Managementul pasivelor

Managementul pasivelor

Pana in anii `60, bancile considerau managementul pasivelor ca o chestiune asezata, concentrandu-si eforturile pentru a realiza mixul optim al activelor, si aceasta din doua motive principale:

peste 60% din sursele de fonduri ale bancilor le reprezentau depozitele la vedere, care de regula nu produc dobanda, bancile neconcurandu-se pentru obtinerea acestora, si deci volumul acestora fiind dat pentru fiecare banca;

subdezvoltarea pietelor imprumuturilor pentru o zi intre banci, care contribuiau putin la procurarea rezervelor de catre banci.

Dupa 1960, marile banci din centrele financiare puternice incep sa exploreze posibile cai prin care pasivele pot furniza reserve si lichiditate, aceasta conducand la expansiunea pietelor imprumuturilor pentru o zi, precum piata imprumuturilor de moneda centrala, si a noi instrumente financiare, precum certificatele de deposit negociabile, care au permis acestor banci sa-si procure rapid fonduri.

Aceasta a flexibilizat managementul pasivelor, bancile reducandu-si dependenta de depozitele la vedere in procurarea fondurilor, si in consecinta nu au mai considerat pasivele ca fiind date, ca o chestiune asezata, promovand o politica agresiva de crestere a activelor, prin emiterea de pasive conform nevoilor lor.

De exemplu, daca banca, in calitate de centru de moneda, gaseste o oportunitate atractiva de a acorda imprumuturi, ea isi poate procura fondurile necesare prin vanzarea de certificate de deposit negociabile sau, daca ea dispune de o rezerva pe termen scurt, fondurile pot fi imprumutate de la alte banci pe piata monedei centrale, fara a se expune la costuri de tranzactie inalte, aceasta piata putand fi folosita si pentru finantarea creditului.

Accentuarea managementului pasivelor explica, oarecum, modificarile importante din ultimile decenii in compozitia bilantului bancilor. In timp ce ponderea certificatele de depozit si imprumuturile de la alte banci a crescut in mod semnificativ ca surse ale fondurilor bancare, ponderea lor crescand de la 2-5% in 1960 la cca 45% in anul 2002, ponderea depozitelor la vedere a scazut in aceasi perioada de la cca 65% la cca 15%. Flexibilitatea noilor fonduri in managementul pasivelor si dorinta de profituri inalte, au stimulat preocuparile bancilor pentru detinerea de active generatoare de profituri inalte, a caror pondere in bilant a crescut in aceasi perioada de la 45% la cca 70%.