Obiective specifice politicii monetare si de credit

1 - Tipologia obiectivelor si modul de actiune

2 - Contradictia dintre obiectivele politicii monetare si de credit

1 - Tipologia obiectivelor si modul de actiune

Autoritatea monetara suprema, banca centrala (ex. BNR), urmareste, in grad inalt, indeplinirea unor obiective generale, finale si anume cresterea economica, ocuparea deplina a fortei de munca si echilibrarea balantei de plati, asigurand un nivel "bun" al acestora, a unui obiectiv fundamental si anume "asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor" si a unor obiective specifice, intermediare repertoriate si ierarhizate corespunzator si considerate a fi cresterea nivelului masei monetare pana la un nivel optim, un nivel adecvat, stimulativ al ratei dobanzii, un nivel favorabil al cursului de schimb precum si o buna alocare a resurselor financiare.

Cele patru obiective intermediare sunt specifice politicii monetare, actioneaza independent unele fata de altele, iar rezultatele bune inregistrate la un obiectiv pot avea consecinte negative asupra indeplinirii celorlalte. Din acest motiv, plecand si de la tipul de politica monetara adoptata, de la strategia monetara implementata, BC cauta sa le inscrie intr-o ierarhie, realizand arbitraje delicate intre ele, urmarind sa atenueze contradictiile manifestate intre acestea.

A. Cresterea nivelului masei monetare. BC urmareste un grad optim de crestere al masei monetare in raport de cresterea nivelului produsului intern brut, reprezentantul economiei reale a bunurilor si serviciilor.

Acesta reprezinta obiectivul central al autoritatii monetare, care urmareste, in mod deosebit, fie baza monetara-agregatul monetar cel mai restrans M0, fie masa monetara de sens larg-agregatul monetar M2, intre acestea dorindu-se realizarea unei legaturi stabile sau cel putin predictibile. Asa a procedat Banca Rezervelor Federale, banca centrala a SUA, in 1972, Banca Germaniei Federale in 1974, Banca Angliei si Banca Frantei in 1976, iar bancile centrale din Europa de Est dupa 1990.

Plecand de la dificultatile practice de masurare a masei monetare, principala problema a BC din statele mentionate a fost stabilirea indicatorului de monitorizare, in cazul lui M0 considerandu-se ca nu asigura controlul nivelului agregatului cel mai larg ( M3, M4), iar in cazul lui M2, in conditiile unor preturi flexibile, s-ar putea spune ca este un agregat monetar prea larg pentru a fi luat in calculul legaturii cu economia reala, cu PIB-ul.

Un exemplu pozitiv este Germania care, aplicand pe termen indelungat, aprox. 20 ani, o politica monetara avand ca obiectiv agregatele monetare, a reusit sa surmonteze handicapul generat de unificarea celor doua state germane si sa asigure incepand cu 1995 un nivel al inflatiei sub 2% pe an.

B. Un nivel adecvat, stimulativ al ratei dobanzii

Adeptii teoriei lui Keynes sustin o rata a dobanzii la un nivel cat mai scazut posibil pentru a beneficia de bunastare economica, urmarind permanent nivelul inregistrat de aceasta.

Monetaristii, aflati in opozitie cu Keynes nu considera important nivelul ratei dobanzii, ci acela al ofertei de moneda, al cantitatii de moneda in circulatie. In plus, pentru ei era important doar nivelul real al acesteia, mai dificil de masurat.

Pe plan intern nivelul ratei dobanzii influenteaza volumul investitiilor, al constructiilor, al bunurilor de folosinta indelungata, precum si arbitrajele dintre titlurile financiare si moneda lichida.

Pe plan extern nivelul ratei dobanzii influenteaza acele investitii straine directe cu impact asupra capacitatii de productie a statului respectiv.

Un nivel stimulativ al ratei dobanzii presupune o dobanda real pozitiva, sustenabila si corelata cu capacitatea de raspuns a economiei reale.

C. Nivelul favorabil al cursului de schimb.

Cursul de schimb reprezinta un element marcant pentru oricare dintre economiile contemporane, emergente sau dezvoltate.

O politica monetara forte de de supraevaluare a cursului de schimb sau o politica monetara slaba de subevaluare, poate fi un argument viabil in stabilirea unui nivel bun al cursului de schimb, favorabil dezvoltarii economiei reale.

O moneda devalorizata creaza presiuni inflationiste si face posibila mentinerea pe piata a agentilor economici nerentabili in conditiile in care finantarile devin mai accesibile.

O moneda valorizata, chiar daca realizeaza o decompresie a inflatiei, se poate constitui intr-o frana a economiei in conditiile in care piata nu sustine decat acei agenti economici capabili sa obtina un nivel al ratei rentabilitatii superior ratei dobanzii.

Din aceasta perspectiva un nivel favorabil al cursului de schimb este cel care permite acumularea interna de capital si asigura un nivel  al preturilor medii comparabil cu cel din tarile partenere comercial pentru produsele si serviciile supuse tranzactiilor.

D. Nivelul bun al alocarii resurselor financiare

BC urmareste o alocare buna a resurselor financiar-monetare pe canalele de distributie cunoscute, cel mai important fiind canalul creditului, care sa asigure dezvoltarea economiei reale, cunoscut fiind faptul ca anumite sectoare de activitate au rentabilitati mai scazute, mai indepartate sau aleatorii, fapt care ingreuneaza accesul acestora la finantare.

2 - Contradictia dintre obiectivele specifice politicii monetare si de credit

Obiectivele fixate de autoritatea monetara (cresterea nivelului masei monetare, nivelul ratei dobanzii, nivelul cursului de schimb si alocarea resurselor financiare) nu sunt independente unele fata de altele, au efecte contradictorii si necesita arbitraje delicate.

Banca Centrala (BC) obisnuieste sa anunte ordinea acestor obiective pentru a rezolva reduce, ameliora sau elimina contradictiile dintre acestea.

Contradictia clasica se manifesta intre masa monetara si nivelul ratei dobanzii, in principal din cauza necunoasterii efectelor variatiei ratei dobanzii.

Efectele nu sunt aceleasi pe termen scurt, mediu si lung, fapt care conduce autoritatea monetara la o serie de actiuni, masuri si evaluari pentru a rezolva contradictia.

Pe termen scurt fluctuatia ratei dobanzii influenteaza nivelul masei monetare si determina arbitraje intre titlurile financiare si moneda lichida. O crestere a nivelului ratei dobinzii conduce la o crestere a nivelului masei monetare datorita afectarii cererii speculative de moneda. O scadere a nivelului ratei dobanzii antreneaza o diminuare a volumului masei monetare.

Cand se produce o stabilizare a nivelului ratei dobanzii anticipatiile, care sunt baza cererii speculative de moneda, se stabilizeaza si ele, iar efectul ratei dobanzii dispare sau devine nesemnificativ.

Pe termen mediu si lung, cresterea nivelului ratei dobanzii conduce la o diminuare a nivelului masei monetare, afectata fiind cererea tranzactionala de moneda.

O reducere a ratei dobanzii determina o crestere a masei monetare pe termen mediu si lung.

Aceste efecte tind sa se permanentizeze si in consecinta influenteaza activitatea desfasurata in economia reala in sensul restrangerii sau relansarii acesteia.

Echilibrul dintre masa monetara, oferta de moneda a BC si cererea de moneda depinde de modul in care autoritatatile monetare rezolva conflictul dintre obiectivele fixate, intermediare si finale. Autoritatile monetare trebuie sa cunoasca patternurile de manifestare ale fiecarei actiuni cu continut monetar, precum si reprezentarile specifice fiecarui obiectiv fixat in parte.