Limitele presiunii fiscale

Limitele presiunii fiscale

Contribuabilul onest si cu spirit civic vede in impozit "un rau necesar" si consimte la plata acestuia. Cand, insa, impozitele depasesc anumite limite (suportabile), iar contribuabilii resimt din plin povara fiscala care ii apasa, comportamentul normal, in economie si societate este paralizat, conducand la inhibarea initiativei particulare, a motivatiei de a muncii si economisii sau, la adevarate revolte fiscale. Din aceste considerente, de-a lungul timpului, o preocupare majora in cadrul politicii fiscale s-a materializat in sustinerea unor puncte de vedere privitoare la eventualele limite maxime ale ratei presiunii fiscale.

Stabilirea unor limite ale presiunii fiscale este o problema care i-a preocupat pe specialisti inca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, cand economistii si juristii afirmau ca fiscalitatea trebuie sa fie cat mai lejera. Cresterea inregistrata de presiunea fiscala in cursul secolului al IXI-lea si al XX-lea este substantiala si este in mod cert legata de extinderea rolului economic si social al statului. Cum insa, in fiecare etapa de dezvoltare, impozitele si cotizatiile au avut o evolutie ascendenta, marimea lor era considerata ca fiind la limita maxima (aceea care, odata depasita ar periclita bunul mers al economiei). Unii teoreticieni s-au hazardat chiar in avansarea unor valori considerate ca praguri maxime, dar fara a fi pe deplin fundamentate.

Stabilirea unui plafon maxim al nivelului presiunii fiscale este aproape imposibil de realizat, deoarece acest indicator difera in functie de perioada, tara, context economic, politic si social.

Autoritatile publice percep impozite, deoarece guvernele au nevoie de resurse. Totodata, acestea trebuie sa fie foarte precaute in incercarea lor de a maximiza veniturile fiscale, pentru ca situatia sa nu ia alta turnura, intorcandu-se impotriva propriilor interese. In acest sens, problema care se pune este: cat de mult pot creste impozitele (la un moment dat), astfel incat acest lucru sa nu se reflecte intr-o diminuare a incasarilor fiscale pentru guvern?

In opinia economistilor liberali, o presiune fiscala prea accentuata descurajeaza contribuabilii (persoane fizice si juridice) sa investeasca, sa economiseasca, sa produca si sa munceasca. Arthur Laffer, un reprezentant de seama al asa numitei "politici de oferta", transpune grafic (Curba Laffer) o idee exprimata si de predecesori ai sai, si anume, faptul ca rate ale fiscalitatii prea ridicate distrug baza asupra careia sunt asezate impozitele.

Curba Laffer este un grafic ce infatiseaza relatia dintre rata prelevarilor obligatorii si veniturile totale incasate prin impozite de catre stat. Laffer estimeaza ca exista un prag al ratei maxime a presiunii fiscale, dincolo de care orice crestere a acesteia genereaza o diminuare a randamentului fiscal. Aceasta valoare corespunde volumului maxim al veniturilor fiscale (punctului de maxim al curbei).

Valoarea prelevarilor obligatorii ar merge pana la anulare, daca rata fiscalitatii ar atinge valoarea de 100% (in acest caz limita, orice activitatea impozabila ar disparea). Aceasta se explica prin faptul ca prelevarile obligatorii prea dure distrug baza impozabila.

R₁ R₂ R ₃ Rata presiunii fiscale

In afara nivelului maxim al incasarilor (M) corespunzator ratei R2, se poate remarca faptul ca aceeasi suma a prelevarilor obligatorii (N si N') poate fi obtinuta prin aplicarea a doua valori ale ratei fiscalitatii: R1 si R3.

Curba Laffer se divide in doua parti, delimitate de punctul M: partea stanga este cea admisibila (sau normala), in care inca mai sunt rezerve de crestere a prelevarilor obligatorii, prin marimea ratei presiunii fiscale, si partea dreapta, denumita zona inadmisibila, in care orice suplimentare a presiunii fiscale este in masura sa duca la diminuarea veniturilor autoritatilor publice.

Curba Laffer ramane o reprezentare pur teoretica, deoarece nu permite identificarea cu exactitate a valorii lui M, dincolo de care presiunea devine excesiva.

La aceeasi valoare a presiunii fiscale, tari cu niveluri de dezvoltare economica si sociala diferita se pot plasa de o parte sau de alta a marimii M.

Chiar daca teoreticienii au incercat adesea sa stabileasca unele niveluri maxime, practica, mai devreme sau mai tarziu, le-a depasit de fiecare data. Plafonul fiscal este flotant, pentru ca presiunea fiscala este mai mult o perceptie care difera in functie de circumstante economice, politice si phisologice. Ca urmare, se poate vorbi despre urmatoarele limite ale presiunii fiscale:

limite de ordin psihologic si politic - sunt impuse de reactiile contribuabililor, care pot opune rezistenta puternica fata de cresterea impozitelor, atunci cand acestea tind sa devina excesive. Formele de rezistenta sunt diverse: evaziunea si frauda fiscala, reducerea activitatii productive, mergand chiar pana la miscarile de protest si revolte sociale;

limite de natura economica - se refera la faptul ca prelevarile obligatorii prea apasatoare pot avea ca efect franarea inclinatiei spre munca, economisire si investire si deci slabirea spiritului intreprinzator.

Presiunea fiscala trebuie privita si sub alt aspect: de compensare a poverii fiscale cu avantajele pe care contribuabilii le au prin intermediul cheltuielilor publice finantate prin impozite.