FUNCTIILE FINANTELOR PUBLICE

Functiile finantelor publice

In literatura de specialitate exista mai multe opinii privind numarul functiilor finantelor publice, dar sintetizand ajungem la concluzia ca exista doua functii principale unanim recunoscute: functia de repartitie si functia de control.

Functia de repartitie contribuie la repartizarea produsului intern brut (PIB) in doua etape succesive si anume: - etapa de constituire a fondurilor publice (resursele publice);

- etapa de distribuire a resurselor publice pe categorii de cheltuieli.

Constituirea fondurilor publice are drept scop identificarea surselor din care pot fi efectuate prelevari catre fondurile publice si de asemenea caile prin care prelevarile respective sunt atrase la fondurile publice (toate aceste proceduri reprezinta asezarea impozitelor).

Sursele de constituire a fondurilor se formeaza atat in patrimoniul privat cat si in cel public. In cadrul acestora se formeaza resurse primare sub forma de profit, beneficii, salarii, dobanzi, dividende. Din aceste venituri primare se produc prelevarile fiscale (impozite, taxe, contributii) pentru realizarea fondurilor publice. Intotdeauna termenul de prelevari se foloseste atunci cand au loc transferuri de venit din patrimoniul privat in patrimoniul statului. Intotdeauna se inregistreaza varsaminte atunci cand au loc transferuri din patrimoniul public catre patrimoniul de stat, deoarece nu se schimba forma de proprietate. Principalele canale, metode prin care se produc prelevarile si varsamintele sunt numeroase, ele putand lua forma impozitelor taxelor, contributiilor (de asigurari sociale, de sanatate, pentru somaj) si imprumuturile.

La constituirea fondurilor publice participa in proportii diferite in functie de capacitatea lor financiara: societati comerciale; institutii publice; persoane fizice (populatia); persoane fizice si juridice rezidente in strainatate.

Distributia fondurilor publice consta in repartizarea acestora pe destinatii sub forma cheltuielilor publice. Aceste destinatii constituie categoriile de cheltuieli publice.

Fondurile publice au reprezentat intotdeauna o problema pentru fiecare economie in parte. Datorita faptului ca cererea de resurse publice este mai mare decat oferta (cheltuieli > venituri) autoritatile publice trebuie sa trieze si sa ierarhizeze importanta unor categorii de cheltuieli in raport cu celelalte.

Distributia resurselor publice reprezinta de fapt dimensiunea volumului cheltuielilor publice pe destinatii si anume pentru: invatamant, cultura, sanatate (cheltuieli social-culturale); asigurari si protectie sociala (cheltuieli social-culturale); aparare nationala; ordine publica si siguranta nationala; actiuni economice; datorie publica.

In cadrul fiecarei destinatii, resursele publice sunt desfasurate pe beneficiar, obiective si actiuni. De asemenea distribuirea cheltuielilor publice pe destinatii are si urmatoarea clasificare, pentru:

v     plata salariilor (cheltuieli de personal);

v     procurari de materiale si plata serviciilor;

v     subventii;

v     transferuri sociale (pensii, alocatii, burse, ajutoare);

v     investitii.

Necesitatea constituirii resurselor publice la dispozitia statului in vederea indeplinirii functiilor si sarcinilor sale se resimte in toate tarile indiferent de gradul de dezvoltare economica, dar situatia cea mai nefavorabila se intalneste in tarile slab dezvoltate si in tranzitie.

Astfel, in tarile dezvoltate, cu un PIB/LOC mai mare de 20.000 euro pe locuitor, marea majoritate a resurselor publice sunt destinate activitatilor cu caracter social. In aceste economii cheltuielile de tip economic sunt mai reduse deoarece economia functioneaza. Activitatea economica a statului este redusa la minim. La polul opus in tarile cu economie in tranzitie care inregistreaza un PIB/LOC intre 500 si 5.000 euro pe locuitor, ponderea cea mai mare a cheltuielilor publice este in activitati economice pentru simplu motiv ca economia are nevoie de sustinere din partea statului si pentru ca activitatea economica a statului este consistenta, in acelasi timp sufera cheltuielile sociale care chiar daca inregistreaza o pondere importanta nu sunt suficiente.

Functia de control - este indeplinita concomitent cu functia de repartitie dar are o sfera de manifestare mult mai larga decat aceasta deoarece vizeaza pe langa constituire si repartizarea resurselor publice si finalitatea acestora, modul de utilizare. Intre cele doua functii exista raporturi de interconditionare. Adica, repartitia ocazioneaza controlul iar controlul determina un anumit mod de mobilizare si alocare a resurselor prin repartitie.

Necesitatea functiei de control a finantelor publice decurge din faptul ca resursele publice apartin intregii societati, ele constituind o buna parte din PIB. Controlul statului are o sfera larga de manifestare cuprinzand toate domeniile vietii sociale care tin de sectorul public (activitate economica, culturala, educativa, medicala etc.).

Controlul financiar se exercita in patru faze astfel:

Ø          repartitia urmareste provenienta resurselor; nivelul acestor resurse; modul de asigurare a echilibrului intre necesarul de resurse publice si posibilitatile de procurare;

Ø          productia, controlul financiar urmareste productia realizata in sectorul public;

Ø          schimbul, in sectorul public controlul urmareste daca produsele realizate in societatile cu capital de stat se realizeaza ca marfuri, daca oferta corespunde cererii si daca veniturile, prin preturile practicate, acopera cheltuielile de productie si realizeaza un anumit profit;

Ø          consumul, controlul financiar vizeaza atat consumul unitatilor economice cu capital de stat cat si consumul institutiilor publice.

In Romania, controlul financiar se exercita de catre autoritatile specializate ale Ministerului Finantelor Publice.