Managementul riscului de tara in viziunea bancilor regionale din S.U.A.

Managementul riscului de tara in viziunea bancilor regionale din S.U.A.

Diversificarea serviciilor si produselor oferite de banci in special clientilor din strainatate a condus la necesitatea evaluarii riscului de tara de catre bancile regionale.

In prezenta lucrare ma voi referi la punctele de vedere privind riscul de tara ale bancilor regionale din SUA.

Majoritatea bancilor regionale au metode  formale, centralizate ce se ocupa cu managementul riscului de tara. O singura banca din cadrul bancilor regionale din SUA detine o metoda care nu este responsabilitatea directa a unui comitet de management superior.

Toate bancile regionale, in afara de una singura, au un mecanism formal de raportare al riscului de tara. In toate bancile regionale riscul de transfer este legat intr-o anumit mod de riscul de credit sau de metodele de aprobare a imprumuturilor si nu este tratat drept un risc independent.

Bancile regionale au stabilit sisteme de determinare a gradului de risc, care in unele cazuri, dar nu in toate, corespunde evaluarii generale a riscului creditului comercial.

Nici o banca nu asociaza metoda de management al riscului de tara, cu functia de management a riscului de piata.

Responsabilitati ale metodei:

Metodele de management ale riscului de tara in cadrul bancilor regionale sunt centralizate si strans legate in general de riscul de credit sau de metodele de aprobare a imprumuturilor. Majoritatea bancilor, cu o singura exceptie, detin un comitet formal superior de management care este responsabil pentru metoda de riscul de tara, in mod direct sau indirect, prin intermediul unui comitet separat al riscului de tara, ce raporteaza comitetului general al riscului de credit. Intr-o banca, comitetul riscului de tara este imputernicit sa faca toate deciziile legate de politicile riscului ce sunt inrudite cu orice activitate de afaceri din afara Statelor Unite. Comitetul este format in majoritate din ofiteri superiori ce detin posturi ca de exemplu: ofiterul sef de credit, ofiterul sef international de credit, analist/managerul riscului de tara, directori manageriali ai marketing-ului global.

Toate bancile regionale au echipe experimentate in management, cu aptitudinile si experienta necesare in controlul acestei arii a riscului. In majoritatea cazurilor, aceste banci sunt in primul rand implicate in activitatile comertului financiar. Totusi, o banca are o experienta considerabila in imprumuturile asociatiilor comerciale independente si straine.

Raportarea mecanismului si monitorizarea

Majoritatea bancilor regionale informeaza comitetul de conducere asupra expunerii regulate la riscul de tara, in timp ce putine banci decalara acest fapt doar ofiterului sef de credit. Totusi, in general, nivelul detalierii expunerii la riscul de tara din raportul prezentat comitetului de conducere este neclar. Este o slaba evidenta ca prezentarile formale asupra riscului de tara au fost sustinute comitetului. O banca nu a stabilit un mecanism formal de declarare in cadrul comitetului sau a managementului superior. Raportarea se realizeaza pe o baza ad hoc. Totusi, expunerile in doua din subordonatele bancii sunt raportate in mod regular comitetului. Bancile Statelor Unite ce sunt in totalitate detinute de banci straine, au adoptat metodele de management a riscului de tara, ale bancii mame. Totusi, aceste banci raporteaza expunerile la riscul de tara catre propriile comitete de conducere si catre cel al bancii mame. Mai mult, comitetele acestor banci detinute de banci straine sunt in mod direct responsabile pentru expunerile inregistrate in Statele Unite. Din acest motiv, desi politicile manageriale in cazul riscului de tara ale bancilor americane detinute de banci straine deriva din banca mama, bancile americane par sa aiba o independenta propice si o guvernare asupra expunerilor la riscul de tara sub propria responsabilitate.

Metoda de analiza a riscului de tara

Toate bancile regionale au o metoda de analiza a riscului de tara.

Majoritatea analizelor asupra riscului de tara sunt realizate intern de catre diviziunile economice ale bancii.

Continutul fisierelor analizei riscului de tara difera de la o banca la alta.Se pare ca nu exista un standard comun pentru informatiile cerute a fi retinute.

In general, informatiile despre metoda de analiza a riscului de tara se pare ca sunt larg raspandite printre banci.

Metode formale

In majoritatea bancilor regionale studiate, analizele riscului de tara sunt realizate de catre departamentele interne de investigare economica. Totusi, doua dintre banci se bazeaza pe analiza riscului de tara, ce este realizata de bancile lor mame straine. Majoritatea bancilor incorporeaza analize realizate din exterior in propriile metode, dar nu se bazeaza pe acestea in mod exclusiv. In plus fata de informatiile primite din actiunile de determinare a nivelului, una dintre banci foloseste date economice de investigare realizate extern. Adancimea sau nivelul detaliilor continute in analiza riscului de tara se incadreaza intre minim(nivel de risc) si detaliat(rapoarte de tara). Informatii despre frecventa evaluarilor a fost colectata la doar trei dintre banci. Una dintre ele a indicat ca se produc evaluari periodice, celelalte doua realizau evaluari anuale. In general bancile din intreaga lume realizeaza evaluari atunci cand primesc o cerere de creditare sau au un credit in derulare intr-o anumita tara.

Cerinte informationale

Informatiile referitoare la riscul de tara includ analize ale tarii (interne si/sau externe), date despre expunere, publicatii, raporturi din ziare si cele gasite pe internet, si alte date legate de tara. O singura banca din SUA creeaza metoda de management a riscului de tara, in timp ce una se bazeaza in schimb pe metoda de analiza a riscului de tara(se presupune ca si pe documentatia) bancii mame straine.

Consideratii privind metodele determinarii riscului de tara

In bancile regionale, riscul de tara este in general definit astfel incat sa cuprinda un spectru mai larg al riscurilor dacat cel al transferului, desi riscul de transfer este o componenta importanta.

Tipurile de expunere prezentate de nivelurile riscului de tara variaza in mod considerabil datorita largii varietati a activitatilor de afaceri conduse de la departare de catre bancile regionale.

O legatura stransa exista intre nivalul riscului de tara si categoriile nivelului de credit.

Nivelurile riscului de tara ale majoritatii bancilor regionale corespund cu nivelurile ICRG(International Country Risk Guide).

In mod normal, un comitet superior de credit sau comitetul de conducere decid asupra nivelurilor riscului de tara.

Nu exista o metoda unanim acceptata de determinare a nivelului riscului de tara la bancile regionale.

In estimarea adecvarii capitalului, majoritatea bancilor regionale folosesc respectivele lor metodologii de determinere a nivelurilor riscului de credit si a alocarii rezervelor.

Metoda formala de determinare a riscului

Bancile regionale aloca niveluri pentru tari in care au afaceri curente. Niciuna dintre banci nu exclude vreo tara din aceasta metoda. Cateva banci calculeaza niveluri ale ratingului si pentru alte tari. Nivelurile riscului calculat de o banca reflecta nivelul riscului unei tari cand nu pot fi onorate obligatiile curente denumite straine. Tarile sunt impartite in straturi pentru a se conforma modului comercial de gradatie. Riscul de tara general va fi in mod normal nivelul cel mai scazut al riscului de tara sau nivelul debitorului strain. Straturile sunt determinate pe baza definitiilor nivelurilor riscului de tara ICRG, agentiilor, nivelurilor externe, indicatorilor economici si criteriului de credit, si dezvoltari politice si economice intr-o tara.

Tipuri cunoscute de expuneri si de produse

Tipurile cunoscute de expuneri in general includ:

Imprumut direct

Activitati pe piata monetara

Alte investitii

Titluri de credit

Riscul echivalentelor de credit

Comertul financiar

Investitii

Corelari cu nivelurile ICRG

Deoarece majoritatea sistemelor de determinare a riscului de tara ale bancilor regionale corespund cu nivelurile ICRG, corelarile directe sunt neclare. Unele banci includ nivelurile ICRG in nivelul lor de risc al bazei de date sistem. Alte banci prefera sa aloce niveluri ale riscului de tara in mod independent fara a lua in considerare nivelurile ICRG. Alta politica de determinare a nivelului riscului de tara al unei banci pune problema terminologiei nivelului de risc si se bazeaza pe riscul de transfer. Totusi, riscul de transfer este reflectat drept o subcategorie a riscului economic, care este o subcategorie a riscului de tara.

Metoda de dezvoltare a nivelurilor

Responsabilitatea alocarii nivelurilor riscului de tara, de obicei tine de comitetul superior de credit sau de comitetul de conducere. Furnizarea si recomandarile nivelurilor riscului provin din surse variate. In jumatate dintre bancile regionale, departamentul de economie conduce sau asista la metoda. Departamentele ramuri sunt de obicei solicitate pentru furnizare aditionala sau validare. Majoritatea bancilor regionale corecteaza nivelurile riscului de tara din agentii externe si de la ICRG pentru a-si confirma conceptele. Cateva banci detinute de strainatate deasemeni primesc date despre bancile lor mame cu problema riscului de tara. Acele pareri sunt luate in considerare, dar bancile detinute de strainatate sunt responsabile in mod independent de nivelurile si de gradele de expunere.

Masurarea expunerii si metoda de formare a limitelor

Baza in formarea limitelor expunerii la riscul de tara variaza in cadrul bancilor regionale. In cazul majoritatii bancilor, gradul maxim de expunere permis pentru orice tara este o functie a ratingului de tara alocat. In doua dintre banci, formarea limitelor de expunere implica un numar ridicat de calcule complexe referitoare la factori mai discreti, ca de exemplu economia, dimensiunea tarii si experienta financiara. Limitele de expunere ale tarii in majoritatea bancilor regionale ramase sunt toate exprimate ca un procent din capitalul bancii, procent calculat pe baza nivelului de risc.

In cele mai multe banci regionale, metoda de formare a limitelor este un exercitiu anual (subiectul analizei lunare sau permanente al unor banci). In plus fata de informatiile din metodele analizei riscului de tara, limitele de tara propuse de obicei reflecta o apreciere a strategiei lor de marketing sau nevoile clientilor. In functie de banca, limitele riscului de tara pot fi aprobate de ofiterul sef de credit, de un management al riscului, de presedintele bancii, sau de comitetul departamentului, apoi executivul si alti ofiteri la nivelul executivului.

Majoritatea limitelor riscului de tara ale bancilor regionale sunt bazate pe un anumit procent de capital. De exemplu, o tara cu rating "1" poate avea o expunere maxima pana la 15% din capital, in timp ce o tara cu un rating "5" este limitata al maxim 1% din capital. Pentru ratinguri intre "3-5" nu exista o parere unanim acceptata referitoare la procesul de limitare.

Strategiile de marketing si Tolerantele de risc

In majoritatea bancilor regionale, strategiile de marketing sunt stabilite de managementul de linie si aprobate de Comitetul director sau de Comitetul de conducere al bancii.

Tolerantele la risc sunt recomandate in general de managementul de linie sau de un Comitet de credit si aprobat de Comitetul director al bancilor regionale.

Managementul strategiilor de marketing variaza de la o banca la alta. In cele mai multe banci regionale, strategiile de marketing sunt stabilite de managementul de linie si aprobate de Comitetul director al bancii si de Comitetul de conducere. La una dintre banci, strategiile de marketing si tolerantele la risc sunt dezvoltate de managementul de linie si aprobate de Comitetul de conducere. In alta banca, inainte ca o piata straina sa fie aprobata pentru tranzactii in afaceri, aria specifica a bancii trebuie sa trimita o cerere formala pentru a detalia analiza rationala astfel incat sa poata conduce afaceri intr-o tara. O banca ce este destul de nou aparuta in cadrul imprumuturilor internationale, este in procesul stablirii unei metode de management a riscului de tara. Strategiile de marketing si tolerantele la risc pentru doua dintre banci sunt stabilite de un comitet al imprumutului sau un Comitet international si aprobat de Comitetele directoare.

Intr-una dintre banci, strategiile de marketing sunt conduse central. Strategia de marketing a unei alte banci este condusa pe o baza regionala (de exemplu America Latina, EMEA, Asia, Estul Mijlociu). Doar doua dintre banci conduc strategii de marketing pe o linie globala a bazei afacerilor.

In concluzie, avand in vedere atentia acordata de catre bancile regionale sin SUA problemei riscului de tara, se impune adoptarea unor modele comune de analiza a acestui risc in toate aceste unitati.

Ar fi indicat ca si in tarile din Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania, sa se acorde o mai mare importanta acestei probleme, avand in vedere globalizarea economica tot mai accentuata.