Conceptul de impozit si taxa la persoane fizice. Clasificarea lor.

Conceptul de impozit si taxa la persoane fizice. Clasificarea lor.

Notiunea de impozit.

Impozitul reprezinta o contributie baneasca obligatorie si cu titlu nerambursabil, datorata conform legii, bugetului de stat de catre persoanele fizice pentru veniturile pe care le obtin sau bunurile pe care le poseda.

Astfel, impozitul este o contributie baneasca, in sensul ca debitorii sunt obligati sa participe la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societatii sau necesare finantarii unor obiective social-economice in folosul societatii. Spre deosedire de statele sclavagiste, unde impozitele se percepeau de regula in natura, in conditiile statului modern contributia se realizeaza numai in forma baneasca.

Impozitul este o contributie obligatorie, in sensul ca toate persoanele fizice care beneficiaza de actiunile sau de obiectivele finantate din fondurile generale ale societatii trebuie sa participe la formarea acestor fonduri, nerespectarea acestor obligatii atragand sanctiunile prevazute de lege.

Impozitele sunt prelevari cu titlu nerambursabil pentru ca, odata varsate in contul bugetului statului sunt utilizate numai la finantarea unor actiuni si obiective de interes general, necesare tuturor membrilor societatii si nu numai unor interese individuale sau de grup.

Asa cum instituie principiul nullum impositum sine legae impozitele sunt datorate conform dispozitiilor legale, in sensul ca nici un impozit nu se poate stabili si percepe decat in puterea unei legi principiu introdus inca din 1866, de la adoptarea primei constitutii romane.

Impozitele datorate de catre persoanele fizice reprezinta o modalitate de participare a acestora la constituirea fondurilor generale ale societatii. Impozitul se datoreaza pentru veniturile realizate si bunurile detinute, in sensul ca subiectele impozabile datoreaza contributia numai in cazul in care realizeaza veniturile prevazute de lege ca impozabile sau dobandesc ori poseda bunuri care constituie obiectul impunerii.

~ pag. 7 ~

Impunerea unor venituri sau bunuri dintre cele care nu sunt prevazute in actele normative prin care se instituie veniturile bugetare, este abuziva si ilegala, ele fiind restituite de indata celor de la care s-au perceput fara temei legal. Functionarii de stat care le-au instituit si perceput, urmeaza sa raspunda, dupa caz, disciplinar, contraventional sau penal.

In lucrarile unor autori ca I. Gliga, Gh. Gliescu, P. Olcescu, I. Kiritescu, se afirma ca impozitele se mai caracterizeaza si prin trasatura ca sunt o prelevare fara contraprestatie sau fara vreun echivalent. Dar cum trasatura esentiala a impozitelor este reversibilitatea, sumele concentrate la buget pe calea impozitelor, desi nu constituie o contraprestatie imediata ca in cazul taxelor, se reintorc sub forma unor actiuni, servicii, gratuitati, de care beneficiaza in primul rand cei care au contribuit la formara fondurilor generale ale societatii. Astfel de gratuitati de care beneficieaza populatia sunt actiunile social-culturale organizate de stat in folosul societatii, si anume: invatamant, ocrotirea sanatatii, asistenta sociala, ajutorul familial de stat, arta, cultura, educatie fizica si sport. Prin urmare, sub acest aspect, impozitul apare ca o prelevare obligatorie catre bugetul de stat, este drept, fara echivalent si fara contraprestatie directa si imediata, insa platitorii capata vocatie directa ca beneficiari ai unor activitati organizate de stat, fara sa fie obligati la plata contravalorii acestora.

In schimbul impozitelor incasate, statul se obliga si trebuie sa creeze un cadru general favorabil desfasurarii activitatilor economice, sociale si politice in societate, conform principiului dupa care cine plateste impozitul are dreptul de a beneficia de protectie din partea organelor statului

2. Clasificarea impozitelor.

a Dupa forma in care se percep, se disting impozite in natura si impozite in bani. Impozitele in natura sunt caracteristice oranduirilor trecute, astazi ele nemaifiind folosite, locul lor fiind luat de impozitele in bani.

b Dupa obiectul impunerii sunt : impozite pe avere, impozite pe venit si impozite pe cheltuieli.

c De asemenea, impozitele se mai pot grupa in directe si indirecte.

Impozitele directe sunt impozitele care se percep direct de la subiectii impozabili, stabiliti pe baza datelor de care dispun organele fiscale privind persoanele, averea, posesiunea, venitul fiecarui contribuabil.

Impozitele indirecte, spre deosebire de cele directe, se aseaza asupra vanzarii bunurilor sau prestarii unor servicii.

Impozitele directe vizeaza existenta venitului sau a averii, in timp ce impozitele indirecte vizeaza utilizarea acestora.

Impozitele directe pot fi reale sau personale. Impozitele reale directe se stabilesc asupra obiectelor materiale, fara a se tine seama si de situatia

personala a subiectului impozabil. Acest tip de impozit se mai numeste impozit obiectiv sau pe produs, deoarece se aseaza asupra produsului obiectului impozabil. Impozitele directe personale tin seama, in primul rand, de subiectul impozabil in legatura cu averea si veniturile acestuia sau indiferent de ele, fapt pentru care se mai numesc si subiective.

Impozitele indirecte se pot grupa in: taxe de consumatie sau accize, monopoluri fiscale, taxe vamale si altele.

d) In functie de scopul urmarit, impozitele se clasifica in impozite financiare si impozite de ordine. Impozitele financiare se instituie in scopul realizarii de venituri pentru stat, iar impozitele de ordine vizeaza limitarea unei actiuni, atingerea unui tel avand caracter nefiscal.

e Dupa frecventa in care se realizeaza, impozitele pot fi permanente -atribuirea si perceperea lor prezinta o anumita regularitate, si incidentale -se instituie si se incaseaza o singura data.

f Dupa institutia care le administreaza, impozitele pot fi federale, ale statelor membre ale federatiei, respectiv impozite ale statului si impozite locale, in cazul statelor cu structra unitara.

In literatura de specialitate se intalnesc, pe langa clasificari ale impozitelor privite in mod individual, unele clasificari ale temelor fiscale dupa criterii social-politice sau social-economice. Astfel, M.Duverger distinge sisteme fiscale grele (lourds), care se caracterizeaza prin sarcini mari, apasatoare, si sistme fiscale usoare (legers), care constituie opusul celor dintai.

Pentru a califica un sistem ca fiind apasator sau usor, retrograd sau progresist, este necesar a se analiza toate impozitele percepute intr-o tara, analiza care ar putea oferi elementele pentru caracterizarea intregului sistem fiscal al unei tari si evolutia acestuia in timp.

Impozitele directe.

a reale:

impozitul funciar

impozitul pe cladiri

impozit pe activitati industriale

- impozit pe activitati comerciale si profesii libere

- impozit pe avere

b) personale:

- impozit pe succesiuni

- impozit pe donatiuni

- impozit pe suflet (capitatie)

- impozit pe obiecte de consum

Impozite indirecte

a) taxe de consumatie (accize)

- pe obiecte de lux

- pe alte bunuri

- impozit pe cifra de afaceri

b) monopoluri fiscale

- asupra productiei

- asupra vanzarii

- asupra productiei si vanzarii

c) taxe vamale

- de import

- de export

- de tranzit

d) alte taxe

- de timbru

- de inregistrare

- pe circulatia averii

- alte taxe

Impozite directe.

a)      Caracterizare generala a impozitelor directe.

Impozitele directe reale sunt cele mai raspandite in practica financiara internationala si au ca obiect al impunerii pamantul, cladirile, activitatile economice cu caracter neagricol si miscarea capitalului banesc.

Impozitele directe reale se ceracterizeaza prin aceea ca se stabilesc asupra obiectelor materiale pe baza unor criterii exterioare care nu redau puterea economica a subiectului, fapt pentru care impozitele reale ii avantajeaza pe marii proprietari si-i dezavantajeaza pe micii proprietari. Din aceasta cauza au si un caracter regresiv. Aceste impozite au un randament fiscal redus, deoarece cotele de impunere sunt scazute, sistemulul de impunere nu cuprinde intreaga materie impozabila, oferind numeroase posibilitati de evaziune. Lipsa de uniformitate in stabilirea impozitelor reale in cadrul diferitelor unitati locale si arbitrariul in perceperea acestora, accentueaza si mai mult lipsa de echitate a impozitelor reale.

Impozitele directe personale sunt de doua categorii: impozit pe venit si impozite pe avere.

b)      Trasaturile caracteristice ale impozitelor pe venit.

Impozitele pe venit au aparut in acea etapa de dezvoltare a societatii, cand se diferentiaza veniturile diferitelor clase si paturi sociale.

Impozitul pe venit a fost introdus pentru prina data in Marea Britanie,

spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, dar dupa o scurta perioada a fost retras, pentru ca sa fie reintrodus in anul 1842. Ulterior, au adoptat impozitul pe venit in sarcina persoanelor fizice si S.U.A Japonia, Germania, Franta, Olanda, Belgia.

La inceput, impozitele pe venit erau stabilite in cote extrem de reduse si se percepeau de la un numar restrans de persoane, dar cu timpul, cotele impozabile au suferit majorari repetate, iar numarul persoanelor impuse a crescut in mod sistematic.

Se disting doua feluri de impozite pe venit: impozite pe veniturile persoanelor fizice si impozite pe veniturile persoanelor juridice.

c)      Impozitul pe veniturile persoanelor fizice.

Debitorii acestui impozit sunt persoane fizice care au domiciliul sau rezidenta intr-un anumit stat, percum si cele nerezidente, care realizeaza venituri din surse situate pe teritoriul statului, cu unele exceptii prevazute de lege. Acest impozit se aplica si societatilor de persoane care au renuntat la regimul fiscal aplicat societatilor de capital in favoarea celui aplicat persoanelor fizice.

Sunt exceptati de la plata impozitului pe venit diplomatii acreditati in statul considerat, cu conditia reciprocitatii sau a conventiilor internationationale, persoanele care realizeaza venituri ce nu depasesc un anumit plafon, uneori militarii, suveranii sau familiile regale.

Obiectul impunerii il constituie veniturile realizate de muncitori si functionari, fermieri, mici mestesugari, inrtreprinzatori, liber-profesionisti, proprietarii imobiliari si rentierii, din munca salariata, activitatii economice, inchirieri si arendari, dobanzi la sumele imprumutate.

Exista doua sisteme de impunere a veniturilor: impunerea separata a veniturilor provenind din fiecare sursa si impunerea globala a veniturilor, indiferent de sursa din care provin.

Impunerea separata se realizeaza prin institirea mai mltor impozite, fiecare vizand veniturile dintr-o anumita sursa si prin instituirea unui impozit unic, care asigura un tratament diferentiat fiecarei categorii de venituri, denumita cedula, in functie de natura veniturilor, caz in care impunerea se face pentru fiecare cedula dupa regulile si cu cotele specifice venitului respectiv.

Uneori, dupa impunerea separata a fiecarei categorii de venit, veniturile din diverse surse, cumulate, se supun unei noi impuneri.

Impunerea separata prezinta avantajul tratarii in mod diferentiat a veniturilor, ca mod de asezare si nivel de cote, dupa cum acestea provin din munca salariata, profesii libere, afaceri, proprietate. In schimb, aceasta

avantajeaza persoanele care obtin venituri din mai multe surse ce cad sub incidenta unor impozite diferite.

Impunerea globala consta in cumularea veniturilor realizate de o persoana fizica din diverse surse si supunerea acestora unui singur impozit. Acest tip de impunere prezinta avantajul ca nu mai tine seama de natura veniturilor, muncitorul, micul meserias, micul fermier, sunt tratati din punct de vedere al impozitului in acelasi mod ca si industriasul, comerciantul, proprietarul funciar sau rentierul.

Unele tari au practicat vreme indelungata un sistem de impunere mixt, care imbina impunerea separata cu cea globala, dar in prezent, pe plan mondial se manifesta tendinta de a se trece la sistemul de impunere globala, sistem care inlatura posibilitatea de diferentiere a sarcinii fiscale in functi de natura veniturilor.

In ceea ce priveste determinarea veniturilor impozabile, in practica internationala se manifesta tendinta de solutionare a acestei probleme pornind de la tratarea exhaustiva a conceptului de venit, ceea ce presupune luarea in calcul a tuturor veniturilor la stabilirea venitului impozabil, deci a castigurilor de capital, castigurilor exceptionale si a avantajelor in natura.

Pentru determinarea veniturilor brute ale persoanelor fizice se considera veniturile provenite din aricultura si silvicultura, activitati sau intreprinderi cu caracter industrial, comercial, constructii, prestari de servicii, profesii libere, salarii si alte remuneratii pentru munca, inchirieri si arendari. Sunt exonerate de la plata acestui impozit, in anumite tari, unele indemnizatii si alocatii cu caracter social, minimul neimpozabil, dobanzile la unele imprumuturi de stat si la unele instrumente de economisire, sporuri de munca suplimentara si pentru conditii grele si vatamatoare, ajutoare sau burse pentru educatie, studii.

In vederea determinarii venitului impozabil, din veniturile brute se scad de regula, numai cheltuielile prevazute in mod expres de lege ca fiind legate de exercitarea profesiei sau desfasurarea activitatii considerate, cu excluderea sau limitarea celor avand caracter de reprezentare. Aceste cheltuieli care se deduc, pot fi: cheltuielile profesionale, primele la asigurarile de viata, cheltuielile pentru tratament medical.

In functie de obiectivele urmarite, impunerea se face pe fiecare persoana care a realizat venituri sau care a participat la realizarea acestora, ori pe ansamblul familiei sau gospodariei. Impunerea se face cu sau fara luarea in considerare a unor factori sociali-starea civila, daca are sau nu copii ori alte

persoane in intretinere, efectuandu-se in cote proportionale, progresive sau regresive.

Din punct de vedere fiscal, veniturile copiilor nu se cumuleaza cu cele ale parintilor, insa unele legislatii prevad posibilitatea optiunii intre impunerea

in comun si impunerea separata pentru veniturile realizate de o familie.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileste de regula anual, pe baza declaratiei de impunere a contribuabilului sau pe baza elementelor de care dispun organele financiare. Suma astfel stabilita se trece in debitul contribuabilului, respectiv in registrul de rol. Perceperea impozitului aferent veniturilor din salarii, pensii, dobanzi, rente si altele, se face in mod frecvent prin stopaj la sursa, iar cel aferent altor venituri prin plati esalonate in contul debitor stabilit. Alte surse retinute si varsate de un tert, cat si cele varsate direct de contribuabil se deconteaza in contul impozabil anual.

d) Impozitul pe avere.

Impozitele pe avere sunt strans legate de dreptul de propriatate asupra unor bunuri mobile sau imobile. In practica financiara, sunt cunoscute: impozitele propriu-zise asupra averii, impozitele asupra circulatiei averii, impozitele asupra cresterii averii -spor de avere.

Impozitele propriu-zise pe avere pot fi de doua feluri: impozite stabilite asupra averii, care se platesc din venitul produs pe averea respectiva si impozite pe substanta averii, care duc la micsorarea materiei impozabile, el fiind perceput nu de venitul averii ci de substanta acesteia. Daca averea supusa impozitarii apartine unui investitor si face parte din activul acestuia, impozitul capata caracterul de impozit asupra capitalului. In unele tari sunt mai frecvente impozitele pe proprietatea imobiliara, iar in altele impozitele asupra activului net.

Impozitele propriu-zise pe avere se aseaza fie asupra intregii averi imobile si mobile a unui subiect, fie numai asupra anumitor forme ale averii imobile. Impozitul propriu-zis pe avere asezat asupra intregii averi reprezinta impozitul asupra activului net, iar cel asezat asupra anumitor forme ale averii imobile reprezinta impozitul asupra terenurilor, cladirilor.

Subiectii impozabili ai impozitului pe activul net sunt persoanele fizice sau juridice. Din interese de ordin social sau administrativ ori din dorinta de a incuraja plasamentele in anumite categorii de valori, se acorda scutiri si reduceri. Astfel, sunt exonerate sau se bucura de unele degrevari, anumite bunuri mobile sau imobile, ca mobilierul si efectele personale. De obicei averea sotilor se impune in comun, chiar si averea copiilor se poate impune impreuna cu averea parintilor.

Obiectul impozitului pe circulatia averii il constituie transmiterea dreptului de proprietate. Din aceasta categorie fac parte impozitul pe succesiuni,

impozitul pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile, impozitul pe hartii de valoare (actiuni, obligatiuni), impozitul pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale.

La impozitul pe succesiuni sau taxe de mostenire, sarcina fiscala se stabileste fie asupra intregului activ succesorial, independent de modul de impartire al acestuia intre mostenitori, fie asupra fiecarei parti succesoriale. In functie de gradul de rudenie existent intre defunct si mostenitor si de valoarea succesiunii,valoarea impizabila a succesiunii se impune unor cote progresive.

Pentru a putea preveni eludarea impozitului pe succesiuni pe calea efectuarii de donatii de avere in timpul vietii, s a instituit impozitul pe donatiuni, sub incidenta caruia cad actele de circulatie a averii intre vii. Acest impozit pe donatiuni este datorat de persoana care primeste donatia si se calculeaza in cote progresive, diferentiate in functie de marimea donatiei, de raportul de rudenie intre donatori si donatari si uneori, de momentul si mobilul donatiunii. Legislatiile unor tari deosebesc: donatiuni in vederea mortii, donatiuni pe patul mortii, donatiuni care produc efecte dupa moarte, donatie intre vii.

De asemenea, se mai practica impozitul asupra circulatiei cu titlu oneros a averii, ce se percepe in momentul vanzarii-cumpararii anumitor bunuri imobiliare, aportul la capitalul social al unei societati. Aceste impozite sunt cunoscute sub denumirea de taxe de timbru sau taxe de inregistrare. Sunt stabilite in cote proportionale sau progresive si se percep in momentul inregistrarii actului de vanzare-cumparare sau a actelor privind constituirea, transformarea sau cresterea capitalului social al unei societati.

La impozitele pe cresterea averii, obiectul impunerii este constituit de sporul de valoare pe care l-au inregistrat anumite bunuri in decursul unei anumite perioade de timp. Astfel, exista impozitul pe plusul de valoare imobiliara, impozitul asupra averii dobandite in timp de razboi.

Impozitul asupra averii dobandite in timp de razboi a fost instituit in urma primului razboi mondial, in Germania, Italia si in alte tari, iar in urma celui de-al doilea razboi mondial in Franta, Italia, S.U.A., ca mijloc de preluare la dispozitia statului a unei parti din averea dobandita in timpul sau ca urmare a razboiului. In unele cazuri, el a vizat numai plusul de avere, iar in altele si profitul exceptional de razboi. Impozitul asupra averii se asaza asupra aportului de avere dobandit in timpul sau ca urmare a razboiului.

In numeroase tari se percepe un impozit asupra plusului de valoare pe care l-a dobandit un bun intr-o perioada de timp determinata, denumit impozit asupra castigului de capital. Este vorba in primul rand de bunurile imobile (terenuri, cladiri) a caror valoare a crescut din momentul achizitiei sau constructiei dupa caz, si pana la instrainare ( vanzare, schimb sau donatie ) independent de actiunea proprietarului. In unele tari se impune si fluxul de valoare dobandit de anumite bunuri mobiliare, inclusiv hartiile de valore si bijuteriile.

Obiectul impunerii il constituie diferenta intre valoarea de cesiune si valoarea de achizitie, corelata cu reevaluarile autorizate de lege si cu lucrarile

(amenajarile) efectuate de proprietar. La stabilirea impozitului se tine seama de durata de timp cat bunul respectiv a fost detinut de o persoana, deoarece se presupune ca operatiunile de instrainare ale unor bunuri la scurta vreme de la dobandirea lor are un caracter speculativ. Cu cat perioada de detinere este mai scurta, cu atat cota de impozit este mai mare. Plusul de valoare se impune, in unele tari, in cote proportionale, iar in altele, in cote progresive.

Multitudinea de impozite percepute pe fiecare sursa de venit, pe fiecare gen de activitate sau pe fiecare categorie de bunuri mobile sau imobile, urmaresc fie un scop fiscal, fie scopuri social-politice.

e) Practica internationala privind evitarea dublei impuneri.

Statele au fost preocupate sa stabileasca conventii prin care sa evite impunerea aceleiasi materii impozabile, apartinand aceluiasi subiect, pentru aceeasi perioada de timp, in doua tari diferite.

Astfel, in perioada 1928 a fost elaborat sub patronajul Ligii Natiunilor, primul model de conventie bilaterala. Ulterior, au fost stabilite noi modele de conventii pentru evitarea dublei impuneri (Mexic 1943, Londra 1946). In 1963 si apoi in 1977, Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica a dat publicitatii modele de conventie, revazute si imbunatatite.

Aceste conventii s-au impus datorita cresterii, in conditiile actuale, a numarului de persoane fizice sau juridice care realizeaza venituri sau detin cu titlu de proprietate diverse bunuri in strainatate. Acestea pot face obiectul impunerii atat in tarile de origine, cat si in tarile de destinatie.

Cad sub incidenta Conventiei pe venit si pe avere, indiferent de sistemul de percepere folosit : impunerea directa, stopajul la sursa, suprataxa, cotele aditionale.

Conventia se aplica persoanelor fizice sau juridice care sunt rezidente ale unui stat contractant sau ale fiecaruia dintre cele doua state, societati de persoane si capital, fundatii. Persoana respectiva este considerata rezidenta a statului in care are locuinta personala permanenta, utilizata in cea mai mare parte a anului si nu in mod vremelnic. Daca persoana dispune de cate-o locuinta permanenta in fiecare dintre cele doua state parte la conventie, persoana in cauza este considerata ca fiind rezidenta a statului cu care are legaturile sale personale si economice cele mai stranse, adica a statului in care se afla centrul intereselor sale vitale.

Persoana este considerata rezidenta a statului al carui cetatean este, daca ea locuieste in mod obisnuit in ambele state sau in nici unul dintre ele. In ipoteza in care o persoana are cetatenia ambelor state sau a nici unuia dintre ele,

problema domiciliului fiscal se rezolva prin intelegerea intre cele doua parti interesate. In cazul persoanei juridice, aceasta se considera ca fiind rezidenta a statului in care se afla sediul conducerii sale efective.

Veniturile provenind din bunuri imobile sunt impuse in statul contractant in care sunt situate bunurile respective. In categoria bunurilor imobile intra deopotriva veniturile obtinute din exploatarea directa, din inchirierea sau folosirea in orice alta forma a proprietatii imobiliare.

Redeventele sunt remuneratii de orice fel, platite pentru folosirea sau concesionarea folosirii dreptului de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice, inclusiv drepturile de autor pentru filme sau filme si benzi imprimate, pentru emisiunile de radio si televiziune. In aceeasi categorie a redeventelor intra si platile de orice fel facute pentru folosirea sau dreptul de a folosi brevete, desene, marci de fabrica sau de comert, pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui echipament industrial, comercial sau stiintific si pentru informatii privind experienta dobandita in domeniul industrial, comercial sau stiintific. In practica internationala, redeventele se impun de regula in ambele state contractante, in proportiile cuvenite. Statului de origine al redeventei i se limiteaza cota de impozit pe care poate sa o perceapa beneficiarului acestui venit, rezident al celuilalt stat contractant.

Castigurile dobandite din vanzare, schimb ori alt mod de a dispune de bunuri imobile, sunt impozabile in statul in care se afla situate acele bunuri. Salariile si alte remuneratii similare se impun in principiu, in statul in care se desfasoara activitatea retribuita. Pensiile, ca si retributiile aferente functiilor publice, se impun in statul in care se platesc. Averea constituita din bunuri imobile se impune in statul in care se afla situate.

In practica internationala, metodele care se aplica pentru evitarea propriu-zisa a dublei impuneri sunt diferite in functie de principiul adoptat de statele renuntatoare ale conventiei: principiul scutirii, principiul impunerii sau principiul nediscriminarii fiscale.

Astfel, potrivit principiului scutirii, statul de resedinta (de destinatie) impune numai acele venituri care, potrivit conventiei, sunt impozabile in acel stat, scutind de impozit veniturile impozabile in statul de origine sau in statul in care se afla un sediu permanent.

Potrivit principiului impunerii, statatul de resedinta calculeaza impozitul pornind de la suma totala a veniturilor subiectului impozabil, inclusiv asupra celor care provin din statul de origine si care, potrivit conventiei, sunt impozabile in acest din urma stat. Dupa aceleasi principii se procedeaza la determinarea impozitelor pe avere.

Potrivit principiului nediscriminarii fiscale, statele semnatare ale conventiei privind evitarea dublei impuneri se anganjeaza ca nu vor aplica fata de rezidentii celuilalt stat contractant dispozitii in materie de impozite mai impovaratoare decat cele aplicabile propriilor lor contribuabili, aflati in aceeasi situatie.

Romania a incheiat conventii pentru evitarea dublei impuneri cu o serie

de state, printre care Germania, Italia, Spania, Canada, Egipt, etc. Impozitele romane la persoanele fizice care cad sub incidenta conventiilor incheiate, sunt: impozitul pe venitul din salarii, opere literare, artistice si stiintifice, din expertize si alte surse, impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice nerezidente, impozitul pe veniturile din inchirieri de cladiri sau terenuri, impozitul pe veniturile din activitati lucrative, meserii, profesii libere, impozitul asupra venitului din activitati lucrative, meserii aricole. Solutiile adoptate sunt frecvent intalnite in practica internationala, cu adaptari la situatia concreta.

Taxele la persoane fizice

Taxele reprezinta cea de-a doua categorie principala de venituri ale bugetului de stat. Se disting: taxe consulare, de spitalizare, pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afisaj si reclama, taxe pentru sederea in statiunile balneo-climaterice.

Taxele reprezinta plata efectuata de persoanele fizice pentru serviciile prestate de catre institutii publice.

Prin urmare, taxele sunt reglementate ca obligatii bugetare datorate de persoane fizice sau juridice, reprezentand plata neechivalenta a unor servicii solicitate de acestea unor institutii de stat, dupa principiul recompensei speciale.

Trasaturile specifice ale taxelor.

a) Reprezinta plata neechivalenta pentru servicii sau lucrari efectuate de organe sau institutii de stat, care primesc, intocmesc sau elibereaza diferite acte, presteaza servicii si rezolva alte interese legitime ale persoanelor fizice. Plata serviciilor sau lucrarilor este neechivalenta, deoarece, conform dispozitiilor legale, aceasta pot fi mai mare sau mai mica comparativ cu valoarea prestatilor efectuate de organe sau institutii de stat.

b) Subiectul platitor este precis determinat din momentul cand acesta solicita efectuarea unei activitati din partea unui organ sau institutii de stat.

c) Taxele reprezinta o contributie de acoperire a cheltuirilor necesare serviciilor solicitate de diferite persoane.

d)        Taxele reprezinta plati efectuate de persoanele fizice (este vorba deci despre taxele platite de persoanele fizice) pentru servicii sau lucrari efectuate in mod direct si imediat acestora de catre organe sau institutii de stat.

Aceste trasaturi sunt consacrate de Decretul nr. 199/1995, H.C.M. nr. 911/1955 si H.G. nr. 1295/1990 referitor la taxele de timbru, care prevad ca : " taxele de timbru reprezinta plata serviciilor prestate ori a lucrarilor efectuate de diferite organe sau institutii de stat care primesc, intocmesc sau elibereaza diferite acte, presteaza servicii ori rezolva interese legitime ale partilor ".

Astfel, intre cuantumul serviciilor sau activitatiilor prestate, nu exista un raport de echivalenta, fiind independente de costul, pretul ori valoarea serviciului prestat, caracteristica prin care taxele se deosebesc fundamental de preturile marfurilor ori tarifelor serviciilor executate de intreprinderi, oranizatii economice sau de liber-profesionisti autorizati.

Preturile si tarifele oglindesc cu rigurozitate toate cheltuielile de productie si circulatie, pe cand taxele nu au decat o valoare simbolica, ele nu sunt stabilite in raport cu cheltuielile de intretinere ale organelor sau institutiilor de stat respective, si de asemenea, nu se percep pentru toate serviciile, lucrarile sau activitatile respective, si de asemenea, nu se percep pentru toate serviciile, lucrarile sau activitatile efectuate in favoarea unor persoane fizice.

Principiile de stabilire si aplicare a taxelor sunt :

a) unicitatea taxei: pentru unul si acelasi serviciu prestat unei persoane, aceasta nu datoreaza taxa decat o singura data.

b) raspunderea pentru neindeplinirea obligatiei de plata revine functionarului sau persoanei incadrate de la institutia sau organul de stat respectiv si nu debitorului.

c) nulitatea actelor nelegal taxate.

d) taxele sunt anticipate: ele se datoreaza si se achita in momentul solicitarii servicilor sau lucrarilor ce urmeaza a fi efectuate de organe sau institutii de stat.