REZULTATELE FINANCIARE ALE AGENTILOR ECONOMICI

1. Conceptul de rezultat financiar, profit, pierdere, dividend

Procesele economice se desfasoara pe baza si in cadrul unui patrimoniu pe care detinatorul are dreptul limitat sau nelimitat sa-l foloseasca, in raport cu dreptul de proprietate asupra lui.

Indiferent de forma de proprietate, patrimoniul este supus regulilor generale de gestionare care, in sens restrans, inseamna primirea si administrarea cu respectarea reglementarilor legale a valorilor materiale si banesti.

Notiunea de gestionare, in sensul conceptelor manageriale, reprezinta suma actiunilor, atributelor si competentelor pentru a asigura profitabilitatea unei afaceri.

Concret, scopul sau efectul gestionarii patrimoniului este acela de a obtine profit.

Profitul in sens general poate fi definit ca venit sau castig obtinut ca urmare a unei activitati.[1]

In functie de obiectul activitatilor, profitul imbraca urmatoarele forme:

profit comercial, obtinut in sfera comertului;

profit industrial, format in sfera industriei, constructiilor, lucrarilor si serviciilor;

profit bancar, obtinut in sfera investitiilor bancare;

dividendele, ca forma speciala a profitului, obtinute de catre detinatorii de actiuni ce si-au plasat capitalul in afaceri ale societatilor unde s-a creat venit net.

Orice intreprindere ca actiune a persoanelor fizice sau a celor juridice are ca scop obtinerea de profit, indiferent de sfera in care se actioneaza plasamentele de capital.

Profitul apare ca o valoare real pozitiva rezultata ca urmare a activitatilor economice si financiare.

Factorii care influenteaza masa profitului

Atat marimea masei cat si cea a ratei profitului este influentata de factori cu actiune directa cantitativi si calitativi:

volumul, structura si calitatea productiei industriale;

nivelul costurilor de productie;

nivelul preturilor de vanzare

nivelul productivitatii muncii;

repartizarea veniturilor intre principalii posesori ai factorilor de productie;

viteza de rotatie a capitalului.

Dintre acesti factori primii trei se regasesc in masa profitului, determinand marimea acestuia.

● Volumul, structura si calitatea productiei industriale

Masa profitului este dependenta direct de marimea profitului destinata vanzarii, daca productia raspunde unor parametrii economici, dintre care:

volumul fizic al productiei este dimensionat pe criteriile rentabilitatii, luandu-se in

considerare rezultatele analizei tehnice a valorii;

intreaga productie destinata vanzarii are piata de absorbtie asigurata;

in jocul concurentei pe piata, valoarea de intrebuintare a produselor satisface trebuintele

sociale intr-o masura mai mare sau cel putin egala cu altele similare fabricate de alti intreprinzatori.

Structura productiei ca rezultanta a cerintelor pietei reprezinta, elementul cel mai elastic.

Volumul fizic al productiei poate ramane constant, insa structural ea sa se deplaseze frecvent catre produsele solicitate de piata si care in consecinta pot fi valorificate la preturi reale mai mari cu influenta pozitiva asupra formarii profitului. Deplasarea structurii productiei catre produsele la care cererea de piata este mai mare se face, sau trebuie facuta, numai in conditiile mentinerii costurilor proiectate, sau a reducerii acestora, urmarindu-se minimizarea consumului factorilor de productie.

Calitatea productiei conditioneaza direct - alaturi de volumul fizic si structura sortimentala - masa profitului, intrucat produsele de o calitate superioara, confirmata, sunt absorbite de piata mai repede, avand ca efect economic:

obtinerea unor preturi de vanzare mai mari;

scurtarea timpului de stocare-vanzare si ca urmare a reintregirii mai rapide a plasamentelor de capital imobilizate temporar in sfera aprovizionarii si productiei.

● Nivelul costurilor de productie

Costul de productie inglobeaza totalitatea cheltuielilor aferente consumarii si interactiunii factorilor de productie utilizati pentru producerea si vanzarea produselor, lucrarilor si serviciilor, fiind un factor complex din punct de vedere al componentelor sale.

Pretul de vanzare a marfurilor fabricate se formeaza in functie de nivelul cererii si ofertei de pe piata la un moment dat iar nivelul costului de productie, in anumite limite, poate fi prevazut de intreprinzator, atat ca suma totala pentru intreaga productie, cat si ca suma ( cost ) pe unitate de produs fabricat.

Posibilitatea dimensionarii costului de productie in conditii de stabilitate economica si sociala, este posibila deoarece pot fi cunoscute:

Cheltuieli conventional constante legate de amortizarea capitalului fix,

chiriile, primele de asigurare, intretineri si consumuri constant ne tehnologice, cheltuieli care formeaza costul fix.

Cheltuielile variabile, pentru o anumita dimensiune fizica a productiei,

formate din consumul de capital circulant in sfera formarii stocurilor necesare productiei si in sfera procesului de productie propriu-zis, precum si din salariile directe, contributiile asupra acestora, toate acestea formand costul variabil.

Costurile marginale determinate de cresterea volumului fizic al productiei,

intreprinzatorul dimensionandu-si optiunea prin prisma rationalitatii economice, in sensul ca, se urmareste mentinerea sau maximizarea profitului si fiecare unitate suplimentara de productie va trebui sa aiba un cost cat mai mic. Venitul suplimentar ce se va obtine ca urmare a productiei vandute va trebui sa fie mai mare decat costul suplimentar incorporat in aceasta.

Dintre toti factorii cu actiune directa asupra marimii profitului, costul productiei

are cea mai mare influenta, aspect care determina o preocupare permanenta din partea intreprinzatorilor. Ceilalti factori ramanand constanti sau relativ constanti, minimizarea costurilor poate fi facuta si are ca principale efecte:

economisirea resurselor economice ce se incorporeaza in produse, fie pe

seama perfectionarii tehnologiilor, a reducerii consumurilor ne tehnologice si a pierderilor, fie pe seama folosirii unor inlocuitori mai ieftini ai resurselor de baza. Oricare ar fi solutia adoptata, calitatea produsului fabricat nu trebuie sa scada;

minimizarea costului pe unitatea de produs si a costurilor pe ansamblul

activitatii are corespondente in maximizarea profitului, ca relatie dintre costul de productie si pretul competitiv.

● Nivelul preturilor de vanzare

Pretul, categorie economica fundamentala in economia productiei de marfuri exprima suma de bani platita pentru intrarea in posesia unei marfi ( a unui bun, lucrare sau serviciu ) la un moment dat.

In sfera industriei sunt practicate mai multe categorii de preturi:

preturi cu ridicata, la care circula marfurile ( produsele ) intre intreprinderi;

preturi cu amanuntul, practicate pentru finalizarea valorii marfurilor

(produselor ) prin consum individual;

tarife pentru serviciile prestate intreprinderilor si populatiei.

Atat preturile cat si tarifele, real stabilite pe piata - in functie de actiunea cererii si

ofertei - contin, in structura lor sub aspectul profitabilitatii, elemente referitoare la cost, obligatii fiscale, amortizari aferente activelor corporale si profit.

In prezent, pe piata romaneasca trebuie avute in vedere si alte categorii de preturi:

pretul - bursa, sau cotatia de bursa, pentru marfuri standardizate sau la

termen;

pretul de lista sau de catalog, impus de exportatori, dar adaptabil la cerere si

oferta;

pretul de tranzactie efectiv realizat in momentul vanzarii - cumpararii

produselor ( marfurilor );

pretul indexat care cuprinde pe langa elementele de baza ( cheltuielile de

exploatare, financiare, exceptionale si profit) si evaluarea unor indexari.

Oricare categorie sau tip de pret se are in vedere, pe piata concurentiala el se formeaza si este realizat in functie de cerere si oferta. Pretul exprima rezultatul confirmarii cererii data utilitatii bunului ce urmeaza a fi achizitionat de consumator, de capacitatea de plata a cumparatorului si de costul cumpararii aceluiasi produs din alta parte. Pretul exprima si interesele ofertei legate de costul de productie si preturile practicate pe alte piete pentru marfa oferita.

● Nivelul productivitatii muncii

Viabilitatea si bonitatea activitatii oricarei intreprinderi, bazata pe rationalitate economica este conditionata de:

utilizarea deplina a resurselor

utilizarea eficienta a resurselor.

La nivel microeconomic, productivitatea muncii este acceptata ca fiind posibilitatea fortei de munca de a produce, intr-o perioada de timp data, o anumita cantitate de bunuri.

Tendinta productivitatii muncii, intr-o intreprindere rentabila, este constant crescatoare, avand efecte directe asupra marimii costului global, prin reducerea costurilor variabile aferente cheltuielilor cu salariile si contributiile legate de acestea.

Asigurarea cresterii productivitatii muncii are multiple implicatii si corelatii economice in sensul ca:

- acelasi volum de productie se poate obtine cu un numar mai redus de salariati;

- volumul productiei poate sa creasca in conditiile folosirii aceluiasi numar de

salariati sau chiar in situatia reducerii lui;

randamentul superior al utilizarii factorului munca asigura o corelatie

economica justa sub aspectul sporului de productivitate mai mare fata de cresterea cheltuielilor cu salariile mai mica.

Randamentul utilizarii factorului munca poate fi privit prin intermediul efectului asupra minimizarii cheltuielilor cu salariile ca:

- reducere absoluta a costului cand aceeasi productie se realizeaza cu un

numar mai mic de salariati;

- reducere relativa a costului cand acelasi numar de salariati realizeaza un

volum mai mare de productie.

O productivitate crescuta se va putea asigura prin existenta si combinarea unor

factori esentiali si anume:

- asimilarea si utilizarea progresului stiintific si tehnic paralel cu utilizarea

rationala a capitalului tehnic existent;

- cresterea calificarii fortei de munca;

- organizarea, conducerea si administrarea intreprinderii, utilizarea intensiva a

capacitatilor de productie, folosirea intensa a timpului de munca.

3. Antecalculul profitului

Lucrarea de proiectare a volumului profitului posibil de obtinut in anul financiar

urmator este deosebit de importanta atat pentru intreprinzator, cat si pentru stat, deoarece:

intreprinzatorul va putea cunoaste cu o marja cat mai apropiata de realitate ce

masa de profit va putea obtine pentru a-si satisface intentiile de reinvestire si dezvoltare, pe de o parte si marimea dividendelor ce fac atractive plasamentele de capital ale actionarilor si asociatilor in intreprinderea respectiva, pe de alta parte;

vor putea fi cunoscute obligatiile fiscale din impozite si taxe, legal stabilite

pentru a fi varsate la bugetul statului.

Proiectia profitului este necesara pentru toti intreprinzatorii, indiferent de forma

de proprietate asupra capitalului, mai ales pentru instituirea impozitului pe veniturile globale ale persoanelor juridice si fizice.

Metodele cel mai frecvent folosite pentru determinarea previzionara a profitului sunt:

3.1. Metode utilizate pentru antecalculul profitului

● Metoda sintetica, care presupune luarea in calcul a unor indicatori sintetici, proiectati pentru anul urmator: cheltuielile de exploatare, volumul productiei destinata vanzarii si cheltuieli maxime la 1000 lei productie. Pentru determinarea profitului se parcurg urmatoarele etape:

◦ determinarea cheltuielilor de exploatare ca fiind produsul valorii productiei destinata vanzarii, din care s-a dedus taxa pe valoarea adaugata si cheltuielilor maxime la 1000 lei productie, adica:

Ce = ( Qpv - TVA ) x Cmp / 1000, in care:

Ce = cheltuieli totale de exploatare;

Qpv = volumul productiei destinata vanzarii exprimata in preturi de vanzare;

Cmp = cheltuieli maxime la 1000 lei productie.

◦ determinarea profitului din vanzarea productiei fabricata, ca relatie de diferenta dintre cifra bruta de afaceri din care s-a dedus TVA si cheltuielile de exploatare:

Pi = ( Qpv - TVA ) - Ce, in care:

Pi = profitul initial din activitatea de exploatare curenta.

◦ determinarea influentelor stocurilor de la inceputul si de la sfarsitul anului asupra masei profitului:

DP = Ps - Ps , in care:

DP = diferenta ( +,-) de profit rezultat din stocuri

Ps = profitul aferent stocurilor la inceputul anului;

Ps = profit aferent stocurilor la sfarsitul anului.

◦ volumul profitului brut ce poate fi obtinut:

Pb = Pi DP

Pentru exemplificarea acestei metode se cunosc:

- volumul productiei in pret de vanzare fara TVA pe anul 2006, = 40.000 lei;

- cheltuieli de exploatare la 1.000 lei productie pentru anul 2005= 16 lei;

- la 01.01.2006 sunt evidentiate stocuri ramase din 2005 care vandute in 2006 vor aduce un profit de180 lei;

- la 31.12006 va ramane productie in stoc care se va vinde in anul 2007, cu un profit de 900 lei;

a) Determinarea cheltuielilor de exploatare prognozate pe anul 2006:

Ce = ( Qpv - TVA ) x Cmp / 1000

Ce = 40.000 lei x 16 / 1.000 = 640 lei

b) Determinarea profitului initial in functie de cifra de afaceri si cheltuielile de exploatare aferente productiei din anul 2006.

Pi = ( Qpv - TVA ) - Ce

Pi = 40.000 lei - 640 lei = 39.360 lei.

c) Determinarea influentei profitului aferent stocurilor la inceputul si sfarsitul anului asupra profitului initial:

DP = Ps - Ps

DP = 180 lei - 900 lei = - 720 lei

d) Volumul profitului brut prognozat pentru anul 2006

Pb = Pi DP

Pb = 39.360 lei - 720 lei = 38.640 lei.

● Metoda directa poate fi aplicata la intreprinderile cu un sortiment restrans de produse, deoarece necesita un volum mare de calcule. Se determina profitul pe fiecare produs in parte, iar profitul total prin cumularea profiturilor partiale ( pe produse ).

◦ profitul pe produs, ca diferenta intre valoarea la pret de vanzare mai putin TVA si cheltuielile de exploatare necesare fabricarii produsului:

pq = ( qpv - TVA ) - qce, in care:

pq = profit pe produs;

qpv = valoarea produsului exprimata in pret de vanzare;

TVA = taxa pe valoarea adaugata;

qce = cheltuielile aferente produsului fabricat si destinat vanzarii.

◦ profitul aferent stocurilor si facturilor de la inceputul si sfarsitul anului pentru produsul respectiv:

Dpq = pqi + pqf, in care:

Dpq = diferenta de profit;

pqi = profitul aferent stocurilor la inceputul anului;

pqf = profitul aferent stocurilor la sfarsitul anului.

◦ profitul total, care se obtine prin relatia de adunare a profitului pentru produsele fabricate si diferenta de profit aferent stocului.

pq = pq Dpq

Exemplu de calcul a profitului pe anul 2006 dupa metoda directa "

ANEXA 2

Calculul se face pentru 10 produse la care se cunosc: cantitatile, pretul de vanzare, costul si profitul aferent stocurilor la inceputul si sfarsitul anului.

- la produsul 1: q = 100; pv = 16; cu = 12

- valoarea la pret de vanzare = q x pv = 100 x 16 = 1.600 lei

- valoarea in costuri = q x cu = 100 x 12 = 1.200 lei

- profitul initial Pi = ( q x pv ) - ( q x cu ) = 1.600 - 1.200 = 400 lei

La acest produs nu sunt stocuri la inceputul si sfarsitul perioadei, astfel ca, profitul initial este si profit total.

- la produsul 2: q = 80; pv = 24; cu = 18

- valoarea la pret de vanzare = q x pv = 80 x 24 = 1.920 lei

- valoarea in costuri = q x cu = 80 x 18 = 1.440 lei

- profitul initial Pi = ( q x pv ) - ( q x cu ) = 1.920 - 1.440 = 480 lei

Profitul initial este si profit total.

- la produsul 3: q = 400; pv = 12; cu = 10; profit aferent stocului la 01.01.2006 Ps = 1.500 mii lei; profit aferent stocului la 31.12006 Ps = 800 lei.

- valoarea la pret de vanzare = q x pv = 400 x 12 = 4.800 lei

- valoarea in costuri = q x cu = 400 x 10 = 4.000 lei

- profitul initial Pi = ( q xpv ) - ( q x cu ) = 4.800 - 4.000 = 800 lei

- profitul total Pt = Pi + Ps Ps = 800 lei + 1.500 lei - 800 lei

Pt = 1.500 lei.

- la produsul 4: q = 60; pv = 16; cu = 28; profit aferent stocului la 01.01.2006 Ps 800 lei; pierdere aferenta stocului la 31.12006 Ps lei

- valoarea la pret de vanzare = q x pv = 60 x 16 = 960 lei

- valoarea in costuri = q x cu = 60 x 28 = 1.680 lei

- profitul initial ( pierdere ) Pi = ( q x pv ) - ( q x cu ) = 960 - 1.680 = -720 lei

- profitul total ( pierdere) Pt = Pi + Ps - Ps = -720 + 800 - ( - 1.200 ) = - 1.120 lei

- la produsul 5: q = 50; pv = 12; cu = 16

- valoarea la pret de vanzare = q x pv = 50 x 12 = 600 lei

- valoarea in costuri = q x cu = 50 x 16 = 800 lei

- profitul initial ( pierdere ) Pi = ( q x pv ) - ( q x cu ) = 600 - 800 = -200 lei

- profitul total ( pierdere) Pt = Pi + Ps - Ps + 0 - 0 = -200 lei

● Metoda raportarii la perioada de baza este practicata in intreprinderile cu un larg sortiment de produse, la care metoda directa devine inoperanta prin numeroasele calcule analitice ce le impune.

Aceasta metoda are in vedere luarea, ca element esential, in calcul a ratei rentabilitatii si, in acelasi timp, modificarea factorilor concurenti la formarea profitului ( volumul productiei, modificarea preturilor de vanzare, influenta stocurilor si facturilor de la inceputul si sfarsitul anului ).

Succesiunea treptelor de lucru in cadrul acestei metode este:

◦ Stabilirea ratei rentabilitatii aferenta anului precedent, ca raport dintre profitul total si suma costurilor de exploatare pentru productia marfa vanduta si incasata:

Rro = ∑P / ∑Ce x 100

◦ Determinarea profitului aferent productiei marfa programata a se vinde si incasarea in anul viitor, in functie de rata rentabilitatii din anul precedent:

P = Qpv x Rro

Profitul calculat in functie de indicatorii din anul de baza se influenteaza cu cresterile sau diminuarile datorate modificarii preturilor de vanzare, a costurilor, a structurii productiei etc. si se obtine profitul total pentru anul programat.

3. Bugetul de venituri si cheltuieli - instrument de antecalculatie a profitului

O activitate importanta in campul finantelor intreprinderii o constituie si aceea privind elaborarea bugetului intreprinderii.

Principiile elaborarii bugetului de venituri si cheltuieli

Bugetul de venituri si cheltuieli este un instrument al conducerii, indiferent de natura capitalului. Bugetul este un instrument util oricarui tip de organizatie.

Elaborarea bugetului se bazeaza pe mai multe principii:

● principiul universalitatii, care cuprinde toate veniturile , costurile si cheltuielile unei perioade de calcul, al unui exercitiu bugetar;

● principiul echilibrului, potrivit caruia firma trebuie sa se gaseasca intr-o stare de proportionalitate privind necesitatile de acoperit si resursele capabile sa finanteze aceste nevoi;

● principiul realitatii, care consta in dimensionarea cat mai exacta a posibilitatilor si necesitatilor financiare ale firmei.

Rolul bugetului de venituri si cheltuieli

Rolul bugetului de venituri si cheltuieli rezulta din obiectivele sale. Prin bugetul de venituri si cheltuieli se urmareste:

● proiectarea tuturor fluxurilor in lei si in valuta, ocazionate de intreaga activitate a agentului economic, in scopul controlarii intrarilor si iesirilor de bani, iar in final a capacitatii de a face fata platilor;

● cuprinderea tuturor veniturilor , costurilor si cheltuielilor sa se realizeze pentru obtinerea de profituri;

● cuprinderea tuturor resurselor de care dispune agentul economic precum si a destinatiilor acestora;

● evaluarea relatiilor banesti ale agentilor economici cu salariatii proprii , cu bugetul statului ( bugetul administratiei centrale de stat, bugetul local ) cu bugetul asigurarilor sociale , cu bancile, cu furnizorii, cu alte persoane in postura de creditori sau debitori;

● proiectarea evolutiei patrimoniului gestionat de agentii economici - prin evidentierea modificarilor ce se estimeaza in structura acestuia.

Structura bugetului de venituri si cheltuieli

Bugetul de venituri si cheltuieli, ca instrument al managementului financiar al intreprinderii, se elaboreaza in concordanta cu regulile generale, dar si bazandu-se pe Norme metodologice privind intocmirea bugetului de venituri si cheltuieli.

Bugetul de venituri si cheltuieli este format din:

■ bugetul activitatii generale;

■ bugetul activitatii de trezorerie;

■ imprumut garantat de stat;

■ principalii indicatori economico-financiari

Bugetul activitatii generale are urmatoarea structura:

● venituri totale;

● cheltuieli totale;

● rezultat brut;

● fond de rezerva;

● alte cheltuieli deductibile;

● acoperirea pierderilor din anii precedenti;

● impozitul pe profit;

● profitul de repartizat ( profitul net ),

din care:

fondul de participare al salariatilor la profit;

varsaminte la buget din profitul net al regiilor autonome si al institutelor nationale de cercetare -dezvoltare;

surse proprii de finantare, din care cota de participare la profit a administratorilor,

alte repartizari prevazute de lege.

Principalii indicatori economico - financiari[3]

Lichiditatea globala (generala reflecta posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma intr-un termen scurt in lichiditati, pentru a satisface obligatiile de plata exigibile.

Se apreciaza ca o lichiditate globala este favorabila atunci cand are o marime supraunitara ( intre 2 si 2,5 ).

Lichiditatea globala = Active circulante

Datorii curente

Lichiditatea redusa ( intermediara ) :

Lichiditatea redusa trebuie sa tinda spre o marime unitara (cuprinsa intre 0,5 si 1 )

Lichiditatea redusa = Active circulante - Stocuri

Datorii curente

Lichiditatea imediata

L.i. = Trezorerie ( casa, dispozitii bancare si plasamente de scurta durata )

Datorii pe termen scurt

Rata rentabilitatii economice - masoara eficienta mijloacelor materiale si financiare alocate:

R.e. = Profitul exploatarii

Total active

Rata rentabilitatii economice trebuie sa fie superioara ratei inflatiei, permitand reinnoirea si cresterea activelor intr-o perioada cat mai scurta.

Rata rentabilitatii financiare - exprima capacitatea capitalurilor proprii de a aduce profit:

R.f. = Profit net = re + ( re - rd ) * D

Capitaluri proprii CPr

Rata autonomiei financiare ( rata generala a solvabilitatii ):

R.a.f. = Capital strain

Capital propriu

Rata profitului = Profitul brut * 100

Cifra de afaceri

Rotatia stocurilor:

R.s. = Cifra de afaceri

Total stocuri - Facturi neincasate

Productivitatea muncii:

P.m. = Cifra de afaceri

Nr.total personal

Ponderea salariilor in costuri :

P.s.c = Salarii directe * 100

Costuri directe de productie

Pentru anul 2006 se intocmeste bugetul de venituri si cheltuieli a carui sinteza se regaseste in " Bugetul activitatii generale" ANEXA 1

Calculul indicatorilor pe anul 2006 se face comparativ cu anul 2005 luat ca an de baza.

Pentru anul 2005:

- venituri totale 4.050 lei;

- cheltuieli totale 3.570 lei;

- rezultatul brut 480 lei;

- impozit pe profit 16% 77 lei;

- rezultatul net 360 lei.

Profitul net a fost integral repartizat la surse proprii de finantare, firma intentionand sa faca investitii in anul 2006.

Pentru anul 2006 s-a prevazut o crestere a profitului prin cresterea veniturilor si cheltuielilor aferente:

- venituri totale pe anul 2006 4.860 lei;

- cheltuieli totale 4.284 lei;

- rezultatul brut 576 lei.

Indicatorii exercitiului financiar 2006 s-au repartizat pe trimestre in functie de activitatea prognozata. Astfel, veniturile si cheltuielile trimestrelor II si III ocupa o pondere mai mare in total, activitatea fiind mai intensa in aceasta perioada. Astfel, veniturile si cheltuielile cresc de la trimestrul I, in trimestrele II si III si apoi scad in trimestrul IV.

Evolutia indicatorilor din bugetul activitatii generale se poate prezenta astfel

LEI

Figura 1

Figura 2

Figura 3

3.3.Calculul profitului la sfarsitul exercitiului financiar

Relatiile economice ce apar ca obiectiv pe parcursul activitatii intreprinderii antreneaza, pe de o parte, cheltuieli de exploatare si financiare iar, pe de alta parte, venituri din exploatare si venituri financiare. Din comparatia lor se contureaza rezultatul curent favorabil, cand veniturile sunt mai mari decat cheltuielile si nefavorabil, cand veniturile sunt mai mici decat cheltuielile.

Daca se iau in considerare toate veniturile si cheltuielile aferente capitalului imobilizat pe termen lung in active fixe de natura mijloacelor fixe si terenuri, se obtine rezultatul brut al exercitiului materializat in masa bruta a profitului sau pierderii.

Practica financiar - contabila din tara noastra, neavand in vedere cheltuielile si veniturile aferente investitiilor imobilizate in bunuri corporale pe termen lung, cuantifica rezultatele financiare finale brute numai din activitatea de exploatare, de baza si auxiliara,

luand in calcul urmatoarele elemente:

Veniturile totale formate din:

venituri din exploatare;

venituri financiare;

venituri extraordinare.

Cheltuieli totale, compuse din:

cheltuieli aferente veniturilor din exploatare;

cheltuieli financiare;

cheltuieli extraordinare.

Venituri si cheltuieli luate in calculul profitului

Agentii economici in functie de profilul activitatii realizeaza urmatoarele categorii de venituri:[4]

● venituri din exploatare:

- venituri din vanzarea produselor finite;

- venituri din vanzarea semifabricatelor;

- venituri din vanzarea produselor reziduale;

- venituri din lucrari executate si servicii prestate;

- venituri din redevente, locatii de gestiune si chirii;

- venituri din vanzarea marfurilor;

- venituri din subventii de exploatare;

- alte venituri din exploatare:

▪ venituri din dobanzi, amenzi si penalitati;

▪ venituri din donatii si subventii primite;

▪venituri in vanzarea activelor si alte operatii de capital;

▪ venituri din subventii pentru investitii;

● venituri financiare:

- venituri din titluri de participare

- venituri din investitii financiare pe termen scurt;

- venituri din creante imobilizate;

- venituri din diferente de curs valutar;

- venituri din dobanzi;

- venituri din sconturi obtinute;

- alte venituri financiare.

● venituri extraordinare: - venituri din subventii pentru evenimente extraordinare si altele similare.

In functie de profilul activitatii pe care o desfasoara, agentii economici efectueaza urmatoarele categorii de cheltuieli:

● cheltuieli de exploatare

- cheltuieli cu materiile prime;

- cheltuieli cu materialele consumabile;

- cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar;

- cheltuieli privind materialele nestocate;

- cheltuieli privind energia si apa;

- cheltuieli privind marfurile;

- cheltuieli privind ambalajele;

- cheltuieli cu intretinerea si reparatiile;

- cheltuieli cu primele de asigurare;

- cheltuieli cu redeventele, locatiile de gestiune si chiriile;

- cheltuieli privind comisioanele si onorariile;

- cheltuieli de protocol, reclama si publicitate;

- cheltuieli cu transportul de bunuri si personal;

- cheltuieli postale si taxe de telecomunicatii;

- cheltuieli cu serviciile bancare si asimilate;

- cheltuieli cu salariile personalului,

- cheltuieli privind asigurarile si protectia sociala;

- alte cheltuieli de exploatare: despagubiri, amenzi, penalitati, donatii si subventii acordate.

● cheltuieli financiare:

- pierderi din creante legate de participatii;

- cheltuieli privind investitiile financiare cedate;

- cheltuieli din diferente de curs valutar;

- cheltuieli privind dobanzile;

- cheltuieli privind sconturile acordate;

- alte cheltuieli financiare.

● cheltuieli extraordinare

- cheltuieli privind calamitatile si alte evenimente extraordinare;

De aici rezulta ca profitul ( pierderea ) se cuantifica prin urmatoarele relatii:

Pexp = Vex - Cexp, in care:

Pexp = profit din exploatare;

Vex = venituri din exploatare;

Cex = cheltuieli de exploatare.

Pf = Vf - Cf, in care:

Pf = profit financiar;

Vf = venituri financiare;

Cf = cheltuieli financiare.

Pextr. = Vexc. - Cexc., in care:

Pextr. = profit extraordinare;

Vextr. = venituri extraordinare;

Cextr. = cheltuieli extraordinare.

∑Pb = Pex + Pf +Pexc., in care:

∑Pb = suma profitului brut.

Repartizarea rezultatelor economico-financiare din punctul de vedere al momentului formarii si al nevoilor de reluare a circuitelor economice are urmatoarele etape:

repartitia veniturilor brute ( a cifrei de afaceri );

repartizarea profitului ( beneficiului ) brut.

3.4. Echilibrul financiar al intreprinderii

Intreprinderea, pe durata ei de activitate, se confrunta cu anumite probleme de echilibru.

Daca tratam intreprinderea ca sistem economico-social in care elementele structurale se gasesc intr-o continua miscare, prefacere, atunci problemele de echilibru se cer integrate sistemului si prin prisma raportului corelarii elementelor structurii in functie de criterii de rationalitate si de eficienta a activitatii.

Imbunatatirea si perfectionarea conducerii economice si a activitatii economico-sociale sunt procese continue, care insotesc viata intreprinderii in cotextul unui sir intrerupt de interrelatii ale tendintelor de echilibru cu factorii de dezechilibru.

Echilibrul insoteste viata economico-sociala a intreprinderii, avand un caracter relativ stabil, fiind temporar.Este un echilibru dinamic.

Dar factorii dezechilibrului se cer cunoscuti, asa incat sa nu actioneze spontan, anarhic, subiectivist, cu efecte de nedorit, evitandu-se aparitia de fenomene negative si disproportii de lunga durata.

Depasirea valorilor de dezechilibru temporar conduce la echilibrul dinamic al sistemului.

In cadrul echilibrului intreprinderii, echilibrul financiar are un rol important avand in vedere cerintele, solicitarile organismului si resursele de satisfacere a celor dintai.

Echilibrul financiar al intreprinderii trebuie analizat prin prisma cerintelor gestiunii intreprinderii si a raportului dintre datorii si autofinantare, in legatura cu formarea si folosirea fondurilor intreprinderii.Analiza structurii echilibrului financiar este necesara prin puterea sa de a releva calitatea echilibrului financiar la un moment dat sau in evolutie

Autoreglarea, ca mecanism, este aplicabil si intreprinderii, ca sistem, prin intermediul careia se realizeaza cerintele echilibrului dinamic.In cadrul echilibrului de ansamblu, echilibrul financiar ocupa un loc important, echilibru ce-l definim ca fiind starea ce se caracterizeaza printr-un flux permanent de fonduri banesti de natura financiara, prin sistem, dar cu pastrarea integritatii sistemului.

Intreprinderea poate fi privita si ca un sistem deschis de nevoi intre care cele de ordin banesc si financiar sunt importante, nevoi in continua crestere.Resursele de acoperire pot fi intr-un interval de timp limitate.Aceasta limitare este temporara.Sporirea efectelor utile pe unitatea de efort, sporirea eficientei conduce la un nou raport, la o noua noua proportie.Ne gasim in zona echilibrului dinamic.