intre procesele monetare si cele economice. Intr-un asemenea context, monetaristii grupeaza indicatorii monetari in doua categorii.

Intr-o prima categorie sunt inclusi indicatorii care ofera informatii privind estimarea evolutiei masei monetare si care exprima caracterul politicii monetare ca fiind expansionista sau restrictiva. Cea de-a doua categorie include indicatorii care ofera informatii privind estimarea efectelor exercitate de politica monetara asupra celei economice, ei exprimand in acest caz obiectivele politicii monetare. Unii specialisti fac distinctie in cadrul acestei din urma categorii de indicatori, intre cei care exprima obiectivele pe termen scurt de cei care exprima obiectivele pe termen lung ale politicii monetare. Primii sunt considerati indicatori propriu-zisi, oferind informatii atat despre caracterul evolutiei masei monetare, cat si despre obiectivele pe termen scurt urmarite de autoritatile monetare pentru influentarea proceselor extramonetare. Cei din urma sunt considerati indicatori economici, ei reflectand legatura dintre obiectivele politicii monetare si scopurile politicii ecnomice generale.

Utilizarea acestor doua categorii de indicatori este necesara si posibila in conditiile in care in economia unei tari functioneaza o piata financiar-monetara dezvoltata si complexa. In schimb, in economiile cu procese monetare relativ simple, unde relatiile monetare si structura financiar-bancara sunt putin diversificate, optiunea pentru utilizarea unei singure categorii de indicatori, care sa exprime atat caracterul, cat si obiectivele politicii monetare, este o solutie unanim acceptata. O asemenea solutie se justifica prin numarul redus de produse monetare si prin gama extrem de restransa a activelor lichide.

In practica monetara din tarile dezvoltate principalii indicatori ce reflecta atat caracterul cat si obiectele politicii monetare sunt:

- rata dobanzii;

- agregatele monetare.

In zilele noastre, predomina practica utilizarii agregatelor monetare. Aceasta realitate se explica prin faptul ca utilizarea ratei dobanzii, ca indicator monetar, are o serie de limite generate de o multime de factori cum ar fi:

- influenta intensa a factorilor nemonetari asupra nivelului, structurii si evolutiei ratei dobanzii;

- decalajul in timp cu care se manifesta interactiunea dintre rata dobanzii si unele procese economice fundamentale cum sunt cele privind economiile si investitiile;

- unele procese economice sunt influentate de nivelul previzibil al ratei dobanzii si nu de cel efectiv, ceea ce este dificil de exprimat, cu mijloace statistice;

- slaba reactie, adeseori, a ratei dobanzii la masurile de politica monetara;

- insuficienta sau slaba dezvoltare a pietelor financiar-monetare din unele tari, caz in care rata dobanzii se fundamenteaza pe criterii administrative si drept urmare are o importanta redusa ca instrument de politica monetara si, implicit, ca indicator monetar.

Demn de remarcat este insa ca, utilizarea cu prioritate, a agregatelor monetare, nu exclude folosirea ratei dobanzii in analiza monetara, inclusiv pentru aprecierea caracterului politicii monetare promovate de autoritati. Cresterea masei monetare are ca efect, daca aceasta depaseste rata de crestere a produsului intern brut, o reducere a nivelului dobanzii, fapt ce stimuleaza investitiile, ieftinind creditul si, deci, cererea totala. In consecinta, utilizarea agregatelor monetare ca indicatori ai politicii monetare nu se poate dispensa de folosirea in acelasi scop si a ratei dobanzii. De altfel, numeroase modele de analiza monetare elaborate pana in prezent, indeosebi cele de natura keynesista si neokeynesista, cuprind ambele variabile, adica atat rata dobanzii cat si agregatele monetare.

In genere, agregatele monetare pot fi definite prin integrarea succesiva a produselor monetare create in scopul asigurarii lichiditatii agentilor economici, financiari si nefinanciari. In consecinta, ele incorporeaza, atat mijloacele de plata detinute de agentii financiari rezidenti, cat si plasamentele financiare suceptibile de a fi transformate cu usurinta si rapiditate in instrumente de plata, fara riscul peirderii de capital. Intr-un asemenea context, in functie de gradul de integrare a diferitelor active in structura masei monetare, s-au cristalizat agregatele simbolizate cu M_{1 ,} M_2, , M₃ , si L, in care:

- M_1, include toate mijloacele de plata sub forma monedei efective si depunerile in conturile curente nepurtatoare de dobanzi, adica partea cea mai activa a masei monetare. Mai este cunoscut si prin denumirea de lichiditate primara;

- M₂, care incorporeaza, in plus fata de M₁ si ansamblul plasamentelor la termen si in vederea economisirii, susceptibile de a fi mobilizate si transformate in lichiditati prin emisie de cecuri cu preaviz. Aceasta componenta este cunoscuta sub denumirea de qvasimoneda sau lichiditate secundara;

- M₃, asimileaza, in plus fata de M_2, si alte active cu grade diferite de lichiditate si in structura carora pot fi incluse certificatele de depozit, bonurile de casa, conturile de economii pe termen mediu, alte titluri emise de agentii economici pe piata financiar-monetara;

- componenta L inglobeaza, de regula, titluri emise pe termen mediu si lung negociabile si care pot fi transfersate mai rapid sau mai lent in lichiditati.

Cu toate ca agregatele monetare difera de la o tara la alta in functie de gradul de dezvoltare a pietei financiare, de conceptele si politicile care domina scena monetara, totusi ele au anumite caracteristici comune. Tinand seama de acest adevar, de nimeni contestat, specialistii au impartit agregatele monetare in:

- moneda primara (baza monetara sau moneda de rezerva). Aceasta reprezinta moneda emisa si controlata de banca centrala. Se estimeaza ca diferenta dintre totalul activului si pasivele nemonetare din bilantul acestei institutii. Activul bancii de emisiune reflecta, in principiu, modalitatile prin care acestea creaza moneda si anume: prin distribuirea ei in mod direct de credite bancilor comerciale, altor institutii de credit si tezaurului, prin reescontarea efectelor comerciale si a celor publice. In ce priveste pasivul, acesta releva marimea si repartizarea pe detinatori a monedei primare.

Modul de definire a agregatelor monetare din aceasta grupa cunoaste mai multe variante in functie de conceptia mai cuprinzatoare sau mai restransa in ceea ce priveste moneda primara. Felul diferit de combinare a elementelor din activul si pasivul bilantului poate determina unele deosebiri in evaluarea cantitatii de moneda primara, in functie de luarea in calcul si a mijlacelor in decontare sau a rezervelor de casa. De asemenea, in definirea monedei primare este necesara luarea in considerare si a rolului creator de moneda al tezaurului.

Modul concret de definire a monedei primare difera de la o tara la alta si in functie de metoda adoptata in analiza variatiilor agregatelor monetare. In general, se opereaza cu doi factori determinanti: modificarea bazei monetare si multiplicatorul creditelor. Din aceste considerente, de exemplu in practica SUA, baza monetara este divizibila in moneda primara imprumutata si moneda primara neimprumutata, fapt ce ofera informatii suplimentare privind creatia si agregarea monetara. Informatiile respective stau la baza fundamentarii necesarului de moneda scripturala creata de bancile comerciale.

- moneda ca mijloc de plata, respectiv masa monetara in sens restrans, care cuprinde produsele monetare, respectiv mijloacele de plata create de banca centrala si celelalte banci si institutii financiare. Agregatele monetare din aceasta categorie sunt considerate ca reprezentand atat caracterul politicii monetare, cat si obiectivele politicii monetare, respectiv actiunea si efectele acesteia asupra proceselor economice reale;

- moneda ca avutie neta care include, in plus de produsele monetare mentionate, activele financiare care nu se utilizeza ca mijloace de plata in mod curent, dar care se pot transforma mai rapid sau mai lent in lichiditati. Agregatele din acesta grupa exprima numai obiectivele politicii monetare.

Opiniile privind continutul si puterea de reflectare a realitatii de catre agregatele monetare sunt foarte diferite. Astfel, relativa stabilitate a agregatului M₁, exprimata de rata constanta de crestere a vitezei de circulatie a componentelor sale, in paralel cu existenta unei bune corelari a evolutiei sale cu rata inflatiei si cu cea a produsului intern brut, i-a determinat pe multi specialisti sa-l considere ca indicator de baza pentru urmarirea efectelor masurilor curente de politica monetara asupra activitatii economice viitoare. Logica pe care se bazeaza includerea activelor in M₁ coincidea cu observatia lui Irving Fisher, potrivit careia banii nu aduc niciodata dobanda, cu exceptia sensului in care creeaza inlesniri in procesul de schimb. Pentru reprezentantii acestei teorii, in structura masei monetare trebuie incuse numai acele active care pot fi direct si imediat schimbate pe bunuri.

Stabilitatea lui M₁ a fost intrerupta brusc dupa 1980, odata cu introducerea in structura sa a disponibilitatilor din conturile la vedere purtatoare de dobanzi. Odata cu introducerea acestora in structura lui M₁, situatia activelor care pot fi in mod corect identificate cu moneda si care reprezinta cel mai lichid mijloc de plata a devenit foarte complicata. Aceste noi produse monetare au o dubla semnificatie.

- pe de o parte, ele functioneza drept conturi tranzactionale, putand fi trase direct cecuri asupra lor;

- pe de alta parte, functioneaza drept conturi de economii, la care ratele de dobanda sunt apropiate de cele aferente depunerilor pentru economii si care intra in structura lui M₂. Aceste inovatii au alterat relatia dintre activele nepurtatoare de dobanzi, incluse in M₁ si cele purtatoare de dobanzi incluse in M₂, combinand disponibilitatile active tranzactionale cu cele inactive, care imbraca forma economiilor.

Crearea acestor produse a condus la interpretari diferite asupra structurii lui M₁, respectiv asupra performantelor sale ca indicator monetar. In mod deosebit este pusa in evidenta lipsa de relevanta a corelatiei dintre evolutia acestui indicator si a produsului intern brut si a inversarii raportului de cauzalitate dintre masa monetara si preturi. O alta observatie privind strctura lui M₁ vizeaza erorile potentiale asociate schemei de ponderare in suma simpla, folosita pentru obtinerea lui M₁ si a altor indicatori monetari oficiali.

Tinandu-se seama de observatiile mentionate, au fost formulate mai multe pareri, unele dintre ele concretizandu-se in construirea de noi agregate monetare. Majoritatea specialistilor sustin ideea potivit careia componentele purtatoare de dobanda ale lui M ₂ sunt bune inlocuitoare ale setului mai restrans de active din M₁ si, pe acesta baza, a concluzionat ca M₂ este in prezent cel mai sugestiv agregat monetar.

De exemplu, economistii Belangio si Chalfaut sustinand ca noile conturi purtatoare de dobanzi functioneaza mai mult drept conturi de economii decat conturi tranzactionale, ca indeplinesc, mai ales, o functie de economisire si nu de mijloc de plata, au propus un indicator mai restrans decat M1, denumit M1A, care sa includa numerarul si depozitele la vedere nepurtatoare de dobanda.

De asemenea, economistii Swafford si Whitney sunt de parere ca in masura in care conturile la vedere purtatoare de dobanzi reprezinta o proportie din ce in ce mai mare din activele lui M1, acest agregat ar putea fi influentat de motivatii tranzactionale si de economisire in egala masura. In plus, ei au propus constituirea unui nou agregat monetar care include o gama mai larga de active si anume:

-numerarul;

-depunerile la vedere nepurtatoare de dobanzi;

-depunerile la vedere purtatoare de dobanzi;

-depunerile spre economisire la termen;

Economistul Barnett subliniaza necesitatea utilizarii unor agregate monetare ponderate, motivand ca activele individuale incluse in M1 si M2 si in agregatele mai cuprinzatoare de genul M3 si L, poseda grade diferite de lichiditate in functie de dobanda pe care o aduc. In opinia sa, daca au grade diferite de lichiditate ar trebui ponderate diferit inainte de a fi insumate. Formalizand aceste argumente a construit o serie de agregate monetare divizionare. Utilizarea agregatelor monetare divizionare in analizele monetare presupune ponderarea diferitelor active care sunt grupate in cadrul unui agregat sau altul prin luarea in considerare a diferentelor dintre rata dobanzii la un plasament clasic (obligatiuni pe termen lung) si rata dobanzii pe fiecare activ.

Cu cat este mai mare diferenta intre ratele dobanzii cu atat mai mare este si gradul de lichiditate al unui activ monetar sau altul. Cel mai mare ecart, si deci cea mai mare lichiditate, apare pentru numerar, la care rata dobanzii este zero.

In zilele noastre, se practica doua modalitati de agregare, adica agregarea in suma simpla si agregarea prin ponderare.

Agregarea in suma simpla ofera aceeasi pondere atat numerarului, cat si depozitelor aflate in diferite conturi. Astfel de ponderi sunt, insa, justificate numai daca activele sunt perfect substituibile, de pilda numerarul si depozitele la vedere in conturi nepurtatoare de dobanzi. Aplicarea acestui procedeu la M1 - care cuprinde numerarul si depozitele la vedere - a fost corecta atata vreme cat pentru aceste depozite era interzisa bonificarea de dobanzi. Dupa 1980, insa aceasta restrictie a fost treptat ridicata, in prezent pentru majoritatea acestor depozite bancile bonifica dobanzi foarte apropiate de cele la depozitele la termen si de economii, incluse in M2. In aceste conditii, insumarea directa a diferitelor categorii de active din M1, poate conduce la erori.

Agregarea prin ponderare ofera ponderi diferite activelor detinute in diferitele categorii de depozite. Aceste ponderi trebuie sa fie cu atat mai mici cu cat dobanda bonificata la categoria respectiva de active este mai mare.

3 Contrapartidele masei monetare

Contrapartidele masei monetare reprezinta creantele asupra intermediarilor monetari, respectiv bancilor centrale, bancilor comerciale, tezaurului public detinute de agentii nefinanciari. Distribuind credite agentilor nefinanciari, practic, intermediarii monetari pun in circulatie mijloace de plata sporind masa monetara in circulatie si modificand structura acesteia.

Contrapartidele masei monetare pot fi grupate in doua mari categorii: creante monetare interne si creante monetare externe.

Creantele monetare interne cuprind in structura lor creantele asupra statului si creantele asupra economiei, ele reprezentand baza monetara, fundamentul creatiei monetare si, implicit al formarii si modificarii masei monetare, respectiv a structurii acesteia. Aceste creante decurg din relatiile ce se stabilesc in cadrul pietei monetare intre banca centrala, tezaur si celelalte institutii financiar - bancare.

Creantele monetare generate de operatiunile tezaurului imbraca doua forme:

- una rezultata ca urmare a creditelor acordate tezaurului de institutiile de credit si a cresterii depunerilor monetare administrate de tezaur sau puse la dispozitia sa;

- alta reprezentata de achizitia de titluri publice de catre institutiile de credit.

Evolutia acestei contrapartide a lui M3, creante asupra tezaurului depinde de mai multi factori, dintre care mai semnificativi pot fi enumerati: marimea deficitului bugetar; repartitia titlurilor publice negociabile intre institutiile de credit si agentii nefinanciari; structura portofoliului de active detinute de agentii nefinanciari.

Daca titlurile publice subscrise de banci sunt ulterior cumparate la piata de agentii nefinanciari, atunci creatia monetara initiala este anulata, avand loc o modificare a masei monetare, in sens de restrangere. Invers, cumpararea de catre banci a titlurilor de pe piata financiar-monetara provoaca creatia monetara si mareste masa monetara in circulatie.

Creantele asupra economiei includ finantarile consimtite de institutiile de credit agentilor nefinanciari rezidenti: societati comerciale, gospodarii particulare si antreprenori individuali, administratii publice, institutii de asigurari, case de pensii, administratii private. Acest modul cuprinde creditele distribuite de institutiile de credit si titlurile care au fost obtinute si care reprezinta in viitor o parte negociabila a activului lor bilantier.

Ca si creantele asupra statului, creantele asupra economiei evolueaza nu numai in functie de nevoile financiare ale agentilor economici, ci si in egala masura in functie de alegerea structurii portofoliului in vederea optimizarii acestuia. In structura acestui modul, creditul intern reprezinta principala contrapartida a lui M3 si reflecta numai o parte din finantarea economiei, el fiind garantat si asigurat prin institutiile de credit. In acest caz, rolul de intermediar financiar al acestor institutii de credit devine predominant, iar finantarea monetara poate fi asociata cu notiunea de agregat de finantare globala, numit credit intern global.

Creantele monetare externe reflecta impactul relatiilor cu strainatatea asupra cantitatii de masa monetara in circulatie, fiind afectate de regulile contabilitatii privind echivalentul in moneda nationala a creantelor si angajamentelor in valuta.

Creantele monetare externe se prezinta sub doua forme si anume:

-soldul operatiunilor externe ale bancii de emisiune cu nerezidentii;

-soldul operatiunilor externe ale celorlalte institutii de credit.

Teste grila

1. Masa monetara desemneaza, potrivit unor specialisti consacrati, urmatoarele:

a)numai moneda efectiva;

b)totalitatea activelor care, pe un teritoriu dat, pot fi utilizate pentru cumpararea de bunuri si servicii si pentru stingerea obligatiilor;

c)numai moneda efectiva si depunerile la termen in vederea economisirii;

d)agregatul sau agregatele statistico-financiare care sunt strans corelate cu produsul intern brut;

e)numai moneda de cont si activele financiare.

2. Moneda efectiva include urmatoarele forme de existenta a banilor:

a)depuneri la termen si alte active financiare;

b)biletele de banca;

c)moneda de cont si moneda divizionara;

d)moneda divizionara;

e)depunerile la termen si in vederea economisirii si disponibilitatile din conturile curente.

3. Moneda efectiva este agreata de agentii economici in calitate de:

a)  instrument de schimb necesar in achizitionarea de bunuri si servicii;

b)  marfa;

c)  certificat asupra rezervelor de aur ale emitentului;

d)  activ cu lichiditate redusa;

e)  marfa cu trasaturi speciale.

Moneda de cont este reprezentata de:

a)  activele plasate in titluri pe termen mediu;

b)  disponibilitatile din conturile curente asupra carora pot fi trase cecuri si efectuate plati fara preaviz;

c)  depozitele la termen constituite la bancile comerciale;

d)  depunerile la termen constituite la institutiile de credit specializate;

e)  activele plasate in bonuri de tezaur.

5. In prezent, plasamentele in depozite la termen prezinta urmatoarea evolutie:

a)  cresc mai lent decat plasamentele in depozite la vedere;

b)  au aceiasi evolutie cu moneda efectiva;

c)  cresc mai repede decat plasamentele in depuneri la vedere;

d)  cunosc o crestere mai rapida in perioadele de criza profunda;

e)  inregistreaza o tendinta de scadere in comparatie cu plasamentele in depozite la vedere.

6. Activele plasate in titluri emise si puse in circulatie pe piata financiar-monetara se individualizeaza prin:

a)  un grad ridicat de lichiditate in comparatie cu celelalte componente ale masei monetare;

b)  cresterea gradului de lichiditate in perioadele de criza;

c)  un grad redus de lichiditate fata de celelalte componente ale masei monetare;

d)  implicatiile majore pe care le genereaza in perioadele de stabilitate economica asupra lichiditatii economiei;

e)  efectele induse asupra lichiditatii in tarile sarace.

7. Emisiunea si punerea in circulatie a bonurilor de tezaur si a obligatiunilor de stat se concretizeaza in:

a)  diminuarea masei monetare in circulatie;

b)  extensia volumului creditului;

c)  cresterea masei monetare in circulatie;

d)  diminuarea volumului creditului;

e)  mentinerea masei monetare si a creditului la nivelurile anterioare emisiunii.

8. Activele financiare de felul "depunerilor in vederea economisirii' prezinta in comparatie cu moneda efectiva urmatorul gen de lichiditate:

a)  o lichiditate superioara;

b)  o lichiditate apropiata;

c)  o lichiditate mai mica;

d)  o lichiditate foarte mare;

e)  o lichiditate exagerat de redusa.

9. Obligatiunile si alte hartii de valoare cu scadenta indepartata se caracterizeaza, din punct de vedere al lichiditatii, prin:

a)  se folosesc curent ca mijloace de plata;

b)  nu pot fi negociate la bursa;

c)  nu sunt folosite in mod curent ca mijloace de plata;

d)  sunt negociate la bursele de marfuri;

e)  nu influenteaza lichiditatea si masa monetara.

10. Sfera de cuprindere a structurii masei monetare, in conditiile inovarii unor noi produse, este:

a)  o marime greu de stabilit cu rigoare;

b)  data odata pentru totdeauna;

c)  o marime in plina extensie si greu de delimitat;

d)  un paramentru imobil;

e)  o marime amorfa.

11. Metodele cantitative de dimensionare si dirijare a masei monetare sunt:

a)  un mix de modele keynesiste si nominaliste;

b)  o combinatie de modele keynesiste si neokeynesiste;

c)  un amestec de modele neokeynesiste si monetariste;

d)  un mix de modele metaliste si monetariste;

e)  un amestec de modele keynesiste si metaliste.

12. Pana in anii 70 ai secolului XX, controlul masei monetare avea la baza:

a)  o serie de ipoteze extrem de relative, cu caracter statistic, exogene masei monetare;

b)  o combinatie de modele econometrice de orientare neokeynesista;

c)  un mix de modele de orientare neometalista;

d)  o serie de metode cu tenta nominalista;

e)  un amestec de metode de orientare monetarista.

13. Generalizarea cursurilor flotante a condus la reconsiderearea unor mecanisme specifice:

a)  numai practicii monetare;

b)  numai teoriei monetare;

c)  atat teoriei cat si practicii monetare;

d)  economiilor aflate in tranzitie;

e)  economiilor avansate.

1 Marimea si dinamica masei monetare sunt determinate de evolutia unor procese economice fundamentale. Dintre urmatoarele precizati pe cele exacte:

a)  plasarea si utilizarea resurselor; formarea preturilor;

b)  situatia generala a balantei de plati externe; oscilatiile cursurilor de schimb;

c)  nivelul costurilor de productie; situatia generala a balantei serviciilor;

d)  situatia generala a pietelor financiare; marimea datoriei externe;

e)  marimea datoriei publice; evolutia dobanzilor.

15. Indicatorii monetari sunt grupati de specialisti in mai multe categorii. Precizati pe cele mai cunoscute:

a)  indicatori care ofera informatii privind evolutia datoriei publice;

b)  indicatori care ofera informatii privind estimarea evolutiei masei monetare;

c)  indicatori care ofera informatii cu privire la evolutia economiei mondiale;

d)  indicatori care ofera informatii privind estimarea efectelor exercitate de politica monetara asupra celei economice;

e)  indicatori care ofera informatii cu privire la nivelul de trai al populatiei.

16. In practica din tarile dezvoltate principalii indicatori ce reflecta atat caracterul cat si obiectivele politicii monetare sunt:

a)  rata dobanzii;

b)  gradul de capitalizare;

c)  rata inflatiei;

d)  nivelul somajului;

e)  agregatele monetare.

17. In prezent, cei mai frecventi indicatori utilizati in caracterizarea politicii monetare sunt:

a)  rata dobanzii;

b)  ritmul de crestere al produsului intern brut;

c)  ritmul de crestere al produsului intern net;

d)  rata inflatiei;

e)  agregatele monetare.

18. Agregatul monetar simbolizat cu M1 include mai multe componente. Dintre cele mentionate precizati pe cele reale:

a)  plasamentele la termen si in vederea economisirii;

b)  quasimoneda;

c)  bancnotele si moneda divizionara;

d)  depunerile in conturile curente nepurtatoare de dobanda;

e)  titlurile emise pe termen mediu.

19. Agregatul monetar simbolizat cu M2 incorporeaza mai multe elemente. Dintre urmatoarele alegeti pe cele reale:

a)  certificatele de depozit;

b)  bonurile de casa;

c)  conturile de economii pe termen mediu;

d)  agregatul monetar M1;

e)  plasamentele la termen si in vederea economisirii.

20. Agregatul monetar simbolizat cu M3, asimileaza in plus fata de agregatul M2 si alte componente. Va rugam sa le alegeti dintre urmatoarele:

a)  titlurile emise pe termen mediu;

b)  titlurile emise pe termen lung;

c)  bonurile de tezaur;

d)  certificatele de depozit, bonurile de casa;

e)  obligatiunile si alte active financiare emise pe termen lung.

21. Moneda primara poate fi definita ca fiind:

a)  moneda emisa si controlata de trezoreria publica;

b)  moneda emisa si controlata de bancile comerciale;

c)  moneda emisa si controlata de bancile specializate;

d)  moneda emisa si controlata de Banca Centrala;

e)  moneda emisa si controlata de bancile straine.

22. Moneda primara se estimeaza ca diferenta intre:

a)  totalul activului si pasivele nemonetare din bilantul integrat al bancilor comerciale;

b)  totalul activului si pasivele nemonetare din bilantul bancii de emisiune;

c)  totalul activului si pasivele nemonetare din bilantul trezoreriei;

d)  totalul activului si pasivele nemonetare din bilantul integrat al bancilor straine;

e)  totalul activului si pasivele nemonetare din bilantul integrat al bancilor specializate.

23. Moneda ca mijloc de plata, respectiv masa monetara in sens restrans, reflecta:

a)  atat caracterul cat si obiectivele politicii monetare;

b)  exclusiv caracterul politicii monetare;

c)  numai obiectivele politicii monetare;

d)  tendintele privind evolutia nivelului dobanzii;

e)  evolutia cursurilor de schimb;

2 Moneda ca avutie neta incorporeaza in structura sa:

a)  numai mijloacele de plata create de banca de emisiune;

b)  numai mijloacele de plata create de bancile specializate;

c)  numai mijloacele de plata create de trezorerie;

d)  numai activele financiare care nu se utilizeaza in mod curent ca mijloace de plata;

mijloacele de plata create de ansamblul sistemului bancar si activele financiare care nu se utilizeaza ca mijloace de plata in mod curent;