BANCILE COMERCIALE - FUNCTIILE EXERCITATE DE BANCILE COMERCIALE

BANCILE COMERCIALE

Conform Legii privind activitatea bancara nr. 58/1998, modificata prin Legea nr.485/2003, activitatea bancara in Romania se desfasoara prin institutii de credit autorizate.

Institutia de credit reprezinta:

a) entitatea care desfasoara cu titlu profesional activitate de atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public si de acordare de credite in cont propriu;

b) entitatea emitenta de moneda electronica, alta decat cea prevazuta la lit. a), denumita in continuare institutie emitenta de moneda electronica.

Prin public, in sensul prezentei legi, se intelege orice persoana fizica, persoana juridica ori entitate fara personalitate juridica, ce nu are capacitatea si experienta necesare pentru evaluarea riscului de nerambursare a sumelor depuse. Nu intra in categoria de public: statul, autoritatile administratiei publice centrale si locale, agentiile guvernamentale, bancile centrale, institutiile de credit, institutiile financiare si alte institutii similare.

In Romania institutiile de credit se pot constitui si pot functiona ca banci, organizatii cooperatiste de credit, institutii emitente de moneda electronica si case de economii pentru domeniul locativ. Prin lege speciala se pot reglementa constituirea si desfasurarea activitatii de catre institutii de credit, altele decat cele prezentate, cu respectarea principiilor Legii privind activitatea bancara din Romania. Prezenta lege se aplica bancilor si institutiilor emitente de moneda electronica, persoane juridice romane, si sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit straine. Organizarea si functionarea institutiilor de credit care se constituie ca organizatii cooperatiste de credit si case de economii pentru domeniul locativ sunt reglementate prin legi speciale.

1. FUNCTIILE EXERCITATE DE BANCILE COMERCIALE

O banca (societate bancara) este o entitate a carei activitate implica trei functii de baza[1]:

atrage depozite banesti de la persoane fizice si juridice (fonduri atrase);

permite clientilor sa-si retraga banii sau sa ii transfere in alte conturi;

acorda imprumuturi clientilor care solicita credite, folosind - in principal - fondurile atrase (depozite plasate).

Bancile pot desfasura, in limita autorizatiei acordate, urmatoarele activitati:

a) atragere de depozite si de alte fonduri rambursabile;

b) contractare de credite, incluzand printre altele: credite de consum, credite ipotecare, finantarea tranzactiilor comerciale, operatiuni de factoring, scontare, forfetare;

c) leasing financiar;

d) servicii de transfer monetar;

e) emitere si administrare de mijloace de plata, cum ar fi: carti de credit, cecuri de calatorie si altele asemenea, inclusiv emitere de moneda electronica;

f) emitere de garantii si asumare de angajamente;

g) tranzactionare in cont propriu sau in contul clientilor, in conditiile legii, cu:

- instrumente ale pietei monetare, cum sunt: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;

- valuta;

- contracte futures si options;

- instrumente avand la baza cursul de schimb si rata dobanzii;

- valori mobiliare si alte instrumente financiare;

h) intermediere, in conditiile legii, in oferta de valori mobiliare si alte instrumente financiare, prin subscrierea si plasamentul acestora ori prin plasament si prestarea de servicii aferente;

i) acordare de consultanta cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri si alte aspecte legate de aceasta, consultanta si prestare de servicii cu privire la fuziuni si achizitii de societati comerciale;

j) intermediere pe piata interbancara;

k) administrare de portofolii ale clientilor si consultanta legata de aceasta;

l) pastrare in custodie si administrare de valori mobiliare si alte instrumente financiare;

m) prestare de servicii privind furnizarea de date si referinte in domeniul creditarii;

n) inchiriere de casete de siguranta.

Furnizarea de date si referinte prevazuta la lit. m) se face cu respectarea dispozitiilor legale referitoare la obligatia pastrarii sectului profesional.

Bancile pot desfasura, in limita autorizatiei acordate, si alte activitati permise de legislatia in vigoare, cum ar fi: depozitarea activelor fondurilor de investitii si societatilor de investitii, distribuirea de titluri de participare la fonduri de investitii si actiuni ale societatilor de investitii, actionarea ca operator al arhivei electronice de garantii reale mobiliare, operatiuni cu metale si pietre pretioase si obiecte confectionate din acestea, operatiuni in mandat, servicii de procesare de date, administrare de baze de date ori alte asemenea servicii pentru terti, participare la capitalul social al altor entitati.

Bancile pot presta servicii auxiliare sau conexe legate de activitatile desfasurate, cum ar fi: detinerea si administrarea de bunuri mobile si imobile necesare desfasurarii activitatii sau pentru folosinta salariatilor, si pot efectua orice alte activitati ori operatiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, fara a fi necesara includerea lor in autorizatia acordata.

Operatiunile de leasing financiar vor putea fi desfasurate in mod direct incepand cu data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Pana la aceasta data, operatiunile de leasing financiar pot fi desfasurate prin societati distincte, constituite ca filiale in acest scop.

Bancile nu pot desfasura alte activitati in afara celor prezentate mai sus. De asemenea, bancile nu pot desfasura urmatoarele activitati:

a) operatiuni cu bunuri mobile si imobile, cu unele exceptii (ce sunt prezentate in aliniatul urmator);

b) gajarea propriilor actiuni in contul datoriilor bancii;

c) acordarea de credite sau furnizarea altor servicii clientilor, conditionata de vanzarea sau cumpararea actiunilor bancii;

d) acordarea de credite garantate cu actiunile emise de banca;

e) primirea de depozite, titluri sau alte valori, cand banca se afla in incetare de plati;

f) acordarea de credite conditionata de acceptarea de catre client de alte servicii care nu au legatura cu operatiunea de creditare respectiva.

Bancile pot desfasura urmatoarele operatiuni cu bunuri mobile si imobile:

a) operatiuni necesare desfasurarii activitatii, potrivit prezentei legi;

b) operatiuni cu bunuri mobile si imobile destinate perfectionarii pregatirii profesionale a salariatilor, organizarii unor spatii de odihna si recreare sau asigurarii de locuinte pentru salariati si familiile acestora;

c) inchiriere de bunuri mobile si imobile catre terte parti, cu conditia ca valoarea bunurilor mobile si imobile inchiriate sa nu depaseasca 5% din fondurile proprii ale bancii si ca totalul veniturilor obtinute din aceste operatiuni sa nu depaseasca 5% din totalul veniturilor bancii, mai putin veniturile obtinute din aceste operatiuni; aceste niveluri pot fi depasite in cazuri bine justificate, numai cu aprobarea Bancii Nationale a Romaniei;

d) operatiuni cu bunuri mobile si imobile dobandite ca urmare a executarii silite a creantelor bancii.

Bunurile mobile si imobile dobandite in urma executarii silite a creantelor bancii vor fi vandute de catre banca in termen de un an de la data dobandirii. Pentru motive justificate, termenul poate fi prelungit cu aprobarea Bancii Nationale a Romaniei.

Pentru a functiona cu succes, bancile trebuie sa-si castige increderea publicului in capacitatea lor de a permite depunatorilor sa-si retraga sau sa-si transfere banii.

Pornind de la functiile de baza mentionate, bancile moderne au dezvoltat o varietate de produse si servicii financiar-bancare. Dar dincolo de diversitatea operatiunilor bancare, pozitia financiara a unei banci este reflectata sintetic de bilantul sau contabil.

Bilantul unei banci pune in evidenta corelatia dintre active (ceea ce apartine bancii) si pasive (ceea ce datoreaza altor persoane juridice si fizice, inclusiv propriilor actionari).

Cand o banca acorda un credit unui client, banca dispune de o creanta financiara (pana la rambursarea imprumutului) inregistrata in contractul de credit. In consecinta, creditele acordate clientilor reprezinta active in bilantul bancii.

Cand o banca accepta un depozit, clientul caruia ii apartine depozitul are o creanta asupra bancii pentru rambursarea banilor sai. De aceea, depozitele bancare apar pasive in bilantul bancii.

In tabelul 1.1., este prezentata structura standard a bilantului contabil al unei banci comerciale (forma simplificata)[2].

Tabel 1.1

Bilant contabil

De retinut ca in prezentarea bilantului contabil, o regula esentiala consta in egalitatea care trebuie sa existe intre totalul activelor si totalul pasivelor, la care se adauga fondurile proprii (capital propriu, respectiv fondurile actionarilor):

2. REGLEMENTARI PRIVIND ORGANIZAREA SI TINEREA CONTABILITATII

Societatile bancare persoane juridice cu sediul in Romania, au, potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, obligatia organizarii si tinerii contabilitatii la sediile declarate de pe teritoriul Romaniei.

Bancile sunt obligate sa pastreze la sediile declarate (Centrala, sucursale, agentii), documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate, precum si registrele contabile legale si sa depuna la dispozitia organelor in drept in cadrul exercitarii atributiilor lor legale.

Bancile in calitate de unitati patrimoniale au obligatia sa asigure:

a) intocmirea documentelor justificative pentru orice operatiune care le afecteaza patrimoniul;

b) inregistrarea in contabilitate a operatiunilor patrimoniale;

c) inventarierea patrimoniului bancii;

d) intocmirea bilantului contabil;

e) controlul asupra operatiunilor patrimoniale efectuate;

f) furnizarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la situatia patrimoniului si rezultatele obtinute de banca.

Banca Nationala a Romaniei elaboreaza pentru banci impreuna cu acestea, planul de conturi si Normele Metodologice privind utilizarea acestuia, precum si modelele bilanturilor contabile si formularele comune ce se folosesc in activitatea bancara, aprobate de Ministerul Finantelor.

Contabilitatea se conduce in partida dubla si trebuie sa asigure:

a) inregistrarea cronologica si sistematica in contabilitate a tuturor operatiunilor patrimoniale, in functie de natura lor, in mod simultan, in debitul unor conturi si creditul altor conturi, denumite conturi corespondente;

b) stabilirea totalului sumelor debitoare si creditoare, precum si a soldului final al fiecarui cont;

c) intocmirea lunara a balantei de verificare, care reflecta egalitatea intre totalul sumelor debitoare si creditoare si totalul soldurilor debitoare si creditoare ale conturilor;

d) prezentarea situatiei patrimoniului si a rezultatelor obtinute, respectiv a activelor si pasivelor prin bilant, precum si a veniturilor, cheltuielilor si a beneficiilor sau pierderilor, prin contul de profit si pierdere.

Pentru evaluarea elementelor patrimoniale Legea contabilitatii stabileste urmatoarele reguli:

Reguli generale:

a) La data intrarii in patrimoniu, bunurile se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate la valoarea de intrare, denumita valoarea contabila care se stabileste astfel:

-bunurile procurate cu titlu oneros, la valoarea de achizitie denumita cost de achizitie;

-bunurile reprezentand aport la capitalul social sau obtinute cu titlu gratuit, la valoarea de utilitate, in functie de pretul pietei, utilitatea, starea si amplasarea acestora;

-bunurile produse de banca (programe informatice si altele), la cost de productie.

Creantele si datoriile se inregistreaza in contabilitate la valoarea lor nominala.

b) Evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuala sau de utilitate a fiecarui element, denumita valoare de inventar. Valoarea de utilitate a creantelor si datoriilor se stabileste in functie de valoarea lor probabila de incasat, respectiv de plata.

c) La incheierea exercitiului, elementele patrimoniale se evalueaza si se reflecta in bilantul contabil la valoarea de intrare in patrimoniu, respectiv valoarea contabila pusa de acord cu rezultatele inventarierii;

d) La data iesirii din patrimoniu sau la darea in consum, bunurile se evalueaza si se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.

Reguli specifice:

a) La fiecare inchidere contabila, operatiunile calificate de acoperire sunt evaluate la cursul utilizat pentru evaluarea elementelor acoperite. Cursul utilizat este cursul la vedere sau cursul la termen, in functie de natura operatiunilor acoperite.

b) Operatiunile in devize se inregistreaza in conturi deschise pe fiecare valuta in parte, iar soldul acestora se evalueaza la valoarea lor de piata.

c) Cesiunile temporare de active sunt considerate operatiuni de trezorerie cu mentinerea in activ a elementelor cedate. Elementele cedate cu posibilitate de rascumparare se inregistreaza in conturile in afara bilantului.

d) Titlurile de tranzactie se evalueaza la valoarea lor de piata.

e) Primele sau decontarile aferente titlurilor de investitii se repartizeaza asupra conturilor de venituri sau de cheltuieli, dupa caz, pe durata de viata reziduala a titlurilor. In cazul scaderii valorii titlurilor de investitii, ca urmare a deprecierii valorii acestora, nu se constituie provizion.

f) In cadrul operatiunilor consortionale de finantare, fiecare banca asociata intr-un consortiu sau sindicat inregistreaza numai cota-parte fixata prealabil.

g) Activele gajate sau date in garantie, cu exceptia numerarului, sunt mentinute, in toate cazurile, in bilantul bancii, iar activele primite in gaj sau garantie, cu exceptia numerarului, nu figureaza in bilantul bancii, chiar daca se refera la angajamente proprii sau in contul tertilor.

h) Angajamentele date in contul tertilor se inregistreaza in conturile in afara bilantului, in cadrul angajamentelor de garantie, iar cele date in cont propriu se evidentiaza numai in conturile de evidenta in afara bilantului.

In scopul reflectarii corecte a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute, trebuiesc respectate urmatoarele principii contabile:

a) Principiul prudentei, potrivit caruia nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinand cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exercitiului curent sau anterior. De la acest principiu exista derogari in ceea ce priveste operatiunile de piata, atunci cand sunt evaluate la pretul pietei.

b) Principiul permanentei metodelor, care conduce la continuitatea aplicarii regulilor si normelor privind evaluarea, inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor, asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor contabile. Schimbarea metodelor nu poate fi decat exceptionala si trebuie sa fie mentionata in raportul de gestiune si in raportul cenzorilor.

c) Principiul continuitatii activitatii

d) Principiul independentei exercitiului, care presupune delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor aferente activitatii bancii pe masura angajarii acestora si trecerii lor la rezultatul exercitiului la care se refera.

e) Principiul intangibilitatii bilantului, potrivit caruia bilantul de deschidere a unui exercitiu trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere a exercitiului precedent.

f) Principiul necompensarii, potrivit caruia elementele de activ si de pasiv trebuie sa fie evaluate si inregistrate in contabilitate separat, nefiind admisa compensarea intre posturile de activ si cele de pasiv, intre veniturile si cheltuielile din conturile de rezultate. Exista derogari in ceea ce priveste compensarea autorizata pentru rezultatele obtinute din operatiunile privind swap-urile de dobanda si din operatiunile de piata (titluri de tranzactie, instrumente financiare la termen).

g) Principiul nominalismului sau costului istoric, potrivit caruia costul istoric la care un activ sau un pasiv a intrat in patrimoniu si a fost inregistrat in contabilitate trebuie sa fie mentinut.

Exista derogari in ce priveste operatiunile in devize, titlurile de tranzactie si instrumentele financiare la termen deoarece acestea fac obiectul unor reevaluari periodice la pretul de piata.

h) Principiul suprematiei realitatii asupra aparentei, potrivit caruia aspectul economic si financiar este privilegiat fata de aspectul pur juridic. Aplicatiile lui in domeniul bancar sunt multiple: operatiunile de pensiune livrata sau nelivrata, operatiunile de vanzare de titluri cu posibilitate de rascumparare, etc.

i) Principiul regularitatii, sinceritatii si imaginii fidele asupra patrimoniului, situatiei financiare, rezultatului, operatiunilor si riscurilor asumate.

j) Principiul pragului de importanta semnificativa, potrivit caruia toate informatiile de importanta semnificativa trebuie sa figureze in documentele comunicate tertilor.

Contabilitatea bancilor se organizeaza in compartimente distincte conduse de catre directorul financiar - contabil, contabilul sef sau alta persoana imputernicita sa indeplineasca aceasta functie.

Contabilitatea generala, numita si financiara, are la baza norme unitare privind organizarea si conducerea acesteia care au caracter obligatoriu pentru toate bancile, avand ca obiectiv principal furnizarea informatiilor necesare atat pentru necesitatile proprii cat si in relatiile cu asociatii sau actionarii, clientii, furnizorii, bancile, organele fiscale si alte persoane juridice si fizice.

Contabilitatea de gestiune se organizeaza de catre fiecare banca in functie de specificul activitatii si necesitatile proprii, avand ca obiective: stabilirea cheltuielilor, veniturilor si rezultatelor pe fiecare subunitate, rentabilitatea activitatilor si serviciilor prestate de banca, intocmirea bugetului de venituri si cheltuieli pe subunitati si activitati, si altele.

Raspunderea pentru organizarea si tinerea contabilitatii revine administratorului, respectiv persoanei care are obligatia gestionarii patrimoniului bancii.

Atributiile directorului financiar - contabil sau altei persoane imputernicite sa indeplineasca aceasta functie, precum si a personalului din subordinea acestora, in domeniul contabilitatii, se stabilesc de catre administrator.

In cazul in care contabilitatea bancii se organizeaza si se tine de catre persoane juridice autorizate raspunderea revine acestor persoane, relatiile dintre aceste persoane si unitatea patrimoniala stabilindu-se pe baza de contract scris de prestari de servicii.

In cazul in care contabilitatea bancii nu se tine de catre persoane autorizate, raspunderea asupra respectarii normelor contabile revine persoanei care are obligatia gestionarii patrimoniului unitatii patrimoniale.

Conform Legii contabilitatii principalele registre utilizate in contabilitate sunt: registrul-jurnal, registrul-inventar si cartea mare.

Registrul jurnal este un document contabil obligatoriu, in care se inregistreaza, in mod cronologic, operatiunile patrimoniale prin respectarea succesiunii documentelor dupa data de intocmire sau intrare a acestora in banca. Se intocmeste de centrala bancii si de fiecare subunitate a bancii cu contabilitate proprie.

Registrul-jurnal se prezinta sub forma unui registru-jurnal general si a unor registre-jurnal auxiliare ("Jurnalul operatiunilor zilei" si "Recapitulatia pe conturi a jurnalului operatiunilor zilei").

Inregistrarile in registrul-jurnal au la baza elemente cu privire la: felul, numarul si data documentului, explicatiile, conturile debitoare si creditoare corespunzatoare operatiunilor efectuate.

Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu in care se inregistreaza toate elementele patrimoniale de activ si de pasiv, grupate in functie de natura lor, conform posturilor din bilantul contabil, inventariate potrivit normelor legale. Se intocmeste la fiecare subunitate a bancii, precum si centralizat, la nivelul bancii.

Elementele patrimoniale inscrise in registrul-inventar au la baza listele de inventariere sau alte documente care justifica fiecare post din bilantul contabil.

Registrul "Cartea Mare" este un document contabil obligatoriu in care se inscriu lunar, direct, pentru fiecare cont, inregistrarile efectuate in registrul-jurnal auxiliar("Recapitulatia pe conturi a jurnalelor operatiunilor zilei") stabilindu-se situatia fiecarui cont, respectiv soldul initial, rulajele debitoare, rulajele creditoare si soldurile finale.

Cartea mare sta la baza intocmirii balantei de verificare si se intocmeste de centrala bancii si de fiecare subunitate a bancii cu contabilitate proprie.

Registrele de contabilitate se pot prezenta sub forma de registre sau documente informatice.

Orice operatiune patrimoniala se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un inscris care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ, care cuprinde urmatoarele elemente principale:

-denumirea documentului;

-denumirea si sediul unitatii patrimoniale care il intocmeste;

-numarul si data intocmirii;

-mentionarea partilor care participa la efectuarea operatiunii (cand este cazul);

-continutul operatiunii patrimoniale si temeiul legal al efectuarii ei;

-datele cantitative si valorice aferente operatiunii efectuate;

-numele, prenumele si semnaturile persoanelor carel-au intocmit, vizat si aprobat;

-alte elemente menite sa asigure consemnarea corecta a operatiunilor efectuate.

Pentru verificarea inregistrarii corecte in contabilitate a operatiunilor patrimoniale se intocmeste balanta de verificare (obligatoriu lunar), document contabil care serveste la intocmirea bilantului contabil. Balanta de verificare cuprinde pentru toate conturile, urmatoarele elemente: simbolul si denumirea conturilor, soldurile initiale debitoare/creditoare, rulajele debitoare si creditoare, totalul sumelor debitoare si creditoare, soldurile finale debitoare /creditoare.

Cu ajutorul balantei de verificare se verifica corelatiile dintre egalitatile generate de dubla inregistrare a operatiunilor patrimoniale in contabilitate, respectiv concordanta dintre totalul inregistrarilor din registrul-jurnal si totalul rulajelor debitoare si creditoare din balanta, precum si concordanta dintre totalul soldurilor finale debitoare si creditoare din cartea mare si totalul soldurilor finale debitoare si creditoare din balanta.

Balanta de verificare se intocmeste atat pentru conturile sintetice cat si pentru conturile analitice(pentru acestea din urma se poate intocmi si numai situatia soldurilor). Prin intermediul balantei de verificare analitice se verifica concordanta dintre conturile sintetice si analiticele lor.

Balanta de verificare se intocmeste separat pentru conturile bilantiere si respectiv pentru conturile in afara bilantului.

Potrivit prevederilor legale registrele de contabilitate precum si documentele justificative se pastreaza in arhiva bancii timp de zece ani, cu incepere de la data incheierii exercitiului in cursul caruia au fost intocmite (exceptie fac statele de salarii care se pastreaza 50 de ani).

Potrivit art. 8 din Legea contabilitatii, bancile sunt obligate sa efectueze inventarierea generala a patrimoniului: la inceputul activitatii; cel putin o data pe an pe parcursul functionarii sale; in cazul fuzionarii sau incetarii activitatii; in alte situatii prevazute de lege.

Inventarierea are ca scop principal stabilirea situatiei reale a patrimoniului si cuprinde toate elementele patrimoniale precum si bunurile detinute cu orice titlu apartinand altor persoane fizice sau juridice.

Inventarierea reprezinta ansamblul operatiunilor prin care se constata existenta tuturor elementelor de activ si pasiv, cantitativ si valoric sau numai valoric, dupa caz, existente in patrimoniul bancii, la data la care acestea se efectueaza.

La inceputul activitatii, inventarierea are ca obiect principal stabilirea si evaluarea elementelor patrimoniale ce constituie aportul in natura.

Pe parcursul functionarii bancii, inventarierea se efectueaza cel putin o data pe an, de regula la incheierea exercitiului financiar.

In functie de natura si complexitatea activitatii bancii, la inventariere se asigura, in principal: stabilirea perioadelor; organizarea si numirea persoanelor imputernicite sa efectueze inventarierea; pregatirea conditiilor necesare efectuarii inventarierii; inregistrarea in contabilitate a tuturor operatiunilor aferente exercitiului; efectuarea faptica a inventarierii; determinarea rezultatelor inventarierii si valorificarea acestora.

Rezultatele inventarierii se consemneaza  intr-un proces verbal de inventariere, in care se inscriu: perioada si gestiunile inventariate, persoanele care au efectuat inventarierea; plusurile si minusurile constatate; compensarile efectuate; bunurile depreciate, creantele si datoriile indoielnice; valorificarea rezultatelor inventarierii; constituirea si regularizarea provizioanelor; alte elemente privind concluziile si propunerile referitoare la inventarierea patrimoniului bancii.

Potrivit Legii contabilitatii, exercitiul financiar al bancii incepe la 1 ianuarie si se incheie la 31 decembrie, cu exceptia primului an de activitate, cand acesta incepe la data infiintarii (inmatricularii).

La inchiderea exercitiului trebuie efectuate toate operatiunile de stabilire a totalului rulajelor si soldurilor conturilor pe ansamblul exercitiului incheiat, precum si repunerea soldurilor in exercitiul urmator. Inchiderea si deschiderea conturilor se poate efectua prin utilizarea unor conturi distincte "Bilant de inchidere" si "Bilant de deschidere" sau prin debitarea/creditarea conturilor cu solduri creditoare/debitoare.

Situatiile anuale ce le intocmesc bancile comerciale sunt:

-bilantul;

-contul de profit si pierdere;

-situatia elementelor in afara bilantului;

-alte anexe.

Bilantul contabil al bancilor comerciale este intocmit in forma sa agregata de catre Banca Nationala a Romaniei. Bilantul agregat cuprinde bilanturile consolidate ale tuturor bancilor comerciale din Romania.

Structura bilantului agregat are in vedere provenienta surselor bancilor comerciale. Criteriul de reflectare in bilant a activelor este cel al lichiditatii. Activele cele mai lichide sunt plasate in partea superioara a bilantului, iar activele cel mai putin lichide in partea inferioara.

Activul bilantului este structurat pe doua grupe:

a)Active externe, care cuprind bunuri si creante apartinand bancilor comerciale dar existente in afara granitelor tarii si se exprima in lei si valuta. In componenta activelor externe intra:

1. Numerar si cecuri;

2. Depozite la banci in strainatate;

3. Titluri de participatie si plati externe.

b)Activele interne cuprind bunuri care apartin bancilor comerciale si care se gasesc in interiorul tarii. In componenta activelor interne intra:

Numerarul in casieriile bancilor;

Creditele, reflecta totalitatea plasamentelor bancilor sub forma imprumuturilor;

Sumele in tranzit intre sedii, mai poarta denumirea de active intrabancare si rezulta din decontarile intre sediile aceleiasi banci;

Activele interbancare, sunt decontari rezultate din operatii efectuate intre banci. Ele se pot regasi sub forma:

4.1. Depunerilor la alte banci

Creditelor acordate altor banci

Alte active,care reprezinta o grupare eterogena formata din:

5.1. Credite preluate de la alte banci

Creante proprii bancii

Valori materiale(materiale, obiecte de inventar)

Imobilizari financiare, necorporale, corporale

Valori de regularizat.

Pasivul bilantului cuprinde sursele proprii si atrase, evidentiate in functie de locul unde exista. Elementele de pasiv sunt ordonate in bilant in functie de exigibilitate, cele imediat exigibile se gasesc in partea superioara a pasivului bilantier iar cele greu exigibile in partea inferioara a bilantului.

Grupele pasivului sunt:

a)Pasivele externe sunt surse atrase de catre banci, exprimate in lei sau in valuta, care provin din afara granitelor tarii. In componenta pasivelor externe intra:

Imprumuturi de la banci straine;

Depozite ale bancilor straine;

Depozite ale persoanelor nerezidente.

b)Pasivele interne sunt surse proprii si atrase ale bancilor, exprimate in lei si valuta, provenite din interiorul granitelor tarii. In aceasta categorie intra:

1. Depozitele clientilor:

1.1. Agenti economici (depozite propriu-zise si depozite pentru investitii)

Populatie (depozite la vedere si la termen)

2. Depozitele institutiilor financiare reprezentate de:

2.1. Depozite deschise de alte banci

2.2. Depozite ale fondurilor mutuale

2.3. Depozite ale societatilor de investitii 3. Depozitele publice, care sunt constituite pe seama fondurilor cuvenite statului si a disponibilitatilor bugetului central si ale bugetelor locale.

4. Sume in tranzit intre sediile bancilor, se mai numesc pasive intrabancare si provin din relatiile intre sedii generatoare de datorii.

5. Pasivele interbancare, rezulta din relatiile dintre bancile comerciale sau dintre acestea si Banca Nationala a Romaniei. Pot imbraca forma de: 5.1. Imprumuturi de la alte banci romanesti

5.2. Depozite constituite de banci corespondente

5.3. Imprumuturi de refinantare de la BNR

6. Fondurile proprii, care cuprind:

6.1. Capitalul propriu si care se compune din:

-capitalul social varsat;

-elemente asimilate capitalului;

-prime legate de capital, integral varsate;

-rezerve (legale, statutare, rezerva generala pentru riscul de credite, rezerve din influentele de curs valutar aferente aprecierii disponibilitatilor in valuta, rezerve din diferente favorabile din reevaluarea patrimoniului);

-fonduri (fondul imobilizarilor corporale, fondul pentru cresterea surselor proprii de finantare, fonduri cu caracter permanent puse la dispozitia unitatilor proprii din strainatate);

-rezultatul reportat reprezentand profit nerepartizat;

-rezultatul net al exercitiului curent.

6.2. Capitalul suplimentar compus din:

-datoria subordonata;

-subventii pentru investitii;

-diferente favorabile din reevaluare;

-provizioane reglementate;

-provizioane pentru riscuri si cheltuieli.

7. Alte pasive care contin:

7.1. Datorii fata de personal si asimilate;

7.2. Datorii fiscale;

7.3. Creditori diversi;

7.4. Valori de regularizare.

Contul de profit si pierdere este documentul de sinteza prin care se realizeaza analiza dinamica a veniturilor si cheltuielilor generate de procesele economice si financiare specifice activitatii bancare.

Specificul activitatii bancare face ca determinarea performantei bancare sa implice pe langa stabilirea rentabilitatii si determinarea riscurilor bancare.

Contul de profit si pierdere al societatilor bancare structureaza veniturile si cheltuielile dupa natura lor.

Elemente in afara bilantului reprezinta un document care sintetizeaza elementele cu care banca are o anumita legatura, dar care, pana la momentul intocmirii, nu greveaza patrimoniul bancii. Ele imbraca, in principal, forma angajamentelor si garantiilor asumate de bancile comerciale.

Situatia acestor elemente furnizeaza informatii pentru determinarea ratei de solvabilitate a bancii care exprima posibilitatea acesteia de a acoperi din sursele proprii creditele avansate si angajamentele asumate.

Anexa reprezinta un document care are rolul de a detalia informatiile prezentate in bilantul contabil si contul de profit si pierdere. Pe langa explicarea elementelor sunt cuprinsi si o serie de indicatori statistici, care alaturi de informatiile contabile ofera o imagine de ansamblu a situatiei bancii.

Particularitati ale planului de conturi

Planul de conturi contine opt clase de conturi simbolizate cu o cifra, grupe de conturi simbolizate cu doua cifre, conturi sintetice de gradul I simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice de gradul II simbolizate cu patru cifre, conturi sintetice de gradul III simbolizate cu cinci cifre. Conturile din cele opt clase (1-7 si 9) se utilizeaza de catre toate bancile. In functie de criteriile generale si necesitatile proprii fiecare banca are competenta sa-si dezvolte in analitic conturile sintetice.

Conturile prevazute in planul de conturi sunt ordonate in functie de lichiditatea activelor si exigibilitatea pasivelor, in corelare cu normele care stau la baza intocmirii bilantului contabil.

Pentru contabilizarea operatiunilor de mandat in contul trezoreriei statului, bancile utilizeaza conturi distincte deschise in cadrul clasei 8, iar pentru operatiunile aferente contabilitatii de gestiune, bancile pot utiliza conturi distincte, deschise in cadrul altor clase decat cele care figureaza in planul de conturi si cele deschise in cadrul clasei 8. Conturile aferente operatiunilor de mandat in contul trezoreriei statului si celor de gestiune nu se includ in balantele de verificare a conturilor de bilant si in afara bilantului.

3. REGLEMENTARI PROPRII IN SISTEMUL BANCAR ROMANESC

Reglementarile proprii din sistemul bancar romanesc sunt consecinta fie a unei decizii colective, prin unele activitati ale Asociatiei Romane a Bancilor, fie a unei decizii individuale, prin masurile luate de fiecare banca. Astfel, pe langa reglementarile emise de Banca Nationala a Romaniei, fiecare banca si-a emis propriile sale reglementari.

ASOCIATIA ROMANA A BANCILOR

Asociatia Romana a Bancilor este o asociatie profesionala, bazata pe voluntariat si creata cu scopul cresterii prestigiului profesional si a influentei sectorului bancar comercial. Aceasta asociatie se afla in legatura cu Banca Nationala Romaniei, Guvernul Romaniei si organizatii profesionale similare din alte tari.

O reglementare proprie este reprezentata de problema statutului de membru. Deoarece calitatea de membru al Asociatiei Romane a Bancilor implica existenta unui anumit standard de probitate si acceptare din partea comunitatii bancare, asociatia verifica cu atentie documentele bancii care solicita aderarea. Nu sunt permise persoane individuale ca membre, deci bancile pot deveni membre numai ca institutii.

O particularitate a activitatii Asociatiei Romane a Bancilor consta in aceea de a conveni asupra standardelor de practica comuna , care , ulterior vor fi adoptate de catre fiecare banca.

Referitor la reglementari, exista argumente favorabile atat pentru reglementarile proprii, cat si pentru cele externe.

Argumentele aduse in favoarea reglementarilor proprii sunt:

bancile vor intelege cel mai bine cum ar putea reglementarile proprii sa raspunda   cerintelor activitatii bancare, concurentei si functionarii pietei libere;

reglementarile proprii reflecta seriozitatea activitatii desfasurate;

stabilirea propriei politici este mai eficienta, ea constand in monitorizarea de catre fiecare banca, nu doar a activitatii sale, ci si a altor banci, astfel incat nici o banca sa nu obtina un avantaj prin incalcarea legii.

Argumentele favorabile reglementarilor externe sunt:

fara aceste reglementari, bancile ar putea sa stabileasca standarde care le-ar putea aduce avantaje excesive, slabind protectia clientilor;

in absenta reglementarilor externe, ar fi posibil sa existe mai putina fermitate in ceea ce priveste punerea in aplicare a unor sanctiuni impotriva celor incorecti, care pot fi prieteni sau parteneri de afaceri;

reglementarile proprii pot avea drept rezultat lipsa de omogenitate a standardelor profesionale, ceea ce ar stopa adoptarea unei practici optime.

S-a demonstrat ca singura politica ce da rezultate bune o constituie utilizarea combinata a legislatiei, adica a reglementarilor externe impreuna cu reglementarile interne. In multe tari au loc dezbateri continue cu privire la nivelul cel mai eficient de combinare a reglementarilor proprii cu cele externe.

Un sector bancar puternic si responsabil constituie o baza importanta economiei de piata. In cazul in care bancile nu isi vor stabili ele insele reglementarile proprii, vor interveni autoritatile guvernamentale, care vor face acest lucru. Un anumit grad de libertate in stabilirea reglementarilor proprii permite sectorului bancar exercitarea unui control suplimentar asupra propriului destin.

REGLEMENTARI PROPRII ALE BANCILOR COMERCIALE

Este in interesul fiecarei banci sa isi stabileasca reglementari proprii, conform eticii bancare. Banca nu face acest lucru doar pentru ca este supravegheata de Banca Nationala a Romaniei, ci si pentru ca reputatia bancii privind probitatea si grija ei fata de client poate deveni un avantaj comercial important in conditiile unei concurente puternice.

Fiecare banca are propriile sale coduri de conduita si practica bancara, iar acestea reflecta atitudinea bancii fata de clientii sai si defineste standardele de conduita profesionala ale angajatilor fata de clienti si totodata fata de banca. Nu toate bancile si-au elaborat astfel de coduri de conduita si practica bancara, insa cele care nu au facut-o inca, cu siguranta intentioneaza ca pe viitor sa le elaboreze. Unele banci isi axeaza codurile asupra modului de conduita al angajatilor, in timp ce altele pun mai mult accent pe standardele de politica si practica fata de clienti. Exista si banci care au adoptat codurile de conduita si practica deja validate de experienta unor state dezvoltate.

In Romania, codurile de conduita si practica ale bancilor comerciale se refera la urmatoarele domenii:

respectarea legilor tarii;

pastrarea confidentialitatii si a secretului bancar;

corectitudine fata de clienti, in ceea ce priveste specificul operatiunilor bancare;

evitarea conflictelor de interese.

In general, personalului bancii i se cere sa respecte cerintele cu privire la pastrarea confidentialitatii si a secretului bancar referitor atat la clientii bancii, cat si la activitatile si politicile bancii. Aceasta cerinta este inclusa ca o clauza a contractelor de angajare in banca. De asemenea, in regulamentele de practica bancara, mai sunt indicate atitudinea si modul de conduita pe care trebuie sa-l aiba angajatii fata de clienti in ceea ce priveste politetea, acordarea informatiilor si abordarea cu profesionalism a reclamatiilor.

Prin aceste coduri, angajatii sunt obligati sa trateze clientii in mod corect si rezonabil, furnizand acestora informatii clare, adecvate si periodice referitoare la conturile lor. Totodata, bancile se obliga sa nu lichideze contul unui client daca nu are o motivatie solida si fara instiintarea acestuia in prealabil.

Sistemul bancar romanesc este preocupat de perfectionarea standardelor profesionale, in vederea armonizarii practicilor din Romania cu standardele acceptate pe plan international. Sistemul bancar din tara noastra incearca o imbunatatire permanenta, iar codurile de conduita si practica profesionala in bancile comerciale reprezinta o dovada in acest sens.

CARTELURI BANCARE

In Romania, ca in multe alte tari, formarea cartelurilor bancare este interzisa prin lege. Cartelurile sunt asociatii de agenti economici care functioneaza pe aceeasi piata si care se pun de acord asupra catorva aspecte, cum ar fi : segmentele de piata, nivelurile de productie, preturile . Agentii economici din cadrul acestor asociatii iau decizii asupra practicii si politicii comerciale, avand drept scop asigurarea unei pozitii dominante pe piata, de monopol.

Formarea cartelurilor bancare are consecinte negative, dintre care cu efecte mai puternice o reprezinta deteriorarea concurentei libere si loiale. In loc ca bancile sa concureze in avantajul clientului, care poate sa aleaga cel mai bun pret, cele mai bune servicii, cartelurile bancare contravin principiilor concurentei , deformand functionarea pietei bancare.

4. CLIENTII BaNCilor comerciale

Se pot da numeroase definitii ale clientului, insa una din cele mai des intalnite considera clientul a fi "orice persoana cu care se intra in contact in timpul activitatii zilnice"[3]. Pornind de la aceasta definitie, trebuie sa avem in vedere faptul ca o persoana, fie un client potential sau un client real, poate veni in contact cu banca prin mai multe modalitati: prin reclamele bancii, prin anunturile din presa ale bancii, prin anunturile afisate la sediul bancii,prin informatii pe care le solicita telefonic, prin solicitari in scris de informatii sau servicii,prin prezentarea la banca. De asemenea , o persoana poate veni "in contact" cu banca prin intermediul imaginii pe care si-a format-o despre unul sau unii salariati ai bancii, avand ca punct de reper comportamentul acestora in afara cadrului bancii.

Conform Normelor Bancii Nationale a Romaniei nr.3 din 26 februarie 2002 privind standardele de cunoastere a clientelei, publicate in Monitorul Oficial numarul 154 din 4 martie 2002, "clientul"  este:

a)      orice persoana fizica, persoana juridica sau entitate fara personalitate juridica ce are deschis la banca un cont prin care sunt derulate operatiuni care implica primirea sau distribuirea de fonduri ;

b)      orice persoana fizica, persoana juridica sau entitate fara personalitate juridica ce are legatura cu o tranzactie financiara in care banca este implicata si care poate genera un risc reputational sau de alta natura pentru aceasta .

Pentru a fi inteles in sensul cel mai larg, insa, termenul "client" trebuie sa includa:

orice persoana sau entitate care este beneficiarul real al tranzactiilor derulate de intermediarii de profesie, cum ar fi organisme de plasament colectiv in valori mobiliare, fondurile de pensii ;

alte entitati ale caror active sunt administrate de societati de administrare ;

beneficiarul real al tranzactiilor derulate prin conturile administrate de avocati ;

societati de valori mobiliare, agenti de bursa pentru clientii acestora, beneficiarul real al tranzactiilor derulate prin conturi deschise pe numele unui imputernicit sau ale unei persoane interpuse ;

orice beneficiar direct sau indirect al unui cont de disponbilitati, de depozit, de credit sau al unui alt cont prin care sunt derulate operatiuni care implica primirea sau distribuirea de fonduri ;

bancile corespondente ;

orice persoana imputernicita sa opereze in conturile unui client al bancii.

In urma definitilor date mai sus, rezulta ca o clasificare a clientilor ii imparte in:

clienti persoane juridice;

clienti persoane fizice (comercianti) ;

clienti entitati fara personalitate juridica (persoane fizice).

Bancile, in functie de marimea, complexitatea si intinderea activitatii, isi elaboreaza programe de cunoastere a clientelei astfel incat aceste sa fie adaptate la gradul de risc asociat categoriilor de clienti cu care banca intra in relatii.

Programele de cunoastere a clientelei trebuie sa cuprinda:

o politica de acceptare a clientului ;

metode de identificare ai de incadrare a clientului in categoria de clientela corespunzatoare ;

modalitatii de intocmire si pastrare a evidentelor corespunzatoare ;

monitorizarea operatiunilor derulate prin conturi in vederea detectarii tranzactiilor suspecte si procedura de raportare a acestora;

modalitati de abordare a tranzactiilor in si/sau din jurisdictiile in care nu exista reglementarii adecvate in ceea ce priveste spalarea banilor;

sisteme de verificare a modului de implementare a programelor elaborate si de evaluare a eficientei acestora ;

programe de pregatire a personalului in domeniul cunoasterii clientelei.

Programele de cunoastere a clientelei, elaborate obligatoriu in forma scrisa dupa ce au fost aprobate de consiliul de administratie al fiecarei banci, trebuie sa fie cunoscute de intreg personalul. Periodic, aceste programe sunt reanalizate de consiliul de administratie in vederea adaptarii lor corespunzatoare.

Programele de cunoastere a clientelei trebuie sa aiba in vedere toate operatiunile bancii si sa mai prevada: deschiderea de conturi curente, de depozit, de economii, de credit, de card, de conturi de evidenta a valorilor mobiliare; efectuarea tranzactiilor cu valori mobiliare, cu valuta, metale si pietre pretioase, a caror valoare depaseste 10000 euro in echivalent; operatiuni cu numerar care depasesc 10000 euro in echivalent; inchirierea casetelor de siguranta; acordare de credite si operatiuni cu efecte de comert.

Se considera a fi operatiuni cu numerar, operatiunile efectuate la ghiseul bancii, sub forma de schimb valutar, vanzare - cumparare de metale pretioase, subscriere de obligatiuni, vanzarea de cecuri de calatorie, incasarea de cecuri.

Pentru toate conturile bancile trebuie sa dispuna de sisteme de detectare a operatiunilor neobisnuite sau suspecte. Banca trebuie sa se concentreze asupra tipurilor de tranzactii care nu se incadreaza in tiparele obisnuite si sa izoleze tranzactiile care prezinta factori de risc ce necesita o evaluare ulterioara. Aparitia unor suspiciuni depinde de volumul activelor sau al veniturilor, de tipul tranzactiilor, circumstantele economice, reputatia tarii de origine si de plauzibilitatea explicatiilor oferite de client.

Tranzactiile suspecte pot include:

a)      tranzactiile care nu corespund tiparelor obisnuite datorita frecventei neobisnuite a retragerilor sau depunerilor operate in cont ;

b)      tranzactiile complexe, de o valoare semnificativa, care implica depuneri si retrageri de sume mari de bani;

transferuri externe sau alte operatiuni care nu par sa aiba un sens economic, comercial sau legal, inclusiv transferuri externe care nu se circumscriu activitatii statutare a clientului sau care sunt ordonate de clienti care nu sunt angajati in activitatea statutara.

Banca trebuie totodata, sa asigure implementarea programelor de cunoastere a clientelei in toate unitatile sale teritoriale si filiale, atat din tara cat si din strainatate. Daca este cazul banca va implementa si masuri speciale de securitate.