Evolutie si specific - creditarea consumului

Evolutie si specific - creditarea consumului

Finantarea consumului se refera la creditul acordat consumatorilor de bunuri personale. De exemplu, cand o persoana cumpara un autoturism pe baza de rate periodice si se imprumuta de la o banca, el utilizeaza creditul de consum. Utilizarea unui  credit in avans pentru cumparari de la un magazin universal sau a unui card de credit la o statie de benzina, reprezinta o tranzactie de credit de consum, asa precum si plata lunara a facturii telefonice.

Bancile acorda populatiei diferite categorii de credite de consum, precum: credite de trezorerie, pentru nevoi temporare; pentru petrecerea vacantelor; cumpararea de produse medicale; cumpararea de autoturisme; pentru plata cheltuielilor de scolarizare; pentru cumpararea de bunuri casnice; pentru cumpararea de materiale de constructii etc.

Creditul de consum are o lunga si tulburatoare istorie. De sute de ani preotii si politicienii au recomandat restrictionarea creditului de consum, biserica medievala interzicand perceperea de dobanzi la imprumuturi de orice tip. Chiar atunci cand dobanda era considerata ca fiind adecvata unor anumite categorii de imprumuturi, pentru imprumuturile de consum era adesea considerata improprie, si aceasta probabil deoarece se presupunea ca aceste imprumuturi erau solicitate de catre cei in dificultate si creditorii nu trebuia sa profite de aceasta situatie.

Totusi, creditul de consum a supravietuit secolelor, inregistrand uneori o expansiune deosebita, chiar periculoasa, evolutia sa inscriindu-se in evidente miscari ciclice. Dupa primul razboi mondial el a cunoscut o perioada de expansiune, urmata de un declin la inceputul  crizei din anii ` 30, de o alta expansiune pana la cel de al doilea razboi mondial, dupa care creditul de consum este in crestere continua, punctata de perioade ciclice de recul.

Atractia exercitata de creditele de consum , chiar pentru bancile comerciale care acorda credite mari, cu ridicata, este determinata de doi factori:

competitia dintre clientii comerciali, care a ingustat randamentele creditului comercial, astfel ca veniturile au scazut comparativ cu riscurile potentiale;

dezvoltarea depozitelor si a creditelor indivizilor, care reprezinta un raspuns strategic la dereglementarea bancara. Deplasarea plafoanelor ratelor dobanzii a redus substantial depozitele de fond (esentiale) ale bancilor, prin cresterea sensibilitatii la pret a soldurilor si portofoliului  clientilor. In medie, indivizii detin solduri mai mici si modifica mai putin frecvent conturile de depozit, oferind o mai mare stabilitate depozitelor si diminuand astfel riscul de ilichiditate al bancilor.

Creditul de consum difera de creditul comercial in cateva aspecte principale:

este mai uniform, avand o mai mare specializare si centralizare a serviciilor asociate creditului de consum;

multe din creditele de consum sunt cumparari in rate pe termen lung cu rate ale dobanzii fixe, ceea ce duce la cresterea riscului de rata la aceste imprumuturi, marja dobanzii la aceste imprumuturi  variind cu schimbarile in rata dubanzii;

protectia consumatorului este in mare masura preluata de catre compartimentul creditelor de consum, datorita dimensiunilor mult mai mici ale acestor credite comparativ cu creditele comerciale, colectarea creditelor de consum fiind adesea centralizata, si nu asigurata de catre ofiterii de credite;

natura uniforma si centralizata a procesului creditarii cunsumului face posibila reducerea consturilor de operare, prin reducerea angajatilor care opereaza aceste credite.

avand in vedere dimensiunea mult mai mica a fiecarui credit de consum decat in cazul celor de afaceri, obiectivul prioritar al managementului portofoliului creditelor de consum este sa cotroleze costurile asociate cu procesul de ansamblu al administrarii creditului, cu cat mai putini angajati sunt implicati in administrarea portofolilui creditelor de consum cu atat mai mare va fi venitul net din portofoliu.

Bancile intra pe piata de consum atunci cand exista un profit potential din imprumutarea directa a consumatorilor, aceasta piata fiind larga si in continua extindere. Cererea pentru imprumuturi pentru consum este mai putin sensibila la ciclul de afaceri decat creditele acordate firmelor, stabilitatea pietei asigurand o mai buna utilizare a resurselor in sfera consumului. Toti acesti factori fac aceasta piata atractiva pentru banci, pentru bancile comerciale in particular.

Prin creditarea consumatorilor  bancile dispun de oportunitati de a vinde servicii bancare, construind asfel o baza solida de clientela si contribuind la profitabilitatea pe termen lung. Astfel, o banca poate vinde credit asociat cu asigurari de viata si de incapacitate ca parte a unui pachet de imprumut, crescand astfel venitul total pe imprumut. Prin diverse aranjamente de acest fel banca este capabila sa atraga si imprumuturi pentru dezvoltarea afacerilor, cerintele reglementative solicitand bancile sa acopere nevoile de credit pentru devoltarea serviciilor comunitatilor, imprumuturile de consum contribuind la satisfacerea acestor nevoi.

Caracteristicile de risc si de venit ale creditului de consum sunt diferite de acelea ale creditului acordat firmelor, ale creditului de afaceri, profitul si expunerea la pierderi pe fiecare imprumut individual fiind mai mici, insa profitul din portofoliul total al creditelor de consum poate fi suficient de mare, daca sreviciile creditului de consum sunt furnizate la costuri reduse.

Elementul esential in managementul portofoliului creditelor de consum il constituie eficienta furnizarii serviciilor. Desi structurile organizational-administrative sunt importante pentru orice functie a bancii, o structura organizatorica eficienta este punctul critic al creditului de consum, managementul profitabil reclamand livrarea serviciilor de credit cu costuri administrative si de personal cat mai mici.