Parghiile financiare si rolul lor in functionarea mecanismului financiar

Parghiile financiare si rolul lor in functionarea mecanismului financiar

Parghia financiara, ca notiune ce provine din fizica, cu semnificatia unei forte care da un impuls unui anumit proces sau fenomen, este adaptata la domeniul economic, semnificand in acest cadru utilizarea categoriilor financiare ca instrumente de influentare a activitatilor economice si financiare intr-un anumit sens si pentru realizarea anumitor obiective.

Suportul obiectiv al folosirii unei asemenea categorii de instrumente il constituie baza obiectiva a finantelor ca procese si relatii economice si financiare ce se manifesta in interdependenta cu procesele economice reale, si interdependenta dintre fluxurile financiare pe care se grefeaza aceste instrumente si fluxurile reale.

Din aceasta perspectiva este de admis ca diversele categorii financiare (impozite, cheltuieli, buget, credit, asigurari etc.) se pot manifesta ca parghii economice (sau economico-financiare) in masura in care favorizeaza solutionarea unor probleme de ordin economic si social, in conditii avantajoase, prin cointeresarea factorilor implicati. In acest sens, actiunea exercitata prin parghiile economico-financiare contribuie la o imbunatatire a performantelor diferitelor activitati cu caracter economic si social, suplinind eventualele disfunctionalitati ale mecanismului economic, respectiv ale mecanismului financiar.

Asemenea parghii pot fi concepute de pe pozitiile finantelor publice de catre factorii de decizie din aceasta sfera, mizand pe impactul pozitiv al functionarii acestora. Nu este exclusa insa obtinerea de efecte pozitive si prin utilizarea unor instrumente financiare caracteristice finantelor private. Cele mai cunoscute parghii economico-financiare sunt cele din sfera finantelor publice, rolul central revenind impozitelor, taxelor si contributiilor obligatorii instituite de autoritatile publice, respectiv formelor concrete si modalitatilor tehnice de distribuire si utilizare a resurselor financiare.

O asemenea parghie poate exercita o influenta pozitiva in raport cu obiectivele urmarite fie prin capacitatea de a stimula anumite procese, fie prin capacitatea de a le inhiba. In primul caz se sconteaza pe efectul de cointeresare a factorilor implicati in atingerea obiectivului respectiv prin stimulare financiara, iar in cel de al doilea caz se are in vedere limitarea posibilitatilor de manifestare a factorilor cu impact negativ fata de realizarea obiectivului urmarit, mergand chiar pana la sanctionarea materiala a factorilor responsabili.

Referindu-ne la impozit ca principala parghie financiara, trebuie subliniat faptul ca acesta reprezinta nu numai o resursa financiara publica, ci si un mijloc de stimulare a investitiilor, de orientare a consumului, de extindere a schimburilor externe, de corectare a unor tendinte negative in evolutia proceselor economice si sociale. Este relevanta in acest context aprecierea lui Maurice Duverger conform careia "In neocapitalismul modern, impozitul capata o semnificatie mai larga; el inceteaza de a mai constitui grauntele de nisip care jeneaza angrenajele, pentru a deveni unul dintre regulatoarele si motoarele masinii' (economice si sociale - n. n.) .

Folosirea parghiilor financiare poate avea efecte pozitive mai mari sau mai mici in functie de modul in care au fost concepute si se integreaza in mecanismul economic. Pornind de la premisa ca pot functiona in acelasi timp mai multe parghii, devine necesara corelarea actiunii lor si implicit tratarea lor ca un subsistem in cadrul mecanismului economic.

Pot fi evidentiate in acest sens urmatoarele cerinte ale indeplinirii rolului ce revine parghiilor financiare:

In primul rand, se cere ca parghiile financiare sa se incadreze organic in sistemul categoriilor economice existente, precum si o imbinare organica a parghiilor financiare cu normele si normativele economico-financiare, iar actiunea lor sa fie circumscrisa indeplinirii obiectivelor de politica economico-sociala, in concordanta cu sarcinile stabilite. Astfel se creaza premisele necesare pentru indeplinirea functiilor acestor parghii in deplina corelatie cu celelalte metode de conducere folosite si realizarea obiectivelor urmarite.

In al doilea rand, este necesara armonizarea actiunii tuturor parghiilor financiare pentru a se completa si a nu se anihila reciproc. Potrivit acestei cerinte se impune ca parghiile financiare sa fie tratate ca un sistem, in care actiunea componentelor este convergenta si vizeaza realizarea obiectivelor stabilite. Neluarea in considerare a acestei cerinte poate avea ca urmare anihilarea sau chiar anularea reciproca a actiunii unor parghii, comportarea lor contradictorie si, pe ansamblu, diminuarea rolului acestora in procesul conducerii activitatii economico-sociale si al indeplinirii acestor obiective.

In al treilea rand, actiunea parghiilor financiare trebuie sa aiba un caracter diferentiat in raport cu specificul ramurilor si subramurilor de activitate si cu conditiile existente in fiecare etapa a dezvoltarii. In acest scop este indicata, inca in faza proiectarii parghiilor financiare, studierea reactiilor posibile din partea unitatilor economice, considerate in situatii diverse, fata de folosirea uneia sau alteia dintre parghii si, in principiu, experimentarea lor in activitatea unor unitati reprezentative inainte de a fi generalizate, iar periodic devine necesara verificarea comportamentului lor in practica economico-financiara pe baza rezultatelor obtinute, si adoptarea masurilor corective ce se impun.

In al patrulea rand, este necesar ca in conceperea si folosirea parghiilor financiare sa fie luate in considerare conexiunile ce se realizeaza intre acestea si diferitele componente ale mecanismului economico-financiar. Luarea in considerare a legaturilor de conexiune permite atat valorificarea deplina a valentelor parghiilor financiare, carora le revine astfel rolul de a complini imperfectiunile mecanismului in ansamblu, cat si functionarea normala a acestui mecanism.

Rostul acestor parghii financiare rezida, in esenta, in a suplini prin functionarea lor imperfectiunile mecanismului economic, respectiv atenuarea disfunctionalitatilor acestuia. In acest sens, limitele recunoscute ale autoreglarii mecanismului economiei de piata justifica instituirea si grefarea pe acest mecanism a parghiilor economico-financiare cu rolul mentionat anterior.