Riscul suveran

Riscul suveran

Datoria suverana a economiilor in dezvoltare, definita ca imprumuturile directe sau garantate ale statelor, primite de la sistemul bancar privat occidental, a inregistrat in ultimii 30 de ani nivele alarmante, creditorii externi fiind obligati sa cresca provizioanele, sa deplaseze impruuturile in afara bilantului, sa vanda imprumuturile pe piata secundara, cu pierderi de 50%-70%, sa reesaloneze rambursarea sau sa renunte la o parte din datoriile pe care trebuiau sa le incaseze. Datoria suverana consta din creditele acordate plus obligatiunile cumparate de catre nonrezidenti, precum si din investitiile directe si de portofoliu ale acestora.

Cresterea ratei indatorarii externe, a ratei levierului extern se explica prin ipotezele ciclului dezvoltarii, importul de capital financiar fiind in exces fata de baza interna de capital, cererea de imprumuturi straine crescand in perspectiva asteptarilor referitoare la fluxurile de venituri viitoare care ar fi putut pute generate de aceste imprumuturi. Cresterea imprumuturilor suverane a corespuns cresterii imprumuturilor sindicalizate, deplasate treptat spre sectorul privat al creditorilor externi, care au contribuit semnificativ la emergenta creditelor suverane, ca o componenta determinanta a imprumuturilor.

Trei parametrii de risc joaca un rol crucial in determinarea ratei optime a levierului, a indatorarii externe, si anume: atitudinea fata de risc, hazardul moral si costurile de interferenta.

Atitudinea fata de risc

Daca imprumutatii si imprumutantii au o atitudine neutra fata de risc, datoria si capitalul (investitiile) extern sunt substituibile perfect pentru cele doua parti. Daca insa una ditre parti are aversiune fata de risc,  in conditiile inexistentei costurilor asociate hazardului moral si interferantelor, atunci aceasta atitudine va modifica comportamentul celor doua parti: daca imprumtatii au aversiune fata de risc, iar imprumutantii sunt neutrii, atunci finantarea externa va fi 100% sub forma de capital, de investitii; daca imprumutantul va avea aversiune fasa de risc, iar imprumutatul va fi neutru, finantarea externa va fi 100% sub forma indatorarii, datoria fiind considerat un activ sigur, deoarece veniturile sunt garantate, platibile la date fixe. Aceasta atitudine diferita explica expansiunea datoriei suverane externe din anii ˝70˝, imprumutantii externi considerand-o un activ sigur, garantat de catre stat, care nu ar putea intra in situatia de bancruta, de incetare a platilor. Totusi, crizele datoriei care au urmat au evidentiat ca in cazul imprumuturilor suverane solvabilitatea nu este suficienta, deoarece daca natiunea intra intr-o lunga preioada de ilichiditate (prezinta un activ net pozitiv, insa nu dispune de mijloace pentru a acoperi datoriile ajunse la scadenta), valoarea contabila a activelor imprumutantilor va deveni nedeterminata, ceeace subliniaza necesitatea ca bancile sa nu considere imprumuturile suverane ca fiind lipsite de risc.

Interactiunea dintre hazardul moral si costurile de interferenta

Hazardul moral apare atunci cind aranjamentul dintre cele doua parti altereaza comportamentul stimulativ pentru fiecare parte, de exemplu, alegerea de catre cel imprumutat a unor investitii productive riscante sau situatia serviciului datoriei acestuia, in acest caz imprumutantul stabilind prime de risc prohibitive pentru solicitant sau solicitand un randament ridicat al capitalului.

Asimetria informationala explica de ce hazardul moral poate afecta rata indatorarii externe, banca neputand cunoaste transparent modul de utilizare a imprumutului, si in acest caz protejandu-se prin prime de risc ridicate sau, alternativ, prin impunerea investitiilor la vedere, precum finantarea pe proiecte, prin care poate monitoriza valorificarea performanta a fondurilor.

Totusi, investitia la vedere poate fi considerata, de catre sara imprumutata, un cost de interferenta, incalcand suveranitartea microeconomica a tarii.

Atractia imprumuturilor suverane este exacerbata de existenta hazardului moral, plasatorii externi de fonduri preferand mai degraba imprumuturile decat investitia de capital, considerand ca existenta imprumutatorului de ultima instanta, care este guvernul sau a garantiei institutiilor financiare internationale, precum FMI, diminuiaza riscurile asumate.

In concluzie, pentru a intelege de ce imprumutatii isi permit sa-si mareasca indatorarea prin imprumuturi suverane, este importanta recunoasterea interactiunii dintre cei trei factori evidentiati mai sus. Acestia vor dori sa imprumute de la banci private pentru a se finanta deoarece costurile de interferanta vor fi comparabil mai mici, in timp ce imprumutatii, bancile ignora impactul socurilor economice aleatoare asupra celui imprumutat si asupra deciziilor bancilor insesi.

Evaluarea riscului suveran

Evolutia imprumuturilor suverane in ultinii 30 de ani a evidentiat problemele cu care se pot confrunta bancile in managementul riscurilor asociate acestor imprumuturi, indeosebi al riscului suveran, impunandu.se necesitatea ca bacile sa evalueze complet riscurile asociate activelor plasate in tarile imprumutate. In acest sens, trebuie subliniat ca ilichiditatea poate reprezenta o serioasa insolvabilitate, daca nu exista colaterale atasate imprumutului si acesta, la rindul sau, conduce la evaluarea incorecta a riscului de credit. De asemenea, bancile au ignorat impactul socurilor economice aleatoare asupra capacitatii debitorului de a rambursa imprumutul, in special, rata dobanzii, cursul de schimb si riscul de pret al marfurilor la care sunt expuse tarile imprumutate, socurile economice aleatoare putand fi prevazute prin analiza scenariilor, care poate imbunatatii evaluarea ricurilor.

Evaluarea riscului suveran poate consta, ca si in cazul celorlalte riscuri, fie in utilizarea metodelor formale de previziune, adica modelele de econometrice de estimare bazate pe evaluari fundamentele, fie pe evaluari centrate pe opinii, pe experienta, cand bancile se bazeza pe o apreciere subiectiva pentru a-si fundamenta deciziile.

Modelele de previziune se bazeza pe analiza discriminanta multilineara si analiza logit, in ambele metode obiectivul constand in identificarea variabilelor explicative semnificative statistic care afecteaza probabilitatea bancrutei, incetarii platilor.

Analiza discriminatorie, in cazul riscului suveran, divide tarile in doua: cele care sunt restatiere si intra in reesolanari, si cele car nu sunt in aceasta situatie, construind, pe baza datelor din trecut privind performantelor tarilor, o functie de discriminare, Z, de diferentiere a variabilelor explicative, Xi, o functie discriminativa liniara aratand astfe:, i=1.n.

Analiza logit, nu divide tarile in categorii separate, dar, in schimb, presupune ca efectele combinate ale unor anumite variabile economice vor servi pentru a impinge o sara peste un anumit prag, in acest caz, tara va trece de grupul nerestantier in cel restantier.

In analiza logit variabila dependenta este un eveniment binar, cu doua valori, obiectivul fiind identificarea variabilelor explicative care influenteaza evenimentul.

Modelul logit poate fi scris astfel:

(42)

unde,

= valoarea variabilei explicative I an momentul t;

= probabilitatea ca o tara care este in restante in momentul t+1, y=0 implica sa nu mai fie in restante.