REGIMUL VALUTAR SI POLITICA VALUTARA

REGIMUL VALUTAR SI POLITICA VALUTARA

Regimul valutar reprezinta un ansamblu de principii, reguli si norme de procedura instituite de un stat cu privire la platile in valuta aferente operatiunilor de comert exterior si operatiunilor necomerciale, cursul de schimb al monedei nationale, rezerva valutara a statului, circuitul aurului si al metalelor pretioase.

Regimul valutar reprezinta o forma de comercializare a politicii valutar-financiare a statului respectiv.

Prin politica valutara se intelege totalitatea mijloacelor, tehnicilor si procedurilor utilizate de catre autoritatile monetare ale unui stat, prin care se actioneaza asupra circuitului monetar pe plan national si in relatiile cu alte tari, in vederea obtinerii unui anumit nivel de stabilitate a monedei nationale in raport cu alte valute, precum si pentru mentinerea echilibrului dinamic al balantei de plati.

Politica valutara mai poarta denumirea si de politica monetara externa si este parte integranta a politicii economice. In aceasta conjunctura, politica monetara se afla intr-o interdependenta cu celelalte componente ale politicii economice: politica monetara interna, politica fiscala, politica comerciala etc.

1. Tipuri de regim valutar

Guvernul este cel care hotaraste, in functie de obiectivele imediate de politica economica si de cele de perspectiva, ce politica trebuie adoptata in domeniul cursului valutar. In practica economica se cunosc patru mari tipuri de regimuri valutare, si anume:

- regimul valutar al cursurilor flexibile sau fluctuante (floating exchange rates);

- regimul valutar al cursurilor fixe sau legate (fixed or pegged exchange rates);

- regimul valutar al cursurilor cu fluctuare dirijata (managed floating exchange rates);

- regimul valutar al cursurilor controlate.

Implicatiile alegerii unui tip sau altul de regim valutar au fost prezentate anterior (vezi capitolul 2).

Fiecare dintre acestea au dezvoltat si dezvolta inca avantaje, dar si inconveniente, si se poate trece de la un tip de regim valutar la altul in functie de situatia economica a unei tari la un moment dat.

In plus, in prezent se mai intalnesc si cazuri intermediare sau combinate de regimuri valutare, pornindu-se de la cele mai rigide catre cele mai flexibile. Acestea sunt:

uniunea monetara. Uniunea monetara presupune utilizarea aceleiasi monede intre statele membre precum si o politica monetara interna si externa comuna;

consiliul monetar. Acest regim impune un anumit curs de schimb fix al monedei interne fata de o valuta straina. Consiliul monetar este singura institutie monetara care emite moneda nationala, acesta preluand atributiile bancii centrale in domeniul emisiunii. Consiliul monetar presupune o disciplina fiscala si un sistem financiar puternic si strict supravegheat (ex: Bulgaria 1997);

curs tarator sau paritate glisanta (crawling peg). In acest caz cursul de schimb fix se determina in raport cu un etalon, care se poate modifica discretionar. Astfel, cursul de schimb va fi utilizat ca o ancora nominala;

bande de fluctuare (target zones, bands). Aceasta este situatia in care cursul de schimb variaza in interiorul unei zone obiectiv preanuntate;

flotare libera, independenta. Acesta este cazul in care banca centrala nu intervine pe piata, cursul fiind fixat prin confruntarea cererii cu oferta.

2. Caracteristici ale regimului valutar in tarile aflate in tranzitie catre economia de piata

Ca orice mecanism vital pentru o economie, regimul valutar a suportat permanente modificari, acesta neputand fi orientat brusc catre situatia ideala. A fost nevoie de o politica a pasilor marunti si de adoptari succesive ale regimului valutar in raport cu conditiile concrete existente in fiecare tara aflata in tranzitie.

Tipurile de regim valutar aplicate in Romania si in tarile din Estul si Centrul Europei au fost asemanatoare cu cele utilizate in trecut in majoritatea tarilor OCDE. Ca trasaturi generale, iesirile de capital au fost subiectul unor restrictii mai severe decat intrarile de capital. De asemenea, operatiunile pe termen scurt au fost mai cuprinzator reglementate decat cele pe termen lung.

Datorita trecutului existent inainte de 1989, modificarile operate in regimurile valutare ale tarilor in tranzitie nu au fost intotdeauna cele mai potrivite. De multe ori au fost luate masuri nepopulare, uneori au existat anumite necorelari, omisiuni, care ulterior au fost corectate. Practic, atat legislatia, cat si instrumentele financiare au avut evolutii spectaculoase dupa 1989, fiecare tara adoptandu-si un anumit regim valutar in functie de optiunea politica a factorilor de decizie. Desi drumul urmat de tarile din Europa Centrala si de Est in ceea ce priveste regimul valutar a fost relativ acelasi, au existat si exista inca anumite diferente, concretizate ca atare si in acordurile cu Fondul Monetar International, diferente datorate conditiilor specifice din fiecare tara.

Adoptarea unui anumit regim valutar a fost influentata de gradul de liberalizare a economiei, precum si de existenta unor anumitor rezerve valutare.

Principalele caracteristici ale regimului valutar al unei tari sunt:

sistemul de determinare a cursului de schimb;

dreptul rezidentilor de a detine sau nu conturi in valuta si de a transfera valuta in strainatate;

gradul de limitare a schimbului valutar;

principiile si modul de organizare a pietei valutare.

3. Obiectivele principale promovate de catre Banca Nationala a Romaniei in perioada de tranzitie

Bancile centrale au un rol fundamental in elaborarea obiectivelor politicii valutare dintr-o tara. Aceste obiective trebuie sa se afle in concordanta cu situatia existenta in economie la un moment dat.

Si in Romania politica valutara a fost punctul sensibil al politicii monetare in intreaga perioada de tranzitie. De aceea, politica valutara si cursul leului au fost permanent in atentia factorilor de decizie, impactul acestora asupra vietii economice fiind extrem de important.

Principalele obiective ale politicii valutare promovate de catre Banca Nationala a Romaniei in perioada de tranzitie la economia de piata au fost:

stabilizarea cursului leului;

consolidarea rezervelor valutare ale tarii;

echilibrarea balantei de plati;

reducerea datoriei externe a Romaniei;

eliminarea segmentarii pietei si stabilirea echilibrului dintre cerere si oferta.

I. Stabilizarea cursului leului. Acest obiectiv a fost atins printr-o serie de masuri pe care Banca Centrala le-a luat in perioada 1990-2000. Printre acestea putem mentiona:

a.      mentinerea finantarii externe

b.      constituirea rezervei valutare. Aceasta rezerva a avut menirea de a asigura echilibrarea balantei de plati, plata serviciului datoriei externe contractate de catre statul roman, realizarea garantarii solvabilitatii externe a Romaniei precum si sprijinirea si apararea cursului de schimb pe piata valutara;

c.      adoptarea unui program coerent de restabilire a echilibrelor din economie. Acest program a vizat urmatoarele aspecte:

- ajustarile structurale efectuate de aparatul de productie;

- cresterea exporturilor;

- reducerea importurilor;

- controlul masei monetare;

- asigurarea disciplinei financiare;

- dobanzi real pozitive;

- controlul iesirilor de capital.

d.      stimularea exportului. In vederea atingerii aceste tinte , guvernul a adoptat unele masuri de stimulare a exporturilor, care s-au incadrat in mecanismele nediscriminatorii specifice pietei concurentiale si au fost in concordanta cu practicile si reglementarile internationale(facilitati de creditare preferentiala, mecanisme de asigurare contra riscurilor politice etc.). Practic s-a adoptat o strategie nationala pentru orientarea spre piata externa si stimularea exporturilor, in ramurile si pentru produsele unde Romania inregistra avantaje comparative.

e.      descurajarea importurilor de mai mica importanta

f.        cresterea ponderii importurilor pe credit. S-a incurajat de catre guvern importarea unor echipamente, utilaje si tehnologii prin acordarea unor facilitati de creditare pe termen lung. Acest lucru s-a realizat cu sprijinul organismelor financiare internationale si al unor institutii guvernamentale si banci din alte tari.

g.      finantarea neinflationista a deficitului bugetar. Acest obiectiv a fost atins printr-o politica bugetara bazata pe mentinerea deficitului bugetului general consolidat in limite controlabile, posibil de finantat in mod neinflationist. Principalele masuri pe care le-au avut in vedere autoritatile s-au concretizat in: implementarea politicilor cu caracter structural pentru comprimarea deficitului cvasifiscal intre intreprinderi, intarirea disciplinei financiare, continuarea restructurarii sistemului fiscal etc.

h.      dobanzi real pozitive. Parghia esentiala de influentare a cursului de schimb aflata sub controlul Bancii Nationale a fost rata dobanzii. Astfel, scumpirea monedei nationale prin majorarea dobanzilor a antrenat inevitabil ieftinirea devizelor, deci intarirea cursului valutar. Factorii de decizie macroeconomici s-au preocupat permanent de corelarea cat mai corecta a resursei de creditare cu cererea exprimata. Aici a intervenit problema raportului dintre rata nominala si rata reala a dobanzii. Altfel spus, cel care a economisit sa primeasca, in termeni reali, dupa un timp, cel putin cat avea initial. Adica sa-si conserve puterea de cumparare si chiar, mai mult, sa obtina si ceva suplimentar, daca banii respectivi sunt dati cu imprumut. In termeni economici aceasta se traduce prin faptul ca rata inflatiei trebuie sa se afle sub rata nominala a dobanzii.

i.        controlul arieratelor si restabilirea disciplinei financiare.

Dupa 1989, intreprinderile eliberate de planificarea centralizata insa, totodata, nesupuse unei discipline financiare stricte au acumulat datorii extrem de mari, incetand unele plati catre furnizori si creditorii lor. Aceste datorii, denumite si arierate, s-au extins extrem de rapid, intreprinderile intrand practic intr-un blocaj financiar.

Anul 1996 a debutat prin aparitia unei ordonante destinate intaririi disciplinei financiar-valutare, si anume Ordonanta 15/23 ianuarie 199 prin aceasta ordonanta, agentii economici, care detineau valuta in cont si aveau datorii la intern neachitate de peste 60 de zile, au fost obligati ca in termen de 5 zile lucratoare sa o schimbe in lei pentru achitarea datoriilor respective. Totusi, desi mentinerea disciplinei financiare a fost permanent in vizorul guvernantilor, s-au inregistrat frecvent abateri de la acest obiectiv, guvernul fiind nevoit sa acorde facilitati de stergere sau transformare a datoriilor, facilitati acordate de multe ori pe criterii politice.

II. Echilibrarea balantei de plati a reprezentat un alt aspect extrem de important urmarit in permanenta de Banca Nationala a Romaniei. Balanta de plati externe este un instrument de analiza a nivelului de dezvoltare a unei tari si a structurii economice a acesteia. De aceea, in perioada aceasta de tranzitie guvernul roman a urmarit cu consecventa mentinerea balantei de plati intr-un echilibru dinamic, aceasta prin utilizarea urmatoarelor masuri:

- realizarea unei balante comerciale excedentare (exporturile>importurile);

- incurajarea investitiilor straine in Romania si introducerea unor masuri cu privire la miscarea capitalurilor;

- mentinerea finantarii externe si contractarea de credite de la organismele financiare internationale sau de la banci straine;

- amanarea restituirii unor credite financiare;

- utilizarea rezervei valutare internationale.

III. Reducerea datoriei externe a fost un alt obiectiv de politica valutara urmarit de Banca Nationala. Datoria externa reprezinta, de fapt, datoria ce trebuie platita unor creditori externi, atat publici cat si privati.

Principalele surse ale datoriei externe a Romaniei sunt: creditul de export (peste 1 an) pe care importatorii din tara debitoare il primesc de la partenerii lor comerciali externi; creditele si imprumuturile obtinute de la banci private; creditele cu termen peste un an, obtinute de la alti creditori privati externi, precum si imprumuturile acordate de organizatiile financiare internationale.

IV Eliminarea segmentarii pietei si restabilirea echilibrului dintre cerere si oferta au reprezentat obiectivele strategice stabilite de catre Banca Nationala a Romaniei inca de la sfarsitul anului 1993.

Principalele aspecte ce au fost urmarite incepand din 1994 s-au axat pe urmatoarele directii:

cresterea temporara (pe anumite perioade) a ratelor dobanzii paralel cu limitarea cresterii creditului in economie si indeosebi a celui exprimat in valuta convertibila, in scopul limitarii cererii de import;

eliminarea scutirilor de taxe vamale si a altor facilitati acordate importatorilor in afara celor acordate prin acordurile de comert, precum si identificarea de noi instrumente de stimulare a exporturilor;

atragerea de resurse de pe piata externa de capital;

supravegherea bancilor si a caselor de schimb valutar pentru ca functionarea acestora sa se incadreze in parametrii normali de activitate;

corelarea politicii monetare cu celelalte politici ale statului in vederea atingerii obiectivelor propuse in economie;

controlul arieratelor si restabilirea disciplinei financiare.