NOTIUNI GENERALE PRIVIND IMPOZITELE

NOTIUNI GENERALE PRIVIND IMPOZITELE

1. Continutul, rolul si functiile impozitelor. Principiile si criteriile impunerii

Procesul de finantare a activitatilor statului in domenii cum sunt apararea,ordine publica, functionarea organelor administratiei publice, educatie, sanatate, cultura, arta, securitate si protectie sociala precum si in domeniile economice cum sunt transporturi, energie, comunicatii, cercetare, protectia mediului si cerinta interventiilor sale prin actiuni adecvate asupra fluctuatiilor conjuncturale ale mediului economic, au determinat sporirea nevoilor sale financiare precum si o diversificare a surselor de finantare.

Impozitele reprezinta o categorie financiara a carei aparitie si evolutie se afla in legatura cu statul si relatiile banesti. Radacina etimologica a acestei notiuni provine din limba latina de la cuvantul " impositus".

Impozitele, ca procedeu financiar principal de mobilizare a fondurilor banesti necesare statului, au aparut si sunt cunoscute din antichitate, evoluand in forme multiple in toate perioadele istorice, pastrandu-si importanta pana in zilele noastre. Evolutia istorica a fost insotita, indeosebi in perioada contemporana, de caracterizari si teorii doctrinare care justifica necesitatea si rolul impozitelor precum si de principii privind asezarea si incasarea acestora.

Pe masura ce organizarea statala se dezvolta, aceasta este insotita de impozitul permanent perceput pe cale de autoritate. Treptat el incepe sa fie reformat de conducatorii de state, iar el insusi, la randul sau, sta la baza reformelor la care statul a fost supus de-a lungul timpului. Statele moderne si-au bazat dezvoltarea economiilor si extinderea puterii lor, in mare parte, pe fiscalitate, fie ca aceasta era suportata numai de catre proprii cetateni sau de cetatenii altor state aflate intr-o forma sau alta de dependenta fata de respectivul stat.

Pana in prezent nimeni nu a putut inlocui acest mijloc de finantare si de sustinere a statului.

Functiile impozitului conturate de-a lungul timpului ce stau la baza impozitelor.

Cea mai importanta functie a impozitelor se manifesta in plan financiar, intrucat ele au constituit si constituie mijlocul principal de preocupare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. In statele dezvoltate, impozitele, taxele si contributiile asigura opt sau noua zecimi din totalul resurselor financiare ale statului in tarile in curs de dezvoltare aceasta pondere este mai mica, fiind cuprinsa intre cinci si noua zecimi. In perioada postbelica tendinta caracteristica pentru evolutia impozitelor si taxelor o reprezinta cresterea continua a acestora, in expresia relativa si absoluta.

De aceea, functia cea mai importanta a impozitelor este aceea de asigura mobilizarea veniturilor necesare statului pentru acoperirea cheltuielilor publice. In conceptia teoriei economice clasice asupra impozitelor acestea reprezinta unica functie a lor ca mijloc de preocupare a resurselor banesti pentru trezoreria publica. Ele nu trebuie sa fie nici mobilizator si nici inhibitor al economiei.

Teoria economica moderna aseaza la temelia explicarii necesitatii functiilor impozitelor si alte ratiuni, alaturi de cea financiara si anume functii economice si sociale legate de utilizarea acestora ca instrumente de interventie a statului in economie, avand calitatea de parghie fiscala.

In zilele noastre, in conditiile complexe ale functionarii mecanismelor pietei concurentiale, in practica financiara contemporana se evidentiaza o anumita accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, aspect ce rezulta din practica statelor moderne de a folosi impozitele ca mijloc de interventie in viata economica. Impozitul are atat rolul alimentarii cu fonduri la bugetul statului, cat si acela al unui factor de echilibru in economie.

Din ratiuni economice statul poate diferentia tratamentul fiscal al contribuabililor pentru a stimula dezvoltarea activitatilor dorite de societate si pentru descurajarea celor indezirabile. Astfel, el este in prezent activizat ca parghie fiscala in cadrul economiei.

Sunt cunoscute aspectele practice ce reflecta utilizarea structurilor tehnice ale impozitelor pentru interventie in viata economica si sociala: actiuni in scop natalist (impozitul pe celibat), asigurarea unei anumite egalizari sociale a indivizilor (impozitul pe succesiuni cu caracter de confiscare, progresivitatea cotelor de impozitare in functie de nivelul veniturilor), folosirea impozitului pentru orientarea activitatilor economice (variabilitatea cotelor, exonerarea partiala temporara si deduceri in functie de activitatea economica, utilizarea taxelor vamale si a accizelor). Astfel, de la rolul primordial de a asigura venituri statului pentru acoperirea cheltuielilor publice, s-a ajuns la utilizarea impozitului pentru obtinerea de efecte pe plan economic si social.

Functia interventionista a impozitelor se manifesta in urmatoarele directii:

aceea de a incita (investitiile, asigurarile, exportul);

● aceea de a inhiba (consumul de produse daunatoare sanatatii, poluarea mediului, formarea de averi excesive);

● aceea de a proteja anumite ramuri, sectoare sau produse autohtone, prin intermediul taxelor vamale.

Impozitelor le revine si un important rol social, ce se concretizeaza prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei parti importante a produsului intern brut. Ratiuni de ordin social stau la temelia tratamentului fiscal diferentiat in politica fiscala: nu toti contribuabilii care obtin venituri de marime egala suporta la fel impozitul. Utilizarea impozitului ca instrument al politicii sociale a statului are loc prin diferentierea marimii lui tinand seama si de criterii cum sunt: numarul de persoane aflate in intretinere, starea de sanatate, starea civila, varsta etc. Totodata si procesul de alocare a veniturilor bugetare pe beneficiari reprezinta un mijloc de redistribuire a unei parti din P.I.B.

In practica fiscala actuala a statelor se accepta ideea de diferentiere a sarcinilor fiscale pe criterii sociale. In acest sens se accepta si impozitul negativ, aspect concretizat in faptul ca anumite categorii ale populatiei beneficiaza de utilitati acoperite din veniturile publice de o valoare mai mare decat contributia lor la constituirea veniturilor bugetare, pe seama impozitelor mai mari pe care le platesc alti contribuabili. Aceasta strategie fiscala nu trebuie sa duca la deformarea aplicarii principiilor economice specifice economiei de piata si sa conduca la un egalitarism fiscal.

Pornind de la aceste aspecte, in teoria fiscala contemporana au fost exprimate numeroase definitii ale impozitului:

Una din definitiile cuprinzatoare a fost data de Gaston Jeze care afirma ca "impozitul este o prestatie pecuniara, pretinsa pe cale de autoritate, cu titlu definitiv si fara contraprestatie, in vederea acoperirii cheltuielilor publice".

In dictionarul economic si social se consemneaza ca "impozitul este o prelevare obligatorie realizata in profitul administratiei publice, care nu da dreptul unei contraprestatii directe, ci la servicii furnizate in mod gratuit de colectivitate.

Si in literatura romaneasca s-a cautat definirea cat mai riguroasa a impozitului, astfel, "impozitul reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile sau averea unei persoane fizice sau juridice la dispozitia statului, in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu definitiv (nerambursabil) si fara contraprestatie directa din partea statului"[3]

Din definitiile intalnite in literatura de specialitate se poate considera ca: impozitele reprezinta obligatii de plata pecuniare stabilite de stat in temeiul legii in sarcina persoanelor fizice si juridice in functie de capacitatea contributiva a fiecaruia, mobilizate la buget fara vreun echivalent sau contraprestatie directa si utilizate de acestea ca resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor publice si parghii pentru influentarea vietii economice si sociale.

2.Principiile si criteriile impuner

In decursul timpului economistii au fost preocupati de obtinerea celei mai bune repartitii a poverii fiscale intre contribuabili, spre a finanta sectorul public. Pentru prima data asemenea principii au fost formulate de Adam Smith , reprezentant de seama al economiei politice clasice. Potrivit apreciertilor ce au fost facute de acesta, la baza politicii fiscale ar trebui sa stea urmatoarele principii:

Principiul justetei impunerii - se refera la echitatea fiscala si are in vedere ca fiecare din cetatenii unui stat trebuie sa contribuie la acoperirea cheltuielilor publice in functie de veniturile pe care le obtin. Din cuprinsul acestui principiu rezulta ca sunt juste numai impozitele care, instituite in scopul acoperirii cheltuielilor publice, sunt reglementate si se percep in raport cu capacitatea contributiva a fiecarui debitor.

Principiul certitudinii impunerii - presupune ca marimea impozitelor datorate statului de catre fiecare contribuabil sa fie certa. Totodata termenele, modalitatile si sumele de plata sa fie clare, precise si cunoscute cu anticipatie de catre fiecare contribuabil. Principiul certitudinii impozitelor isi are corespondentul in principiul "legalitatii impozitelor", care pretinde sa fie percepute numai impozitele reglementate prin lege, iar dispozitiile acestor legi sa fie aplicate in stricta conformitate, promovand asa zisa"egalitate a cetatenilor in fata impozitelor".

Principiul comoditatii in domeniul fiscal - potrivit caruia impozitele si taxele trebuie sa fie percepute la termenele corelate cu periodicitatea obtinerii veniturilor si dupa o procedura cat mai convenabila platitorilor.

Principiul randamentului impozitelor - are in vedere ca la instituirea unor impozite, acestea sa fie cat mai putin apasatoare pentru contribuabili, iar incasarea lor sa fie facuta cu cheltuieli minime.

Randamentul ridicat al impozitelor este legat de urmatoarele:

caracterul sau universal, cea ce presupune sa fie platit de toate persoanele fizice si

juridice care obtin venituri din aceasi sursa sau detin avere de valoare egala;

sa cuprinda intreagamaterie impozabila, sa fie exclusa posibilitatea practicarii evaziunii

sau fraudei fiscale;

sa nu reclame cheltuielimari cu asezarea, urmarirea si incasarea lui.

Tinand seama de principiile formulate de Adam Smith precum si de contributiile aduse de alti economisti, se poate desprinde ca principiile actuale ale impozitarii, cristalizate in stiinta finantelor publice sunt: 

Principiile de echitate fiscala;

Principiile de politica financiara;

Principiile de politica economica

Principiile social-politice ale impuner

Echitatea fiscala presupune ideea de dreptate, justitie sociala in materie de asezare si percepere a impozitelor.

Principiile de politica financiara ale impunerii au in vedere ca orice impozit care este introdus in practica fiscala sa corespunda unor criterii ce vizeaza:

randamentul fiscal ridicat;

stabilitatea si elasticitatea;

tipul si numarul de impozite utilizate pentru constituirea veniturilor publice.

In concordanta cu principiile de politica economica, statul urmareste prin instituirea unui impozit, pe langa incasarea de de venituri bugetare, si folosirea impozitului ca instrument pentru influentarea dezvoltarii sau restrangerii activitatii unor ramuri sau subramuri ale economiei.

Principiile social-politice ale impunerii se refera la faptul ca in prezent toate statele urmaresc, prin politica fiscala pe care o promoveaza, infaptuirea unor obiective de ordin social-politic.

3.Elementele impozitului

Legile prin care se instituie impozitele precizeaza in mod distinct persoanele in sarcina carora cade plata impozitului, materia supusa impozitarii, marimea relativa a impozitului, termenele de plata, sanctiunile ce se aplica persoanelor fizice sau juridice care nu isi onoreaza obligatiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabila de la impunere si incalca alte dispozitii ale reglementarilor fiscale.

Printre elementele impozitului se numara: subiectul (platitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impunerii, unitatea de impunere, cota de impunere, asieta, termenele de plata, etc.

Subiectul impozitului este persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia. Astfel, de exemplu, la impozitul pe salariu subiect al impunerii este salariatul, la impozitul pe profit subiectul este agentul economic, la impozitul pe succesiuni subiectul este mostenitorul, etc. In reglementarile fiscale, ca si in vorbirea curenta, subiectul impozitului este denumit contribuabil.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul. In mod normal, subiectul impozitului ar trebui sa fie si suportatorul real al acestuia. In realitate sunt frecvente cazurile in care suportatorul impozitului este o alta persoana decat subiectul. Acest lucru este posibil deoarece exista diverse cai si mijloace pentru a transpune, intr-o masura mai mare sau mai mica, impozitele platite de unele persoane fizice sau juridice in seama altora.

Obiectul impunerii il reprezinta materia supusa impuner La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi, dupa caz, venitul sau averea. Astfel, in cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii il constituie profitul, la impozitul pe salarii - salariul si alte drepturi de personal, la impozitul pe donatiuni - bunurile mobile si imobile care fac obiectul donatiei, etc. In cazul impozitelor indirecte, materia supusa impunerii poate fi produsul care face obiectul vanzarii, serviciul prestat, bunul importat sau uneori cel exportat etc.

Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul: din venit si din avere. In cazul impozitului pe venit obiectul impunerii coincide in toate cazurile cu sursa. In schimb, la impozitul pe avere, nu intotdeauna exista o asemenea coincidenta deoarece, de regula, impozitul se plateste din venitul realizat de pe urma averii respective si nu arareori aceasta diminueaza substanta averii propriu-zise.

Pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil se foloseste o unitate de masura care poarta denumirea de unitate de impunere. Drept unitate de impunere se poate intalni: unitate monetara in cazul impozitului pe venit, metru patrat pe suprafata utila la impozitul pe cladiri, hectarul de teren la impozitul funciar, bucata, kilogram, litru etc. la unele taxe de consum.

Cotele de impunere reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Impozitul poate fi stabilit in suma fixa sau in cote procentuale (proportionale, progresive sau regresive).

Prin asieta (mod de asezare a impozitelor) se intelege totalitatea masurilor care se iau de organele fiscale in legatura cu fiecare subiect impozabil, stabilirea marimii materiei impozabile si determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de plata indica data pana la care impozitul trebuie achitat statului sau intervalul de timp in interiorul caruia subiectul impozitului trebuie sa-si achite obligatia fata de buget. Momentul cand plata unui impozit devine exigibila nu corespunde intotdeauna cu cel al nasterii obligatiei platitorului deoarece acesta apare, de regula, cand a intrat in posesia obiectului impozabil si numai stingerea obligatiei are loc la termenul de plata

1I.4. Clasificarea impozitelor. Obligatiile fiscale ale agentilor economici privind impozitele si contributiile

Clasificarea impozitelor

● Dupa trasaturile de fond si de forma

♦ impozite directe:

◦ impozite reale

impozitul funciar

impozitul pe cladiri

impozitul pe activitati industriale

comerciale si profesii libere

impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc

◦ impozite personale

impozit pe venit

impozite pe veniturile persoanelor fizice

impozite pe veniturile societatilor de capital

impozit pe avere

impozite pe averea propriu-zisa

impozitul pe sporul de avere

impozite pe circulatia averii

♦ impozite indirecte:

taxe de consumatie

venituri care provin de la monopolurile fiscale

taxe vamale

taxe de timbru si de inregistrare

● Dupa obiect

♦ impozite pe venit

♦ impozite pe avere

♦ impozite pe cheltuieli

● Dupa scopul urmarit

♦ impozite financiare

♦ impozite de ordine

● Dupa frecventa cu care se realizeaza

♦ impozite permanente

♦ impozite incidentale

● Dupa institutia care le administreaza

♦ in statele de tip federal

impozite federale

impozite ale statelor, provinciilor si regiunilor

impozite locale

♦ in statele de tip unitar

impozite ale administratiei centrale de stat

impozite locale

Obligatiile fiscale ale agentilor economici privind impozitele si contributiile

Agentii economici, contribuabili la bugetul de stat au obligatii fiscale privind impozite, taxe si contribut Impozitele spre deosebire de taxe si contributii au caracter obligatoriu, nerambursabil si nu presupun o contraprestatie directa si imediata din partea statului. Impozitele ca obligatii fiscale pot fi: directe si indirecte.

Impozitele directe sunt acele impozite care se stabilesc in mod direct in sarcina fiecarui contribuabil persoana fizica sau juridica, in functie de veniturile si/sau averea acestora si pe baza cotelor de impozit reglementate legal. Subiectul si suportatorul impozitului sunt una si aceeasi persoana in cazul impozitelor directe. De aceea se afirma ca impozitele de acest tip au o incidenta directa asupra subiectului platitor. Agentii economici datoreaza impozite directe in functie de veniturile pe care le realizeaza:

impozit pe profit - agentii economici care intra in categoria intreprinderilor mici si mijlocii;

impozit pe venit - microintreprinderile;

impozit pe dividende;

impozit pe veniturile din salarii;

taxa asupra mijloacelor de transport;

impozit pe cladiri;

impozit pe teren.

In categoria impozitelor indirecte se incadreaza acele impozite care se includ in pretul de vanzare al unor bunuri. Impozitele indirecte sunt varsate la bugetul public de catre producatori, comercianti sau prestatori de servicii dar sunt suportate de catre consumatorii bunurilor si serviciilor cumparate. Aceasta inseamna ca, in cazul impozitelor indirecte, opereaza incidenta indirecta asupra contribuabililor, chiar prin lege atribuindu-se calitatea de subiect platitor altei persoane fizice sau juridice decat suportatorul impozitului.

Agentii economici in functie de profilul activitatii datoreaza bugetului de stat impozite indirecte ca:

taxe de consumatie ( accizele, taxa pe valoarea adaugata );

taxe vamale;

taxe fiscale de timbru, consulare.

Cuantumul acestor impozite, modul de calcul, de declarare a obligatiilor si termenele de plata sunt reglementate de Legea nr.571/2003-Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare.

Clasificarea impozitelor directe si indirecte se poate prezenta sintetic in schema5:

impozitul funciar

impozitul pe cladiri

impozite impozitul pe activitati industriale

reale comerciale si profesii libere

impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc

Impozite

directe impozit impozit pe veniturile persoanelor

pe venit fizice

impozit pe veniturile persoanelor

impozite juridice

personale

impozit impozit pe averea propriu-zisa

pe avere impozit pe circulatia averii

impozitul pe sporul de avere

taxa de consumatie

Impozite

impozite provenind din monopoluri fiscale

indirecte

taxe vamale

taxe de timbru si de inregistrare