| CATEGORII DOCUMENTE |
| Statistica |
Depozitele reprezinta sursa majora de fonduri, banca actionand ca sa le primeasca si apoi sa le utilizeze in operatii profitabile. Atragerea de depozite de la o societate comerciala este foarte diferita de aceeasi operatiune executata pentru persoane fizice si ea afecteaza tipurile de conturi de depozit care sunt oferite / utilizate de catre societati sau persoane fizice. Cele mai importante diferente sunt urmatoarele:
a) Societatile comerciale au nevoie sa aiba in depozitele de numerar o suma egala cu cea estimata necesara pentru a le acoperi necesitatile fondului de rulment. Daca nivelul numerarului aflat la dispozitia unei societati este mai mare decat suma necesara pentru acoperirea nevoilor fondului de rulment, societatea probabil ca, fie isi va plati imprumuturile scadente sau alte obligatii financiare, fie ca va continua sa investeasca sau chiar sa plateasca dividende.
b) O alta diferenta intre societatile comerciale si persoanele fizice este faptul ca, societatile au personal specializat - contabil si administrativ - care urmareste depozitele, strange date si evalueaza toate facilitatile oferite de diferitele tipuri de depozite.
c) Societatile incearca sa obtina beneficiul maxim din numerarul care este disponibil, pe cand depunatorii particulari din cadrul retail banking-ului cer siguranta si de multe ori nu sunt atat de mult interesati de rata profitului.
In paginile de mai sus, au fost prezentate tipurile de depozit in activitatea de retail banking. Cele mai obisnuite tipuri de conturi de depozit in cadrul activitatii de corporate banking sunt:
1. Conturi curente / conturi de cecuri
Contul curent este contul de depozit; banca isi ia urmatoarele angajamente:
sa plateasca cecurile emise de societate din acest cont;
sa tina oricand la dispozitia societatii soldul net;
sa crediteze contul cu dobanda asupra careia s-a cazut de acord si sa-1 debiteze cu orice alte comisioane sau cheltuieli, iar societatea se angajeaza sa;
utilizeze acest cont doar in termenii asupra carora s-a cazut de acord..
De obicei se cade de acord ca, daca plata unui cec ar face soldul contului negativ, banca sa transfere in contul curent suma necesara dintr-un cont de overdraft pentru a mentine pozitiv soldul contului, daca un astfel de cont exista. Conturile curente ofera o dobanda mica sau chiar nici o dobanda si reprezinta pentru banca o sursa de fonduri la un cost redus. Totusi, datorita concurentei dintre banci, in ultima vreme, conturile de cecuri ofera rate ale dobanzii destul de mari pentru acest tip de cont.
2. Conturi de economii
Conturile de economii ale societatilor se folosesc in multe scopuri ca de exemplu (a) depozite pentru depozite de la o zi la alta (over night) si (b) plati de salarii.
Aceste societati care au in exces cash ce urmeaza a fi depus la banca, prefera conturile de economii celor de cecuri, pentru ca majoritatea bancilor ofera la aceste conturi, rate ale dobanzii mai mari.
3. Certificate de depozit (CD)
Definitia si principalele caracteristici ale certificatelor de depozit au fost prezentate anterior, in paragraful 1. Societatile care investesc bani in CD sunt cele care nu utilizeaza anumite sume pentru operatiuni in viitorul apropiat.
4. Acorduri de rascumparare
Un acord de rascumparare sau un acord repo - este un acord intre societate si banca in care (a) societatea se angajeaza sa dea numerar bancii intr-o anume zi pentru a achizitiona titluri de valoare la un anume pret iar (b) ambele parti sunt de acord ca aceste titluri de valoare vor fi revandute de catre societate bancii la o data ulterioara, la un pret prestabilit.
Acest acord seamana cu un cont de depozit caci esenta acestei tranzactii este ideea ca, societatea sa-si depuna banii la banca pentru o anumita perioada de timp cu un profit fix. Aceste acorduri repo sunt mai comune societatilor decat persoanelor fizice, (caci este nevoie de sume minime de depozit) iar ele sunt depozite pe termen scurt (overnight sau de cateva zile) care au nevoie de o monitorizare stricta din partea depunatorului.
5. Noi tipuri de conturi de depozit
Caracteristicile diferitelor tipuri de depozite oferite de banci societatilor tind sa fuzioneze in noi tipuri de conturi de depozit care ofera un mixaj al acestor caracteristici. Ele fac economie de costuri administrative, atat societatilor cat si bancilor.
Operatiile in cadrul depozitelor societatilor sunt in numar de trei:
1. caderea de acord asupra termenilor cooperarii si semnarea contractului
Datorita faptului ca, aceste societati comerciale nu sunt la fel de numeroase ca si persoanele fizice, si pentru ca de obicei fondurile lor sunt mai mari, bancile fac eforturi pentru a atrage fondurile societatilor. Atragandu-le fondurile, aceste societati probabil ca vor lucra cu banca si pentru alte tipuri de operatiuni.
2. operatiuni in front office
Tranzactiile efectuate prin functionarul bancar au nevoie de atentie in recunoasterea/acceptarea clientului, (luand in considerare faptul ca tranzactiile prin contul de depozit al societatilor au loc de multe ori prin telefon sau prin scrisori de autorizare/imputernicire), in completarea documentelor necesare, in tiparirea unor numere de cod corecte, etc.
3. operatiuni in back office
Operatiunile in back office, similare cu cele din cadrul activitatii de retail banking includ:
verificarea si calcularea soldurilor tuturor conturilor clientilor (prin reconcilierea soldurilor conturilor cu registrul contabil general care se bazeaza pe documentele utilizate);
compensarea cecurilor prin sistemul casei de compensatii (prin sortarea cecurilor si prin urmarirea lor in cadrul sistemului de compensare);
calcularea dobanzii (aplicand rata corecta a dobanzii si datele de efectuare a operatiunilor);
indosarierea documentatiilor tranzactiilor;
trimiterea extraselor de cont clientilor si verificarea lor.
Calcularea dobanzii si urmarirea conturilor in cadrul depozitelor societatilor ca si problemele contabile si cele privind impozitele in acelasi cadru sunt similare celor din cadrul retail banking-ului.
Data efectuarii operatiunii (value date) asupra careia s-a cazut de acord in cadrul depozitelor societatilor este de multe ori problema luata in considerare de societati in alegerea bancii cu care vor sa lucreze. Data efectuarii operatiunilor (in special in cazul in care cecurile sunt emise de clientii societatilor si depuse imediat in banca de catre societate) este convenita a fi luata in considerare mai devreme decat data respectiva pentru clienti persoane fizice, fiind un mijloc de a atrage societatile ca si clienti.
Depozitele de o noapte ale societatilor sunt acceptate de catre banca urmand proceduri speciale, printre care prioritatea tranzactiei.
Sistemul de control intern in cadrul depozitelor societatilor necesita aceleasi parghii de control ca si cele descrise in cazul retail banking-ului, plus:
termeni clari si corecti in acordul semnat de banca si de catre societate;
recunoasterea persoanelor autorizate de societate sa actioneze in numele ei.
O societate are trei posibilitati de a gasi finantare externa pentru operatiunile sale:
prima cale este de a gasi capital fie din plasamente private fie din participarea la bursa;
a doua cale este de a obtine imprumuturi de la banca;
a treia cale este de a emite obligatiuni.
Atunci cand banca isi stabileste politica referitoare la acordarea de imprumuturi societatilor, ea evalueaza in primul rand riscul asociat acestei operatiuni:
riscul de creditare (riscul ca, clientul sa fie in imposibilitatea de a-si plati obligatiile, plus riscul de nu putea acoperi integral suma datorata bancii prin garantii, sau chiar riscul de tara);
riscul ratei dobanzii (in special atunci cand banca acorda credite pe termen lung cu o rata fixa a dobanzii);
riscul de concentrare (care este mai mare atunci cand multe din creditele acordate de o banca sunt acordate unei singure ramuri a economiei sau unui numar restrans de companii).
Deoarece marea majoritate a creditelor pe care le acorda bancile se dau societatilor comerciale, evaluarea gradului de risc de catre banca inainte de a decide politica pe care o va adopta fata de societatea respectiva in a-i acorda credite, este de fapt un proces mai detaliat si mai complicat decat acelasi lucru aplicat persoanelor fizice.
Bancile mari au experti economisti care sunt angajati intr-un departament special al bancii care se ocupa cu analiza diferitelor sectoare ale economiei pentru a asista conducerea bancii in a selecta o posibila piata.
Dupa evaluarea riscului, conducerea bancii decide, selectand nevoile pietei care vor trebui satisfacute prin imprumuturi acordate societatilor. Pe piata bancara, exista banci specializate in finantarea comertului international, a proiectelor de investitii sau a anumitor industrii - ca de exemplu telecomunicatiile.
Aceste criterii se pot imparti in doua grupe:
criteriile referitoare la interesele publicului si ale guvernului (aceste criterii afecteaza reglementarile stabilite de Banca centrala privind finantarea diferitelor sectoare ale economiei - de exemplu Banca centrala poate cere ca un procent din totalul creditelor acordate - sa spunem 20% - sa fie acordat intreprinderilor mici sau anumitor zone geografice ale tarii;
criteriile referitoare la interesul bancii care sunt si ele fundamentale si aditionale. Este foarte important ca bancile sa ia in considerare mai intai criteriile fundamentale si apoi cele aditionale.
Criteriile fundamentale sunt (a) capacitatea societatii de a face afaceri si in viitor -i.e. abilitatea de a activa neintrerupt si (b) cash flow-ul previzional estimat care sa permita respectarea obligatiilor financiare referitoare la rambursarea imprumutului.
Criteriile aditionale sunt (a) garantiile - colaterale oferite bancii pentru a se asigura acoperirea imprumutului si (b) rata profitului pentru banca, care ar trebui sa permita o dispersie convenabila a ratei dobanzii, luand in considerare totalitatea afacerilor societatii cu banca, in afara imprumutului in cauza.
Procedurile in cadrul activitatii de creditare a societatilor, in cazul bancilor bine organizate, includ urmatoarele etape:
a) Primirea cererii de acordare a unui credit si strangerea de informatii
Informatiile pe care le strange banca includ datele de pe cererea de acordare a creditului, situatiile financiare ale societatii, cash flow-ul, business planul (planul de afaceri) sau studii tehnico-economice, informatii despre proprietarii companiei si echipa manageriala, informatii referitoare la principalii concurenti, clienti, furnizori, etc.
b) Evaluarea informatiilor primite
Evaluarea include examinarea datelor oferite bancii privind acuratetea lor, o posibila vizita la sediul societatii, o evaluare a studiilor sectorului respectiv al economiei facuta de catre banca sau de alte organizatii, strangerea si evaluarea informatiilor referitoare la credibilitatea societatii.
c) Evaluarea initiala a colateralelor propuse
Evaluarea colateralelor (natura si clasa lor) include mai intai existenta termenilor de baza ai contractului stabiliti de banca: i.e. pentru creditele pe termen lung, banca poate pretinde ca garantia sa fie un activ fix a carui valoare sa fie 150% fata de nivelul creditului.
d) Negocieri cu societatea
Persoanele care evalueaza informatiile oferite de societate bancii poate ca trebuie sa contacteze managementul companiei pentru a negocia anumiti termeni ai acordului inainte de a inainta dosarul de credit comitetului bancii de aprobare a creditelor. Daca, chiar si dupa negocierile cu societatea, informatia este considerata inadecvata sau nepotrivita pentru a se putea acorda creditul, cazul respectiv nu este prezentat comitetului de aprobare a creditelor din cadrul bancii, informatiile se indosariaza iar clientul este anuntat ca nu i s-a aprobat creditul.
e) Obtinerea aprobarii comitetului de acordare a creditelor
In concordanta cu anumiti factori (nivelul creditului, sectorul economic in care actioneaza societatea, zona geografica, etc.) banca stabileste comitete care raspund de aprobarea cererilor de acordare a creditelor.
Nivelul inferior este de obicei aprobarea data de o filiala (nu toate filialele pot aproba orice suma).
Al doilea nivel de aprobare acopera de obicei o zona geografica, indeosebi cand este vorba de sume mari.
Pe de alta parte, comitetul de nivel superior este conducerea superioara a bancii care se ocupa de liniile de credit de valoare foarte mare, de societatile cu un grad mare de risc si de orice problema majora referitoare la politica bancii.
f) Examinarea din punct de vedere legal a garantiei
Inainte de acordarea creditul si de semnarea contractului, departamentul legislativ al bancii examineaza garantia, din punctul de vedere al calitatilor si al atributiilor acceptate. De exemplu, banca poate sa nu accepte o ipoteca de rang doi pe o casa ci numai una de rang unu, plus o asigurare acoperitoare.
g) Semnarea contractului si acordarea sumei
Continutul contractului de acordare a creditului trebuie formulat astfel incat sa protejeze interesele bancii. Dupa semnarea contractului, se acorda suma aprobata dupa ce s-a calculat deducerea unor taxe ca de exemplu impozitul, comisioane, speze, etc. care fie ca se retin fie ca se adauga la suma datorata.
h) Urmarirea continua a creditului si a capacitatii de rambursare a clientului
Semnarea contractului nu inseamna ca automat, totul va merge bine din punctul de vedere al bancii pana cand imprumutul va fi rambursat in totalitate, inclusiv dobanda. Banca trebuie sa supravegheze continuu societatea pentru a putea evalua corect posibilitatea ei de a-si plati datoriile. Este o activitate similara cu cea de evaluare initiala a cererii de acordare a creditului. Deci, banca ii va cere societatii ca, la anumite intervale de timp, sa-i prezinte situatiile financiare si datele referitoare la activitate, pentru a le evalua.
i) Rambursarea creditului si a dobanzii
Ciclul creditului este complet atunci cand banca isi incaseaza indarat creditul acordat societatii plus dobanda aferenta. Calcularea dobanzii se face in functie de tipul creditului.
Creditele acordate societatilor se impart in doua mari categorii: (a) creditele pentru fondul de rulment si (b) creditele pentru finantarea activelor fixe. Aceste tipuri sunt prezentate mai jos:
a) Creditele pentru fondul de rulment
In cadrul acestei facilitati societatile pot utiliza acest credit atat cat doresc si pentru perioada pe care o doresc. Asa incat nu trebuie sa plateasca dobanda pentru suma maxima oferita. Ori de cate ori societatile au cash in exces si vor sa-si micsoreze suma datorata, pot rambursa o parte din banii datorati. Se poate intampla ca soldul contului de overdraft sa se modifice in sens invers, de la sold debit la sold credit. In acest caz, el functioneaza asemeni unui cont de depozit iar dobanda se plateste conform intelegerii prealabile cu societatea.
In cadrul acestei facilitati, banca ii acorda exportatorului un credit pe termen scurt pana cand acesta primeste banii de la importator. Creditul se acorda in anumite conditii care sa garanteze bancii faptul ca-si va putea recupera banii.
b) Creditele pentru finantarea activelor fixe
Creditele pentru finantarea activelor fixe se impart in diferite categorii:
in functie de scadenta lor (pe termen scurt daca este pana la 1 an, pe termen mediu daca este intre 1 si 5 ani si pe termen lung daca este peste 5 ani)
in functie de garantiile primite (neacoperite, acoperite cu un echivalent in numerar, acoperite cu garantii personale, acoperite cu ipoteci). in functie de tipul de rambursare (amortizare egala cu capitalul, rate egale, termeni specifici, dobanda fixa sau flotanta, etc)
Trebuie sa mentionam ca, de cele mai multe ori, compania are planuri de investitii in care combina creditele acordate de banca cu alte venituri, fie din impozite, fie din facilitati acordate de politica guvernului privind dezvoltarea diferitelor sectoare ale economiei sau anumite zone geografice, in acest caz, riscul din punctul de vedere al bancii este mai mare decat de obicei, adica pana cand contributia guvernului se materializeaza in fonduri acordate societatii.
Mai trebuie sa observam ca, de cele mai multe ori, societatile cer credite in valuta, sperand ca vor obtine un profit si din cursurile de schimb valutar si din ratele dobanzii pe perioada acordarii creditului, in cazul acordarii de credite in valuta, bancile isi protejeaza de obicei pozitia valutara, de cele mai multe ori preferand nu sa se protejeze contra riscului ci sa speculeze.
Creditele sindicalizate
Definitie si parti implicate
Creditul sindicalizat este o conventie prin care doua sau mai multe banci accepta sa imprumute direct aceluiasi imprumutat sau imprumutati, conform termenilor acordului creditului. Una dintre banci ia rolul bancii agent iar celelalte participa cu partea lor, nu neaparat egala, la sindicat.
De obicei, daca una din bancile din sindicat nu poate acorda partea ei din imprumut, celelalte banci din sindicat nu trebuie sa puna ele suma lipsa. Totusi, in functie de puterea de negociere a imprumutatului, banca agent sau celelalte banci din sindicat pot accepta responsabilitatea de a pune suma care lipseste, pe care banca care s-a angajat sa o acorde nu a acordat-o.
Creditul sindicalizat difera de 'acordul de participatie' in cadrul unui contract de credit, conform caruia o banca, (banca leader) acorda unui imprumutat un credit iar apoi vinde mai tarziu o parte sau tot creditul uneia sau mai multor banci diferite, denumite participanti. in cadrul creditului sindicalizat, imprumutatul si fiecare banca intra in acordul de credit cu prezumtia ca imprumutatului i se va acorda tot creditul.
Rolul bancii agent
Rolul bancii agent este crucial intr-un credit sindicalizat, dupa cum urmeaza:
inaintea executiei creditului
Initial, membrii sindicatului abordeaza imprumutatul colectiv iar bancilor nu le este permis sa actioneze individual, in general, agentul:
asista imprumutatul in formarea consortiului bancar care va participa la sindicat
colecteaza informatiile necesare despre imprumutat (informatii cerute si de fiecare banca a sindicatului) pentru a se evalua riscul de creditare
structureaza conditiile creditului si
se ocupa de pregatire (colateralele, etc) si de documentatie.
dupa executia creditului
dupa stabilirea creditului, rolul bancii agent este urmatorul:
coordoneaza transferul fondurilor (primeste banii de la celelalte banci si ii da clientului, primeste rambursarile de la client si trimite cotele parte bancilor din sindicat)
calculeaza ratele dobanzii ce urmeaza a fi aplicate, in concordanta cu conditiile contractului de credit si le aloca celorlalte banci participante,
urmareste colateralele, incasarea transelor creditului si comunica bancilor din sindicat daca clientul nu isi ramburseaza creditul si
se ocupa de orice problema care s-ar putea ivi in legatura cu acest credit sindicalizat.
Inregistrarile contabile ale bancii agent trebuie sa contina informatii referitoare la tot creditul si la nivelul participarii bancii agent.
Principalele motive de utilizare a creditelor sindicalizate sunt urmatoarele:
impartirea riscului creditului acordat;
depasirea limitelor nivelului de credit al fiecarei banci (care nu satisface necesitatile clientului).
Exista doua probleme majore legate de creditele sindicalizate:
stabilirea pretului riscului, adica riscul fiecarei banci de a nu obtine rata sa de baza a dobanzii (daca de exemplu rata de baza a dobanzii aplicata de banca agent este mai mica);
riscul de relatie, adica riscul pe care il are fiecare banca referitor la faptul ca imprumutatul poate avea o relatie mai buna cu o alta banca din sindicat, de obicei cu banca agent.
Sistemul de control intern al creditelor are scopul de a garanta recuperarea creditelor acordate de catre banca. Acest sistem a fost descris mai sus ca parte integranta a procedurilor ce trebuie urmate (stabilirea comitetelor de evaluare a cererilor, revizuirea contractelor de credit din punct de vedere legal, etc.).
Peste aceste parghii de control, cele mai importante sisteme de control din partea bancii sunt:
verificarea continua prin auditorii interni a faptului ca se urmareste mereu posibilitatea de rambursare a creditului, ca dosarele sunt actualizate si completate la timp;
monitorizarea corectitudinii ratei dobanzii percepute, in special in cazul dobanzilor flotante, in cazul re-esalonarii creditului, etc. examinarea corectitudinii respectarii termenilor contractului in cazul creditelor sindicalizate.
Urmarirea si gestionarea creditelor caracterizate ca neperformante este trecuta de la departamentul de credite la cel de urmarire a creditelor neperformante care actioneaza in stransa cooperare cu departamentul juridic al bancii pentru a recupera sumele ce i se datoreaza.
Cererile de acordare a unor credite facute de societati care apartin unui grup de societati sunt examinate separat, luand in considerare expunerea totala a bancii. In astfel de cazuri, se iau in considerare toate creditele acordate grupului.
Problemele legate de impozite si de contabilizarea acestor credite acordate societatilor sunt similare cu cele pentru creditele acordate persoanelor fizice.
Definitie si tipuri de leasing
Inchirierea (lease) este un acord care transfera dreptul de a folosi proprietatea, uzina sau echipamentul, pentru o perioada de timp stabilita. Cele doua parti implicate in leasing. sunt locatorul (lessor) (banca sau compania de leasing care transfera dreptul de folosinta) si locatarul (lessee) (partea care primeste dreptul de a folosi proprietatea).
Cele doua tipuri principale de contract de leasing sunt:
leasing-ul financiar unde lessee are dreptul sa dobandeasca proprietatea bunurilor la sfarsitul perioadei de leasing platind o anumita suma si
leasing-ul de operare unde proprietatea ramane la lessor chiar si dupa terminarea perioadei de leasing.
Orice tip de contract de leasing (ca de exemplu 'contractele de vanzare si leaseback') intra in una din cele doua categorii mentionate mai sus.
In leasing-ul financiar exista optiunea de achizitie prin negociere (bargain purchase option) (adica stipulari permitand lessee-ului, ia optiunea sa, sa achizitioneze proprietatea luata in leasing la un pret semnificativ mai mic decat valoarea estimata a proprietatii respective, la data la care optiunea devine exigibila).
Viata economica estimata a proprietatii date in leasing este perioada ramasa estimata in care proprietatea mai este utilizabila economic de catre unul sau mai multi utilizatori, in conditii normale de reparatii si intretinere. Valoarea reziduala estimata a proprietatii date in leasing este preconizata ca fiind valoarea corecta a proprietatii date in leasing la sfarsitul perioadei de leasing, luand in considerare posibile optiuni de reinnoire a contractului.
Chiria (rental, installment) se calculeaza pe baza ratei dobanzii aplicate si a valorii proprietatii inchiriate (scazand orice plata efectuata in avans).
In functie de esalonarea chiriei, orice chirie consta din doua parti:
dobanda inclusa in chirie (bazandu-se pe capitalul datorat si pe perioada scursa de la ultima plata);
rambursarea capitalului inclusa in plata chiriei.
Rata dobanzii perceputa in contractele de leasing este de obicei mai ridicata decat rata dobanzii aplicata investitiilor pe termen lung de catre banci. (daca aceasta din urma este 20%, cea de leasing este 24%).
Implicarea bancilor in procesul de leasing acopera trei zone:
i) acordarea de imprumuturi societatilor de leasing
Societatile de leasing au rolul de a finanta achizitia proprietatii care urmeaza sa fie data in leasing. Din aceasta cauza, in afara capitalului propriu, ele au nevoie de credite bancare. Diferenta (spread) dintre dobanda platita bancilor si dobanda primita de la clienti este principala sursa de venit a societatilor de leasing.
ii) emiterea de scrisori de garantie (SG)
Datorita faptului ca, in afara bancilor, exista de obicei trei parti implicate in procesul de leasing (furnizorul proprietatii, compania de leasing si lessee-ul) se iveste necesitatea emiterii de SG care sa acopere cazuri ca de exemplu:
iii) utilizarea retelei de filiale a bancii
Adesea, compania de leasing este o companie subsidiara bancii, iar banca isi ofera reteaua de filiale pentru a facilita vanzarile companiei de leasing, contra unui comision stabilit anterior.
Asa cum am mentionat in paragraful de mai sus, orice chirie consta din doua parti: rambursarea capitalului si dobanda.
In contul de profit si pierderi, o cheltuiala este deprecierea activului. in cazul companiilor de leasing, o astfel de cheltuiala se trece doar daca dreptul de proprietate asupra proprietatii date in leasing ramane in cadrul companiei si nu se transfera lessee-ului. Recunoasterea veniturilor pentru companiile de leasing in cazul leasing-ului financiar, conform standardelor internationale de contabilitate sunt urmatoarele:
venitul care se ia in considerare este cel din dobanda;
cheltuiala in considerare este cheltuiala cu dobanda.
Trebuie sa observam ca (a) rambursarea capitalului este o tranzactie din bilant si ca (b) activul si deprecierea sa trebuie trecute in situatiile contabile ale lesee-ului.
Recunoasterea veniturilor pentru companiile de leasing din cadrul leasing-ului operational, conform standardelor contabile internationale sunt:
venitul luat in considerare este comisionul pe chirie (incluzand dobanda si rambursarea capitalului);
cheltuielile luate in considerare sunt suma (a) cheltuielii cu dobanda si (b) cheltuiala cu deprecierea.
In unele tari, aceasta a doua metoda este cea care se aplica mereu, indiferent de tipul leasing-ului.
Internationalizarea si expansiunea comertului au avut ca rezultat un numar imens de importuri si exporturi, care se fac zilnic si in consecinta bancile actioneaza ca intermediari in cadrul acestor tranzactii.
Partile participante in procesul de import-export sunt:
exportatorul;
importatorul;
reprezentantii comerciali (de multe ori din partea exportatorului, uneori si din partea importatorului);
banca emitenta (in tara importatorului, cu functia de a accepta documentele ce i se prezinta de catre importator si de a contacta banca exportatorului direct sau indirect, prin alte banci);
banca rambursatoare (si in tara importatorului cu functia de a plati bancii avizatoare printr-o banca corespondenta si de a cere acesti bani bancii emitente);
banca corespondenta (in tara exportatorului cu functia de a credita banca avizatoare cu banii pe care ii primeste de la banca rambursatoare);
banca avizatoare (in tara exportatorului cu functia de a confirma creditul si de a plati exportatorul care este beneficiarul acestuia).
In multe cazuri, nu toate cele 4 tipuri de banci participa la tranzactia de export-import, caci unele banci au un rol dublu. Totusi, este necesar ca cel putin 2 banci-una in tara exportatorului si una in cea a importatorului - sa participe la acest proces.
Cele trei tipuri de reglementare a unei tranzactii de import sunt prezentate mai jos:
In acest caz importatorul nu plateste in momentul in care comanda produsele ci mai tarziu. Totusi, pentru securitatea exportatorului, sistemul bancar ii ofera un fel de credit. Aceste tipuri de credit sunt:
acreditivul revocabil sau irevocabil (cel revocabil poate fi oprit de catre banca oricand, pana sosesc documentele de transport);
acreditivul confirmat (banca avizatoare are aceleasi datorii ca si banca emitenta);
acreditivul de tip revolving (se poate reinnoi mereu, in functie de termenii contractului);
acreditivul transferabil (in care beneficiarul initial poate transfera unei terte parti, fie o anumita suma din totalul acreditivului, in cazul acreditivului divizibil, fie chiar intr-o alta tara, in cazul acreditivului transmisibil);
acreditivul back-to-back (utilizat cand una din parti nu este prea bine cunoscuta);
acreditivul cu clauza rosie (banca avizatoare, pe raspunderea ei, poate plati exportatorului, fara a avea dreptul de a cere banii bancii emitente daca mai tarziu termenii contractului nu se respecta).
Riscul pentru banca emitenta, in cazul acreditivului, este mai mare decat in cazul celorlalte doua tipuri de reglementari.
In acest caz, importatorul vine la banca si transfera bancii drepturile asupra marfurilor, dand bancii factura, frahtul si orice alte documente de transport. Riscul bancii emitente in acest caz este mai mic decat in cazul acreditivului.
In acest caz, importatorul trimite o suma in avans exportatorului, inainte de expedierea marfurilor. Ca urmare, nu exista nici un risc pentru banca emitenta referitor la suma platita in avans, ci doar pentru suma care a mai ramas de platit. Un astfel de sistem de reglementare se alege atunci cand exportatorul are un avantaj substantial sau importatorul nu are credibilitatea necesara de a obtine un credit.
Termenii internationali (Incoterms) utilizati in procesul de import-export sunt numerosi, cei mai obisnuiti fiind:
FOB free on board (franco bord) (livrarea are loc inainte ca marfurile sa fie la bord)
CIF cost, insurance and freight (cost, asigurare, navlu) (livrarea se face la sediu importatorului)
EXW ex works (franco fabrica) (sau ex uzina, ex depozit, etc.)
FAS: free alonside the ship (franco de-a lungul vasului) (asigurare maritima)
CFR cost and freight (cost, navlu) (asigurarea nu se include in pret)
Suma totala platita bancii emitente de catre importator se compune din:
prima de asigurare (care este fie inclusa in factura exportatorului fie se trece pe o factura separata) - depinde de termenii vanzarii si de cerintele bancilor fata de importator, daca s-a deschis o linie de credit);
costul transportului;
comisionul reprezentantilor;
sumele datorate la vama;
comisionul bancii (convenit anterior).
Procedurile si operatiunile bancii implicata in procesul de import-export ca banca emitenta sunt:
stabilirea comisionului ce i se va percepe viitorului client-importator;
examinarea credibilitatii importatorului (bazata pe informatii despre tranzactii anterioare ale sale, nivelul garantiilor si alte informatii cu caracter general);
deschiderea acreditivului documentar;
intocmirea unui dosar pentru a putea urmari tranzactia;
monitorizarea transportului si receptiei marfurilor, in functie de termenii conventiei;
reglementarea financiara (inclusiv incasarea de catre banca a comisioanelor).
Trebuie mentionat ca, in anumite cazuri se recurge la proceduri speciale, datorita unor prevederi legale. Astfel de cazuri sunt de exemplu (a) importul marfurilor care sunt purtatoare ale unor drepturi , ca de exemplu filmele.
Principalele parghii de control stabilite de banca pentru a-si organiza protectia in cadrul procedurilor legate de import-export sunt:
definirea modului de calcul al comisioanelor;
utilizarea unor documente specifice care au fost revizuite de departamentul legislativ;
intocmirea unor dosare si indosarierea tuturor informatiilor necesare;
semnarea contractului cu clientul;
acordarea aprobarilor doar atunci cand toate documentele sunt in regula.
Prin emiterea unei scrisori de garantie (SG), banca se obliga sa plateasca datoriile unei persoane, unei terte parti, in cazul in care persoana respectiva nu isi indeplineste obligatiile ea insasi.
Tipurile de scrisori de garantie
In functie de ce tipuri de obligatii acopera, ele sunt:
Scrisori de garantie de participare (cu acest tip de scrisoare, banca garanteaza ca persoana in cauza va participa la licitatie sau la orice alt tip de procedura - se foloseste de obicei in cazul constructiei unei uzine sau al achizitionarii de materii prime - pentru care persoana varsa o dobanda in avans. Daca respectiva persoana nu participa, banca executa scrisoarea de garantie si ii plateste suma garantata beneficiarului;
Scrisori de garantie de buna executie (acest tip de scrisoare de garantie este emisa dupa scrisoarea de participare, pentru persoana care a castigat licitatia si va construi uzina respectiva sau va furniza materialele convenite si ea este valabila pe toata perioada constructiei sau chiar mai mult timp, dupa cum se stabileste);
Scrisori de garantie pentru plata in avans (prin aceasta scrisoare banca garanteaza ca persoana respectiva va inapoia suma pe care o primeste ca plata in avans daca nu isi va indeplini conform acordului obligatiile asumate - utilizata de obicei si pentru plati in avans primite in cazul constructiilor);
Scrisori de garantie de plata (este similara cu tipul anterior de SG si se refera la plata integrala a constructorilor, opusa partiale, cu obligatia constructorului de a inapoia banii daca nu isi indeplineste obligatiile - banca garanteaza de fapt aceasta restituire a banilor);
Scrisori de garantie pentru plata integrala in cazul terminarii unor lucrari de constructie (in loc de a retine o anumita suma pentru o anume perioada de timp - de obicei pana la un an, daca constructiile se dovedesc ulterior de proasta calitate);
Scrisori de garantie pentru vama (astfel de tipuri de SG sunt emise de banca si date la vama de catre importator pentru a putea intra in posesia bunurilor care le-au fost trimise. Se practica in cazul unor produse perisabile si care nu trebuie sa ramana mult timp in. Prin scrisoare, banca garanteaza vamii ca persoana in cauza va plati banii intr-o anumita perioada de timp ce depinde de transmiterea documentelor;
Alte Scrisori de garantie (utilizate pentru a garanta plata impozitelor sau a unor timbre, etc.) Banca isi asuma un grad mare de risc la emiterea unei scrisori de garantie. Riscul consta in faptul ca banca ar trebui se plateasca o suma egala cu cea mentionata in SG catre o a treia parte, in anumite conditii. Bine inteles, in astfel de cazuri, banca plateste chiar daca va avea probleme cu recuperarea sumei. Acest risc are doua efecte pentru banca:
o banca cere si primeste anumite garantii pentru a emite o scrisoare de garantie;
o la pregatirea situatiilor financiare se ia in considerare emiterea de scrisori de garantie, alaturi de creditele acordate, calculandu-se provizioane pentru credite neperformante.
Doua lucruri sunt foarte importante in cadrul unei scrisori de garantie:
beneficiul de discutiune adica dreptul bancii garante de a-i cere beneficiarului de a recurge mai intai la principalul datornic si numai daca nu este satisfacut, de a apela la banca;
clauza interna adica clauza ca, in cazul executarii SG (cand cu exceptia partii principale a datoriei s-a stabilit si o dobanda) se acorda o anumita rata a dobanzii pentru calculul corect al sumei datorate.
Continutul Scrisorii de garantie include de obicei urmatoarele:
luand in considerare cele de mai sus, noibanca acordam garantia ceruta in favoarea firmei mentionate mai sus si ne angajam irevocabil si neconditionat, neprevalandu-ne de beneficiul discutiei, de a va plati in..zile, in ciuda oricaror contestatii, obiectii sau exceptii ale firmei mentionate, si fara a fi imputerniciti sa investigam daca cererea dvs. este fondata sau nu, orice suma ce nu depaseste .... la care se limiteaza prezenta garantie.
Comisionul perceput de o banca pentru a emite o garantie depinde de obicei de gradul de risc. Majoritatea bancilor au comisioane generale, calculate pe trei nivele:
Scrisori de garantie tipice cu un grad scazut de risc (comision mic);
Scrisori de garantie cu continut de baza, risc mediu (comision mediu);
Scrisori de garantie cu continut de baza, risc mare (comision mare).
Comisionul mai depinde si de scadenta scrisorii de garantie. Exista scrisori de garantie cu scadente specifice (sunt valabile pana la o anume data si garantul nu mai are nici o obligatie dupa aceasta data) dar mai exista si scrisori de garantie deschise.
Serviciile oferite de banca societatilor comerciale prin carduri de credit se pot lua in considerare din doua puncte de vedere:
a) Carduri de credit emise pentru a fi utilizate de personalul societatilor
De multe ori, conducerea superioara a societatilor poate folosi carduri de credit pentru a acoperi cheltuielile necesare functionarii companiei, in anumite cazuri, acestora li se permite sa foloseasca aceste carduri si pentru cheltuielile lor personale, pana la anumite limite, primind astfel o remunerare pe langa aceea rezultand din beneficii.
b) Societatile accepta plati prin carduri de credit
Atunci cand o societate joaca rolul negustorului in ciclul unei operatii cu carduri de credit, atunci banca ii ofera acestui tip de societate urmatoarele servicii:
ii procura echipamentul necesar pentru a face vanzari prin carduri de credit;
urmareste primirea documentelor, comisioanele, spezele, cheltuielile;
reglementeaza periodic conturile.
Acest tip de serviciu nu numai ca genereaza venit pentru banca din comisioanele pe vanzarile cu cardurile de credit, dar genereaza si alte servicii (spre exemplu depozite, plati salarii, etc.)
Pentru a organiza si a sprijini acest serviciu, banca infiinteaza un departament special care raspunde de:
eforturile de marketing pentru a atrage societatile ca si clienti noi;
stabileste cu societatea termenii cooperarii;
rezolva orice problema care se iveste si sprijina in general reteaua si vanzarile.
Activitatile legate de transferul fondurilor sunt mult mai obisnuite in cadrul activitatii de corporate banking decat in cele legate de retail banking datorita volumului mare al tranzactiilor si al sumelor implicate, in consecinta, ele genereaza multe venituri bancii, desi ele sunt oferite societatilor la rate ale dobanzii mai mici decat cele practicate in cadrul retail banking-ului, in cadrul activitatii de corporate banking transferul fondurilor se executa (a) prin emiterea unor cecuri ale bancii si (b) prin ordine de plata prin telefon, telex ori SWIFT sau prin (c) scrisori de credit.
Este un serviciu similar acordarii unui credit, prin faptul ca se accepta ca si colateral sume ce urmeaza a fi incasate. Incasarea acestor creante poate imbraca doua forme:
rate scontate de pilda cand calculul se bazeaza pe o rata a dobanzii care este mai mare de obicei decat cea a creditului. La scontarea unora din aceste efecte de comert, banca accepta riscul de a nu putea recupera la scadenta valoarea nominala;
factoringul (pentru orice tip de factoring, intern sau international, cu sau fara recurs, confidential sau neconfidential, etc.). in cazul factoringului international, avem doua banci implicate, factorul importatorului si cel al exportatorului. Operatiile bancilor care se refera la incasarea unor creante sunt destul de complicate si riscante si este nevoie de multa atentie de-a lungul intregului proces de la stadiul acordului, la primirea efectelor de comert si pana la faza finala de incasare a numerarului si de reglare a conturilor.
Serviciul oferit societatilor de a le deschide conturi de plata a salariilor este un serviciu auxiliar conturilor de depozit. in oricare banca se pot folosi anumite conturi pentru a prelucra statele de plata ale societatilor. Beneficiul pentru banca este comisionul incasat de la societate (de obicei o suma fixa pentru fiecare angajat) plus avantajul ca toti angajatii isi vor deschide un cont de depozit aici. Procedurile bancii pentru a plati salariile printr-un astfel de cont al corporatiei si deschiderea de conturi de depozit pentru angajati nu sunt complicate si exista si facilitatile oferite de distribuitoarele automate de numerar (ATM) aflate la dispozitia salariatilor.
Serviciile oferite de banca societatilor legate de tranzactiile valutare se extind la foarte multe tipuri diferite de tranzactii si trebuie sa tina cont de o multitudine de factori ca de exemplu reglementarile stabilite de banca centrala, etc.
Tranzactiile valutare devin din ce in ce mai obisnuite datorita internationalizarii economiilor si a dereglementarilor in cadrul transferului de fonduri de la o tara la alta.
Banca joaca de multe ori rolul de intermediar in vanzarea anumitor valori ca de exemplu obligatiuni guvernamentale, timbre pentru contributii la ajutorul social, etc.
Comisionul pentru banca pentru acest rol de intermediere este de obicei substantial si aceasta activitate atrage clientii in a utiliza si alte servicii ale bancii.
Tehnologia avansata permite ca anumite servicii ale bancii sau obtinerea de informatii sa o faca chiar clientul, fara a fi necesar sa vina pentru asta la banca. Banca la birou permite societatilor sa-si conecteze calculatoarele la o parte a sistemului computerizat al bancii. Astfel, societatea, utilizand anumite coduri numerice, poate:
obtine informatii despre soldurile conturilor sale;
obtine informatii generale despre ratele bancii s;
transfera sume si da ordine pentru efectuarea anumitor tranzactii.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1617
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
