Paradisurile fiscale

Paradisurile fiscale

Obligatiile fiscale ale contribuabililor sunt stabilite prin legislatia elaborata la nivelul fiecarei tari sau entitati independente, din punct de vedere juridico-administrativ. Evaziunea si frauda fiscala se manifesta atat in interiorul acestora, cat si in afara lor.

O practica foarte raspandita in lumea afacerilor consta in infiintarea unor filiale in tari in care nivelul fiscalitatii este mai redus decat in tara in care functioneaza compania-mama. Relatiile dintre sediul principal si filiala pot fi reale sau fictive. Acest procedeu permite sustragerea de la impozitare (sau impozitarea cu cote reduse) a profitului realizat scriptic in "oaza fiscala".

La origine, filialele din aceste zone au servit extinderii societatilor - mama in strainatate, ca mijloc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi repatriate sau reinvestite. Ulterior, au inceput sa fie utilizate ca mijloc de evaziuni fiscale. Pentru a servi acestui scop, filialele au fost orientate spre tari cu moneda stabila, unde nu se efectua un control al schimburilor, care dispuneau de un sistem bancar fiabil si ale caror guverne incurajau investitiile straine pe teritoriul lor, tari care, in acelasi timp, practicau niveluri reduse la impozitele asupra profiturilor sau dividendelor.

Evaziunea fiscala internationala este, deci, o forma a evaziunii fiscale, iar "paradisul fiscal" poate fi solutia de realizare. Este dificil de apreciat daca existenta paradisului fiscal este de domeniul evaziunii fiscale "legale" sau "frauduloase", ce organisme la nivel interstatal ar putea stabili caracterul legal, ilegal, legitim sau nelegitim al acestora. Pe de o parte, aceasta forma de evaziune nu este acceptata de guvernele acelor tari ce pierd importante resurse financiare publice (pe care le-ar folosi la finantarea propriilor cheltuieli publice), iar pre de alta parte, este stimulata de guvernele altor tari prin elaborarea unor regimuri fiscale atractive si permisive, obtinand avantaje economice si sociale.

"Paradisul fiscal" constituie un instrument prin care se realizeaza evaziunea fiscala internationala de catre acei contribuabili care cauta un tratament fiscal mai avantajos.

Paradisul fiscal este un teritoriu pe care se acorda facilitati fiscale sub forma scutirii de impozit a veniturilor sau a profiturilor realizate sau prin aplicarea unor cote de impozit extrem de reduse, cu scopul atragerii societatilor in expansiune, pentru investirea de capital si stimularea aparitiei de activitati necesare asigurarii echilibrului economic si social.

"Paradisul fiscal" poate fi orice tara care este considerata ca atare si care se vrea astfel. In realitate, orice tara poate deveni, la un moment dat "paradisul fiscal" (daca urmareste un anumit obiectiv economic) sau poate sa inceteze de a mai fi, daca intentioneaza acest lucru. "Paradisurile fiscale" se pot clasifica in principale si secundare.

"Paradisurile fiscale" principale cuprind urmatoarele categorii:

- tari care nu aplica nici un fel de impunere asupra veniturilor si sporului de capital pentru persoane fizice (Bahamas, Bermude, Insulele Cayman, Principatul Monaco, s.a.);

- tari in care impozitul pe venit sau profit este stabilit pe o baza teritoriala. In aceste tari, contribuabilii beneficiaza de o exonerare a impozitului pe profit obtinut prin operatiuni realizate in afara teritoriului (Liberia, Malaysia, Costa Rica, Panama, Filipine, s.a.);

- tari in care cotele de impunere sunt reduse, fiind astfel stabilite de statele in cauza sau ca urmare a aplicarii unor reduceri de cote datorate incheierii unor acorduri fiscale privind dubla impunere internationala (Elvetia, Liechtenstein, Antilele Olandeze, Irlanda s.a.);

- tari care ofera avantaje specifice societatilor tip holding sau off-shore (Tarile de Jos, Singapore, Luxemburg);

- tari care ofera exonerari fiscale industriilor create in vederea dezvoltarii exporturilor (Irlanda, pentru societatile infiintate inainte de ianuarie 1981);

- tari care ofera alte avantaje, specifice anumitor societati (Antigua, Grenada, Jamaica, Barbaros s.a).

Aceasta grupare are la baza principalele dispozitii fiscale care confera statutul de "oaze fiscale", multe tari apartinand mai multor asemenea grupe.

In cadrul "paradisurilor fiscale" secundare se includ atat tari mici, cat si altele, industrializate, care practica, in general, niveluri ridicate la diverse forme de venit, dar dispun si de unele dispozitii legale cu caracter particular, care pot fi utilizate de catre investitori in operatiuni de tax-planning.

In ceea ce priveste tarile mici, care au o populatie redusa numeric, ele apeleaza la una dintre urmatoarele posibilitati: aplica niveluri scazute la cotele de impozitare; nu aplica nici un fel de impunere fiscala; nu impoziteaza anumite venituri ale persoanelor fizice sau juridice; acorda facilitati fiscale substantiale pentru activitatile desfasurate in anumite domenii. (Dintre aceste tari fac parte: Vatican, Polinezia franceza, Haiti, Jamaica s.a.)

Tarile cu economie dezvoltata, care devin ele insele atractive pentru unele activitati desfasurate de anumite societati, demonstreaza ca in viata economica primeaza interesul material. State ca Franta, Belgia, Austria, Italia, SUA acorda facilitati fiscale substantiale pentru atragerea capitalului strain sau cresterea exporturilor.