PRINCIPIILE ACTIVITATII BANCARE SI FORME DE ACORDARE A CREDITULUI IN ACTIVITATEA BANCARA

PRINCIPIILE ACTIVITATII BANCARE SI FORME DE ACORDARE A CREDITULUI IN ACTIVITATEA BANCARA

Principiile de creditare, obiectul creditului si tipurile de credit au devenit elemente comune ale reglementarilor interne in domeniu, la majoritatea bancilor comerciale.

Operatiunea de creditare consta in cedarea/primirea unei sume de bani sau a unei cantitati de marfuri si/sau servicii, caz in care este vorba de o vanzare de credit comercial. In functie de operatorii care intervin in raportul de credit si izvorul care a determinat operatiunea cunoastem creditul sub trei forme: creditul comercial, creditul bancar si creditul international.

Creditul comercial presupune acordarea de credit sub forma de marfa in baza unui contract comercial, este caracteristica relatia directa ce se stabileste intre debitor si creditor, relatie care se bazeaza pe reputatia unei persoane sau a unei societati, pe corectitudinea in respectarea angajamentelor lor de plata, pe calitatea prestatiilor. Titlurile de credit emise (cambii, bilete la ordin) reprezinta caracterizarea unei relatii comerciale fundamentale bazata pe increderea intre cei doi parteneri. In economiile cu un sistem bancar bine conturat si structurat, creditul comercial detine o parte importanta din activitatea bancara prin scontarea sau rescontarea efectelor de comert generate de contractul comercial.

Creditul international este reprezentat de raporturile de credit dintre agentii economici din doua sau mai multe tari.

Creditul bancar presupune acordarea de imprumuturi sub forma baneasca de catre o banca unei persoane fizice sau juridice numita imprumutat. Raporturile de credit se desfasoara ca proces de mobilizare a surselor disponibile pe piata si distribuire a resurselor disponibile .

Creditul bancar reprezinta operatiunea prin care banca acorda imprumuturi in schimbul unui angajament de rambursare viitoare insotit de plata unei anumite dobanzi, existand dreptul bancii de a solicita sumele angajate si obligatia ferma a debitorului privind rambursarea creditului si plata dobanzilor.

Formele creditului bancar cunosc o diversitate avand in vedere concurenta bancara si evolutia economica.

In functie de varietatea si complexitatea raporturilor de creditare, de gruparea operatiunilor de credit, exista mai multe tipurii de credite bancare acordate agentilor economici

Astfel pe langa cele mentionate anterior se regasesc si cerditul obligatar, creditul ipotecar si creditul de consum

Creditul obligatar apare in raporturile dintre institutiile de stat si agentii economici in calitate de debitori, pe de o parte si creditori, pe de alta parte. Aceste raporturi se concretizeaza in faptul ca primii emit obligatiuni, iar creditorii sunt subscriitori si detinatori ai acestor obligatiuni.

Creditul ipotecar este destinat activitatii imobiliare si se bazeaza in principiu pe proprietatea privata. El presupune o conventie intre creditor si imprumutat, care cuprinde in esenta proprietatea (ca garantie a rambursarii imprumutului), conditiile si scadentele, penalitatile si circumstantele in care se poate pierde proprietatea.

Creditul de consum se acorda pe termen scurt sau mijlociu, persoanelor individuale, pentru acoperirea valorii marfurilor si serviciilor procurate din comert sau pentru recreditarea creantelor contractate in acest scop.

In prezent, exista mai multe tipuri de credite aflate la dispozitia agentilor economici. In general, fiecare banca din sistem are propria politica de creditare si deci acorda o diversitate de tipuri de credite in lei si/sau in valuta .

In intreaga activitate de creditare, bancile trebuie sa respecte prevederile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancara, Legii nr. 101/1998 privind statutul Bancii Nationale a Romaniei, normele, regulamentele si reglementarile emise de B.N.R. pe aceasta linie, precum si propriile norme si proceduri de lucru.

Activitatea de acordare a creditelor se bazeaza pe urmatoarele principii generale:

Ø     Prudenta bancara presupune ca bancile sa urmareasca acordarea de credite solicitantilor care dau dovada de credibilitate pentru rambursarea creditelor la scadenta, solicitand garantarea creditelor in conditiile stabilite prin normele lor de creditare, conform Legii bancare nr. 58/1998, art. 44 si 45. Toate operatiunile de creditare si in legatura cu constituirea garantiei vor trebui consemnate in documentele contractuale, din care sa rezulte fara echivoc toti termenii si toate conditiile respectivelor tranzactii;

Ø     Principiul planificarii creditelor afirma necesitatea estimarii, cuantificarii cerintelor si potentialului de creditare ale bancii, sub forma unor situatii bilantiere care cuprind resursele totale de creditare (disponibilitati si depozite, valori mobiliare, refinantari etc.) si plasamentele (credite, plasamente interbancare, rezerva minima obligatorie etc.). Activitatea de planificare bancara a plasamentelor se coreleaza cu stabilirea necesarului de credite de catre clientii bancii in functie de necesitati. Aceasta activitate presupune o limitare a creditelor in cadrul unor plafoane stabilite si controlate de catre unitatile bancare.

Un alt principiu care trebuie respectat este acela ca imprumuturile si scrisorile de garantie solicitate bancii, indiferent de suma, durata de rambursare, respective valabilitate, se acorda numai pentru destinatia stabilita prin contracte. Nerespectarea acestei conditii da dreptul bancii sa rezilieze contractul de credit si sa retraga imprumutul.

Ø     Principiul garantarii creditelor asigura bancile in ceea ce priveste rambursarea la scadenta a ratelor din credit si achitarea dobanzilor aferente. In relatiile cu debitorii, bancile sunt expuse unor riscuri, care in mod firesc impun luarea unor masuri pentru garantarea creantei. De regula, garantarea creditelor se face pe baza bunurilor mobile si imobile ale debitorului.

Trebuie retinut faptul ca bancile pot acorda credite nu numai daca garantiile constituite pot fi valorificate, ci trebuie sa se tina seama si de posibilitatile reale de rambursare a creditelor pe seama lichiditatilor generate de activitatea economica. Garantiile constitui doar o sursa secundara, de protectie a creditorului in cazul unor imprejurari neprevazute.

Din punct de vedere juridic, dupa natura lor, garantiile pot fi: garantii reale si garantii personale.

Garantiile reale constau in afectarea unui bun al debitorului in vederea asigurarii rambursarii creditelor angajate. Acest tip de garantie ofera bancii dreptul de preferinta (intaietate in recuperarea creantei) si dreptul de urmarire ( poate actiona asupra bunului respectiv indiferent la cine se afla). Garantiile reale se pot concretiza in gajul propriu-zis ( cu deposedare) sau in ipoteca si privilegii.

Garantiile personale constau in acele mijloace juridice prin care o persoana se angajeaza in numele debitorului sa plateasca datoria in caz de insolvabilitate a acestuia. Cele mai utilizate forme de garantii personale sunt: cautiunea, scrisoarea de garantie si cesiunea de creanta.

Ø     Rambursarea creditelor la scadenta presupune  restituirea sumelor

imprumutate la termenele stabilite. Fiecare agent economic angajat in relatia de creditare va negocia si va stabili, in functie de anumite criterii, termenele de rambursare pe care bancile vor urmari sa le respecte. Are loc asa-zisa scadentare a creditelor. Scadenta este o data viitoare, posibila si certa la care creditul devine exigibil si trebuie rambursat. Scadenta poate fi intermediara, atunci cand numai o parte din imprumut devine exigibil si trebuie rambursat, sau finala, cand opereaza rambursarea ultimei rate.

Pot sa apara si situatii in care creditele nu pot fi rambursate la scadenta. Daca acest fenomen este generat de cauze obiective, la cererea clientilor sai, banca poate prelungi termenul de rambursare, procedandu-se la o rescadentare a creditelor.

Totodata, pot sa apara si cazuri deosebite, justificate economic, cand debitorul se confrunta cu greutati majore in rambursarea creditelor. In aceste situatii, la solicitarea expresa a celor in cauza, bancile pot aproba reesalonarea la plata a intregului credit, ca o masura exceptionala, inainte de declararea incapacitatii de plata si declansarea procedurii de executare silita.

Creditele nerambursate nici dupa procedura de reesalonare se vor trece din initiativa bancii in categoria " creditelor restante", pentru care se vor percepe dobanzi penalizatoare in functie de vechimea restantelor.