Finantele in sens larg

Finantele in sens larg

Finantele in sens larg cuprind : (1) finantele propriu-zise si (2) creditul, delimitarea facandu-se avand drept criteriu natura transferului de resurse banesti.

Finantele propriu-zise se refera la asigurarea si satisfacerea cu resurse banesti a nevoilor permanente ale statului prin folosirea veniturilor fiscale si parafiscale, precum si la asigurarea si satisfacerea cu resurse banesti a nevoilor permanente ale agentilor economici prin folosirea aportului la capital al actionarilor/asociatilor.

Creditul se refera la acoperirea cu resurse banesti a nevoilor temporare de fonduri de catre stat, colectivitatile locale si agentii economici.

Pe langa deosebirea fundamentala dintre finante propriu-zise si credit, legata de caracterul rambursabil al imprumuturilor, intre cele doua componente ale finantelor in sens larg mai exista si urmatoarele deosebiri :

in cazul finantelor propriu-zise, la alocarea resurselor nu se tine seama de influenta factorului timp sau acestea se folosesc cu titlu gratuit, pe cand in cazul creditului pentru folosirea imprumuturilor se percepe o dobanda ;

in cazul finantelor propriu-zise se aloca resurse ce se constituie pe calea prelevarii exprese si obligatorii a unei parti din produsul intern brut, in timp ce in cazul creditului se repartizeaza, in principal, fonduri mobilizate de pe piata de intermediari (banci, piete monetare si piete financiare).

Cu toate aceste deosebiri, exista interferente si asemanari intre finantele propriu-zise si credit care ne indreptatesc sa socotim creditul ca parte integranta a finantelor in sens larg. Ambele tipuri de resurse banesti sunt folosite la acoperirea nevoilor de fonduri ale statului si agentilor economici, ori in acelasi timp, ori prin alternanta in functie de situatia si conditiile concrete din anumite perioade si de obiectivele urmarite. Fundamental este faptul ca creditul pe termen lung este folosit la complinirea golului de surse permanente ce in anumite perioade nu poate fi acoperit de fluxurile financiare ale finantelor propriu-zise (impozite, in cazul statului, recurgerea la majorari de capital social, in cazul agentilor economici).

In fond, finantele propriu-zise si creditul au aceeasi menire sociala: asigura formarea si repartizarea fondurilor destinate satisfacerii nevoilor generale si derularii afacerilor. Numai ca unele dintre aceste nevoi sunt permanente, iar altele temporare. Finantele propriu-zise sunt legate, in principal, de nevoile permanente, in timp ce creditul de nevoile temporare, dar in manifestarea lor se interfereaza, se intrepatrund si se influenteaza reciproc.

Avand in vedere menirea sociala identica, continutul asemanator si conexiunea lor, se poate reuni finantele propriu-zise si creditul sub denumirea comuna de finante. In plus, in sfera relatiilor financiare propriu-zise trebuie incluse si raporturile sau relatiile de asigurare, desi ele au unele particularitati in manifestarea lor, realizandu-se in buna masura pe baze contractuale.