Cum se acomodeaza mediul rural cu cardurile?

Cum se acomodeaza mediul rural cu cardurile?

La mai bine de 10 ani de la emiterea primelor carduri bancare in Romania, acestea au devenit un instrument utilizat de majoritatea orasenilor, dar care este situatia in mediul rural? Oare bancile vor putea penetra pe aceasta piata utilizand aceleasi strategii?

Dupa 1990, bancile comerciale romanesti au fost interesate sa-si extinda unitatile in mediul rural, in primul rand in localitatile care se aflau la marginea unor mari aglomerari urbane unde s-a dezvoltat o retea de comercianti en-gros sau in localitati cu un important potential turistic.
Au fost incercari de apropiere si de clientii din mediul rural, dar majoritatea bancilor comerciale au ajuns in scurt timp la concluzia ca acestea nu reprezentau centre de profit in acel moment. In perioada 1995-2000, cele mai multe agentii bancare rurale au fost inchise, bancile comerciale preferand sa se concentreze asupra pietei urbane.
Statisticile arata ca numarul de carduri la mia de locuitori detinute de locuitorii unui judet este invers proportional cu ponderea populatiei rurale. Daca in judetele cu cea mai scazuta rata de urbanizare avem doar 150-250 de carduri la o mie de locuitori, in judetele cu populatie preponderent urbana numarul de carduri active trece de 500 la o mie de locuitori (vezi tabelul nr. 1).
Explicatia acestei situatii consta in slaba bancarizare a mediului rural. 74% dintre unitatile bancare se afla in orase, iar restul in comune, apartinand in proportie de 95% Casei de Economii si Consemnatiuni. Daca doar sase orase nu au nici un sediu de banca, la nivelul comunelor situatia este mult diferita: doar o treime din comune au cel putin un sediu al CEC.
Avand in vedere ca numerosi locuitori din mediul rural lucreaza in centrele urbane apropiate, intr-o oarecare masura acestia au devenit posesori de carduri de salarii (cel mai emis card bancar in Romania). Insa lipsa unei infrastructuri de acceptare nu a incurajat si alte categorii de persoane sa solicite emiterea unui card.

Penetrarea cardurilor in mediul rural se face in primul rand in apropierea centrelor urbane. Comunele limitrofe marilor aglomerari urbane asimileaza mult mai usor tot ceea ce ofera orasul. Adesea orasenii aleg sa locuiasca in aceste localitati pastrandu-si serviciul in oras, comunele suburbane devenind cartiere ale orasului. Pe masura ce distanta creste intre o comuna si cel mai apropiat oras, produsele de card patrund mult mai greu. In comuna Hotarele din Giurgiu (situat la o distanta considerabila de Oltenita) s-a montat un POS la primarie pentru incasarea impozitelor si taxelor locale, insa dupa un timp a fost retras terminalul deoarece nu era utilizat deloc luni intregi.
Analizand locatiile POS-urilor montate de BCR (banca cu cea mai multe terminale instalate) observam ca in mediul rural s-au instalat sub 3% din terminalele electronice concentrate in special in zonele cu o activitate comerciala intensa (de cele mai multe ori zone suburbane) si in zonele turistice.
Avantajul comunelor din apropierea oraselor s-a materializat adesea si in avansarea lor la rang de oras, iar in viitor vor putea intra in componenta zonelor metropolitane care se intentioneaza sa se infiinteze (de exemplu situatia Bucurestiului si Brasovului).
Declararea comunelor ca orase este conditionata si de existenta unei activitati bancare. Din cele 41 de comune care au devenit oras incepand cu 1994, in prezent 29 au cel putin un bancomat. In cele mai multe cazuri orasele din apropierea capitalei aveau bancomate si cand erau comune, iar in continuare se monteaza bancomate, ajungand sa functioneze 17 aparate la Otopeni, 14 la Voluntari, cate 3 la Buftea, Popesti-Leordeni si Pantelimon, 2 la Bragadiru si cate unul la Chitila si Magurele.

Retragerea de numerar in mediul rural

Reeaua de bancomate din mediul rural numara 160 de automate, ceea ce reprezinta 3,4% din totalul bancomatelor instalate in Romania. Este interesant de vazut politica bancilor in ceea ce priveste dezvoltarea retelei de bancomate:
l unele banci doresc sa se extinda uniform, astfel ca monteaza ATM-uri si in localitati rurale mai importante;
l unele banci au convins marii angajatori din mediul rural sa vireze salariile pe card. Ponderea cea mai mare se inregistreaza la Romexterra Bank, aceasta banca avand 13,5% din bancomate montate in mediul rural, in special la sediile companiilor unde sunt angajati posesorii de card;
l unele banci se adreseaza in exclusivitate clientilor din orase, in special marile municipii, avand un numar redus de bancomate, niciunul in mediul rural.
Din punct de vedere al posibilitatilor de retragere a numerarului la POS-uri, CEC a initiat o ampla campanie de instalare de terminale electronice pentru retrageri de numerar de pe carduri. Astfel, din cele 1.000 de POS-uri montate la casieriile proprii, cateva sute au fost montate la sate. Succesul acestui proiect este strans legat de capacitatea bancii de a convinge clientii sa solicite emiterea de carduri. Pentru acest lucru este nevoie de constientizarea utilitatii acestui produs bancar si gasirea unor utilitati specifice activitatii desfasurate de posesorii lor (spre exemplu, pentru un locuitor rural nu reprezinta un avantaj major posibilitatea utilizarii cardului in mall-uri). Asta nu inseamna ca trebuie promovat cardul doar pentru retrageri de numerar, ci bancile trebuie sa dezvolte aplicatii si facilitati care sa vina in intampinarea nevoilor acestor categorii de clienti (de exemplu, semnarea de parteneriate cu Ministerul Agriculturii pentru virarea pe card a diverselor ajutoare acordate pentru agricultura in locul numerarului sau al cupoanelor).
Marele dezavantaj al POS-urilor utilizate pentru retrageri de numerar, in comparatie cu bancomatele, este acela ca acestea pot fi utilizate doar in timpul programului de lucru cu publicul, iar daca nu exista nici un bancomat in zona, atunci nu exista nici o posibilitate de a ajunge la banii din cont seara sau in zilele nelucratoare.

Statistica bancomatelor comunale

Nicio comuna romaneasca nu are mai mult de patru bancomate. Cele trei comune care se pot mandri cu patru automate instalate sunt: Sanmartin, Chiajna si Berca. La polul opus, peste 3000 de comune asteapta sa adopte tehnologiile bancare ale mileniului III.
Comuna Sanmatin din judetul Bihor are 7.550 de locuitori si inglobeaza statiunea Baile Felix. In centrul de comuna se afla un singur bancomat, in timp ce alte trei se afla in statiune la diverse obiective turistice.
Comuna Chiajna se afla in imediata vecinatate a capitalei, langa autostrada Bucuresti-Pitesti. Doua dintre bancomate se afla la un complex comercial important vizitat in mare masura de bucuresteni. Celelalte doua bancomate se afla la sediile unor persoane juridice (o firma, respectiv o unitate militara) la care majoritatea angajatilor sunt din capitala.
Activitatile economice din comuna buzoiana Berca sunt legate, in primul rand, de schela de petrol. In aceasta localitate trei banci au gasit suficienti doritori de card pentru a monta cele patru bancomate: doua la sediile agentilor economici care vireaza salariile pe card si doua in centrul comunei.
Cele mai frecvente locatii unde gasim bancomate in mediul rural sunt sediile agentilor economici (97 de bancomate), fie agenti economici cu un numar important de angajati care isi primesc retributiile pe card, fie agenti economici care isi desfasoara activitatea in zone cu vad comercial important (magazine comunale, hoteluri, aeroporturi). Alte locatii: sedii de banci (inclusiv agentii deschise in cadrul marilor centre comerciale din comunele limitrofe oraselor - 40 cazuri), primariile (12 cazuri), unitati militare si penitenciare (8 cazuri), camine culturale (3 cazuri).
Viitorul pietei cardurilor rurale
Mediul rural are un potential ridicat care va fi exploatat treptat de bancile comerciale. Pentru a le asigura succesul trebuie sa se dezvolte mai mult infrastructura de comunicatii in mediul rural prin generalizarea telefoniei digitale, acoperirea cu semnal GSM, introducerea internetului. Nu trebuie sa insistam asupra importantei introducerii curentului electric acolo unde nu s-a realizat pana in prezent acest lucru.
In scurt timp bancile trebuie sa se pregateasca cu produse bancare adaptate la nevoile locuitorilor de la sate, inclusiv produse de card si Internet banking. Produsele bancare cu acces de la distanta ar trebui sa se bucure de un succes mai mare decat in orase, deoarece deplasarea la o unitate bancara in mediul rural este mult mai anevoioasa.
Privind produsele de card, acestea au inceput sa patrunda in satele romanesti, iar gradul de penetrare va fi mult mai mare decat la oras, deoarece in mediul urban s-a ajuns la o saturatie din acest punct de vedere.

"Managementul riscului bancar" (Ciprian Mogos)

Nota introductiva
Riscul si incertitudinea reprezinta doua fenomene cu care oamenii si organizatiile interactioneaza din cele mai vechi timpuri. Riscul se manifesta atat in viata de zi cu zi a oamenilor, cat si la nivelul organizatiilor sociale. Practic, orice proces decizional si orice planificare strategica implica riscuri.

Insusi progresul social, economic si cultural al omenirii nu ar fi fost posibil fara asumarea unor riscuri si din acest motiv problematica riscului si incertitudinii a ajuns in atentia teoreticienilor si a practicienilor din cele mai vechi timpuri. Reputatul economist Aaron Wildovsky nota ca: "cel mai mare risc pentru oameni si organizatii este efortul pe care acestia il depun pentru a evita riscul."

Riscul este prezent oriunde si poate aparea oricand. De exemplu:
■ pentru oameni exista:
● riscul de producere a unor accidente atunci cand sunt in trafic,
● riscul de imbolnavire in urma consumului unor alimente necorespunzatoare,
● riscul de diminuare a reputatiei atunci cand comportamentul sau imaginea nu este adecvata diferitelor situatii etc.;
■ pentru organizatii exista:
● riscul de scadere a cererii pentru produsele realizate,
● riscul de crestere a costurilor de productie,
● riscul de diminuare a performantelor financiare etc.

Riscului si incertitudinea se manifesta in majoritatea activitatilor umane datorita faptului ca societatea umana nu este statica, ea este intr-un proces continuu de evolutie si, din acest motiv, existenta noastra si mediul in care traim sunt in continua schimbare. Acest lucru genereaza modificari asupra modului cum percepem viata cu consecinte directe privind riscurile pe care ni le asumam. Toate deciziile pe care le luam si care privesc atat viata de zi cu zi, cat si aspectele de natura economica sau sociala au drept scop principal crearea de valoare adaugata viitoare care, in final, trebuie sa conduca fie la progresul nostru individual, fie la progresul societatii in ansamblu.
Daca nu ar exista incertitudine, toate deciziile ar genera rezultate sigure si cunoscute. Datorita complexitatii realitatii in care traim, procesul decizional trebuie sa fie insotit de analize asupra incertitudinii, care sa conduca la identificarea surselor incertitudinii si a modului in care aceasta contribuie la obtinerea de rezultate certe.
In prima parte a acestui articol sunt descrise si definite conceptele de risc si incertitudine, dupa care, in partea a doua sunt prezentate principiile si componentele riscului bancar iar, in final, sunt descrise scopul si obiectivele conceptului de management al riscului bancar.

Definirea riscului si concepte ale teoriei riscului
Riscul este un fenomen care afecteaza in mod direct viata de zi cu zi a oamenilor si a organizatiilor si de aceea influenteaza in permanenta capacitatea si vointa decizionala a acestora.
O definire relativ simplificata a riscului ar fi: riscul reprezinta potentialul ca un eveniment neasteptat sa apara sau sa nu apara la un moment dat ca urmare a aparitiei unor fenomene adverse neasteptate.
O alta definitie mai riguoasa ar fi ca riscul reprezinta "contextul in care un eveniment se produce cu anumita probabilitate sau in care amploarea evenimentului urmeza o distributie de probabilitati" 1"). Conform acestei definitii actiunile si deciziile luate de indivizi au drept consecinta un eveniment sau set de evenimente (set de stari - cunoscute si sub numele de hazard), carora li se poate asocia o probabilitatea sau o distributie de probabilitati de aparitie, iar riscul este o rezultanta a combinatiei dintre probabilitatile de aparitie a starilor si consecintele acestora. Definitia introduce concepte de teoria probabilitatilor si statistica matematica - distributie de probabilitati - care sunt utilizate in teoria riscului.

Intr-un proces decizional se presupune ca orice decident are interesul sa identifice acele optiuni si strategii care sa conduca in final la minimizarea pierderilor si la maximizarea beneficiilor asociate riscurilor generate. Prin urmare, pentru majoritatea decidentilor este imposibil si nu este nici recomandabil sa determine riscul sub forma unei singure stari cuantificata in forma numerica; ei trebuie sa dispuna de o distributie de probabilitati privind starile posibile si impactul pe care aceste stari il vor avea in viitor, asupra componentelor riscului. Toate aceste informatii trebuie sa fie rezultatul analizei de risc. Decidentul trebuie sa stabileasca ulterior politicile si etica care trebuie urmata de organizatie. Un rol important in stabilirea acestor decizii il are reactia decidentului in fata riscurilor, aspect care este in stransa legatura cu natura psihologica a individului sau a grupului de indivizi. Din aceasta perspectiva, de-a lungul istoriei, natura umana nu a inregistrat modificari comportamentale esentiale. Astfel, oamenii au mai degraba o viziune scurta asupra orizontului de timp, apreciind intr-o mai mare masura valorile imediate comparativ cu cele situate pe un orizont mai lung de timp si acorda o importanta mai mare acelor lucruri si evenimente care-i afecteaza in mod direct, comparativ cu lucrurile sau evenimentele care-i afecteaza pe altii.

Evaluarea riscului este procesul prin care se obtin informatii referitoare la setul de consecinte rezultate, la marimea expunerii si vulnerabilitatea receptorului la aceste consecinte. Procesul de evaluare a riscului presupune utilizarea de tehnici si metode cantitative si calitative care sunt necesare pentru a obtine informatii privind natura probabilitatilor de aparitie a riscului si, in final, estimarea acestor probabilitati cu un anumit grad de incredere.
Analiza riscului este procesul prin care informatiile referitoare la probabilitati, incertitudine si marimea expunerii sunt organizate in asa mod incat sa poata fi utilizate in procesul decizional. Practic, analiza de risc inglobeaza conceptul de evaluare a riscului si identifica alternativele decizionale pe care le are la dispozitie managementul riscului. In acelasi timp, analiza de risc trebuie sa ofere decidentilor predictii si prognoze cu privire la beneficiile incerte ce rezulta in urma procesului decizional si riscurile viitoare cu care se vor confrunta acestia.
Managementul riscului este un proces decizional in urma caruia se obtin un numar de rezultate potentiale care pot sau nu pot fi benefice pentru decident. Fiecarui rezultat obtinut i se asociaza o anumita performanta reprezentata de diferenta dintre beneficii si pierdere.

Modul in care institutiile si societatea in ansamblul ei influenteaza deciziile de management al riscului este in stransa legatura cu cultura si cutumele sociale ale indivizilor care alcatuiesc aceste organizatii. Din acest punct de vedere au fost identificate patru abordari privind modul in care riscul este perceput la nivel social:
■ fatalismul - in care riscul este privit ca un fenomen aleator, iar reactia imediata a indivizilor este de respingere a acestuia;
■ ierarhizarea - in care riscul este necesar si chiar valoros, dar trebuie atent monitorizat si controlat de persoane calificate care trebuie sa manifeste totodata prudenta in luarea deciziilor;
■ individualismul - in care riscul este privit ca o chestiune personala si actioneaza asupra persoanelor care activeaza in institutii ce sunt afectate direct de consecintele deciziilor de risc, iar rolul societatii este acela de a dezvolta reguli cu caracter general care sa inlature consecintele actiunii izolate ale indivizilor;
■ egalitarismul - in care riscul este rezultatul activitatilor antreprenoriale si are drept consecinta inrautatirea inechitatilor sociale dintre indivizi; este prezent in societate ca urmare a dezvoltarii si progresului tehnologic.
In lumea organizata pe principii ierarhice sau egalitariste, societatea tinde sa raspunda problemelor de management al riscului prin creare de institutii care au fie un caracter general - guvern, religie, cutume culturale etc. - fie un caracter specific, fiind chemate sa ajute indivizii sau organizatiile intr-un mod mai descentralizat - institutii fundamentale: de proprietate intelectuala, legislative sau institutii de management al riscului: organizatii de protectie a consumatorului, agentiile de rating, firme de consultanta etc.

Definirea incertitudinii

Dictionarul MacMillan de economie moderna defneste incertitudinea ca fiind "acea situatie in care probabilitatea de a se produce un eveniment nu este cunoscuta" 2); in aceste conditii, evenimentului respectiv nu i se poate asocia o distributie de probabilitati.
Incertitudinea exista in acele procese decizionale ale caror rezultate nu sunt cunoscute si pot fi doar estimate, astfel ca probabilitatea de aparitie a lor nu poate fi cunoscuta si nu li se poate asocia o distributie de probabilitati.
Incertitudinea este rezultatul insuficientei cunoasteri a riscului si descrie calitatea cunostintelor referitoare la risc. Ea poate afecta atat probabilitatile, cat si consecintele componentelor riscului. In orice proces decizional care implica riscuri este necesar ca decidentul sa identifice, sa recunoasca si sa trateze incertitudinea cu maxima rigurozitate.
La nivelul societatii umane, se cunosc doua moduri de percepere a incertitudinii:
■ Rezultatele activitatilor umane sunt intotdeauna certe. Indivizii si organizatiile care au o astfel de perceptie considera ca activitatea umana are rezultate certe si, in consecinta, se poate dezvolta o singura viziune privind viitorul, iar strategiile sunt elaborate pentru acest viitor unic dar care este necunoscut. Aceasta viziune nu ia in calcul prezenta incertitudinii in prezent si viitor si, in aceste conditii, strategiile elaborate nu pot sa reflecte climatul viitor in care vor actiona indivizii. De obicei, o asemenea conceptie este incapabila sa dezvolte o noua cultura si, in majoritatea cazurilor, incertitudinea nici macar nu este perceputa.
■ Rezultatele activitatii umane sunt in cele mai multe cazuri incerte. O astfel de abordare considera ca in orice proces decizional exista incertitudine. Pericolul care poate sa apara intr-o asemenea viziune este de a considera ca orice eveniment prezent si viitor este incert, iar in aceste conditii, pot fi puse la indoiala rezultatele proceselor decizionale sau a strategiilor viitoare. O astfel de atitudine se manifesta cu precadere la nivelul acelor indivizi/organizatii care sunt dezamagiti de rezultatele proceselor decizionale si strategilor elaborate. O consecinta negativa a unei astfel de abordari este ca poate conduce la luarea deciziilor numai pe baza instinctului sau uneori la blocarea procesului decizional datorita supra-estimarii incertitudinii.

Riscul si incertitudinea - delimitari conceptuale
Fiind doua concepte care trateaza aspecte asemanatoare ale proceselor decizionale, exista numeroase situatii in care riscul si incertitudine nu sunt diferentiate si delimitate cu claritate.
Astfel, conceptul de risc combina cunostinte referitoare la probabilitatile de aparitie a rezultatelor si distributia de probabilitati ce poate fi asociata acestor rezultate, in timp ce incertitudinea descrie acele conditii in care lipsa de cunostinte va afecta procesul decizional. Cu alte cuvinte, atunci cand cunoastem probabilitatile asociate aparitiei unui anumit eveniment si consecintele rezultate, dar nu cunoastem cand va aparea un astfel de eveniment avem risc, iar cand nu stim nici consecintele, nici probabilitatile, avem incertitudine.
Conform teoriei deciziei, toate deciziile luate in conditii de risc se refera la decizii luate in conditiile in care probabilitatile rezultatelor viitoare sunt cunoscute in prealabil, situatie in care se spune ca incertitudinea este cunoscuta; deciziile luate in conditii de incertitudine sunt deciziile in care probabilitatile rezultatelor nu pot fi estimate, situatie in care se spune ca incertitudinea nu este cunoscuta.
(Va urma)

"Procesul de management al riscului operational in cadrul bancilor romanesti" (Iulia Iuga, Adela Socol)

Riscul operational reprezinta riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, care este determinat de factori interni (de exemplu: derularea neadecvata a unor activitati interne, existenta unui personal sau a unor sisteme necorespunzatoare etc.) sau de factori externi (de exemplu: conditii economice, schimbari in mediul bancar, progrese tehnologice etc.).
Riscul operational include riscul juridic, dar exclude riscul reputational si riscul strategic.
Prin Normele nr. 17/2003, Banca Nationala a Romaniei a impus bancilor sa isi imbunatateasca sistemele de gestionare a riscurilor cu care acestea se confrunta. Aceasta a fost determinata de tendinta prezenta in plan mondial de crestere a importantei sistemelor de evaluare, urmarire si gestionare a riscurilor. Practic, in ultimele doua decenii s-au pus bazele urmaririi prin metode statistice si prin modele standardizate a riscurilor cu care se confrunta sistemele bancare. Procesul demarat prin standardizarea evaluarii riscului de credit (considerat cel mai important la nivelul unei banci) prin Normele BNR nr. 12/2003 privind supravegherea solvabilitatii si expunerilor mari ale institutiilor de credit va continua in urmatorii ani cu modele de evaluare a riscului operational.
Normele BNR nr. 17/2003 prevad ca institutiile de credit au obligatia sa:
- evalueze operatiunile si activitatile in vederea determinarii celor vulnerabile la riscul operational;
- evalueze in permanenta expunerea la riscul operational.
Toate bancile romanesti au stabilit politici privind administrarea acestui risc, modalitatile de gestionare si monitorizare a riscului operational si au identificat masuri de limitare a acestuia. Astfel, printre masurile de evaluare a riscului operational, luate de catre banci, este prevazuta colectarea intr-un raport de risc a informatiilor privind evenimentele ce determina manifestarea riscului operational.
Procesul de gestionare a riscului operational este unul ciclic, presupunand parcurgerea repetata a celor patru etape, ajustat la informatiile obtinute pana la acel moment atat din mediul extern, cat si din interiorul fiecarei banci. Astfel, gestionarea riscului operational este ajustata permanent atat profilului de risc al bancii la un moment dat, capacitatilor interne de management al riscului, dar si modificarilor intervenite in mediul economic, financiar, politic, legislativ in care banca isi desfasoara activitatea.
Procesul de management al riscului operational are in vedere urmatoarele etape:
a) identificarea;
b) evaluarea;
c) monitorizarea;
d) gestiunea.
a) Identificarea riscurilor reprezinta o prima etapa, ce trebuie ulterior sa stea la baza dezvoltarii sistemelor viabile de monitorizare si control al riscului operational. Acest proces debuteaza cu definirea riscului operational in viziunea bancii, identificarea principalelor elemente componente si descrierea evenimentelor generatoare, delimitarea riscului operational de celelalte riscuri ce apar in activititatea bancii.
In identificarea riscurilor se va avea in vedere:
■ Factorii interni: structura bancii, natura activitatilor desfasurate de banca, resursele umane implicate, modificarile organizationale etc.
■ Factorii externi: modificarile intervenite in sistemul bancar, progresul tehnologic care poate avea un impact negativ asupra atingerii obiectivelor strategice ale bancii.
Procesul de identificare a riscurilor operationale se va desfasura in urmatoarele directii:
1. Identificarea operatiunilor si activitatilor vulnerabile din punctul de vedere al riscului operational.
2. Identificarea manifestarilor riscului operational prin prisma impactului asupra rezultatelor financiare ale bancii, prin urmarirea celor cu impact potential, a celor remediate operativ, prevenindu-se astfel inregistrarea unor pierderi si a celor ce au determinat inregistrarea pierderilor.
Acest ultim proces presupune identificarea si captarea pierderilor generate de manifestarea riscului operational. In acest sens, prezinta importanta identificarea tipului de pierderi urmarite, a responsabililor cu raportarea pierderilor, a criteriilor si metodelor de validare a inregistrarilor.
b) Evaluarea
Aceasta etapa a procesului de gestionare a riscului operational are la baza informatiile obtinute in etapa anterioara. Acest proces se va orienta in urmatoarele directii:
1. Evaluarea riscurilor identi-ficate la nivelul fiecarei entitati, in functie de probabilitatea de aparitie si de severitatea impactului acestuia asupra situatiei bancii.
2. Ierarhizarea riscurilor din punctul de vedere al importantei.
3. Evaluarea capacitatii bancii de a face fata si de a raspunde riscurilor cu care se confrunta.
Pentru evaluarea riscului operational pot fi utilizate o serie de instrumente cum ar fi:
● urmarirea pierderilor inregistrate printr-o baza de date privind pierderile de risc operational;
● identificarea si calcularea unor indicatori cheie de risc, precum si analizarea acestora.
Unele banci din Romania si-au perfectionat sistemul de evaluare a riscului operational, incat si-au creat sisteme de auto-evaluare a riscului operational bazandu-se pe experienta si capacitatea personalului implicat in cuantificarea acestui risc (risk assesment).
Pe langa identificarea riscurilor cu cel mai mare impact potential asupra bancii, se va urmari evaluarea vulnerabilitatii bancii la aceste riscuri.
Evaluarea riscului operational la nivelul fiecarei banci presupune o agregare liniara a riscurilor individuale, spre deosebire de celelalte riscuri pentru care riscul la nivelul portofoliului este mai mic decat suma riscurilor individuale avandu-se in vedere efectul de portofoliu. Evaluarea riscului operational va avea in vedere si corelatiile acestui risc cu celelalte riscuri ce afecteaza activitatea bancii, avand in vedere ca acest risc poate determina manifestarea altor riscuri, in principal a riscului de credit, dar si a riscului de piata si reputational.
c) Monitorizarea
La nivelul detinatorilor de risc (risk-owners) gestionarea riscului presupune analizarea riscurilor operationale implicate de fiecare activitate, operatiune, tranzactie angajata, produs, astfel incat procesul decizional sa aiba in vedere aspecte privind riscul operational.

Creditul ipotecar in Romania in ultimii 10 ani" (dr. Dumitru MATIS, Cristina PALFI - Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj-Napoca)

Segmentul "retail banking" este relativ nou pe piata creditelor bancare din Romania. Pana nu de mult nu exista un sistem bine conturat dedicat acestui domeniu, putine banci comerciale acordand credite persoanelor fizice. Institutiile de credit erau cu precadere orientate spre alte sectoare de activitate bancara, oferind alte produse de creditare, destinate in special segmentului "corporate banking". Lipsa de resurse financiare pe termen lung a fost si ea, unul din motivele majore care au stat in calea dezvoltarii afacerilor in segmentul "retail banking", si in special in domeniul creditului ipotecar.

In ultimii ani insa, creditele destinate persoanelor fizice, fie ele imobiliare, ipotecare, de nevoi personale sau de consum, au luat o amploare deosebita, inregistrand o evolutie exponentiala.
Punctul de plecare al dezvoltarii acestui segment bancar l-a constituit nevoia umana de siguranta, de securitate, de avea un spatiu al sau care sa-i satisfaca cerintele de locuit, alcatuit din una sau mai multe camere, cu dependintele, dotarile si utilitatile necesare, sau mai simplu spus, de a avea o locuinta.
Primul act normativ ce a reglementat aspectele sociale, economice, tehnice si juridice ale constructiei si folosintei locuintelor a fost Legea nr. 114/11.10. 1996 denumita "Legea locuintei", iar prima institutie de credit mandatata sa acorde credite persoanelor fizice a fost Casa de Economii si Consemnatiuni.
Conform acestei legi, Casa de Economii si Consemnatiuni acorda credite persoanelor fizice romane - in special tinerilor casatoriti care la data contractarii locuintei, aveau, fiecare, varsta de pana la 35 de ani - pentru construirea, cumpararea, reabilitarea si repararea capitala a locuintelor proprietate personala, pe maximum 20 de ani, precum si pentru dotarea locuintelor cu mobila si obiecte de uz gospodaresc de folosinta indelungata, pe termen de 2 ani. Dobanda la aceste credite se suporta astfel: 15% de catre beneficiarul creditului, iar diferenta pana la nivelul dobanzii practicate pe piata financiar-bancara, prin subventii de la bugetul de stat. Legea mai prevedea asigurarea dovezii unui avans minim obligatoriu de 10% din valoarea locuintei si constituirea la Casa de Economii si Consemnatiuni a unui depozit reprezentand pana la 30% din valoarea creditului solicitat.
Cererea mare a populatiei pentru acest tip de credite, pe fondul unei lipse de resurse financiare pe termen lung a Casei de Economii si Consemnatiuni a determinat limitarea volumului de credite cu dobanzi subventionate acordat, si abrogarea totodata a reglementarilor in acest sens prin O.U.G. nr. 42/ 2005. Drept urmare, in prezent, Casa de Economii si Consemnatiuni acorda credite ipotecare persoanelor fizice, dar care insa sunt aliniate ca si conditii, rata a dobanzii si modalitati de garantare cu cele ale celorlalte institutii de credit din Romania.
Chiar daca in prezent nici o banca nu mai acorda imprumuturi cu dobanzi subventionate, conditiile de creditare practicate de acestea fiind foarte asemanatoare, subventii de la bugetul de stat pentru cumpararea de lo-cuinte se mai acorda, cuantumul acestora pentru anul 2006, stabilit in functie de venitul mediu net lunar pe membru de familie, fiind de minim 5% (pentru un venit cuprins intre 631 RON si 710 RON pe membru de familie) si maxim 30% (pentru un venit de pana la 520 RON pe membru de familie).

Totodata, pentru stimularea constructiei de locuinte, a aparut Legea nr. 62/2006 de modificare a Legii locuintei, conform careia, persoanele fizice care construiesc pentru prima data o locuinta prin credit ipotecar pot beneficia de o subventie de 20% din valoarea unei locuinte de pana la 100.000 euro, daca indeplinesc urmatoarele conditii:
- sa aiba un drept real asupra terenului pe care urmeaza sa realizeze constructia;
- sa nu fi beneficiat de o alta forma de subventie sau sprijin de la bugetul de stat pentru construirea ori cumpararea unei locuinte;
- sa nu detina in proprietate o locuinta cu o suprafata construita mai mare de 100 m2;
- constructia sa se incadreze in noi ansambluri de locuinte si sa respecte intocmai documentatiile de urbanism aprobate;
- constructia sa fie executata de o societate de constructii autorizata, care sa asigure calitatea executiei impuse de legislatia in vigoare;
- societatea de constructii sa prezinte toate conditiile de eligibilitate impuse de lege.

Resursele necesare pentru acordarea subventiei de 20% se asigura prin Agentia Nationala pentru Locuinte, in limita sumelor alocate anual cu aceasta destinatie in bugetul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului.
Prevederile sus mentionate erau prevazute a intra in vigoare incepand cu semestrul II al anului 2006, dar au fost insa inlocuite prin O.U.G. nr. 51/2006 de un "Program national privind sprijinirea construirii de locuinte proprietate personala", conform caruia "Statul sprijina accesul la o locuinta proprietate personala prin acordarea unei subventii de la bugetul de stat de 20% din pretul pe m2 suprafata construita a locuintei, in limita prevederilor bugetare anuale si in limita a maximum 81 m2 arie desfasurata construita", insa fara ca aceasta sa depaseasca valoarea creditului ipotecar contractat.
Potrivit noului program, in vigoare si in prezent, pe langa modificarea bazei de aplicare a procentului de subventie si limitarea constructiei ca suprafata, au survenit schimbari si in ceea ce priveste conditiile ce trebuie indeplinite pentru a putea beneficia de subventia sus amintita. Astfel, persoanele fizice care au contractat credite ipotecare pentru construirea unei locuinte, pot beneficia de o astfel de subventie o singura data daca intrunesc cumulativ urmatoarele conditii:
- titularul contractului de construire a locuintei, respectiv membrii familiei acestuia - sot/sotie si/sau copii aflati in intretinerea acestuia, nu au detinut si nu detin o locuinta in proprietate si nu au primit sprijin de la bugetul de stat sub forma de subventii pentru o alta locuinta;
- este prima locuinta pe care o construiesc prin credit ipotecar;
- detin un drept real asupra terenului pe care se realizeaza constructia;
- constructia locuintei se realizeaza prin antreprenori specializati.

"Organizarea prevenirii riscului bancar" (Ion Ivan)

Riscul, incertitudinea, pericolul potential nu constituie probleme specifice numai institutiilor de credit. Permanent activitatea este confruntata cu amenintari care pot afecta atingerea tintelor propuse.
Organizarea cunoasterii bancare este sursa esentiala in gestionarea activitatii de prevenire a riscului de esec bancar, iar realizarea unei bune structuri organizationale, prin descentralizare si delegare de competente, este necesara pentru ca auditul intern sa defineasca, atat actiunile de analiza ce urmeaza a fi intreprinse, cat si procedurile de evaluare a rezultatelor.

Rolul activitatii de cunoastere, pendinte sistemului informational bancar, este de a concepe si pune in functiune instrumentele de informare cu scopul de a permite responsabililor decizionali sa actioneze in asa fel incat sa se realizeze o coerenta globala intre obiective, mijloace si rezultate.
Pentru buna functionare a unei institutii de credit este necesara structurarea organizatorica a acesteia, pe baza modelului sistemic, in trei subsisteme principale (denumite, generic, sisteme): administrativ, informational si operational. Nu intamplator, sistemul informational ocupa o pozitie importanta intre subsistemele bancare, deoarece furnizeaza elemente necesare suportului decizional in domeniile social-administrativ si operational-executiv.
Pentru ca, deciziile conducerii sa corespunda unei strategii stabilite in legatura cu riscul bancar, utilizarea datelor din circuitul informational bancar, presupune, dupa realizarea unei structuri adecvate si configurarea unui program de analiza si evaluare efectiva a rezultatelor, pe fiecare centru de responsabilitate, mentinerea calitatii aplicatiei, prin asigurarea unui feed-back informational care sa raspunda nevoilor de informare globala.
Complexitatea proceselor bancare face ca punerea in functiune a instrumentelor care sa raspunda nevoii de cunoastere bancara sa nu fie facila, deoarece presupune asigurarea instrumentelor de control si depasirea obstacolelor psihologice si sociologice care apar. Totusi, riscul accentuat obliga banca sa-si dezvolte experienta de lucru si sa aprofundeze cunoasterea participantilor la diferite aranjamente de decontare si operatiuni comerciale pentru continuarea colaborarii cu acestia.
Organizarea cunoasterii bancare pentru prevenirea riscurilor presupune cuprinderea intregului personal care prin sarcinile de serviciu are posibilitatea de a sesiza operatiunile suspecte a conduce la prejudicii. Pentru intelegerea politicilor si procedurilor initiate de catre organizatia bancara pentru depistarea tranzactiilor ilegale conducerea institutiei trebuie sa asigure pregatirea speciala a angajatilor, potrivit particularitatilor posturilor, in legatura cu normele legale si procedurile interne de lucru pentru identificarea clientilor, pastrarea documentelor si comunicarea suspiciunilor privind fraudele.
De asemenea, o pregatire generala este utila, indeosebi in cazul noilor angajati si tuturor salariatilor, indiferent de pozitia lor in structura organizatorica, in principal, cu referire la:
■ prevederile legislatiei;
- principalele indicii care pot conduce la identificarea actiunilor frauduloase, - circularele interne vizand hotararea administratiei de a trata cu maxima exigenta orice abatere, abuz in legatura cu nerespectarea punerii in aplicare a reglementarilor pentru combaterea fraudelor;
■ sistemul extensiv si coerent de supraveghere, control si audit.
Activitati de cunoastere a riscurilor specifice organizatiilor bancare sunt desfasurate in sprijinul urmatoarelor domenii:
1) creditare:
- verificarea detaliilor privind solicitarile de imprumuturi;
- corectitudinea datelor prezentate de client;
- aspecte privind evaluarile realizate de corpul expertilor tehnici;
- relatiile speciale ale clientului cu banca sau cu alti debitori ai bancii;
2) control:
- identificarea activitatilor frauduloase anterioare;
3) resurse umane:
- verificarea unor aspecte privind loialitatea - divulgarea unor informatii confidentiale;
- implicarea in activitati de spalare a banilor, concurenta neloiala,
- tulburari de natura psihologica,
- vulnerabilitate la coruptie, santaj;
4) informatica:
- structura sistemului informatic,
- contracararea actelor de folosire neautorizata a sistemului computerizat;
5) contabilitate:
- acordarea unei atentii speciale tuturor operatiunilor complexe, neobisnuite si importante pentru patrimoniul sau activitatea bancara daca acestea nu au o determinare economica si apartenenta licita clara;
- identificarea sistemica a clientilor;
6) organizare:
- depistarea vulnerabilitatilor sistemului organizatoric si functional al bancii si al agresiunilor asupra acestuia.
Tranzactiile frauduloase reprezinta o problema globala de a carei dezvoltare complexa nu poate scapa nicio institutie financiara ori sistem economic. Economiile dezvoltate stabilizate, cu un sistem de control la un inalt nivel, dar si cele in pericol, sunt, toate, vulnerabile crimei financiare, infractorii adoptand metode de frauda din ce in ce mai sofisticate si mai greu de identificat.
Cu exceptia infractorilor, beneficiari ai rezultatelor fraudei, aceasta fapta afecteaza pe fiecare dintre cei implicati in sistemul economic: banci, firme, administratia de stat si simpli cetateni.
Exploatarea carentelor sau inexistentei sistemului informational de control constituie deja o sursa traditionala de venituri frauduloase pentru personalul bancar. Asemenea activitati nu sunt desfasurate, din pacate, numai izolat, de catre persoane din cadrul societatilor bancare, ci chiar de catre grupuri bine organizate care, in unele state europene, au reusit sa puna in dependenta, prin intermediul transferurilor frauduloase, activitatea normala a unor comunitati.
Dar, a constientiza existenta unor riscuri in activitatea bancara nu inseamna ca automat si rezolvam problema pierderilor generate de ele. Este necesar sa le identificam, sa le evaluam, sa le analizam si, nu in ultimul rand, sa cunoastem si sa utilizam instrumente, tehnici si metode specifice de diminuare si/ sau evitare a influentei lor negative.

ARTICOLUL DE TOP "Banca la distanta" (dr. Iulia Ciochina, dr. Marius Gust, dr. Laura Panoiu, Adriana Andrei)

Antrenate in competitia pentru atragerea clientilor si pentru a-si vinde produsele si serviciile, bancile dezvolta o serie de activitati care sa le sporeasca popularitatea, increderea, recunoasterea. In acest context crearea bancii la distanta este o oportunitate ce trebuie sa fie valorificata. Aceasta este rezultatul evolutiei comportamentului consumatorilor care, dupa anii '90 au devenit mai mobili, mai informati, mai sensibili la inovatiile tehnologice. In acest context, banca la distanta poate fi definita ca totalitatea activitatilor bancare, destinate unui client sau unui potential client, care se deruleaza intermediat, in afara locatiei fizice, utilizand un sistem de telecomunicatii, precum reteaua telefonica, televiziunea prin satelit, Internetul. Din punct de vedere tehnologic, echipamentele ce permit accesarea serviciilor bancare dincolo de sediile operatorului bancar sunt fie specifice comunicatiilor in general, precum: telefonul fix ori mobil, calculatorul, televizorul, fie altele specifice bancilor, precum automatul bancar (numit si ghiseu automat de banca) etc., cu mentiunea ca ele cunosc o extindere rapida. Altfel spus, clientul, aflat la distanta de banca, poate desfasura operatiunile bancare, dupa cum tot la fel de adevarata poate fi si afirmatia ca banca isi deschide un nou ghiseu, de asta data virtual, total diferit de ghiseul clasic, la distanta fata de sediile fizice.

Dezvoltarea bancii la distanta reprezinta o posibilitate de accelerare a reorganizarii sectorului bancar prin specializarea pe activitati, pe de o parte,  dezvoltarea produselor si serviciilor si pe de alta parte, distributia.

Aproape deloc revolutionara in materie de operatiuni bancare, banca la distanta este profund transformatoare in materie de comunicare, distributie, marketing si vanzari. Astfel, (1) comunicarea cu banca este indirecta sau realizata prin intermediul unor personaje deloc vizibile pentru consumator sau cel mult perceptibile, (2) banca la distanta adauga un canal de distributie suplimentar canalelor existente pentru un cost marginal moderat, (3) permite o segmentare mai fina a clientilor cu produse adaptate si (4) specialistii bancari apreciaza ca, in cea mai mare parte, clientii bancii la distanta vor cumpara pe langa produsele clasice, unul nou, care este chiar banca la distanta si, suplimentar, pot solicita si alte facilitati (produse) in ceea ce priveste serviciile bancare.

Referitor la  lipsurile bancii la distanta, cel mai des se men-tioneaza imposibilitatea personalizarii produselor si serviciilor si, pe cale de consecinta, o stagnare a vanzarilor, tocmai din cauza excesivei standardizari a produselor sau o dinamica mai modesta a clientelei, urmare a imposibilitatii de a aborda si categorii de clienti din categoria de private banking sau din cei cu nevoi specifice.

In aprecierea potentialului de crestere al bancii la distanta trebuie avute in vedere asteptarile clientilor in fata noilor tehnologii, presupuse de functionarea bancii la distanta si care au fost puse in evidenta prin diverse studii care au evidentiat o serie de pareri interesante pentru marketerii din banci. Astfel, (1) consumatorii considera ca banca la distanta este interfata cea mai potrivita pentru operatiunile curente; (2) un consumator din patru nu merge niciodata la agentie si, deci, poate fi un consumator tinta pentru banca la distanta; (3) chiar daca clientii raman atasati agentiei traditionale, ei vor cauta si vor incerca noi mijloace pentru a-si apropia banca, pentru a face mai comoda abordarea serviciilor. Suplimentar, nu trebuie neglijat faptul ca (4) numarul utilizatorilor de internet creste rapid - deci iata o ipostaza ce poate fi exploatata de banca traditionala pentru promovarea bancii la distanta si nici faptul ca (5) dinamica numarului conturilor bancare este exponentiala, deci asistam la democratizarea bancii, in sensul apropierii ei de populatie.

In prezent, majoritatea bancilor ofera servicii de tip banca la distanta. Concret, acest serviciu poate fi pus la dispozitia clientelei, fie printr-o banca virtuala, fara ghisee traditionale ori constructii speciale, fie printr-o banca traditionala, care isi largeste reteaua de distributie, alaturand ghiseelor clasice noile canale de distributie, generic numite banca la distanta. Banca la distanta se dezvolta, deci, pe de o parte ca urmare a utilizarii unor tehnologii din ce in ce mai performante si, pe de alta parte pentru ca ea constituie o sursa de venituri, deloc neglijabile pentru o institutie financiara.

Analiza politicilor de distributie promovate de banci, din punctul de vedere al subiectului abordat de cercetare, in conditiile in care banca la distanta este prezenta, in diferite forme, in majoritatea ofertelor bancilor comerciale, releva trei mari optiuni in materie de strategie. (a) O strategie multicanal nediferentiata, care permite diferitilor clienti o alegere completa din oferta de produse, distributia facandu-se prin orice canal, ceea ce este atractiv pentru client, dar conduce la cheltuieli maxime, in conditiile unei incertitudini, in ceea ce priveste masa critica a consumatorilor si, deci, recuperarea investitiilor. (b) O strategie multicanal diferentiata, care permite concilierea preferintelor clientilor cu rentabi-litatea diferita a canalelor de distributie, orientand consumatorii spre acele forme de vanzare care se adapteaza cel mai bine nevoilor, veniturilor si disponibilitatii lor. (c) O strategie monocanal, care consta in utilizarea exclusiva a canalului de distributie la distanta, cu mentiunea ca gama de produse oferite este limitata, dar tarifele sunt mult mai competitive si, in plus, disponibilitatea acestora este maxima, intrucat accesarea lor poate fi facuta 24 de ore din 24, sapte zile din sapte.

"Paradigma cunoasterii bancare" (Ion Ivan)

Este evident ca un bun bancher trebuie sa-si dezvolte capacitatea de decizie pe o baza informationala solida, sigura si corecta. Desi, in principiu, cu rol secundar in activitatea manageriala, cunoasterea bancara reprezentand, de fapt, date, cunostinte si informatii care permit diminuarea gradului de nedeterminare si, implicit, a riscului oricarei decizii, evidentiaza o situatie care conditioneaza hotarator valoarea deciziei, prin faptul ca asigura realizarea sarcinilor de contactare a surselor din interiorul si exteriorul societatii, de difuzare a informatiilor colectate catre factorii de conducere, de promovare catre mediu a deciziilor organelor responsabile, de negociere pentru realizarea acordului  intereselor interne si externe ale organizatiei bancare.

Putem defini cunoasterea bancara ca fiind o activitate cu atributii specifice profesionalizate, ale carei rezultate sunt de un tip special, deoarece functia acesteia nu este materiala, ci cognitiva. Fara a putea fi prezentate consumatorilor de produse si servicii bancare, neconfundandu-se cu ele, atributele cunoasterii bancare sunt particularizate si inglobate de acestea. 

Ceea ce s-a intamplat si, probabil va continua, nu este cu nimic iesit din comun. Dimpotriva, deseori, chiar in state dezvoltate economic si cu experienta vasta in aprecierea riscurilor pietei, tolerarea indisciplinei s-a soldat cu mari crahuri financiare care au schimbat, uneori,  peste noapte, viata a mii si poate milioane de oameni. Cum, de altfel, a devenit un fapt curent, scandalurile, cu siguranta, nu ocolesc nici tara noastra.

Desigur, in acest mediu, se intalnesc bancile si societatea, iar bancile nu se pot reduce la un cerc inchis, cu atat mai mult cu cat isi propun cucerirea clientelei pe termen lung. De aceea, inainte de toate, dorim sa subliniem ca este necesara mai buna cunoastere a sistemului bancar de catre societate, doar astfel, populatia si oamenii de afaceri vor intelege legitatile specifice care guverneaza creditul, dobanzile, platile, schimburile valutare, transferurile monetare internationale si vor fi convinsi ca pot conta pe sectorul bancar ca element esential al vietii cotidiene. Numai daca societatea va intelege sistemul bancar si va avea incredere in banci, acestea vor functiona bine si intreaga societate, la randul ei, va avea de castigat. Deficitul de informatie presupune actiune pentru introducerea instrumentelor culturii bancare, in plan social, intr-o structura dinamica, operativa si orientata spre viitor, prin explicarea instructiunilor de folosire intr-un limbaj accesibil, nu doar in scopul popularizarii, ci si al utilizarii corecte.

In noua economie bancara, este esential sa fie sesizata deosebirea intre elementele societatii cunoasterii, si anume:

- informatia (ca resursa principala, obiectiva sau subiectiva, inepuizabila din punct de vedere al potentialului exploratoriu si cu atat mai valoroasa cu cat este mai intens utilizata);

- tehnologia informatiei si telecomunicatiile (ca structuri fizice informationale).

Tipul de management de succes va fi acela care va reusi mobilizarea resurselor cunoasterii, astfel incat in societatea bancara sa existe cai de comunicatie eficiente in legatura cu mediul extern (clientii, media, organisme guvernamentale, competitori) si mediul intern (actionari, salariati).

Si, intrucat imaginea unei banci motiveaza interesul clientilor pentru aceasta institutie, sarcina rezolvarii coerente a acestei necesitati si prevenirea perturbarilor ce pot aparea revine unui compartiment specializat in cunoasterea bancara, cu acces direct la cel mai inalt nivel de decizie al societatii bancare. Aceasta activitate a aparut ca efect al profesionalizarii si specializarii expertilor din cadrul comitetelor de audit, dezvoltarea activitatilor derulate urmarind, nu doar depistarea erorilor prin control, ci, chiar prevenirea riscurilor.

Astfel, noua structura (compartiment, departament, directie, serviciu) actioneaza pentru identificarea din timp a semnelor de slabiciune si stimuleaza luarea masurilor de ajustare, printr-un feed-back informational complet si rapid, asigurand robustetea capitalului clientelar, prevenirea instabilitatii bancare si identificarea portitelor si oportunitatilor de pericol sau frauda.

In cazul unui microsistem bancar, in conditiile unui mediu dinamic, modelul economic de cunoastere si reflexivitate implica un flux informational operativ si flexibil, asupra continutului  si calitatii relatiilor si influentelor, pe multiple planuri, bazat pe un sistem circular de reguli care ajuta la atingerea obiectivelor unei institutii de credit, evitand surprizele si semnaland la timp pericolele ce reclama masuri corective prin valorificarea informatiilor din structura sistemului si din afara sa, in scopul micsorarii ecartului de timp dintre etapele procesului de cunoastere - decizie - actiune.

Compatibilizarea microsistemelor bancare presupune specializarea interna, cooperarea cu alte banci, sharingul (impartirea infrastructurilor folosite in comun), dar si competitivitate, transparenta, servicii complexe. Procesul de tranzitie catre activitatea bancara bazata pe cunoastere este caracterizat, in prezent, in tara noastra, in planul controlului, de stadiul introducerii principiilor de audit ca etapa intermediara de trecere de la activitatea de inspectie si cenzorat la principiile cunoasterii, iar in planul comercial, acest proces se afla in stadiul introducerii bazei largite de oferta a serviciilor si produselor bancare, marcata de sporirea atentiei acordate managementului relatiei cu clientela, catre procedura cunoasterii nevoilor clientului si ofertarea de pachete complexe cuprinzand o gama de servicii si produse bancare individualizate necesitatilor acestuia, respectiv adaptarea permanenta a ofertei bancare pentru satisfacerea cerintelor in timp real, pentru o clientela in continua miscare.

"Mediul bancar si informatia de risc" (Ion Ivan)

Evolutia sistemului bancar romanesc nu este izolata si nici intamplatoare. Globalizarea economiei, continua miscare a banilor in cautarea locurilor unde pot fi mai bine valorificati, genereaza in lumea bancilor o stransa legatura cu tot ceea ce se intampla in societate. Dereglementarea si liberalizarea pietelor financiar-bancare au creat competitorilor nu numai noi oportunitati, ci si confruntarea cu riscuri mai mari.

Ceea ce s-a intamplat si, probabil, va continua nu este cu nimic iesit din comun. Dimpotriva, deseori, chiar in state dezvoltate economic si cu experienta vasta in aprecierea riscurilor pietei, tolerarea indisciplinei s-a soldat cu mari crahuri financiare care au schimbat, uneori, peste noapte, viata a mii si poate milioane de oameni. Cum, de altfel, a devenit un fapt curent, scandalurile nu au ocolit nici tara noastra.

Desigur, in acest mediu, se intalnesc bancile si societatea. Bancile nu se pot reduce la un cerc inchis, cu atat mai mult cu cat isi propun cucerirea clientelei pe termen lung.

De aceea, inainte de toate, dorim sa subliniem ca este necesara mai buna cunoastere a sistemului bancar de catre societate, doar astfel populatia si oamenii de afaceri vor intelege legitatile specifice care guverneaza creditul, dobanzile, platile, schimburile valutare, transferurile monetare internationale si vor fi convinsi ca pot conta pe sectorul bancar ca element esential al vietii cotidiene.

Numai daca societatea va intelege sistemul bancar si va avea incredere in banci, acestea vor functiona bine si intreaga societate, la randul ei, va avea de castigat. Deficitul de informatie presupune actiune pentru introducerea instrumentelor culturii bancare, in plan social, intr-o structura dinamica, operativa si orientata spre viitor, nu doar in scopul popularizarii, ci si al utilizarii corecte, prin explicarea instructiunilor de folosire intr-un limbaj accesibil.

De altfel, chiar insuficienta colectare, corelare si circulatie a datelor si informatiilor care permit - in plan intern al organizatiei bancare - depistarea oricarei disfunctionalitati si - in planul extern - cunoasterea evolutiei si a tendintelor ce se manifesta pe piata, corelata cu viata economica, financiara si sociala la nivel local, regional si global, s-au rasfrant negativ asupra activitatilor bancare, favorizand transferuri ilegale, evaziunea si frauda.

Renuntarea, dupa 1989, la metodele sociale/administrative de control, din dorinta de a limita interventia statului si de a reduce centralismul, a determinat prejudicii grave pentru economia nationala, pentru sistemul bancar, ca si pentru fiecare membru al societatii.

Abrogarea planificarii in favoarea "mainii invizibile" pentru reglarea pietei fara a fi insotita aceasta masura de crearea unor mecanisme adecvate care sa asigure echilibrele dintre nevoi si resurse, dintre interesele individuale si cele comunitare, dintre obiectivele pe termen scurt si cele de perspectiva, demonstreaza, in mod practic, prin rezultatele sau, mai corect, prin nerealizarile din economia noastra, ca instrumentele de conducere administrativa, nu numai ca sunt complementare si, in fond, indispensabile celor economice, dar, totodata, nu sunt incompatibile cu democratia si statul de drept.

Oficial, societatile civile moderne lupta pentru transparenta si impotriva utilizarii economice a informatiilor privind crearea sau determinarea politica a mediului financiar care, incetand a mai fi natural se transforma intr-un mediu manipulat, creat social si variabil politic.