DIAGNOSTICUL ECONOMIC SI FINANCIAR AL FIRMEI

Cuprins:

1. Generalitati privind analiza strategica a firmei

Tipologia actiunilor de diagnostic si evaluare a firmei

3. Rolul si fazele operatiunilor de diagnosticare si evaluare

4. Aspectele metodologice privind diagnosticul economic si financiar

4.1. Diagnosticul juridic

4. Diagnosticul comercial

4.3. Diagnosticul productiei

4.4. Diagnosticul resurselor umane si al conducerii

4.5. Diagnosticul financiar. Obiectivele economice; notiunea de echilibru financiar si obiectivele diagnosticului financiar

1. Generalitati privind analiza strategica a firmei

Politica generala a intreprinderii se compune din analiza economico - financiara si managementul strategic, eficienta sa depinzand de coerenta si corelarea dintre analiza, decizie si actiune.

Pe de alta parte, daca politica generala este un demers integrat in planul analizei si intelegerii comportamentului global al intreprinderii, concretizarea sau aplicarea sa efectiva se realizeaza antrenand intreaga firma. Aceasta necesitate de descentralizare se refera la politica functionala, dat s-a dovedit utila si in desfasurarea analizei. Interdependenta dintre analiza, politica generala si strategia economica la nivelul firmei se pot prezenta schematic si pun in evidenta rolul analizei diagnostic in vederea elaborarii unui program de dezvoltare a firmei.

Analiza - diagnostic globala permite determinarea orientarilor in strategia economica. O analiza - diagnostic in concordanta cu principalele functiuni ale intreprinderii arata cat de fezabile sunt orientarile prezentate. Totodata, analiza-diagnostic a organizarii intareste analizele - diagnostic functionale, creaza conditiile pentru implementare si conduce, in final, la construirea unui proiect de politica generala.

O analiza strategica completa se realizeaza din punct de vedere retrospectiv - diagnosticul strategic - si din punct de vedere prospectiv - planificarea strategica. De asemenea, anticiparea unei situatii viitoare privind intreprinderea nu este de conceput fara analiza situatiei existente.

Elaborarea unui sistem informational strategic permite firmei sa dispuna, cand apare necesitatea, de o baza de date ce va permite realizarea unui diagnostic sau audit strategic.

Sistemul de informatii are o dubla vocatie:

furnizarea datelor despre mediu inconjurator (sistem extern);

furnizarea datelor despre intreprindere, ca atare (sistem intern).

Sistemul de informatii externe va avea, deci, ca principal obiectiv culegerea si structurarea informatiilor pertinente relative la mediul economic in care functioneaza societatea comerciala. Acest sistem va permite realizarea diagnosticului strategic extern.

Sistemul de informatii intern are ca principala sarcina punerea in lumina a competentelor distinctive ale intreprinderii si va furniza, cu acest prilej, datele necesare intocmirii unui diagnostic strategic intern.

Cele doua tipuri de diagnostic, impreuna, vor permite depistarea si punerea in evidenta a avantajelor concurentiale de care dispune firma sau o vor atentiona asupra pericolelor potentiale la care este expusa din partea concurentei.

In consecinta, diagnosticul strategic poate fi disociat in diagnostic intern si diagnostic extern. Intreprinderea nu se poate limita sa-si investigheze mediul concurential, ea trebuind sa-si largeasca analiza catre mediul economic global, chiar catre cel politic si social.

Privita ca un sistem, intreprinderea este deschisa catre exterior si intretine cu acesta doua tipuri de relatii fundamentale:

relatii de schimb sau relatii de piata cu clientii, furnizorii si concurentii;

relatii in afara pietei cu puterile publice, organizatiile financiare si grupurile sociale.

Pentru elaborarea unui diagnostic extern se prezinta doua optiuni:

studiul mediului concurential, extins prin studierea mediului economic;

studiul relatiilor de schimb, extins cu analiza relatiilor in afara pietei;

Fixarea obiectivelor face parte din procesul strategic si se poate arata ca exista obiective generale, valabile pentru toate intreprinderile, indiferent de specificitatea acesteia.

Intreprinderea este un sistem economic si social deschis catre mediul exterior ei. Finalitatea acestui sistem, inserata in mediu, consta in mentinerea stabilitatii - notiune apropiata de cea a supravietuirii. Finalitatea nu este o notiune operationala, obiectivele firmei, care decurg din aceasta, trebuie sa fie cat mai reprezentative pentru activitatea societatii.

Intreprinderea, ca entitate juridica si economica, indiferent de statutul juridic de organizare - individual sau colectiv, sub forma regiilor autonome sau societatilor comerciale - cunoaste, in decursul activitatii sale, necesitatea de a-si masura posibilitatile sau slabiciunile proprii din diferite motive, cum ar fi:

imbunatatirea performantelor sau strategiilor;

efectuarea unui transfer de proprietate sub forma unor tranzactii partiale sau totale pe calea unor participatii;

fuziuni sau vanzari etc.

De o maniera generala, evaluarea economica are ca obiectiv stabilirea valorii de piata (de circulatie) a unui bun, activ, societare.

In mod gresit, in prezent, evaluarea este legata exclusiv de privatizare. Intr-adevar, pentru a schimba proprietarul este obligatorie evaluarea; evaluarea devine, insa, vitala pentru orice societate sau intreprindere din momentul in care dispare proprietarul unic - statul.

Interdependentele dintre politica globala a intreprindere si analiza - diagnostic

In cadrul politicili generale a firmei, care se refera la analiza si managementul strategice pe care conducatorii intreprinderii le promoveaza, sunt puse in evidenta relatiile ce se stabilesc intre sectoarele functionale si, implicit, corelatiile dintre politicile specifice acestor sectoare, toate trebuind sa participe, in consonanta, la atingerea obiectivelor generale si specifice pe care si le propune intreprinderea.

Tipologia actiunilor de diagnostic si evaluare a firmei

Exista momente in viata unui agent economic in care evaluarea economica este obligatorie:

ori de cate ori au loc schimbari in marimea si structura capitalului;

ori de cate ori au loc schimbari in numarul si componenta asociatilor sau actionarilor;

in tranzactiile comerciale;

in actiunile juridice cu scop patrimonial (succesiuni, proceduri, falimente etc.)

Actiunea propriu-zisa de evaluare poate fi de mai multe feluri, clasificarea acestora tinand seama de o serie de criterii. De o maniera generala, specialistii clasifica astfel evaluarile:

din punct de vedere al obiectului:

evaluari de bunuri;

evaluari de grupuri de bunuri;

evaluari de elemente intangibile;

evaluari de active economice (parti, sectii, magazine etc.);

evaluari de societati, intreprinderi, firme etc.

din punct de vedere al scopului:

evaluari contabile - este cunoscut ca orice inregistrare contabila, inventariere, intocmirea bilanului, presupun o anumita evaluare a elementelor patrimoniale;

evaluari administrative - sunt cele stabilite de administratie in scopuri fiscale, mai ales pentru determinarea masei impozabile sau taxabile, precum si cele dispuse prin acte normative pentru actualizarea la un moment dat a valorii capitalului de stat;

evaluari economice - au in vedere individualizarea bunului, a oricarui activ sau societate si situatia acestora in raport cu plaja, abstactie facand de orice norma preconfectionata, singurul reper de referinta constituindu-l piata, in momentul evaluarii.

din punct de vedere al metodei:

evaluari patrimoniale (abordeaza latura exclusiv patrimoniala);

evaluari prin capacitatea beneficiara (prin randament, prin rentabilitate);

evaluari combinate (abordeaza atat aspectul patrimonial cat si cel al afacerii, al rentabilitatii);

evaluari pornite de la cifra de afaceri.

3. Rolul si fazele operatiunilor de diagnosticare si evaluare

Evaluatorul trebuie sa inteleaga temeinic care este realitatea; el trebuie sa aiba permanent in vedere si sa considere ca toate informatiile (bilant, statistici, evidenta si orice alt suport birocratic) nu constituie decat imagini ale unei realitati, iar el trebuie sa se apropie cat mai mult de realitatea insasi.

De exemplu, la o fabrica de incaltaminte, statistica arata realizarea productiei, bilantul arata stocuri aparent normale, (active circulante) - dar acestea sunt numai imagini, realitatea reiesita din diagnostic este ca in stocuri se afla unul sau mai multe bunuri cu o desfacere lenta sau fara desfacere; deci evaluatorul trebuie sa retina aceasta realitate cu toate consecintale ei.

Diagnosticul trebuie sa ocupe circa 80% din activitate, iar calculele propriu-zise de evaluare, restul.

In diagnostic se recomanda sa se aiba in vedere o metoda sintetica tripolara (utilizata de tot mai multe firme de specialitate); metoda consta in analiza separata si in coerenta globala a celor trei aspecte:

a)     strategia de dezvoltare;

b)     resursele;

c)      sistemele de gestiune si informare.

Orice schimbare ce intervine intr-unul dintre aspectele de mai sus are incidenta asupra celorlalte.

Diagnosticul de evaluare trebuie sa-l conduca pe evaluator la identificarea tuturor factorilor de risc interni si la stabilirea ipotezelor de evaluare; el trebuie sa anticipeze viitorul societatii.

Diagnosticul de evaluare este cel care face ca doua evaluari sa nu semene una cu alta nici daca se refera la doua societati evaluate de aceiasi specialisti si nici daca se refera la doua evaluari facute pentru aceeasi societate de specialisti diferiti.

In orice evaluare se are in vedere si se urmareste potentialul si nu obiectul in sine; un activ, o societate nu e privita ca o ingramadire de bunuri, ci ca un organism viu intr-un mediu productiv, miscator.

Derularea actiunii de evaluare cuprinde trei faze:

faza initiala

faza de realizare

faza concluziilor

Faza initiala cuprinde doua module:

A.    Cunoasterea preliminara - rolul sau consta intr-o prima luare de contact cu factorii decizionali ai intreprinderii si primirea de la acestia a informatiilor si documentelor prevazute in lista negociata si anexa la contractul de asistenta de specialitate.

B.    Pregatirea actiunii - cuprinde definirea optiunilor care caracterizeaza "planning-ul detaliat al diagnosticulu si al evaluarii contractate" precum si "planning-ul fiecarui consultant in parte.

Faza de realizare cuprinde realizarea propriu-zisa a actiunii in interiorul careia se afla urmatoarele module:

C.    Diagnostic - are drept obiect identificarea partilor forte (atuurile) si a partilor slabe (slabiciuni) ale intreprinderii ce decurg din opiunile alese de conducerea intreprinderii si din aplicarea acestor optiuni in scopul aprecierii rezultatelor realizate si potentiale. Deci, in cadrul acestui modul, nu este vorba de a face diagnostice destinate angajarii de actiuni, de ameliorare a gestiunii (modernizarea si restructurarea productiei si factorilor de productie) sau de o strategie a intreprinderii (dezvoltari viitoare, maximizarea profitului).

4. Aspectele metodologice privind diagnosticul economic si financiar[1]

Notiunea 'diagnostic' vine de la cuvantul grecesc 'diagnostikos' care inseamna apt de a discerne, de a delimita cu obiectivitate un subiect oarecare dupa manifestarile acestuia. Diagnosticul este o apreciere facuta asupra unei intreprinderi sau asupra unei activitati a acesteia. In mod obisnuit, calitativ, diagnosticul se bazeaza pe date cantitative in cazul, de exemplu, al evaluarii intreprinderilor.

Una din modalitatile pentru efectuarea diagnosticului unei intreprinderi consta in apreciarea modalitatilor de manifestare a 'functiilor' acesteia si a depista:

concluziile favorabile (oportunitati oferite de mediul economic inconjurator, precum si atuurile - punctele forte - ale intreprinderii si, mai ales, potentialul promitator de dezvoltare a acesteia);

concluziile nefavorabile (riscuri sau pericole datorate mediului economic inconjurator, deficientele - punctele slabe - ale intreprinderii).

Functiile intreprinderii care formeaza obiectul diagnosticului sunt:

functia juridica patrimoniala, functie care asigura cadrul legal al activitatii;

functia comerciala - cumpara, stocheaza, vinde;

functia tehnica de productie, prestatii - fabrica, produce, presteaza;

functia de organizare, conducere, personal - organizeaza, conduce si gestioneaza personalul;

functia financiar - contabila - gasirea de resurse financiare si administrarea lor.

Datele si informatiile primite din partea intreprinderii, convenite cu aceasta in cadrul clauzelor contractuale, alaturi de celelalte date si informatii obtinute sau stabilite de consultanti vor constitui materialul documentar pentru efectuarea diagnosticului intreprinderii.

4.1. Diagnosticul juridic

Obiectivul primordial al diagnosticului juridic consta in aprecierea riscurilor inerente situatiei juridice a intreprinderii si verificarea aspectelor juridice legate de privatizarea intreprinderii sau de estimarea posibilitatilor viitoare ale acesteia.

Cele mai cunoscute mijloace de realizare a diagnosticului juridic sunt reprezentate de utilizarea documentelor si informatiilor primite din partea intreprinderii, precum si a datelor si informatiilor complementare si suplimentare obtinute in afara intreprinderii.

Principalele procedee aplicate se refera la analiza aspectelor indeplinirii prevederilor legale si a reglementarilor in vigoare privind drepturile si obligatiile intreprinderii. Astfel, se vor utiliza mijloacele de realizare sus-mentionate, folosindu-se si un chestionar avand urmatoarele rubrici:

è   Cadrul legal general privind societatile comerciale:

Se analizeaza documentele juridice generale (contractul de societate, statutul, registrul adunarilor generale, registrul sedintelor consiliului de administratie, registrul sedintelor comitetului de directie, registrul actionarilor).

è   Reglementari din dreptul comercial

Se analizeaza si verifica existenta actelor, contractelor sau elementelor urmatoare:

Acte si contacte privind drepturi de proprietate ale:

à        imobilizarilor corporale (mijloace fixe, terenuri, modalitatea si corectitudinea ultimelor evaluari sau reevaluari, acte privind inchirierea sau locatia unor imobilizari corporale la terti);

à        imobilitatilor necorporale (licente, brevete si marci, drepturi si valori similare);

à        imobilizarilor financiare (titluri de participare, titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu);

Acte si contracte privind modul de exploatare a intreprinderii (inchiriere sau locatie de gestiune, concesiuni, licente, brevete, marci, primite sau date in exploatare de la sau la terti);

Acte si contracte privind finantarea pe termen mediu sau lung (justificare imprumuturilor si daca sunt constituite garantii reale; daca exista plati restante si consecintele acestora);

Acte si contracte privind aprovizionarea si vanzarea produselor sau serviciilor intreprinderii (justificarea necesitatii acestora; existenta si motivarea unor prevederi speciale legate de dreptul de proprietate; existenta si motivarea unor acorduri cu alte intreprinderi sau daca acestea incalca practici in domeniul concurentei);

Actiuni juridice in curs cu persoane fizice sau juridice pentru cauze comerciale.

è   Reglementari privind dreptul muncii

Se verifica existenta contractelor de munca individuale si colective (contracte tip, contracte cu clauze de acord participativ la beneficii, contracte pentru manageri; se apreciaza existenta unor clauze speciale, acre ar putea fi afectate de transferul de proprietate a intreprinderii);

Date cu privire la ultimul control al organismelor de asigurari sociale, constatarile sau recomandarile - sarcinile, sanctiunile date;

Partenerii sociali si problemele legate de acestia (sindicate, conflicte sociale);

Daca evinetele obligatorii sunt tinute la zi (evidenta personalului, statele de plata).

è   Legile si reglementarile fiscale

Se analizeaza regimul fiscal (republican si local) si particularitatile sale;

Data si constatarile ultimului control executat de administratia financiara de care apartine societatea sau de alte organe competente cu control financiar.

4. Diagnosticul comercial

Obiectivul diagnosticului comercial consta in determinarea 'pietei' si a locului ocupat de intreprindere pe aceasta piata. Piata poate fi definita ca un spatiu geografic in care se exercita cererea si oferta respectiva, concurenta vizavi de produsele sau serviciile confectionate sau prestate de intreprinderile apartinand unui sector de activitate dat. Aceasta definitie implica un risc, dar si un stimulent pentru intreprindere, deoarece:

risca sa-si vada o parte din piata pe care o detine castigata de concurenti;

este stimulata sa cucereasca parti din piata facand sa corespunda piata real detinuta cu piata potentiala.

Diagnosticul se efectueaza asupra elementelor care conditioneaza si actioneaza piata si anume: produse, clienti, furnizori, concurenta, modalitate de distribuire a produselor, serviciilor etc.

Mijloacele de realizare ale diagnosticului comercial sunt multiple si depind de formatia si stilul consultantului evaluator care utilizeaza datele si informatiile furnizate de intreprindere si in mod deosebit tabelele multianuale. De asemenea, de un real interes si folos vor fi informatiile obtinute direct - cu ajutorul chestionarelor - atat in interiorul intreprinderii, cat si din afara ei.

Procedeele de lucru sunt la latitudinea consultantului, dar se apreciaza ca necesara abordarea lor in mod grupat pe elementele constitutive ale "pietei". In acest fel, informatiile si datele grupate vor oferi o imagine relevanta pentru diagnosticul comercial.

Produse si servicii

Aceeasi intreprindere poate sa aiba activitati complexe de productie, prestari de servicii si comerciale sau numai unele din acestea. Pe baza datelor existente se analizeaza:

produsele: pentru un diagnostic clar si eficient se vor alege principalele produse sau grupe de produse, maximum zece;

activitatile: se vor alege principalele activitati.

Datele astfel selectate vor oferi intelegerea fundamentala a situatiei intreprinderii, relevand tipurile de produse/activitati si ponderea lor in volumul total al activitatii intreprinderii.

Chestionarul privind acest subiect poate cuprinde urmatoarele rubrici:

caracteristica de baza: perisabile? susceptibile de invechire ? sezoniere?

ritmul reinnoirii produselor:

vechimea produselor cel mai mult vandute (sortimente, timp, valoare); care este termenul pentru dezvoltarea unui nou produs.

produse noi in curs de elaborare: valori, cand trebuie fabricate?; sunt legate de reglementari din tara/strainatate?; omologarea dureaza mult?; produsele sunt dependente de un agrement al cumparatorului?

exista produse fabricate prin licenta?; pondere; valoare; durata licentei.

Diagnosticul comercial are cateva componente de baza, ce definesc pozitia pe piata a intreprinderii:

produsele si serviciile realizate si oferite de aceasta;

clientii interni si externi, existenti si potentiali;

furnizorii si caracteristicile acestora (avantaje, dezavantaje, costuri etc.);

firmele concurente si perspectivele de dezvoltare ale acestora;

modul de desfacere - comercializare a productiei proprii;

caracteristicile si perspectivele pietei.

Clienti

Analiza clientelei intreprinderii prin intermediul unui tabel valoric cu ponderi va scoate in evidenta ponderea clientilor interni fata de cei externi din totalul clientilor si dinamica acestora in ultimii trei ani.

Nominalizarea principalilor clienti - pana la maximum zece clienti interni si externi - si analiza lor in timp face posibila determinarea fidelitatii si soliditatii financiare a acestora.

Analiza clientilor poate fi completata si cu concluziile ce se desprind din tabloul produse/piata precum si din elaborarea unui chestionar care poate cuprinde urmatoarele rubrici:

importanta, rentabilitatea si constrangerile unor mari "clienti strategici";

existenta unor rau platnici: se vor determina si prin analiza duratei de decontare medie a creantelor acestora cu ajutorul ratei:

Aceasta durata se va compara cu durata ciclului bancar reglementat si cu durata de decontare medie a clientului rau platnic; se va stabili ponderea acestora in totalul clientilor si se vor face comentariile necesare.

exista riscul sa dispara clienti in cazul schimbarii conducerii sau actionarilor intreprinderii?

exista riscul sa dispara clienti in cazul schimbarii formei organizatorice sau a conducerii intreprinderii?

Furnizori

Se vor analiza, ca si clientii, prin intermediul unui tabel, intocmit corespunzator liniilor si coloanelor, semnificatia datelor si interpretarea lor facandu-se corespunzator. Chestionarul va putea cuprinde rubrici ca:

criteriile care au stat la alegerea furnizorilor (relatii traditionale, distante scurte, pret, calitate, facilitati etc.);

exista raporturi de dependenta fata de anumiti furnizori (furnizori unici, furnizori din cadrul aceluiasi grup de intreprinderi etc.);

calitatea serviciilor in termenele de garantie.

Concurenta

Acest element al pietei necesita o buna informare si identificare a concurentilor intreprinderii, dar si a pozitiei (fortei sau slabiciunii) acesteia in raport cu concurenta. Datele de baza sunt constituite de liniile si coloanele tabelului valoric cu ponderi, pus la dispozitie de intreprinderea beneficiara a diagnosticului.

In cazul in care datele sunt insuficiente formarii unor concluzii relevante, se vor obtine datele si informatiile necesare atat din cadrul intreprinderii, cat si din afara ei (bilanturi publicate, buletine statistice, informatii obtinute de la Camera de Comert etc.).

Concurenta trebuie inteleasa intr-o modalitate larga de semnificatie, integrand in aceasta notiune atat concurenti actuali, cat si cei potentiali ai mediului economic inconjurator. Chestinarul destinat completarii informatiilor privind concurenta poate avea urmatoarele intrebari:

concurenta este importanta din punct de vedere numeric?

concurenta este periculoasa?

ponderea concurentei pe piata interna?

ponderea concurentei externe?

nivelul preturilor practicate de concurenta?

calitatea produselor practicate de concurenta?

Reteaua de distribuire-vanzare a produselor

Analiza acestui element al diagnosticului comercial se realizeaza prin tabelul "numar contracte/retea" cu precizarile urmatoare:

prin durata scurta a contractelor se inteleg cele cu termene sub un an;

prin durata lunga, peste un an;

prin retea de distribuire directa se inteleg contractele incheiate intre intreprindere si clientul intern sau extern;

prin retea de distribuire prin intermediari se au in vedere contractele incheiate prin reprezentanti ai comertului sau ai unei intreprinderi de comert exterior.

Datele unui astfel de tabel scot in evidenta nu numai ponderea cifrei de afaceri a contractelor interne sau externe, dar si dependenta vanzarii de unii intermediari. Aceste date vor putea fi completate prin informatii obtinute cu ajutorul unui chestionar avand urmatoarele rubrici:

forma juridica a distribuitorului (distribuitor exclusiv, concesionar unic etc.)

sunt fixate obiective pentru reteaua de distribuire;

reteaua de distribuire are obligatii (constituire de stocuri, angajari de vanzatori); le respecta?

intreprinderea are obligatii fata de reteaua de distribuire? le respecta?;

intreprinderea este in conflict cu distribuitorii? natura conflictelor; sistemul de cointeresare al retelei de distribuire este stimulativ? rezultatele comparative intre distribuitori.

Piata

Dupa unii autori, prima abordare a pietei intreprinderii consta in a stabili daca exista posibilitatile de dezvoltare a profitului si specializarilor pe care le poseda intreprinderea.

Aceasta abordare permite cuantificarea pietei sau a pietelor deschise global unui produs sau unor servicii specializate. Ea nu permite, insa, sa se caracterizeze aceasta piata sau piete tinandu-se cont de accesibilitatea sau permeabilitatea produselor sau serviciilor. Este necesar sa se stie in ce conditii se exercita concurenta si care sunt piedicile care sunt puse in exercitarea ei.

Pentru a caracteriza gradul de permeabilitate a unei piete este necesar sa se faca deosebirea intre notiunea de piata deschisa, inchisa si protejata.

Pietele deschise sunt acelea in care factorii de limitare a extinderii pietei sunt slabi sau aproape inexistenti. Trebuie, intre altele, pentru o tara data, sa nu existe discriminari juridice ale producatorilor si investitorilor straini in raport cu cei nationali.

Pietele inchise sunt pietele in care barierele administrative sau comerciale sunt la un nivel care-i protejeaza pe producatorii autohtoni de concurentii straini prin piedici puse produselor de import si implantarilor locale ale concurentei straine.

Pietele protejate sunt din punct de vedere al permeabilitatii intre extremele celor doua tipuri de piete precedente. Sunt caracterizate prin existenta diferitelor bariere la intrare, dar de un nivel insuficient pentru a opri concurenta.

Evolutia pietelor in contextul economic actual prezinta tendinta internationalizarii si concentrarii neuniforme a acestora. In plus, existenta de zone ale liberului schimb (de exemplu Piata Comuna si in curand si la noi, pe langa zona Sulina, zona Constanta si unele zone de granita vestice) ca si dezvoltarea acordurilor in cadrul GATT au drept consecinta:

fenomenul de mondializare a pietelor, care face ca lupta concurentiala sa castige teren local, regional si chiar national pentru a capata o dimensiune internationala;

dereglarea pietelor si slabirea rolului statului in unele tari au drept consecinta disparitia protectiilor de care beneficiau unele activitati sau unele intreprinderi;

accentuarea concurentei se traduce prin expansiunea marilor grupari multinationale, practic in toate sectoarele economiei, inclusiv in cele de servicii.

Din aceste observaiti, unii economisti trag concluzia ca tendinta de modernizare a pietelor si lupta pentru cresterea dimensiunilor intreprinderilor este inevitabila. Daca aceasta tendinta a economiei capitaliste este evidenta, nu-i mai putin adevarat ca in fata efectelor crizei economice exista contratendinte la protectionism si la reabilitarea rolului statului ca protector al intereselor nationale. Aceste tendinte sunt deosebit de nete la ora actuala. De altfel, se pot cita exemple de tari care pentru a proteja pietele lor nationale le pun la adapost de concurenta prin masuri specifice.

4.3. Diagnosticul productiei

Obiectivul principal al diagnosticului productiei il reprezinta evaluarea - in ce masura mijloacele de productie materiale raspund nevoilor actuale sau viitoare ale intreprinderii sau ale achizitorului (cumparatorului) sau

Mijloacele de realizare ale acestui tip de diagnostic se bazeaza pe utilizarea informatiilor si datelor primite din partea intreprinderii potrivit listei stabilite, si anume, cele privind:

procesul de fabricatie sau de prestari de servicii si tabelul activitatilor;

tehnologiile de fabricatie sau gama prestarilor de servicii;

calitatea produselor (prestarilor de servicii);

intretinerea mijloacelor fixe;

necesitatile de restructurare si investitii;

tabloul privind dinamica mijloacelor fixe;

Se vor folosi si chestionare, foi de lucru si de calcul, situatii si tabele intocmite pe parcursul diagnosticului si stabilirii situatiilor de fapt.

Echipa de consultanti - evaluatori va trebui sa se asigure ca poseda in echipa sa expertul a carui formatie profesionala si experienta sunt suficiente in domeniul diagnosticului productiei intreprinderii evaluate. In caz contrar, se va face apel la un expert in domeniu (expert tehnic, tehnologic etc.).

Analiza datelor si informatiilor primite va fi completata cu chestionarele diagnosticului, grupate pe urmatoarele domenii:

starea mijloacelor de productie;

aprecierea procesului de productie - fabricatie sau prestari de servicii.

Starea mijloacelor de productie

In cadrul diagnosticului se impune cunoasterea infrastructurii potentialului de productie la un moment dat (respectiv aspectul static), dar si evolutia sa in timp (aspectul dinamic) si importanta relativa in raport cu unele date fundamentale ale productiei (exploatarii).

Prin constatare la fata locului si prin analiza documentatiei intreprinderii se poate intocmi, sub forma tabelara, descrierea infrastructurii, sectiilor si suprafetelor de productie, prin care se vor preciza:

Y        natura activului;

Y        localizarea si depozitarea, astfel:

se va indica destinatia activului (productie, depozitare, administratie)

se vor inscrie caracteristicile cladirilor cu specificarea suprafetelor

se vor descrie echipamentele de productie si de transport uzinal amplasate in activele inscrise aici

se vor nominaliza caile (mijloacele) de acces cu specificarea suprafetelor

sursele de energie si utilitati

Y        observatii si propuneri, care vor cuprinde:

se va anexa plan de situatie

se vor mentiona posibilitatile de extindere

comentarii cu cifre de referinta

Pentru a prezenta starea mijloacelor fixe poate fi utilizat indicele de utilizare a mijloacelor de productie:

Pentru ca indicatorii ce intra in formula sa fie omogeni, ambele numere vor fi exprimate in aceeasi unitate de masura, de exemplu in "ore de lucru masina".

De asemenea, constatarea la fata locului a existentei mijloacelor fixe poate scoate in evidenta situatii care vor putea fi avute in vedere in fazele ulterioare ale operatiilor de evaluare. Aceste constatari pot stabili:

mijloace fixe in stare de functionare, dar care nu mai sunt necesare productiei (neutilizate);

mijloace fixe neutilizate necesitand reparatii pentru care nu se gasesc piese de schimb inlocuitoare;

mijloace fixe neutilizate cu grad avansat de uzura, neamortizate integral, a caror punere in stare de functionare nu este rentabila;

mijloace fixe in stare de functionare, dar cu grad avansat de uzura fizica si morala;

mijloace fixe inchiriate care au participat la procesul de productie.

Aprecierea procesului de productie

Fiind in posesia informatiilor si datelor cu privire la starea mijloacelor fixe si la aprecierea procesului de productie, inainte de a definitiva punctele forte si slabe ale diagnosticului productiei, este necesar, ca si in cazul diagnosticului precedent, sa se tina seama de evolutia viitoare a unor factori externi intreprinderii, dar care o pot influenta. In acest sens, se propune o lista cuprinzand exemple de evolutii externe care pot fi importante pentru functia si diagnosticul productiei, astfel:

In privinta productiei se va tine seama de:

noi tehnologii, brevete, licente;

noi procese de productie etc.;

automatizare;

noi echipamnete (masini, utilaje, mijloace de transport interne si externe);

posibilitatea de a lucra cu subfurnizori;

noi metode de planificare, pregatire a lucrului, de evidenta etc.;

In privinta calitatii se va tine seama de:

noi concepte si exigente de calitate (legislatie noua, responsabilitati pentru buna functionare a produsului, noi tehnici ale controlului de calitate, noi organisme de control extern):

In privinta aprovizionarii si transportului se va tine seama de:

noi piete de aprovizionare;

noi produse/servicii;

noi furnizori;

schimbari ale conditiilor de aprovizionare (pret, termene de livrare, disponibilitati, caracteristici tehnice);

metode de depozitare;

noi metode in conducerea logisticii (aprovizionarii si transportului).

In privinta tendintelor internationale se va tine seama de:

noi brevete si licente;

efectele succesive ale liberalizarilor economice ale Pietei Comune;

uniformizarea normelor si standardelor.

4.4. Diagnosticul resurselor umane si al conducerii

Denumit si diagnosticul organizarii si managementului, diagnosticul resurselor umane si al conducerii are drept scop analiza structurii umane si capacitatea sa de a-si da concursul la realizarea activitatii intreprinderii.

Pentru a-l realiza se vor utiliza informatiile si datele primite din partea intreprinderii, potrivit listei stabilite si anume cele privind:

structura organizatorica a intreprinderii (organigrama, Regulamentul de Organizare si Functionare);

structura salariatilor pe varste si sexe;

structura salariatilor pe niveluri de pregatire profesionala, pe sexe si vechime in intreprindere; chestionare, foi de lucru, situatii si tabele intocmite pe parcursul intocmirii diagnosticului.

Se spune ca personalul intreprinderii constituie principala sa "bogatie", iar literatura consacrata reformelor intreprinderii ii acorda o mare importanta.

Importanta acestui diagnostic creste cu cat rezultatele finale ale activitatii intreprinderii sunt mai bune si cu cat acestea sunt datorate modalitatii de organizare si gestionare a personalului.

In vederea realizarii diagnosticului resurselor umane si al conducerii se utilizeaza cateva procedee de lucru ce pot fi sintetizate sub forma unui chestionar.

Chestionarul care se va utiliza va putea avea urmatoarele rubrici: structurile, conducatorii, personalul si date sociale.

In ceea ce priveste structurile:

exista organigrama ierarhica si functionala? (in caz contrar se va cere intreprinderii sa o intocmeasca);

organizarea generala a intreprinderii (ROF) este stabilita astfel incat sa permita fiecaruia dintre cadrele sale de conducere si executie sa cunoasca cu precizie definirea activitatilor sale in intreprindere si gradul responsabilitatilor sale?

Cu privire la conducatori:

care sunt conducatorii (de drept sau de fapt) ai intreprinderii?

care este profilul comitetului de directie si a cadrelor de conducere? Pentru a raspunde la aceasta intrebare se vor urmari informatii referitoare la profilul cadrelor intreprinderii, cum sunt, de exemplu intrebarile privind numele, prenumele, functia; varsta; profesiunea si experienta; domeniile de decizie si limitele de angajament si control ierarhic s.a.

Cu privire la pesonal:

analiza structurii salariatilor pe varste si sex releva anomalii in ceea ce priveste:

raportul intre personalul tanar si cel varstnic;

repartitia pe sexe in cadrul compartimentelor functionale si de productie;

analiza structurii salariatilor pe niveluri de pregatire, sexe si vechime in intreprindere relava anomalii in ceea ce priveste:

nivelul corespunzator de pregatire al muncitorilor (de exemplu calificati) la locul de munca si care nu pot fi recalificati pentru a lucra pe masini perfectionate);

idem sefi compartimente (de exemplu, fara studii superioare);

personal in majoritate cu vechime mica in intreprindere (de exemplu: de presupus ca nu au suficient deprinse "traditiile" intreprinderii);

analiza principalilor indicatori ai efectelor.

Ultima etapa a diagnosticarii activitatii intreprinderii este reprezentata de analiza si definirea obiectivelor economico - financiare, care, practic, sintetizeaza intreaga activitate a respectivei societati comerciale, prin prisma profitabilitatii realizate, in conditii de stabilitate, respectiv lichiditate - exigibilitate. Aceasta etapa este prezentata - atat ca abordare teoretica, cat si pe exemplul concret al societatii analizate, in capitolul al III-lea al lucrarii.

4.5. Diagnosticul financiar

Diagosticul financiar apare ca fiind practicat de agenti extrem de diversi (conducatorii intreprinderii, actionari, creantieri, experti contabili, giranti de portofolii, intreprinderi concurente etc.) si prezinta obiective la fel de variate. Aceasta diversitate in natura si obiectivele diagnosticului financiar a condus la conceptii diferite asupra notiunii de echilibru financiar, asupra incercarilor de diagnostic divergente si asupra elaborarii diferitelor instrumente diverse.

Diagnosticul financiar s-a dezvoltat mult timp in mod autonom si isi are fundamentul pe informatia financiara; ori aceasta din urma se dovedeste de cele mai multe ori insuficienta pentru a permite identificare cauzelor unui dezechlibru. In acest caz diagnosticul financiar trebuie sa se sprijine, cat mai mult posibil pe diagnosticul strategic.

Schema globala a diagnosticului financiar cuprinde, in principal, elementele de mai jos:

Diversitatea obiectivelor analizei si diagnosticului financiar este determinata de mai multi factori:

Pozitia interna sau externa a celui ce efectueaza diagnosticul.

Obiectivele analizei si diagnosticului financiar pot fi diverse, potrivit persoanei care le practica. Conducatorii de intreprindere au ca obiectiv detectarea unei eventuale situatii de dezechilibru financiar, cu scopul de a-i descoperi originile si de a lua masuri corective. Ei beneficiaza de informatii privilegiate in raport cu agentii externi, ca urmare a pozitiei lor interioara intreprinderii:

un actionar care detine o mica parte din actiuni va cauta sa stie daca trebuie sa-si pastreze titlurile sau sa le vanda;

o alta intreprindere se va preocupa de realizarea unui diagnostic pentru a fi in masura sa aprecieze soliditatea unui concurent;

un girant de portofoliu va efectua un diagnostic cu scopul de a-si sfatui clientii;

un posesor de creanta, banca sau furnizor se va interesa de capacitatea de rambursare a intreprinderii. Actionarul, posesorul de creante, o alta intreprindere, girantul de portofoliu ocupa o pozitie externa, in consecinta, ei detin de cele mai multe ori putine informatii despre activitatea intreprinderii.

Obiectivele economice ale agentilor economici si obiectivele diagnosticului financiar.

Oricare ar fi punctul de vedere considerat, diagnosticul presupune o conceptie prealabila despre echilibrul financiar. Trebuie mai intai definita aceasta notiune. Ori aceasta notiune nu poate fi perceputa decat in raport cu diferite norme care depind de obiectivele economice respective ale detinatorilor de tiluri ale intreprinderii, actuali sau potentiali, fie ca sunt actionari sau posesori de creante.

Totusi nu trebuie confundate obiectivele economice ale actionarilor si ale posesorilor de creante stabilite in termeni de rentabilitate si de risc si obiectivele agentilor care realizeaza un diagnostic.

Chiar daca se admite ca managerii urmaresc acelasi obiectiv economic ca si actionarii, si anume maximizarea valorii intreprinderii,. in schimb, obiectivele care sunt atribuite a unui diagnostic financiar difera in general. Astfel actionarul, daca are un numar mic de actiuni, va efectua un diagnostic foarte sumar sau se va sprijini pe sfatul unui specialist pentru a lua o decizie referitoare la pastrarea sau vinderea actiunilor sale. Din contra, conducatorul va realiza sau va comanda realizarea unei analize si a unui diagnostic mult mai complet, cu scopul de a identifica cauzele eventuale ale degradarii, in vederea remedierii; este vorba de o perspectiva a gestiunii, in sensul ca se pot lua decizii care vor influenta situatia financiara a intreprinderii.

Obiectivele diagnosticului financiar apar ca fiind subordonate normelor care decurg din obiectivele economice ale actionarilor si celor care detin creante, dar nu exista o identitate intre cele doua tipuri de obiective.

Obiectivele economice; notiunea de echilibru financiar si obiectivele diagnosticului financiar

Obiectivele econimice ale celor interesati in a realiza un diagnostic financiar difera in functie de pozitia pe care acestia o au fata de intreprindere.

1. Echilibru financiar si obiectivele economice ale actionarilor si managerilor

A.     Obiectivul de maximizare a valorii

Un actionar va estima ca echilibrul financiar este respectat daca rentabilitatea pe care el o percepe compenseaza riscul asumat. Acesta din urma depinde de factorii economici care determina rentabilitatea activelor, dar, de asemenea, de politica de indatorare a intreprinderii. Daca investitiile intreprinderii nu ofera o marja de rentabilitate suficienta, va urma o pierdere de valoare a intreprinderii. Aceasta reprezentare a echilibrului financiar este direct legata de obiectivul de maximizare a valorii.

Criticile care se adreseaza cel mai des acestui obiectiv, in afara celor de natura ideologica asupra carora este inutil de revenit, isi gasesc originile fie intr-o neintelegere a naturii sale, fie in caracterul putin operational al formularii sale.

Primul tip de critici se sprijina, cel mai adesea, pe observatia urmatoare: nici un conducator intrebat nu raspunde ca obiectivul sau este maximizarea valorii patrimoniului actionarilor. Este usor de raspuns la acest argument; este suficient de intrebat un conducator daca este gata sa ia in mod constient o decizie care sa duca la saracirea actionarilor. Sa precizam ca, intr-o economie bazata pe concurenta, obiectivul de maximizare a valorii apare ca fiind o finalitate impusa de sistemul economic ca o constrangere a supravietuirii.

Critica fondata pe caracterul putin operational al acestui obiectiv ar aparea, de asemenea, contestabila, tinand cont de dezvoltarea tehnicilor financiare, in special cele in materie de luare in considerare a riscului. De altfel, anumite critici aparent mai explicite, ca de exemplu cautarea profitului maximal, constituie substituienti acceptabili.

Anumite obiective, ca de exemplu cresterea, conservarea puterii, flexibilitatea si autonomia financiara sunt mentionate foarte des ca fiind obiective care au fost retinute de intreprindere in mod efectiv. Se pune intrebarea in ce masura acestea constituie criterii acceptabile in concurenta sau de inlocuire a obiectivului de maximizare a valorii.

Flexibilitatea financiara reprezinta capacitatea de adaptare financiara a intreprinderii; o buna flexibilitate contribuie la maximizarea valorii. Urmarirea cresterii maximale nu corespunde in mod necesar cu obiectivul de maximizare a valorii; se pune intrebarea daca acest obiectiv trebuie considerat ca o alternativa posibila a acestuia din urma. O intreprindere care si-ar sacrifica rentabilitatea in favoarea cresterii ar suferi, pe termen mai lung sau mai scurt, dificultati in gasirea unor noi finantari; detinatorii de capital prefera sa-si aloce resursele intreprinderilor care cunosc o crestere mai mica dar ofera o rentabilitate mai ridicata.

Obiectivul de a pastra puterea si autonomia financiara urmarit de conducatori poate sa se opuna si el obiectivului de maximizare a valorii. Daca acesta este cazul, acest lucru va conduce la o performanta mai mica a intreprinderii, care va fi dominata in lupta concurentiala. In acest caz, conducatorii si actionarii trebuie sa aleaga intre interesul lor pe termen scurt si cel pe termen lung: optica pe termen lung fiind cea de maximizare a valorii, singura care permite asigurarea perenitatii intreprinderii.

Deci, se pare ca nu se pot adopta ca obiective pe termen lung obiectivele de crestere, de mentinere a puterii sau de autonomie financiara. Aceste obiective pot fi totusi retinute drept constrangeri in raport cu obiectivul global al maximizarii valorii, fiind in cunostinta de cauza ca ele pot afecta competivitatea intreprinderii.

B.    Simptomele dezechilibrului

Se pune intrebarea ce se intampla daca actionarii nu obtin rentabilitatea pe baza fondurilor proprii pe care o doresc, tinand cont de o serie de riscuri care pot apare: riscul economic, riscul financiar si riscul falimentului. Daca intreprinderea este cotata, consecinta fenomenului este scaderea cursului pe piata pana cand rentabilitatea fondurilor proprii obtinuta permite satisfacerea asteptarilor actionarilor. Scaderea cursului este un indicator, incontestabil si obiectiv, al unei deteriorari a sanatatii financiare a intreprinderii, a unui dezechilibru financiar; analiza trebuie totusi sa tina sema de evolutia pe piata financiara in ansamblul sau, cu scopul de a distinge ceea ce tine numai de evolutia mediului, de factorii specifici ai intreprinderii.

Daca intreprinderea nu este cotata, indicatorul constituit de curs nu exista. Simptomele unui dezechilibru financiar sunt mai greu de observat pe termen scurt. In acest caz trebuie sa se recurga la alti indicatori care sa permita diagnosticarea unei situatii de dezechilibru.

Chiar in cazul unei firme cotate, cursul nu este decat un indicator de sinteza, care nu informeaza asupra originii si cauzelor dezechilibrului. Prin analogie, se poate asimila cursul bursier cu masurarea temperaturii unui bolnav. Este deci necesar sa se recurga la metode de diagnostic si la indicatori mai elaborati.

C.    Obiectivele si punctele cheie ale diagnosticului

Contrar obiectivelor economice, aceste obiective difera din punctul de vedere a unui actionar (presupus oarecare) sau a unui conducator.

Obiectivele de diagnostic ale actionarilor

Actionarul cu putine actiuni dispune de putine informatii asupra activitatii intreprinderii. El ocupa o pozitie externa. El are posibilitatea, daca intreprinderea este cotata, sa-si cedeze cu usurinta titlul. In consecinta, diagnosticul sau va fi sumar si fondat, in principal, pe rentabilitatea financiara pe care o obtine. Eventual, el va efectua anumite comparatii cu intreprinderile concurente, cu piata si cu alte forme de plasament cu scopul de a judeca daca remuneratia pe care o obtine compenseaza riscul asumat.

Punctele sale cheie ale diagnosticului vor fi deci indicatorii de rentabilitate a fondurilor proprii si de risc financiar.

Obiectivele conducatorilor

Situatia conducatorilor este putin diferita, chiar daca ei sunt actionari principali. Ei impart cu actionarii acelasi obiectiv economic de maximizare a valorii intreprinderii. Totusi, functia lor de gestionari implica faptul ca ei urmaresc obiective mai ambitioase in materie de disgnostic financiar decat cele urmarite de simplul actionar. Continuand cu analogia medicala, ei nu se pot multumi cu 'luarea temperaturii', ei trebuie sa stabileasca un diagnostic complet, deci sa identifice originea cauzelor dezechilibrului. Cu siguranta, indicatorii de rentabilitate si risc raman puncte cheie dar, din perspectiva gestiunii, sunt indispensabile rafinarea lor si analizarea determinatelor evolutiei lor.

De altfel, conducatorii, in calitate de gestionari, vor fi mai preocupati de criteriile de flexibilitate financiara, de crestere, de autonomie financiara si de putere. O lipsa de flexibilitate poate fi la originea dezechilibrului constatat. Acelasi dezechilibru poate proveni din dorinta de a salva autonomia sau controlul sau din maximizarea ratelor de crestere. Este important de stiut daca mentinerea autonomiei financiare si a controlului sau cautarea cresterii maximale sunt compatibile la termen cu obtinerea unei rentabilitati satisfacatoare.

Punctele cheie ale diagnosticului

In rezumat, punctele fundamentale ale diagnosticului din punctul de vedere al actionarilor si al conducatorilor sunt:

rentabilitatea capitalurilor proprii (sau rentabilitatea financiara);

rentabilitatea economica;

riscul de exploatare (riscul economic);

riscul financiar;

riscul falimentului.

Analizarea punctelor urmatoare va permite adesea rafinarea diagnosticului, in masura in care ele pot sa permita mai buna cunoastere a evolutiei rentabilitatii si a riscului:

cresterea;

autonomia financiara;

mentinerea puterii;

flexibilitatea financiara.

Astfel, o crestere sustinuta poate explica o degradare a rentabilitatii si un risc ridicat.

Echilibrul financiar si pozitia detinatorilor de creante

A.     Obiectivul diagnosticului: evaluarea riscului de faliment

Se va lua acum in considerare punctul de vedere al detinatorilor de creante financiare. Preocuparile lor constau in obtinerea rambursarii creantelor lor si a remuneratiei sub forma de produse financiare. Diagnosticul trebuie sa se sprijine pe indicatori care sa permita sa se evalueze faptul ca debitorul va face fata platii cheltuielilor financiare precum si a platii datoriei. In consecinta, detinatorii de creante vor analiza riscul de faliment. Analiza aceasta poate fi realizata sub forma statistica sau sub forma dinamica. In primul caz ea va fi fondata pe studiul bilantului, atat din punct de vedere patrimonial cat si functional. In al doilea caz analiza se sprijina pe flux.

B.    Simptomele riscului de faliment si punctele cheie ale diagnosticului

In afara de incetarea platilor, se pune intrebarea care sunt simptomele evidente care traduc aparitia unui dezechilibru financiar in optica detinatorilor de creante. O crestere a riscului de faliment conduce detinatorii de creante fie la cererea unor dobanzi mai ridicate, fie la rationalizarea creditului acordat intreprinderii. O crestere anormala a dobanzilor si aparitia dificultatilor in obtinerea finantarilor constituie indicatori indiscutabili ai dificultatilor financiare. Totusi, cele doua puncte nu sunt intotdeauna usor de apreciat pentru un analist extern, tinand seama de modul de fixare a dobanzilor si de modalitatile de distribuire a creditului.

Daca informatia detinuta de creditori este rara si putin fiabila, ei acorda o mare importanta analizei valorii venale si a structurii activelor, pentru ca in caz de dificultati ei vor cere garantii asupra activelor. Trebuie subliniat faptul ca este mai usor, mai sigur si mai putin costisitor pentru un creditor de a-si fonda analiza pe valoarea venala a activelor, adica de analiza statica de tip patrimonial contabil decat sa depinda de informatii interne asupra rentabilitatii viitoare, a caror fiabilitate este intotdeauna contestabila. Prudenta il conduce pe creditor sa acorde un loc important analizei patrimoniale si sa ia garantii. Analiza functionala necesita o munca de analiza mai importanta; ea conduce la diagnosticarea echilibrului ponind de la acoperirea necesarului de resurse si de a aprecia in mod dinamic capacitatea de rambursare care depinde in mod fundamental de rentabilitate si de risc economic. Un creditor care-si fondeaza diagnosticul pe analiza functionala risca apriori mai mult decat un creditor care utilizeaza in principal analiza patrimoniala.

In consecinta, analiza creditorilor, chiar daca se suprapune in anumite puncte cu analiza actionarilor si a conducatorilor, acorda, o mare importanta notiunilor de solvabilitate, lichiditate a activelor si exigibilitate a datoriilor, ca si diferitelor moduri de rambursare a datoriilor. Aceste criterii se datoreaza preocuparii creditorilor de securitate.

Rezumand prezentarea precedenta, se poate construi tabelul urmator

Analizand principalele puncte de diagnostic citate, este posibila evidentierea a doua mari axe de analiza si de diagnostic financiar care sunt:

analiza rentabilitatii economice si financiare

analiza riscului sub trei forme: economic (exploatare), financiar si de faliment.

Se poate deduce o schema globala de diagnostic financiar care poate fi utilizata pentru structurarea analizei, indifereent de natura celui care face diagnosticul. Totusi, analiza va fi mai mult sau mai putin aprofundata in functie de obiectivele diagnosticului si de natura informatiei disponibile.

Punctele cheie care se refera la crestere, autonomie financiara, controlul si flexibilitatea financiara pot fi retinute in interiorul celor doua axe ca factori care intervin in evolutia intreprinderii si extinderea acesteia pe piata interna si externa.