Crestere economica si globalizare

Factorii cresterii economice

Conform teoriei neoclasice factorii directi sunt urmatorii:

q       stocul de capital al regiunilor analizate;

q       forta de munca, cu caracteristicile acesteia, de la cresterea populatiei pana la importul de inteligenta;

q       inzestrarea tehnologica a regiunii.

Inegalitati si globalizare

"In randul tarilor participante tendinta de egalizare a veniturilor a fost mai accentuata la nivel international decat la cel intranational (unde s-au manifestat uneori puternice tendinte de divergenta). Cele mai mari beneficii de pe urma globalizarii le-au inregistrat tarile in dezvoltare care s-au integrat in economia globala, adica acelea care au ales sa participe activ la procesul globalizarii". (Bari I., 2003, p.74)

"Inainte de primul razboi mondial inegalitatile intranatiuni in SUA si tarile Lumii Noi au crescut, dar au scazut in tarile europene angajate in comertul exterior si care permiteau emigrarea. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, globalizarea a potentat cresterea decalajelor veniturilor in interiorul tarilor noi industrializate: tigrii asiatici, China, Mexic sau Brazilia. Decalajele nu s-au manifestat in mod evident la nivelul regiunilor sau sectoarelor liberalizate, ci mai degraba in comparatie cu tarile neparticipante la globalizare. (.) desi inegalitatea globala s-a accentuat, tarile bogate nu au fost intotdeauna castigatoare, asa cum nici tarile sarace nu au fost intotdeauna perdante. Performantele economice ale tarilor participante la globalizare (cei mai perseverenti globalizatori fiind in ultimul deceniu China, India, Malayezia, Mexic, Vietnam, Uganda etc.) au fost mult superioare neparticipantilor, indiferent daca a fost vorba despre tari (excluse voluntar sau marginalizate geografic) sau despre grupuri de neparticipanti in interiorul tarilor". (Ibidem., p.77)

Perioada 1914-1950, care a fost caracterizata de ample regresii, "a condus la accentuarea inegalitatilor. Perioada postbelica a inversat tendinta, ca urmare a liberalizarii comertului si a migratiei fortei de munca, dar situatia s-a inrautatit in ultimele doua decenii (1978-1998, perioada cunoscuta sub numele de <ajustari structurale> in America Latina si Africa, <tranzitie la economia de piata> in tarile est-europene) fata de deceniile anterioare (1960-1978, perioada cunoscuta sub numele de <substitutia importurilor> in America Latina, majoritatea Asiei si a Africii, <comunism> in Europa Estica, China, Vietnam si <statul bunastarii> in tarile bogate)". (Ibidem., p.77)

Unii specialisti opineaza ca un indicator mai relevant al echitatii cresterii economice globale decat altii ar fi cresterea veniturilor medii pe cap de locuitor. Se poate constata ca tarile cu venituri mici si mijlocii au inregistrat o dinamica mai mare a cresterii economice in raport cu tarile cu venituri mari. Continentul asiatic a cunoscut cea mai accentuata crestere economica in ultimele doua decenii, iar motoarele acestei cresteri au fost tarile cu cele mai ridicate ritmuri de crestere a PIB-ului din lume, considerate a fi <noii globalizatori> sau <buni globalizatori> (<good globalizers>) si anume:

China -ritm mediu anual de crestere, in ultimele doua decenii, de peste 10%;

Singapore si Vietnam crestere anuala de aproape 8%, Malayezia - 7%; India si Coreea - aproape 6%; Thailanda - peste 4% etc.

Tarile africane se confrunta in continuare cu cele mai mari probleme in domeniul dezvoltarii economice, dar trebuie remarcata evolutia Sudanului (crestere medie anuala de peste 8% in ultimul deceniu), Ugandei (7%) si Tunisiei (aproape 5%).

Tarile care au optat pentru cresterea integrarii in economia globala, din perspectiva participarii active la procesul globalizarii, au cunoscut cele mai ridicate ritmuri de crestere a veniturilor pe cap de locuitor in ultimul deceniu, de circa 5% anual, in timp ce tarile marginalizate au inregistrat un regres de aproape 1%.

Raportul Bancii Mondiale intitulat "Globalization, Growth and Poverty", din 2002, imparte tarile in globalizatori buni, care au adoptat politici favorabile globalizarii, si rai, in functie de ponderea deschiderii economiei spre exterior, utilizand indicatorul ponderii exporturilor si importurilor in PIB - criteriu deseori criticat in literatura de specialitate.