Conceptul privind structura a capitalului. Factori de influenta asupra structurii capitalului.

Conceptul  privind structura a capitalului. Factori de influenta asupra structurii capitalului.

Structura financiara reprezinta un raport existent intre sursele proprii de finantare si sursele imprumutate. Deoarece fiecare sursa de capital are un anumit cost, finantarea poate influenta marimea profitului, de aceia intreprinderea trebuie sa decida asupra metodei de finantare. Costul capitalului propriu - rata rentabilitatii a dividendelor, costul capitalului imprumutat este rata dobanzii.

Decizia de finantare presupune ca managerii firmelor sa stabileasca o anumita structura a capitalului, urmarindu-se atingerea simultana a urmatoarelor scopuri:

mentinerea unui nivel corespunzator al autofinantarii - garantia rentabilitatii curente si viitoare a firmelor, precum si a rambursarii creditelor in cazul utilizarii de surse externe de finantare;

asigurarea unui grad de indatorare maxim, luand in considerare raportul costuri-beneficii ale indatorarii;

urmarirea unei structuri optime a capitalului in functie de strategia de finantare stabilita;

aplicarea unei politici de dividend stimulative si stabile, in functie de mediul sau de afaceri si de perspectivele de investire, care sa permita mentinerea sau chiar cresterea valorii actiunilor firmelor;

urmarirea unei politici de indatorare eficiente care sa ofere avantaje atat creditorilor, cat si actionarilor, dar mai ales sa se evite starea de insolvabilitate;

aplicarea pe termen mediu si lung a unei politici de capitalizare argumentata actionarilor, astfel incat sa se asigure supravietuirea si dezvoltarea firmelor, dar si remunerarea satisfacatoare a actionarilor pe termen scurt prin intermediul dividendelor.

Determinarea structurii financiare a firmei implica studierea influentei a doua variabile principale: gradul de risc si rata de rentabilitate. Utilizarea unei ponderi mari a capitalului imprumutat creste gradul de risc al firmei, dar previziunea unei rate de rentabilitate mai mare duce la cresterea profiturilor viitoare. Si invers, renuntarea la imprumuturi face ca firma sa aiba un grad de risc minim, insa in acest caz se vor pierde profituri importante, datorita limitarii volumului afacerii si astfel nu se vor realiza obiectivele principale ale gestiunii financiare - maximizarea valorii firmei. Exista mai multi factori ce influenteaza deciziile privind structura capitalului firmei. Acesti factori pot fi clasificati in factori interni si externi ai firmei.

Principalii factori externi sunt:

Conditiile pietei - conditiile existente, atat pe pietele valorilor mobiliare, cat si pe pietele monetare pot avea o influenta  importanta asupra structurii optime a capitalului firmei.

Structura competitiva a ramurii - capacitatea de a onora datoriile depinde si de profitabilitate. Stabilitatea ratelor de profit este la fel de importanta ca si stabilitatea vanzarilor. Usurinta cu care noile firme pot sa patrunda in ramura economica respectiva si capacitatea firmelor concurente de a-si extinde capacitatile de productie influenteaza ratele de profit. O industrie in crestere este promitatoare din punctul de vedere al marjelor de profit; insa, este, totusi, posibil ca aceste marje sa descresca simtitor daca ramura economica respectiva este una in care numarul de firme concurente poate creste extrem de repede.

Impozitele - dobanda este o cheltuiala deductibila in scopuri fiscale, iar aceste deduceri au o valoare foarte mare pentru firmele care se afla intr-un interval de aplicare a unei rate mari de impozitare.  Cu cat rata impozitului pe profit este mai mare pentru o anumita firma, cu atat este mai avantajos pentru aceasta sa utilizeze capitalul imprumutat.

Atitudinile creditorilor si ale agentiilor de clasament. Indiferent de analiza efectuata de manageri cu privire la factorii adecvati de indatorare pentru firma lor, totusi atitudinile creditorilor si ale agentiilor de clasament influenteaza frecvent deciziile de finantare. In majoritatea cazurilor, societatile pe actiuni discuta structura financiara pe care doresc sa o adopte cu ofertantul de credit si cu agentiile de clasament si da o pondere importanta sfaturilor acestora. Atunci cand echipa manageriala este atat de sigura de viitor si cauta sa utilizeze levierul financiar, incat se depasesc normele din industria respectiva, ofertantul de credit ar putea sa nu fie dispus sa accepte astfel de cresteri ale capitalului imprumutat, sau poate accepta acest lucru numai la un pret ridicat. Atunci cand gradul levierului financiar creste, rata dobanzii perceputa la capitalul imprumutat creste si ea, pentru ai compensa ofertantul de credit riscul suplimentar pe care trebuie sa il suporte.

Principalii factori interni sunt:

Stabilitatea vanzarilor - o firma care are vanzari relativ stabile poate sa foloseasca capital imprumutat intr-o proportie mai mare si poate suporta cheltuieli fixe mai mari decat o companie care are vanzari instabile.

Probabilitatea falimentului si riscurile asociate cu acesta. Pe masura ce nivelul indatorarii creste, probabilitatea falimentului creste si ea. Falimentul este costisitor, iar cresterile gradului de utilizare a levierului financiar determina cresterea valorii estimate a costurilor de falimentare (suma probabilitatilor de falimentare inmultita cu costurile de falimentare), ceea ce duce la scaderea valorii pe piata a firmei.

Conditiile interne ale firmei - conditiile interne proprii unei firme pot, de asemenea, sa influenteze asupra structurii capitalului stabilita ca obiectiv. De exemplu o firma tocmai a reusit sa finalizeze cu succes un program de cercetare si dezvoltare si estimeaza castiguri mari in viitorul apropiat, dar aceste castiguri nu sunt inca anticipate de catre investitori si deci nu sunt reflectate in pretul pe piata al actiunilor. Aceasta companie nu ar fi dispusa sa emita actiuni. Va prefera sa finanteze proiectele de investitii cu capital imprumut, pana ce castigurile sporite se materializeaza si se reflecta in pretul de piata al actiunilor. Abia in acest moment firma poate sa emita si sa vanda actiuni, sa ramburseze capitalul imprumutat si sa restabileasca structura-obiectiv a capitalului.

Structura activelor - firmele, ale caror active sunt adecvate pentru a fi folosite ca garantie pentru credite, tind sa utilizeze cat se poate de mult capitalul imprumutat. Astfel activele fixe pe termen lung pot fi utilizate pentru obtinerea de credite ipotecare. Activele care pot fi folosite in multiple scopuri, in diferite afaceri, si care dispun de o piata care permite transformarea lor in bani, reprezinta niste garantii valabile, in timp ce activele cu caracteristici speciale nu reprezinta garantii adecvate.

Rata de crestere - firmele cu o rata de crestere mai rapida trebuie sa se bazeze mai mult pe finantare cu capital imprumutat deoarece o crestere mai mare necesita finantarea activelor curente intr-o masura mai mare, sau crearea de noi capacitati de productie. Deci, companiile care au o rata de crestere rapida tind sa utilizeze finantarea prin imprumuturi intr-o masura mai mare decat companiile cu o rata de crestere mai lenta.

Profitabilitatea - firmele care au valori a ratei rentabilitatii investitiei (ROI - return on investment) mari utilizeaza relativ putin capital imprumutat. Teoretic aceasta tendinta nu are nici o justificare, insa rationamentul de care se conduc managerii financiari a acestor firme pare a fi ca firmele ce genereaza fluxuri mari de numerar nu au nevoie de imprumuturi, iar o utilizare mai buna a banilor decat investirea in propria firma nu exista.

Atitudinile echipei manageriale - echipa manageriala poate sa ia o decizie in privinta structurii adecvate a capitalului. Unele echipe manageriale sunt mai conservatoare decat altele si astfel vor utiliza mai putin capital imprumutat decat firma medie din ramura economica respectiva, alte echipe dimpotriva.

Flexibilitatea financiara - obiectivul de mentinere a unei flexibilitati financiare presupune din punct de vedere operational, mentinerea unei rezerve  adecvate a capacitatii de imprumut. Determinarea unei rezerve a capacitatii de imprumut depinde de factorii mentionati anterior, inclusiv de previziunea necesarului de fonduri, a conditiilor existente pe pietele de capital a increderii echipei manageriale in previziunile realizate si a consecintelor unei crize de capital. Flexibilitatea financiara presupune existenta unei capacitati a intreprinderii de a mobiliza resurselor necesare finantarii unei afaceri in orice moment.