RISCURILE ACTIVITATII BANCARE

RISCURILE ACTIVITATII BANCARE

Riscuri generale

Analizand notiunea de risc nu putem formula o definitie unica, dar in schimb putem distinge trei caracteristici principale:

cauzele riscului provin din instabilitatea sub semnul careia se desfasoara toate procesele din viata economica a unei tari;

punctul critic de manifestare a riscului este determinat de obiectivele intreprinzatorului;

riscul reprezinta posibilitatea ca obiectivele stabilite sa nu fie realizate.

In consecinta, prin risc se intelege manifestarea unei instabilitati ce rezulta din alegerea unui obiectiv gresit. In aceasta acceptiune riscul apare in dependenta de un obiectiv ales (riscul lichiditatii - de exemplu) precum si in legatura cu cauzele concrete ale obiectivului gresit ales (riscul valutar - de exemplu).

Riscul poate fi privit si sub aspectul pericolului /pierderii pe care il /o genereaza o decizie gresita in opozitie cu o alta decizie ce ar fi fost mai buna.

In urma unei decizii manageriale se vor stabili obiectivele ce urmeaza a fi avute in vedere: economice (ale pietei, de productie, de productivitate etc.), financiare (lichiditate, profit etc.) sau sociale, precum si marimea acestora.

In cazul primei trepte de decizie, prin alegerea unui obiectiv gresit poate aparea riscul.

In cazul celei de-a doua trepte prin alegerea unei limite gresite poate, de asemenea, sa se manifeste riscul.

Pe cea de-a treia treapta, chiar si in cazul unor decizii corecte, manifestarea unor factori conjuncturali poate duce la aparitia pierderii si, in concluzie, la manifestarea riscului. In aceste conditii zona de risc este relativ extinsa fata de cea a sansei, sau, am putea spune, fata de cea de "siguranta".

Functie de ierarhizarea obiectivelor se poate observa o oscilatie intre obiectivul venitului si cel al sigurantei. Aceasta pozitie difera de la investitor la investitor. Astfel, unii promoveaza obiectivul castigului (maxim), in timp ce altii adopta o atitudine prudenta, respectiv promoveaza obiectivul sigurantei (maxime).

In cadrul unei societati bancare se poate realiza managementul riscului bancar printr-o corecta politica de fundamentare a deciziilor precum si prin politica asigurarii realizarii veniturilor prognozate, respectiv de asigurare a acoperirii datoriilor (cheltuielilor).

Politica asigurarii realizarii veniturilor, respectiv de acoperire a datoriilor este o rezultanta a "aversiunii" sau "atasamentului" fata de risc, atitudine manifestata de catre conducerea bancii. Aceasta pozitie este un factor hotarator in tendinta catre atingerea unui nivel de siguranta si este concretizata in politica de securitate bancara, baza a celor doua politici anterior mentionate.

Politica de siguranta bancara se compune la randul sau din politica riscului si politica garantarii rezervelor.

Politica riscului ofera o protectie impotriva abaterilor de la veniturile viitoare (prognozate), abatere care poate sa ajunga pana in zona de pierdere.

In acelasi timp, politica garantarii rezervelor urmareste realizarea unor masuri de precautie suplimentare impotriva acestor riscuri, suplimentare, neanticipate in cadrul politicii generale de gestiune a riscurilor.

La randul sau, politica riscului vizeaza acelasi obiectiv de evitare a intrarii societatii bancare in zona pierderii prin limitarea riscurilor, respectiv prin eliminarea, in masura in care este posibil, a riscurilor sau prin derularea strategiei riscurilor nesemnificative.

In cazul protectiei fata de risc, un rol important il au garantiile bancare si asigurarea clientului de catre banca.

Daca in cazul masurilor organizatorice si a celor vizand activitatea de acordare si supraveghere a creditului se are in vedere o protectie fata de cauzele aparitiei riscului, in cazul celorlalte componente ale politicii de risc a bancii se are in vedere protectia impotriva efectelor manifestarii riscului.

Riscuri secundare

Riscul, dupa cum se stie, este determinat de probabilitatea nerealizarii venitului estimat sau, altfel spus de realizarea unei pierderi potentiale. El poate apare si sub forma nerealizarii de profit sau, altfel spus, de realizarea unei pierderi efective.

Realizarea veniturilor curente se afla sub semnul intrebarii si datorita actiunii urmatoarelor riscuri care, fiecare in parte, influenteaza componentele venitului:

A. Riscul inflatiei;

B. Riscul modificarii dobanzii;

C. Riscul bonitatii;

D. Riscul anularii scadentei;

E. Riscul lichiditatii.

A. Riscul inflatiei

In cazul inflatiei, perioada actuala nu este influentata dar perioada viitoare, momentul in care apare dobanda la dobanda, este deja influentata.

Dupa cum se regaseste in teoria lui Fischer (1986), dobanda nominala contine dobanda reala plus rata anticipata a inflatiei. In conditiile actuale, intrucat inflatia este un risc, am putea spune permanent, se recurge la acoperirea acestuia printr-un surplus de dobanda.

B. Riscul modificarii dobanzii

In ceea ce priveste riscul modificarii dobanzii, el poate fi observat prin urmarirea curbelor structurii dobanzilor. Orice modificare defavorabila a acestora se va regasi intr-o pierdere.

Acest risc se bazeaza pe doua componente:

riscul reinvestirii - deplasarea nivelului dobanzii va determina modificarea conditiilor de reinvestire din perspectiva veniturilor din dobanda;

riscul modificarii pietei - prin modificarea nivelului dobanzii se modifica conditiile de reinvestire si, implicit, se va modifica in viitor si valoarea pe piata a hartiilor de valoare.

C. Riscul bonitatii

Prin bonitatea clientului se intelege, in general, o determinare a calitatii financiare a acestuia. Se urmareste de catre investitor daca este pericol de a nu putea fi respectate scadenta si valorile stabilite initial. De asemenea, se urmareste in aceste conditii modul de respectare a lichidarii obligatiilor atat valoric cat si in timp.

D. Riscul anularii scadentei

Riscul anularii scadentei vizeaza modul in care ia sfarsit relatia dintre debitor si creditor.

Exista in acest sens trei modalitati:

rambursare prin tragere la sorti - se poate realiza pe serii ale hartiilor de valoare. Exista riscul modificarii scadentei datorita neincadrarii in seria rascumparata.

reziliere - rezilierea unei hartii de valoare, in principiu de catre emitent, nu este permisa. Pentru aceasta este necesar ca datornicul sa-si rezerve acest drept in conditiile mentionate in contractul de emisiune. Aceasta operatie se realizeaza, de regula, atunci cand dobanda pietei scade cu mult sub dobanda hartiei de valoare.

rascumpararea - presupune constituirea de catre emitent a unui fond de cumparare. Se va urmari cursul de rascumparare comparativ cu cursul bursier. Atat timp cat cursul bursier este superior cursului de rascumparare nu este recomandabila rascumpararea. Cumpararea de la investitor inainte de scadenta este recomandabila in cazul in care cursul bursier este sub cel de rascumparare. In acest moment riscul cursului se reduce prin sustinerea achizitionarii din fondul de cumparare constituit in prealabil.

Toate aceste tipuri de riscuri pot aparea si in cazul activitatii de creditare. In plus, se poate aminti si despre riscul nerambursarii creditului la scadenta.

Marimea riscului este direct proportionala cu marimea provizionului pe care banca este obligata sa-l constituie in momentul acordarii creditului.

Astfel, anumite credite standard si cele in observatie pot fi caracterizate ca fiind credite "de calitate superioara", in timp ce creditele standard sunt de regula "de calitate medie", iar cele indoielnice sau pierdere ca fiind credite cu un "inalt grad de risc".

Prin aceste aprecieri, banca reuseste doar o protectie impotriva riscului lipsei de lichiditate a clientului, respectiv de evitare a situatiei de nerambursare a creditului la scadenta.

O problema majora a riscului de nerambursare a creditului, o reprezinta riscul nerambursarii definitive a creditului sau, altfel spus, a lipsei de solvabilitate. Pentru a evita aparitia acestui risc, banca utilizeaza un sistem de garantare a creditelor. Dintre aceste garantii pot fi amintite: ipoteca, gajul, fidesjusiunea si cesiunea de creanta.

Ipoteca - este o garantie reala si accesorie ce nu deposedeaza 

debitorul si care da dreptul creditorului sa urmareasca si sa

execute bunul, in mainile oricarui detinator s-ar afla, pentru

a-si recupera creanta. Reprezinta principala forma de

garantare a creditelor, garantie agreata in mod prioritar de

catre banca.

Gajul - este un contract in virtutea caruia debitorul remite creditorului un 

bun drept garantie a creditului (poate fi cu sau fara deposedare).

Fidesjusiunea - este un contract prin care o persoana se obliga sa

execute prestatia debitorului. Fidesjusiunea se naste 

prin conventia dintre creditor si fidesjusor.

Cesiunea de creanta - presupune existenta unei creante, lichide si

exigibile.

E. Riscul lichiditatii

Prin lichiditate se intelege posibilitatea ca o hartie de valoare sa poata fi cumparata sau vanduta in orice moment, fara a fi influentat cursul acesteia.

Riscul lichiditatii apare in cazul in care apar ordine masive din partea investitorilor datorita unei strategii active de plasamente ce reactioneaza brusc la o scadere a cursului.

CLASIFICAREA RISCURILOR BANCARE

Gruparea riscurilor bancare in clase si tipuri de risc este necesara atat in scop teoretic cat si practic.

O prima grupare poate fi facuta in functie de expunerea la risc, alta in functie de caracteristica bancara si alta in functie de alocarea lor in cadrul sistemului financiar. Multe riscuri prezinta trasaturi comune (cauze, instrumente /tehnici de gestiune, metode de evaluare etc.), astfel incat doar tratarea lor corelata permite observatii ce pot facilita atat intelegerea procesului de gestiune, cat si asimilarea unor procedee si tehnici.

Expunerea la risc a unei institutii financiare, desi generata de acelasi ansamblu de activitati, poate fi privita din doua puncte de vedere:

expunere inerenta (pura);

expunere suplimentara (subiectiva).

In acest context expunerea la riscurile inerente (pure) se caracterizeaza prin faptul ca este generata de activitatile si procesele bancare cu potential de a produce evenimente care sa se soldeze cu pierderi. Astfel de evenimente pot fi considerate fraudele in efectuarea unor plati, accidentarea in cadere a unui client intr-una din agentiile bancii (ce da nastere unei raspunderi civile a bancii) sau degradarea mediului ambiant de catre active dobandite de banca in urma exercitarii unor drepturi de ipoteca (incalcarea regulilor de poluare) etc.

La randul lor, riscurile pure se pot imparti in: riscuri fizice, riscuri financiare, riscuri criminale si frauduloase, riscuri de raspundere.

Iata cateva exemple:

Riscurile fizice se pot manifesta ca o distrugere a cladirilor, avariere a cladirilor in curs de construire, distrugere a liniilor de telecomunicatii, avariere a masinilor si materialelor diverse, distrugere a materialului in cursul transportului, accidente de circulatie.

Riscurile financiare pot apare ca pierderi complete de date, pierderi de cecuri in curs de incasare, pierderi de efecte (inclusiv informatice), distrugere a arhivelor, nerecuperare a pierderilor.

Riscurile criminale si frauduloase apar ca urmare a unor patrunderi in fisierele informatice, utilizarea frauduloasa a mijloacelor de plata, duplicarea si contrafacerea cartilor si a cecurilor, utilizarea frauduloasa a unei operatii de catre un salariat, utilizarea frauduloasa a unei operatii de catre terti, intocmirea dosarului de credit pe baza de falsuri, toate tipurile de deturnari de fonduri (inclusiv informatice), furt, deturnare de fonduri de catre un salariat, bancnote false, atac armat, rapiri de persoane (in timpul transportului), furt in urma luarii unor ostatici la domiciliul unui salariat, talharii (furt din seifuri), cereri de rascumparare, furt de valori pe parcursul transportului, furt de valori la alti prestatori.

Riscurile de raspundere apar ca urmare a nerespectarii normelor privind deschiderea de conturi, pierderi de efecte in contul clientilor, activitati proprii filialelor, punerea in discutie a mijloacelor folosite, raspunderea cenzorilor, erori de gestiune a conturilor si serviciilor de fructificare a economiilor, erori de ordin bursier in operatiile cu titluri, pierderi de cecuri returnate de agentii, acordari abuzive de credite, suspendari abuzive de credite, greseli de consultanta in ingineria financiara.

Pentru cea de-a doua categorie, riscurile suplimentare sau lucrative (speculative), expunerea este generata de incercarea de a obtine profit mai mare.

Aceasta expunere poate genera si cheltuieli suplimentare si deci (potential) si pierderi. Cheltuielile suplimentare pot rezulta din credite nerambursate la scadenta, pierderi la portofoliul de titluri sau o structura defectuoasa a activelor bancare.

B I B L I O G R A F I E

Cezar Basno, Nicolae Dardac, Floricel Constantin - "Moneda, Credit, Banci", Editura Didactica si Pedagogica, 1991.

Dedu Vasile - "Gestiune bancara", Editura Didactica si Pedagogica, 1995.