Principii in activitatea de creditare bancara

Principii in activitatea de creditare bancara

Economiile actuale, ca economii monetare, presupun desfasurarea unui amplu proces de creditare, ca o latura consistenta a activitatii bancare, existand o interdependenta intre credit si situatia financiara a agentilor economici:

in primul rand, prin situatia creditelor se reflecta starea financiara a oricarui intreprinzator angajat in relatia de creditare;

in al doilea rand, o buna sustinere financiara va genera conditii favorabile pentru obtinerea de noi credite.

Desfasurarea adecvata a procesului de creditare este reglementata si organizata in sensul asigurarii unei intermedieri finaciare care sa permita satisfacerea adecvata a nevoilor de finantare a clientilor, dar si realizarea eficienta si cit mai sigura a acestei activitati din punctul de vedere al bancii, aceste deziderate fiind impuse prin respectearea principiilor de creditare.

Un principiu de baza dupa care se calauzeste intreaga activitate bancara este prudenta bancara. Ca atare, bancile vor urmari ca solicitantii de credite sa dea dovada de credibilitate. Toate operatiunile de creditare si cele in legatura cu constituirea garantiei vor trebui consemnate in documentele contractuale din care sa rezulte fara echivoc toti termenii si toate conditiile respectivelor tranzactii.

Activitatea de creditare trebuie sa prezinte interes atat pentru banca, care are in vedere o sporire a profiturilor obtinute din dobanzi, cat si pentru agentii economici, ce urmaresc consolidarea afacerilor si, daca este posibil, obtinerea unei mai bune rentabilitati financiare, urmare a utilizarii  efectului de "levier" financiar favorabil.

Pe intreaga durata a creditarii debitorul are obligatia sa depuna la dispozitia bancii un exemplar din bilantul contabil, situatiile contabile periodice si orice alte documente solicitate de creditor, aceasta obligatie fiind ca o clauza distincta prevazuta in contractul de credite.

Un alt principiu care trebuie respectat este acela a respectarii destinatiei creditului, care afirma ca imprumuturile si scrisorile de garantie solicitate bancii, indiferent de suma, durata de rambursare, respectiv valabilitate, se acorda numai pentru destinatia stabilita prin contracte, nerespectarea acestei conditii dand dreptul bancii sa rezilieze contractul de credit si sa retraga imprumutul.

In practica bancara, persoanele fizice pot sa solicite credite daca indeplinesc o serie de criterii, cum ar fi:

o        realizeaza venituri certe si cu caracter permanent pe intreaga perioada de creditare;

o        garanteaza rambursarea creditelor solicitate cu veniturile pe care le realizeaza, precum si cu alte valori materiale;

o        nu inregistreaza debite restante sau alte obligatii neachitate la scadenta la data solicitarii imprumutului.

Principiul planificarii creditelor afirma necesitatea estimarii, cuantificarii cerintelor si potentialului de creditare ale bancii, sub forma unor situatii bilantiere care cuprind resursele totale de creditare (disponibilitati si depozite, valori mobiliare, refinantari etc) si plasamentele (credite, plasamente interbancare, rezerva minima obligatori etc). Din compararea resurselor totale de creditare (Rtc) cu totalul plasamentelor (Pt) pot sa apara urmatoarele doua situatii:

Rtc < Pt - deficit de resurse;

Rtc > Pt - excedent de resurse.

Inca din faza de planificare, pentru diminuarea riscului lipsei de lichiditati, se va urmari asigurarea corelarii creditelor cu resursele de acoperire a acestora, atat in structura cat si din punct de vedere al maturitatii lor. De pilda, disponibilitatile la vedere vor putea fi utilizate pentru acoperirea a circa 30 % din soldul imprumuturilor curente.

Activitatea de planificare bancara a plasamentelor se coreleaza cu stabilirea necesarului de credite de catre clientii bancii in functie de necesitati. Aceasta activitate presupune o limitare a creditelor in cadrul unor plafoane stabilite si controlate de catre unitatile bancare

      Principiul garantarii creditelor asigura bancile de rambursarea la scadenta a ratelor din credit si achitarea dobanzilor aferente. In relatiile cu debitorii bancile sunt expuse unor riscuri, care in mod firesc, impun luarea unor masuri pentru garantarea creantei, de regula, garantarea creditelor facandu-se pe baza bunurilor mobile si imobile ale debitorului.

Trebuie retinut faptul ca bancile pot acorda credite nu numai daca garantiile constituite pot fi valorificate, ci trebuie sa se tina seama de posibilitatile reale de rambursare a creditelor pe seama lichiditatilor generate de activitatea economica. Garantiile constituie doar o sursa secundara, de protectie a creditorului in cazul unor imprejurari neprevazute.

Din punct de vedere juridic, dupa natura lor, garantiile pot fi, asa cum s-a aratat mai sus, : garantii reale si garantii personale.

Garantiile reale constau in afectarea unui bun al debitorului in vederea asigurarii rambursarii creditelor angajate. Acest tip de garantie ofera bancii dreptul de preferinta (intaietate in recuperarea creantei) si dreptul de urmarire (poate actiona asupra bunului respectiv indiferent la cine se afla). Garantiile reale se pot concretiza in gajul propriu-zis (cu deposedare ) sau prin ipoteca si privilegii.

Garantiile personale constau in acele mijloace juridice prin care o persoana se angajeaza in numele debitorului sa plateasca datoria in caz de insolvabilitate a acestuia. Cele mai utilizate forme de garantii personale intalnite sunt: cautiunea, scrisoarea de garantie si cesiunea de creanta.

Toate aceste forme de garantare a creditelor, pentru a fi acceptate de catre banci, trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

sa poata fi materializate intr-un titlu inscris autentic;

bunurile sa se afle in proprietatea debitorului sau a girantului si sa nu fie afectate de catre alte creante;

proprietarul bunurilor sa aiba capacitatea de a le gira sau ipoteca;

bunurilor existente anterior angajarii creditelor sa fie in stare corespunzatoare de functionare;

bunurile procurate ulterior pe seama creditelor sa fie noi si insotite de documente de calitate;

bunurile propuse drept garantie sa aiba piata de desfacere sau potentiali cumparatori.

      Rambursarea creditelor la scadenta ca principiu al activitatii de creditare, presupune restituirea sumelor imprumutate la termenele stabilite. Fiecare agent economic angajat in relatia de creditare va negocia si va stabili, in functie de anumite criterii, termenele de rambursare pe care bancile le va urmari sa se respecte. Are loc asa-zisa scadentare a creditelor. Scadenta este o data viitoare, posibila si certa la care creditul devine exigibil si trebuie rambursat. Scadenta poate fi intermediara, atunci cand numai o parte din imprumut devine exigibil si trebuie rambursat sau finala, cand opereaza rambursarea ultimei rate.

Pot sa apara si situatii in care creditele nu pot fi rambursate la scadenta. Daca acest fenomen este generat de cauze obiective, la cererea clientilor sai, banca poate prelungi termenul de rambursare, procedandu-se la o rescadentare a creditelor.

Totodata, pot sa apara si cazuri deosebite, justificate economic, cand debitorul se confrunta cu greutati majore in rambursarea creditelor. In aceste situatii, la solicitarea expresa a celor in cauza, bancile pot aproba reesalonarea la plata a intregului credit, ca o masura exceptionala, inainte de declararea incapacitatii de plata si declansarea procedurii de executare silita.

Creditele nerambursate nici dupa procedura de reesalonare se vor trece, din initiativa bancii, in categoria "creditelor restante", pentru care se vor percepe dobanzi penalizatoare in functie de vechimea restantelor.

In conditiile in care un agent economic are de achitat bancii sale diferite creante din activitatea de creditare, ordinea va fi urmatoarea:

o      comisioane, taxe si speze bancare;

o      dobanzi penalizatoare;

o      dobanzi curente;

o      rate la credite restante in ordinea vechimii;

o      rate la creditele curente ajunse la scadenta.

Aplicarea unilaterala a principiilor creditarii pentru toti beneficiarii de credite creeaza posibilitatea urmaririi operative a resurselor de creditare si antrenarea acestora potrivit necesitatilor reale ale economiei.