Globalizarea financiara

Crearea noului spatiu financiar global

O latura esentiala a globalizarii o reprezinta centralizarea capitalului si cresterea importantei operatiunilor financiare la nivelul marilor grupuri industriale, ceea ce a dat "posibilitatea infiintarii unor adevarate <banci de intreprindere> care nu sunt prizonierele unor practici bancare obisnuite, fiind purtatoare ale unor produse financiare noi". (Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, p.156)

Ultimele decenii au fost marcate de extinderea portofoliului serviciilor financiare la scara nationala si globala si de concentrarea geografica fara precedent a acestora. In tarile industrializate, internationalizarea serviciilor financiare a dus la cresterea puternica a numarului locurilor de munca, concentrata in ariile urbane, mai ales in marile metropole.

"In principiu, crearea unei piete planetare a banilor trebuie sa conduca la o mai buna alocare a capitalului in economia mondiala. Cu toate acestea, simultan, mutatiile finaciare s-au manifestat printr-o instabilitate crescuta, cu repetate crize de bursa si in sfera schimbului. Actualele disfunctionalitati ale sistemului monetar international pot fi deci considerate drept o consecinta directa a acestui fenomen". (Plihon D., 2001, p.64)

Regula celor trei "D" si piata financiara

"<Dezintermedierea> este recursul direct al operatorilor internationali la pietele financiare (finante directe) fara a trece prin intermediarii financiari si bancari (finante indirecte) pentru efectuarea operatiilor de plasament si imprumut". (Plihon D., 2001, p.64)

"<Defragmentarea pietelor> corespunde abolirii frontierelor dintre piete pana in acel moment separate: deschidere catre exterior a pietelor nationale in primul rand, dar si, in interiorul acestor piete, disparitie a compartimentelor existente - piata monetara (bani pe termen scurt), piata financiara (capitaluri pe termen mai lung), piata de schimb (schimburi de monede), piete la termen etc. De acum inainte, cel care investeste (sau imprumuta) cauta cel mai bun randament trecand de la un titlu la altul sau de la o moneda la alta sau de la un procedeu de acoperire la altul: de la obligatiile in euro la cele in dolari, de la actiuni la optiuni, de la optiuni la futures (bunuri cumparate si vandute pentru a fi livrate mai tarziu -n.t.)". (Ibidem., p.65) Ex. - swap. Sistemul financiar international a devenit o mega-piata a banilor cu "dubla unitate - de loc: pietele sunt tot mai interconectate gratie retelelor moderne de comunicatii; si de timp: functioneaza continuu, 24 de ore din 24, in Extremul Orient, Europa si America de Nord". (Ibidem., p.65)

"<Dereglementarea> a fost un element-motor al globalizarii financiare. Autoritatile monetare din principalele tari industrializate au abolit reglementarile privitoare la schimburi pentru a facilita circulatia internationala a capitalului. S-au produs astfel, in 1983-1984, deschiderea sistemului financiar japonez, in buna masura sub presiunea autoritatilor americane, apoi desfiintarea sistemelor nationale de control al schimburilor in Europa, odata cu constituirea pietei unice de capital in 1990". (Ibidem., p.65)

De ce au loc aceste mutatii

Ultimele decenii s-au constituit in 2 perioade principale:

anii 60 si 70 - majoritatea fluxurilor financiare se realizau pe axa Nord-Sud, principalele tari industrializate (SUA, Japonia, UE) finantand deficitele structurale ale tarilor in curs de dezvoltare. Miscarea s-a intensificat in 1974 si 1982 (socurile petroliere).

Criza datoriilor din 1982-83 a reprezentat o cotitura. "Tarile in curs de dezvoltare indatorate ajung in situatia de incetare de plati ca urmare a cresterii brutale a ratei dobanzilor si a cotei dolarului la inceputul anilor '80, crestere care le incarca mult datoriile". (Plihon D., 2001, p.66)

Transferurile de capital s-au orientat Nord-Nord. SUA a inregistrat mari deficite bugetare si exterioare care au fost finantate de Europa si Japonia. "Inainte de 1982, majoritatea finantarilor internationale treceau prin sistemul bancar, ceea ce corespundea logicii de indatorare bancare internationala. Cresterea deficitelor americane (bugetare si exterioare), criza datoriilor si reorientarea Nord-Nord a fluxurilor financiare internationale au condus sistemul financiar international catre o logica financiara de piata planetara care face concurenta finantelor bancare". (Ibidem., p.66)

Investitorii institutionali

Miscarile internationale de capital sunt realizate de 3 categorii de operatori: banci, intreprinderi, investitori institutionali.

Investitorii institutionali sunt fonduri de pensii, organisme colective de plasament in valori mobiliare (mutual funds), fondurile speculative (hedge funds) etc. "Suma totala a titlurilor straine detinute de investitori era estimata la circa 2 500 miliarde de dolari la inceputul anului 2000, adica la circa 10% din totalul averilor lor. Aceasta internationalizare a plasamentelor se inscrie intr-o strategie de diversificare. (.) diversificarea permite cresterea randamentului mediu sau reducerea volatilitatii randamentului portofoliilor". (Ibidem., p.67)

Globalizarea a fost insotita de dilatarea sferei financiare: volumul tranzactiilor de pe piata de schimb (devize) a crescut de 5 ori intre 1980 si 2000. Volumul tranzactiilor financiare internationale este azi de aproximativ 50 de ori mai mare decat valoarea comertului international cu marfuri si servicii, ceea ce reprezinta o ruptura intre finante si economia reala.

Investitiile financiare "de portofoliu", cu scop speculativ, au inlocuit in mare masura investitiile directe cu scop industrial si comercial. Investitiile directe sunt participatii la intreprinderi straine. Se considera investitie directa cand participatia depaseste 20% din capitalul intreprinderii straine (in general). Investitiile de portofoliu sunt ansamblul celorlalte operatiuni de vanzare-cumparare de valori mobiliare cu strainatatea pentru randamente mai mari in strainatate).

Efectele globalizarii financiare

"Globalizarea financiara a generat un <risc sistemic> de criza financiara la scara internationala. Procesul de criza sistemica se desfasoara in doi timpi. Mai intai, speculatia declanseaza turbulenta, amplificata de noile instrumente financiare. Apoi intervine propagarea undei de soc in ansamblul sistemului financiar planetar, prin <efecte de contagiune>". (Plihon D., 2001, p.70-71)

"Globalizarea financiara consacra suprematia fortelor pietei asupra politicilor economice. Astazi, pietele sunt acelea care <decid> daca politicile economice nationale sunt bune. Autoritatile monetare ale unei tari nu mai pot face mare lucru pentru a-si apara rata de schimb impotriva speculatiilor: rezervele de schimb ale marilor tari industrializate (principala arma de aparare a monedelor) reprezinta doar jumatate din volumul zilnic al tranzactiilor de pe piata de schimb!" (Ibidem., p.71)

In cazul unor atacuri speculative care au lovit tarile in avant din Asia Orientala (1977), Rusia (1998) si Brazilia (1999) s-a constatat ca stabilitatea ratelor de schimb si mobilitatea totala a capitalurilor sunt incompatibile.

Care este politica fata de globalizarea financiara?

In principal exista 2 curente de opinii si anume:

v     adeptii liberalismului sustin ca beneficiile mondializarii sunt superioare costurilor ei, ca urmare, nu ar fi mare lucru de facut;

v     cei de inspiratie keynesista sunt de parere ca pietele financiare sunt instabile prin natura lor si, lasate liber, favorizeaza speculatia in detrimentul activitatilor productive. In aceste conditii ar fi necesara o puternica actiune de reglementare sub 2 forme. "O re-taxare si o re-reglementare a operatiunilor financiare ar fi de natura sa stabilizeze sistemul financiar international. Obiectivul este de a frana mobilitatea internationala a capitalului si de a limita operatiunile de natura pur speculativa. Aceste mijloace nu ar fi insa eficace decat daca ar fi aplicate de toate tarile". (Plihon D., 2001, p.72)