FACILITATI DE CREDITARE SI DE DEPOZIT (standing facilities)

FACILITATI DE CREDITARE SI DE DEPOZIT (standing facilities)

1.1. Introducere

Facilitatile reprezinta o supapa de siguranta in procesul de reglare a lichiditatii din sistem, sunt operatiuni care se deruleaza la initiativa bancilor si poarta, de regula, o dobanda penalizatoare. In cadrul SEBC, facilitatile permanente urmaresc sa sustina injectarea sau absorbirea de lichiditate overnight, sa semnaleze atitudinea politicii monetare si sa creeze limite implicite de variatie a ratelor dobanzilor interbancare.

Accesul la facilitatile permanente la initiativa institutiilor de credit presupune ca orice banca care indeplineste conditiile generale de eligibilitate pentru desfasurarea de operatiuni cu banca centrala si detine un volum suficient de active care pot fi acceptate drept colateral (in cazul facilitatii de credit) are posibilitatea sa initieze o astfel de operatiune si cu orice volum de lichiditate.

In unele cazuri - facilitatea "late lending" in Anglia, "discount window" in SUA - exista, in afara de pret, mecanisme suplimentare de restrangere a accesului (impunerea unei limite superioare egale cu un anumit procent din capitalul bancii solicitante sau fixarea unui numar maxim de zile consecutive in cadrul unei luni in care poate fi folosita facilitatea). Incalcarea acestor restrictii atrage dupa sine inasprirea conditiilor de supraveghere din partea bancii centrale si, in ultima instanta, revocarea licentei de functionare (o institutie care se bazeaza excesiv pe resurse furnizate de banca centrala isi demonstreaza, practic, incapacitatea de a functiona ca o banca).

1.2. Facilitatea de creditare

Facilitatea este destinata satisfacerii nevoilor temporare de lichiditate ale bancilor si prezinta urmatoarele caracteristici:

a)      scadenta: overnight, in majoritatea cazurilor. Unele banci centrale accepta insa termene mai lungi: de exemplu, creditul extins acordat de FED in cadrul facilitatii de discount window;

b)      dobanda: pre-specificata, stabilita de banca centrala (14 la suta in cazul Bancii Nationale). In conditii normale aceasta dobanda constituie limita superioara a dobanzilor overnight pe piata interbancara;

c)      se pot derula numai pe baza unor active utilizate drept colateral care indeplinesc criteriile de eligibilitate fixate de banca centrala.

In cadrul eurosistemului, furnizarea de lichiditate se realizeaza fie sub forma unui contract repo overnight, fie sub forma unui credit overnight colateralizat. Accesul la aceasta facilitate il au institutiile de credit, in zilele in care sistemul de decontare bruta in timp real functioneaza. La sfirsitul fiecarei zile bancare, pozitiile debitoare ale conturilor institutiilor de credit sunt considerate automat solicitari de recurs la facilitatea de creditare.

1.3. Facilitatea de depozit

Aceasta facilitate ofera bancilor posibilitatea de a plasa overnight depozite la banca centrala.

Caracteristici:

a)      Depozitul nu este garantat prin colateral si este remunerat la o rata prestabilita de banca centrala (in prezent 1 la suta).

b)      Reprezinta, in conditii normale, limita minima a dobanzilor overnight de pe piata monetara. In cazul in care dobanda acordata pentru aceasta facilitate s-ar situa la nivelul pietei s-ar impune prelungirea scadentei pentru a impiedica bancile sa alunece spre dezintermediere inlocuind plasamentele interbancare cu plasarea de depozite la banca centrala (exista riscul ca bancile sa prefere plasarea excedentului de resurse la banca centrala, fara a-si asuma vreun risc, participarii pe piata monetara interbancara, in care, mai ales in cazul pietelor dezvoltate, cu multi operatori, evaluarea credibilitatii contrapartidei poate fi dificil de realizat).

Trebuie precizat faptul ca facilitatea de depozit nu este utilizata pe scara larga. De exemplu, astfel de operatiuni sunt incluse in regulamentul privind instrumentele si procedurile utilizate in aplicarea politicii monetare a Bancii Central Europene, dar este, de asemenea, prevazut dreptul acesteia de a suspenda facilitatea atunci cand considera ca o astfel de practica impieteaza obiectivele de politica monetara.

Intre cele doua tipuri de facilitati exista o asimetrie cauzata, pe de o parte, de faptul ca majoritatea sistemelor bancare se afla in deficit de lichiditate, iar pe de alta parte de reticenta bancilor centrale de a opera in ambele directii (sa imprumute si sa accepte depozite de la sistemul bancar, in aceeasi zi), preferand ca reglajul sa se faca pe piata monetara si sa intervina numai pentru a acoperi/atrage diferenta. Cele doua facilitati pot opera simultan, fara a transforma banca centrala intr-un broker interbancar, numai daca dobanzile utilizate in cele doua cazuri au caracter penalizator - inalte pentru finantare si scazute pentru depozite.

In unele tari, tranzactiile valutare pot opera efectiv ca o facilitate. Daca banca centrala este pregatita, la orice moment, sa participe in tranzactii valutare - cel mai evident este cazul tarilor cu consiliu monetar -, bancile pot intotdeauna sa-si ajusteze detinerile in moneda nationala prin derularea unor tranzactii valutare cu banca centrala. Totusi, in practica internationala decontarea tranzactiilor valutare se realizeaza, de regula, in termen de doua zile si, intr-un asemenea caz, bancile nu vor putea acoperi in acest fel o nevoie imediata de resurse.