Institutii internationale de finantare

Institutii internationale de finantare

1. Institutionalizarea financiara internationala

Institutionalizarea financiara internationala a fost determinata initial de circumstante, de nevoi temporare, adesea circumscrise regional, acestea avand insa efecte semnificative la nivel mondial, asfel ca in peisajul international institutiile conjuncturale, interimare, consolidate treptat, sunt dominante. Insasi FMI reprezinta, de fapt, o asemenea institutie financiara internationala. Schimbarea cadrului institutional international, in domeniul finantelor, este dificil de realizat, deoarece institutiile deja existente sunt greu de desfiintat, iar crearea altor institutii trebuie sa devina o necesitate evidenta, atata timp cit cele existente sunt atat de numeroase. Experienta demonstreaza ca numai dezechilibre si crize financir-economice puternice determina constuctii institutionale noi, precum institutiile Bretton Woods, Comunitatea Europeana, reluate, dupa o scleroza institutionala de 20 ani, la sfarsitul anilor 70 prin crearea Sistemului Moneter European in contextul dorintei formale de a se instaura o ordine economica si financiara internationala.

Toate institutiile financiare internationale se ghideaza dupa trei principii de baza: promovarea libertatii comerciale si a fluxurilor financare, asigurarea asistentei financiare de specialitate in vederea mentinerii stabilitatii economice si financiare, elaborarea politicilor economice si financiare luand in considerare interesele comunitatii mondiale.

Institutiile financiare internationale sunt apolitice, ele respectand statutul politic si economic al fiecarei tari, evaluarea cererilor de acordare a imprumuturilor bazandu-se numai pe analize tehnice, economice si financiare.

Sistemul institutiilor financiare mondiale se bazeza pe existenta unor organizatii regionale in cadrul carora tarile membre sa-si exprime interesele, aceasta nefiind un obstacol al promovarii mondializarii, a globalizarii institutionale, integrarea financiara regionala trebuind sa fie deschisa spre exterior, sa stimuleze interesul pentru consultatii internationale.

Gestionarea problematica a crizelor financiare internationale, orientarea inechitabila si politica a fluxurilor financiare internationale, dezvoltarea si expansiunea asimetrica a pietelor financiare internationala, obturitatea deciziilor financiare internationale si a efectelor acestora, stagnarea si reducerea afacerilor reale si dirijarea acestora spre spre satisfacerea nevoilor elitiste etc, sunt esecuri recunoscute ale sistemului institutional international, a celui financiar indeosebi.

Evolutia institutionalizarii financiare depinde de beneficiile acesteia, sub mai multe aspecte: al mediului inconjurator, al stabilitatii economice, al atenuarii saraciei mondiale. Calitatea acestor institutii va depinde de modul cum va fi relizata globalizarea, a intereselor pe care le promoveaza. De exemplu, promovarea de catre FMI a intereselor pietelor financiare, in detrimentul scopului sau originar, acela al finatarii prin ajutoare a tarilor aflate in dificultate, in conditiile in care aceasta institutie considera ca serveste intereselor generale prin liberalizarea pietelor de capital.

Problema esentiala rezida in principiile dupa care se ghideaza aceste institutii, si in acest sens nu inflatia este problema, ci saracia, statele vor trebui sa joace un rol sporit in finantarea internationala vizand dreptatea si coeziunea sociala, fiind evident ca este nevoie de institutii publice internationale care sa stabileasca principii si reguli.

Segmentarea si fragmentarea domeniilor care reclama interventia financiara internationala, dirijarea fluxurilor financiare internationale de catre piete centrate pe cistig, oarbe la problemele pe care ele insele le genereaza, externalitatile fiind una dintre acestea, luarea in considerare a interdependentelor mondiale impun crearea si dezvoltarea institutiilor financiare care sa-si orienteze activitatea spre realizarea unor obiective sociale, politice si economice prin instrumente financiare, centrate pe actiunea colectiva si pe responsalizarea centrelor generatoare in mod real a perturbatiilor si crizelor, cele care constituie, in ultima instanta, radacina acestora.

Modificarea institutionala cea mai importanta care se impune pentru orientarea finantarii internationale spre obiective reale o reprezinta reconstructia managementului institutiilor, in sensul procedurilor de adoptare si implementare a deciziilor si transparenta efectelor acestora.

Orientarea activitatior celor doua institutii financiare internationale de baza-FMI si BM- se impune sa vizeze evidentierea pericolelor liberalizarii pietelor financiare, reformarea reglementarilor cu privire la datorii, imbunatatirea reglementarii si supravegherii sistemului bancar, ameliorarea gestiunii riscurilor pe pietele financiare, promovarea sistemelor de protectie sociala, extinderea asistentei financiare partticipative a tarilor finantate, reconversia si activizarea datoriilor externe etc.

Comunitatea internationala, indeosebi componenta dezvoltata acesteia, se orienteaza spre reformarea institutiilor financiare internationale pornind de la realitatea existentei unor interdependente inca necunoscute intre toate elementele evolutiei mondiale, a unei retele in care nu exista decat parteneri, eliminarea de pe piata financiara a unor parteneri, segregarea si polarizarea fluxurilor financiare internationale, circumscrierea acestora unor obiective inchise, autoperturbatoare etc, complicand si distorsionand functionarea adecvata a pietelor financiare, deturnand evolutia fluxurilor spre scopuri contradictorii, perverse, adverse.

Fondul Monetar International

Obiectivele F.M.I., stabilite prin articolele acordului, vizau promovarea cooperarii internationale, facilitarea expansiunii si a cresterii echilibrate a comertului international, mentinerea nivelului de trai real si al utilizarii muncii, promovarea stabilitatii valutare, asistenta in stabilirea unui sistem multilateral de plati si eliminarea restrictiilor valutare, furnizarea de fonduri pentru ajustarea balantelor de plati, scurtarea duratei si micsorarea gradului de dezechilibru ale balantei de plati.

Pentru tarile membre sa nu recurga la control valutar sau la barter, inadecvate comertului multilateral, Fondul pune la dispozitia tarilor membre resurse financiare necesare pentru a rezolva problemele conjuncturale de balanta, neimplicandu-se insa in cazul unor dezechilibre cronice ale balantei de plati.

Fiecare membru contribuie la Fond cu o suma, in aur sau in valuta, in functie de marimea P.I.B. Un membru cu o balanta de plati in dificultate poate cumpara valuta de la Fond contra moneda autohtona, valuta cumparata trebuind sa fie acceptata in schimburile internationale multilaterale, cantitatea de valuta cumparata neputand depasi 25% din contributia pe an a tarii respective.

In prezent, utilizarea resurselor Fondului a devenit, mai degraba, un privilegiu decat un drept al membrilor, pentru vanzarea de sume mici Fondul nepunand restrictii, insa pentru a trage sume maxime tarile trebuie sa demonstreze ca vor depune eforturi pentru corectarea problemelor de balanta. Totodata, Fondul impune unele obligatii tarilor cu surplusuri de balanta, astfel ca daca constata diminuarea periculoasa a ofertei unei monede particulare, datorita excedentelor excesive de balanta din tara respectiva, Fondul o poate declara "moneda rara", iar daca situatia devine mai serioasa, Fondul poate "rationaliza" moneda ramasa intre membrii sau poate autoriza membrii sa impuna restrictii valutare in relatia cu moneda rara, in timp ce tarile cu deficit de balanta sunt obligate sa nu impuna restrictii tranzactiilor curente, decat in cazuri aprobate de Fond.

Datorita cresterii cotelor contributive la Fond, un nou pas important de extindere a potentialului de imprumut a fost facut prin crearea, in 1968, a unui nou activ financiar international, Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.), repartizat intre membrii in functie de contributia acestora la Fond, fiecare tara trebuind sa accepte D.S.T. de la oricare tara care-i ofera pentru a rezolva obligatiile din balanta de plati, un membru al Fondului putand transfera D.S.T. unei alte tari in scopul de a cumpara propria sa moneda, cu conditia ca cealalta tara sa accepte D.S.T.

Bazandu-se pe aur, a carei oferta era limitata, cresterea rezervelor nefacand fata cresterii cererii de valuta determinata de expansiunea comertului international, Sistemul Monetar International al cursurilor fixe, creat la Bretton Woods, nu a functionat suficient de bine si de mult timp, precum se anticipase prin acord, una din problemele cu care s-a confruntat acest sistem a fost modificarile, relativ frecvente, anticipate, a valorii paritare a monedelor, modificare neagreata totusi de tarile membre, care erau refractare si la masurile de imbunatatire a balantei internationale prin sacrificarea obiectivelor interne de dezvoltare, restrictiile promovate in relatiile comerciale externe prejudiciind economiile interne, ridicand probleme pentru interdependenta economiilor, destabilizand sistemul in ansamblu.

Cursurile flotante au evidentiat faptul ca afacerile si tranzactiile financiare internationale pot fi usor si eficient orientate in sistemul cursurilor flotante, institutiile si pietele dezvoltandu-se astfel incat oamenii de afaceri sa poata obtine finantari, sa cumpere si sa vanda bunuri in spatiul international, fara a-si asuma riscuri valutare mai mari decat in cazul cursurilor fixe.

Banca Mondiala

Dezvoltarea unui puternic sistem international de comert si de investitii au reclamat dezvoltarea si cresterea economica a tarilor subdezvoltate, constituirea unor mijloace pentru a canaliza fondurile in scopul dezvoltarii economice a acestor tari si reconstructiei Europei devastate de razboi. In acest sens, a fost creata Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), independenta fata de F.M.I., insa strans legata de acesta.

Daca ambele au membrii comuni, contributiile fiind colectate conform puterii economice a tarilor, F.M.I. utilizeaza fondurile pentru finantari pe termen scurt si mediu, iar B.I.R.D. realizeaza finantari pe termen lung.

Tarile subdezvoltate isi extind si diversifica importurile de bunuri pentru consumul populatiei, pentru investitii necesare dezvoltarii, acestea crescand odata cu veniturile tarilor, care trebuie sa fie capabile sa plateasca importurile.

B.I.R.D. nu este o institutie caritabila, ea finantand proiecte care vor trebui sa-si ramburseze imprumuturile din veniturile generate, plata facandu-se in valute puternice. Banca acorda imprumuturi pentru completarea fondurilor pe care tara respectiva trebuie sa le obtina din alte surse, proprii sau imprumutate, ratele dobanzii fiind destul de ridicate, finantarea din partea bancii garantand celorlalti investitori seriozitatea si solvabilitatea proiectului finantat.

Aceste operatiuni nu necesita fluxuri directe de fonduri de la banca, garantiile constand adesea din faptul ca banca nu solicita tarilor membre sa plateasca toata contributia lor la banca, fonduri suplimentare fiind alocate numai daca este necesar, multe dintre imprumuturi provenind din vanzarea de titluri de catre banca pe pietele mondiale de capital.

Finantarea internationala nu reprezinta numai finantare pe proiecte solide, care sa accelereze dezvoltarea economica a tarii, ci si pentru proiecte mai riscante si in acest sens au fost constituite anumite aranjamente institutionale.

Asociata B.I.R.D. si creata in 1956, Corporatia Financiara Internationala (C.F.I.) finanteaza firmele private din tarile subdezvoltate, fara garantii guvernamentale, ratele si conditiile de rambursare fiind negociate si nefiind diferite de cele ale B.I.R.D.

Constituita in 1959, Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (A.I.D.) acorda imprumuturi in conditii foarte avantajoase in ceeace priveste ratele dobanzii si scadentele, rambursarea putandu-se face in moneda nationala.

Cele trei institutii dispun de acelasi management si resurse, fiind cunoscute impreuna ca Banca Mondiala, imprumuturile acesteia acoperind o gama foarte extinsa de activitati.

4. Alte institutii financiare internationale

Banca Reglementarilor Internationale (B.R.I.), constituita la Basel, in urma Conferintei de la Haga, din 1930, reprezinta o Banca centrala a bancilor centrale nationale, permitand realizarea unor aranjamente internationale care sa sprijine functionarea sistemului financiar international.

Au fost create, de asemenea, institutii financiare regionale, care au fost sprijinite de catre tarile dezvoltate.

Banca Europeana de Investitii (B.E.I.), constituita in 1957, are ca obiectiv de a contribui, prin garantii si colaborari, la dezvoltarea si asigurarea echilibrului in Comunitatea Europeana (U.E.), si de a sustine tarile europene defavorizate, cele din Europa de Est si Centrala, in scopul integrarii in economia mondiala, banca finantand si tari din afara comunitatii.

Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltere (B.E.R.D.), infiintata in 1989, dispune din 1992 de un Fond European de Investitii (F.E.D.), care asigura garantarea unor finantari pe termen lung din domeniul infrastructurilor, banca sprijinind tarile membre sa infaptueasca reformele structurale si sectoriale.

Banca de Dezvoltare Interamericana (B.D.I.A.), creata in 1959, asista financiar tarile din America Latina, imprumuturile beneficiind de clauze mai blande decat cele de la B.I.R.D, rambursarea facandu-se in moneda locala.

Banca Asiatica de Dezvoltare, BAD, constituita in 1966, finanteaza dezvoltarea din Asia, Japonia, fiind un contribuabil major la aceasta banca, banca avand o politica mai conservatoare decat celelalte institutii.

Fondul African de Dezvoltare (F.A.D.), constituit in 1973, furnizeaza imprumuturi accesibile tarilor africane, tarile dezvoltate contribuind cu sume inca mici la acest fond.