PROCEDURA FISCALA

PROCEDURA FISCALA

Sectiunea a- I-a - Notiuni preliminare

1. Reglementare

Procedura - in general - creeaza cadrul de manifestare, a tuturor subiectilor in vederea realizarii drepturilor si obligatiilor. In materie fiscala a fost adoptat un Cod de procedura fiscala prin Ordonanta Guvernului nr.92/2003, aprobata prin Legea nr.174/2004. Totodata au fost aprobate, prin Hotararea Guvernului nr.1050/2004, Normele metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscala.

Codul de procedura fiscala reglementeaza drepturile si obligatiile subiectilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetelor de stat si bugetelor locale, prevazute in Codul fiscal. Acesta stabileste procedura de drept comun, iar in partile unde nu dispune in mod expres se vor aplica prevederile Codului de procedura civila. Interpretarea reglementarilor fiscale se va face cu respectarea vointei legiuitorului, care a stabilit ca orice modificare sau completare a Codului de procedura fiscala se poate face numai prin lege, promovata, de regula, cu 6 luni inainte de data intrarii in vigoare a acesteia, iar modificarea sau completarea va intra in vigoare cu incepere din prima zi a anului urmator celui in care a fost adoptata prin lege. Pentru aplicarea unitara a prevederilor Codului de procedura fiscala, la nivel central s-a constituit Comisia fiscala centrala, care in acest sens poate emite decizii.

2. Principii generale de conduita in cadrul procedurii fiscale

1. Aplicarea unitara a legislatiei. Organul fiscal are obligatia de a aplica unitar prevederile legislatiei. In scopul aplicarii unitare a prevederilor legislatiei fiscale, Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Administratiei si Internelor pot elabora ghiduri practice pentru indrumarea functionarilor din domeniul fiscal.

2. Exercitarea dreptului de apreciere. Respectand limitele atributiilor si competentelor, organul fiscal are un drept de apreciere asupra starilor de fapt fiscale si sa adopte solutia admisa de lege. Aprecierea se bazeaza pe mijloacele de proba prevazute de lege. Aceasta este expresia unei puteri discretionare a organului fiscal, nu de putine ori aflat in fata unor norme nedeterminate, "elastice".

3. Rolul activ al organului fiscal. Organul fiscal este obligat sa instiinteze, verbal sau in scris, contribuabilii in cadrul desfasurarii procedurii fiscale despre drepturile si obligatiile ce le revin, potrivit legii. Daca informarea se face verbal, organul fiscal va intocmi o nota, ce se va atasa dosarului, in care va consemna indeplinirea obligatiei si orice alte detalii legate de aceasta. Organul fiscal este abilitat prin lege sa examineze, din oficiu, starea de fapt, sa obtina si sa utilizeze toate informatiile si documentele necesare pentru determinarea corecta a situatiei fiscale a contribuabilului. Totodata, organul fiscal va indruma contribuabilul, fie ca urmare a solicitarii contribuabililor (in scris, e-mail, fax, telefon), fie din initiativa organului fiscal, in aplicarea legislatiei fiscale (furnizarea de servicii menite sa le faciliteze acestora indeplinirea obligatiilor fiscale, actiuni de educare, editarea de ghiduri, brosuri, pliante, afise, difuzarea de materiale in presa scrisa, invatamant, etc.).

4. Limba oficiala in administratia fiscala este limba romana. Potrivit dispozitiilor constitutionale limba oficiala in Romania este limba romana. Preluand aceste dispozitii, Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, modificata si completata pe baza unor acte normative ulterioare, in unitatile administrativ-teritoriale in care cetatenii apartinand minoritatilor nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor autoritatilor administratiei publice locale vor asigura folosirea, in raporturile cu acestia, si a limbii materne. Codul de procedura fiscala stabileste regula ca in administratia fiscala limba oficiala este limba romana. Cetatenii apartinand unei minoritati nationale au dreptul de a se adresa fie oral, fie in scris, organelor fiscale, si in limba materna, iar pe de alta parte aceleasi organe au obligatia sa le faca orice comunicare atat in limba romana cat si in limba materna. Dar, actele administrative fiscale, emise in astfel de situatii, se intocmesc intotdeauna numai in limba romana.

5. Dreptul de a fi ascultat. Aplicand principiul de drept roman "audiatur et altera pars" inaintea luarii deciziei, organul fiscal este obligat sa asigure contribuabilului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere cu privire la faptele relevante pentru luarea deciziei. Acest principiu insa nu este obligatoriu de indeplinit in situatii expres prevazute de lege.

6. Obligatia de cooperare. In vederea determinarii starii de fapt fiscale reale, contribuabilul este obligat sa coopereze cu organele fiscale, prezentand faptele cunoscute in intregime si prin indicarea mijloacelor doveditoare.

7. Secretul fiscal. Functionarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai detin aceasta calitate, au obligatia, in conditiile legii, sa pastreze secretul asupra informatiilor pe care le detin ca urmare a exercitarii atributiilor de serviciu (date referitoare la identitatea contribuabililor, natura si cuantumul obligatiilor fiscale, natura, sursa si suma veniturilor debitorului, plati, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, incasari, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informatii obtinute din declaratiile ori documentele cunoscute ca urmare a exercitarii atributiilor de serviciu).

Unele informatii referitoare la impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat pot fi transmise in conditiile si de autoritatile anume prevazute de lege. Si in alte situatii este permisa transmiterea de informatii cu caracter fiscal in conditiile in care se asigura necunoasterea identitatii vreunei persoane fizice sau juridice.

Nerespectarea obligatiei de pastrare a secretului fiscal atrage raspunderea juridica a functionarului public, in conditiile stabilite de Legea nr.188/1999 privind statutul functionarilor publici. Divulgarea, fara drept, a unor date, de catre acela caruia i-au fost incredintate, sau de care au luat cunostinta in virtutea profesiei ori functiei, daca fapta este de natura a aduce prejudicii unei persoane, constituie infractiunea de divulgare a secretului profesional.

7. Buna-credinta. In scopul realizarii cerintelor legii, relatiile dintre contribuabili si organele fiscale trebuie sa fie fundamentate pe buna-credinta, aceasta presupunand atat ca organul fiscal cat si contribuabilul sa porneasca de la scopul urmarit de legiuitor si nu de la "intelesul" constatarii existentei "neaparat" a unor fapte ilicite, respectiv de la ascunderea unor date contabile in vederea ingreunarii activitatii organului fiscal.

Sectiunea a-II-a - Procedura si etapele sale

1. Raportul juridic fiscal.

Alaturi de raporturile juridice de drept civil, drept penal, drept procesual civil, etc. au aparut si raporturile juridice de drept procesual fiscal.

A. Raporturile de drept procesual fiscal, sunt acele raporturi care cuprind drepturile si obligatiile ce revin partilor, potrivit legii, pentru indeplinirea modalitatilor prevazute pentru stabilirea, exercitarea si stingerea drepturilor si obligatiilor partilor din raportul de drept material fiscal.

Din definitie se desprinde ca raportul juridic are, la fel ca toate celelalte raporturi juridice, trei parti: subiect, continut si obiect.

Subiectele raportului juridic (partile) sunt statul, unitatile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum si alte persoane care dobandesc drepturi si obligatii in cadru acestui raport.

Statul, atunci cand este parte intr-un astfel de raport, este reprezentat intotdeauna de Ministerul Finantelor Publice prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala si unitatile sale teritoriale (denumite in sens generic organe fiscale).

Unitatile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritatile administratiei publice locale, precum si de compartimentele de specialitate ale acestora, dar numai in limita atributiilor delegate de catre autoritatile respective.

Contribuabilul este orice persoana fizica ori juridica sau orice alta entitate fara personalitate juridica ce datoreaza impozite, taxe, contributii si alte sume bugetului general consolidat, in conditiile legii. In relatiile cu organele fiscale contribuabilul poate fi reprezentat prin imputerniciti, limitele de reprezentare fiind stabilite prin imputernicire sau lege (regulile sunt aplicabile si reprezentantilor fiscali desemnati potrivit Codului fiscal).

In lipsa unui imputernicit sau in cazul in care contribuabilul este absent sau domiciliul fiscal ii este necunoscut, ori din cauza unei boli, infirmitati etc. acesta nu isi poate manifesta vointa, organul fiscal va solicita instantei judecatoresti competente numirea unui curator fiscal.

Continutul raporturilor juridice procedurale fiscale este determinat de totalitatea drepturilor si obligatiilor ce revin partilor pentru indeplinirea modalitatilor prevazute pentru stabilirea, exercitarea si stingerea drepturilor si obligatiilor partilor din raportul de drept material fiscal. Deoarece ce aceste drepturi si obligatii trebuie sa fie expres prevazute de lege, inseamna ca exercitarea, respectiv indeplinirea acestora, este imperativa si nu facultativa.

Obiectul raporturilor juridice fiscale este compus din actiunea sau conduita asupra careia se indreapta drepturile si obligatiile fiscale.

B. Raportul de drept material fiscal cuprinde drepturile si obligatiile partilor. Astfel, creantele fiscale reprezinta drepturi patrimoniale care rezulta din raportul de drept material fiscal, corelative unor obligatii fiscale. Prin obligatii fiscale intelegem:

a) obligatii de plata principale: obligatia de a plati la termenele legale impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat;

b) obligatii de plata accesorii: obligatia de a plati dobanzi si penalitati de intarziere aferente impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat.

c) alte obligatii (declarative, contabile): obligatia de a declara bunurile si veniturile impozabile sau, dupa caz, impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligatia de a calcula si de a inregistra in evidentele contabile si fiscale impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligatia de a calcula, de a retine si de a inregistra in evidentele contabile si de plata, la termenele legale, impozitele si contributiile care se realizeaza prin stopaj la sursa; orice alte obligatii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, in aplicarea diverselor acte normative fiscale.

De regula, daca legea nu prevede altfel, dreptul de creanta fiscala si obligatia fiscala corelativa se nasc in momentul in care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le genereaza.

Privite din perspectiva persoanelor (fizice si/sau juridice) care datoreaza la buget asemenea sume de bani, veniturile bugetare se numesc - firesc - "obligatii bugetare", intrucat - pentru contribuabilii in sarcina carora au fost legalmente stabilite - ele reprezinta obligatii juridice care sunt indeplinite - in cea mai mare parte a cazurilor - benevol, dar a caror indeplinire este asigurata, la nevoie, prin forta coercitiva a statului.

Dimpotriva, daca incercam sa percepem aceleasi sume de bani (venituri bugetare), din perspectiva statului care - in temeiul legii - este indreptatit sa le incaseze la buget, observam ca acestea trebuie sa fie considerate si denumite "creante financiar-bugetare".

Prin urmare, sintagma "obligatie bugetara" si "creanta bugetara" se refera - in fapt - la o aceeasi suma de bani care este legal datorata la buget de catre un subiect impozabil (contribuabil), respectiv care se cuvine - de asemenea, in temeiul legii - statului, in calitatea sa de coordonator si gestionar al bugetului.

In literatura juridica s-a exprimat punctul de vedere potrivit caruia notiunile de obligatie bugetara, respectiv de creanta bugetara, au un obiect definit si nu se confunda.

2. Domiciliul fiscal

In cazul creantelor fiscale administrate de Ministerul Finantelor Publice prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala, se cere existenta unui domiciliu fiscal, cu unele particularitati pentru persoanele fizice, persoanele juridice sau pentru asocierile si alte entitati fara personalitate juridica.

Domiciliul fiscal al persoanelor fizice este adresa unde isi are domiciliul potrivit legii sau adresa unde locuiesc efectiv (adresa locuintei pe care o persoana o foloseste in mod continuu, peste 183 de zile dintr-un an calendaristic, intreruperile de scurta durata nefiind luate in considerare), in cazul in care aceasta este diferita de domiciliu. In aceasta ultima situatie domiciliul fiscal se inregistreaza obligatoriu la organul fiscal, prin depunerea unei cereri de catre persoana fizica, insotita de copia de pe actul care face dovada titlului in temeiul caruia detin spatiul (proprietar, chirias, uzufructuar, s.a.m.d.) si copia de pe actul de identitate (cu mentiunea de stabilire a domiciliului sau resedintei). Contribuabilul care nu are domiciliul fiscal in Romania si are obligatia de a depune declaratii la organele fiscale, trebuie sa desemneze un imputernicit cu domiciliul fiscal in Romania, care sa indeplineasca obligatiile acestuia fata de organul fiscal (aceeasi obligatie revine si reprezentantilor fiscali, desemnati potrivit Codului fiscal).

Domiciliul fiscal al persoanelor juridice, este desemnat prin lege, sediul social sau locul unde se exercita gestiunea administrativa si conducerea efectiva a afacerilor, in cazul in care acestea nu se realizeaza la sediul social declarat. In cazul in care domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau de sediul social, se va face cerere de inregistrare a acestui domiciliu la organul fiscal, insotita de copii de pe actele care fac dovada detinerii legale a spatiului. Organul fiscal va emite o decizie de inregistrare a noului domiciliu fiscal.

Pentru asocierile si alte entitati fara personalitate juridica, domiciliul fiscal este adresa persoanei care reprezinta asocierea sau entitatea, iar in lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al oricarui dintre asociati.

Inregistrarea si scoaterea in/din registrul contribuabililor de la organul fiscal se face pe baza si la data emiterii deciziei. Pana la data noii inregistrari, competenta pentru solutionarea oricarei probleme privind administrarea va reveni organului fiscal de la vechiul domeniu fiscal.

3. Competenta organului fiscal

Notiunea de competenta, chiar si in domeniul dreptului are acceptiuni diferite. In general, atunci cand vorbim de competenta, ne referim la atributiile, stabilite de lege sau alt act normativ unei autoritati administrativ-fiscale. Aceasta competenta poate fi generala sau speciala, materiala, teritoriala, alternativa, absoluta sau relativa. In Codul de procedura fiscala se face referire la competenta generala, teritoriala si speciala.

A. Competenta generala. Organele fiscale (Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala si unitatile sale teritoriale) au o competenta generala in ceea ce priveste administrarea, exercitarea controlului si emiterea normelor de aplicare cu privire la creantele fiscale ce se cuvin bugetului general consolidat, care, potrivit legii, sunt date in competenta lor de administrare. In scopul administrarii unitare a acestor creante, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala poate emite instructiuni.

B. Competenta teritoriala. Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenta revine acelui organ fiscal al contribuabilului sau al platitorului de venit, in cazul impozitelor si contributiilor realizate prin stopaj la sursa. In cazul sumelor datorate de marii contribuabili, competenta poate fi stabilita in sarcina altor organe fiscale, printr-o delegare de competenta, prin ordin al ministrului finantelor publice. Daca contribuabilul are un sediu secundar unde se naste si obligatia de plata, competenta teritoriala pentru administrarea acestora revine organului fiscal in a carui raza teritoriala acesta este situat. De asemenea, impozitul pe venitul din salarii se plateste la organul fiscal de la sediul secundar, chiar daca un contribuabil persoana juridica este inregistrat la un alt organ fiscal teritorial.

Pentru administrarea impozitelor si a altor sume datorate bugetelor locale ale unitatilor administrativ-teritoriale competenta revine compartimentelor de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale.

C. Competenta speciala. In situatia in care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenta teritoriala revine organului fiscal in raza caruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozitilor legale fiscal (pentru persoanele care nu au domiciliul fiscal pe teritoriul Romaniei, obligatiile fiscale se indeplinesc la organul fiscal in a carui raza teritoriala se obtin veniturile, alte beneficii sau valori patrimoniale care, constituie baza de impunere. Nerezidentii care desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei si au un sediu permanent, au obligatia de plata la organul fiscal in a carui raza teritoriala se realizeaza, in intregime sau cu preponderenta, cifra de afaceri).

Legiuitorul prevede ca in cazul impozitului pe venit, prin hotarare a Guvernului se poate stabili alta competenta speciala de administrare. Cu toate acestea, apreciem ca schimbarea competentei nu ar putea sa o faca decat Guvernul (pe calea ordonantelor) sau organul legiuitor, o data ce, initial stabilirea competentei s-a facut pe baza delegarii legislative sau a unei competente proprii; altfel se incalca caracterul ierarhic al normei juridice si nu in ultimul rand principiul constitutional al suprematiei legii.

In cazul in care exista pericol de disparitie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum si in caz de executare silita, pentru luarea de urgenta a masurilor legale ce se impun, competent este organul fiscal in a carui raza teritoriala se face constatarea actului sau faptului supus dispozitiilor legale fiscale ori in raza caruia se afla bunurile supuse executarii silite. In acest caz, organul fiscal care a luat masura legala, are obligatia de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului fiscal al contribuabilului si de a transmite actul prin care s-au dispus masurile legale organului fiscal de la domiciliul fiscal al contribuabilului.

Conflictul de competenta Cand doua sau mai multe organe fiscale se declara competente sau necompetenete se declanseaza conflictul de competenta. In acest caz, organul fiscal care s-a investit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent - va continua procedura in derulare si va solicita organului ierarhic superior comun sa hotarasca asupra conflictului.

Conflictul ivit intre doua administratii ale finantelor publice din raza teritoriala a aceluiasi judet se solutioneaza de catre directia generala a finantelor publice careia acestea ii sunt subordonate. Conflictul ivit intre doua administratii ale finantelor publice din judete diferite sau dintre o administratie a finantelor publice si o directie a finantelor publice ori dintre doua directii ale finantelor publice se solutioneaza de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala.

Conflictul ivit intre organe care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun se solutioneaza de catre Comisia fiscala centrala din cadrul Ministerului Finantelor Publice.

Conflictul ivit intre doua organe vamale se solutioneaza de catre Autoritatea Nationala a Vamilor.

In toate situatiile de conflict de competenta, organul desemnat va hotari de indata si va comunica decizia organelor fiscale aflate in conflict.

Cu toate acestea, cu acordul organului fiscal competent teritorial si al contribuabilului in cauza, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.

Conflictul de interese Functionarul public din cadrul organului fiscal implicat intr-o procedura de administrare se afla in conflict de interese, daca:

a). in cadrul procedurii fiscale este contribuabil el, sotul/sotia acestuia, este ruda pana la gradul al 3-lea inclusiv al contribuabilului, este reprezentant sau imputernicit al contribuabilului.

b). in cadrul procedurii respective poate dobandiu un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct.

c). exista un conflict intre el, sotul/sotia, rudele sale pana la gradul al 3-lea inclusiv.

d). in alte cazuri prevazute de lege.

Abtinerea Daca functionarul public stie ca se afla intr-una din situatiile mai sus aratate, acesta este obligat sa instiinteze conducatorul organului fiscal, declarand ca se abtine de la solutionarea cazului. Abtinerea conducatorului organului fiscal se face in fata organului ierarhic superior. Rezolvarea abtinerii este de competenta conducatorului organului fiscal sau de cel ierarhic superior.

Recuzarea functionarului public o poate face contribuabilul implicat in procedura de administrare. Admiterea sau respingerea recuzarii se face de catre conducatorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior.

Decizia de respingere a cererii de recuzare, per a contrario nu si cea de admitere, poate fi atacata pe calea contenciosului administrativ la tribunalul administartiv-fiscal, in termenele prevazute de Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, in opinia noastra, fara a mai fi necesara procedura prealabila. Cererea de recuzare nu suspenda procedura de administrare in derulare, situatia fiind identica si pe parcursul cat cererea se afla in fata contenciosului administrativ

4. Actele emise de organele fiscale

In legislatia actuala a contenciosului administrativ actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice.

Codul de procedura fiscala, particularizand oarecum, stabileste ca actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale.

Forma procedurala de emitere a actului administrativ-fiscal este intotdeauna cea scrisa.

Actul administrativ-fiscal trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele elemente: a). denumirea organului fiscal emitent; b). data la care a fost emis si data de la care isi produce efectele; c). datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei imputernicite de contribuabil, dupa caz; d). obiectul actului administrativ- fiscal; e). motivele de fapt; f). temeiul de drept; g). numele si semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal; h). stampila organului fiscal emitent; i). posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei si organul fiscal la care se depune contestatia; j). mentiuni privind audierea contribuabilului.

Actul administrativ fiscal emis prin intermediul mijloacelor informatice este perfect valabil chiar daca nu poarta semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal si stampila organului emitent, daca indeplineste conditiile legale cerute pentru transmiterea unor acte prin astfel de mijloace. Dar, astfel de acte pot fi valabile numai daca intra in categoriile stabilite prin ordin de ministrul finantelor publice.

Aceste acte administrativ fiscale trebuie sa fie emise cu respectarea tuturor conditiilor de forma procedurale prealabile, concomitente sau posterioare. Aceste activitati desi sunt manifestari de vointa sunt operatiuni tehnico-administrative dar chiar daca nu produc efecte juridice prin ele insele, premerg sau insotesc actul administrativ fiscal, determinand uneori chiar valabilitatea acestora.

Comunicarea actului administrativ fiscal (forma procedurala posterioara) contribuabilului determina, de la data comunicarii sau de la data ulterioara stabilita in act, producerea efectelor juridice, dar si curgerea termenului defipt de lege pentru promovarea cailor de atac.

Formele procedurale de comunicare sunt: a). personal contribuabilului la sediul organului emitent; b). prin persoanele imputernicite ale organului fiscal; c). prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, prin fax, e-mail (cu asigurarea transmiterii si confirmarii primirii).

In cazul in care contribuabilul (sau persoana imputernicita) lipseste de la domiciliul fiscal sau refuza sa primeasca actul administrativ fiscal, comunicarea se considera a fi facuta, prin publicarea unui anunt intr-un cotidian national de larga circulatie si/sau intr-un cotidian local ori in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a, in care se mentioneaza ca a fost emis actul pe numele contribuabilului. In acest caz, actul administrativ fiscal se considera comunicat in a cincea zi de la data publicarii anuntului.

De altfel, in materia comunicarii, dispozitiile Codului de procedura fiscala se completeaza cu prevederile privind comunicarea actelor de procedura (inmanarea citatiei) art.90, 91 si 92 din Codul de procedura civila (mai putin comunicarea prin afisare).

Desfiintarea sau modificarea actelor administrativ fiscale. Legalitatea actului administartiv fiscal este controlata de organul administrativ-fiscal desemnat pentru solutionarea contestatiilor in cadrul unei proceduri prealabile sau de catre instanta de contencios administrativ.

Codul de procedura fiscala (art.46), respectiv Normele metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscala aprobate prin H.G. nr.1050/2004 stabilesc ca actele administrative fiscale se desfiinteaza in urmatoarele situatii:

a). indreptarea erorilor materiale;

b). constatarea nulitatii actului administrativ fiscal;

c). dovedirea titularului dreptului de proprietate;

d). anularea sau indreptarea actului de executare ori a titlului executoriu contestat, ca urmare a solutionarii de catre instanta judecatoreasca a contestatiei la executare silita.

f). desfiintarea totala sau partiala a actului administrativ atacat, ca urmare a solutionarii de catre organul fiscal competent a contestatiei formulate.

Legiuitorul foloseste notiunea de desfiintare sau modificare a actului administrativ fiscal, acoperind astfel conceptul de revocare totala sau partiala proprie organului administrativ fiscal emitent, dar si cea de anulare, proprie organului ierarhic superior sau instantei judecatoresti de contencios administrativ.

Nulitatea actului administrativ fiscal este atrasa de lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei imputernicite a organului fiscal, numele si prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnaturii persoanei imputernicite a organului fiscal (mai putin in cazul actelor emise prin intermediul mijloacelor informatice). Constatarea nulitatii se face la cerere sau din oficiu de organul competent in cadrul procedurii prealabile sau de catre instanta de contencios administrativ care va proceda la anularea actului administrativ fiscal.

Indreptarea erorilor materiale. Din practica administrativ-fiscala a rezultat ca unele acte administrativ fiscale pot cuprinde unele greseli care nu afecteaza insasi esenta acestuia, respectiv existenta sau inexistenta obligatiilor fiscale. Institutia ca atare este cunoscuta si in Codul de procedura civila, de unde a si fost preluata.

Erorile materiale reprezinta greselile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor din raportul juridic fiscal sau cele de calcul ori alte asemenea.

Indreptarea erorii materiale se face din oficiu sau la cererea contribuabilului. Atunci cand se face prin adaugari sau stersaturi chiar in cuprinsul actului administrativ fiscal, acestea vor fi semnate si stampilate de organul fiscal, in caz contrar nefiind luate in considerare. Actul administrativ corectat, fie modificat, potrivit celor de mai sus, fie altul nou, va fi comunicat contribuabilului conform procedurii legale.

5. Administrarea probelor

Notiunea de "proba" este folosita in literatura juridica in mai multe acceptiuni. Intr-un sens larg prin proba se intelege actiunea de stabilire a existentei sau inexistentei unui fapt, sau chiar rezultatul probatiunii, iar in sens restrans notiunea de proba se refera chiar la mijlocul legal folosit pentru dovedirea unui fapt. In acest sens, vorbeste despre proba si Codul de procedura fiscala.

Putem afirma ca probele au un rol deosebit de important atat pentru stabilirea obligatiilor fiscale, cat si a legalitatii si temeiniciei actului administrativ fiscal. Chiar daca nu putem merge asa departe, conform adagiului potrivit caruia absenta unei probe este egala cu absenta dreptului, organul fiscal poate administra urmatoarele mijloace de proba: a). solicitarea de informatii, de orice fel, din partea contribuabililor sau a altor persoane, b). solicitarea de expertize; c). folosirea de inscrisuri; d). efectuarea de cercetari la fata locului.

Probele sunt administrate fie prin toate aceste mijloace, fie doar prin unele, dar ele pot fi coroborate si apreciate in context, in functie de forta lor doveditoare. Desi legiuitorul vorbeste in text de forta doveditoare recunoscuta de lege, in opinia noastra, nici una dintre acestea nu pot avea o forta probanta mai mare, una decat alta.

Organul fiscal, poate cere contribuabilului sa se prezinte la sediul sau pentru a da informatii si lamuriri necesare stabilirii situatiei sale fiscale reale, precum si sa infatiseze documentele ce se impun situatiei verificate.

Atunci cand intr-o procedura fiscala se constata fapte care prezinta importanta pentru alte organe fiscale, se vor transmite informatii privind acele raporturi juridice fiscale. Mai mult legiuitorul instituie obligativitatea colaborarii intre autoritatile publice, institutiile publice sau de interes public, dar in limitele atributiilor ce le revin potrivit legii. Nu se considera activitate de colaborare actiunile ce se intreprind de autoritati in conformitate cu propriile competente.

Sarcina probei revine intotdeauna contribuabilului, iar pe baza acestora, organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere. Daca organul fiscal nu poate determina marimea bazei de impunere pe baza de probe, atunci acesta va proceda la estimare. Estimarea consta in identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situatiei de fapt fiscale.

Informatii si expertize. Contribuabilul sau persoana imputernicita are obligatia de a declara organului fiscal, in scris sau se va consemna intr-un proces-verbal, toate informatiile necesare pentru determinarea starii de fapt fiscale. La randul sau organul fiscal are dreptul sa solicite , numai in scris, informatii si altor persoane (presupunem ca celor care au intrat in raporturi fiscale cu persoanele verificate) dar numai atunci cand starea de fapt fiscala nu a fost lamurita de catre contribuabil. Informatiile furnizate de alte persoane vor fi luate in considerare numai in masura in care acestea sunt confirmate si de alte mijloace de proba.

Anumite persoane, cum ar fi sotul/sotia si rudele contribuabilului sau preotii, avocatii, notarii publici, etc.- in virtutea obligatiei pastrarii secretului profesional - pot refuza furnizarea de informatii, efectuarea de expertize, precum si prezentarea unor inscrisuri.

Aceasta obligatie de a furniza informatii este stabilita prin Codul de procedura fiscala si in sarcina bancilor fara sa vina in contradictie cu prevederile Legii privind activitatea bancara.

Bancile sunt obligate sa comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridica ce deschid ori inchid conturi, forma juridica pe care acestia o au, domiciliul sau sediul acestora. Aceasta comunicare se va face catre Ministerul Finantelor Publice in prima jumatate a fiecarei luni, cu referire la conturile deschise sau inchise in luna anterioara. La cererea autoritatilor administratiei publice locale, Ministerul Finantelor Publice va retransmite aceste informatii.

Pentru lamurirea unor imprejurari de fapt, ori de cate ori se considera necesar, organul fiscal poate apela la serviciile unor experti (consultanta, efectuarea unei expertize), fixandu-le si obiectivele asupra carora acestia trebuie sa se pronunte. Cheltuielile de expertiza vor fi suportate de la bugetele organelor fiscale. De asemenea si contribuabilul poate cere, pe cheltuiala sa, numirea unui expert. Numirea expertilor se va face prin decizie a organelor fiscale. Atunci cand este nevoie, sau pentru lamurirea unor aspecte, organul fiscal poate dispune (tot prin decizie) intregirea expertizei (suplimentul de expertiza) sau o noua expertiza. Desi in textul legal nu se arata dar acelasi drept trebuie sa il aiba si contribuabilul care poate sa ceara un supliment de expertiza sau o noua expertiza. Expertii sunt obligati sa pastreze secretul fiscal asupra datelor si informatiilor pe care le dobandesc.

Verificarea inscrisurilor si cercetarea la fata locului. In vederea stabilirii starii de fapt fiscale, contribuabilul are obligatia sa puna la dispozitia organului fiscal, toate inscrisurile, registrele, evidentele, documentele de afaceri precum si orice alte inscrisuri. Daca starea de fapt nu poate fi clarificata, organul fiscal poate solicita si altor persoane inscrisuri, care au conexitate cu activitatea persoanei verificate. Inscrisurile pot fi retinute de organul fiscal pe o perioada de maximum 30 de zile, perioada ce poate fi prelungita in mod exceptional pe alta perioada, de maximum 90 de zile, cu aprobarea conducatorului organului fiscal.

Organul fiscal sau expertul desemnat in cauza poate efectua o cercetare la fata locului intocmind despre aceasta activitate un proces-verbal. Contribuabilul este obligat sa permita accesul reprezentantilor organului fiscal sau expertilor, dar vor fi instiintati dinainte despre aceasta activitate. Persoanele fizice au dreptul sa refuze intrarea in domiciliul sau in resedinta lor, dar instanta judecatoreasca poate autoriza intrarea, pe calea ordonantei presedintiale conform regulilor statornicite din Codul de procedura civila.

6. Calcularea termenelor.

Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor prevazute de Codul de procedura fiscala, sau de alte dispozitii legale aplicabile in materie, daca legea fiscala nu dispune altfel, se calculeaza potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila.

In situatii temeinic justificate organul competent, stabilit prin ordin al ministrului finantelor publice, poate prelungi termenul de depunere a declaratiilor fiscale precum si termenele stabilite in baza legii.

In situatii temeinic justificate, contribuabilul poate cere in scris prelungirea termenelor de depunere a declaratiilor fiscale, inainte de expirarea acestuia sau daca dintr-o imprejurarea mai presus de vointa sa, contribuabilul nu depune declaratia fiscala acesta poate sa o depuna in termen de 30 de zile de la incetarea imprejurarii, instiintand totodata in scris organul fiscal despre imprejurarea in cauza.

7. Inregistrarea si evidenta contabila si fiscala.

Persoanele sau entitatile, subiecte intr-un raport juridic fiscal, au obligatia sa se inregistreze fiscal in registrul contriuabililor, pe baza unui cod de identificare fiscala. Codul de identificare fiscala se atribuie dupa cum urmeaza:

- pentru persoanele juridice (fac exceptie comerciantii), precum si pentru asocieri si alte entitati fara personalitate juridica, codul de identificare fiscala va fi atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (se depune declaratie de inregistrare fiscala);

- pentru persoanele fizice, codul de identificare fiscala va fi codul numeric personal, atribuit potrivit legii speciale (persoanele fizice care au calitatea de angajator sunt obligate sa depuna o declaratie de inregistrare fiscala);

- pentru persoanele fizice ce nu detin cod numeric personal, se va atribui un numar de identificare fiscala de catre organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (se va depune o declaratie de inregistrare fiscala);

- pentru comercianti, inclusiv pentru sucursalele comerciantilor care au sediul principal al comertului in strainatate, codul unic de inregistrare va fi atribuit potrivit procedurii speciale prevazute de legea speciala;

- pentru persoanele fizice platitoare de taxa pe valoarea adaugata, codul de inregistrare fiscala va fi atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (se va depune o declaratie de inregistrare fiscala).

Contribuabilii care obtin venituri din activitati independente, pentru care platile anticipate se fac prin retinere la sursa de catre platitorii de venituri, in vederea inregistrarii, au la randul lor obligatia sa depuna la organul fiscal competent declaratia de inregistrare fiscala.

Declaratia de inregistrare fiscala (se completeaza pe un formular pus la dispozitie de organele fiscale) se depune in termen de 30 de zile de la:

a). data infiintarii, pentru persoanele juridice, asocierile si alte autoritati fara personalitate juridica;

b). data eliberarii actului legal de functionare, inceperii activitatii, data obtinerii primului venit sau dobandirii calitatii de angajator, dupa caz, in cazul persoanelor fizice.

De asemenea, orice persoana impozabila care realizeaza operatiuni taxabile si/sau scutite de taxa pe valoare adaugata trebuie sa solicite inregistrarea ca platitor de taxa pe valoarea adaugata la organul competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Pe baza declaratiei de inregistrare fiscala organul fiscal competent elibereaza certificatul de inregistrare fiscala in care este inscris codul de identificare fiscala. Contribuabilii care realizeaza venituri din comert sau prestari servicii sunt obligati sa afiseze certificatul de inregistrare fiscala in locurile unde isi desfasoara activitatea.

Codul de identificare fiscala se mentioneaza obligatoriu de catre platitorii de impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise.

Modificarile ulterioare inregistrarii fiscale trebuie aduse la cunostinta organului fiscal competent prin completarea si depunerea unei declaratii de mentiuni. La incetarea conditiilor care au generat inregistrarea fiscala, contribuabilii vor face o declaratie de mentiuni si vor preda totodata certificatul de inregistrare fiscala in vederea anularii.

Datele de identificare ale contribuabilului, categoriile de obligatii fiscale de plata, alte informatii necesare administrarii obligatiilor fiscale vor fi cuprinse in registrul contribuabililor ce se retine de organul fiscal competent.

8. Declaratia fiscala

Declaratiile fiscale sunt documente prin care se declara impozitele, taxele si contributiile datorate, bunurile si veniturile impozabile, impozitele colectate prin stopaj la sursa.

Declaratia fiscala se depune de catre toate persoanele si entitatile care au acesta obligatie potrivit Codului fiscal, in termenele prevazute de acesta, prin completarea unui formular pus la dispozitie de organul fiscal.

Prin ordin al ministrului finantelor publice se pot stabili anumite categorii de obligatii fiscale pentru care organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, instructiunile de completare a acestora, alte informatii utile, precum si plicurile preadresate (contarvaloarea corespondentei se suporta de organul fiscal). Declaratiile fiscale pot fi corectate de contribuabil, din proprie initiativa, ori de cate ori se constata erori in declaratia initiala, prin depunerea unei declaratii rectificative la organul fiscal competent.

Persoanele juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridica, care, in toate cazurile, in decurs de 12 luni consecutive, nu au depus declaratii fiscale si situatii financiare, nu au efectuat plati datorate catre bugetul de stat s.a.m.d. vor fi trecuti intr-o evidenta speciala.

Bugetul general consolidat cuprinde ansamblul activitatilor desfasurate de organul fiscal pentru administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetelor de stat sau bugetelor locale.

Stabilirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat se face fie prin declaratie fiscala fie, in celelalte cazuri, prin decizie emisa de organul fiscal. Chiar si in cazul in care exista scutiri la plata conform reglementarilor legale, sau in cazul unei rambursari de taxa pe valoarea adaugata, stabilirea sumelor datorate bugetului general consolidat este obligatorie.

Aceasta operatiune fiscala se efectuaeza prin declaratie fiscala (atunci cand legea nu prevede obligatia de calculare a impozitului, aceasta este asimilata unei decizii referitoare la baza de impunere) si decizie de impunere.

9. Inspectia fiscala

Inspectia fiscala poate fi definita ca "activitatea specializata desfasurata de organele fiscale competente pentru verificarea indeplinirii de catre subiectele pasive ale raporturilor de drept procedural fiscal, altele decat organele fiscale, a obligatiilor ce le incumba in cadrul acestor raporturi".

Obiectul inspectiei fiscale il formeaza verificarea bazelor de impunere a legalitatii si conformitatii declaratiilor fiscale, corectitudinii si exactitatii indeplinirii obligatiilor de catre contribuabili, respectarii prevederilor legislatiei fiscale si contabile, stabilirea diferentelor obligatiilor de plata, precum si a accesoriilor aferente acestora.

Atributiile inspectiei fiscale sunt constatarea si investigarea fiscala a tuturor actelor si faptelor rezultand din activitatea contribuabilului supus inspectiei sau altor persoane privind legalitatea si conformitatea declaratiilor fiscale, corectitudinea si exactitatea indeplinirii obligatiilor fiscale, in vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale; analiza si evaluarea informatiilor fiscale, in vederea confruntarii declaratiilor fiscale cu informatiile proprii sau obtinute din alte surse si sanctionarea potrivit legii a faptelor constatate si dispunerea de masuri pentru prevenirea si combaterea abaterilor de la prevederile legislatiei fiscale.

Metodele folosite in inspectia fiscala sunt:

a) examinarea documentelor aflate in dosarul fiscal al contribuabilului;

b) verificarea concordantei dintre datele din declaratiile fiscale cu cele din evidenta contabila a contribuabilului.

c) discutarea constatarilor si solicitarea de explicatii scrise ori de cate ori sunt necesare de la reprezentantii legali ai contribuabililor sau imputernicitii acestora.

d) solicitarea de informatii de la terti.

e) stabilirea de diferente de obligatii fiscale de plata.

f) verificarea locurilor unde se realizeaza activitatile generatoare de venituri impozabile.

g) dispunerea masurilor asiguratorii in conditiile legii.

h) efectuarea de investigatii fiscale.

i) aplicarea de sanctiuni.

Persoanele supuse inspectiei fiscale. Inspectia fiscala se exercita asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligatii de stabilire, retinere si plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat. Atunci cand contribuabilul are si sedii secundare, de regula, inspectia fiscala se va efectua concomitent atat la sediul principal cat si la sediul secundar. In masura in care impozitele, taxele si contributiile se datoreaza si se platesc de un sediu secundar, actele de inspectie fiscala definitive se incheie de organul de inspectie fiscala in a carui raza teritoriala se afla situat sediul secundar. Aceste persoane au calitatea de subiect pasiv al inspectiei fiscale, in timp de subiectul activ al inspectiei fiscale este organul fiscal sau vamal care exercita activitatea de inspectie fiscala.

Sub acest aspect, observam ca pot fi supuse inspectiei fiscale atat persoanele care au calitatea de contribuabil, cat si alte personae care platesc impozitele si taxele, detin informatii sau inscrisuri cu privire la contribuabil etc.

Clasificarea formelor de inspectie fiscala se poate face atat in functie de criteriul sferei de cuprindere a inspectiei fiscale, cat si in functie de metoda controlului. Astfel, in functie de criteriul sferei de cuprindere a inspectiei fiscale putem distinge intre:

a) inspectia fiscala generala (se verifica toate obligatiile fiscale ale unui contribuabil pentru o perioada de timp determinata);

b) inspectia fiscala partiala (se verifica una sau mai multe obligatii fiscale, pentru o perioada determinata).

In functie de metoda controlului, putem face diferenta intre:

a) controlul prin sondaj, adica acea activitate de verificare selectiva a documentelor si operatiunilor semnificative in care sunt reflectate modul de calcul, de evidentiere si de plata a obligatiilor fiscale datorate bugetului general consolidate;

b) controlul inopinat - activitatea de verificare faptica si documentara, in principal ca urmare a unei sesizari cu privire la existenta unor fapte de incalcare a legislatiei fiscale, fara anuntarea in prealabil a contribuabilului.

c) controlul incrucisat - activitatea de verificare a documentelor si operatiunilor impozabile ale contribuabilului in corelatie cu cele detinute de alte persoane.

Perioada care poate fi supusa inspectiei fiscale este cea cuprinsa in cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale.

Dar, de regula, la contribuabilii mari, perioada supusa inspectiei fiscale incepe de la sfarsitul perioadei controlate anterior, iar la celelalte categorii de contribuabili inspectia fiscala se efectueaza asupra creantelor nascute in ultimii trei ani fiscali pentru care exista obligatia depunerii declaratiilor fiscale.

Atunci cand exista indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, cand nu au fost depuse declaratiile fiscale, cand nu au fost indeplinite obligatiile de plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat, inspectia fiscala se poate extinde pe perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale.

Inspectia fiscala se exercita exclusiv, nemijlocit si neingradit prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala sau, dupa caz, de compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale.

Selectarea contribuabililor se face de catre organul fiscal competent. Inaintea desfasurarii inspectiei fiscale, organul fiscal are obligatia sa instiinteze contribuabilul, prin transmiterea unui aviz de inspectie fiscala. Inspectia se poate desfasura fie in spatiile contribuabilului, fie la sediul organului fiscal. Durata efectuarii inspectiei fiscale este stabilita de organul de inspectie fiscala dar nu poate depasi 6 luni pentru marii contribuabili sau al celor care au sedii secundare, sau 3 luni pentru toate celelalte categorii de contribuabili.

Prin Codul etic al inspectorului de control fiscal s-a urmarit fixarea rolului si functiilor inspectorului de control fiscal in administratia fiscala, precum si reglementarea calitativa a serviciilor de inspectie fiscala.

Rezultatele se consemneaza intr-un raport scris, in care se vor prezenta constatarile inspectiei din punct de vedere faptic si legal, iar daca in urma inspectiei se modifica baza de impunere, se va emite si o decizie de impunere. Totodata organul de inspectie fiscala poate aplica sanctiuni contraventionale sau poate sesiza organul de urmarire penala, atunci cand constata ca sunt elemente ale raspunderii penale.

10. Colectarea creantelor fiscale

Totalitatea actiunilor care au drept scop stingerea creantelor fiscale se numeste colectare. Colectarea creantelor fiscale se face in temeiul unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu.

Titlul de creanta este actul prin care se stabileste si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele fiscale, intocmit de organele competente sau de alte persoane indreptatite.

Asemenea titluri pot fi: decizia de impunere, declaratia fiscala, angajamentul de plata sau documentul intocmit de platitor prin care acesta declara obligatiile fiscale in cazul in care acestea se stabilesc de catre platitor, decizia prin care se stabilesc si se individualizeaza creantele fiscale accesorii (dobanzi si penalitati de intarziere, declaratia vamala, actul constatator al organelor vamale, procesul verbal, ordonanta procurorului, incheierea sau dispozitivul hotararii instantei judecatoresti).

Creantele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevazute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementeaza. Pentru diferentele de obligatii fiscale principale cat si pentru obligatiile fiscale accesorii, termenul de plata este stabilit in Codul fiscal in functie de data comunicarii acestora.

In cazul in care debitorului nu achita la termenul de scadenta obligatia de plata, acesta datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere. Nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi si nici pentru dobanzile si penalitatile de intarziere stabilite potrivit legii. Dobanzile si penalitatile de intarziere se fac venit la bugetul caruia ii apartine creanta principala.

Dobanzile, de regula, se calculeaza pentru fiecare zi, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin exceptie, dobanzile se calculeaza: a). pentru diferentele de impozite, taxe, contributii, precum si cele administrate de organele vamale, incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei pentru care s-a stabilit diferenta pana la data stingerii acesteia inclusiv; b). pentru impozitele, taxele si contributiile stinse prin executare silita, pana la data intocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv (la plata in rate, calculul se face pana la data intocmirii procesului verbal de distribuirea a avansului, iar pentru suma ramasa de plata dobanda este datorata de cumparator); c). pentru impozitele, taxele si contributiile debitorului declarat insolvabil, pana la data incheierii procesului-verbal de constatare a insolventei inclusiv.

Nivelul dobanzii se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, corelat cu nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, o data pe an, in luna decembrie, pentru anul urmator, sau in cursul anului, daca aceasta se modifica cu peste 5 puncte procentuale.

In cazul in care unitatile bancare nu deconteaza catre bugetul general centralizat in termen de 3 zile lucratoare de la data debitarii contului platitorului, aceasta nu il exonereaza pe platitor de la plata dobanzilor si penalitatilor de intarziere dupa scadenta termenului de 3 zile.

Penalitatile de intarziere. Plata cu intarziere a obligatiilor fiscale se sanctioneaza cu o penalitate de intarziere de 0,5% pentru fiecare luna si/sau pentru fiecare fractiune de luna intarziere, incepand cu data de intai a lunii urmatoare scadentei acesteia pana la data stingerii lor. Obligarea la plata de penalitati de intarziere nu inlatura plata dobanzilor. Penalitatile de intarziere se datoreaza pana la data inceperii procedurii de executare silita.

Inlesniri la plata obligatiilor fiscale. La cererea temeinic justificata a contribuabililor, organul fiscal poate acorda inlesniri la plata pentru obligatiile fiscale restante, atat inaintea inceperii executarii silite, cat si in timpul efectuarii acesteia. Inlesnirile la plata sunt: esalonari la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redeventelor, etc., amanari la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, etc., esalonari la plata dobanzilor si /sau a penalitatilor de orice fel, amanari si/sau scutiri ori amanari si/sau reduceri de dobanzi si/sau penalitati de intarziere, scutiri sau reduceri de impozite si taxe locale.

Pentru perioada in care au fost acordate inlesniri la plata obligatiilor fiscale restante se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pana la data de intai a lunii urmatoare celei in care s-au acordat inlesnirile. Daca, contribuabilul nu respecta conditiile in care i-au fost stabilite inlesnirile la plata, acesta va fi obligat la penalitati de intarziere de la data incetarii valabilitatii inlesnirilor.

Constituirea de garantii se solicita pentru suspendarea executarii silite, ridicarea masurilor asiguratorii, asumarea obligatiilor de plata de catre alta persoana prin angajament de plata, in cazurile prevazute de lege. Garantiile sunt de mai multe tipuri: a). consemnarea de mijloace banesti la o unitate a Trezoreriei Statului; b). scrisoare de garantie bancara; c). ipoteca asupra unor bunuri imobile din tara; d).gaj asupra unor bunuri mobile; e). fidejusiune. Organul fiscal va putea cere valorificarea garantiilor, daca scopul pentru care acestea au fost solicitate nu s-a realizat.

Masurile asiguratorii imbraca forma procedurala a popririi asiguratorii si sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, sau asupra veniturilor acestuia. Aceste masuri se pot lua cand exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, ascunda sau sa risipeasca patrimoniul ingreunand colectarea sau in cazul suspendarii executarii actului administrativ. Masurile asiguratorii se pot lua de organele fiscale competente, de instantele judecatoresti ori de alte organe competente stabilite prin lege. Masurile asiguratorii raman valabile pe toata perioada executarii silite si pot fi ridicate de catre organul de executare competent, in tot sau in parte, in baza deciziei motivate emise de organul care le-a dispus.

*Stingerea creantelor fiscale prin plata

Modalitatea obisnuita (comuna) de stingere a obligatiilor fiscale este plata. Aceasta se poate realiza benevol sau silit (pe calea executarii silite).

Plata obligatiilor fiscale se face de catre subiectul impozabil - direct sau indirect - si au drept efect stingerea obligatiei financiar-bugetare. Plata se efectueaza separat pentru fiecare impozit, taxa, contributie sau alta suma datorata bugetului general consolidat, inclusiv dobanzi si penalitati de intarziere.

Momentul platii este: a) in cazul platilor in numerar, data inscrisa in documentul de plata eliberat de organul competent; b) in cazul platilor efectuate prin mandat postal, data postei, inscrisa pe mandatul postal; c) in cazul platilor efectuate prin decontare bancara, data la care bancile debiteaza contul platitorului; d) pentru obligatiile fiscale care se sting prin anulare de timbru fiscal mobil, data inregistrarii la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus si anulat timbrele datorate.

Ordinea stingerii datoriilor prin plata este fixata de legiuitor. Astfel pentru a stinge toate datoriile, contribuabilul are libertatea de a stabili in ce ordine se sting datoriile acelui tip de creanta fiscala. In cadrul tipului de impozit, taxa, contributie sau alta suma ordinea este urmatoarea:

a) sume datorate in contul ratelor din graficele de plata a obligatiilor fiscale, pentru care s-au aprobat esalonari si/sau amanari la plata, precum si dobanzile datorate pe perioada esalonarii si/sau amanarii la plata si calculate conform legii;

b) obligatii fiscale principale cu termene de plata in anul curent, precum si accesoriile acestora, in ordinea vechimii;

c) obligatii fiscale datorate si neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, in ordinea vechimii, pana la stingerea integrala a acestora;

d) dobanzi, penalitati de intarziere aferente obligatiilor fiscale prevazute la lit. c);

e) obligatii fiscale cu termene de plata viitoare, la solicitarea debitorului.

Orice plata facuta dupa comunicarea somatiei in cadrul executarii silite va stinge, mai intai, obligatia fiscala stabilita in titlul executoriu.

* Stingerea creantelor fiscale prin alte modalitati speciale.

Compensarea constituie o modalitate de stingere a creantelor administrate de Ministerul Finantelor Publice cu creantele debitorului, reprezentand sume de rambursat sau de restituit de la buget, pana la concurenta celei mai mici sume, cand ambele parti dobandesc reciproc atat calitatea de creditor, cat si pe cea de debitor. Creantele fiscale administrate de unitatile administrativ-teritoriale se sting prin compensare cu creantele debitorului reprezentand sume de restituit de la bugetele locale.

Compensarea se poate face la cererea debitorului sau din oficiu (ori de cate ori se constata existenta unor creante reciproce).

Restituirea de sume se fac la cererea debitorului sau din oficiu. La cererea debitorului se restituie urmatoarele sume: a) cele platite fara existenta unui titlu de creanta; b) cele platite in plus fata de obligatia fiscala; c) cele platite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele platite ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotarari ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele ramase dupa efectuarea distribuirii prevazute in art. 166 din Codul de procedura fiscala (ordinea de distribuire);h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din retinerile prin poprire, dupa caz, in temeiul hotararii judecatoresti prin care se dispune desfiintarea executarii silite.

Din oficiu restituirea sumelor se face in cazul diferentelor de impozite rezultat din regularizarea anuala a impozitului pe venit datorat persoanelor fizice, in termen de 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere.

Incalcand principiul echitatii cat si al recuperarii integrale a prejudiciului suferit de contribuabil, in cazul restituirii sumelor in valuta confiscate, normle fiscale prevad ca aceasta se realizeaza in lei, la cursul de referinta al pietei valutare pentru euro comunicat de Banca Nationala a Romaniei sau de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti prin care se dispune restituirea. Operatiunea de restituire poate fi supusa si compensarii.

Prescriptia intervine atunci cand termenul prevazut de lege pentru stabilirea obligatiilor fiscale, fie pentru incasarea creantelor fiscale prin plata benevola sau prin executare silita a expirat si obligatia devine naturala (creditorul nu il mai poate constrange pe debitor in nici un fel sa plateasca). La aplicarea prescriptiei se poate ajunge fie din neglijenta organelor fiscale (nu au constatat veniturile si bunurile impozabile, nu au emis titluri de creanta fiscala si nu au urmarit pe debitori, in vederea incasarii veniturilor bugetare), fie datorita persistentei unei stari de fapt care face imposibila realizarea veniturilor banesti ale statului (de exemplu, insolvabilitatea sau disparitia debitului).

Prescriptia dreptului organelor fiscale de a stabili obligatii fiscale se implineste in termen de 5 ani si incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala. Atunci cand dreptul de a stabili obligatii fiscale reazulta din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala termenul de prescriptie este de 10 ani si curge de la data savarsirii faptei penale, constatata ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. Potrivit normelor dreptului comun si in acest caz termenele de prescriptie sunt supuse intreruperii si suspendarii.

Prescriptia dreptului de a cere executarea silita si a dreptului de a cere compensarea sau restituirea este de 5 ani, de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere acest drept. Acest termen se aplica si creantelor provenind din amenzi contraventionale. Si acest termen de prescriptie este supus supendarii si intreruperii, dar in conditiile stabilite prin Codul de procedura fiscala.

Implinirea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita a creantelor fiscale, duce la incetarea oricaror masuri de executare precum si la scaderea acestora din evidenta analitica pe platitor. Cu toate acestea, sumele achitate de debitor, pana la implinirea termenului de prescriptie, nu se mai restituie.

Insolvabilitatea constituie o modalitate de stingere a obligatiilor fiscale existente in sarcina debitorilor persoane fizice sau juridice. Insolvabilitatea fiscala, prin reglementarea adusa din Codul de procedura fiscala, presupune imbinarea anumitor situatii de fapt (cand debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile, cand debitorul a disparut sau a decedat fara sa lase avere, cand debitorul persoana juridica isi inceteaza existenta si au ramas neachitae obligatii fiscale, etc.). in aceste cazuri conducatorul organului de executare dispune scoaterea creantei din evidenta curenta si trecerea ei intr-o evidenta separata, iar daca acesta stare de lucruri persista pana la implinirea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita, se va proceda la radierea debitului, care are drept efect stingerea obligatiei fiscale pentru cauza de insolvabilitate

Deschiderea procedurii de reorganizare judiciara sau faliment constituie un alt mod de stingere a creantelor fiscale. Organul de excutare este obligat ca pentru creantele fiscale datorate de comercianti, societati comerciale, cooperative de consum ori cooperative mestesugaresti sau persoane fizice sa ceara instantelor judecatoresti competente inceperea procedurii reorganizarii judiciare sau a falimentului, in conditiile Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului.

Anularea constituie un mod exceptional de stingere a creantelor fiscale, dar sub conditia existentei unor motive temeinice. Anularea poate fi aprobata prin hotarare de Guvern sau de autoritatile deliberative de la nivel local (respectiv Consiliul Local sau Consiliul Judetean). Atunci cand cheltuielile de executare sunt mai mari decat creantele fiscale datorate si conducatorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Actele de anulare se constituie in acte administrative fiscale cu caracter individual.

Sectiunea a- III-a - Executarea silita a creantelor fiscale

In vederea realizarii veniturilor bugetare, ori de cite ori obligatiile fiscale constand in plata impozitelor, taxelor, contributiilor sau altor datorii cu caracter fiscal nu sunt indeplinte la termenele si in cuantumurile legale, pe langa aplicarea majorarilor de intarziere (si, eventual, a penalitatilor), se procedeaza la executarea silita - ca mijloc subsidiar si exceptional de realizare a creantelor fiscale.

Specific raporturilor juridice din domeniul fiscal, spre deosebire de executarea silita din dreptul comun, aceasta ultima etapa a procedurii fiscale, executarea silita a sumelor reprezentand venituri ale sistemului public national, este pornita si se desfasoara de catre organele administrative fiscale, fara incuviintarea altor organe de stat, in temeiul faptului ca titlurile de creante fiscale sunt titluri executorii.

Organele fiscale competente pentru a proceda la actiuni de executare silita sau sa aplice masuri asiguratorii sunt fie cele care administreaza creante fiscale, fie, in cazul in care creantele bugetare provenite din venituri proprii sau rezultate din raporturi juridice contractuale se incaseaza, se administreaza, se contabilizeaza si se utilizeaza de institutiile publice, de organe de executare proprii.

De regula procedura executarii silite este de competenta teritoriala a organului de executare in a carui raza teritoriala se gasesc bunurile urmaribile, dar exista si unele exceptii prevazute in Codul de procedura fiscala (in cazul tertului poprit la executarea prin proprire, atunci cand exista pericolul instrainarii, substituirii sau sustragerii de la executare silita a bunurilor si veniturilor urmaribile ale debitorului, etc.). In cazul debitorilor solidari organul de executare coordonator este cel in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul despre care exista indicii ca detine mai multe venituri sau bunuri urmaribile.

Actele de executare silita se exercita de executorii fiscali care, in exercitarea atributiilor de serviciu, au drepturi (sa intre in orice incinta de afaceri a debitorului, sa solicite si sa cerceteze orice documente, etc) si obligatii (sa se legitimeze, sa aiba delegatie emisa de organul de executie, sa respecte accesul in incinte sau locuinte numai intre orele 6,00 - 20,00, etc.).

In cazul unei asociatii fara personalitate juridica pot fi executate silit atat bunurile mobile cat si bunurile personale ale membrilor acesteia.

Executarea silita a creantelor fiscale se poate face numai in baza titlului executoriu sau a unui alt inscris, care potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanta devine de drept titlu executoriu la scadenta termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent, sau in alt mod daca este prevazut de lege.

Executarea silita poate incepe numai dupa ce au trecut 15 zile de la data comunicarii de catre organul fiscal a instiintarii de plata, care nu este decat un act premergator executarii si nu un act de executare silita propriu-zisa.

Lipsa unor elemente obligatorii prevazute de lege (numele si prenumele, denumirea debitului, codul numeric personal, codul unic de inregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, textul legal, semnatura organului emitent, dovada comunicarii) atrag nulitatea absoluta a titlurilor executorii.

Primul act de incepere a executarii silite este somatia. Somatia se comunica insotita de titlul executoriu, data de la care debitorul are un termen de 15 zile, pentru a plati suma stabilita ca datorata. Dupa trecerea celor 15 zile, organul de executare va trece la aplicarea uneia dintre modalitatile de executare silita. In cazurile prevazute de Codul de procedura fiscala, executarea silita poate fi suspendata, intrerupta sau sa inceteze.

Procedeele prin care se realizeaza efectiv executarea silita a creantelor fiscale sunt poprirea, urmarirea bunurilor mobile si a bunurilor imobile,executarea silita a altor bunuri. In cadrul procedurii de executare silita se pot folosi succesiv sau concomitent oricare dintre modalitatile de executare silita.

1. Executarea silita prin poprire

In ceea ce priveste aceasta modalitate de excutare silita a creantelor fiscale, aceasta se deosebeste de executarea silita prin poprire reglementata de dreptul comun pentru creantele reglementate in dreptul civil, in principal prin aceea ca, spre deosebire de acestea din urma, prima nu necesita procedura jurisdictionala a validarii popririi.

Pot fi poprite orice sume urmaribile reprezentand venituri si disponibilitati banesti in lei si in valuta, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, detinute si/sau datorate, cu orice titlu debitorului de catre terte persoane sau pe care acestia le vor datora si/sau detine in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente.

Veniturile realizate de persoana fizica ca angajat, pensiile de orice fel, ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie speciala sunt supuse urmaririi, in conditiile prevazute de Codul de procedura civila (pot fi exceptate de la executare silita bunurile strict necesare traiului debitorului si al familiei sale, bunurile cu caracter strict personal, bunurile prevazute de art.406 si 407, 409 Cod procedura civila).

Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se infiinteaza de catre organul de excutare printr-o adresa care va fi trimisa prin scrisoare recomndata, cu dovada de primire, tertului poprit, impreuna cu o copie certificata de pe titlul executoriu. O data cu instiintarea tertului poprit, se va comunica infiintarea popririi si debitorului, care are deschisa calea contestatiei la executare.

La randul sau tertul poprit poate instiinta organul de executare ca nu datoreaza nici o suma de bani debitorului urmarit, sau ca nu procedeaza la retinerile de sume, sau ca exista alte conditii, ori invoca orice alte neregularitati in legatura cu drepturile si obligatiile partilor privind infiintarea popririi. Organul de executare sau partea interesata poate sesiza instanta judecatoreasca, care poate pronunta mentinerea sau desfiintarea popririi.

2. Executarea silita a bunurilor mobile

Sunt supuse executarii silite in vederea recuperarii creantelor fiscale si bunurile mobile ale debitorului.

Urmarirea bunurilor mobile ale persoanelor fizice debitoare se poate face de regula, insa sunt si unele bunuri care sunt exceptate, cum ar fi, cele necesare vietii si muncii debitorului, precum si familiei sale, bunuri mobile care servesc la continuarea studiilor si la formarea profesionala, bunurile strict necesare uzului personal sau casnic.

Procedura urmaririi silite a bunurilor mobile, recuperarea creantelor fiscale restante cuprinde: somatia de plata, identificarea bunurilor urmaribile, aplicarea sechestrului, verificarea bunurilor mobile sechestrate si recuperarea creantelor fiscale prentru care s-a pornit executarea silita.

Competenta popririi si desfasurarii executarii silite asupra bunurilor mobile ale debitorului creantei fiscale revine organului fiscal local in raza caruia domiciliaza subiectul impozabil si in evidenta caruia este inscrisa creanta de recuperat.

In aceleasi conditii, ca si in cazul executarii silite prin poprire, si in cazul urmaririi bunurilor mobile se poate formula contestatie la executare.

3. Executarea silita a bunurilor imobile

In general pentru incasarea creantelor fiscale mai mari se poate trece la executarea silita asupra bunurilor imobile ale debitorului. Pot fi supuse acestei modalitati de executare silita orice bunuri imobile, inclusiv impreuna cu bunurile accesorii bunului imobil, prevazute de Codul civil, cu exceptia spatiului minim locuit de debitor si familia sa, stabilit in conformitate cu normele legale in vigoare (exceptia este inlaturata cand executarea silita se face pentru stingerea creantei fiscale rezultate din savarsirea unei infractiuni).

Procedura urmaririi silite asupra bunurilor imobile cuprinde: somatia de plata, identificarea bunurilor urmaribile, aplicarea sechestrului - care se constituie in ipoteca legala, valorificarea bunurilor imobile sechestrate si recuperarea creantelor restante.

In cadrul procedurii de executare si a contestatiei la executare, debitorul poate solicita suspendarea executarii silite a bunurilor imobile.

4. Executarea silita a altor bunuri

Executarea silita a fructelor neculese si a recoltelor prinse in radacini se efectueaza potrivit dispozitiilor din Codul de procedura fiscala privind bunurile imobile. Este o forma de executare silita indirecta. Pentru recoltele si fructele culese se aplica procedura privind executarea silita a bunurilor mobile.

Bunurile mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, pot fi valorificate ca un ansamblu de bunuri, cu conditia ca organul de executare sa aprecieze ca astfel, acestea pot fi vandute in conditii mai avantajoase. In prealabil aplicarii acestei proceduri, organul de executare va proceda la sechestrarea acestora.

5. Contestatia la executare silita.

Codul de procedura civila reglementeaza in art.399-405, cu caracter general, dispozitiile privind contestatia la executare silita. Procedura executarii silite, care presupune o succesiune de acte, pretinde stricta respectare a legii, pentru a nu prejudicia drepturile partilor sau ale altor persoane. In situatia in care persoanele care considera ca au fost vatamate in drepturile lor, sau care au un interes, pot sa ceara reintrarea in legalitate prin mijlocul procedural oferit de legiuitor - contestatia la executare silita.

Codul de procedura fiscala stabileste ca orice persoana interesata (oricine demonstreaza ca are un interes) poate face contestatie impotriva oricarui act de executare, precum si in cazul in care aceste organe refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile legii, sau impotriva titlurilor executorii.

La fel ca in dreptul comun, si in cazul contestatiei la executare silita exercitata conform Codului de procedura fiscala, dupa obiectul contestatiei, aceasta poate fi o contestatie la executare propriu-zisa (se contesta orice act de executare sau chiar executarea silita in intregime), o contestatie la titlu (prin care se contesta chiar titlul executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea) sau o contestatie impotriva refuzului organului de executare de a indeplini un act de executare in conditiile legii.

Contestatia se introduce (la instanta judecatoreasca competenta) de catre debitorul urmarit, creditorul urmaritor, tertul poprit, in cazul popririi sau orice alt tert vatamat prin aplicarea acestei proceduri, si se judeca in procedura de urgenta. La judecarea contestatiei instanta va cita pe langa contestator sau alta persoana interesata, si organul de executare in a carui raza teritoriala se gasesc bunurile sau isi au sediul sau domiciliul tertul poprit.

Termenul in care se poate introduce contestatia este un termen de decadere si este de 15 zile si curge de la data de la care: contestatorul a luat la cunostinta de executarea ori de actul de executare (somatia); contestatorul a luat la cunostinta de refuzul organului de executare de a indeplini un act de executare; cel interesat a luat la cunostinta de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contesta. Prin exceptie, daca o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit, contestatia poate fi introdusa cel mai tarziu in termen dce 15 zile dupa efectuarea executarii. Insa, neintroducerea contestatiei in acest termen nu il poate impiedica pe tert sa isi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

O data cu introducerea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, contestatorul poate cere in temeiul art.403 alin.1 din Codul de procedura civila, suspendarea executarii, daca va depune o cautiune in cuantumul fixat de instanta, daca legea nu dispune altfel. In situatii urgente, pana la solutionarea cererii de suspendare, presedintele instantei poate dispune, potrivit art.403 alin.3 din Codul de procedura civila, pe cale ordonantei presedintiale, suspendarea provizorie a executarii.

Instanta poate admite sau respinge contestatia la executare. Daca admite contestatia la executare, poate dispune anularea sau indreptarea actului de executare, poate dispune anularea sau indreptarea actului de executare, anularea ori incetarea executarii insesi, anularea sau lamurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a carui indeplinire a fost refuzata. In baza admiterii contestatiei instanta mai poate dispune restituirea catre cel indreptatit, a sumei ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile din proprire, respectiv a cautiunii atunci cand este cazul. In situatia in care instanta respinge contestatia la executare, contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare la despagubiri pentru pagubele cauzate prin intarzierea executarii.

Sectiunea a IV-a Procedura solutionarii contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale.

Contestatiile al caror cuantum se situeaza sub plafonul de 5 miliarde lei se solutioneaza de catre organele competente constituite la nivelul directiilor generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti unde contestatorii au domiciliul fiscal sau, dupa caz, de catre organul fiscal pe al carui teritoriu se realizeaza, in intregime sau cu preponderenta, cifra de afaceri a contribuabililor nerezidenti care desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei.

Contestatiile marilor contribuabili al caror cuantum este sub 5 miliarde lei se solutioneaza de catre organul competent constituit in cadrul Directiei generale de administrare a marilor contribuabili.

Contestatiile al caror cuantum este de 5 miliarde lei sau mai mare, precum si cele formulate impotriva actelor emise de organele centrale se solutioneaza de catre Directia generala de solutionare a contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Contestatiile formulate impotriva altor acte administrative fiscale altele decat cele care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, precum si accesorii ale acestora, se solutioneaza de catre organele fiscale emitente.

Contestatiile formulate de cei vatamati prin refuzul nejustificat de emitere a actului adminsitartiv fiscal se solutioneaza de catre organul ierarhic superior organului fiscal competent sa emita acel act.

Atunci cand actele administrative fiscale sunt emise de autoritatile administratiei publice locale, contestatiile vor fi solutionate de acestea.

* Procedura administrativa prealabila.

Organul de solutionare, la cerere sau din oficiu (in cazul persoanelor care au participat la realizarea venitului) poate introduce in cadrul procedurii de solutionare si alte persoane ale caror interese juridice au fost lezate prin emiterea deciziei de impunere sau a actului administrativ fiscal.In calea de atac administrativa contestatorului nu i se poate crea o situatie mai grea, decat cea stabilita de organul fiscal constatator.

Procedura administrativ-prealabila presupune verificarea motivelor de fapt si de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal atacat, solicitarea punctului de vedere al directiilor de specialitate din minister sau al altor institutii si autoritati, administrarea de probe noi.

Organul de solutionare se pronunta si asupra exceptiilor de procedura sau a celor de fond, si daca le va considera intemeiate, nu se va mai trece la analiza pe fond a contestatiei.

Pentru motive bine intemeiate, organul de solutionare poate dispune, prin decizie, suspendarea procedurii administrativ-prealabile. Introducerea contestatiei pe cale administrativa, nu suspenda executarea actului administrativ fiscal, ceea ce, in tacerea legiuitorului, ne face sa credem ca nici suspendarea procedurii administrativ-prealabile a contestatorului nu produce acest efect. La cererea temeinic justificata, organul de solutionare poate suspenda executarea actului administrativ atacat pana la rezolvarea contestatiei.

* Solutii si cai de atac.

Organul competent va solutiona contestatia prin decizie sau prin dispozitie.

Decizia se emite de catre organele de solutionare competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, avand un caracter definitiv in cadrul procedurii administrativ-fiscale. Prin urmare, aceasta poate fi atacata numai in fata instantelor de contencios administrativ-fiscale in baza Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ. Decizia se emite in forma scrisa si cuprinde: preambulul, considerentele si dispozitivul si este semnata de catre conducatorul directiei generale a finantelor publice, sau, dupa caz, de directorul general al Directiei generale de solutionare a contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala ori, acolo unde se impune, de conducatorul organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat.

Dispozitia se pronunta in solutionarea contestatiei de catre autoritatile administratiei publice locale. Desi Codul de procedura fiscala nu face nici o precizare cu privire la aceasta, pentru identitate de ratiune, si dispozitia, aidoma deciziei, trebuie emisa in forma scrisa, avand un preambul, considerente, dispozitiv si va fi semnata de conducatorul autoritatii administratiei publice locale. Si dispozitia are un caracter definitiv putand fi atacata numai in fata instantelor de contencios administrativ-fiscale.

Prin decizie sau dispozitie, contestatia poate fi admisa, in totalitate sau in parte, ori respinsa.

In cazul admiterii contestatiei, se poate decide anularea totala sau partiala sau desfiintarea totala sau partiala (in aceasta situatie se va incheia un nou act administrativ fiscal, care va fi emis pe baza considerentelor din decizie).

Decizia sau dispozitia se comunica contestatorului, persoanelor introduse in cauza si organului emitent.

In termen de 6 luni de la comunicarea deciziei sau dispozitiei, instantele de contencios adminsitrativ pot fi sesizate, pentru verificarea legalitatii acestora. Termenul de 6 luni este un termen de prescriptie, dar pentru motive temeinice, cererea poate fi introdusa si peste acest termen, dar nu mai tarziu de un an de la data emiterii actului, acesta din urma fiind un termen de decadere.

Litigiile privind actele administrative se solutioneaza pe fond de catre tribunalele administrativ-fiscale (cele cu un obiect de pana la 5 miliarde lei) sau de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel (cele cu un obiect de peste 5 miliarde lei), daca legea speciala nu prevede altfel, iar recursurile, dupa caz, vor fi de competenta Curtilor de Apel sau a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.